You are currently browsing the archives for the Indicatori category
Am citit programul de guvernare a noului guvern si anexa cu cifre.
Conform programului, prioritatea numarul 1 este stimularea cresterii economice si crearea de noi locuri de munca. Totusi, numarul de someri scade doar cu 60.000 intre 2012 si 2015 conform anexei la program. Nu este cumva lipsit de ambitie sa reduci somajul doar cu 60.000 de oameni in 3 ani?
Motto: “Si mereu lucra/Zidul ridica/Dar orice lucra/Noaptea se surpa!” (Balada Mesterului Manole)
Motto2: The Fifth Element
Activitatea economica a unei tari este masurata in general prin indicatorul produsului intern brut (PIB) anual/trimestrial. Definitia termenului si formulele de calcul sunt arhi-cunoscute, vreau doar sa subliniez faptul ca pe fondul crizei economice actuale exista o presiune din ce in ce mai mare legata de schimbarea modului in care economiile nationale isi calculeaza performanta.
Ultimii ani au scos in evidenta un paradox. Este posibil sa ai un PIB in crestere sau stagnare si cu toate acestea sa ai o deteriorare semnificativa a mediului economic si a stocului de bogatie national. Teoria clasica explica acest lucru prin faptul ca o parte din activitate nu este evidentiata in PIB (auto-productia/consumul etc), dar si prin faptul ca are loc o reasezare fundamentala a valorilor economice cu implicatii care nu sunt inca pe deplin cunoscute. Acest lucru este corect, dar nu complet.
In principiu, ecuatia este simpla. Intr-o economie, marimea PIB-ului se calculeaza inmultind numarul de ore lucrate cu productivitatea pe ora.
Daca productivitatea ramane constanta si numarul de ore lucrate creste cu 20% (de exemplu muncind si sambata, asa cum se intampla inainte de 1989), atunci PIB-ul ar creste cu 20% peste noapte. In China lucratorii au in medie 2 zile libere pe luna (adica muncesc si doua duminici pe luna).
Insa nu este asa de simplu.
In realitate, daca am creste numarul de ore lucrate cu 20%, ar rezulta probabil o crestere a productivitatii de 10% cu restul de 10% reprezentand somaj suplimentar. Somajul suplimentar ar trebui sa duca la scaderea costurilor si, deci, a inflatiei.
Au dreptate cei care spun ca reducerea salariilor, de exemplu cu 15%, nu duce la cresterea productivitatii. Insa intr-o lume din ce in ce mai globalizata, aceasta reducere inseamna cresterea competitivitatii economice, adica vor fi atrase mai multe activitati economice, lucru ce va duce implicit la cresterea numarului de ore lucrate, ceea ce inseamna ca duce la cresterea PIB.
Orele lucrate.
Asadar, daca marim numarul de ore lucrate intr-o economie, creste PIB-ul. Desigur, in ultimii ani am mai inventat niste sarbatori legale. Asta nu a a ajutat.
Numarul de ore lucrate poate creste si prin cresterea ratei de activitate (de exemplu doar 39% dintre personale intre 55 si 64 de ani lucreza in Romania).
Realitatea demografica a Romaniei este ca populatia scade constant. Asadar, numarul de ore lucrate va scadea pe termen lung. Atragerea romanilor care au emigrat sau incurajarea imigratiei (de exemplu din tarile arabe unde peste 60% din locuitori au sub 30 de ani) poate fi o solutie.
Productivitatea
Productivitatea poate creste doar daca oamenii invata mai repede sa faca lucruri noi, de exemplu sa scrie la calculator si nu de mana, sa foloseasca un tractor si nu sapa.
Cea mai redusa productivitate este, in mod traditional, in agricultura. Romania are 30% din forta de munca ocupata in agricultura (fata de 1-2% in SUA sau in Europa de Vest).
Educatia, inclusiv cea continua, este esentiala. Daca nu invatam tot timpul lucruri noi, riscam sa avem aceeasi productivitate si azi si peste 20 de ani. Pentru ca nu invata lucruri noi, multi raman fara loc de munca sau raman cu salarii mult mai mici fata de altii. Nu este neaparat vina guvernului ca cineva sta pe acelasi loc de munca toata viata si apoi se plange ca are salariul mic si, inevitabil, pensia mica.
