You are currently browsing the j e o p a r d y posts tagged: peak oil


Povestile mosului cu sacul gaurit (II)

Daca in postul anterior am vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989, isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca posibile limitari decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile „deus ex machina”, izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa „The Long Descent”, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in speta pre-milenialismul si post milenialismul.

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil (intram in perioada de decadere, anterioara mileniului) si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete (suntem deja in perioada de armonie si dezvoltare anterioara venirii Domnului pe pamant).

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva „povestii” prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Povestea entropiei

Despre entropie se poate vorbi mult si bine, fie ca e vorba de termodinamica, mecanica statistica sau teoria informatiei, cunostintele necesare pentru dezvoltarea detaliata a subiectului depasind pe cele ale autorului. Pentru scopul articolului insa, vom privi entropia ca strict legata de legea a doua a termodinamicii. Aceasta poate fi privita, printre altele, prin prisma capacitatii unui sistem neizolat de a-si transforma energia in lucru util (exergie), ca urmare a unui proces ireversibil ce are ca rezultat cresterea energiei dezordonate din sistem plus mediu, cu alte cuvinte a entropiei. Simplificand grosier problema, vom adauga mentiunea ca un sistem neizolat, cu temperatura superioara mediului, are tendinta spontana si ireversibila de a ajunge la un echilibru termic cu mediul inconjurator, ducand la o crestere a entropiei in acest proces, masurabila sub forma de energie termica. Energia organizata se transforma, natural si ireversibil, in energie dezorganizata.

Ca o exceptie la regula de mai sus, Ilia Prigogine, un chimist belgian de origine rusa castigator al premiului Nobel in 1977, introduce notiunea de structuri disipative pentru a descrie acele sisteme de sine statatoare, care se opun tendintei naturale de a ajunge la un punct de echilibru, reusind sa se pastreze intr-o stare de dezechilibru, prin intermediul unui schimb de materie si energie cu mediul inconjurator. Aceste sisteme „departe de echilibru” (far-from–equilibrium) isi pot mentine structura atata timp cat aportul de energie/materie din mediul inconjurator este mai mare decat entropia exportata de catre sistem.

Organismele vii pot fi considerate astfel de sisteme cu entropie negativa, sisteme negentropice, ce au nevoie sa importe resurse cu entropie joasa (elemente energetice puternic structurate) din mediu si sa exporte catre acesta materie cu entropie ridicata (materie destructurata). Putem vorbi aici de organismul uman care are nevoie de hrana din mediu pentru a-si pastra integritatea structurala (gradul de organizare) exportand materie nestructurata in mediu (deseuri umane).

Poveste cu sfarsit previzibil

Societatea umana este ea insasi, in extenso, un astfel de sistem negentropic, ce are nevoie de un aport constant de energie si materie din mediul incojurator, pentru a-si putea pastra gradul de organizare. Cu cat societatea creste si se dezvolta, ea trebuie sa fie capabila sa exporte in mediu entropia cauzata de aceasta expansiune cat si de catre cresterea gradului de complexitate intrinseca. Pentru aceasta, mediul inconjurator trebuie sa poata fi in stare sa furnizeze un aport de energie suficient pentru a compensa acest export crescut de entropie. Atunci cand resursele disponibile pentru utilizare in mediul inconjurator sunt insuficiente pentru a asigura nivelul de consum impus de societate, entropia nu mai poate fi exportata si ramane in sistem, ducand la cresterea gradului de dezorganizare a acestuia.

Istoricul si antropologul american Joseph Tainter, se apleaca asupra problematicii societatilor confruntate cu o crestere a complexitatii a carui necesar energetic depaseste nivelul resurselor disponibile in mediu. In cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, Tainter identifica 17 cazuri istorice de colaps social, definit ca o pierdere rapida si semnificativa a gradului de complexitate sociopolitica de catre o societate. Daca fiecare caz mentionat anterior are multiple cauze specifice in interpretarea predecesorilor sai (epuizarea resurselor sau a unei resurse vitale, aparitia unei noi resurse, o catastrofa insurmontabila, raspuns insuficient sau inadaptat la circumstante, influenta altor societati complexe, invadatori, conflicte sociale/contradictii societale sau proasta gestiune a situatiei de catre elitele conducatoare, disfunctii sociale, factori mistici, concatenarea intamplatoare a evenimentelor si factorii economici), Tainter prefera sa introduca patru concepte cheie prin prisma carora incearca sa judece colapsul. Acestea sunt:

  1. Societatile umane sunt organizatii dedicate rezolvarii problemelor;
  2. Sistemele sociopolitice necesita energie pentru a se mentine (tineti minte sistemele negentropice si cele disipative?)
  3. Cresterea complexitatii determina cresterea costurilor per capita
  4. Investitia in complexitate sociopolitica, ca solutie pentru rezolvarea problemelor atinge deseori un punct dincolo de care randamentul marginal este in declin continuu (legea randamentelor descrescatoare);

Rezumand, Tainter ne spune ca organizarea sociala a aparut ca raspuns la anumite probleme cu care se confruntau oamenii (ex: comunitati care sa raspunda mai bine la nevoia de subsistenta) ducand la cresterea complexitatii mecanismului social, ceea ce la randul sau a determinat cresterea energiei necesare pentru mentinerea sistemului (simplificare ex anterior: structuri agricole centralizate,->; aparat birocratic necesar gestionarii resurselor agricole, aparat militar necesar protectiei acestora ->; nevoi de hrana mai mari pentru intretinerea celor doua structuri aparute->; investitii mai mari in structurile agricole->; ciclul se repeta si o parte crescanda din resursele agricole trebuie alocata legitimizarii sistemului sau coercitiei). Ierarhia sistemului sporeste, complexitatea de asemenea precum si specializarea, element necesar pentru a putea trata diversele probleme aparute intr-un sistem mare. Cota de resurse alocata structurilor aparute pentru a rezolva probleme creste exponential in detrimentul restului societatii, solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor initiale generand probleme la randul lor.

