Italia – bolnavul Europei

Italia este o destinatie turistica de ne-egalat: de la Roma Antica la Piemonte, la Alpi si la Mediterana.

 Italia este si o putere economica mondiala: face parte din G8, PIB-ul pe locuitor este de 4-5 ori mai ridicat decat in Romania.

Italia exceleaza in domenii diverse si este cunoscuta, la nivel global, prin calitatea produselor sale, comunitatea de afaceri din Italia se mandreste de asa-numitul “Made in Italy”. De la Ferrari la Barilla, de la Versace si Armani la Bulgari – toate acestea sunt marci de lux, sunt “made in Italy”. Economia Italiei se bazeaza mai degraba pe firme mici si mijolocii decat pe firme mari. Numarul firmelor italiene este de doua ori mai mare decat cele  din Marea Britanie, de exemplu.

Serviciile publice in Italia, de la strazi si pana la scoli sau asigurari medicale sunt la standarde internationale, mult peste cele din Romania. Insa astfel de servicii vin cu un cost: cel economic.

Italia este bolnavul economic al Europei: rata de crestere economica s-a aflat in ultimii 3-4 ani sub cea a SUA sau a altor tari din Europa, cum ar fi Marea Briatanie, Franta sau chiar si Germania.

Datoria publica se afla la cel mai ridicat nivel din intreaga UE, la peste 100% din PIB. Daca nu ar face deja parte din zona euro, probabil ca Italiei i-ar mai trebui vreo cateva decenii pana cand sa se califice pentru aderarea la zona euro (pentru Romania, de exemplu, limita de sus a datoriei publice este la 60% si, la aceasta ora, avem chiar mai putin de jumatate din aceasta limita).

Productivitatea a stagnat in ultimii 4-5 ani, dar salariile au crescut mult peste cresterea productivitatii, facand ca Italia sa piarda din competitivitate. De aici si rezultatele extrem de modeste in cresterea PIB. Iar Italia nu mai are resursa de care a dispus de la razboi si pana la aderarea la UE – si anume reducerea, prin decizia guvernului – a valorii lirei italiene. Poate si din cauza asta, multi lideri politici (printre care si dl. Bossi de la Lega Nord, dar si reprezentanti ai partidului Forza Italia al domnului Berlusconi) au propus iesirea din zona euro. Desigur, ideea a fost vanduta alegatorilor italieni ca o masura impotriva cresterii preturilor. Caci, ca orice politician incompetent, si cei din dreapta italiana au gasit raspunsul in afara tarii lor si nu in rezultatele activitatii lor de guvernanti.

In ultimii ani insa un aspect este pozitiv – reducerea generala a somajului, dar si acest fenomen se datoreaza reglementarii situatiei lucratorilor straini ilegali (700.000 au fost regularizati in 2003) precum si datorita situatiei demografice asemanatoare Romaniei (cu generatii mai noi mai putin numeroase decat generatiile care ies la pensie). Dar, desi somajul a scazut, totusi gradul de ocupare al fortei de munca este doar de 55% – fata de peste 70% in Marea Britanie sau in tarile Scandinave - si asta pentru ca multe femei decid sa ramane acasa.  

Italia este o tara care insa nu se poate reforma. Grevele din domeniul public sunt extrem de dese iar servicii publice cum ar fi transportul in comun sunt intrerupte de greve mai multe saptamani pe an, cu efecte negative asupra economiei.

Italia este bolnava de birocratie. Si e bolnava de lipsa de reforma: atat in domeniul pensiilor cat si in domeniul legislatiei muncii, mult prea rigida. Exista o vorba in Italia, o tara catolica unde este greu sa divortezi. Cu toate astea, este mai usor sa divortezi decat sa dai afara un angajat care nu-si indeplineste atributiile de serviciu.

Italia se afla si printre tarile membre UE cu cea mai mare economie gri, se estimeaza ca PIB-ul nefiscalizat este de aproape 25% din PIB-ul declarat. Nu este de mirare, daca e sa ne gandim la numeroasele legi de regularizare a muncii la negru prestate de imigranti (peste 2 milioane in ultimii 15 ani) sau la amnistiile din domeniul imobiliar (cu peste 500.000 de case construite abuziv in ultimii 10 ani) sau la amnistiile fiscale care au atras miliarde si miliarde de euro sa fie repatriate din Elvetia. Legea este aproximativa in Italia.

