Se apropie alegerile locale.

Bucurestiul, am vazut saptamana trecuta – si vedem in fiecare zi – este sufocat de circulatie.

Sunt convins ca cei 3 candidati principali – dnii. Blaga, Orban si Diaconescu – se vor intrece in a promite bucurestenilor proiecte de transport peste proiecte de transport, eventual cu un limbaj dur in care vor rezolva problema peste noapte.

Problema este ca Bucurestiul nu duce lipsa de proiecte, ci doar de implementarea lor… in ultimii 18 ani s-au construit doar cateva poduri si au fost consolidate doar cateva strazi. Si nu din lipsa banilor, ci datorita lipsei capacitatii administrative.

Sa ne asteptam, indiferent care va fi primarul ales in 2008, ca Bucurestiul nu va avea blocaje in 2-3 ani pentru ca investitiile in infrastructura vor fi finalizate, este o iluzie, asta chiar in conditiile unei administratii locale eficiente.

Traficul sufoca orasul, sufoca viata bucurestenilor si reduce cresterea economica. Daca un bucurestean ar pierde in trafic pe zi o ora si nu doua, atunci cu ora respectiva ar putea face altceva: ar fi mai productiv sau ar face alte activitati, dand altora de lucru.

Ideea buvinietei nu este noua. Si este destul de simpla: atunci cand exista cererea mai mare decat oferta si, in plus, creste an de an, pretul resursei trebuie sa creasca. In cazul de fata avem o resursa limitata, si anume strazile din Bucuresti, si o cerere imensa – si in crestere – in a le folosi. Modul in care aceasta resursa este utilizata nu este deloc reglementata, prin urmare apare blocajul.

Intrebarile pentru cititori ar fi:

1. cat ati fi dispusi sa platiti pe zi pentru a reduce timpul petrecut in masina cu o ora? Si in ce conditii ati fi dispusi sa o faceti si pentru cat timp?
2. in ce conditii ati renunta la masina in favoarea transportului in comun?
3. ce ar trebui facut pe termen scurt in Bucuresti in privinta traficului?
4. ce proiecte de infrastructura pe termen lung (6-8 ani) ar fi necesare pentru ca Bucurestiul sa nu fie sufocat total?

Am promis cu ceva timp in urma 3 postari, referitoare la caile prin care Romania isi poate gasi un loc in lumea nebuna de azi, in care ne este dat sa traim. Am vorbit despre EDUCATIE intr-o postare anterioara (http://www.emilstoica.ro/viitorul-romaniei-1-despre-educatie.html). Azi vorbim despre INFRASTRUCTURA.

S-au scris probabil milioane de pagini despre infrastructura. Am sa incerc sa le sintetizez in cateva paragrafe.

INFRASTRUCTURA RUTIERA
E greu de gasit un cuvant care sa o caracterizeze. Reteaua de autostrazi este practic inexistenta. Fiecare guvernare a venit cu propriile proiecte, inecate in final. Nu s-a realizat nici macar semnalizarea portiunilor existente.

Reteaua de drumuri nationale este OK doar in partea de est a tarii (Bucuresti-Constanta, Bucuresti-Iasi, Bucuresti-Ploiesti-Brasov), dar si aici este depasita pe anumite portiuni sau perioade de volumul traficului. In Transilvania este cea mai dezastruoasa situatie.

Reteaua de drumuri judetene si comunale este intr-o stare precara.

Desi au fost investitite sume mari in infrstructura rutiera, calitatea lucrarilor a fost in general proasta. E incredibil ca, dupa 2 ani de utilizare, un drum sa aiba gropi. Si, totusi, se intampla pe Autostrada Soarelui…

INFRASTRUCTURA FEROVIARA
Este intr-un proces accelerat de degradare, lucrarile de intretinere fiind insuficiente. Aparent transportul feroviar pare complet desprins de restul economiei. La transportul de marfuri nu am gasit modalitatea de a concura transportul rutier. Iar la transportul de persoane, concurenta microbuzelor (pe distante scurte) sau a transportului aerian (pe distantele lungi) este deseori sufocanta.

ALIMENTAREA CU APA
In pofida unor programe nationale, alimentarea cu apa in mediul rural este inca un vis. In mediul urban, problema principala tine de calitatea apei, cauzata de reteaua interna a oraselor, cu o durata de viata de mult depasita.

CANALIZAREA
Daca in mediul urban situatia nu este (inca) dramatica, in mediul rural sistemul de canalizare pur si simplu nu exista in majoritatea localitatilor.

ENERGIE ELECTRICA
Pentru consumul casnic, situatia este sub control in majoritatea zonelor tarii. Dar crize majore sunt posibile in zonele unde reteaua nu mai face fata consumului (scandalul de la Voluntari din urma cu 1 luna este doar un exemplu).

Pentru consum industrial insa, situatia este mult mai precara. Cel putin in mediul rural, e aproape imposibil sa incepi o activitate industriala din acest motiv.

ALIMENTARE CU GAZE
Oarecum similar cu alimentarea cu energie electrica, situatia e OK in mediul urban si foarte proasta in mediul rural.

Pentru sfarsit, o povestioara: cu ceva ani in urma, statea de vorba cu un fin, primar intr-o comuna din sudul tarii. Am incercat sa gasim impreuna argumentele cu care ar atrage un investitor.
1. Alimentare cu apa – inexistenta
2. Canalizare – inexistenta
3. Alimentare cu gaze – inexistenta
3. Energie electrica – putere forte scazuta in posturile trafo, un consum mai mare ducand la intreruperea alimentarii
4. Acces: un drum judetean de 15 km, cu acces apoi in drum national
5. Reglementari: identice cu cele din mediul urban in privinta protectiei mediului, securitatii in munca etc etc etc.