De asemenea, Tainter ne atrage atentia ca investitiile initiale in mentinerea complexitatii au cel mai mare randament deoarece sunt folosite resursele accesibile, disponibile cu un efort minimal, pentru ca acest randament sa scada odata cu trecerea la acele resurse care necesita mai mult efort pentru procurare si procesare. Legea randamentelor descrescatoare arata dealtfel ca efortul necesar pentru a obtine acelasi rezultat, creste in timp, randamentul procesului fiind descrescator. Acest efect se manifesta si in scaderea eficientei subsistemelor sociale (invatamant, sanatate, armata…) si mai ales in capacitatea de inovare (R&D), in care rezolvarea problemelor simple duce la probleme mai complexe, care necesita eforturi/resurse mult mai mari pentru a fi rezolvate. Costul in crestere al complexitatii si legea randamentelor descrescatoare duc la presiuni sporite asupra resurselor din mediului precum si asupra categoriilor productive dintr-o societate. Acestea ajung sa fie taxate de o portiune din ce in ce mai mare din veniturile/productia lor, pentru a sustine structuri de pe urma carora beneficiaza din ce in ce mai putin (armate, birocratii etc). Spre finalul procesului, diversi factori precum epuizarea bazei de resurse (care poate fi initial sustinuta prin cuceriri teritoriale) sau dezintegrarea interna a societatilor ca urmare a lipsei de sustinere din partea stratelor suprataxate, coroborata cu actiunea factorilor externi, duc la colapsul societal (doar in conditiile in care exista un vacuum de putere si in care o societate vecina de o complexitate/putere similara –numita peer polity – nu purcede la anexarea celei slabita).

Tainter ne mai atrage atentia asupra faptului ca rezultatele colapsului pentru anumite grupuri nu sunt neaparat nefaste, punand accentul pe descoperiri geologice care atesta o imbunatatire a sanatatii si regimului alimentar a taranilor din Imperiul Roman de Apus, dupa prabusirea acestuia (avand in vedere ca partea importanta din productia agricola care le fusese luata prin suprataxare era acum disponibila pentru uz propriu). De asemenea, nu toate societatile supuse factorilor mai sus mentionati ajung ireversibil la colaps, ci pot fi supuse unei scaderi in complexitate care duce la un echilibru temporar cu aportul de resurse din mediu, urmand o evolutie sinusoidala pe o perioada mai lunga (Imperiul Bizantin). Tot asa cum progresul nu este singurul scenariu posibil, la fel nici colapsul brusc nu este unicul sfarsit previzibil, ciclicitatea si variatiile individuale fiind mai degraba norma.

Dimitri Orlov, controversatul autor al cartii „Reinventing Collapse”, propune interpretarea etapelor colapsului dupa modelul Kubler Ross si ale sale cinci stadii ale durerii:

Stadiul 1: Colaps financiar. Increderea in „Business as usual” a disparut. Se presupune ca viitorul nu mai seamana in nici un fel cu ce s-a intamplat in trecut, astfel incat riscurile nu mai pot fi cuantificate pe baza experientelor anterioare sau activele financiare considerate sigure. Institutiile financiare devin insolvente, sumele economisite sunt pierdute si accesul la capital devine dificil sau imposibil;

Stadiul 2: Colaps comercial. Increderea in “Piata ne va pune la dispozitie bunurile necesare” a disparut. Banii sunt devalorizati sau devin o raritate, marfurile sunt stocate in asteptarea vremurilor mai dificile, lanturile de import si distributie nu mai functioneaza iar penuriile de bunuri de prima necesitate devin un lucru obisnuit.

Stadiul 3 : Colaps politic. Increderea in “Guvernul va avea grija de noi” a disparut (nota bene: la noi a disparut de mult…). Pe masura ce incercarile autoritatilor de a rezolva lipsa de acces la resursele comerciale sau la bunurile de prima necesitate dau gres, stabilimentul politic isi pierde legitimitatea si relevanta ;

Stadiul 4 : Colaps social. Increderea in « oamenii nostri vor avea grija de noi » a disparut. Organizatiile locale, ONGurile sau grupurile care au preluat activitatea institutiilor centrale, raman fara resurse sau cad prada conflictelor interne;

Stadiul 5 : Colaps cultural. Increderea in bunatate si omenie a disparut. Oamenii isi pierd capacitatea de a manifesta “bunatate, generozitate, afectiune, onestie, ospitalitate, compasiune si mila”. Familiile se destrama intrand in concurenta, ca simpli indivizi, pentru resursele din ce in ce mai putine.

Orlov ne spune ca evolutia colapsului prin cele cinci stadii nu este una automata, declansarea procesului neimplicand o evolutie liniara de la stadiul unu la stadiul cinci. Mai degraba putem asista la o trecere de la un stadiu la celalalt urmat de o evolutie stationara sau chiar de o revenire la stadiul anterior, sub influenta actiunii corectoare a stratelor sociale.

Morala povestii

Daca o abordare apocaliptica nu este nici pe departe ceea ce doream sa va sugerez, nu ma pot impiedica sa observ cum increderea in dezvoltarea tehnologica si in mitul progresului continuu oculteaza majoritatea celorlalte scenarii posibile, sugerand ca deus ex machina al stiintei umane va rezolva orice problema cu care societatea se va confrunta. Desi un astfel de optimism netarmurit garanteaza nopti linistite si permite ca mersul pe sarma sa fie privit ca o plimbare la sosea, e bine sa nu pierdem din vedere si celelalte povesti posibile si sa fim atenti la drum pentru a evita eventualele prapastii ce ne asteapta.

