Sfat pentru dl. Geoana: de ce Romania nu ar cumpăra Erste Bank?

Dl. Geoana, al doilea om in stat la aceasta ora, declara, conform unui articol din Cotidianul:

Am vorbit astăzi şi cu câţiva ambasadori străini, inclusiv cu ambasadorul austriac (…). Şi i-am spus, domnule ambasador, domne, de ce nu vine ministrul de Finanţe din Austria, şi chiar vine în două săptămâni, şi la fel trebuie să vorbim şi cu francezii, şi cu cei care au bănci, unde banca-mamă nu e românească, că din păcate am dat totul la străini, deci băncile-mamă în acest moment îşi retrag sursele de finanţare către banca de acasă, se consolidează acasă.

Şi atunci trebuie să vorbim cu aceşti oameni, măi fraţilor, dacă voi consideraţi că România şi economia românească reprezintă o periferie a dumneavoastră şi nu vă interesează, vă duceţi banul la centru, haideţi să avem o conversaţie puţin mai vânoasă cu dumneavoastră, pentru că aveţi interese economice vaste în România. (…) Şi nu este fairplay ca din motive de dificultate economică la dumneavoastră să sacrificaţi o economie care v-a primit bine, care v-a creat profituri gigantice.

Eu i-as indica domnului Geoana ca, la aceasta ora, capitalizarea la Bursa din Viena a Erste Bank este de 3,62 miliarde de euro, adica intreg grupul bancar austriac (care in Romania controleaza BCR) este evaluat la mai putin decat a fost evaluat BCR in 2006. De pe urma vanzarii unei participatii de doar 36% din BCR in 2006, statul roman a incasat 2,2 miliarde de euro. Cu acesti bani – considarand doar matematica simpla – Romania ar putea cumpara mai mult de 51% din Erste, i-ar putea muta sediul la Bucuresti si ar transfera toti banii din Austria catre Romania. In acest fel, vorba dlui. Geoana, ne rezolvam noi problemele, incasam noi profiturile uriase, si ii lasam pe austrieci la perfierie si la sacrificat.

Nu este nou pentru PSD sa aiba un mesaj populist – nationalist. De vina sunt tot timpul altii, capitalistii, bancherii straini care ne fura si ne lasa in saracie.

Astfel de mesaje populiste nu ne vor ajuta sa iesim din criza. Ca sa iasa din criza, economia romaneasca trebuie sa devena din nou atractiva. Iar asta inseamna taxe mai mici (si nu marirea cu 3% a CAS), un aparat birocratic mai mic, mai eficient si platit in functie de performante si, nu in ultimul rand, inseamna mult mai multa munca, mult mai multa educatie, mult mai multa flexibilitate a muncii. Dar desigur, este mai usor sa acuzi strainii ca ne fura decat sa-ti indemni compatriotii (atat de dragi, mai ales cei platiti de stat) la munca.

{ 14 comments to read ... please submit one more! }

  1. Ce abereaza Geoana ma abtin sa comentez dar am un comentariu legat de ultimul paragraf.

    Nu puteti sa le dati peste nas ca au mesaje populiste cand in acelasi paragraf aveti un mesaj asemanator. In economie sunt doua modele de iesire dintr-o situatie de criza:
    1) Scaderea drastica a cheltuielilor si cresterea fiscalitati. Ce incearca ei sa dea impresia ca fac. Proiectul de buget chiar pare unul de criza si pare sa fie taiat mai mult pe partea de cheltuieli desi si la investitii s-a taiat serios. Deci cresterea CAS-ului este o masura predictibila

    2) Cresterea consumului printr-o crestere a deficitului de cont. Solutia asta desi ar da tare bine e imposibila pentru Romania. Din doua motive:
    a) Dobanzile la care se imprumuta Romania de pe extern sunt imense (din ultimele cifre pe care le-am auzit ar incepe de la un 10.5-11%)
    b) Din pacate suntem in pericol sa incalcam clauzele din acordul cu UE. In acordul respectiv ne angajam sa respectam “Pactul de crestere si …” care prevede pentru membri UE un deficit maxim de 3%. Oameni au zis ca accepta derapaje de la valoarea de 3% doar in cazul tarilor care sunt in recesiune. Si din fericire (sau din pacate) Romania pentru 2009 este prognozata cu o crestere de 2-2.5% Cea ce oficial ne pune in afara listei de tari in recesiune

  2. Alex: nu. Nu am mesaj populist. Din contra.

    Sunt modele si modele de a iesi din criza. Modelul tau nr. 2 nu prea are sens decat daca te refereai la deficit bugetar.

