You are currently browsing the archives for the Profesii category


Ce ati face daca ati avea 6 luni libere?

Se vede ca noul secretar de stat de la finante nu are experienta de politician mincinos, insa si-a luat pe buna dreptate multe cartonase galbene in urma declaratiilor recente rupte de realitate.

Se pot dezvolta cateva teme serioase de discutii: de exemplu, unde este responsabilitatea fiscala a celor ce nu declara venituri sau nu muncesc, insa au cheltuielile sociale acoperite de cei care muncesc. Sau de exemplu, daca exista atata munca nefiscalizata, de ce reducem TVA-ul? TVA-ul este un mod de a taxa pe cei care nu declara alte taxe.

Insa m-am gandit la o tema si mai serioasa. Eu am lucrat fara intrerupere inca din ultimul an de facultate, adica acum vreo 20 de ani. Am schimbat locuri de munca, am schimbat tari, dar intotdeauna terminam un job vineri seara pentru a incepe unul nou luni dimineata. Stiu ca nu este usor sa ramai fara loc de munca si ulterior sa cauti in disperare, mai ales daca ai familie si un credit ipotecar.

Insa daca ati avea 6 luni la dispozitie intre doua locuri de munca, ce ati face in acest timp? De exemplu, un coleg de la birou a decis sa faca turul lumii in urmatoarele 12 luni. Si-a dat apartamentul la inchiriat (si din veniturile din chirie isi acopera creditul ipotecar plus ca ii raman ceva bani de buzunar); insa asta a visat sa faca de mult: turul lumii: Africa de la Sud la Nord, Indochina, Australia, America de Sud.

Voi ce ati face?

Cand cauti un CEO

Intr-o piata mica, de provincie, atunci cand cauti un CEO pentru o organizatie importanta pentru piata respectiva este extrem de important sa pastrezi secretul numelui castigator.

Sa zicem ca numele tau este printre finalisti, apare la ziar ca ai castigat, afla angajatorul si se gandeste deja cu cine sa te inlocuiasca. Insa a doua zi apare un alt nume. Imaginea ta este aceea a unui pierzator. In plus, ti-ai pierdut si job-ul existent sau esti pe cale sa il pierzi, cine va risca sa mentina un manager care are de gand sa plece?

Extrase din Manualul Tanarului Socialist Occidental European

A propos de asta.

Conform manualului:
1. Oamenii au dreptul sa fie angajati pe viata pe salarii bune aproape de propria locuinta. Daca nu, atunci statul sa plateasca ajutor social baban.
2. Orice angajat care nu intra in definitia de la punctul 1 este considerat drept victima “sclaviei” unui sistem condus din umbra de niste oameni foarte rai.
3. Chiar daca statul plateste cursuri de conversie profesionala, este tot de datoria statului sa-i ofere un serviciu bun conform punctului 1, beneficiarul cursului nu are nicio obligatie. Se poate insa uita la TV.
4. Chair daca statul plateste ajutor de somaj + 1 euro pe luna, angajatul trebuie sa stea acasa si sa refuze sa dea zapada sau sa dea cu matura pe strazi. Munca asta sa fie facuta de altii (imigrantii, care altfel sunt oricum niste nenorociti care fura locurile de munca ale occidentalilor).
5. Noi nu vrem locuri de munca temporare, chiar daca firmele au nevoie (de exemplu sa acopere locul lasat de o persoana in concediu de maternitate / paternitate).
6. Noi nu vrem ca angajatii sa ne ofere locuri de munca part-time decat daca avem nevoie in intervalul orar pe care il impunem noi.

Cu astfel de politici a ajuns Occidentul European la criza datoriilor si la somaj record, la transferul de tehnologie si de locuri de munca acolo unde oamenii chiar mor de foame si sunt dispusi sa munceasca. Sistemul social european este unul falimentar si trebuie schimbat. Este o problema de mentalitate si, din pacate, nu le poti explica prea usor celor ce nu stiu decat slogane gen “jos capitalismul”, “nu sclaviei!”, fara argumente.