Fiind o tara cu o economie gri insemnata, corporate governance-ul este extrem de … aproximativ. Nu este de mirare ca intreprinzatori italieni au avut succes intr-o economie cu relatii de coruptie asemanatoare - cum e cea romaneasca. Daca e sa ne uitam pe lista intreprinzatorilor straini, italienii, grecii, arabii si turcii sunt pe primele locuri; insa ei provin din tari cu un sistem de corporate governance extrem de scazut. Oare guvernul italian nu are nicio responsabilitate in ceea ce priveste modul in care se comporta intreprinzatorii tarii lor in strainatate? Nu. Nu exista o lege asemanatoare celor din SUA sau Marea Britanie care interzic firmelor americane sau britanice de a mitui functionari din tari straine.

Democratia in Italia este si ea aproximativa. O singura persoana, dl. Berlsuconi, controleaza 50% din mass media Italiana. El este si fostul prim ministru (moment in care, controland RAI, controla de fapt 90% din mass-media italiana). Dl. Berlusconi a schimbat legile in functie de propriile sale interese si in apararea sa in fata acuzelor procurorilor (practic, dl. Berlusconi putea sa amana la infinit judecarea cauzelor legale in care era implicat) sau pana cand gasea niste judecatori care ii erau pe plac. Viata politica italiana nu are practic partide de centru: exista numai partide de stanga / extrema stanga (atat presedintele Italiei cat si presedintele parlamentului sunt membri ai partidului comunist) sau de extrema dreapta (Lega Nord si, partial, Alleanza Nazionale) – aliati de guvern cu dreapta apropiata de biserica catolica (care se implica prea mult in viata politica italiana).

Info: licenta verbala de “Italia – bolnavul Europei” apartine revistei The Economist

{ 24 comments to read ... please submit one more! }

  1. Bravo, in sfarsit un roman care stie sa exprime ceea ce cu totii stim si simtim. Cum nu avem cu totii acces la a ne formula parerea in mod public , il felicit pe autor si il sustin. Nu trebuie sa plecam capul in aceste momente grele, pentru ca sunt cu adevarat grele. Italienii au dat startul , dar va continua valul de rautati la adresa romanilor si nu pot sa accept cu liniste acest fapt. Nu vreau sama resemnez, pentru ca nu ma consider cetatean de rangul doi. As vrea ca mai multi concetateni sa ia o pozitie mai ferma si sa le aratam ca nu suntem oameni de nimic si mai ales ca avem coloana vertebrala. De dragul copiilor nostri nu trebuie sa lasam situatia in deriva. Nu suntem un popor de hoti si de netoti. Va rog sa scrieti in continuare . Romanii nu sunt aparati de proprii lor guvernanti , de cei pe care ii platim mult prea bine ca sa ne reprezinte . Singurii care mai pastreaza o flacara vie a demnitatii noastre sunt cei din presa.

    Succes.

  2. FELICITARI ! Foarte bine si corect expuse problemele de fond ale Italiei, pe care guvernantii acestei tari vor sa la ascunda in spatele imigrantilor romani.
    Daca si ministrii nostri ar avea aceiasi capacitate de analiza precum d-ul Stoica probabil ca nu s-ar fi ajuns la aceasta situatie critica, care a inceput in urma cu cel putin 2 luni. A fost nevoie sa ii cheme Basescu pt. a se face ceva!
    Rusine guvernantilor nostri!
    Felicitari inca o data d-le Stoica!

  3. Interesanta analiza a Italiei, cu toate acestea total nepotrivita momentului. Faptele sunt urmatoarele:
    - romanii ucid in Italia
    - italienii nu se simt in siguranta in propria tara din cauza hoardelor de tigani plecate la furat.
    Ce legatura au aceste fapte cu situatia economica-politica din Italia? De ce trebuie sa aruncam cu gunoi in altii ca sa ne aparam? De ce nu putem recunoaste, fara a arunca cu mizerii, ca ce fac tiganii in Italia trebuie pedepsit aspru? De ce nu recunoastem ca problema nu este nicidecum a Italiei, ci a Romaniei, ca astfel de crime se petrec zilnic in Romania, doar ca ele nu sunt atat de mediatizate. Treziti-va, romani!
    O intrebare de final: daca tiganii ar fi comis aceste crime in Somalia, ai fi scris despre economia Somaliei si ca iata ca aceste crime sunt justificate pentru ca ei oricum sunt saraci si sunt africani si sunt necivilizati si nu au democratie, asa ca de ce sa nu ucidem cativa?
    Rusine, domnilor, pentru campania anti-italiana pornita intr-un moment in care ar trebui sa plecam capul si sa ne cerem oficial scuze.

