“Puterea de cumparare” – un concept pentru a intelege criza

Cu mai bine de o suta de ani in urma, o companie americana de utilaje agricole a utilizat conceptul de “putere de cumparare” pentru a crea un instrument practic, care a transformat-o in unul din liderii mondiali in domeniu.

Compania a constatat ca fermierii americani aveau nevoie de utilaje, dar nu puteau sa le plateasca. Agregand puterea de cumparare pe cativa ani a concluzionat ca pot totusi plati utilajele. Dar nu cash, ci in rate. Din aceasta abordare, piata si-a marit dimensiunile de cateva ori. Veniturile viitoare au fost aduse in prezent.

Dupa 2000, Romania (si in special sistemul bancar) a redescoperit acest concept. Creditele pentru persoane fizice au devenit produsul vedeta. Case, masini, bunuri de folosinta indelungata au fost cumparate in frenezie, in cea mai mare parte cu plata in rate. Creditul a devenit o prezenta fireasca in viata de zi cu zi.

Fenomenul a fost amplificat de 2 factori: estimarile de crestere de venituri de la un an la altul (putere de cumparare in crestere) si pretul in crestere la imobiliare. Cei 2 factori s-au alimentat unul pe celalalt. Pana la momentul in care trendul s-a inversat.

Criza internationala a facut lumea sa devina mai circumspecta. Asteptarile de crestere de venituri viitoare s-au estompat. Cumparaturile au fost amanate. Scaderea cererii la imobiliare a dus la reducerea preturilor. Ceea ce, automat, duce la scaderea garantiilor disponibile. Cei doi factori merg iarasi in aceeasi directie, alimentandu-se unul pe celalalt.

Urmeaza factura finala: cresterea soldului creditelor acordate populatiei in decembrie 2008 fata de un punct din trecut (sa zicem decembrie 2004 pentru usurinta rationamentului) inseamna de fapt cat am consumat in plus in intervalul 2004-2008 fata de cat am produs. Am trait 4 ani cu veniturile produse in mai mult de 4 ani. Pentru diferenta, va trebui ca anul (sau anii urmatori) sa muncim mai mult, pentru a consuma mai putin.

Sigur, analiza este una grosiera, fara pretentia de a modela cu exactitate fenomenul (ar trebui luata in calcul si variatia soldului depozitelor populatiei de pilda). Dar descrierea fenomenului este una corecta. Intentia mea nu e de a realiza un studiu academic, ci de a putea discuta despre un fenomen la nivelul cetateanului interesat de viata cetatii, dar nespecialist in economie.

Asteptari optimiste. Putere de cumparare in crestere. Aducerea puterii de cumparare in prezent, prin instrumentul creditului. Temperarea increderii in viitor sau chiar neincredere. Reducerea dramatica a perceptiei puterii de cumparare. Ridicarea nivelului minim pentru accesul la un credit. Acesta este mecanismul simplu prin care totul pare ca s-a blocat. Plus o doza de frauda, inerenta sistemelor care cresc foarte rapid (usor de absorbit in perioadele de crestere, putin probabila sa distruga sistemul, dar suficient de puternica pentru a accentua problemele in ziua scadentei).

{ 18 comments to read ... please submit one more! }

  1. Claudiu: perfect de acord.

    Oarecum legat de articol, ceea ce nu-mi este clar inca pentru bancile din Romania este nivelul de credite ne-recuperabile. Datele pe care le am sunt vechi si nu indica o crestere alarmanta a neplatilor…. Interesant este si faptul ca bancile austriece vor fi masiv capitalizate (poate cu 15 miliarde de euro) de catre statul austriac pentru a acoperi pierderi indeosebi in tarile unde bancile respective au operatiuni…. pana acum au raportat insa pentru Romania doar profituri (si chiar profituri in crestere) … iar asta imi indica un nivel bun al creditelor, deci romanii isi permit (inca) sa-si plateasca ratele.