Ce trebuie sa intelegem.
Pana la urma, PIB-ul este un indicator destul de distant fata de viata fiecaruia dintre noi. Daca se mareste sau scade PIB-ul, nu inseamna ca viata noastra este neaparat mai buna sau mai rea. Venitul fiecaruia dintre noi este dat de numarul de ore lucrate si de productivitatea pe ora. Daca muncim mai multe ore, vom avea venituri mai mari (evident, nu trebuie sa uitam ca nu sunt decat 24 de ore intr-o zi).
Daca invatam lucuri noi, vom avea un alt tip de munca, mai productiv.
Multe ne framanta in ultima vreme insa parca intrebarea cea mai des pusa e: “Cand iesim din criza?”.
Ne-am plictisit de ea, de criza, ne doare, nu mai putem sa stam asa, vrem la mama, vrem din nou optimism, viata frumoasa, bani usor de facut si mai usor de cheltuit, perspective luminoase ca altfel nu se poate, nu-i asa?
Si tot intrebam, in stanga in dreapa, la cei mai analisti dintre economisti si la cei mai economisti dintre analisti: “E gata? Se termina? O sa fie bine?”. Iar analistii si economistii ne dau ba vesti bune, ba vesti rele, ba ne ridica chiuind de pe canapeaua din fata televizorului, ba ne trimit din nou la podea si-apoi la o tigara nervoasa pe balcon. Economia isi revine in ultimul trimestru al anului 2009, ba in primul din 2010, ba in al doilea, nu, nu, in al treilea am vrut sa spun…stai ca sigur o sa iesim la liman in trimestrul unu din 2011. Garantat Vanghelie, nu?
Saracii economisti sunt atat de divizati in interpretarea cifrelor incat peisajul prognozelor s-a polarizat total intre cele doua extreme, bearish si bullish, pe fondul a ceea ce Bernanke numea “the unusual uncertainity” a economiei. Principalul factor perturbator, care a stricat apele, se pare ca este stimulus-ul acordat de stat, acele padele cu electrosocuri aplicate pacientului care i-au adus zambetul pe buze. Acum toti economistii se intreaba ce se va intampla dupa ce se opreste curentul la defibrilator, isi revine pacientul sau se transforma zambetul in rictus/rigor mortis?
Si daca lucrurile sunt insa mult mai simple si avem de-a face cu o eroare de interpretare, modelele folosite pentru intelegerea evenimentului fiind de fapt gresite, dupa cum se intreaba cineva in acest articol? Citez:
“…economists can’t accurately tell which way the economy is headed because they are looking at it through outdated lenses. “The template they’re using is a poor one because they’re treating the recession like the typical post-war recession and it just isn’t,”
Haideti sa va scot din dilema, saracii economisti nu stiau de fapt ca se chinuiau cu o problema deja rezolvata, tocmai ce s-a stabilit ca recesiunea in SUA s-a incheiat in iunie 2009. Cum, nu stiati?
Pai ne spune asta chiar Business Cycle Dating Committee al National Bureau of Economical Research, forul oficial ce se ocupa cu studierea crizelor din cadrul celei mai mari organizatii de cercetare economica din SUA, printre a carei membri se numara/s-au numarat de-a lungul timpului nu mai putin de 16 castigatori ai premiului Nobel pentru economie (din care mai cunoscutii Milton Friedman, Joseph Stiglitz si Paul Krugman). Ati auzit bine, NBER ne informeaza ca recesiunea a durat 18 luni, din decembrie 2007 pana in iunie 2009, moment in care PNB-ul si VNB-ul lunar real ale Americii au inceput s-o ia in sus, ajungand la o crestere medie de +3.1% in iunie 2010, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009. Tot NBER ne confirma ca, fara a afirma ca economia a revenit la o stare normala sau ca avem de-a face cu conditii economice favorabile, iesirea din recesiune este certa bazandu-se, in aprecierea distinsilor economisti, pe “the length and strength of the recovery to date”…
Deci gata, s-a terminat? Pe bune? Am iesit din criza si noua nu ne-a spus nimeni nimic? Daca o spun Nobelii, asa o fi, nu?