  4. Florin: mi-am propus ieri sa scriu 3 articole pe aceasta tema:
    1 – scris ieri despre povestea unui roman care a petrecut 5 ani in Italia
    2 – cea de azi – despre situatia economica a Italiei (vezi mai sus comentariul cititoarei Ana – care este extrem de corect)
    3. azi / maine – despre ce trebuie sa faca autoritatile de la Bucuresti si – intr-un sens mai larg – noi.

    Te rog sa le citesti impreuna, nu separat. Problema nu este simpla, nu este in alb si negru. Ea trebuie analizata in cel mai mic detaliu daca vrem sa stim cine si ce responsabilitati are.

    In rest, te rog sa-ti revizuiesti limbajul. Nu arunc cu niciun gunoi in nimeni. Sunt fapte, realitati. De ce sa nu le discutam? Nu sunt relevante? Daca este vreo informatie gresita, spune-mi ce este gresit.

    Vezi ca am pus si un link in text (la sfarsit) catre o publicatie de specialitate care vede lucrurile cam in acelasi fel.

  5. Emil, din pacate ca jurnalist trebuie sa realizezi ca orice articol este considerat impreuna cu situatia din momentul in care este publicat. Realitatea este ca in momentul de fata relatiile Romania-Italia nu sunt cele mai bune, si asta nu din cauza italienilor. Cetateni romani (chiar daca de etnie rroma) jefuiesc si ucid pe strazile italiei. Expresia “ma duc in Italia la furat” este ceva comun in Romania. In atare conditii, consider total nepotrivit ca presa romana (nu numai tu, vezi articole in Evenimentul Zilei, Cotidianul, etc) sa reactioneze printr-o campanie de expunere a partilor rele din economia/situatia politica/sociala a Italiei. Aceste articole sunt vazute, prin prisma situatiei actuale, ca o replica a Romaniei la crimele comise de concetatenii nostrii. Nu mi se pare corect sa raspundem in acest fel. Un articol bun in acest moment ar fi unul despre situatia rromilor din Romania, despre numarul mare de infractori ce pleaca mult prea usor peste hotare, cu largul accept al autoritatilor romane, o analiza a crimelor similare produse in Romania in ultima vreme. Numai asa am putea sa gasim o solutie (daca exista una) pentru problema noastra. Inteleg ca analizand problemele Italiei va castigati multi suporteri (“pai da, uite ce e la ei, d-aia se intampla astfel de crime, e vina lor”), dar incercati sa fiti mai obiectivi si sa afirmati clar: PROBLEMA ESTE A NOASTRA, NU A ITALIEI. Trebuie sa facem ceva sa evitam echivalenta ROMAN=HOTZ in vocabularul occidental.

  6. Florin: citeste articolul precedent – precum si cel urmator – si propun sa discutam dupa aceea.

    Inca o precizare: nu sunt ziarist si… am petrecut 5 ani in Italia, cunosc destul de bine cum le functioneaza sistemul.

    Pe de alta parte, suntem prezentati ca hoti in presa occidentala non-stop de la 1.01.1990 …. Cu toate astea, am reusit sa reformam economia, chiar si socitatea si sa aderam la UE. Cine si-ar fi imaginat in urma cu 4-5 ani un salariu mediu net in Romania de 300 de euro?

  7. Unii isi puteau imagina acel salariu net .. romanii au imaginatie puternica ;)

    In alta ordine de idei, in articolul de ieri era fraza cu italienii care au fost identificati ani de’a randul cu mafia si mafiotii si ca n-au invatat nimic, iar azi discutam despre economia bonava a Italiei, birocratia ei si faptul ca vede doar ce-i convine.
    Sunt curios peste niste ani cand vom ajunge si noi in situatia de a avea imigranti vom fii in stare sa evitam aceste greseli ? Vom putea privi lumea si din papucii celorlalti sau doar ceea ce ne intereseaza ? Vom avea pana atunci rezolvata [partial macar] problema coruptiei si birocratiei ?