Povestea lui Valentin Sava

Valentin Sava are 35 de ani si locuieste intr-unul din satele din zona de deal de pe valea Tazlaului. E casatorit si are un copil de 7 ani. Locuieste impreuna cu familia si parintii intr-o casa veche din paianta. Apa o aduce de la fantana de pe ulita, wc-ul este in fundul curtii, se incalzeste cu lemne (din fericire, padurea este la o aruncatura de bat). E multumit ca are televizor cu Digi, frigider si aragaz, cumparate pe vremea cand era suficient sa mearga cu buletinul la magazin. A platit o vreme la ele, apoi a renuntat. Primeste periodic notificari – numai bune pentru a aprinde focul cu ele.

Are 8 clase (ca si sotia sa de altfel) si nu stie nici o meserie. Mai lucreaza 2-3 zile pe luna la unul din vecini, la diverse munci in gospodarie. De primavara pana toamna mai prinde cateva zile de lucru in agricultura. Ar lucra in orasul aflat la 20 de km de satul sau, dar Continue reading →

Masini de serviciu pentru manageri – pro si contra

Saptamana trecuta am trecut pe langa sediul unei banci mari din Bucuresti, in paracre de la Audi A6 in sus. Exista o moda in Europa de Est mai ales prin care managerii de firme primesc masini de serviciu. Si nu vorbesc aici de persoane din departamentul de vanzari care merg mai ales la clienti, vorbesc aici despre persoane care nu merg decat de acasa la birou.

Oare ce fel de mesaj dai clientilor daca ai masini scumpe in parcare? Ca esti o institutie solida sau ca le iei clientilor mai multi bani decat trebuie?

Ce fel de mesaj trimiti angajatilor? Inteleg ca posesorii de masina, de exemplu Audi A6 se simt speciali atat in firma cat si in societate. Este normal ca o firma sa aiba grija ca angajatii buni sa fie ”rasfatati” si sa arati asta si celorlalti angajati, insa exista destule alte metode prin care poti sa faci asta, de exemplu prin Continue reading →

Lupii singuratici

Intr-o seara de noiembrie a anului 1998, cativa dintre cei mai puternici oameni de afaceri romani s-au intalnit, pentru a discuta un proiect comun: crearea unei banci care sa finanteze intreprinzatorii.

Contextul in care s-a produs aceasta intalnire era urmatorul: economia romaneasca traversa o criza acuta, generata de nerestructurarea sectorului de stat si de lungul sir de falimente bancare (Bancorex, Dacia Felix, Bankcoop, Banca Agricola si lista poate continua). Accesul firmelor la credite era aproape imposibil. Ideile bune nu puteau creste, unul din motive fiind lipsa de finantare.

Acesti oameni de afaceri puteau cu usurinta aduna 10 milioane de dolari pentru a crea o banca (la acea vreme, 10 milioane de dolari era o suma imensa, iar capitalul minim necesar pentru infiintarea unei banci era, daca memoria nu ma inseala, de ordinul catorva milioane de dolari). Si, totusi, proiectul nu s-a materializat niciodata.

Cererea era acuta. Banca ar fi avut un succes sigur. Dar lupii singuratici nu au reusit sa isi depaseasca propriile limite. Firmele lor rezistasera, in anumite momente, doar prin vointa lor de a nu muri. Dar acum, aceleasi caracteristici care ii facusera sa ramana in picioare, se dovedeau bariere imposibil de trecut.

Intreprinzatorul ramane un lup singuratic. Un supravietuitor. Uneori da senzatia ca s-a adaptat perfect la societate. Dar, in esenta, mai ales atunci cand lucrurile merg prost, e doar el si gandurile sale. E intr-o batalie pe care o poarta singur.

