You are currently browsing the j e o p a r d y posts tagged: petrol


Unchiul Sam si picatura chinezeasca

Pe masura ce ne apropiem de 2 noiembrie, data alegerilor legislative din SUA, putem observa cum politicienii din intreaga lume se aseamana, cei de pe malul Potomacului dedandu-se la aceleasi « blame game » ca si specimenele de pe malul Dambovitei.

Gasirea unui tap ispasitor, pe care « boborul » sa-l poata vedea ca vinovatul pentru scaderea nivelului de trai, a unei efigii pe care multimea s-o arda intru refularea frustrarilor cauzate de situatia dezastruoasa in care se afla ca urmare a greselilor clasei politice (si nu numai), e o stratagema veche de cand lumea si care inca mai reuseste “albirea” adevaratilor vinovati. De data asta, gasirea unui tap ispasitor se impleteste destul de reusit cu un inceput de creionare a dusmanului suprem, acel factor mobilizator si “bau bau” care de-obicei permite  guvernarea pe principiul: “Iata avem un dusman infiorator de care noi va vom apara, daca ne dati increderea voastra si va mobilizati deplin, ignorand orice altceva (mai ales prostiile pe care le facem noi) in favoarea  acestei lupte ce ne uneste”. 

Stratagema a fost deseori utilizata in istorie cu scopuri propagandistice si manipulatoare, fie ca e vorba de comunism sau de terorism mai recent. Mecanismul manipularii este extrem de bine descris in seria “The Power of Nightmares/The Rise of the Politics of Fear” a lui Adam Curtis, a caror episoade le puteti gasi pe internet (aici de exemplu). O versiune, “a la Roumaine”, a mitului dusmanului suprem care e cauza tuturor relelor, se poate regasi, dupa cum puteti usor intui ,si intr-unul din laitmotivele politicii romanesti foarte la moda in ultimele luni…

 

Problemele Unchiului Sam

 “Bau baul” cu ochii oblici al politicienilor americani ramane pentru moment China, care a devenit obiectul unei campanii virulente de infierare dusa atat de democrati cat si de republicani, pe tematici ca outsourcinugul locurilor de munca, manipularea monedei nationale, subventii mascate si nevoia de taxe protectioniste pentru importuriile chinezesti. Aceste manevre politice sunt menite, printre altele, a distrage atentia electoratului de la esecurile repetate in a restarta economia americana si de la deteriorarea constanta a nivelului de trai. 

Astfel, devine din ce in ce mai evident ca mentinerea dobanzilor la nivele apropiate de zero si mai ales injectiile succesive de lichiditate facute de catre FED (quantitative easing) nu au reusit sa-si atinga scopul, in speta relansarea consumului si a cresterii preturilor activelor. Drept urmare apar temeri despre instalarea faimosului “liquidity trap” premergator unei perioade de stagnare similara cu cea care a afectat Japonia incepand cu anii 90 si care, dupa unii, continua pana in zilele noastre. 

 Dupa cum spuneam insa si data trecuta, aceste inundatii subite cu lichiditate au un potential ridicat pentru derapaje catre teritoriul inflationist, cu atat mai mult cu cat tintirea inflatiei este mult complicata de evolutia complementara a diverselor elemente componente ale acesteia (definitia inflatiei in sine este contestata), volatilitatea crescuta a costurilor energiei si alimentelor fiind compensata de catre stagnarea costului locuintelor (ca urmare a crizei imobiliare) si a celorlaltor elemente componente. Sunt diferente mari intre CPI-ul calculat de catre Bureau of Labor Statistics, si calcule paralele care arata ca pretul de consum al cerealelor de baza in SUA ar fi crescut cu 48% in decurs de un an, cel al carnii cu 39% iar costul energiei cu 23%… Ca atare, toti ochii sunt atintiti pe FED si pe impactul celor $500mld -$700mld care e posibil sa formeze al doilea val de injectii de lichiditate, ce se asteapta a fi anuntat  la urmatorul Federal Open Market Committee din 2 Noiembrie. Parerile asupra  acestei masuri sunt impartite intre denuntarea resemnata, dar cu speranta in voce, a uriasei scheme Ponzi in desfasurare de catre  unele dintre cele mai mari fonduri de investitii si condamnarea ei (si-a celor care o sprijina) de catre altele.  