  8. Suntem prezentati ca hotzi pentru ca asta exportam in vest. Ce nu intelegi este ca acuzatiile astea nu au legatura cu situatia economico-politica din Romania, ci cu produsul nostru principal de export. Nu amesteca faptele cu analizele economice si politice.

    Da, stim sa citim, dar asta nu insemnca ca nu avem cel mai mare analfabetism din UE. Da, avem 300 de euro mediu pe luna, e extraordinar ptr noi, dar asta nu inseamna ca nu e cel mai MIC salariu mediu din UE.

    Lucrez in “occident” de cativa ani buni acum, si stiu si eu bine cum functioneaza sistemele occidentale. Dar nu asta e problema. Problema este ca daca merg in excursie la Roma trebuie sa imi avertizez prietenii sa aiba grija la buzunare de fiecare data cand aud vorbindu-se romaneste pe strada…asta ti se pare normal?

    PS: da, am citit toata seria de articole, am inteles ca italienii nu sunt cei mai cei mai din UE, dar asta nu are nici o legatura cu situatia actuala…sigur, ne trateaza ca pe “animale”, dar nu trebuie omorati pentru asta, nu?

  9. Emil eu nu pun asa baza pe “licentele verbale”(era sa zic poetice) ale The Economist. Pt a intelege societatea italiana trebuie citit mai mult decat critici seci scoase in general din context si depuse pe tabla cand ne convine.

    In perioada 96-97 parca Italia depasise PIB-ul Frantei. A avut o perioada de vreo doi ani. Nu gasesc eu referintele poate le gasesti tu ca esti mai in tema ca mine. Asta asa ca idee. In plus impartirea “cotelor” de productie atat in agricultura cat si in siderurgie(industrie) intre “leii” Franta si Germania au avut un impact puternic negativ asupra economiei Italiene. Oricum “teoria cotelor” europeana mi se pare o mizerie de nedescris, ea eliminand in realitate concurenta.

    Deci eram in Italia cand datorita nivelului scazut de “cota” obtinut de Italia de exemplu pt productia de lapte si de derivate ale laptelui producatorii au inceput sa fie amendati la sange(pt pacea sociala franceza?). Ce erau sa faca? Sa-si taie vitele nu? Sau sa arunce laptele la canal. Si mai discutam ipocrit si superior apoi in Europa ca exista foamete in lume.
    Chestia asta a scos in strada pe producatori, a dus la blocarea catorva autostrazi cu camioanele lor cisterna pe termen de cateva saptamani si in final la batai cu politia. Moment in care “producatorii” si-au umplut cisternele de la canal si au improscat politistii. Nu o sa gasesti “analize” ale lui The Economist care sa ia in calcul “contextul”(cauza).

    Un alt exemplu
    Probabil ca nu sti ca Italia detinea doua centre siderurgice. Unul in Nord in zona Torino care deservea in principal afacerea familiei Agnelli(Fiat). Altul in sud cu iesire la mare in zona Poazzuolli(cu port cu tot).
    Unul dintre ele a trebuit sa fie inchis(pacea sociala germana?). Guvernul a ales care anume sa fie inchis. S-a inchis cel mai mare si ala care producea mai ieftin si in plus avea acces la mare(transportul maritim este de departe cel mai ieftin). Impingand la o discrepanta si mai mare intre Nord si Sud. Intre “bogati” si “saraci”. Dand apa la moara lui bossi si compania mai tarziu.

    Daca vrei putem vorbi si despre “ferovie delo stato”. Despre cum fiecare guvern indiferent de culoare a sustinut doar interesele familiei Agnelli. Despre lipsa de investitii din trasportul pe cale ferata comparativ cu investitiile pt transportul auto (traiasca iveco) si autostrazile. Ca doar nu e dovedit si ca transportul feroviar este mai ieftin si mai putin poluant decat cel auto. Despre cum merg trenurile in Italia, etc. Romania sta inca bine.

    Acum referitor la productivitate peste tot in Europa se manifesta reducere a productivitatii si eventual stagnare. Gasesti o cauza si in politica aberanta a BCE.

    Despre fluctuatiile monedei. E adevarat ca Italia odata intrata in zona euro a suferit un handicap enorm datorita imposibilitatii “jocului monedei”. Iar turismul este sectorul cel mai crunt lovit de aceasta. Si cand spun turismul ma refer in principal la Sud si nu la Nord. Era un obicei (pt mine o bataie de cap :-( ) ca pe timpul verii moneda italiana sa se deprecieze. Iti pot spune ca pe timpul verii la schimbul in dolari cand ma intorceam in tara pt vacanta pierdeam mai mult de 100 de dolari/pe luna :-( .