    Personal cred mai degraba in pozitia Marii Britanii si partial SUA. Noul presedinte al SUA, Obama, pacatuieste insa usor prin protectionism, cred ca isi pune singur piedica.

  3. Chiar crezi ca toate comisiile austriece o sa stea cu mana in san cand romanii le-ar sufla banca de sub nas ?

  4. Care este free float-ul Erste la Viena?

  5. Excelent articol. M-ar distra insa sa-l aud pe dl. Geoana cum ar raspunde unei astfel de propuneri: “din pacate nu mai avem banii din privatizari, ca am fi facut-o, dar guvernul Tariceanu a cheltuit toti banii din privatizari pe pensii”

  6. Buna, Emil, intr-adevar… :-) )))
    Auzi, dar — ca sa ma intorc la o mai veche polemica — OMV-ul cat mai face zilele astea?
    Nu de alta, dar tot sugera cineva in urma cu niste saptamani (Tom Gallagher?) cum si-ar putea dovedi conu’ Dinu patriotismul ;-)

  7. 1. Iesirea din criza prin cresterea fiscalitatii e o aberatie stangista. Odata ce majoritatea companiilor private sunt pe muchie de cutit datorita scaderii vanzarilor si exporturilor, iar consumatorii isi reduc pe cat posibil cheltuielile, impozitele mai mari reprezinta sutul care sa ne bage definitiv in groapa, stagnarea definitiva a economiei. Occidentalii se apara reducand dobanzile de referinta si oferind avantaje firmelor si discounturi consumatorilor, noi abia asteptam cate un pretext sa strangem cureaua cun ne invata raposatul Nea Nicu;

    2. CAS nu are nici o influenta asupra bugetului de stat, este un venit la bugetul asigurarilor sociale de stat. Cresterea CAS e rezultatul stupizeniei unui guvern minoritar de curand inlaturat, si un efect secundar al conditiilor din economie de la revolutie incoace: marele politician Ranjila pensioneaza 50% din forta de munca pentru a avea un pretext de a inchide unitatile industriale fara sa isi piarda votantii, iar celalalt mare politician Moliceanu cedeaza epigonilor lui Ranjila si creste pensiile ca sa nu-si piarda nici el votantii. De 5 ani incoace auzim acelasi carait de corb din partea presei: pensionarii n-au bani, pensionarii n-au medicamente, pensionarii de lux au pensii de 80%, pensionarii obisnuiti n-au ce pune pe masa, viitorii pensionari isi voteaza pensii grele… deja clasele productive au trecut intr-un con de umbra, cei care dicteaza sunt cei (teoretic) fara de putere

    3. Cumpararea unui activ cum este Erste Bank de catre stat nu inseamna decat o intoarcere la epoca PSD si punerea a multe miliarde de euro in mana baronilor. Se stie ce poate face un sef al unei organizatii de stat, mai ales cand are venituri proprii si nu sta cu mana intinsa la buget

    ~Nautilus

  8. Mai baiatule, ori esti prea crud, ori esti mercenar! Pai de ce s-o rascumparam? S-o fure derbedeii astia ? Noi nu suntem doar hoti, suntem si prosti! Daca am fi fost numai hoti ar fi existat posibilitatea ca parte din cele furate sa functioneze mai departe sau eventual sa prospere, de ce nu! Noi facem doar jaf. Nu suntem in stare sa construim. Sa lasam povestile cu rompetroale, feneiuri, antene, anepanuri,tiriace! Vremurile ce vor veni sunt pietrele de incercare pentru multe din legendele plaiului dambovitean. A propos, vreau sa vad falanga Top 300 sarjand in razboiul crizei care bantuie! Am fi fost mai castigati daca vindeam totul rapid si bine, le dadeam pe mana celor care stiu sa faca afaceri si faceam ce facem toti acum, adica politica, prostitutie, cersetorie, hotie, menaj, salahorie si mercenariat.

