O analiza a relatiilor romano - italiene.
Relatiile dintre romani si italieni sunt mai tensionate ca oricand. Ele nu ar trebui sa fie. Din contra.
Voi incerca, pe parcursul a trei articole sa scriu despre aceste relatii. Primul articol este despre experienta unui roman in Italia. Urmatorul va fi despre probleme economice si sociale din Italia. Iar al treilea va discuta relatiile romano – italiene si ce cred eu ca trebuie facut, atat pe plan intern cat si la nivelul UE.
Un roman in Italia
1.
In 1999 am ajuns la Milano, intr-un secondment la filiala italiana a multinationalei la care lucram deja de trei ani la filiala din Bucuresti.
In prima luna am stat la un residence platit de firma, timp in care mi-am cautat un apartament in care sa stau cu chirie. Agentiile imobiliare – neprofesioniste: daca agentul se prezenta la intalnire, imi arata de obicei altceva decat mi-a prezentat la telefon. In plus, un pic xenofobi: cand auzeau ca sunt roman (da, in 1999) multi imi inchideau telefonul in nas.
2.
La mai putin de doua luni de cand ajunsesem in Italia, a trebui sa ma intorc in tara pentru niste examene. Desi aveam drept de munca si de rezindenta in Italia, datorita birocratiei excesive (dura aproximativ 6 luni eliberarea persmisului de rezindenta), odata intors in Romania trebuia sa obtin o noua viza pentru ca viza initiala se elibera cu o singura intrare…
Prelungirea permisului de sedere (care era acordat pentru perioade de maxim 2 ani) a fost tot timpul o problema pentru strainii care lucreaza in Italia. Era aproape imposibil, datorita birocratiei excesive si lipsei de competenta a functionarilor italieni, ca un strain sa nu se afle in ilegalitate, drept clandestin, desi avea dreptul sa lucreze.
3.
Am avut oaspeti veniti din Romania sa ma viziteze in Italia. Pentru o viza, se astepta aproximativ 2 saptamani la coada in fata consulatului si apoi, daca toate actele erau in regula, inca 2-3 zile. Nici pana azi, niciun roman nu a primit scuze pentru tratamentul umilitor de la acele cozi sau de la tratamentul aplicat (de la functionarii italieni sau de la cei romani care ii ajutau). Chiar in fata consulatului, pentru 100 USD diferite persoane iti puteau obtine viza in aceeasi zi… oare nu-i vedea nimeni?
Din cauza asta, multi veneau cu vize obtinute la alte consulate ale altor tari din spatiul Schengen…
4.
In 1999, ajuns la Milano, am sunat la consulatul romanesc din localitate, sectia economica. Un domn plictisit mi-a raspuns ca nu se poate intalni cu mine, pentru ca are familie, copii. In cei 5 ani cat am stat la Milano, activitatea in domeniul economic al consulatului a fost aproape inexistenta.
5.
Noiembrie 2000. Am sunat la consulat:
Eu: doresc informatii despre alegeri, se poate vota la consulat?
Functionara: trebuie sa aveti carte de alegator
Eu: nu am, cum pot sa o obtin?
Functionara: mergeti in tara.
Si mi-a inchis telefonul in nas.
6.
La masa cu un intreprinzator italian care era interesat de niste podgorii in Romania. Dupa ce ii dau detaliile unor prieteni din Romania care il puteau ajuta, i-am spus ca s-ar putea ca primarii din acele localitati sa-i faca probleme. Iata cum mi-a raspuns:
Nu-mi fac griji. O sa vorbesc cu ei si o sa-i conving ca este si in avantajul lor. Toti, trebuie sa castigam, nu-i asa? Se pot face firme mixte, cu cine doresc dumnealor.
7.
Presa in Italia: din 1999 si pana azi (urmaresc presa italiana in mod curent): daca un italian comite o crima se spune simplu: “un barbat a comis o crima”. Daca, in schimb, este vorba de un albanez, atunci articolul are priroritate iar titlul este scris cu litere de-o schiopa: “IARASI ALBANEZII OMOARA ITALIENI”.