    Modul in care BCE tine dobanzile ii face pe mult mai multi decat pe italieni sa vrea sa iasa din zona euro. De cativa ani de zile deja europenii nu fac decat sa plateasca deficitul american sau cresterea chineza si eventual indiana(cu calitatea mediocra aferenta). De cativa ani de zile deja exportul european scade continuu in timp ce importul creste.

    Despre “legile cu mita” din SUA si UK. Acestea nu se aplica in cazul marilor concerne. Asa cum nici asa zisele legi “embargou” nu se aplica in cazul marilor concerne din tarile respective. Un exemplu simplu. HP controleaza majoritatea pietei de calculatoare din Iran. In mod normal nu ar fi trebuit sa existe acolo. Oracle ii secondeaza cu brio. Cu suport cu tot ca sa nu avem dubii.

    Ca tot vorbim de ajutor social si pensii. Nu stiu cat de usor e sa divortezi in nici una din tarile de mai sus. Nu am trecut prin asta si sper sa nu trec. Pot insa sa te asigur ca ajutorul de somaj era “cvazi inexistent” in Italia in anii petrecuti de mine acolo. Odata la 2-3 ani statul dadea bani pt ca firmele sa angajeze cu salarii minime someri (platea salariile astea) pe o perioada de 6-8 luni. In final firmele retinand persoanele dorite. Mi se parea mult mai motivant decat blocajul francez de exemplu. La pensii erau intradevar discrepante uriase intre cei care lucrau “la stat” si cei care lucrau la “privat”.

    Daca chiar as vrea sa descopar “bolnavii europeni” eu i-as descoperi mai degraba printre greci si eventual portughezi. La astia merge si cu minciuna pe fata. Oricum asta nu m-ar face sa gasesc si solutii intr-o Europa mult prea birocratica si mult prea rigida.

    Sper sa nu te fi suparat cu completarile mele.

  10. Sa inteleg ca este vorba de un articol din seria”Fascismul romanesc’? Cum stau lucrurile: te duci in tara lor, faci acolo zavera si daca ti se reproseaza ceva , te superi si incepi sa-i ponegresti?Mai, sa fie!
    Pe timpuri, Mircea Crisan avea un banc: Am auzit ca Italia arata ca o cizama, spunea el. Si pe urma se intreba: dar Bulgaria? Dar Romania? ma intreb eu dupa ce citesc un asemenea articol.

  11. Emil: astept si articolul urmator, poate ca nuanteaza problema. Im pastrez parerea ca ai o abordare personala in chestiunea in dezbatere. Pana una alta, noi avem probleme, nu italienii. Carentele lor nu ne justifica noua conduita. Da, suntem vazuti ca hoti din ’90 incoace, fiindca dam ocazii sa se spuna asta. Spunem ca statul nu face nimic, dar nu vorbim ca avem carente in ceea ce priveste impartasirea valorilor democratice, noi, ca popor. Ca am aderat la UE dupa ce ni s-au facut concesii politice imense. Ca nu ne-am reformat societatea, ci numai am spoit-o, luminat-o si colorat-o. Ca in aceeasi masura in care exportam forta de munca calificata exportam si infractionalitate.
    Fapte despre bolnavi economici si sociali ai Europei ar putea fi stranse in aceeasi masura si in legatura cu Spania, Portugalia, Grecia, Germania, Franta sau Marea Britanie. Nici o tara nu are o evolutie economica impecabila. Toti avem probleme in aceasta lume in schimbare.

  12. “Nu te intreba ce face tara pentru tine ,si mai bine intreabate ce poti face tu pentru tara.”

    Poate ca suntem mai saraci si mai necinstiti asta nu inseamna ca trebuie sa fim clasificati si judecati ca popor.
    Sincer asa a inceput si cu Hitler povestea, cineva vroia sa ii scape pe nemtii de hoarda de evrei care “Furau de la poporul German”.