Sistemul economic bazat pe mari corporatii a ajuns, la nivel mondial, intr-un impas sever. Sistemul economic de maine ar trebui sa se bazeze intr-o masura mai mare pe intreprinzatori. Avantajele ar fi certe:
-intreprinzatorii nu ajung nici o data “too big to fail”.
-intreprinzatorii nu cer nici o data subventii de la stat pentru crearea sau mentinerea locurilor de munca
-delocalizarea locurilor de munca in tari mai ieftine se produce mai rar la o firma a unui intreprinzator decat la o multinationala
-cand un intreprinzator nu mai este in concordanta cu piata, corectia este imediata, fara a afecta prea mult mediul economic
si lista ar putea continua…

Sunt probabil domenii in care economiile de scara fac imposibil ca un intreprinzator sa poata concura o multinationala. Dar, pentru marea majoritate a domeniilor, economia bazata pe intreprinzatori este mai stabila decat economia bazata pe multinationale. Si de preferat in opinia mea.

Exista totusi un impediment. Intreprinzatorii nu au nevoie de sprijin de la stat pentru a exista. Dar o economie bazata pe intreprinzatori e putin probabil sa apara de la sine intr-o tara in care poporul/opinia publica nu incurajeaza initiativa privata. Daca intreprinzatorii sunt priviti doar ca hoti sau infractori (de la populatie, pana la institutiile statului), e foarte putin probabil ca economia bazata pe intreprinzatori sa apara. Economia bazata pe intreprinzatori trebuie construita: de la educatia din scoli la atitudinea opiniei publice, de la actiunile institutiilor statului la modul cum sunt concepute politicile guvernamentale.

Initiativa privata nu e doar o activitate economica. Este alegerea libertatii in dauna sigurantei. E categoric mai usor sa lucrezi la stat sau intr-o multinationala. Dar aproape toti intreprinzatorii pe care ii stiu nu ar da activitatea de zi cu zi in propria firma care abia supravietuieste pentru un job caldut la stat. E vorba de mult mai mult decat bani. E vorba de libertatea de a reusi sau de a esua – dar de a o face pe propriile puteri.

Depinde de noi ce economie (si in perspectiva ce tara) vrem sa construim. Una in care depindem de stat intr-o masura ridicata. Sau una a oamenilor liberi. Intreprinzatorilor s-ar putea sa le fie indiferent la un moment dat. Mai mult, ca in povestea lupilor singuratici din toamna anului 1998, s-ar putea sa nu ii intereseze deloc acest subiect. Cine a reusit in Romania, va reusi probabil si intr-o tara din vestul Europei (iar daca guvernele Romaniei vor continua cu aceleasi politici anti-initiativa privata, multi chiar vor fi tentati sa incerce).

Fiecare va fi liber sa isi aleaga drumul. Tu ai ales drumul pe care sa te simta impacat cu tine insutii? La intrebarea asta, fiecare poate raspunde doar pentru el… Iar, la final, exista o sansa de a descoperi daca Romania este o tara impacata cu sine insasi. Sau poate nu. Ca intreprinzator si lup singuratic, chiar nu ma intereseaza…

La ce folosesc liderii de sindicat? Mecanismul cresterii salariilor.

Miron Mitrea este un fost lider de sindicat. Ulterior a devenit membru marcand in PSD, a fost ministru al Transporturilor, cercetat de procurori, azi este parlamentar.

Victor Ciorbea este un fost lider de sindicat, ulterior membru CDR, apoi primar al Bucurestiului si prim-ministru al Romaniei.

Azi, liderii de sindicat se impotrivesc inghetarii salariilor. Anul trecut au reusit atat in domeniul privat (de ex. la Dacia) cat, mai ales la stat, sa obtina cresteri semnificative de salarii. In octombrie anul trecut (deci fix in zilele cand criza economica internationala a traversat cel mai delicat moment si liderii G20 si bancile centrale au evitat dezastrul), ei bine, in octombrie 2008, refrenul sindicatelor din Romania era “crestere de 50%”.

In conditiile in care inflatia lunara a scazut pana la 0.3% in noiembrie 2008 si 0.2% in 2009 si va fi scazuta in 2009, in conditiile in care salariile au crescut in ultimii 3 ani cu peste 20% pe an (si inflatia a fost sub 10% in fiecare din ultimii 3 ani), o crestere zero a salariilor in 2009 (fata de decembrie 2008) se traduce printr-o crestere reala a castigurilor!