 

Picatura chinezeasca…de petrol.

 Daca efectele de relansare ale politicilor economice americane se lasa asteptate acasa, unde abordarea monetarista primeaza asupra unor masuri cu impact real pozitiv asupra companiilor productive din SUA, iata ca, in alte parti ale lumii, ies in evidenta efectele perverse ale inundarii cu dolari. 

Usor usor, pe principiul vaselor comunicante, deoarece SUA consuma mai ales din import iar investitorii cauta noi clase de active in care sa investeasca excesul de fonduri, inflatia a fost exportata in China. Aceasta din urma, cu  o economie productiva axata pe exporturi si o piata de consum uriasa, este puternic lovita de cresterea preturilor materiilor prime si a alimentelor, ca urmare a bulei speculative  pe cale sa se formeze in domeniul materiilor prime si a preturilor alimentelorca urmare a redirectionarii excesului de lichiditati de catre investitorii ce cauta noi clase de active profitabile, confruntandu-se in paralel cu o crestere a preturilor ca urmare a afluxului de bani din importuri.

Iar China este extrem de sensibila in ceea ce priveste resursele de materii prime, datorita uriasei sale capacitati de consum si a industriei ce trebuie sa asigura rate de crestere de minim 6% p…Prevazuta sa depaseasca SUA ca primul consumator mondial de energie dupa 2015 si sa atinga aproape un sfert din consumul mondial de energie in 2035, China demarat un proces accelerat de achizitii, parteneriate si creditari ieftine, in intreaga lume, menite sa-i asigure accesul pe termen lung la materiile prime de care are nevoie, mai multe exemple putand fi gasite in tabelul de mai jos (sursa):

Pe langa toate acestea, bazandu-se pe surplusul de lichiditate, accesul  rapid la fonduri ieftine prin credite de stat, enorma sa forta de munca si capacitatea de a gestiona cu usurinta proiecte gigant implicand un numar mare de muncitori, China a preluat un rol activ in proiectele de petrol si gaze din regiune. 

 Un exemplu ar fi castigarea  de  catre China National Petroleum  Corp (cu 37%) a unui proiect conjunct condus de British Petroleum (cu 38%), pentru ceea ce poate deveni cea mai mare dezvoltare petroliera din lume, in speta  cresterea productiei “supercampului petrolier” Rumaila din Irak, de la 1,06 milioane barili pe zi la 2,85 milioane barili pe zi, in 7 ani.

  Alte exemple ar mai putea fi implicarea financiara (peste 7 mld dolari pana acum) in dezvoltarea campurilor de gaze naturale din Turkmenistan (cea de-a patra tara din lume la nivel de rezerve de gaz), constructia oleoductului Ruso-Chinez de 999km dintre Skovorodino si Daqing sau cele peste 200 milioane dolari investiti in portul Gwadar din Pakistan.

 

Acesta din urma, prin pozitia sa la doar 400km de stramtoarea Ormuzului si la 2500 km de China, prin Karakorum si trecatoarea Khunjerab, este de o pozitie strategica vitala.

Portul din Gwadar va permite in primul rand scurtarea celor 20.000 km parcursi de resurselle petroliere din Golf catre China, limitarea influentei americane si mai ales evitarea potentialelor probleme de acces prin stramtoarea Malacca, prin care tranziteaza cam 80% din importurile petroliere ale Chinei.