  13. Din nou analiza de astazi este binevenita.

    De ce? Penru ca prezinta problemele de ansamblu ale societatii italiene fara insa a o stigmatiza. Nu isi propune sa faca un clasament al bolnavilor UE. Sunt pur si simplu realitati, cifre, seci, care intregesc un tablou pentru a putea intelege cum este posibil sa se ajunga la asemenea cote ale delincventei printre imigrantii romani in aceasta tara. Mi se pare foarte corect.

    De ce delincventa imigranta are o asemnea amploare in Itala si nu in Grecia sau Portugalia, fiindca tot s-a adus vorba de ele? Sa fie doar diferenta de pib/locuitor sau salariul mediu de vina? De ce in alte state de dimensiunea Italiei, ca Spania sau Franta nu s-a ajuns la scandaluri care sa declanseze xenofobie in randul localnicilor si mai grav, violenta ca raspuns la violenta?

    Raspunsul pe un blog, in format de comentariu poate fi simplu, in functie de gandirea si experienta personala a fiecaruia dintre cei care scriu sau poate fi destul de complex si necesita nu numai un articol fluviu ci mai degraba un veritabil studiu de caz. Eu inclin spre ultima varianta. Iata de ce eu consider laudabila initiativa lui Emil de a dedica un sir de articole acestui subiect, articole care sa tina cont si de experienta personala si de punctele de vedere ale unor profesionisti (vezi The Economist) si de problemele Romaniei (pe care le tot tocam pana la exasperare de cateva zeci de ani) pentru ca in final sa incerce sa schiteze un set de masuri care ar putea conduce la o imbunatatire a situatiei prezente. Cateva care imi vin rapid in minte: cresterea sigurantei in periferiile italiene, eficientizarea controlului imigratiei ilegale si mai ales a celei legale in Italia, imbunatatirea nivelului de educatie si integrare al cetatetnilor care traiesc in afara “sistemului” (si aici sunt si destui romani pe langa traditionalii tigani carora ne-am obisnuit sa le pasam raspunderea) dar si felul in care ar trebui tratate persoanele care au savarsit delicte care denota o precarietate de educatie. Si eu afirm ca Romania este principala raspunzatoare nu numai de imaginea pe care o are in UE dar mai ales pentru delictele pe care cetatenii romani (tiganii SUNT cetateni romani) le poarta cu ei in lume. Aici e epicentrul raului si pentru a-l indrepta ar trebui rezolvate probleme de fond de o anvergura cu mult peste caacitatile statului roman. Ar trebui poate imaginata o actiune concertata la nivel european dar nici asa nu s-ar putea obtine mare lucru pe o scara de timp sesizabila. Defectele sunt mult prea adanci si Romania mult prea slaba.

    Dar, in fine… Florin, daca ai rabdare pana la urmatorul episod, vei citi si pareri despre ce s-ar putea intreprinde in acest sens si atunci se poate discuta cu toate datele problemei pe masa. Pana una-alta adevarurile seci raman: cine a trait in Romania cunoaste nivelul la care a ajuns deprecierea umana al multora dintre cetatenii romani, cine a trait in Italia cunoaste ineficienta generalizata a statului italian si aproximativitatea legii si in final, cine a trait mai inspre nordul Europei stie care sunt beneficiile la care ai putea sa te astepti de la o societatea moderna si civilizata. Italia isi are partea sa de vina. Bravo, Emil!

  14. Parerea mea este ca Italia e locul unde problemele Europei in ansamblu au devenit scadente (aici impartasesc multe din ideile lui Shadow). Intr-o lume tot mai globalizata, Europa accelereaza inca si mai tare in directia protectiei sociale, sub nenumaratele sale forme. Iar pentru asta nu ezita sa sacrifice, un pic, libertarea.

    Imperiul european este cu multe forte centrifuge, care multiplica crizele. Italia n-a mai avut pur si simplu rabdare…

    In general, in acesta perioada, toate luarile de pozitie nu fac decat sa puna gaz pe foc. Nu este o solutie. De fapt, nu exista nici una. Europa va deveni victima propriilor mituri. Cam toti suntem principiali, dar cand e vorba de ceilalti – subiectul poate fi detaliat, dar e mult de scris :)

    Dincolo de dimensiunea umana a tragismului de a fi o persoana haituita in Italia, numai pentru ca apartii unei anumite nationalitati, efectele asupra Romaniei vor fi importante (mai putin romani la lucru in Italia, mai putin bani trimisi acasa etc etc). Ea se adauga unui cumul de factori nefavorabili pentru economia Romaniei si mai impinge Romania, inca un pas, spre criza.