8.
Iunie 2004. Vroiam sa cer informatii la consulat despre cum imi pot prelungi pasaportul. Timp de doua zile, la telefon nu a raspuns nimeni. La e-mail primeam mesaj de eroare pe motiv ca e-mailul consulatului era plin.
M-am deplasat intr-o dimineata la consulat. Cateva sute de persoane asteptau deja… Consulatul, inconjurat de un gard mare, de fier, de care atarnau cateva informatii. Informatiile nu erau de niciun ajutor, printre ele se spunea ca se fac programari pentru a cere informatii din ziua respectiva in 4 saptamani… Alte informatii aminteau romanilor care asteptau toata noaptea la coada sa nu vorbeasca prea tare si nici sa nu-si faca nevoile…
In cele din urma apare un functionar. Un tanar il intreaba ceva, la care functionarul ii raspunde:
Da’ ce, ba, nu stii sa citesti?
Indicand spre cele 2-3 informatii atarnate de gard.
In cele din urma, mi-am prelungit pasaportul in tara….
9.
1999. In metrou, la Milano: la fiecare statie, cativa acordeonisti care terminau cu:
Grazie si buona fortuna
1999 – 2004: in intersectii, ca la Bucuresti, cersetori si tot soiul de indivizi care vroiau neaparat sa-ti spele parbrizul… Vorbeau romaneste.
1999 – 2004: pe strazile orasului si la periferie, seara, noaptea: prostituate.
1999 – 2004: Stazione Centrale (gara), Milano: oameni fara nicio treaba, cativa vorbind romaneste despre ce si unde au mai furat.
Politia, unde e politia? Nicaieri.
10.
Colegi italieni se plang de nomazi, de tigani. In Italia sunt sub 250.000 de tigani. Cu toate astea, nu sunt integrati in societate. Le spun ca in Romania sunt circa 1.000.000 si le povestesc despre programe de discrimare pozitiva. Se arata interesati, dar sceptici.
11.
Un prieten italian imi povesteste despre cele 20 de milioane de americani care au numele de familie italian. Si despre sutele de mii de italieni care dupa razboi au plecat la munca in Germania, Belgia, Franta. Imi spune:
Imi pare rau ca nu am invatat nimic din experienta noastra din secolul 20. Am fost prezentati ca mafioti, ca lenesi, ca raufactori; dar prea putini aisi aduc aminte ca au fost sute de victime, toti italieni, intr-o mina din Belgia in anii ’50. Ceea ce ne-au facut noua altii – si nu ne-a placut – facem noi acum pe strainii care vin aici. Pana in 1990 aveam emgrare. Din 1990 avem imigranti. Nu stim sa gestionam situatia. Imi cer scuze.
12.
2003: un prieten, roman, este in delegatie la Roma. Ia masa intr-un restaurant, isi pune sacoul pe spatarul scaunului. Termina masa, da sa plateasca, dar vede ca nu mai are portofelul in buzunarul interior al sacoului. Face plangere la politie. Politistul ii pune in brate un catastif cu poze de posibili suspecti ai furtului. In catastif (in 2003), poze cu diferite nume, aproape jumatate romani…
13.
Emisiune la radio. Un tanar de 18 ani cu parinti din Senegal – aflati de multi ani ilegal in Italia – povesteste dilema sa. Parintii sai au plecat de multi ani din Senegal si nu s-au intros niciodata acolo, pentru ca nu s-ar mai fi putut intoarce in Italia. Tanarul nu cunoaste pe nimeni in Senegal, a urmat scoala in Italia (de, copiii de imigranti, chiar daca ilegali, pot urma scoala) si are prieteni italieni. Totusi, pentru ca implineste 18 ani si nu are permis de sedere, va putea fi expulzat din Italia. In Senegal… Totusi, exista o portita de scapare: daca face o mica infractiune, un furt, si este condamnat, dupa ce ispaseste perioada de inchisoare primeste automat un permis de sedere cu care isi va putea cauta de lucru…
14.