Raportul IEA discutat in voletul anterior al seriei ne atrage atentia asupra unor tendinte ce nu trebuie ignorate si anume ca epoca energiei ieftine, cu un EROEI mare, se apropie de sfarsit (daca nu cumva aceasta etapa a si inceput), si ca, in cel mai bun caz, urmeaza ajustari semnificative ale pretului petrolului, cu un impact potential sever asupra economiei globale. Mai important, raportul ne spune ca ajustarea la un viitor in care cererea poate fi acoperita de oferta de energie depinde de actiunea politica a guvernelor lumii si de capacitatea noastra de a ne adapta productia si consumul la surse energetice reinnoibile, cu un EROEI substantial mai mic. In acest context, avand in vedere EROEI-ul scazut al noilor surse de energie alternativa (inclusiv energia eoliana si solara) este destul de ingrijorator. Colectivul de cercetatori coordonati de Charles Hall calculeaza, intr-un studiu publicat in 2009, ca o sursa de energie trebuie sa aiba un EROEI minim de 3:1 pentru a putea fi rentabila si estimeaza ca EROEI-ul minim pentru a putea mentine o societate functionala este de 5:1. Intr-o prezentare foarte interesanta, pe care o puteti citi aici, Joseph Tainter concluzioneaza ca sustenabilitatea este dependenta de abilitatea unei societati de a asigura o rezerva de capacitate destinata rezolvarii eventualelor probleme ce pot aparea, in mod special surse energetice foarte concentrate. Tot Tainter isi pune serioase semne de intrebare asupra existentei unei astfel de rezerve intr-un viitor dominat de energii reinnoibile cu un EROEI scazut.

In ciuda celor mai bune incercari si modele de predictie, viitorul este imposibil de prevazut cu certitudine avand in vedere miriada de factori de influenta. Cu toate acestea, este bine sa fim constienti ca nu toate povestile se incheie cu clasicul „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” si sa ne pastram o minte deschisa asupra tuturor posibilitatilor, pentru a nu cadea in capcana maimutei pentru care gratificarea imediata era mai importanta decat supravietuirea pe termen lung. Nu putem exclude automat scenariul in care, in viitor, Mos Craciun sa vina la noi cu sacul gaurit si cu din ce in ce mai putine cadouri…

Manual de impins tancul pe campul de lupta

Dupa cum scrie si intr-un un articol de pe Energy Bulletin,  a aparut un nou raport care recomanda strategii de pregatire ale Ministerul Apararii American (Department of Defense= DoD = US Army+US Air Force+US Navy) pentru o era post petrol. Raportul, pregatit de catre unul dintre cele mai influente think tankuri din domeniul apararii, Center for a New American Security, atinge cateva puncte interesante cu privire la perspectivele uni scenariu “peak oil” pentru fortele armate americane: 

– Combustibilii petrolieri reprezinta 77% din totalul combustibilului utilizat de catre Department of Defense  in prezent (56% din acesta se duce la US Air force) si 94% din combustibilul utilizat pentru transport militar.

– Avand in vedere aceasta dependenta de petrol si probabilitatea unui scenariu in care furnizarea petrolului devine problematica, armata americana trebuie sa fie in stare sa opereze toate sistemele sale pe combustibil non-petrolier pana in 2040. Cu toate acestea, initiativele trebuie demarate mult mai devreme daca se doreste atingerea acestui obiectiv.

– Citim printre randuri (sublinierile de mai jos) ca DoD se asteapta ca pretul petrolului sa creasca si ca acesta sa fie din ce in ce mai greu disponibil in urmatorii 30 de ani:

To ready America’s armed forces for tomorrow’s challenges, DOD should ensure that it can operate all of its systems on non-petroleum fuels by 2040. This 30-year timeframe reflects market indicators pointing toward both higher demand for petroleum and increasing international competition to acquire it. Moreover, the geology and economics of producing petroleum will ensure that the market grows tight long before petroleum reserves are depleted. Some estimates indicate that the current global reserve-to-production (R/P) ratio – how fast the world will produce all currently known recoverable petroleum reserves at the current rate of production – is less than 50 years. Thus, given projected supply and demand, we cannot assume that oil will remain affordable or that supplies will be available to the United States reliably three decades hence.”

–  Clasificate dupa raportul R/P (rezerve dovedite/productie anuala), SUA ar avea cam 11 ani de rezerve iar principalul sau furnizor, Canada, cam 28 de ani (si asta dupa o supraestimare a rezervelor din tar sands). Singurele tari ale caror raporturi R/P sunt mai marei de 75 de ani sunt Venezuela, Iran, Irak, Kuweit si Emiratele Arabe Unite iar Venezuela si Iranul nu sunt tocmai prieteni buni cu americanii. Nota bene: raportul ne considera ca, dupa rata de consum si rezervele dovedite actualmente, intreaga lume ar putea  ramane fara rezerve in 45.7 ani. Calculul e facut dupa BP Statistical Review of World Energy 2010 (impartit total proven reserves – pag 6 la total production- pag 8), adica dupa raportul International Energy Agency…

sursa poza

– Raportul trece prin diversele surse de combustibili alternativi care ar putea inlocui combustibilii petrolieri dar nu reuseste sa deseneze un tablou prea convingator. Doua fraze, preluate mai jos, reliefeaza cat de fragila este situatia prognozata:

“However, meeting DOD’s goal of making a smooth transition away from petroleum will require the
private sector to provide cost-competitive, at-scale renewable fuels that the Defense Logistics Agency can purchase when and where it needs them
. Tis will require DOD to commit to a general direction for its energy future in order to send an efective market signal, and it will require incentives and regulations beyond DOD’s control.

In acest articol gasiti o bibliografie extinsa a zecilor de articole/studii aparute in serviciile militare ale diverselor tari pe tema “peak oil”. Nu sunt deloc putine, semn clar ca acest subiect este tratat foarte serios de catre fortele armate …

Din nou despre ölkrise

Nu sariti pe google translate ca e vorba tot de Peak Oil, doar ca e in germana  (ölkrise [DE] = oil crisis [EN]). Sper ca tineti minte seria trecuta pe problematica peak oil si linkurile cu varii documente publicate de institutii serioase (IEA, US Army cu al sau Joint Operating Environment, UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security). Ei bine iata ca un nou document (aici pentru vorbitorii de limba germana), pregatit de catre Future Analysis, un departament al Bundeswehr Transformation Center, think tank al armatei germane, trage un semnal si mai alarmist cu privire la problematica Peak Oil, situand momentul in jurul anului 2010 (consensul general fiind ca varful productie a fost atins in 2008) dar cu impact serios asupra problematicilor de securitate incepand din 2025 incolo.