Pentru a incepe o activitate, erau necesare investitii imense inainte de a incepe constructia unei hale si a aduce utilaje. Investitii pe care nici un investitor nu este dispus sa le faca. Nici chiar Nokia, pentru a folosi studiul de caz la moda…

Un sat intreg este condamnat la subdezvoltare. Multiplicand exemplu cu cate mii sate din Romania, obtinem acea jumatate de Romania cunoscuta ca fiind “Romania rurala”. Existe aspectul uman (oameni condamnati sa traiasca in conditii precare) si aspectul economic (o incredibila risipa de resurse umane, intr-o perioada cat economia sufera sever din lipsa fortei de munca).

CONCLUZII
Infrastructura este un formidabil catalizator al dezvoltarii. In Romania, infrastructura precara alunga locurile de munca si nu are nici o contributie la cresterea calitatii vietii. Ea obliga Romania sa “vanda” investitorilor un singur motiv pentru a se localiza aici: forta de munca ieftina.

Infrastructura precara mareste distantele si decalajele. In loc de a fi un factor care sa concentreze energiile si resursele, mai degraba pe disipeaza.

Solutii exista. Dar, ca si in cazul educatiei, Romania nu are prioritati. Sigur, infrastructura e un domeniu prioritar in orice program de guvernare. Din pacate, pentru a face ceva, primul pas e sa spui ce nu vei face. Abia apoi se concentreaza resursele.

Ieri a avut loc sedinta CSAT care a analizat strategia energetica nationala.

Concluzia presedintelui Basescu despre strategia energetica prezentata de guvern a fost:

In problema strategiei energetice, consider ca ce s-a facut este bine, dar strategia, pentru a fi completa si adoptata in CSAT, ar trebui sa mai cuprinda cateva elemente care sa convinga.

Strategia energetica a fost analizata in detaliu si pe acest blog in momentul punerii sale in dezbatere publica (multumesc din nou reprezentantului MEC pentru actualizarile si informarile facute pe blog).

Presedintele Basescu detaliaza aceste cateva elemente care, in opinia domniei sale, ar face strategia mai convingatoare:

1. Stimularea productiei interne de biocarburanti, propunand politici in urma carora sa beneficieze si fermierul roman, nu numai marile intreprinderi cu capital strain care opereza in Baragan. Cred ca este o propunere corecta.

2. Politici in domeniul reducerii de energie. Personal, am citit strategia si mi s-a parut ca include destule idei de politici in acest domeniu. Desigur, nu este rau sa fie tot timpul in atentia autoritatilor, dar strategia in sine contine aceste detalii.

3. Reanalizerea oportunitatii crearii unei concentrari de societati producatoare de energie – aici presedintele se situeaza, in mod corect, impotriva crearii unui mamut energetic, argumentand:

Este posibil ca o concentrare a unitatilor de productie energetica sa genereze o diminuare a competitei si a interesului de retehnologizare, implicit pentru marii furnizori de energie, cum ar fi Mintia, Turceni, Rovinari.

O astfel de declaratie nu poate fi decat salutata de autorul acestui blog, in urma cu cateva saptamani am scris pe aceasta tema si cu aceleasi concluzii articolul Renel contraataca.

4. Privatizari – presedintele se declara adeptul privatizarii partiale prin listare la bursa a Transelectrica, Romgaz, Transgaz, Compet si Oil Terminal, dar crede ca statul ar trebui sa pastreze controlul, iar vanzarea pachetelor de actiuni sa genereze sumele necesare modernizarii. De asemenea, in ceea ce priveste producatorii de energie electrica, presedintele se declara favorabil privatizarii totale prin bursa.

O singura remarca am la aceste afirmatii si anume ca Romgaz ar putea fi privatizat total. Statul, in mod implicit, controleaza resursa prin legi si taxe si nu ar trebui sa se teama de o privatizare totala a Romgaz.

In ceea ce priveste societatile de infrastructura din domeniul energetic sunt de acord ca realitatea anului 2007 ne indeamna la prudenta.

Iata, deci, ca se poate ca presedintele sa aiba pareri similare cu cele ale Guvernului si o astfel de atitudine nu poate fi decat salutara. In domenii cheie precum reforma invatamantului, investitiilor in infrastructura si mediu precum si in strategii importante precum cea energetica, este bine ca politicienii sa lase diferentele la poarta, sa-si suflece manecile si sa lucreze. Pentru strategia energetica merita o bila alba, atat presedintele cat si guvernul.

O bila neagra de data asta cred ca merita mass-media care a dezamagit prin modul in care a acoperit sedinta de ieri a CSAT. Daca nu ies scantei in “razboiul dintre palate” nu pare a reprezenta interes. In urma cu doua saptamani, declaratia dlui. Berceanu de la PD care a declarat ca strategia energetica trebuie sa primeasca avizul CAST a fost analizata si ras-analizata.

De data aceasta liniste totala. Mass-media este un caine de paza al democratiei insa de data asta cred ca nu si-a facut datoria fata de democratie ci doar fata de proprietari care sunt mai degraba interesati de audienta. Daca Basescu nu-i da lui Tariceanu in cap pare a nu fi interesant. Modul in care cele doua institutii au colaborat si mai ales tema pe care au colanorat ar merita insa, cred, sa aiba prioritate in fata unei eventuale audiente mai mari cu subiecte precum “Dosarul Paul Pacuraru” sau cel al magistratilor cu salarii de 5.000 de euro.

Cred insa ca si acest consens ar fi putut intra pe prima pagina a ziarelor: reprezinta totusi o exceptie in ultimii 2 ani ai colaborarii presedinte – premier.