2001: Cozi peste cozi la prelungirea permisului de sedere.
M-am dus la questura dimineata la 8.30 sa imi prelungesc permisul, am intrat pe usa din fata, dar mi s-a indicat, destul de nepoliticos, usa din dos. Cozi de sute de persoane, cei din coada ma sfatuiesc (si pe buna dreptate) sa revin a doua zi, pe la ora 6 dimineata; nu de alta, dar programul este pana la ora 12.00
Am facut intocmai, a doua zi m-am infiintat la 6.00 si am reusit in cele din urma sa intru la 11.00, fix inainte sa inchida portile. Functionarul italian se uita printre tonele de documente pe care i le-am inmanat si imi spune ca un formular nu este intocmai cu ultimul model.
A doua zi, tot coada de 5 ore, reusesc sa depun documentele. Pentru a ridica permisul de sedere, alte cozi.
15.
2003: trebuie sa obtin un nou permis de sedere. Merg in tara 1 saptamana pentru a obtine o noua viza.
De data asta mi-am invatat lectia, cei de la HR au identificat o agentie care ma baga prin fata. Intr-o ora il prelungesc.
16.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, peste 6 milioane de italieni din sud au emigrat in nord. Nu sunt priviti cu ingaduinta in nord, sunt considerati mafioti, lenesi, aduc probleme, lucreaza ilegal…
2001: Lega Nord este un partid ce lupta pentru independenta Padaniei si insista pe expulzarea clandestinilor. Problema este ca, datorita birocratiei, chiar si cei care au acte in regula pot fi considerati clandestini.
Nu este pentru prima data cand Lega Nord intra in guvern.
De data asta, guvernul Berlusconi emite o lege, asa-numita lege Bossi – Fini (Bossi este presedintele Lega Nord, Fini este presedintele partidului mostenitor al partdidului fascist, si el aflat acum la guvernare). Conform acestei legi, cetatenilor din afara UE trebuie sa li se ia amprentele, sunt vazuti ca niste infractori.
Totusi, guvernul accepta regularizarea muncitorilor ilegali, in schimbul prezentarii unui contract de munca si a platii contributiilor sociale pe 3 luni. In ultimii 15 ani s-au mai dat 4 astfel de legi, asa numitele “sanatoria”, in urma carora aproape 2 milioane de muncitori ilegali au primit documente de sedere.
In 2003, peste 700.000 de muncitori ilegali fac cerere de regularizare.
Este un sentiment general cei care vin de la inceput ca sa lucreze cu permis de munca, cu viza de lucru, cu persmis de sedere — sunt practic descurajati sa treaca prin toate problemele birocratice. In schimb, daca vii ilegal, lucrezi la negru, nicio problema – in 2-3 ani vei primi permis de sedere. Prin astfel de politici, in ultimii 15 ani Italia a descurajat venirea lucratorilor straini pe cai legale si a incurajat venirea pe cai ilegale.
17
Lucian este din Bacau. A venit in 1997, la numai 18 ani, prin biserica catolica in vizita in Italia pentru o saptamana. Insa el stia ce doreste si nu a mai luat autobuzul inapoi spre Bacau. A dormit si in parcuri, incepea lucrul la ora 6 – curata biroul unui expert contabil; de la 7 era la un bar si servea cafea. Revenea la pranz si cina pentru a servi clienti. Intre timp, mai curata niste apartamente, mai si zugravea, mai repara una-alta.
S-a casatorit cu o italianca, acum are 2 copii si lucreaza ca broker de produse agricole cu un salariu mult peste medie.
Insa nu toti au reusit precum prietenul Lucian. Multi, la 18 ani, si fiind fortati sa doarma prin parcuri – pot cu usurinta sa inceapa sa fure, sa faca alte infractiuni.