Cred ca liderii de sindicat, daca nu inteleg pe ce lume traiesc, macar au elemente de matematica de clasa a IV-a.

In aceasta criza economica suntem cu totii in aceeasi barca. Daca este sa cerem cu totii, sa zicem, 50% crestere salariala avem doua optiuni, ambele cu sfarist tragic: ori stam in greva (deci nu se produce nimic), ori acceptam aceasta crestere salariala si dam cu totii faliment (deci iarasi nu se produce nimic).

Liderii de sindicat trebuie sa inteleaga ca modul de a-i proteja pe cei care ii reprezinta este ca gradul de ocupare a fortei de munca sa fie cat mai mare. Ei nu trebuie sa se fixeze pe salarii. Ci sa fie siguri ca legile sunt respectate, ca exista flexibilitate in domeniul muncii si ca exista suficiente programe de educatie continua, de reconversie profesionala si ca politicile statului sunt adecvate.

Salariul este stabilit nu prin decret, ci in functie de cerere si oferta. Iar daca oferta este cat mai bogata (deci angajati mai pregatiti, mai flexibili), atunci si cererea va urma oferta, iar salariile vor creste.

PS. acest articol l-am inclus in categoria “profesii”, caci a fi lider de sindicat este o profesie. In care multi fac cariera.

Banii mei, banii tai…

Sunt salariile mari sau mici in invatamant? Ar trebui marite cu 50%? Ar trebui amanata majorarea votata de parlament?

Seria de intrebari poate continua. S-au scris sute sau mii de articole pe aceasta tema, cu argumente pro si contra.

Din pacate, raspunsul la aceste intrebari este ca intrebarea este gresita. Iar raspunsul la o intrebare gresita este lipsit de relevanta.

Problema salarizarii din invatamant nu se poate rezolva punctual. Ea poate fi rezolvata doar prin incadrarea intr-un sistem. Sistemul se numeste “salarizarea personalului bugetar”.

Din 1990, fara exceptie, birocratia a crescut de la un guvern la altul. Salarizarea s-a facut prin legi distincte, modificate prin alte legi si prin ordonante. In plus, a fost dezvoltat un sistem pervers de sporuri, astfel incat salariul de baza nu mai reprezinta decat o parte din venitul lunar.

Inainte de a decide nivelul de salarizare, Romania (prin institutiile sale alese) trebuie sa se decida, nu doar la nivel declarativ, asupra prioritatilor nationale. Este mai important sau mai putin important un medic decat un profesor? Dar un politist fata de un profesor? Dar un functionar public din primarie fata de un medic?

Primul pas consta in cuantificarea importantei pe care Romania o acorda fiecarei categorii de bugetari, inclusiv in cadrul aceleasi categorii. In mod similar (ca procedura) cu punctul de pensii, trebuie stabilit punctul de bugetar.

Pasul doi consta in eliminarea tuturor sporurilor. Fara nici o exceptie.

Pasul trei consta in stabilirea valorii punctului de bugetar.

Restul e aritmetica si, pentru usurarea muncii, stapanirea utilizarii unei foi excel.

Pasul cel mai dificil este primul, pentru ca stabilirea prioritatilor trebuie asumata. Daca educatia e prioritate nationala, trebuie reflectat in nivelul de salarizare a domeniului. Daca siguranta publica e prioritate nationala, atunci trebuie reflectat in salarizarea politistilor. E un pas pe care, dupa parerea mea, actuala clasa politica nu il va face. Pentru ca, daca l-ar face, ar iesi la lumina toata demagogia si diferenta dintre vorbe si fapte.

Pasul doi e simple de definit, iarasi greu de asumat politic. Sporurile au devenit o institutie in sine, de recompensare a clientelei politice si a celor fideli.