Studiul trage semnalul de alarma prin cateva concluzii, pe care le-am atins si eu, in parte, in al doilea volet al seriei precedente, pictand un portet sumbru al unei lumi in care regulile se schimba radical.

Astfel, conform acestui document, reasezarea balantei de putere la nivel global in jurul noii problematicii peak oil ar putea duce la o importanta crescanda a tarilor producatoare de petrol, la o puternica distorsiune a economiei de piata libere ca urmare a careia parteneriatele bilaterale, bazate pe importanta/afilierea politica sau, de ce nu, pe forta militara, dicteaza traseul fluxurilor petroliere.

Aceste noi reguli, conform carora petrolul nu mai este disponibil pentru oricine,  pot duce, in viziunea autorilor studiului, la socuri sistemice in preturile bunurilor de baza (cu accent pe produsele alimentare -tineti minte ce vorbeam apropo de agricultura intensiva bazata pe petrochimie) si implicit in rupturi de stocuri  la aprovizionarea cu aceste bunuri. Citez dintr-un articol ce comenteaza pe traducerea engleza a studiului (mai multe detalii aici):

“”Shortages in the supply of vital goods could arise as a result, for example in food supplies. Oil is used directly or indirectly in the production of 95 percent of all industrial goods. Price shocks could therefore be seen in almost any industry and throughout all stages of the industrial supply chain. “In the medium term the global economic system and every market-oriented national economy would collapse.“”

Ca alternativa se profileaza revenirea economiei planificate (cu accent pe rationalizarea consumului acelor produse impactate – si care n-or fi cele impactate, ma intreb…), acolo unde statul este suficient de organizat si are parghii cat de cat functionale asupra economiei si asupra populatiei, sau chiar posibile prabusiri ale sistemelor statale, acolo unde statul nu a luat masuri din timp iar miscarile sociale, provocate de ceea ce este perceput ca o criza sistemica, au dus la anarhism .

Mai pe scurt, dupa cum ar spune o ilustratie grafica mai veche a unui scenariu peak oil apocaliptic, armata germana  ne spune ca viitorul ar putea arata cam asa:

Desigur, putem discuta aici pe marginea faptului ca studiul cu pricina e un draft ce nu fusese  revizuit de Ministerul Apararii sau de  catre guvernul german, ca poate fi privit doar ca o parere a unui think tank ce nu e impartasita de catre oficialitati, dar totusi…

E momentul sa apasam pe “panic button”? E TEOTWAWKI? Nu cred.

E momentul sa incepem sa ne gandim serios la ce se poate face, pentru a fi pregatiti pentru un scenariu care devine din ce in ce mai probabil? Hmmm….

Va las pe voi sa raspundeti la aceasta intrebare, eu unul, in postarea urmatoare, voi incerca sa va povestesc despre  cum anumite orase/comunitati au inceput sa puna in aplicare planuri de pregatire pentru un scenariu peak oil ,  inca din 2005…

Scurtul drum al zilei catre noapte (II)

In postul anterior, discutasem despre cateva semnale de alarma aparute cu privire la problematica Peak Oil, iar la final ne oprisem la schimbarea modului de a gandi, schimbare pe care voi incerca s-o ating in acest volet.

In primul rand as vrea sa precizez ca nu cred ca scenariul catastrofic, in care lumea se intoarce cu fundul in sus de la o zi la alta, este cel mai probabil ci mai degraba cred ca vom asista la o deteriorare sustinuta a calitatii vietii, o scadere a gradului de confort, o disparitie  a tehnologiilor  complexe si “energy intensive”.  Deasemenea, sunt convins ca gazul natural, carbunele si energiile alternative vor fi mai intens exploatate, insa, cu exceptia unor inventii neasteptate sau aparitia unor noi surse de energie neconventionala, ele nu vor putea compensa declinul petrolului.

Revenind la partea de “paradigm shift” si speculand putin, m-as opri asupra catorva directii potentiale pe care ar trebui sa le incorporam in modul nostru de a gandi:

1. Abundenta si risipa vs. Frugalitate

E o directie care vine in continuarea naturala a blocajului inregistrat de motorul supraturat al consumerismului, odata cu aparitia crizei sistemice in care continuam sa ne afundam.

Pe scurt, inseamna trecerea de la o viziune in care iti poti permite sa risipesti resursele, in tehnologii mari consumatoare de energie si supraproductie de bunuri, la un mod de gandire in care costurile reale ale resurselor, dictate de raritatea acestora, determina productia si consumul pe baza de stricta necesitate.

Impactul este direct in confortul cu care ne-am obisnuit, de la chestii bazice precum abundenta alimentelor cu un pret accesibil pe rafturile supermarketurilor, la venitul la servici cu masina personala tocmai din Pipera sau Corbeanca, la functionalitatea infrastructurii logistice a marilor orase, la zborul cu avionul, la costul facturii de incalzire.

Impactul va fi resimtit prin dependenta noastra de produse alimentare provenind dintr-o agricultura intensiva si ineficienta, bazata pe industria petroliera/petrochimica, sau prin costul omniprezentelor componente de plastic, al componentelor electronice, care la randul lor se regasesc in mai toate produsele cu care ne-am obisnuit.

E un mod de a gandi in care “nice to have” / “should have” dispare complet, fiind inlocuit de “really need /must absolutely have” si “afford to have”. E un mod de a gandi care spune ca anumite bunuri sau servicii nu se vor mai produce/presta pentru ca vor deveni inutile dar mai ales prohibitive in noul context.