Ca sa nu mai vorbim despre cei lasati acasa, conform datelor oficiale sunt peste 60.000 de copii romani cu parinti aflati la lucru in strainatate. Conform unor cifre independente, numarul lor este de 2-3 ori mai mare. Ce educatie vor primi ei? Ce vor face ei cand vor implini 18 ani?
Epilog
2007: vizitez din nou Italia, imi revad prieteni. Italia este o tara frumoasa, bogata, oamenii par prietenosi.
Insa, ca strain care a lucrat in Italia, mi s-a parut ca nu a invatat cum sa gestioneze problema strainilor.
Nu stiu daca tonul articolului e intr-o abordare constructiva. Corecteaza-ma daca gresesc, dar eu din articolul asta inteleg urmatorul lucru: “nici italienii nu-s usa de biserica” Iarasi aplicam tactica cu bagarea capului in nisipul istoric, facandu-ne ca nu vedem ca noi avem o problema.
Grobiene, ia articolul mai degraba ca un set de experiente foarte utile pentru un fond de discutie mai larg. Mi-as dori sa pornim de la fapta unui tigan si sa tragem concluzii clare. Lucrurile nu sunt deloc asa simple. Tiganul ala e si roman, fapta se petrece in Italia, italienii sunt cum sunt – toate astea deocamdata sunt un talmes-balmes (traiasca media) si depinde de noi sa ne lamurim care lucru e real si care nu.
grobianu: sunt fapte. Fapte care conduc la faptele si deciziile politice din Italia de azi. Cred ca cel mai corect raspuns initial l-a dat primul ministru, dl. Tariceanu (mai putin aspectul cu joburile). Si ieri respunsul presedintelui a fost extrem de corect.
O sa mai vina inca 2 articole, asa cum am spus la inceput. De vina sunt si autoritatile romanesti, societatea in general. De aici si titlul articolului…. romanii din Italia, ca si rudele lor de-acasa, au fost practic abandonati de autoritatile romane.
Insa am anticipat in acest articol faptul ca in 15 ani au regularizat 2 milioane de lucratori ilegali. Oare cine ii angaja? Nu cumva tot italieni? Unde se trage linia in respectarea legii? Nu cumva confuziunea asta – precum si lipsa respectarii ei in 15 ani – au dus la xenofobia de azi din Italia?
Repet, sunt doar fapte.
Este doar o parere personala, dar a baza discutia pe o insiruire de fapte s-ar putea sa o orienteze cu sau fara intentie in anumite directii. Este potentialul punct de pornire al unui argument fals. Ca si cum am relata extrapoland X povesti verificabile despre Holocaust si am spune ca poporul german e un popor salbatic. Pastrand proportiile, bineinteles. E clar ca suntem momentan partial carne de tun pentru un razboi politic care se desfasoara in Europa. Dar sa recunoastem si faptul ca avem noi, intern, o problema structurala de neadaptati. Pe care nu reusim sa o rezolvam si care e pretext pentru toate nebuniile astea. Ai observat ca noi vorbim despre “sunt si romani care muncesc in tarile X, Y si Z” si nu “romanii muncesc in tarile X, Y si Z”
grobianu’: daca vroiam sa bag capul in nisip si sa spun despre italieni ca nu sunt usa de biserica, puteam spune despre asociatul italian al lui George Copos care este cautat de procurori in Romania, puteam sa spun ca toti cei 30.000 de intreprinzatori italieni din Romania au probleme de respectarea legii si, slava domnului, la cat de incalcite sunt legile la noi nu este o propozitie departe de adevar. Oricum, sunt chestii pe care o sa le pun in discutie.
Normal ca problema cea mai mare este la noi. Dar si aici: am avut cea mai grea perioada comunista din toata Europa de Est, nu am avut Biserica Catolica pentru a ne pastra mai bine valorile morale ci o biserica autocefala, abandonata. Si daca e sa ne uitam la vinovati, sunt romanii vinovati ca nemtii au pierdut razbiul si ca niste granite au fost trasate la Ialta? Nu ar trebui sa cerem acum rusilor niste compensatii de, stai asa sa calculez repede: vreo 850 de miliarde de dolari? Deci nu vreau sa imping discutia intr-acolo, ci despre ce se poate face, obiectiv vorbind, fara acuze precum cele venite din partea autoritatilor de la Roma.