Dupa stabilirea acestui sistem de salarizare a personalului bugetar, urmeaza etapa urmatoare: reducerea costurilor de functionare a statului. Dar despre asta, cu o alta ocazie…

Si ar mai fi o lamurire: legatura cu titlul postarii. Salariile bugetarilor nu sunt platite de stat. Nu sunt platite nici de Banca Nationala, poate doar in rarele momente cand pune in functiune tiparnita de bani. Salariile (si celelalte cheltuieli bugetare) sunt platite din banii mei. Si ai tai. Si ai altor platitori de taxe si impozite. Mie nu imi e indiferent cum se cheltuiesc acesti bani si nici nu sunt dispus sa dau clasei politice un carnet de cecuri in alb. Dar tu?

O nedumerire…

De cativa ani, salariile in Romania cresc probabil cu cea mai ridicata rata din toate tarile Uniunii Europene. Si, totusi, majoritatea comentariilor pe net (legate de acest subiect) au un numitor comun: “salariile sunt de mizerie, nu poti trai din salariu in Romania, pot realiza ceva doar plecand in strainatate etc etc etc”. Aproape invariabil comentariile se sfarsesc cu noroi aruncat in patronate (fie ca e vorba de intreprinzatori romani sau straini, fie ca e vorba de conducerile multinationalelor).

In tot acest ocean de nemultumire, am o nedumerire:

1. Cei care au plecat in strainatate, de ce nu se intorc in Romania pentru a-si face propria afacere, platind salarii ca in UE? De pilda, sa isi faca o firma de constructii si sa plateasca 1000 euro/luna un muncitor necalificat si de la 2000 euro/luna in sus pentru cei calificati. Totul pe statele de salarii, evident. Sau sa faca o fabrica de confectii, platind confectionerii cu minim 1000 euro/luna.

2. Cei care lucreaza in Romania, de ce nu demisioneaza de la firmele unde sunt angajati, pentru a-si crea propria afacere, unde sa-si angajeze actualii colegi, din nou pe salarii ca cele din UE, nu pe 300 euro/luna?

Nu sunt intrebari retorice. Chiar sunt curios sa aud raspunsuri fundamentate, nu doar injurii. Cine ma lamureste?

De ce am apelat la un broker de credite

In urma cu doi ani cand am contractat imprumutul pentru casa, am incercat marea cu degetul si am tot consultat site-urile bancilor pentru a vedea care este cel mai bun imprumut ipotecar, cu cea mai buna rata, cu cele mai bune conditii. Evident, totul parea mult mai scump decat ma asteptam.

Intr-un fel, nu regret timpul pierdut, mi-am creat o imagine despre cum era piata creditelor si mi-am dat seama cat de complexa si scumpa este.

In Anglia, mai mult de 90% din populatie apeleaza la brokeri de credite atunci cand isi cumpara casa; in toamna lui 2006 erau peste 50.000 de produse diferite oferite de 350 de institutii financiare; cu diferite tipuri de credite de la 60% din valoarea imobilului achizitionat pana la 100% sau acele credite la care nu platesti decat dobanda pe perioada creditului, produse care lasau posibilitatea de rambursare partiala anticipata fara penalitati, dobanda fixa sau dobanda variabila, etc, etc. Am apelat in cele din urma la un broker de credite prin care am obtinut un imprumut cu o rata sub rata Bancii Angliei, refinantabil in doi ani.

La doi ani dupa ce am contractat creditul a venit timpul refinantarii. Datorita crizei financiare, numarul de produse a scazut la 15.000 oferite tot de cam 350 de institutii financiare. Produsele de acum nu sunt la fel de bune ca acum 2 ani: atat in ceea ce priveste rata dobanzii cat si in ceea ce priveste comisionale. Un lucru s-a schimbat in bine: produsele actuale tind sa favorizeze economisirea (de exemplu sunt mult mai multe produse – si mai usor de folosit – care incurajeaza compensarea contului curent cu imprumutul si plata dobanzii doar la soldul rezultant).