  2. Emil: nu am date despre credite neperformante la bancile romanesti. Dar problema nu e asta, ci e cea legata de creditele noi. Blocand sau reducand semnificativ acordarea de credite noi, bancile nu mai permit aducerea puterii de cumparare din viitor in prezent, ceea ce reduce semnificativ cererea. Cerere care e redusa, suplimentar, si de cresterea costurilor creditelor in derulare.

    Metaforic, nu trebuie sa ne intindem doar cat e plapuma, ci trebuie sa lasam si o rezerva…

  3. Emil: corectie: de fapt, formularea mai exacta ar fi “bancile nu mai permit aducerea VENITURILOR din viitor in prezent”, pentru a pastra puterea de cumparare…

  4. Se poate spune ca intreg sistemul capitalist se bazeaza pe promisiunea [si increderea] ca “o sa ne fie mai bine”, adica “vom munci mai mult si mai eficient si – din plusul dat de eficienta sporita – vom putea plati banii imprumutati si dobanda “- care e de fapt costul acestei increderi.
    Revenind la chestiunea articolului, din punct de vedere a puterii de cumparare, fiecare dintre noi valoram EXACT atat cat valoareaza casa noastra [se poate vedea ca, mai de fiecare data cand cineva da credite dincolo de aceasta valoare, sistemul se deregleaza].
    Problema sociala a acestui mecanism, problema pe care guvernantii nostri nu au luat-o in calcul pana acum, este ce se va intampla cand valoarea casei scade sub costul ipotecii creditului luat pentru achizitionarea ei [asa-numita “negative equity”], cand cineva – pentru a-si vinde casa, va trebui sa scoata bani din buzunar ca sa acopere acea diferenta, in caz contrar urmand sa piarda casa in favoarea bancii care a acordat creditul. In paranteza fie spus, bancile nu sunt recunoscute pentru politicile lor de protectie sociala.
    Ce se va intampla cu sutele – miile – de oameni din “clasa de mijloc” care au luat anul trecut credite mari pentru a-si cumpara case la preturi si mai mari si care acum chiar se confrunta cu perspectiva reducerii drastice a veniturior sub nivelul ratelor pe care le au?

  5. Ovidiu: “Se poate spune ca intreg sistemul capitalist se bazeaza pe promisiunea [si increderea] ca “o sa ne fie mai bine”, adica “vom munci mai mult si mai eficient si – din plusul dat de eficienta sporita – vom putea plati banii imprumutati si dobanda “- care e de fapt costul acestei increderi.”

    Nu. Aducerea veniturilor din viitor in prezent ne creste puterea de cumparare. Daca azi castigam x lei, prin instrumentul creditului putem cheltui x lei de azi + y lei de anul viitor + z lei de peste 2 ani s.a.m.d. Asta e un lucru.

    Speranta ca ne va fi mai bine inseamna de fapt ca y mai mare ca x, z mai mare ca y s.a.m.d. Asta ne permite sa obtinem o putere de cumparare mai mare decat cea bazata pe presupunerea ca vom castiga in fiecare an x lei. Asta e al doilea lucru.

    Gaselnita suplimentara (acceptata explicit in SUA si oarecum tacit in Romania) a fost ca preturile la imobiliare va creste si oricum banca isi va recupera banii prin vanzarea proprietatii, analiza veniturilor putand fi facuta foarte superficial. Premisa s-a naruit in ultimii 2 ani, ceea ce ne reintoarce la o analiza a veniturilor. De data asta, fara a lua in considerare cresteri de venituri in anii urmatori, chiar punand la indoiala si obtinerea aceluiasi venit de x lei.

  6. Emil, ai zis foarte bine, romanii isi permit(inca):
    http://www.zf.ro/eveniment/restantele-populatiei-la-rambursarea-creditelor-accelereaza-puternic-potrivit-bancii-nationale-3584191/

    Cum va arata treaba anul viitor, pe vremea asta, nici nu vreau sa ma gandesc
    🙁

  7. Claudiu: referitor la ultimul tau comentariu: perfect de acord — exista intr-adevar niste asemanari intre acest fenomeni si caritasul autohton 🙂

    bbbb: mersi de info… ultima data cand m-am uitat pe acele date (sa fie vreo 2 luni) arata mai bine….