Un exemplu al abordarii diferentiate, atunci cand vorbim de abundenta vs frugalitate, este faimosul automobil electric (electrical vehicle  = EV).  Poate ca nu stiati insa cele 34 de mii de EVuri existente in lume prin 1912 (!!) aveau o autonomie de 100 mile/ incarcare, cam tot cat au, in medie, si EVurile din zilele noastre…  Mentalitatea de abundenta, a facut ca, in ciuda dezvoltarii unor baterii care stocheaza pana la 7 ori mai multa energie, autonomia EVurilor sa ramana aproape neschimbata cale de 100 de ani. Cauzele provin in principal din supradimensionarea puterii motoarelor pentru o viteza de rulare cu mult peste media necesara masinii (Nissan Leaf atinge 140 km/h cu un motor de 110 CP, in conditiile in care eficienta maxima a motorului este gandita la 105km/h), din insuficienta atentie acordata diminuarii greutatii masinii precum si din puzderia de gadgeturi, microprocesoare si functionalitati care consuma din energia bateriei (geamuri electrice, sisteme audio, display-uri etc).

Din perspectiva frugalitatii ne-am putea gandi la EVuri cu autonomie mai mare, care ar merge mai incet (60km/h) si ar avea mult mai putine functionalitati. Pentru exemplificare extrema, daca am inlocui bateria plumb /acid al unui Bailey Frichtle Electric din 1908 cu o baterie litiu ion (din generatia actuala) de aceeasi greutate, acesta ar avea o autonomie de cel putin 1120 km… Toate acestea si mai multe detalii se gasesc aici.

2. Cost aparent vs cost net al energiei.

Am mentionat, in postul anterior despre peak oil, exemplul dat de Michael Pollan conform caruia, in agricultura intensiva, se consuma 10 calorii de combustibil fosil pentru a se genera 1 calorie de hrana. Altii au detaliat si mai bine speta si problemele legate de urmarirea costului real de-a lungul intregului ciclu de productie, plecand de la extractia materiei prime.

Cu putin efort, putem extrapola rationamentul la om vs masina in structurile de productie actuale. Daca automatizarea liniilor de productie este actualmente considerata a fi apogeul eficientei, ce se intampla cand privim din perspectiva costurilor energetice reale?

Robotul/linia de productie automatizata consuma oteluri speciale (produse si transportate cu mare consum de energie si resurse), plastice (petrol/gaz?),  consuma mult curent electric (la preturi ce se vor mari), are nevoie piese de schimb aduse de la producator (here we go again), are o durata de viata de cativa ani, e limitat(a) la o serie de operatiuni etc etc.

Dorel al nostru nu munceste 24/24 sau cu cadente de mii de piese pe ora, in schimb consuma doar ceva papica (pe care si-o poate cultiva natural in gradina lui), se auto intretine, in general se strica destul de rar, are o durata de viata activa de vreo 45 de ani si-si poate “produce” propriul inlocuitor.

In plus mai are trei avantaje majore:

– se gaseste in abundenta (iata si efectul “pozitiv” al presiunii demografice) si, cu putina formare, prin apropierea fabricii;

–  va deveni ieftin in conditii de presiune concurentiala (bad news);

– e flexibil, putand invata taskuri noi si extrem de variate si putand fi mutat cu usurinta dintr-un loc intr-altul fara prea multe “investitii”;

Bineinteles ca nu vorbim aici de o viziune luddita, echipamentele automatizate ramanand esentiale in realizarea anumitor sarcini, insa nu cred ca putem exclude o crestere a ponderii lucrului manual in viitor. O perspectiva asupra acestei spete, mult mai in detaliu si mai bine prezentata, o gasiti aici.

Din acelasi punct de vedere, al costului energetic total,  eficienta automobilului electric ar trebui sa ia in calcul poluarea cauzata de productia energiei electrice necesara pentru alimentare sau cea legata de constructia retelei de incarcare a bateriilor si de reciclarea acestora din urma.

3. Satul global redevine local

Delocalizarile transfrontaliere ce urmaresc outsourcingul productiei de subansamble in tarile unde costul mainii de lucru este redus, platformele de productie globale bazate pe economii de scara si export de produse finite peste mari si tari, toate modelele de purchasing/logistice bazate pe transportul materiilor prime, pieselor, produselor finite si chiar a alimentelor (adios papaya proaspat sau licii chinezesti) pe distante de mii de km, toate acestea trebuie regandite in contextul in care costul transporturilor risca sa devina prohibitiv.

Comunitatea nu se va mai putea baza pe o retea centralizata care sa puna la dispozitie toate bunurile / serviciile ieftin si cu usurinta, in orice locatie geografica, si ca atare va trebui sa preia productia unei parti din acestea.  Micul fermier local, piata sau autoproductia de alimente in gradina vor castiga in fata unui supermarket care va avea dificultati in a oferi produse proaspete si variate la preturi competitive. Poate ca micii artizani, croitori, mecanici, reparatori si providerii de servicii vor fi din nou pretuiti, atunci cand pretul noilor masini sau ale televizoarelor cu plasma va creste substantial…

4. Comunitate+cooperare  vs individualism+concurenta

Ca o continuare a punctului anterior e de asteptat ca importanta comunitatii sa creasca din nou, iar cei care isi mai aduc aminte cum ne imprumutam ulei, faina si toate cele, pe vremea lui Ceasca sau cum ne bucuram cu putinul disponibil, vor intelege de ce adversitatea uneste si de ce apartenenta la un grup ajuta in astfel de conditii.

In plus, utilizarea comuna a unor bunuri permite o eficientizare a acestora si, ca atare, scaderea costurilor pe cap de utilizator. Un exemplu banal, tot din industria auto, este car-poolingul, adica utilizarea comuna si impartirea costurilor unui vehicul de catre un grup de utilizatori.

5. Simplitate/varietate/redundanta vs complexitate/inalta tehnicitate (low tech vs high tech)

Ca un corolar al primelor doua idei enuntate mai sus: High tech = complex = energy intensive = scump de produs =  mai putin fiabil = scump de intretinut. Si cu asta am zis tot.

Accentul se va pune pe acele tehnologii /produse cu valoare adaugata, care sunt putin consumatoare de energie sau optimizeaza la maxim acest consum, care sunt fiabile si usor de reparat/intretinut. Un fel de tehnologie ruseasca de pe MIR + fiabilitate. Eventual cu accent pe imitarea fenomenelor naturale si micro-solutii.