Iti apreciez luciditatea si chiar te rog sa ma tragi de maneca daca ti se pare ca am deviat. Mersi.
Emil: nu ai deviat. Probabil ca nu m-am exprimat eu cum trebuie, dar sunt discutii care pot devia usor, iar faptele relatate, din nou, parere personala, imi par a fi intr-un singur sens. Imi pare rau pentru tonul fara intentie nelalocul sau, daca s-a intamplat sa fie asa. In acelasi timp, nu cred ca este cazul sa intram in discutii despre trecutul nostru comunist, fiindca am pierde fondul problemei si cred ca am argumenta la infinit daca am fost noi comunisti sau ne-au cotropit comunistii.
Uite Emil si “povestea mea”. Am lucrat cam 3 ani in Italia nu ca “ilegalist” ci “intermitent”(4-6 luni apoi 3-saptamani o luna inapoi tara, iar in Italia) cu viza de afaceri pt “firma mama” din sudul Italiei.
Am ajuns pt prima data in Italia prin ’97. Societatea la care lucram era situata in Napoli in sudul Italiei. Nu vorbeam italiana(stiam sa spun ca mi-e foame, sete, etc) in rest ma bazam pe engleza.
Pt a obtine viza trebuia sa treci un adevarat tur de forta. La 5 dimineata la consulatul italian ca sa inceapa sa se intre “in tarc” pe 9.30-10. Si ca la 12 sa se “inchida” pana si tratarea dosarului curent. Asta zilnic mai putin lunea. Lunea si restul timpului iti pierdeai “locul” la coada pt “dosarele de la minister”(oricare ar fi fost ministerul). Erau oameni care veneau de la km. Dormeau in masina si cateva zile. Nu-ti spun cum era iarna. Dupa 7-8 ore de ger. A fost si un scandal la un moment dat cu conditiile in care ne tratau italienii la consulat cu poze in presa(vitele in tarc), etc iar raspunsul ambasadorului a fost sa acopere cu tabla “gaurile din gard” pt a nu se mai poata face poze.
In caz de refuz pagina de motivare continea toate articolele de lege posibile de la trafic de carne vie la narcotice si arme fara sa ti se spuna clar de ce anume iti era refuzata viza.
Ca sa ajungi in Napoli luai un trenulet de la Fiumicino care te ducea in gara Terminus din Roma. De acolo luam trenul pt Napoli. Daca in aeroport te descurcai bine cu engleza in gara era “jale”. Ce m-a speriat insa a fost cantitatea de “infractori” romani veniti la furat si care nu aveau probleme de “viza”. Auzeam vorbindu-se romaneste in jurul meu despre “cutare” cu x “valize” si cum sa faca sa i se “salte” macar o valiza. Deci problema infractorilor romani si nu numai in Roma era veche.
Ajuns in sfarsit in Napoli (repet asta e in Sud nu neaparat pt tine Emil italienii din nord sunt foarte diferiti de cei din sud, apropiati mai degraba de elvetieni) aveam 8 zile pt a ma prezenta la “questura”. Nu era o perioada “prea lunga”. Ma infiintam intai noaptea pe la 10-11 cu o zi inainte pt a ma pune pe o lista “virtuala”. Ma deplasam a doua zi pe la 5 dimineata pt coada. Normal gaseam mai multe liste mai mult sau mai putin valide si certuri si draci cu o multitudine de “nationalitati”. Stateam la coada pana pe la 9.30 -10.00 cand incepea intrarea in questura (buluceala) in care nimeni nu mai tinea cont de vreo lista fie ei albanezi, magrebieni, calugari, patagonezi, irlandezi(erau o gramada de cersetori iralndezi), etc. Ironia soartei era ca in interior daca reuseai sa intri aveai distribuitor de numere. Odata intrat daca pana la ora 12 nu ajungeai la ghiseu era o zi ratata. Uneori reuseam sa obtin o hartie cum ca am fost si a doua zi politia ma lasa sa intru printre primii sa iau bilet.
