Raspunsul? 1. Din 18.

Trebuie sa recunosc, este un progres fata de guvernul Tariceanu II, ocazie cu care scriam:

Council of Woman World Leaders considera ca promovarea femeilor in politica, in economie, in societate in general reprezinta un progres democratic prin acordarea egalitatii de sanse si contribuie la o mai buna guvernare, atat a societatii cat si a firmelor. Ministerul Muncii din Romania promoveaza astfel de idei, insa rezultatele concrete se lasa inca asteptate.

World Economic Forum a comandat un studiu (linkul nu mai functioneaza) in care se face o analiza a egalitatii de sanse intre femei si barbati, concluziile pentru tara noastra nefiind prea magulitoare: ne-am clasat pe locul 41 (din 58 de tari luate in considerare in studiu) iar scorul de 3,5 obtinut de tara noastra reprezinta doar 50% din scorul maxim de 7 puncte. O veste buna insa – din categoria “capra vecinului” – ne-am clasat deasupra unor tari din sudul Europei (precum Turcia, Grecia sau Italia).

Acelasi studiu concluzioneaza ca exista o corelatie intre cresterea economica, PIB/locuitor si indexul egalitatii de sanse: cu cat acest index este mai mare, cu atat cresterea economica este mai accentuata si PIB/locuitor mai mare.

PS. o bloggerita din Danemarca (se putea altfel?) s-a lansat intr-un proiect in care incearca sa inventarieze toate femeile care au avut putere politica din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, in orice tara din lume.

Primul ministru Emli Boc a declarat ca guvernul analizeaza o masura de a obliga magazinele sa aloce pana la 30% produse romanesti.

Lasand la o parte cresterea birocratiei in urma acestei masuri si chiar legalitatea unei astfel de masuri, industria producatoare romaneasca (ce pare sa fi propus masura) se impusca singura in picior.

Magazinele vor fi obligate sa respecte aceasta masura, astfel ca producatorii romani vor castiga poate pe termen scurt. Insa pe termen lung, vor avea de suferit. Iar consumatorii cu siguranta vor plati mai mult.

Si iata de ce: ceea ce il intereseaza pe un consumator este pretul si calitatea, indiferent de producator. Daca un produs de import este mai bun si mai ieftin, consumatorul va opta pentru acel produs. Insa pentru ca 30% din spatiu este ocupat cu produse mai scumpe, costurile cu chiria, cu incalzirea, cu paza, etc pentru acel spatiu va fi alocat pe preturile de import, ca atare, consumatorul va plati mai mult.

Sa facem urmatorul exercitiu matematic: un magazin are cheltuieli de generale (chirie, personal, electricitate, etc) de 350 de lei pe luna si pune spre vanzare 10 produse identice: 7 de import la 100 de lei si 3 romanesti la 200 de lei. Cheltuielile generale alocate sunt de 350 / 10 = 35 lei pe produs. Daca ar pune spre vanzare 10 produse la 100 de lei fiecare si alocand 35 de lei cheltuieli generale / produs, atunci pretul ar fi 135 de lei / produs.

Magazinul poate avea doua optiuni:

1. Sa vanda cele 7 produse de import si sa returneze la producator stocul de produse romanesti. Pretul de vanzare ar fi 100 de lei + 350 / 7 = 150 de lei. Asadar, un consumator va plati mai mult 15 lei / produs (adica diferenta dintre 150 de lei cu conditia de 30% si 135 de lei daca nu ar fi aceasta conditie).

2. Sa cumpere si sa revanda toate cele 10 produse. Evident, pentru a nu ramane pe stoc, le va vinde la acelasi pret ce va fi calculat asa: (100 X 7 + 200 X 3 + 350) / 10 = 165 de lei. Asadar, consumatorul va plati in acest caz cu 30 de lei mai mult (adica diferenta dintre 165 de lei si 135).