    Mai cred ca noi romanii avem o viziune partiala asupra lucrurilor. Deocamdata am fost doar in pozitia de “invadatori”, ramane de vazut cum vom reactiona cand in Romania vor fi 2 sau 3 milioane de straini, care vor veni sa ne “fure” locurile de munca. E si acesta un test de trecut…

    Cred ca e un pic off topic ceea ce am scris… :)

  15. Problema Italiei este ca permite, prin sistemul politic si administrativ dezvoltat de zeci de ani intr-un stil propriu, sa prolifereze infractionalitatea si actiunile antisociale. Asta este si motivul pentru care tiganii romani au ales Italia. S-au dus si in Germania, Franta, Spania etc.. Dar nu au reusit. Cazurile de infractori romani din celelalte tari sunt sporadice, nesemnificative. In schimb, in Italia isi fac de cap. Din acelasi motiv au proliferat si infractorii albanezi in anii 90, ca sa nu mai vorbim despre mafia locala.

    Daca reactiile autoritatilor italiene ar fi fost ferme inca de la primele incercari ale tiganilor, infractorii nostri n-ar mai fi reusit sa “cucereasca” tara asta cu atata tupeu.

  16. Gabriel: ai dreptate, asta e greseala lor, ca au fost prea “blanzi” cu imigrantii romani. Ei bine, iata ca acum au schimbat politica si noi incepem sa ii acuzam in presa…Este dealtfel problema intregii Uniuni Europene: a fost si este prea admisiva cu forta de munca necalificata (Franta cu algerienii, Olanda cu turcii si marocanii, Germania cu turcii, Italia cu romanii, etc etc). Problema a devenit acum una delicata…sunt sute de mii de imigranti necalificati si uneori needucati din care o (foarte) mica parte se dedau la astfel de acte de violenta….Ce trebuie facut cu ei? Eu nu am o solutie…poate voi…

  17. Florin: italienii au fost prea balnzi cand cineva incalca legea, fie el albanez, roman, tigan sau italian. Nimeni nu se opune respectarii legii, insa 1. nu poti condamna colectiv o natie pentru actele criminale ale unor indivizi si 2, mai grav, nu poti da vina pe imigranti pentru a crea o perdea de fum si sa nu se mai vada care sunt problemele reale ale tarii respective. Politicieni in mai multe tari (de la Italia la Marea Britanie si pana la SUA) transforma imigratia in politica numarul 1 si in furnizorul tuturor relelor. Este corect ca imigratia sa fie o politca ce trebuie discutata, dezbatuta si aprobata democratic. Insa nu este corect sa pui semnul egal intre imigratie si criminalitate.

    Am vazut-o prea bine in Europa (dar si in Romania) anilor ’30 unde poate duce o astfel de idee. Incapacitatea unor oameni politici de a rezolva probleme se transforma in xenofobie. Iar cu asta nu trebuie sa fim de acord.

  18. Emil: in principiu ai dreptate, dar e un pic mai complicat. Criminalitatea nu e singura problema adusa de imigrantii necalificati (o sa ma refer in continuare numai la imigrantii necalificati)…Sistemul social al tarii respective trebuie sa suporte infuzia masiva de imigranti, ceea ce pana acum nu am vazut intamplandu-se. Ignorarea problemei duce in cele din urma la mai rau: numarul imigrantilor creste, multi nu gasesc de munca, dar asteapta sprijin social, multi au familiile cu ei, etc etc…Este vina economiei tarii respective ca nu poate oferi de munca tuturor, al sistemului social ca nu poate oferi sprijin, sau a autoritatilor ca au permis acest val de imigrari? Situatii extreme: Olanda – sistemul social mult prea permisiv face ca mii si chiar sute de mii de imigranti sa fie sprijiniti de populatia activa….Italia – sistemul social nu este atat de permisiv, astfel incat se ajunge la criminalitate…Franta e undeva la mijloc, dar e pe drum spre criminalitate datorita reducerii legilor “sociale”…Imigratia este o problema, nu este doar o perdea, din pacate…e greu de gasit o solutie.

  19. Florin: beneficiile respective sunt decise de guvernele tarilor respective, nu de alegatorul roman, da? D-asta ziceam ca este normal sa existe dezbateri pe tema politicii de imigratie, pot la o adica sa decida ca nu vor deloc imigranti; nimeni nu se supara. Desi, in contextul tarilor din interiorul UE — asta este mai complicat si nu se poate face decat pe o perioada de maxim 7 ani (in domeniul muncii)….