Mai sa fie…ah, era sa uit, un mic detaliu totusi, o mica fraza din raport:
“The committee decided that any future downturn of the economy would be a new recession and not a continuation of the recession that began in December 2007.”
Acum ma intreb si eu ca tot omul, cum s-o fi numind recesiunile care dureaza peste 24 de luni, fara intrerupere? 
Evaluarile afacerilor din Romania au suferit o corectie semnificativa la inceputul lui 2010 fata de jumatatea anului 2008. Din observatii personale, un anumit business care era evaluat la 1 miliard de euro la 30 iunie 2008, astazi are o valoare de 300 de milioane de euro.
As vrea sa modelez o astfel de diferenta pentru aceasta afacere ce avea la 30 iunie 2008 o marja de profit de 25%. Ce anume s-a modificat? Cateva componente ma gandesc ca ar fi: cursul de schimb, riscul de tara (cu impact in rata de actualizare), restructurare a costurilor neproportionala cu reducerea veniturilor, estimarile privind cresterea PIB.
In opinia voastra, cam care ar fi valorile pe care ar trebui sa le pun in model (plan de afaceri pe 10 ani)? Sunt si alti factori de inclus in model in plus fata de cei de mai sus (presupun ca nivelul concurential a ramas constant si ca firma nu importa si nici nu exporta)?
Mersi anticipat.
UPDATE. Rezolvare (o varianta, dar exista mai multe posibilitati):
- leul se depreciaza fata de euro cu 10% (cu o pondere de 10% din pierderea de valoare)
- veniturile din 2010 fata din 2008 au scazut cu 15% iar costurile au scazut cu 5% (cu o pondere de 45%). Daca si costurile ar fi scazut cu 15%, atunci pierderea de valoare nu ar fi fost de 70% ci doar de circa 50%.
- rata de actualizare a crescut de la 12% la 15% pentru un risc mai mare de tara (cu o pondere de 25%)
- PIB-ul nu mai creste cu 7% pe an timp de 10 ani, ci cu 4% (cu o pondere de 20%)
Indicii Jeopardy au ajuns la al 3-lea an. Mai avem pana ajungem la clasicism.
Indicii Jeopardy sunt pe inflatie, pe curs si pe PIB. Ei sunt alcatuiti prin media aritmetica a previziunilor cititorilor acestui blog.
Insa in primul an, pe 2008, au fost extrem de precisi.
Sa vedem cum stam pe 2009.
Iata ce am prevazut:
- inflatie: 5,8%
- curs 4,32 RON / Euro la sfarsitul anului
- crestere economica: 1,8%
Rata inflatiei si cursul au fost confirmati. Cresterea PIB insa a fost marele esec. Ma bucur insa sa vad ca indicii au fost mult mai precisi decat previziunile guvernului.
Iata ce cred pentru 2010:
Inflatia va fi de 1%. TVA-ul nu cred ca va creste, cursul de schimb va fi destul de stabil – si deci nu va influenta inflatia, iar o eventuala crestere a pretului la alimente si combustibili va fi compensata de scaderea activitatii din 2009, inclusiv datorita cresterii somajului.
Cursul de schimb va fi de 4,35 ca medie in 2010 iar la sfarsitul anului va fi de 4,40 RON / Euro. Acesta a fost rolul imprumutului de la FMI, de stabilizare a cursului de schimb. Romania trebuie sa intre in zona euro si, in conditiile unei inflatii mici si a unui curs de schimb stabil, ne vom apropia de acest obiectiv. Singura necunoscuta este dimensiunea deficitului bugetar.