6. Crize in serie.

Convulsiile de pe esichierul geopolitic, cu disparitia lumii unipolare dominata de imperiul american, inceputa odata cu criza financiara se vor accentua, pe masura ce lupta pentru resursele petroliere va deveni mai acerba.  China cu a sa foame formidabila de resurse, necesare pentru a sustine o economie de 1,2 miliarde de oameni crescand cu o rata de 6%-8% pe an, India cu veleitati simlare, Rusia cu amintirea grandorii trecutului si lipsa de scrupule in a utiliza arma gazului natural, toti acesti jucatori vor incerca sa profite de modificarea raportului de forte la nivel global.

Pentru cei dintre voi care vor sa citeasca o perspectiva interesanta asupra jocurilor geopolitice dintre Rusia si SUA prin intermediul Ucrainei, cu revolutii portocalii si conducte de gaze, recomand acest articol.

Toate aceste perspective mentionate mai sus nu se doresc a fi nici pe departe o lista exhaustiva sau un exercitiu de futurologie, ci mai degraba o incercare de a declina consecintele logice ale unui posibil scenariu ce risca sa impacteze major modul in care traim. Este o lista deschisa de idei, la care va invit sa contribuiti, in speranta in care concluziile pe care le vom putea trage impreuna ne vor ajuta sa ne pregatim mai bine pentru aceasta eventualitate. Pentru ca informatia este un avantaj atunci cand trebuie sa regandesti radical modul in care traiesti.

Despre cateva exemple mai mult sau mai putin practice, in sensul ideilor mai sus enuntate, in voletul al treilea (si ultimul) al seriei.

Scurtul drum al zilei catre noapte (I)

Din nefericire, n-o sa vorbim despre lucruri placute  cum ar fi piesa lui Eugene O’Neill, ci  mai degraba despre modul in care omenirea reactioneaza la criza energetica cu care am inceput sa ne confruntam precum si despre anumite scenarii mai putin incurajatoare, care se profileaza in anii imediat urmatori.

Mentionasem anul trecut prin decembrie despre problematica Peak Oil, in acest post, insistand asupra implicatiilor ce ne-asteapta dupa colt (bineinteles ca n-am fost primul si nici ultimul care a adus subiectul in discutie ). Tot atunci promisesem sa mai discutam putin despre permacultura, forest gardening si solutii ingenioase aparute din imitarea proceselor naturale care au o eficienta energetica foarte mare. As vrea sa ma tin de promisiune in acest articol, insa va trebui sa aveti putintica rabdare, pentru ca am s-o iau mai pe ocolite…

Inainte de toate insa, ca refresh, as vrea sa revin asupra definitiei de Peak Oil, ca fiind momentul in timp la care productia de petrol atinge un maximum posibil, pentru a se incadra apoi pe o curba descendenta ireversibila. Nu inseamna ca petrolul se termina brusc ci doar ca se extrage din ce in ce mai putin datorita scaderii rezervelor disponibile precum si a randamentului puturilor existente.

As vrea, mai apoi, sa mai zabovesc putin asupra unor aparitii mai recente legate de problematica Peak Oil (pe care, in mare parte, le veti gazi sumarizate aici) si care contureaza un scenariu, din ce in ce mai probabil, conform caruia productia de petrol nu va mai face fata cererii incepand cu 2014-2015, avand drept consecinte directe cresteri semnificative ale pretului petrolului si posibile rationalizari.

Iata un scurt rezumat a celor mai importante informatii:

* In februarie 2010,  UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security, un grup de oameni de afaceri ce includ pe binecunoscutul Richard Branson (Virgin) dar si reprezentanti ale altor companii, a publicat un raport denumit Peak Oil 2010 (al doilea raport publicat de acest task force), care spune clar si raspicat cateva lucruri:

–  Ne vom confrunta cu certitudine cu un “oil crunch”, adica cu o situatie in care cererea de petrol este mai mare decat productia, in urmatorii zece ani, cel mai probabil in urmatorii cinci ani.

–  Este foarte dificil ca productia mondiala de petrol sa depaseasca cu mult varful de 87 milioane barili pe zi (atins in 2008) si extrem de greu sa depaseasca 92 Mbz (milioane barili pe zi), cu exceptia situatiei in care se descopera unul sau mai multe super-campuri petroliere, cu rezerve uriase, de care n-a auzit nimeni. In context, raportul confirma cifrele IEA care arata ca cererea estimata spre 2030 este de 105 Mbz, in mare parte provenind de la tarile non-OECD (China si India in principal, dar si alte tari din Asia si America Latina). Presiunea demografica a celor 6.8 miliarde de oameni, cat se estimeaza ca vom fi la sfarsitul lui 2010, in crestere spre 8 miliarde in 2025, precum si deschiderea spre consum in China si India impinge nivelul cererii de petrol cu mult peste ce se poate extrage…

–  Din cauza declinului productivitatii campurilor existente, rata de atritie bruta a productiei de petrol este de 4Mbz in fiecare an, sau un procentaj anual de 4.7% din productia globala actuala. Cu toate campurile noi date in functiune, care sa compenseze scaderea productivitatii campurilor existente, productia globala este prognozata sa intre in declin dupa 2015. Industria petroliera este deasemenea cu mult in urma in eforturile de investitii pentru a putea genera o crestere marginala a productiei, iar costul extractiei petrolului risca sa creasca avand in vedere accesibilitatea mai dificila a noilor campuri petroliere .

–  Ca urmare a celor de mai sus este asteptata o crestere semnificativa a pretului petrolului in urmatorii ani precum si posibile rationalizari. Atat industria transporturilor cat si pretul alimentelor sau costul utilitatilor vor fi impactate semnificativ.