La servici insa erau extrem de intelegatori si chiar au trimis diverse persoane mai ales la inceput sa vina cu mine (nu vorbeam limba la inceput). Mai rar mi-a fost dat sa intalnesc oameni atat de ospitalieri precum italienii din sud. Daca scadeam “birocratia extrema” totul era superb. Daca poti crede mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu invitat la o cafea de catre unul sau una care nu avea chef sa-si bea cafeaua singur/singura pe ingustele stradute din “Spaca” unde apartamentele dadeau direct in strada(la geam daca nu chiar in usa pe doua scaunele).
Nu discut despre invitatiile acasa la colegi sau iesirile in oras care erau frecvente (de cateva ori pe saptamana). Despre mamele lor care se chinuiau sa ma “hraneasca” pt ca eram departe de “cuibul familiar”. Asta era optica locala. Asta dadea culoare si gust vietii acolo.
Am fost obligat sa lucrez si sa ma deplasez si in Nord. Si acolo depinde cu ce oameni lucrezi. De exemplu cei de la Arthur Andersen erau de o aroganta care sfida bunul simt(nu discutam si de competente) in timp ce unii patroni de societati erau painea lui Dumnezeu. Oricum iesirile si invitatiile nu erau asa de frecvente ca in sud. Iar despre bossi se vorbea la misto cum se vorbea la noi de vadim sau la francezi de le pen.
Problema strainilor nu a fost niciodata rezolvata in Italia. Birocratia si lipsa de raspundere a “organelor” este proverbiala. Asa sunt ei. Ca sa ii aduci insa la stadiul de a-i calca pe bombeuri trebuie intradevar sa depasesti orice limita. Un exemplu perfect si o comparatie personala. In sudul Italiei pe care il cunosc cel mai bine nu se injura de “mama”. Mama este sacra. Se injura de sora cel mult pt ca referirea la mama duce la “moarte de om”. Comparativ noi romanii nici pe morti nu-i lasam in pace.
Am vizitat Italia de vreo 3 ori de cand nu mai lucrez acolo. Mi-am vizitat prietenii care ma viziteaza si ei. Gasesc diferente extrem de mari intre nordici si sudici dpdv al tolerantei. Iar Venetienii sunt doar “bomboana pe coliva” ei fiind cei mai “speciali” dintre toti.
Se discuta mai nou despre albanezi. Imi povesteau despre restaurantele romanesti rasarite te miri unde prin Italia unde se dadeau “specialisti” in “mititei” si “sarmale”.
Acum la rand ne-a venit randul si noua. Era insa de asteptat. Pe vremea in care mai aveam inca vize nu odata m-am intors in tara in avion cu Carabinieri care tineau in catuse 2-3 romani pt a-i returna autoritatilor. Ajunsi pe Otopeni (Henri Coanda) ii predau politiei de frontiera care in fata mea ii elibera si ii “intreba” in “hahaitul” tipic de militian. “Cand va duceti inapoi? Si da-i naibii de macaronari”.
Da administratia italiana are probleme grele de rezolvat dar in mod sigur si administratiile romanesti de-a lungul timpului nu si-au facut niciodata treaba cu privire la exportul de infractori. Ati auzit voi de vre-o persoana care sa-si fi pierdut dreptul la “pasaport”? Da e un drept asta dar si o datorie.
Shadow: mersi de mesaj.