In Romania, in urma cu doua luni, brokerii de credite s-au asociat in “Asociatia Romana a Brokerilor de Credite” – ARBC, cu acea ocazie, oficiali ai ARBC au dat si cateva detalii despre piata romaneasca:

Ponderea imprumuturilor luate de populatie ar putea creste la 18% din produsul intern brut (PIB) in 2008, de la 16% in 2007 si 12% in 2006.

La sfarsitul anului trecut, soldul creditelor contractate de populatie, atat in lei, cat si in valuta, echivala cu 71,5 miliarde lei (19,8 miliarde euro), potrivit statisticilor bancii centrale. Acestea aveau la sfarsitul anului trecut o pondere de 16,3% din produsul intern brut al Romaniei, care a insumat 404,7 miliarde lei (121,3 miliarde euro) in 2007.

Dintre aceste credite, doar 4% reprezinta credite pentru achizitia unei locuinte.

In Romania, doar 5 din 100 de oameni apeleaza la un broker de credite, fata de 40 din 100 de oameni in Europa Centrala si de Est unde au aparut astfel de asociatii cu patru ani inainte. In Statele Unite, 90 din 100 de oameni care iau imprumuturi apeleaza la brokerii de credite, in timp ce in Europa de Vest, 70% apeleaza la brokeri de credite, 40% in Europa Centrala si de Est, 20% in sud-estul Europei si doar 5% in Romania.

Am fost sfatuit de prieteni sa apelez la brokeri de credite (brokerii iau comision zero clientilor, ei sunt platiti de catre acea banca ce a produs creditul ales de client; in acest fel bancile isi externalizeaza parte din serviciul de vanzari si isi reduc costurile fixe), nu regret: chiar si pentru cineva din domeniu piata ofera atat de multe produse incat este greu, de unul singur, sa evaluezi care este cel mai bun produs in momentul in care ai nevoie de credit.

Daca vreti sa va luati credit ipotecar, nu mergeti doar la o banca sau la doua banci; luati in considerare si consultarea din partea unui broker de credite.

O solutie pentru consultantii fiscali

Ideile nastrusnice ale Ministerului Finantelor de a amputa o parte din activitatile expertilor contabili si de a obliga firmele sa obtina viza unui consultant fiscal a atras un lung sir de reactii negative din partea mediului de afaceri. Si pe buna dreptate.

O astfel de masura aduce costuri suplimentare pentru firme, iar expertii contabili se gasesc practic fara o buna parte din obiectul muncii si multi au inceput deja sa dea examene pentru a obtine noua certificare. Deci costuri suplimentare si timp pierdut inutil pentru expertii contabili. Pe deasupra, Cotidianul a remarcat foarte bine ca exista prea putini astfel de consultanti fiscali la data la care obligativitatea intra in vigoare.

In primul rand, aceasta masura nu a fost discutata de guvernanti cu mediul de afaceri. De ce un intreprinzator, pe langa expertul contabil, trebuie sa-si angajeze si consultant fiscal? Si care sunt obligatiile consultantului fiscal? Tacere… din partea ministerului.

In al doilea rand, credeam ca avem de-a face cu un guvern liberal care doreste un mediu de afaceri mai prietenos. Se pare ca m-am inselat, iar reflexele celor din minister imi aduc aminte de perioada pre 1989…

In al treilea rand, angajatii din ministerul finantelor ar trebui sa inceteze aceste practici ce dureaza de 18 ani prin care sunt angajati atat la minister (sau agentii, etc) dar au si activitati externe. Astfel de relatii au fost, sunt si vor fi daunatoare unui mediu de afaceri deschis si transparent.

Este adevarat, promisiunile cu iz electoral au nevoie si de o oarecare acoperire. Ministerul Finantelor mizeaza pe o colectare mai buna a taxelor (si prin asta inteleg si impozitarea economiei gri). Probabil o viza din partea consultantului fiscal face aceasta misiune mai usoara. Insa care este beneficiul intreprinzatorului? Ce castiga el din plata acestui serviciu? La ora actuala nimic, iar aceasta masura nu face decat sa avem un mediu de afaceri, repet, mai putin prietenos, intr-o perioada in care vecinii nostri, dar si alte state in curs de dezvoltare reduc birocratia, reduc reglementarile si taxele. Nu merge cumva guvernul impotriva curentului si impotriva intereselor economiei romanesti. Eu cred ca da.