 Cele citate mai sus sunt doar cateva exemple in complexul joc geopolitic regional, in care interesele Chinei se suprapun peste cele ale urmatoarei puteri emergente, India cu al sau vecin volatil si conflictual, Pakistanul, precum si cu cele ale Coreei de Sud si ale Japoniei, vesnica dependenta de importurile de resurse. Peste toate acestea se astern interesele americane in Orientul Mijlociu, Irak, Afghanistan si nu in ultimul rand Iran, precum si itele diplomatiei, in forta cateodata, rusesti. 

Aceasta increngatura de interese este extrem de sofisticata, cu aliante temporare (exemplu oleoductului Ruso Chinez sau a portului Gwadar), cu propuneri de colaborare Sino – Indiene pentru contracararea influentelor americane sau chiar cu actiuni mai hotarate, precum in cazul disputei teritoriale dintre China si Japonia asupra insulelor Senkaku/Diaoyu, zona ce ar putea adaposti depozite de petrol si gaz egale cu 20% din rezervele actuale ale Chinei.

Constienta de nou dobandita-i greutate pe scena mondiala, China nu a ezitat sa arate lumii ca poate la randu-i sa-si flexeze muschii, lucru extrem de vizibil in recenta utilizare a armei exportului de elemente rare, in special vis a vis de Japonia. China ajunsese sa produca 97% din volumul global al acestor elemente rare, utilizate in special in tehnologia de varf (in speta si-n sistemele militare de ghidaj, radar, optoelectronice etc), pentru a hotari brusc in 2010 ca sa reduca drastic exportul lor, si sa-l sisteze aproape in totalitate pe cel catre Japonia, ca urmare a retinerii de catre aceasta a capitanului unui vapor de pescuit chinezesc in apele insulelor Senkaku/Diaoyu. Ca urmare a presiunilor diplomatice, China a afirmat ca nu va folosi aceasta pozitie dominanta ca o arma, insa ramane de vazut…

Un alt element cheie si extrem de sensibil al politicii chineze din domeniul resurselor este relatia cu Iranul, cel de-al treilea furnizor de petrol al Chinei ca marime, dupa Arabia Saudita si Angola. In decursul ultimilor zece ani China a investit 40 mld dolari in industria petroliera iraniana, ajungand, cu acorduri comerciale bilaterale de 21 mld dolari in 2009 si 18 mld dolari pe primele opt luni ale anului in curs, si principalul partener comercial al acestei tari. Cu toate acestea, China a pastrat o pozitie neutra in legatura cu blocajul diplomatic dintre Iran si restul lumii precum si un comportament dual, furnizand benzina Iranului, in ciuda blocadei impuse de SUA dar sustinand in acelasi timp rezolutiile ONU pe problematica nucleara a Iranului. In ciuda criticilor aduse SUA si UE pentru impunerea sanctiunilor economice unilaterale asupra Iranului, China isi arata ingrijorarea cu privire la problema proliferarii nucleare, semnaland SUA o deschidere pe problematica iraniana, atat timp cat interesele sale economice directe nu sunt afectate.

O astfel de deschidere se poate dovedi extrem de importanta in contextul politic american actual, din perspectiva optiunilor pe care Obama le are pana in 2012. Si acest lucru e important deoarece, dupa cum ne spune Stratfor, ca urmare a posibilei pierderi a majoritatii in (cel putin) Camera Reprezentantilor de catre Democrati, eventuala agenda domestica a presedintelui risca sa fie blocata de catre Republicani. Daca mai adaugam la toate astea si o economie zombie cu tendinte vadite de accentuare a diferentelor intre avuti si saraci, ca potentiale semne premergatoare ale unei depresii, devine din ce in ce mai posibila orientarea presedintelui Obama catre politica externa si nevoia lui de a extrage o realizare in acest domeniu, pentru a putea “puncta” in ochii electoratului. 

