Spuneam in postul anterior ca ne confruntam cu o criza de incredere si nu cu una de lichiditate. De aceea, masurile bancilor centrale si ale guvernelor nationale – axate pe aport de lichiditate in sistem – au avut un succes limitat in revitalizarea pietelor financiare globale. Ca urmare a prabusirilor succesive, deja nu mai vorbim despre limitarea pierderilor de pe pietele bursiere, despre salvarea vre-unei banci sau alta institutie financiara de la faliment, nici macar despre redresarea vreunei piete nationale (vezi Islanda) ci pur si simplu despre evitarea unui colaps generalizat al intregului sistem financiar mondial.
Intr-o lume in care modelele matematice de calcul al riscului, ratingurile date de agentii, politele de asigurare si instrumente similare (de gen Credit Default Swaps) sau chiar si track recordurile nepatate nu mai reprezinta nici o garantie reala impotriva falimentului de pe azi pe maine, institutiile financiare si investitorii pur si simplu nu mai pot evalua riscul, preferand sa nu mai imprumute/investeasca. Banii nu mai circula de la cei care ii au dar se tem sa-i piarda la cei care au nevoie de ei si ar fi dispusi sa plateasca pentru a-i obtine.
Iar aceasta lipsa de incredere iata ca incepe sa impacteze si economia reala, comertul international, care incepe sa dea semne de blocaj. Bazat in mare parte pe acreditive – acele credite documentare prin care o banca promite sa plateasca un furnizor de marfa (prin banca lui) daca acesta aduce anumite documente si indeplineste anumite conditii – comertul international se confrunta cu o noua dilema: cumparatorii obtin din ce in ce mai greu acreditive de la banca lor, iar vanzatorii nu mai au incredere in bancile care au emis acreditivul. Astfel se rupe o veriga esentiala in comertul international si anume plata la termen, ce permitea plata bunurilor pe credit, dupa ce acestea erau expediate/livrate beneficiarului.
Diversele bunuri ajung astfel sa fie produse si sa se acumuleze fara sa poata fi vandute altfel decat contra numerar. Pierd astfel si vanzatorii care au nevoie sa-si recupereze banii imobilizati cat si cumparatorii care nu pot satisface o cerere sau inregistreaza blocaje in productie din lipsa de materii prime sau utilaje.
Toate acestea pentru ca increderea nu mai exista. Sau cum ar spune JP Morgan:
“The first thing is character. Before money or anything else. Money cannot buy it … a man I do not trust could not get money from me on all the bonds in Christendom“
excelent articol, Emil. mi-am adus aminte cu ocazia asta de ce a spus Greenspan, intrebat fiind de criza mondiala, pe atunci inca incipienta: “Fear as a driver, which is going on today, is far more potent than euphoria”.
asa cum spui si tu, si cum probabil o stiu toti sefii de guverne din tarile dezvoltate, oricati bani publici s-ar pompa in acoperirea creditelor neperformante si in salvarea bancilor, nicio actiune a institutiilor financiare nu va putea opri criza asta pana cand oamenii nu vor reincepe sa faca tranzactii bazate pe incredere reciproca si mai ales pe optimism economic. nu cred ca vreun economist serios isi poate permite sa faca o predictie cat de cat exacta cu privire la cand se va intampla asta, pentru ca fenomenul asta nu tine atat de stiinta economica, cat de natura umana.
scuze, Dragos, acum am vazut numele autorului
multumesc pentru apreciere Camil. intr-adevar, ca sa parafrazez un clasic: “viata e complexa si are multe aspecte” iar pietele financiare fara psihologie sunt ca bicicleta fara ghidon:)
dupa parerea mea, increderea nu va reveni usor. si pe buna dreptate, caci sistemul actual si-a dovedit limitarile si defectele structurale. deja concepte ca bancile de investitii “broker dealer” (vezi BS/LEH/MER/MS/GS) sau faimosul “originate &distribute” prin care actorii din piata obtineau profituri si pasau activele riscante in piata au disparut. sectoare/produse din pietele financiare au pierdut increderea investitorilor (vezi faimoasele instrumente financiare complexe, securitizarea, high yield bonds etc…) iar altele sunt supuse unor presiuni imense (CDS, hedge funds).