* In februarie 2010, raportul anual al comitetului interarme al armatei americane pe 2010 (Joint Operating Environment – United States Joint Forces Command) pe care il gasiti aici e si el de acord cu acest deficit al productiei vis a vis de cerere, desi il atribuie mai degraba lipsei de investitii productive de catre industria de profil (“Even were a concerted effort begun today to repair that shortage, it would be ten years before production could catch up with expected demand.” + “By 2012, surplus oil production capacity could entirely disappear, and as early as 2015, the shortfall in output could reach nearly 10 MBD). Raportul este foarte interesant si vi-l recomand pentru a vedea o perspectiva militara asupra altor riscuri globale.

* In martie 2010, cercetatori de la Oxford University impreuna cu Sir David King fostul consilier stiintific al guvernului Marii Britanii afirma ca este posibil ca actualele estimari ale rezervelor petroliere sa fie exagerate cu cel putin 33% (sursa). In acelasi articol, se estimeaza un posibil deficit (shortage) de petrol incepand cu 2014.

* Tot in martie 2010, un articol din Le Monde atrage atentia asupra unei prezentari facute in aprilie 2009, de catre Glen Sweetnam, director in cadrul US Department of Energy, in care acesta arata ca o mare parte din resursele necesare pentru a putea acoperi cererea de combustibili in urmatorii 20 de ani se bazeaza pe “proiecte nedescoperite inca”, un eufemism pentru a spune ca suntem in pom…Aceeasi prezentare ne spune ca, pentru a acoperi diferenta intre productie si cerere, intre 2011 si 2015, ne-ar mai trebui inca un producator de petrol de talia Arabiei Saudite.

Cu alte cuvinte, iata ca multiple surse, destul de credibile as spune, au inceput sa traga puternice semnale de alarma asupra a ce se poate intampla in 5 ani de zile. Fara sa ne gandim la viziuni apocaliptice a la Mad Max, cred ca impactul unui astfel de scenariu este, dupa cum va puteti imagina, extrem de serios si presupune niste schimbari majore ale modului in care gandim, asupra modelelor de productie si cele sociale existente.

Despre acest “paradigm shift”, despre cateva aplicatii practice interesante si despre altele, in partile urmatoare ale articolului…

Un pumn de probleme

Daca ati trecut de titlul usor manipulator, dar la moda, ii rog pe cei dintre voi care pica in categoria “postaci la datorie” sa se linisteasca, n-o sa aiba prea multe motive sa munceasca.

Si acum sa vedem care sunt cateva dintre problemele pe care eu le consider potential importante (si de care nu se face vinovat Basescu :-)) dar care isi gasesc mai greu loc in presa noastra, prea obsedata cu filme proaste de kung-fu :


Peak Oil

Altfel spus, varful productiei de petrol, dincolo de care volumului de petrol extras la nivelul intregii planete intra intr-un declin constant, fara o revenire posibila la nivelele anterioare. Acest varf al productiei, denumit generic Hubbert’s peak fusese prevazut sa survina in 2005, de catre Kenneth Deffeys, si se pare ca doar cateva zecimale in calcule au facut ca acesta sa fie de fapt atins in 2008. Bun, si ce daca, veti spune, e normal ca productia din campurile petroliere existente sa scada, sunt insa campuri descoperite si neutilizate si cine stie cate milioane de barili care asteapta sa fie extrasi.

Asa si este, insa iata ca se pare ca prognozele IEA (International Energy Agency) au fost de fapt umflate cu pompa (de petrol) si ca ar fi foarte greu sa se creasca de la cele 84milioane barili/zi la cele 105 milioane barili/zi prognozate pentru 2030 (Sursa). IEA insasi pare a-si struni optimismul, corectand “a la baisse” productia prognozata de la 121Mbl/zi in forecastul din 2004, la 105Mbl/zi in forecastul din 2009. Aceeasi sursa sustine ca voci din interiorul IEA au dubii si pentru valori de 90-95 Mbl/zi…

Ar trebui sa fim ingrijorati? Cred ca da, deoarece consumul de petrol va fi din ce in ce mai mare din partea unor economii emergente, dar foarte importante, precum China si India, care (conform estimatelor IEA din luna mai 2009) aproape isi dubleaza cererea de petrol in intervalul 2006-2030 (de la 10.9 Mbl/zi la 20Mbl/zi). Cresteri importante ale cererii au loc si in randul celorlalte economii emergente din America Latina si Asia, ducand consumul agregat la 106.5Mbl/zi in 2030. (Sursa)

Si se pare ca ar mai fi un motiv pentru care ar trebui sa nu dormim noaptea, anume ca insasi IEA, in raportul din Noiembrie 2009, prognozeaza ca cererea de petrol in tarile OECD in 2030 va fi in scadere comparativ cu 2008. Adica, cu alte cuvinte, conform IEA, tarile OECD nu prea vor mai iesi din criza (Sursa). Hmmm…cum doi plus doi cam trebuie sa dea patru, ori cererea agregata reala va fi mai mare in 2030 (mai creste si consumul in tarile OECD) si-atunci ar trebui sa fim si mai ingrijorati ca n-o sa mai avem resurse, ori economiile tarilor dezvoltate sunt facute KO si-avem o problema si mai mare.

E sfarsitul lumii, e mai rau ca 2012? Nu, cel putin nu inca. Dar nici bine nu e, caci scaderea resurselor de petrol in contextul cresterii cererii aggregate, ne duce la presiuni pe pretul barilului si la potentiale “shortage” pe termen mediu lung. Cat de rau va fi? Va las sa alegeti singuri intre doomers si debunkers, insa eu cred ca exista si solutii care pot diminua/preveni impactul peak oil, inclusiv electrificarea transporturilor, conservarea energiei si punerea accentului pe energie renuvelabila.