Cresterea economica va fi de 2%. Am scazut destul de mult in 2009. In 2010 vom vedea multe investitii guvernamentale (sau de firme de stat) care vor compensa scaderile din mediul privat. Mediul privat isi va reveni. Din pacate, va fi o revenire fragila, datorata multinationalelor. Multinationalele sunt inca extrem de sceptice in ceea ce priveste Europa de Est. Din pacate, firmele cu actionariat romanesc vor duce lipsa de fonduri. Ele sunt slab capitalizate, iar creditele destul de greu de obtinut.
Astept comentariile voastre pana pe 5 ianuarie 2010. Data la care voi face media si voi publica indicii Jeopardy pe 2010.
Criza ne-a adus cu picioarele pe pamant. Pe cine? Pe cei care in Estul European credeau ca vor avea rate de crestere mult superioare celor din Europa de Vest si ca in doar cativa ani ii prindem din urma.
In 2006 discutiile din targ aratau ca gata! de la 1 ianuarie 2007 Romania este in UE deci va fi la fel ca acolo. Ca e vorba de salarii de manageri, de preturi pe metru patrat la apartAmente in centrul Bucurestiului sau de pretul marfurilor din mall-uri, toti propovaduiau o convergenta perfecta la data magaica de 1 ianuarie 2007.
Desigur, era o euforie, o exuberanta a investitiilor si a castigurilor. Dintr-o data ni se cuvenea totul, casa noastra valora prea putin, salariul notru era prea mic. Totul urma sa creasca cu 20 – 30% pe an, fie ca e vorba de un salariu sau de piata bunurilor de consum. In acelasi timp inflatia sa ramana jos, caci trebuie sa intram in euro la un curs mic.
Criza a venit peste noi. Si ne-am dat seama ca, de fapt, euforia din 2006 / 2007 nu are o baza prea solida, ca mult visata convergenta europeana nu se implineste peste noapte, ci intr-un timp un pic mai lung. Am vazut ca avantajele competitive ale economiei au ramas costurile mai mici (inca) pe muncitor fata de media UE, faptul ca Romania este o tara cu 22 de milioane de consumatori si ca suntem mai mari decat vecinii nostri, ca avem ceva resurse naturale, ca suntem membri UE si ca avem o economie deschisa cu taxe (inca) mici. Cam acestea sunt avantajele.
Iar dezavantajele au devenit clare: birocratia s-a amplificat (un plus de 400.000 de angajati la stat in ultimii 5 ani), structura bugetara lasa de dorit cu singura salvare venind de la FMI, iar alte avantaje competitive nu avem si nici strategii concrete de revitalizare (de ex. turismul vrea sa fie revitalizat doar prin reclame la TV). Riscul cel mare este ca taxele vor creste semnificativ.
Cam acestea sunt premizele.
Ce fac managerii companiilor cand isi definitiveaza bugetul pe 2010 si isi fac planul pe urmatorii 3-5 ani si isi analizeaza piata pe care opereaza?
Primul lucru pe care il fac multi manageri este sa spuna ca 2010 va fi la fel ca 2009. O stagnare. Si, cu siguranta, pentru ca economia Romaniei are avantajele competitive de mai sus, mai ales faptul ca suntem o economie deschisa pe piata UE (cu 500 de milioane de consumatori), pietele isi vor reveni destul de rapid, dar nu prea rapid totusi. “Cu siguranta 2013 va fi la nivelul lui 2008″ – cam asta este noul crez, mai ales al celor care au mizat pe cota de piata. Si, evident, continuarea: “dupa 2013 totul va fi mai mult decat roz, va creste totul cu vreo 15-20% pe an, trebuie sa mentinem costurile unde sunt pentru inca 3-4 ani, sa ne mentinem cota de piata pentru momentul cand piata isi va reveni si sa culegem roadele”. Adica actionarii sa accepte cote mici de profit sau pierderi pana in 2013 caci iata ce plan maret avem dupa aceea… Un fel de pica para malaiata….
Eu cred ca este o greseala ca managerii sa puna pe hartie un plan atat de simplist care sa ajunga pana in 2013 cu explicatia standard ca toti managerii din piata cred acelasi lucru. Pentru ca apoi sa ia o pauza de tigara caci, nu-i asa?, au obosit tot lucrand la planul asta pe urmatorii 5 ani.