    Ca idee, de ex. in Marea Britanie, calculele oficiale arata ca imigrantii contribuie mult mai mult la bugetul de stat decat primesc inapoi ca servicii medicale, sociale, etc. Si este si normal; majoritatea nu mai au nevoie sa mearga la scoala, multi si-au lasat copiii si batranii (pensionari) in tarile de unde au plecat (si unde contribuabilul roman sau polonez, etc, le plateste scolarizarea, pensia….).

  20. Ca sa dau o nota amuzanta comentariilor, mi se pare geniala ideea parlamentului de a infiinta un grup de prietenie romano-italian condus de Vadim Tudor, care debuteaza cu o declaratie absolut cretina: “Rog, totusi, sa nu se utilizeze cuvantul roman, fiindca nemernicul cu pricina nu e roman, ci tigan. Din pacate, atunci cand eu si PRM am propus solutii ferme pentru stoparea criminalitatii tiganesti am fost stampilati inclusiv de unele publicatii din Italia ca extremisti, xenofobi si rasisti” (Vadim). Propun ca comisia respectiva (cacofonie intentionata) sa fie completata de JJ Becali, iar primul contact cu alienii din Italia sa aiba loc la Spitalul Noua de pe Luna.

  21. Dle Stoica, te-a pus naiba sa ignori contextul, iar baietii rusinati de starea actuala a statutului de roman te-au sanctionat cu virf si indesat.
    Si eu regret,desigur, ca bunica-meu n-a trecut la Tito in anii’50, poate acum familia era ajunsa chiar in Europa :) ). Si totusi, domnilor… Emil Stoica nu a facut altceva decat sa prezinte niste date statistice, din care niste bipezi relaxati trebuiau sa traga niste concluzii intime asupra modelului social italian. Concluzii care sa ramana asa. Gresesc ? Din pacate, cred ca si-a cam gresit auditoriul.

    Acuma, depasind zona spumelor la gura, pot sa spun ceea ce stiu despre italieni/francezi – raportat la romani. Am lucrat vreo 2 ani intr-o subsidiara Unicredit RO, pe un post maruntel, intrand in contact cu expati veniti la ‘schimb de experienta’, alti 2 ani intr-o subsidiara Societe Generale din RO (ghici ciuperca cine-i), iar concluzia a fost simpla – salariatul roman munceste 12 ore pe zi, fiind platit ca pentru 8, intr-o atmosfera stresanta, in care pauza de masa e o dorinta, iar problemele personale n-au voie sa respire. Aia de afara au pauza de masa 1 ora, pe care o iau la restaurantul impecabil organizat de angajator, aproape gratis, lucreaza 8 ore, intr-o atmosfera construita cu grija in vederea reducerii nivelului de stres. Frica de cooncediere exista altfel decat la noi, pe scurt – nu exista comparatie intre statul social italian/francez/occidental si cel din RO.

    Pe de alta parte, am inteles ca Italia castiga multi bani din folosirea romanilor la munca. Ce e asa de greu sa gestioneze eficient primitivismul nostru, angajand mai multi politisti, si mai multe Alfa de patrulare :) )

  22. Excelenta analiza. Felicitari !

  23. Boala Italiei este nu numai a ei, ci a integului sistem fost occidental in care si azi 80% nu au liceu si nici o calificare, acum cind cei fosti comunisti dar si educati au venit EI cei fricosi de pierderea locurilor de munca stimulati de MEDIA incearca fara succes sa iasa din impas. Noi sintem mai buni mai educati si la Microsoft a doua limba vorbita nu este Chineza, Indiana sau nici macar RUSA care nu trebuie neglijata, ci este Limba Romana si Windows Vista sa lansat aici la Bucuresti. Cine esti tu ITALIA si ce ai bun in afara de vechituri in piete? Voi reveni daca ma solicitati.

  24. ilie gant: nu cred ca este bine sa cadem in extrema cealalta. Totusi Italia are tot felul de firme printre care Ferrari (ind. auto), Barilla (ind. alimentara), Armani (moda), etc etc etc, firme care sunt extrem de cunoscute.

{ 0 Pingbacks/Trackbacks }

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>