Impactul se va simti insa atat la nivele ce va sar imediat in fata ochilor (cresterea costului transportului-> cresterea generic a pretului tuturor produselor ce trebuie transportate, cresterea facturii la incalzire si la current electric, eventual cozi la benzinarie+rationalizare etc) cat si la nivel indirect, prin necesitatea schimbarii unor modele de productie, de exemplu in agricultura. Cvasi totalitatea produselor pe care le cumparam din supermarket provin din agricultura intensiva, bazata pe utilizarea ineficienta a combustibilor fosili. Imbatati de mitul energiei ieftine si inepuizabile, am ajuns, prin utilizarea ingrasamintelor, pesticidelor ale utilajelor agricole mari consumatoare de motorina precum si a transporturilor la mare distanta, sa consumam 10 calorii de combustibil fosil pentru a produce echivalentul unei singure calorii de hrana (sursa Michael Pollan). Asta ca sa nu mai vorbim de distrugerea terenului arabil, a diversitatii biosistemelor, scaderea calitatii nutritive a plantelor cultivate si alte cate.

Poate vom avea ocazia sa vorbim si de chestii precum permacultura lui Bill Mollison sau de forest gardening-ul lui Robert Hart (si mai ales a lui Dave Jacke si Eric Toensmeier). Chestii d’astea “eco”, dar care imita procesele naturale pentru a reduce risipa, a creste randamentul, diversitatea si sustenabilitatea intregului bio-sistem.

Surprinzator, toate astea se pot face si scazand in acelasi timp inputul de munca necesar in sistem. A naibii de eficienta natura asta, domle’…

H1N1 –Gripa Noua

Vestea buna e ca epidemia de gripa si “Influenza Like Illnesses” din Ucraina, care ne speriase tare tare acum vreo luna in urma, se pare ca se mai domoleste, morbiditatea scazand semnificativ in ultima saptamana la toate categoriile de varsta (sursa). Ucraina n-a scapat totusi usor, cu 445decese inregistrate la 1,937 milioane de cazuri, pana in 02.12.09  (sursa), insa ramane de vazut cate dintre acestea au fost efectiv datorate virusului H1N1 (pana la inceputul lunii decembrie fusesera certificate 255 de cazuri pozitive H1N1 si 17 decese associate)

Vestea proasta este virusul pare sa fi intrat in etapa de Hydra Effect, in care incearca diverse mutatii pentru a-si mari viteza si aria de raspandire. Unele dintre aceste mutatii (225G) evidentiate prima oara in Norvegia (sursa) sunt mult mai virulente, atacand in adancime tesutul plamanilor si ducand mai frecvent la decese. Aceasta mutatie, precum si o varianta rezistenta la antivirale (Tamiflu) pare a fi, in ciuda parerii initiale a autoritatilor, destul de raspandita in lume, in aproximativ 16 tari (sursa).

Alte doua vesti si mai proaste sunt ca e posibil ca actualele vaccine anti-H1N1 sa nu fie eficiente impotriva acestei mutatii, desi parerile expertilor sunt inca divergente pe acest subiect, (sursa) si ca persoanele care au avut deja H1N1 se pot imbolnavi si-a doua oara. Deci nici imunitatea naturala nu e infailibila (sursa).

 

 Criza economica + Dubai falls from the sky (scraper)

S-o mai fi potolit ea, criza, da nu se da dusa asa usor. Desi o parte din economiile UE si, parca parca, economia americana dau semne de revenire, sa nu uitam ca intreg globul e inca conectat la aparatele de respirat si pompat cu sume uriase pentru incurajarea consumului, toate acestea din banii contribuabililor.

In SUA, de unde a pornit totul si de unde se asteapta semnale clare cu privire la revenirea economiei, vestile sunt si bune si rele. Avem o usoara crestere a productiei industriale (sursa) si a vanzarilor in sectorul auto, dar consumul intern, care sustine 70% din economia Americana, inca intarzie a-si reveni. Dovada sta in cheltuielile consumatorilor americani, care au scos cu 8% mai putin din buzunar de persoana, decat acum un an in urma, cu ocazia weekendului de Thanksgiving (sursa). In cel mai bun caz, vorbim de o stabilizare si un inceput de crestere fragila, cu o crestere, la cel mai inalt nivel din ultimii trei ani si jumatate, a numarului de case la al doilea proprietar vandute in Octombrie (sursa). In cel mai rau caz vorbim de o reluare a caderii preturilor in 2010, in principal datorita cresterii numarului de executari silite si a somajului (sursa).

In plus sistemul bancar nu sta nici el chiar pe roze si nici nu da semne de relansare a creditarii. FDIC raporteaza ca volumul creditelor acordate de bancile americane a scazut pentru al treilea trimestru consecutiv si cu cel mai mare procentaj trimestrial din 1984. Mai mult, fragilizarea sistemului continua, raportul rezerve/credite neperformante scazand pentru al 14lea trimestru consecutiv si ajungand la 60.1% (sursa).

Despre Dubai ce sa mai zicem, decat ca iata se pare ca guvernul emiratului nu are de gand sa garanteze creditorii pentru cele 59 mld dolari datorate de catre Dubai World, lucru care a lasat cam in ceata pe toti cei care credeau in garantii implicit asumate. Mai mult, Abu Dhabi, emiratul frate si mai bogat in petrol, a indicat ca va acorda un support limitat, sugerand ca va exista si un cost politic (sursa). Intrebarea pe care si-o pune intreaga finanta mondiala este insa daca nu cumva efectul de contagiune va duce la prabusirea unor alte economii emergente cu trasaturi similare, cum ar fi Grecia, Ungaria sau Rusia, riscand sa introduca din nou instabilitate intr-un sistem fragil (sursa).


Incalzirea globala

Pe-asta o stiti cu totii, nu de la mine ci de la Al Gore si-al sau Inconvenient Truth. Urmeaza conferinta de la Copenhaga de pe 12 Decembrie, dar pana atunci ne distram cu scandalul legat de cei de la Solve Climate/University of East Anglia. Domnilor savanti le-au fost hackuite serverele si furate niste mailuri in care ar fi recunoscut ca au manarit datele legate de cresterea temperaturilor si incercat sa puna bete in roate celor sceptici cu privire la incalzirea globala (sursa).

Altminteri, eu nu pot spune decat c-afara nu-i prea cald, dar macar nu ploua inca. Mai vedem cum sta treaba dupa 6 Decembrie.


Taguri