  9. Stii ce nu inteleg, ce o sa faca Geoana? O sa le dea un cap in gura? O sa ii ia la suturi? La ce se refera conversatia “vanoasa”?

  10. pt cititorii mai recenti ai acestui blog: articolul este si nu este un pamflet. Este un pamflet daca este sa asociem “profesionistii ” PSD si discursul lor nationalist-populist cu un activ de stat.

    Nu este un pamflet pentru ca intr-adevar avem o problema cu finantarea in Romania. Daca statul ar avea la dispozitie cele 2,2 miliarde de euro, probabil ca ar face o investitie mai buna in a capitaliza CEC-ul mai mult, in a o profesionaliza. In acest fel, CEC isi va mari cota de piata (caci bancile straine isi reduc activitatea) si va fi mai usor si mai profitabil de privatizat odata ce vom depasi criza.

  11. Emil: daca ai amintit de CEC, este singura banca (din cate stiu eu) care nu a oprit creditarea in acest moment. Si care are dobanzile la credite la un nivel rezonabil. CEC va castiga cota de piata in 2009. Mult.

  12. Claudiu: legat de conversatia “vanoasa”, poate Geoana ii confunda pe astia de la Erste cu Ana Birchall. Tot un fel de cap in gura :)

    Emil, ai facut un studiu al Erste si nu au active “toxice”? 2 miliarde de EUR pentru o “gaura neagra” nu e o investitie buna. Macar BCR-ul a fost “curatit” inainte de privatizare. :)

  13. @Emil

    Eu inteleg ca geoana cu aberatiile lui iti pune probleme dar nu el este primul ministru. Oare aberatiile lui boc nu pot fi si ele “taxate”? Sau ale “profesinistilor pdl”?

    Pai sa vedem:

    Spui ca economia trebuie sa devina atractiva. Si ca ar trebui sa scada taxele si binenteles ar trebui sa creasca si productivitatea.

    Pai si cum sa scada taxele daca de la reducerea cu 20% a numarului de functionari ajungem la cresterea cu 3% a salariilor lor? Cum sa scada taxele daca de la inghetarea salariilor sectorului public ajungem la cresterea lor cu 5% (in doua transe).

    Vorbesti doar de mesajul populist al lui geoana. dar mesajul populist al pdl si al guvernului nu este identic?

    Ce sa mai vorbim de aberatia cf careia “orele suplimentare” nu mai sunt platite ci sunt reconpensate cu “libere”. Saraca productivitate si motivarea muncii si nu a “nemuncii”.

    Ce sa mai vorbim de “capitalizarea” CEC si Exim Banck (alea care vor sustine IMM-urile) care se face la nivelul a 50 de milioane de euro? Trebuie aleasa asa cum spune alex una din variante nu “calea de mijloc” pt ca asa nu se va face nimic. Opinia mea.

    Ce sa mai vb despre “investitia in infrastructura”(mai ales drumuri) cand zilele trecute berceanu ne spunea ca nu se justifica si ca ar fi preferabila cesionarea lor si a doua zi se dau 20% din buget pt infrastructura (10 miliarde) dar atentie “pt firme locale” si nu straine pt ca strainii vin si lucreaza cu muncitori chinezi(auzita aseara de la boc). Concluzia fiind ca or sa fie “licitatii” dar doar pt firme romanesti si eventual facute in acelasi stil ca tot e berceanu ministru cu modificarea de caiete de sarcini (pt cine trebuie) de la km de autostrazi construite la “tone de mixtura asfaltica” turnata(ca sa intre si “plombarii” bucuresteni).

    Nu sunt dovezi de un populism chiar mai gretos decat al celui obisnuit al psd? Si marcate si de “hey rupism” tipic romanesc?

  14. Shadow: nu este mare deosbire intre PSD si PDL. Si cred ca au fost taxati de Claudiu in cel mai recent articol :)

{ 0 Pingbacks/Trackbacks }

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>