Referitor la ultima intrebare: cred ca in 2005, ministrul de interne de atunci a fost facut cu ou si otet pentru ca vroia sa retina pasapoartele celor care nu aveau actele in regula si care au incalcat legile …
uite un articol din vremea respectiva:
http://www.hotnews.ro/articol_28524-Autoritatile-aresteaza-pasapoartele-la-domiciliu.htm
Traiesc in Italia si sunt perfect de acord cu concluziile care se trag din articolul lui Emil. Dupa parerea mea, italienii, si aici ma refer in principal la autoritati, isi au partea lor de vina (dar nu majora) pentru delictele care s-au comis de catre imigrantii romani. As putea sa enumar si eu destule fapte, traite, dar practic nu as face altceva decat sa-i repet articolul.
Lucrurile sunt mult prea complexe pentru a fi rezumate intr-un comentariu aici. Vinovatii principal sunt societatea romaneasca si al sau reprezentant, statul roman. Tot ce s-ar imagina ca solutii pentru o ameliorare a starii prezente reprezinta in cel mai bun caz doar un “soft landing” intins de-a lungul catorva decenii.
De aceea eu unul sunt sceptic ca in timpul care mi-a mai ramas de trait o sa apuc ziua in care, nefiind un geniu si nici un mare profesionist, ci pur si simplu un cetatean oarecare, sa nu am ezitari sa-mi declin identitatea nationala in Italia de teama sa nu fiu dezavantajat, discriminat si mai nou agresat. Asta e crucea pe care o avem de purtat si e consecinta unei istorii indelungate. Mica sau mare, dar tot cruce va ramane pentru generatiile actuale. Astept cu interes articolele viitoare si il felicit pe Emil Stoica pentru acest blog. Si datorita lui, crucea devine cu un epsilon mai usoara.
IonV: mersi de comentariu. Cred ca ai dreptate: si italienilor le-au trebuit zeci de ani sa ajunga de la stadiul de “mafioti” la tara prospera care este azi.
Emil era vorba de pasapoartele cu depasirea perioadei de sejur(infractiune la ora aceea) sau cu valabilitatea depasita. Pot sa-ti dau si aici exemple atat din Italia cat si din Franta de cum se “facea treaba” la consulate si/sau misiuni diplomatice ale Romaniei. E drept ca acum e “ceva” mai bine. Mai nou poti schimba si buletin si carnet de sofer.
Interesanta ca masura a competentei hotararii ministrului in cauza ar fi fost informatii care sa spuna cate din cele 4500 de pasapoarte retinute nu au avut in final “motivatia adecvata”.
Intamplator exact ziua aia m-a prins in vama la Nadlac cu copil de 2 ani in masina. Ghinionul meu deh(parca 1 august era). Pana la urma am intrat pe la Turnu. Nu discutam de “hei rupul” tipic romanesc si nici de “organizarea” tipica si ea. Si nici de hotararea “de azi inainte” fara sa anunte in prealabil ca cei care-si scot “motivari” din strainatatea sa o poate face in strainatate(eu aveam carte de rezident). Eu am impresia ca politia de frontiera este totusi informatizata.
Mai avem de invatat la capitolul “organizare”.
shadow: ai dreptate. Vezi ca am urcat comentariul tau sus.
daniel: “Mi-as dori sa pornim de la fapta unui tigan” – eu mi-as dori, sa pornim de la o crima, indiferent de etnia criminalului, care este irevelant. orcine, de orice etnie, care comite o crima, trebuie pedepsita, bine-nteles. dar, sa va spun, nu-mi reamintesc ca autoritatile italiene stabilise deja un verdict asupra lui Mailat. pana atunci pana nu se dovedeste contrariul, el este considerat nevinovat.
ce lume mica…imi aduc aminte cum prin 99 mergeam cu o colega de serviciu sa isi lase rand la ambasada italiana, sa poata ajunge odata sa isi vada prietenul de dincolo. in jurul cladirii erau uniii veniti de la sute de km si asteptau acolo pe iarba – cred ca ala era hotelul lor – urmand ca a doua zi dimineata sa isi reia verificarea numarului de ordine in coada umilintei.
felicitari pentru articole, au fost o surpriza, si salutari pentru L.