Proteste violente la Mizil – pamflet

Preluare de pe pinguinul.eu – aici. Multumim Bogdan! :)

LIVE TEXT. Proteste violente la Mizil
Articol scris de Bogdan Bărbieru | 16:48 • 24 Jan 2012|

ULTIMA ORĂ! Febra protestelor antiBăsescu a cuprins şi oraşul Mizil, localitate în care Adrian Năstase a candidat şi are şi birou parlamentar. Doar îl are. Pentru că în urma refuzului pedelist, Năstase s-a apucat să numere singur ouăle de la Cornu. Astfel, că pe la Mizil nu mai vine.

Protestele au început la ora 17.00, în faţa primăriei Mizil. Oamenii prezenţi la miting se manifestă violent. Astfel, Pinguinul.eu – cel mai citit blog din Prahova şi al doilea cel mai citit blog din Mizil – şi-a trimis corespondenţii la faţa locului pentru a putea transmite live desfăşurarea violentă a mitingului.

(P)Publicati primele 5 joburi gratuit pe Netjobs!Vrei un job mai bun? Sute de joburi te asteapta pe Netjobs.ro! (p).17.05: În faţa primăriei Mizil mulţimea este tot mai enervantă. Oamenii prezenţi strigă atât de tare încât abia poţi să-i auzi „tiki-taka Barcelona”. Din când în voci răzleţe răzbat printre manifestanţi: „PDL şi USL – aceeaşi mizerie”. Oamenii de ordine (1 la 2 protestatari) strigă şi ei „Plătiţi-i drepturile de autor lui Bogdan pentru scandarea ”. Manifestanţii refuză să plăteasca, astfel că acum scandează „PDL şi USL – acelaşi căcat maghiar”.

17.15: Mizilenii s-au încălzit şi se dezbracă. Unul dintre ei poartă un tricou portocaliu şi fes cu PSD. Celălalt manifestant e îmbrăcat cu un tricou cu PNL şi cu şapcă cu Alianţa DA. Forţele de ordine au tricouri cu PSD şi căşti cu partidul Albă ca zăpada.

17.20: Violenţele îşi fac loc. Cei doi mizileni prezenţi la miting decid că e timpul să se lupte cu regimul.

17.21: Manifestanţii aprind grătarul. Forţele de ordine aduc micii. Printre mici, şi Emil Boc.

17.22: Manifestanţii se bat. Cel cu fes PSD dă 4-4 şi face o poartă-n casă, iar cealaltă în vecinătatea casei. Îi mai rămâne de făcu şi gardul. Cel cu tricoul penelist dă cu zarul 2-1 şi nu mai face nimic.

17.44: Dana Grecu la Antena 3: „La Mizil, 4000 de persoane protestează împotriva regimului”. Fac grătare că doar serbează revelionul pe rit vechi.

17.49: Primarul Mizilului Emil Proşcan, domiciliat în Bruxelles, ameninţă mulţimea că, dacă continuă violenţele, pune în boxe muzica lui Fuego.

17.50: Mulţimea îi răspunde primarului că mai bine o pune de-un salam. Florin Salam!, mâncaţi-aş!

17.55: Adrian Năstase la Antena 3: „În gara Mizil se află 300 de persoane care aşteaptă trenul spre Bucureşti”.

17.56: În timp ce Năstase vorbeşte la A3, mulţimea aruncă cu ouă în tilivizorul din sediul primăriei. Laurenţiu Murgu, consilierul fostului premier: „Ho, bă, ca are ouă destule la Cornu!”.

18.04: Trenul Buzău-Bucureşti opreşte în gara Mizil. 4 persoane se suie în tren.

18.05: Trenul Buzău – Bucureşti pleacă din gară. 296 de persoane sunt în continuare în tren. Aşteaptă trenul de la Ploieşti.

18.10: Roberta Anastase la B1TV: „28.000 de mizileni protestează împotriva USL, cer demisia lui Adrian Năstase şi alegeri anticipate în colegiul 8 Prahova, zona Mizil”.

18. 26: Un manifestant are în mână o sticlă incendiară şi o brichetă. Celalalt îi ia sticla din mână: „Eşti nebun?! Aici e de băut, nu de ars”.

18.27: Protestatarii beau ţuică şi cântă: „un pahar de ţuică fiartă/ia durerea dintr-o data”.

18.30: Ştefan Avramescu, redactor la fiţuica „Mizilul”: „Mizilenii sunt şi proşti (adică îmi susţin vechea afirmaţie), mai ales cei care nu îl susţin pe Emil Proşcan”.

18.32: Gabriela Andreea Negoiţă, redactor la Poştalionul, fiţuica primăriei Mizil: „Peste 5000 de mizileni s-au adunat în faţa primăriei şi cer demisia lui Traian Băsescu şi candidatura lui Emil Proşcan la preşedinţie, susţinută de USL”. (asta ca să plece din primărie, că poa’ vine altu competent şi face locuri de muncă pentru toti, nu doar pentru acoliţi – notă Victor Ciutacu)

18.57: Trenul Buzău – Bucureşti ajunge în gara Ploieşti Sud. Cei patru mizileni coboară şi se duc la serviciu.

18.59: Forţele de ordine prezente la protest decid că e cazul ca mitingul să se sfârşească.

19.00: Jandarmul şi cele două persoane prezente la miting se duc la Alexandra Cafe. Împreună beau o cafea.

19.03: Roberta Anastase la B1TV: „La ordinul primarului cand pedelist, cand pesedist … actualmente uselist, la ordinul lui Emil Proşcan jandarmii au intervenit în forţă şi a reprimat protestul celor celor 28.000 de susţinători ai preşedintelui Băsescu”.

20.00: Victor Ciutacu, Adrian Năstase şi Mihai Gâdea la Antena3: „la ordinul băsist, jandarmii reţin în Gara de nord circa 400 de mizileni veniţi la miting”.

{ 5 comments to read ... please submit one more! }

  1. Sunt alaturi de mizileni. Ma regasesc perfect in urmatoarea lozinca :

    „un pahar de ţuică fiartă/ia durerea dintr-o data”

    Aferim

  2. Se pare ca biroul parlamentarului Adrian Nastase se va muta din Mizil intr-o celula din Bucuresti. Mizilenii vor fi nevoiti sa faca naveta pentru a discuta cu alesul lor. :)

  3. aura: si sa speram ca se vor intalni si cu alti alegatori din alte colturi ale tarii care isi vor vizita si ei, cu portocale, alesii lor.

  4. Lozincile se scandeaza si online pe “lozinci (punct) ro”. Intra si tu, citeste-le, sau trimite lozinci noi!

{ 0 Pingbacks/Trackbacks }

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>