Acum, catre sfarsitul crizei, cred ca este momentul ca managerii sa arate ca sunt mai buni decat managerii de la alte firme. Sa gandeasca lateral, sa fie creativi, sa gaseasca solutii unice unor noi probleme, sa gaseasca noi servicii, noi produse, noi competente pentru a fi cu un pas in fata competitorilor.
Avem insa un astfel de talent managerial in Romania? Chiar daca e platit, la ora actuala, la fel de bine ca in Vest?
Activitatea economica se desfasoara in cicluri: economia se afla in partea de jos, incet-incet incepe sa isi revina, creste optimismul, lucurile merg din ce in ce mai bine, lacomia invinge frica, economia se supraincalzeste, resursele sunt utilizate in mod incordat si, la un moment dat, incepe criza. Se produc corectiile pana se atinge un nou nivel minim. Ciclul se reia.
Tot acest sistem se auto-regleaza in mod natural, daca pietele sunt lasate se functioneze. Nu exista boom vesnic, asa cum nu exista criza vesnica. Nici lapte si miere, dar nici colaps definitiv.
Tot acest ciclu auto-reglabil are avantajul ca reglajul se face foarte repede. Dar asta atrage niste costuri. Prin politicila sale, statul poate reduce aceste costuri. Poate face ca utilizarea resurselor sa fie mai rationala in perioadele de boom si poate face ca suferintele sa fie mai putine in perioadele de criza.
Dar pentru a realiza acest lucru, politicile statului trebuie sa fie anticiclice. O politica anticiclica inseamna sa nu torni gaz peste foc in perioadele de boom si sa nu torni apa peste un foc ce abia palpaie. Obiectivul e de a aplatiza sinusoida, scazand maximele si crescand minimele. Scopul ar fi de a obtine o sinusioda cat mai apropiata de o dreapta.
Ori ce au facut guvernele Romaniei in ultimii ani? Au practicat politici profund prociclice.
Cateva mostre din politicile guvernului Tariceanu:
-cand era criza de personal pe piata muncii, au continuat angajarile la stat
-in domeniul constructiilor, au inceput nenumarate proiecte, fara a avea finantare, consumand forta de munca si ducand la cresterea preturilor materialelor de constructii
-au impins deficitul bugetar la limita
Cand focul tindea sa creasca in intensitate, guvernul Tariceanu a continuat sa toarne gaz peste el.
Cateva mostre din politicile guvernului Boc:
-au marit fiscalitatea, punand o noua povara pe spinarea firmelor afectate deja de criza
-au blocat investitiile publice
-s-au imprumutat masiv, marind dobanzile in piata
Cand focul abia mai palpaie, guvernul Boc actioneaza pentru a-l stinge de tot.
Politicile anti-ciclice nu sunt intuitive, ci rationale. Tentatia este de a actiona mai degraba prociclic. Dar guvernele sunt platite, printre altele, (si) pentru asta: pentru a reduce turatia cand motorul se supraincalzeste si pentru a reporni motoarele cand acestea tind sa se opreasca. Din prisma acestui criteriu, nici guvernul Tariceanu si nici guvernul Boc nu actioneaza pe termen lung. Politicianismul a invins ratiunea.
Gradul de vinovatie poate fi discutat doar daca acceptam teza raului mai mic. Numai ca, cel putin la nivel teoretic, trebuie sa plecam de la ce e bine, nu de la ce e mai putin rau. Oricum vor veni apoi compromisurile pentru aplicarea teoriei in practica.
Directia economica a Romaniei este asa de haotica iar fiscalitatea atat de impredictibila, incat este greu sa-ti dai seama la ce se va intampla maine sau saptamana viitoare.
Nu imi ramane decat sa fac un inventar de plusuri si de minusuri (poate chiar o sa creez in indicator in acest sens? ) din ultima perioada.