In cazul nr. 1, masura dlui. Boc nu va ajuta deloc producatorii romani pe termen lung (ci doar maxim pe termen scurt, pana isi regleaza magazinul stocurile). Nu va face decat sa mareasca birocratia si sa enerveze consumatorii (care platesc mai mult).

In cazul nr. 2, masura dlui Boc va ajuta partial producatorii romani insa obligand consumatorul roman sa plateasca diferenta (+TVA). Pratic, dl. Boc obliga consumatorul roman sa subventioneze producatorul roman. Producatorul roman este protejat pentru ca are cheltuieli mai mari. Ca atare, producatorul roman nu va putea concura pe o piata externa. Ma intreb cum poti incuraja exportul cu producatori care nu sunt competitivi nici macar pe piata locala?

Oare alte masuri nu s-ar putea gasi?

De exemplu: reducerea taxelor pe munca; in acest fel produsele romanesti ar fi mai competitive, importurile s-ar reduce iar productia romaneasca va creste, ceea ce inseamna inclusiv reducerea somajului si poate chiar cresterea veniturilor colectate de stat.

Conform unor declaratii politice de ieri, am aflat ca bugetul Romaniei pe 2011 include 271 milioane de Euro plati catre EADS pentru securizarea frontierei cu tari ce nu sunt membre UE (Serbia, Ucraina, R Moldova), adica 1.876 km de granita.

Facand un calcul simplu, asta inseamna 145.000 Euro / km de granita si asta doar in 2011, ceea ce inseamna ca lamentarile francezilor referitor la eforturile financiare ale Romaniei (cum ca ar fi prea mici) sunt un pic exagerate.

In orasul in care dl Nastase si-a obtinut mandatul de deputat (Mizil) exista cu ani in urma un personaj pitoresc: Fotida. Fotida era un cersator, un pic nebun, dar nevinovat. De fiecare data cand te intalnea, te aborda cu aceeasi intrebare: “dai ceva?”. Fie ca ii dadeai sau nu, reactia sa era invariabil aceeasi, un zambet. Doar copii (foarte bine “educati”) il mai suparau.

Mi-am reamintit ieri de Fotida, in timp ce am luat la rand chioscurile de ziare pentru a cumpara pustiului meu primul numar dintr-o colectie de carti pentru copii, editate de Adevarul (colectie careia i s-a facut o publicitate aproape desantata toata saptamana precedenta). Primul numar din aceasta colectie a fost gratuit. Inutil de spus ca, in fapt, produsul nu a existat ieri pe piata. Pur si simplu. As fi platit oricat pe el… nici o sansa.

Si mi-am adus apoi aminte de faimoasele noastre campanii electorale, in care micul si berea (gratuite, evident) bat prin KO orice principiu. Filozofia lui “dai ceva?” nu este monopolul lui Fotida. Este filozofia noastra nationala. “Dai ceva?”. “Mie ce-mi iese?”. E mica ciupeala care ucide orice potentiala constructie pe termen lung.

Ar trebui sa incetam sa ne aratam indignati de calitatea clasei politice din Romania. Noi le-am cerut sa “ne dea ceva” si ei s-au adaptat perfect la cerintele “clientilor”. La limita, un mic pentru un vot. Principii si valori de viata? Poate alta data…

Nu stiu daca adevaratul Fotida mai traieste sau nu. Dar nu conteaza, filozofia sa e mai vie ca niciodata. Fotida suntem noi.

Intr-un orasel de provincie, cu o importanta comunitate rroma, unul din candidatii pentru functia de primar le-a promis membrilor respectivei comunitati etnice, in campania electorala de acum cateva luni, construirea de locuinte, inclusiv mobilarea lor.

Candidatul a pierdut alegerile, dar a fost ulterior ales viceprimar.

Ca urmare a neindeplinirii promisiunii, tiganii l-au batut atat de tare incat este internat la spital in acest moment.

Aviz amatorilor!