interconectarea globala, incompetenta si coruptia ce au fost dezvaluite (si care vor mai fi dezvaluite), supraconsumul si supraindatorarea nesabuita, goana dupa profituri uriase, interesele geopolitice conflictuale precum si multe alte probleme structurale (insasi sistemul fractionar si, de ce nu, fiat currency-ul) sunt factori ce trebuie luati in considerare cand noua structura financiara se va renaste din cenusa actualului sistem.
eu cred, chiar sper, ca nu avem de a face cu o criza normala (ciclica) a economiei mondiale ci ca am ajuns la un punct de cotitura cu transformari fundamentale ale modelului economic si financiar global. desi – IMO – asistam la o lupta inegala intre structuri de interese cu agenda proprie si hai sa spunem “pietele libere”, sper ca aceasta criza sa se transforme intr-o sansa data omenirii de a regandi in bine anumite strategii comune si de a repara niste greseli care se perpetuasera in sistemul actual. desi, vorbind de natura umana, e posibil sa fiu mult prea optimist
Mda le zice bine Dragos. Si vaz ca i-a placut si Philantropica :-p.
. Tine si asta de progres :p.
Sa fim optimisti. Oricare va fi “sistemul” omul va gasi mereu modalitati de al “ocoli” nu tocmai cushere
Tare sunt curios daca se va mai decerna premiul Nobel pt economie pe cativa ani de acum incolo si pe ce idei.
Sper ca nu il vor decerna lui mao retroactiv ca atunci chiar suntem in plina “revolutie culturala”.
merci shadow, chiar mi-a placut Filantropica, e o metafora reusita a unei societati bazate pe aparente si inselatorie (oare de ce imi suna cunoscut
).
asa e, omul e prin natura oportunist, ceea ce nu e un lucru rau in sine caci -exact cum ai spus si tu – permite invatarea de lucruri noi, adaptare si progres. mai rau e cand e doar oportunist si nu gandeste decat pe termen scurt si decat pentru sine.
dupa cum se vede foarte bine, globalizarea asta ne-a lasat cam interconectati iar o crestere accelerata axata pe obiective pe terme scurt ne face foarte vulnerabili la prabusirea oricarui actor important. repet, poate sunt idealist, dar daca trecem cu bine peste hopul asta, poate n-ar fi rau sa se puna de niste strategii comune macar pe termen mediu. altminteri urmatoarea criza (if any) s-ar putea sa ne lase fara rezerve de crestere. sa ne gandim si la strategii cu suma pozitiva nu numai cu suma zero (win / lose).
Dragos, asta care se ocupa cu increderea nu e psihologia. Eventual, sociologia. Dar scaparea asta nu scade valoarea postarii. Cred ca ai dreptate.
Dragos, eu nu prea le am cu sistemele finaciare, bursa, etc. Dar, gandind in termeni strict economici, mie mi s-a parut totdeauna foarte ciudata desprinderea accelerata a valorilor afisate pe Wall Street, etc, de economia reala. Astfel, daca sxe face o comparatie a indexului Dow Jones cu cresterea economica anuala, se vede cum de la an la an indexul a crescut mult mai repede decat economia ‘reala”, adica productia industriala si serviciile.
Ori, eu credeam ca bursa reflecta cumva si acest aspect de bun simt: valoarea actiunilor unei companii este derivata din valoarea companiei, sau macar din valoarea profiturilor inregistrate de acea companie, care reflecta cumva sanatatea activitatii economice.
Existenta acestui derapaj i-a facut pe actionari si pe brokeri sa uite de unde provine valoarea actiunilor, speculatiile facand sa creasca/scada valoarea actiunilr unei firme de la o zi la alta cu 10-15% chiar daca firma continua sa-si desfasoare aceeasi activitate fara vreun incident specific, pe baza unor simple zvonuri.
Poate ca de acum economistii ar trebui sa vada ca e nevoie sa se realizeze din nou o cuplare reala a lumii financiare cu cea a economiei bunurilor si serviciilor, iar politica sa stea in banca ei…
@mena. ai dreptate. initial ma referisem la psihologia investitorului dar la scara globala ar trebui sa vb despre psihologia maselor odata si despre sociologie a doua oara.
@Ioan Negru. cred ca ar fi multe de vorbit aici si nu sunt eu expertul in domeniul bursier ci mai degraba Liviu Moldovan pe Mersul Trendurilor.