Alergia la proprietate:
1. Nu este un secret ca cele doua partide ale coalitiei actuale, PSD si PDL, au o reactie adevrsa atunci cand aud de proprietate. In acest sens, sper ca intentia actualului ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu, de a transfera 25% din actiunile de la Posta Romana detinute de Fondul Proprietatea inapoi la minister sa nu se indeplineasca. Explicatia ministrului: sa implementeze strategia consultantulu…. pai strategia asta se tot implementeaza de vreo 20 de ani, iar acum vrem sa nationalizam din nou? Oare ce parere au proprietarii de actiuni (sau de drepturi la actiuni) de o astfel de decizie guvernamentala care se joaca cu proprietatea lor? Au fost ei consultati? Si daca nu vor sa vanda?
2. Pe de alta parte, guvernul a anuntat vanzarea mai rapida a caselor ANL. Asta este un lucru bun, desi imi este teama ca a fost facuta nu din intentia de a avea un stat administrator cat mai mic, ci din lipsa de bani la buget.
Taxe mici inca 10 ani
1. Romania este o tara saraca, alaturi de Bulgaria, cea mai saraca din UE si inca la mare distanta de medie. Asta inseamna si costuri mici pentru investitori, insa investitorii trebuie sa se asigure ca mediul fiscal va ramane neschimbat.
Este nevoie de taxe mici pentru a stimula investitiile, pentru a stimula ocuparea fortei de munca daca vrem sa prindem cat mai repede media europeana. Din cauza asta apar din ce in ce mai des stiri cu multinationale care isi muta productia in Romania.
Economia mondiala este in criza, exista un exces de capacitate productiva, iar asta va insemna inchideri de fabrici si / sau mutarea activitatii in locatii si mai ieftine. Criza este si o sansa, daca vom reusi sa mentinem impozitele mici iar investitorii vor fi asigurati ca aceste impozite nu se vor majora prea curand, atunci vom avea sansa sa revenim din criza pe o pozitie mult mai buna decat alte tari concurente Romaniei.
Din cauza asta cred ca mentinerea cotei unice de impozitare la 16% si ne-majorarea TVA drept un mic succes al actualului guvern.
Eu le-as reduce si mai mult: TVA-ul la 15% iar impozitul pe venit la 0% pentru venituri mai mici de, sa zicem, 500 de lei.
2. Din pacate, anumite impozite au crescut: contributiile la asigurari sociale sau impozitul forfetar. Primul este un impozit pe munca: nu este inteligent sa cresti impozitele pe munca atunci cand somajul creste, al doilea este un impozit pe spiritul intreprinzator: din nou, nu este inteligent sa pui impozit pe activitati economice in perioada de criza, mai ales cand Romania a suferit 45 de comunism in care spiritul intreprinzator a fost complet anihilat.
3. Cum va fi rambursat imprumutul FMI? Prin majorari viitoare de taxe? Prin privatizari? Asta este o intrebare la care actualii guvernanti nu vor sa raspunda. Vor pasa problema, ca de obicei, pe umerii viitorului guvern….
Deci doua plusuri si trei minusuri. Indicatorul pe trimestrul 2 este, asadar, la minus 1.
Ungaria este una din tarile cu care ne-am comparat frecvent. Si pe ale carei urme pasim de cativa ani, cu o tenacitate demna de o cauza mai buna.
Ungaria a marit salariile bugetarilor in mod nesustenabil din punct de vedere economic. Un partid a castigat alegerile mintind electoratul. Salariile bugetarilor nu au putut fi reduse. Reducerea salariilor reale s-a facut prin inflatie ridicata pe parcursul mai multor ani. Se estimeaza o contractie a economiei maghiare cu 3% in 2009.
Romania a marit salariile bugetarilor si pensiile in mod nesustenabil din punct de vedere economic. Doua partide au castigat alegerile mintind electoratul. Salariile bugatarilor nu pot fi reduse, nici macar inghetate. Restul urmeaza sa se intample.
Evolutia celor doua tari cunoaste similaritati frapante. In Ungaria, procesul are un avans de cativa ani. Va reusi Romania sa evite acelasi parcurs? Poate da, poate nu, doar viitorul ne va arata. Pana atunci, priviti la Ungaria cand va faceti planuri de viitor pe urmatorii 3-5 ani.