Insa la orice problema exista si solutii. Solutia cea mai simpla ar fi de-reglementarea acestei “meserii”. Pentru ca, daca firmele isi doresc un consultant fiscal, il gasesc si acum usor pe piata. Firmele au nevoie de consultanti fiscali nu numai pentru a se asigura ca platesc taxele in mod corect, dar au nevoie si de o planificare fiscala. Resuesc domnii din minister sa inteleaga planificarea fiscala? Dar despre planificare fiscala cu ramificatii si in afara Romaniei (acum ca din ce in ce mai multe firme devin si jucatori internationali)?

O a doua solutie ar fi ca acesti consultanti fiscali sa fie angajati ca atare doar de Ministerul de Finante. Firmele, in functie de marime, pot cere o viza a unui astfel de expert fiscal angajat la fisc si, contra unei sume (proportionala cu marimea firmei), sa obtina viza. Insa, odata obtinuta viza, firma trebuie sa stie ca nu va fi vizitata de fisc pentru anii precedenti si nici pentru anul in curs in conditiile in care va obtine o noua viza anul urmator.

Eu fac insa pariu ca astfel de solutii nici macar nu vor fi luate in considerare. Nu de alta, dar sunt prea multi angajatii la fisc care fac un lobby extrem de puternic pentru ca puterea lor arbitrara si de legiferare sa nu le diminueze din capacitatea lor de “prestari servicii”. Iar aceasta capacitate de prestari servicii (atentie!) se opune fix acelui obiectiv al ministrului de a imbunatati colectarea…

Protectia muncii sau/si asigurare?

Acum cateva luni, in urma tragediei unei manager de la Ernst & Young – o firma de audit financiar – Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bucuresti a facut inspectii si a dat amenzi.

Nu de mult, cativa muncitori de pe un santier de constructii din Bucuresti au cazut cu macara cu tot.

Azi, o alta tragedie: trei muncitori de la Apa Nova au murit in timp ce reparau niste conducte; concluziile initiale fiind acelea ca cei trei muncitori nu aveau echipament de protectie adecvat.

Spuneam ca ITM este o institutie ineficienta care lucreaza (daca lucreaza) mai degraba retroactiv decat proactiv. Oare ce fac inspectorii acestei institutii? Merg pe teren? Iar atunci cand merg, merg pentru a-si justifica salariul sau pentru a-si rotunji veniturile?

Insa dincolo de responsabilitatile autoritatilor, cum se protejeaza angajatii? Citesc normele de protectie a muncii? Se informeaza despre legislatia in vigoare si despre drepturile lor? Cer angajatorilor sa respecte legea?

Piata muncii din Romania este una in care angajatii au mult mai multa putere decat acum 10 ani, salariile cresc mai repede decat inflatia datorita lipsei de forta de lucru. Asadar, aceste intrebarile de mai sus isi vor gasi raspuns.

In cazul celor trei muncitori de la Apa Nova, probabil ITM va declansa o ancheta si va da niste amenzi. Sper ca familiile celor trei sarmani muncitori vor da in judecata Apa Nova si vor cere compensatii.

Insa tragedii in timpul serviciului se pot intampla si daca firma in cauza respecta toate legile. Suntem insa asigurati in cazul altor accidente, de exemplu in cazul deplasarilor (cu masina, cu avionul, etc) in interes de serviciu?

Pentru ca piata muncii este, repet, favorabila angajatilor, nu cred ca va fi greu ca angajatii sa obtina o asigurare suplimentara (care sa plateasca, sa zicem, pana la trei salarii anuale in caz de deces in timpul serviciului), asta in plus fata de datoriile angajatorilor in domeniul protectiei muncii. Sunt convins ca firmele de asigurari se vor folosi de aceasta oportunitate; la fel cum vor avea mai mult de lucru si specialistii din domeniul protectiei muncii.


Taguri