  8. Emil: nu stiu daca putem face comparatia cu Caritasul. La Caristas a fost o escrocherie gandita inca de la inceput. La sistemul asta de acordare a creditelor a fost vorba de o limita impinsa un pic… si inca un pic… si tot asa…

    Daca vrei o comparatie mai plastica, e ca atunci cand mergi cu masina pe gheata, stii ca urmeaza o serie de curbe, dar tot amani momentul de franare. Prima curba trece, la urmatoarea franezi mai tarziu… si mai tarziu… Inevitabil, la un moment dat, nu mai reusesti sa tii directia. Apoi, “tot patitu-i priceput”… 🙂

  9. In ianuarie 2008 am fost injurat si numit “babalist” de mai toti userii forumului Softpedia de pe aria de imobiliare, in frunte cu moderatorii, pentru ca le-am demonstrat matematic ca preturile o vor lua in jos. Argumentul meu era foarte simplu: “In ultimii 4 ani pretul caselor a crescut mai repede decat cresterea salariilor si salariile, mai repede decat productivitatea. Urmeaza sa se produca o corelare si asta nu va fi dinspre salarii spre pretul caselor, ci dinspre pretul caselor spre salarii”. O chestie la mintea cocosului, as zice, si cu toate astea nu eram mai mult de 3-4 useri care sustineam la data aia ca preturile sunt nesustenabile.

    Pretul caselor a fost inflamat de darnicia cu care bancile au creditat chiar si pe cei care veneau cu bonuri de masa sau cu mami si tati ca giranti. Si a mai fost inflamat, de asemenea, de relaxarea continua a normelor, in goana dupa noi clienti. In 2004 daca veneai cu bonuri erai dat afara, in 2007 ti se intindea si covorul rosu. Parerea mea e ca suntem mai subprime decat americanii, dar n-are rost sa argumentez prea tare in directia asta, ca as ocupa mult spatiu cu comentariul meu.

    Atata doar vreau sa spun: la mine in firma 3 angajati (din 5) au credite, unul chiar imobiliar. Nu stiu daca bancile creditoare sunt constiente de faptul ca soarta acestor credite atarna de un fir de par, si anume vointa mea, patronul. Eu pot sa-mi bag picioarele si sa-inchid in orice clipa firma asta, eventual sa plec de nebun in pampas (as trai lejer pana la batranete!). Eu, ca patron, chiar nu am de ce sa tin o firma doar de dragul bancilor, ca angajatii mei sa isi poata plati creditele. Daca la anul se impute treaba cu impozitarea profitului si alte chestii de genul asta, asa cum se intrevede acum deoarece guvernul nu mai are bani, multi patroni de firme mici, adica firme cu o CA de maxim 100.000 de euro / an, or sa-si bage picioarele, fiindca nu se va merita sa te stresezi. Bancile vor avea o mare problema la anul, dar cine seamana vant, culege furtuna. Probabil sunt inconstienti care isi inchipuie ca nu e mare lucru, oricine isi va putea gasi de lucru dar i-as ruga sa mai reflecteze la aspectul asta.

  10. Kevinro: sunt utile aceste marturii de la nivel micro. Tindem in general sa vedem doar cifrele si imaginile macro.

    Multumesc de comentariu si va mai asteptam pe blog (daca nu ma insel, e primul comentariu pe care il faceti).

  11. Eu nu cred ca problema sta in mecanismul previzionarii puterii de cumparare viitoare pentru acordarea de credite. Este formidabil ca putem aduce veniturile viitoare in prezent si crea valoare prezenta pe baza previzionarii unor venituri viitoare.
    Este formidabil ca exista institutii (bancile) care accepta sa faca acest lucru.