Parerea mea este – fara sa-mi arog cunostinte avansate in domeniu – ca e vorba de cele doua concepte esentiale si anume: valoarea si pretul. Valoarea economica a unei companii reflecta intr-adevar fundamentele ei financiare si nu numai: profitabilitatea, structura ei bilantiera, capacitatea de crestere, activul managerial… Partea a doua este pretul (cursul) si anume cat e dispus un investitor sa plateasca pe actiune in functie de disponibilitatea capitalului si valoarea “perceputa” a companiei. Investitorii iau in considerare valoarea economica (mai ales capacitatea de a genera dividende) prin varii indicatori (P/E, EPS etc) dar castigurile obtinute de acestia din dividende sunt in general estompate de castigurile de capital obtinute prin trading. Cu alte cuvinte daca lumea are bani, daca bancile dau credite pentru trading (margin accounts) creind si mai mult capital disponibil (vezi fondurile de hedging cu grad ridicat de indatorare), atunci tradingul creste iar volumul crescut de capital se transfera in cursuri crescute ale titlurilor. Avand in vedere componenta psihologica a pietei (cursul ca perceptie subiectiva a valorii, diminuarea asteptarilor pe veniturile viitoare ale investitorilor) atunci cand vorbim de crize si diminuarea brusca a volumului capitalului disponibil (vezi si recentele apelurile in marja facute de banci, adica diminuarea valorii creditelor pentru trading) investitorii trebuie sa vanda iar actiunile se prabusesc.
Cu alte cuvinte -IMO – ai perfecta dreptate exista o decuplare intre piata si realitate, iar o corectie e pe cale sa se intample – printre altele – si prin “deleveraging” (cei care au cumparat pe datorie trebui sa vanda ca sa-si plateasca datoria).
Cred totusi ca nu trebuie sa uitam ca bursa este o piata iar economia reala este…economia reala.Va fi insa mai greu ca politica si natura umana sa stea la locul lor…
Poate ne mai ajuta Liviu Moldovan cu explicatii suplimentare.
@Dragos: Foarte punctual…acreditivele sunt specifice comertului cu tarile in dezvoltare si nu celui dintre tarile dezvoltate (unde are loc cu onor criza financiara). De exemplu in comertul intraeuropean nu cred ca se deruleaza prea mult comert cu acreditive.
Astfel incat afirmatia ta “Diversele bunuri ajung astfel sa fie produse si sa se acumuleze fara sa poata fi vandute altfel decat contra numerar.” nu este neaparat general valabila (cel putin nu in UE), pentru ca sunt alte modalitati de plata acceptate de banci si de sistemul financiar (bazate tot pe incredere in cumparator) si care functioneaza bine mersi in ciuda crizei financiare.
@alex. asa este, remarca mea generala se aplica mai putin in ceea ce priveste comertul intraeuropean cu materii prime si materiale. in ceea ce priveste insa comertul cu echipamente sau realizarea de proiecte la cheie se mai folosesc si L/Curi sau scrisori de garantie. structurile de refinantare a acestor instrumente (sau a oricaror efecte comerciale bazate pe garantare de catre institutii financiare -vezi factoringul) sunt din ce in ce mai impactate de scaderea limitelor de contrapartida.
afirmatia mea era mai degraba referitoare la comertul international din afara spatiului UE. sa nu uitam nici ca UE importa majoritatea materiilor prime din pietele emergente (inlcusiv petrol, gaz, minereuri) si are exporturi masive de echipamente catre acestea… articolul din linkul postarii descrie mai exact situatia pe pietele americane si canadiene cand e vorba de commodities.
ai dreptate din nou cand spui ca exista si alte metode de plata, nimeni nu spune ca aceasta criza financiara va aduce sfarsitul comertului international.