Ori, cu un Irak “pacificat”, o ecuatie afgana care nu poate fi rezolvata in termeni militari, optiunea iraniana, cu toate riscurile enorme ce le poate avea asupra securitatii globale, devine din ce in ce mai apetisanta.  Sa nu uitam ca politicienii ar face orice ca sa distraga atentia de la problemele de-acasa, inclusiv sa promoveze un “bau bau” mai vechi la statutul de sac de box, cu riscul de a declansa un “endgame” energetic prematur… 

Manual de impins tancul pe campul de lupta

Dupa cum scrie si intr-un un articol de pe Energy Bulletin,  a aparut un nou raport care recomanda strategii de pregatire ale Ministerul Apararii American (Department of Defense= DoD = US Army+US Air Force+US Navy) pentru o era post petrol. Raportul, pregatit de catre unul dintre cele mai influente think tankuri din domeniul apararii, Center for a New American Security, atinge cateva puncte interesante cu privire la perspectivele uni scenariu “peak oil” pentru fortele armate americane: 

– Combustibilii petrolieri reprezinta 77% din totalul combustibilului utilizat de catre Department of Defense  in prezent (56% din acesta se duce la US Air force) si 94% din combustibilul utilizat pentru transport militar.

– Avand in vedere aceasta dependenta de petrol si probabilitatea unui scenariu in care furnizarea petrolului devine problematica, armata americana trebuie sa fie in stare sa opereze toate sistemele sale pe combustibil non-petrolier pana in 2040. Cu toate acestea, initiativele trebuie demarate mult mai devreme daca se doreste atingerea acestui obiectiv.

– Citim printre randuri (sublinierile de mai jos) ca DoD se asteapta ca pretul petrolului sa creasca si ca acesta sa fie din ce in ce mai greu disponibil in urmatorii 30 de ani:

To ready America’s armed forces for tomorrow’s challenges, DOD should ensure that it can operate all of its systems on non-petroleum fuels by 2040. This 30-year timeframe reflects market indicators pointing toward both higher demand for petroleum and increasing international competition to acquire it. Moreover, the geology and economics of producing petroleum will ensure that the market grows tight long before petroleum reserves are depleted. Some estimates indicate that the current global reserve-to-production (R/P) ratio – how fast the world will produce all currently known recoverable petroleum reserves at the current rate of production – is less than 50 years. Thus, given projected supply and demand, we cannot assume that oil will remain affordable or that supplies will be available to the United States reliably three decades hence.”

–  Clasificate dupa raportul R/P (rezerve dovedite/productie anuala), SUA ar avea cam 11 ani de rezerve iar principalul sau furnizor, Canada, cam 28 de ani (si asta dupa o supraestimare a rezervelor din tar sands). Singurele tari ale caror raporturi R/P sunt mai marei de 75 de ani sunt Venezuela, Iran, Irak, Kuweit si Emiratele Arabe Unite iar Venezuela si Iranul nu sunt tocmai prieteni buni cu americanii. Nota bene: raportul ne considera ca, dupa rata de consum si rezervele dovedite actualmente, intreaga lume ar putea  ramane fara rezerve in 45.7 ani. Calculul e facut dupa BP Statistical Review of World Energy 2010 (impartit total proven reserves – pag 6 la total production- pag 8), adica dupa raportul International Energy Agency…

sursa poza

– Raportul trece prin diversele surse de combustibili alternativi care ar putea inlocui combustibilii petrolieri dar nu reuseste sa deseneze un tablou prea convingator. Doua fraze, preluate mai jos, reliefeaza cat de fragila este situatia prognozata:

“However, meeting DOD’s goal of making a smooth transition away from petroleum will require the
private sector to provide cost-competitive, at-scale renewable fuels that the Defense Logistics Agency can purchase when and where it needs them
. Tis will require DOD to commit to a general direction for its energy future in order to send an efective market signal, and it will require incentives and regulations beyond DOD’s control.

In acest articol gasiti o bibliografie extinsa a zecilor de articole/studii aparute in serviciile militare ale diverselor tari pe tema “peak oil”. Nu sunt deloc putine, semn clar ca acest subiect este tratat foarte serios de catre fortele armate …


Taguri