    Problema e ca bancile (si nu numai) au mecanisme de previzionare a puterii de cumparare sub forma unor functii exponentiale (crestere procentuala fata de anul precedent) si nu liniare (fata de inceputul intervalului de creditare). Orice dezvoltare exponentiala nu e sustenabila si mai devreme sau mai tarziu trebuie sa aiba loc o corectie (cu atat mai dureroasa cu cat ecartul fata de functia liniara corespunzatoare este mai mare).

    Nu cred ca e vina bancilor care accepta asemenea mecanisme, ci vina e a celor care se imprumuta. In fond ei garanteaza cu veniturile viitoare, nu bancile. Clientii se angajeaza sa castige exponential mai mult in viitor, responsabilitatea e a lor sa sesizeze imperfectiunile sistemului.

  12. Ovidiu -“Revenind la chestiunea articolului, din punct de vedere a puterii de cumparare, fiecare dintre noi valoram EXACT atat cat valoareaza casa noastra [se poate vedea ca, mai de fiecare data cand cineva da credite dincolo de aceasta valoare, sistemul se deregleaza].”

    Io n-am casa, deci nu valorez nimic…. 🙂
    Acum serios, de acord cu ideea lui Ovidiu, cu mentiunea ca ceea ce eu detin din casa la un moment dat este cel mult atat cat am platit pana la acel moment, nimic mai mult… In Sua de ex. tot “balamucul caselor” a inceput din lacomia bancilor (aceleasi care se bateau sa preia cartile de credit si sa stearga creditul) si pe prostia celor care nu au realizat ca daca nu au nici un dolar “de-o parte”, e mai bine sa mai astepte in loc sa-si ia credit de 120% pentru o casa. Si vorbim aici de case care valoreaza 300, 400, 500 mii sau mai mult.
    Ca si in Ro se intampla asta, nu ma mira, se pare ca preturile la locuinte urcau, urcau si iar urcau, cam artificial, dupa parerea mea. Am vrut la un moment dat sa investesc intr-un teren in ro si cand am vazut preturile, m-am linistit…
    In Canada, spre ex., piata imobiliarelor e atat de echilibrata, ca nu e mare afacere sa investesti in imobiliare. Pretul creste incetisor si creditele se obtin relativ greu. Tre’ sa vii din start cu 25% jos si apoi toate cheltuielile legate de casa(ipoteca, taxe, etc) nu trebuie sa depaseasca vreo 33% din venitul brut.
    In aceste conditii bancile se protejeaza si te protejeaza de tine insati. 🙂
    Ceea ce la inceput m-a surprins in Ca e ca majoriattea caselor se vand la pretul la care sunt evaluate, deci preturile nu sunt umflate artificial. E drept ca evaluarea e serioasa si tine cont de multi factori.
    Asadar eu nu cred ca e capitalismul de vina pentru criza asta imobiliara ci mai degraba lacomia sau poate incompetenta, fie ca e vorba de Sua sau oricare alta tara.

    @Kevinro – nu cred ca isi inchipuie cineva ca tii firma de dragul bancilor(ca sa-si plateasca angajatii ratele) dar nici nu cred ca o inchizi numai ca sa le faci in ciuda… 🙂

    O ultima intrebare, apoi nu va mai plictisesc, puterea asta de cumparare de care vorbesti, Claudiu, e ceea ce ne putem permite din salariu pe care il avem, fara sa ne indatoram sau e ceea ce ne “inchipuim” fiecare ca ne permitem??? Ca eu nu sunt economist si la mine ceea castig in fiecare luna minus ceea ce consum trebuie sa dea pozitiv. Daca nu, incepe sa imi fie frica…
    Va urez tuturor criza economica fara evenimente…

  13. kevinro: ti-a multumit si Claudi, iti multumesc si eu. Daca nu te superi, o sa facem o postare noua din mesajul tau!!!

  14. @claudiu: am mai comentat de vreo 2 ori, dar cred ca mi-am pus numele. In general urmaresc blogul asta.