@Dragos: Evident ca proiectele de investitii mari vor suferi (cu toata discutia aferenta despre scrisorile de garantie etc). Insa discutand strict despre comert (in care valorile pe contract/incarcare rar depasesc 10 milioane de USD), acesta nu are de ce sa sufere. Bancile au bani pentru astfel de contracte. Doar actorii s-ar putea sa fie altii- firmele mici bineinteles ca nu vor avea linii de creditare suficiente (din cauza schimbarii perceptiei asupra riscului si reticentei bancilor de a finanta firme mici pe care pana acum le-au sustinut) si vor aparea marii traderi care au astfel de disponibilitati. Insa marii traderi asteapta acum sa scada pietele (la toate marfurile) pentru a cumpara la preturile cele mai mici
In plus, din (scurta) experienta de trading pe care o am, cea mai plauzibila scuza pentru a nu performa intr-un contract (dupa ce este agreat) este indisponibilitatea finantarii… mie mi se pare acum acelasi lucru, multi nu mai vor sa preia marfurile pe care deja le-au cumparat pentru ca li se par scumpe si gasesc scuze in imposibilitatea de a veni cu finantarea aferenta.
o observatie
asistam la o criza ciudata…in care state nationale salveaza de la faliment companii globale, de cele mai multe ori domiciliate in paradisuri fiscale, care nu platesc neaparat taxe si impozite pe teritoriul statelor nationale care acum platesc pentru salvarea lor. mai mult salveaza banii actionarilor globali ale entitatilor respective.
cu alte cuvinte…banii contribuabililor din statul x, se duc catre o companie domiciliata in statul y, prin ajutor de stat, in conditiile in care compania oricum atragea capital de la investitorii din statul x, iar principalul avantaj al statului erau ocurile de munca oferite de companie in statul x plus o parte (relativ mica) din impozite.
which means ca statul x salveaa o companie cu doar 20-30% din cifra de afaceri pe teritoriul ei si care nu prea ii plateste nici impozite.
on the other hand cred ca interventiile erau cam singurele solutii…desi s-ar putea sa ne trezim cu un caz Japonia 90 la scara globala.
wassa: poti sa detaliezi un pic? De ce spui ca AIG nu ar fi o firma americana. Sau RBS firma britanica. Sau orice alt exemplu de institutie financiara aflata azi in dificultate si benficiara a diferitelor pachete de ajutoare (
) Multumesc anticipat.
@alex. nu sunt expert in comert international si cu siguranta tu ai o perspectiva mai buna decat am eu asupra acestui domeniu
doar cateva comentarii:
- asa dupa cum am spus, din cauza diminuarii apetitului de risc anumite structuri de tip trade finance, back to back cu acreditive/SBLCuri/LGuri au de suferit, cu un impact asupra fluxului de bunuri si asupra accesului la finantare. inclusiv ECAurile si factorii sunt mai atenti cu limitele in zilele astea iar limitele de banci corespondente sunt desemena gestionate cu atentie… sa vedem impactul noilor masuri UE asupra restaurarii climatului de incredere in sectorul bancar.
- intr-adevar companiile de talie medie&mica au mai mult de suferit iar traderii mari vor profita (ca si in cazul bancilor mai putin afectate ce au cumparat bucati sau totalitatea bancilor “distressed” sau s-au extins pe clientii/activitatile acestora). cu toate acestea, traderii mari nu pot fi prezenti pe toate tranzactiile (si nici nu au interes) facute de companiile mici. ca atare eu raman convins ca un impact exista si ca nu e de ignorat.
@wassa. tin minte ca asta a fost si una din criticile aduse TARPului de catre anumiti senatori americani. cel putin in una din variantele initiale (nu mai tin minte cum s-a votat), documentul prevedea posibilitatea ca bancile straine cu activitati semnificative pe teritoriul US sa poata “beneficia” de cumpararea activelor toxice. unele voci sustineau ca TARPul e partial un bailout votat de congresul american cu pistolul la tampla tinut de investitorii straini care amenintau ca vor arunca peste bord activele americane, cu un impact incalculabil asupra pietelor si asupra dolarului. scenariul “tichiuta de staniol” era ca brusc centralele bancilor straine vor transfera active toxice in portofoliul sucursalelor americane pentru ca acestea sa fie cumparate cu bani de la contribuabilii americani. pe de-alta parte se vehicula si scenariul ca, in caz de faliment al bancilor americane, vor fi privilegiate interesele creditorilor americani prin acordarea prioritatii acestora asupra activelor de pe teritoriul US. in acest caz adeptii teoriei conspiratiei spuneau ca un transfer masiv de active de la sucursalele bancilor americane din lume catre centralele acestora din US ar precede anuntarea falimentului. scenarii, scenarii…