    @Cora: “nici nu cred ca o inchizi numai ca sa le faci in ciuda…” Evident ca nu se pune problema asa 🙂 dar exista limite dincolo de care orice afacere merita re-evaluata la rece si daca suma avantajelor si dezavantajelor da cu minus, cei mai multi vor decide sa o inchida. Am exemple in familie de oameni (cel putin 2) care si-au inchis micile afaceri in perioada 1998-1999 din cauza ca munceai mai mult pentru stat decat pentru tine. Plus un var emigrat in Canada :), dupa ce si-a lichidat afacerea (facea comert intr-un oras de provincie) si a plecat cu banii in cash dupa el. E drept, am si exemplu de milionar in euro care a rezistat in anii aia si apoi, cand, s-a imbunatatit situatia economica, a facut avere. Totul e o chestiune de decizie si rezistenta. Dar cati antreprenori au taria sau resursele necesare (psihologice si financiare) pentru a rezista?

  15. @kevinro – “Dar cati antreprenori au taria sau resursele necesare (psihologice si financiare) pentru a rezista?”
    Nu multi, e adevarat si asta e valabil in general, pentru toata lumea, in Romania, Canada sau China… eu am un exemplu aproape si stiu ce presupune, mai ales psihilogic. Dar daca nu ar avea si fatete pozitive treaba asta cu antreprenoriatul, poate ca n-ar merita… 🙂
    Multa putere de munca iti doresc!!!

  16. kevinro este un proroc al apocalipsei, cu firma de webdesign (vezi Google), care se retrage in munti daca se oftica si va face in ciuda bancilor si salariatilor.
    Inainte sa se retraga, isi va face totusi un offshore, ca e ieftin si usor de realizat.
    Pentru cei cu activitati de IT, online asta este in general scaparea.
    Lucrez cu destule astfel de firme si de import-export. Isi tin profitul real in firmele offshore,a dcand in Romania doar cat sa aiba un profit oarecare.

    Si eu activez pe forumul softpedia, sectiunea imobiliare; si eu sunt patron, insa in zone mai palpabile.

    Simt clar ca vanzarile au scazut, asa ca am concediat oamenii care am simtit ca nu prea imi aduc plus valoare si am optimizat cheltuielile. Ceilalti angajati au simtit ca vantul isi schimba directia, asa ca “personajele” productivitatea si seriozitatea au reaparut prin firma – spre marea mea bucurie.

    Nu trebuie sa fii un Einstein economic ca sa iti dai seama ca preturile la imobiliare sunt mult prea mari fata de venituri si fata de ceea ce ofera.

    Pe de alta parte, inca nu putem vorbi de o prabusire a pietei imobiliare, deoarece cererea este in continuare foarte mare.

    Cererea mare face imposibila o scadere cu 80%.
    Pur si simplu pentru ca nimeni nu va mai dori sa vanda!

    Tepe mari vor lua “investitorii”, gen fonduri de investitii lacome si proaste.

    Desigur, cand ceri intre 500 000 si 1 500 000 pe o casa de doi lei, sau 500 euro/mp in noroi… ceva e in neregula, apoi te plangi ca ai scazut pretul cu 30% si tot nu merge => e criza.

    La fel cei care doresc sa vanda apartamentele vechi la preturi SF, cu ideea ca anul trecut au existat prosti care au cumparat indiferent de suma.

    In acest moment MAREA problema este stoparea creditarii (de aproape orice fel) => scade consumul => scad investitiile.

    O alta problema pe termen mediu este posibila devalorizare galopanta a leului, care deja da mari dureri de cap oricui are credite in valuta.

    Creditele in lei (prolavite de BNR) au fost intotdeauna o utopie, deoarece dobanzile au fost mari si acum au crescut substantial, asa ca doar creditul in valuta a reprezentat o solutie sustenabila.

  17. Bogdan: foarte bune completarile.

{ 0 Pingbacks/Trackbacks }

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *