You are currently browsing the archives for the Ecologie category


Povestile mosului cu sacul gaurit (II)

Daca in postul anterior am vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989, isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca posibile limitari decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile „deus ex machina”, izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa „The Long Descent”, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in speta pre-milenialismul si post milenialismul.

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil (intram in perioada de decadere, anterioara mileniului) si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete (suntem deja in perioada de armonie si dezvoltare anterioara venirii Domnului pe pamant).

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva „povestii” prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Povestea entropiei

Despre entropie se poate vorbi mult si bine, fie ca e vorba de termodinamica, mecanica statistica sau teoria informatiei, cunostintele necesare pentru dezvoltarea detaliata a subiectului depasind pe cele ale autorului. Pentru scopul articolului insa, vom privi entropia ca strict legata de legea a doua a termodinamicii. Aceasta poate fi privita, printre altele, prin prisma capacitatii unui sistem neizolat de a-si transforma energia in lucru util (exergie), ca urmare a unui proces ireversibil ce are ca rezultat cresterea energiei dezordonate din sistem plus mediu, cu alte cuvinte a entropiei. Simplificand grosier problema, vom adauga mentiunea ca un sistem neizolat, cu temperatura superioara mediului, are tendinta spontana si ireversibila de a ajunge la un echilibru termic cu mediul inconjurator, ducand la o crestere a entropiei in acest proces, masurabila sub forma de energie termica. Energia organizata se transforma, natural si ireversibil, in energie dezorganizata.

Ca o exceptie la regula de mai sus, Ilia Prigogine, un chimist belgian de origine rusa castigator al premiului Nobel in 1977, introduce notiunea de structuri disipative pentru a descrie acele sisteme de sine statatoare, care se opun tendintei naturale de a ajunge la un punct de echilibru, reusind sa se pastreze intr-o stare de dezechilibru, prin intermediul unui schimb de materie si energie cu mediul inconjurator. Aceste sisteme „departe de echilibru” (far-from–equilibrium) isi pot mentine structura atata timp cat aportul de energie/materie din mediul inconjurator este mai mare decat entropia exportata de catre sistem.

Organismele vii pot fi considerate astfel de sisteme cu entropie negativa, sisteme negentropice, ce au nevoie sa importe resurse cu entropie joasa (elemente energetice puternic structurate) din mediu si sa exporte catre acesta materie cu entropie ridicata (materie destructurata). Putem vorbi aici de organismul uman care are nevoie de hrana din mediu pentru a-si pastra integritatea structurala (gradul de organizare) exportand materie nestructurata in mediu (deseuri umane).

Poveste cu sfarsit previzibil

Societatea umana este ea insasi, in extenso, un astfel de sistem negentropic, ce are nevoie de un aport constant de energie si materie din mediul incojurator, pentru a-si putea pastra gradul de organizare. Cu cat societatea creste si se dezvolta, ea trebuie sa fie capabila sa exporte in mediu entropia cauzata de aceasta expansiune cat si de catre cresterea gradului de complexitate intrinseca. Pentru aceasta, mediul inconjurator trebuie sa poata fi in stare sa furnizeze un aport de energie suficient pentru a compensa acest export crescut de entropie. Atunci cand resursele disponibile pentru utilizare in mediul inconjurator sunt insuficiente pentru a asigura nivelul de consum impus de societate, entropia nu mai poate fi exportata si ramane in sistem, ducand la cresterea gradului de dezorganizare a acestuia.

Istoricul si antropologul american Joseph Tainter, se apleaca asupra problematicii societatilor confruntate cu o crestere a complexitatii a carui necesar energetic depaseste nivelul resurselor disponibile in mediu. In cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, Tainter identifica 17 cazuri istorice de colaps social, definit ca o pierdere rapida si semnificativa a gradului de complexitate sociopolitica de catre o societate. Daca fiecare caz mentionat anterior are multiple cauze specifice in interpretarea predecesorilor sai (epuizarea resurselor sau a unei resurse vitale, aparitia unei noi resurse, o catastrofa insurmontabila, raspuns insuficient sau inadaptat la circumstante, influenta altor societati complexe, invadatori, conflicte sociale/contradictii societale sau proasta gestiune a situatiei de catre elitele conducatoare, disfunctii sociale, factori mistici, concatenarea intamplatoare a evenimentelor si factorii economici), Tainter prefera sa introduca patru concepte cheie prin prisma carora incearca sa judece colapsul. Acestea sunt:

  1. Societatile umane sunt organizatii dedicate rezolvarii problemelor;
  2. Sistemele sociopolitice necesita energie pentru a se mentine (tineti minte sistemele negentropice si cele disipative?)
  3. Cresterea complexitatii determina cresterea costurilor per capita
  4. Investitia in complexitate sociopolitica, ca solutie pentru rezolvarea problemelor atinge deseori un punct dincolo de care randamentul marginal este in declin continuu (legea randamentelor descrescatoare);

Rezumand, Tainter ne spune ca organizarea sociala a aparut ca raspuns la anumite probleme cu care se confruntau oamenii (ex: comunitati care sa raspunda mai bine la nevoia de subsistenta) ducand la cresterea complexitatii mecanismului social, ceea ce la randul sau a determinat cresterea energiei necesare pentru mentinerea sistemului (simplificare ex anterior: structuri agricole centralizate,->; aparat birocratic necesar gestionarii resurselor agricole, aparat militar necesar protectiei acestora ->; nevoi de hrana mai mari pentru intretinerea celor doua structuri aparute->; investitii mai mari in structurile agricole->; ciclul se repeta si o parte crescanda din resursele agricole trebuie alocata legitimizarii sistemului sau coercitiei). Ierarhia sistemului sporeste, complexitatea de asemenea precum si specializarea, element necesar pentru a putea trata diversele probleme aparute intr-un sistem mare. Cota de resurse alocata structurilor aparute pentru a rezolva probleme creste exponential in detrimentul restului societatii, solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor initiale generand probleme la randul lor.

De asemenea, Tainter ne atrage atentia ca investitiile initiale in mentinerea complexitatii au cel mai mare randament deoarece sunt folosite resursele accesibile, disponibile cu un efort minimal, pentru ca acest randament sa scada odata cu trecerea la acele resurse care necesita mai mult efort pentru procurare si procesare. Legea randamentelor descrescatoare arata dealtfel ca efortul necesar pentru a obtine acelasi rezultat, creste in timp, randamentul procesului fiind descrescator. Acest efect se manifesta si in scaderea eficientei subsistemelor sociale (invatamant, sanatate, armata…) si mai ales in capacitatea de inovare (R&D), in care rezolvarea problemelor simple duce la probleme mai complexe, care necesita eforturi/resurse mult mai mari pentru a fi rezolvate. Costul in crestere al complexitatii si legea randamentelor descrescatoare duc la presiuni sporite asupra resurselor din mediului precum si asupra categoriilor productive dintr-o societate. Acestea ajung sa fie taxate de o portiune din ce in ce mai mare din veniturile/productia lor, pentru a sustine structuri de pe urma carora beneficiaza din ce in ce mai putin (armate, birocratii etc). Spre finalul procesului, diversi factori precum epuizarea bazei de resurse (care poate fi initial sustinuta prin cuceriri teritoriale) sau dezintegrarea interna a societatilor ca urmare a lipsei de sustinere din partea stratelor suprataxate, coroborata cu actiunea factorilor externi, duc la colapsul societal (doar in conditiile in care exista un vacuum de putere si in care o societate vecina de o complexitate/putere similara –numita peer polity – nu purcede la anexarea celei slabita).

Tainter ne mai atrage atentia asupra faptului ca rezultatele colapsului pentru anumite grupuri nu sunt neaparat nefaste, punand accentul pe descoperiri geologice care atesta o imbunatatire a sanatatii si regimului alimentar a taranilor din Imperiul Roman de Apus, dupa prabusirea acestuia (avand in vedere ca partea importanta din productia agricola care le fusese luata prin suprataxare era acum disponibila pentru uz propriu). De asemenea, nu toate societatile supuse factorilor mai sus mentionati ajung ireversibil la colaps, ci pot fi supuse unei scaderi in complexitate care duce la un echilibru temporar cu aportul de resurse din mediu, urmand o evolutie sinusoidala pe o perioada mai lunga (Imperiul Bizantin). Tot asa cum progresul nu este singurul scenariu posibil, la fel nici colapsul brusc nu este unicul sfarsit previzibil, ciclicitatea si variatiile individuale fiind mai degraba norma.

Dimitri Orlov, controversatul autor al cartii „Reinventing Collapse”, propune interpretarea etapelor colapsului dupa modelul Kubler Ross si ale sale cinci stadii ale durerii:

Stadiul 1: Colaps financiar. Increderea in „Business as usual” a disparut. Se presupune ca viitorul nu mai seamana in nici un fel cu ce s-a intamplat in trecut, astfel incat riscurile nu mai pot fi cuantificate pe baza experientelor anterioare sau activele financiare considerate sigure. Institutiile financiare devin insolvente, sumele economisite sunt pierdute si accesul la capital devine dificil sau imposibil;

Stadiul 2: Colaps comercial. Increderea in “Piata ne va pune la dispozitie bunurile necesare” a disparut. Banii sunt devalorizati sau devin o raritate, marfurile sunt stocate in asteptarea vremurilor mai dificile, lanturile de import si distributie nu mai functioneaza iar penuriile de bunuri de prima necesitate devin un lucru obisnuit.

Stadiul 3 : Colaps politic. Increderea in “Guvernul va avea grija de noi” a disparut (nota bene: la noi a disparut de mult…). Pe masura ce incercarile autoritatilor de a rezolva lipsa de acces la resursele comerciale sau la bunurile de prima necesitate dau gres, stabilimentul politic isi pierde legitimitatea si relevanta ;

Stadiul 4 : Colaps social. Increderea in « oamenii nostri vor avea grija de noi » a disparut. Organizatiile locale, ONGurile sau grupurile care au preluat activitatea institutiilor centrale, raman fara resurse sau cad prada conflictelor interne;

Stadiul 5 : Colaps cultural. Increderea in bunatate si omenie a disparut. Oamenii isi pierd capacitatea de a manifesta “bunatate, generozitate, afectiune, onestie, ospitalitate, compasiune si mila”. Familiile se destrama intrand in concurenta, ca simpli indivizi, pentru resursele din ce in ce mai putine.

Orlov ne spune ca evolutia colapsului prin cele cinci stadii nu este una automata, declansarea procesului neimplicand o evolutie liniara de la stadiul unu la stadiul cinci. Mai degraba putem asista la o trecere de la un stadiu la celalalt urmat de o evolutie stationara sau chiar de o revenire la stadiul anterior, sub influenta actiunii corectoare a stratelor sociale.

Morala povestii

Daca o abordare apocaliptica nu este nici pe departe ceea ce doream sa va sugerez, nu ma pot impiedica sa observ cum increderea in dezvoltarea tehnologica si in mitul progresului continuu oculteaza majoritatea celorlalte scenarii posibile, sugerand ca deus ex machina al stiintei umane va rezolva orice problema cu care societatea se va confrunta. Desi un astfel de optimism netarmurit garanteaza nopti linistite si permite ca mersul pe sarma sa fie privit ca o plimbare la sosea, e bine sa nu pierdem din vedere si celelalte povesti posibile si sa fim atenti la drum pentru a evita eventualele prapastii ce ne asteapta.

Raportul IEA discutat in voletul anterior al seriei ne atrage atentia asupra unor tendinte ce nu trebuie ignorate si anume ca epoca energiei ieftine, cu un EROEI mare, se apropie de sfarsit (daca nu cumva aceasta etapa a si inceput), si ca, in cel mai bun caz, urmeaza ajustari semnificative ale pretului petrolului, cu un impact potential sever asupra economiei globale. Mai important, raportul ne spune ca ajustarea la un viitor in care cererea poate fi acoperita de oferta de energie depinde de actiunea politica a guvernelor lumii si de capacitatea noastra de a ne adapta productia si consumul la surse energetice reinnoibile, cu un EROEI substantial mai mic. In acest context, avand in vedere EROEI-ul scazut al noilor surse de energie alternativa (inclusiv energia eoliana si solara) este destul de ingrijorator. Colectivul de cercetatori coordonati de Charles Hall calculeaza, intr-un studiu publicat in 2009, ca o sursa de energie trebuie sa aiba un EROEI minim de 3:1 pentru a putea fi rentabila si estimeaza ca EROEI-ul minim pentru a putea mentine o societate functionala este de 5:1. Intr-o prezentare foarte interesanta, pe care o puteti citi aici, Joseph Tainter concluzioneaza ca sustenabilitatea este dependenta de abilitatea unei societati de a asigura o rezerva de capacitate destinata rezolvarii eventualelor probleme ce pot aparea, in mod special surse energetice foarte concentrate. Tot Tainter isi pune serioase semne de intrebare asupra existentei unei astfel de rezerve intr-un viitor dominat de energii reinnoibile cu un EROEI scazut.

In ciuda celor mai bune incercari si modele de predictie, viitorul este imposibil de prevazut cu certitudine avand in vedere miriada de factori de influenta. Cu toate acestea, este bine sa fim constienti ca nu toate povestile se incheie cu clasicul „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” si sa ne pastram o minte deschisa asupra tuturor posibilitatilor, pentru a nu cadea in capcana maimutei pentru care gratificarea imediata era mai importanta decat supravietuirea pe termen lung. Nu putem exclude automat scenariul in care, in viitor, Mos Craciun sa vina la noi cu sacul gaurit si cu din ce in ce mai putine cadouri…

Auzi? Atunci mai bine asculta…

Plecand de la ideea ca orice materie reprezinta atomi in vibratie, pe diverse frecvente, inclusiv corpul omenesc, Julian Treasure ne povesteste, pe TED.com, despre modul subtil in care noi interactionam cu mediul sonor de zi cu zi, precum si despre nevoia noastra de armonie.

Fara a discuta prea mult despre rigurozitatea fundamentarii datelor prezentate (care pe alocuri e interpretabila), spicuiesc cateva idei care mi s-au parut interesante precum si cateva fapte pe care le trecem deseori cu vederea:

  • Auzim tot timpul, nu avem un mecanism natural prin care sa putem opri sunetul atunci cand nu vrem sa mai auzim, asa cum pleoapele acopera ochii
  • Majoritatea sunetelor sunt accidentale iar relatia noastra cu ele este subconstienta
  • Sunetele ne afecteaza in 4 feluri principale:
    • Fiziologic: Zgomotele puternice /agresive provoaca cresterea ritmului cardiac, respiratoriu, modifica patternul undelor cerebrale si provoaca secretia cortisolului, un hormon al glandei adrenale. Alternativ sunetul valurilor (12 cicluri / minut) are un efect relaxant
    • Psihologic: Muzica poate induce stari emotionale dar si anumite zgomote din natura. De exemplu cantecul pasarilor are un efect reconfortant deoarece creierul mosteneste de la stramosii nostri informatia conform careia atunci cand pasarile canta in natura totul e ok, nu sunt pradatori prin preajma. Atunci cand se opresc din cantat insa…
    • Cognitiv: Avem o latime de banda linitata pentru a procesa sunetele de jur imprejur ceea ce face ca nu putem sa ascultam decat o singura persoana la un moment dat. De aceea in birourile open space, zgomotul conversatiilor simultane poate duce la o scadere a productivitatii cu pana la 66%.
    • Comportamental. Ex: muzica / sunetul ambiental potrivit poate determina o crestere cu pana la 28% a vanzarilor intr-un magazin, influentand comportamentul cumparatorilor.

  • Urechile sunt facute pentru a asculta insa noi le folosim mai mult pentru a auzi. A asculta presupune o relatie constienta cu sunetul, o indemanare care trebuie educata, spre diferenta de auz care e un simt innascut. Exista mai multe tipuri de ascultare:
    • Ascultarea reductiva: este ascultarea cu un scop predeterminat, cea in care filtram informatia auditiva pentru datele relevante scopului ascultarii si lasam pe dinafara tot ce nu este relevant;
    • Ascultarea expansiva: e acea ascultare fara un scop predeterminat in care doar ne concentram asupra partenerului de discutie si a ceea ce spune. Aceasta ascultare aduce mai multa informatie si permite o legatura mult mai profunda cu partenerul de discutie.
  • Poluarea sonora are un impact foarte puternic asupra sanatatii. In cifre:
    • afecteaza negativ sanatatea a 25% din populatia UE;
    • provoaca tulburari grave ale somnului pentru 2% din populatia UE;
    • omoara 210 mii de oameni pe ani in EU;
  • Oamenii asculta din ce in ce mai des muzica in casti pentru a se izola de zgomotul de fond. Acest obicei duce insa la efecte fiziologice negative, printre care surzenia (Noice Induced Hearing Disorder) de care se pare ca sufera 16% din adolescentii americani si, conform uinui studiu, duce la deteriorarea auzului a aproape 60% din studentii americani;
  • Julian ne sugereaza modalitati de a ne proteja de poluarea sonora, printre care:
    • Zgomotele naturale ale vantului, apelor curgatoare/marii si cantecele pasarilor. Creierul nostru s-a obisnuit de-a lungul timpului cu aceste zgomote ambientale naturale si se simte bine in prezenta lor.
    • Linistea (simplu nu?). Cautati linistea pentru a va relaxa…
  • Deasemenea, ni se dau cateva sfaturi pentru a ne imbunatati sanatatea prin sunete, printre care:
    • Asculta activ/constient;
    • Canta cu vocea, invata sa canti la un instrument. Te ajuta la dezvoltarea cognitiva si-ti permite sa socializezi cu altii ca tine in acest domeniu;
    • Fii activ in relatia cu sunetele. Protejeaza-ti urechile, construieste-ti peisaje muzicale (constructii auditive) si spune-ti parerea celor care te polueaza fonic.

Mai multe date si referinte la sursele de informare folosite gasite pe blogul lui Julian Treasure, aici.

S-auzim de bine! 😉

Manual de impins tancul pe campul de lupta

Dupa cum scrie si intr-un un articol de pe Energy Bulletin,  a aparut un nou raport care recomanda strategii de pregatire ale Ministerul Apararii American (Department of Defense= DoD = US Army+US Air Force+US Navy) pentru o era post petrol. Raportul, pregatit de catre unul dintre cele mai influente think tankuri din domeniul apararii, Center for a New American Security, atinge cateva puncte interesante cu privire la perspectivele uni scenariu “peak oil” pentru fortele armate americane: 

– Combustibilii petrolieri reprezinta 77% din totalul combustibilului utilizat de catre Department of Defense  in prezent (56% din acesta se duce la US Air force) si 94% din combustibilul utilizat pentru transport militar.

– Avand in vedere aceasta dependenta de petrol si probabilitatea unui scenariu in care furnizarea petrolului devine problematica, armata americana trebuie sa fie in stare sa opereze toate sistemele sale pe combustibil non-petrolier pana in 2040. Cu toate acestea, initiativele trebuie demarate mult mai devreme daca se doreste atingerea acestui obiectiv.

– Citim printre randuri (sublinierile de mai jos) ca DoD se asteapta ca pretul petrolului sa creasca si ca acesta sa fie din ce in ce mai greu disponibil in urmatorii 30 de ani:

To ready America’s armed forces for tomorrow’s challenges, DOD should ensure that it can operate all of its systems on non-petroleum fuels by 2040. This 30-year timeframe reflects market indicators pointing toward both higher demand for petroleum and increasing international competition to acquire it. Moreover, the geology and economics of producing petroleum will ensure that the market grows tight long before petroleum reserves are depleted. Some estimates indicate that the current global reserve-to-production (R/P) ratio – how fast the world will produce all currently known recoverable petroleum reserves at the current rate of production – is less than 50 years. Thus, given projected supply and demand, we cannot assume that oil will remain affordable or that supplies will be available to the United States reliably three decades hence.”

–  Clasificate dupa raportul R/P (rezerve dovedite/productie anuala), SUA ar avea cam 11 ani de rezerve iar principalul sau furnizor, Canada, cam 28 de ani (si asta dupa o supraestimare a rezervelor din tar sands). Singurele tari ale caror raporturi R/P sunt mai marei de 75 de ani sunt Venezuela, Iran, Irak, Kuweit si Emiratele Arabe Unite iar Venezuela si Iranul nu sunt tocmai prieteni buni cu americanii. Nota bene: raportul ne considera ca, dupa rata de consum si rezervele dovedite actualmente, intreaga lume ar putea  ramane fara rezerve in 45.7 ani. Calculul e facut dupa BP Statistical Review of World Energy 2010 (impartit total proven reserves – pag 6 la total production- pag 8), adica dupa raportul International Energy Agency…

sursa poza

– Raportul trece prin diversele surse de combustibili alternativi care ar putea inlocui combustibilii petrolieri dar nu reuseste sa deseneze un tablou prea convingator. Doua fraze, preluate mai jos, reliefeaza cat de fragila este situatia prognozata:

“However, meeting DOD’s goal of making a smooth transition away from petroleum will require the
private sector to provide cost-competitive, at-scale renewable fuels that the Defense Logistics Agency can purchase when and where it needs them
. Tis will require DOD to commit to a general direction for its energy future in order to send an efective market signal, and it will require incentives and regulations beyond DOD’s control.

In acest articol gasiti o bibliografie extinsa a zecilor de articole/studii aparute in serviciile militare ale diverselor tari pe tema “peak oil”. Nu sunt deloc putine, semn clar ca acest subiect este tratat foarte serios de catre fortele armate …

Un alt fel de tranzitie

In posturile anterioare am tot discutat despre diverse scenarii legate de peak oil si problematici conexe, iar reactiile au variat de la apreciative, la incredule, trecand prin cele sarcastice.

Cu toate acestea, in afara de alarmismul apocaliptic al doomersilor, care asteapta ca intreaga lume sa se transforme peste noapte intr-un mare platou de filmare pentru Mad Max 4 (musai trebuie sa fie difuzat inainte de 2012 🙂 ) si de marea majoritate a cititorilor, pentru care sintagma peak oil e cam in aceeasi zona cu viziunile catastrofice mentionate anterior, exista si o a treia categorie de oameni, care privesc lucid si logic la posibilitatea materializarii unui astfel de scenariu, la posibilele lui consecinte precum si la cum ne putem pregati pentru acestea.

Ca exemplificare a acestei din urma categorii, in 2005, plecand de la un proiect studentesc supervizat de catre Rob Hopkins, apare Transition Movement / Transition Towns, o miscare civic-comunitara care are ca scop sensibilizarea oamenilor la impactul schimbarii climatice,  precum si pregatirea comunitatilor pentru un scenariu peak-oil. Pregatirea se vrea facuta prin participare voluntara, educatie, cresterea autoconsumului, a sustenabilitatii energetice / alimentare si in general prin diminuarea amprentei de carbon a comunitatii. Miscarea s-a extins rapid de la Kinsale la Totnes (orasul lui Rob Hopkins), pentru ca in ziua de astazi,sa numere 321 de initiative oficiale (in tot atatea orase) si 227 initiative “in curs de pornire”.

Il puteti vedea pe Rob Hopkins povestind, el insusi, mai multe despre aceasta initiativa aici:

Miscarea “Transition Networks” a evoluat pentru a deveni, dupa cum o spune si numele, o retea informala internationala care se organizeaza in 12 pasi si in jurul  unui plan pentru diminuarea consumului energetic (Energy Descent Action Plan = EDAP).  Planul trece prin urmatoarele etape:

– Face un inventar al resurselor locale (terenuri arabile, resurse regenerabile, optiuni de transport, sistem de sanatate, materiale de constructii disponibile, etc)

– Deseneaza o imagine in viitor a comunitatii locale, in care aceasta este mult mai auto sustenabila, diminuandu-si amprenta de carbon. Auto sustenabilitatea se poate masura in functie de mai multi indicatori, cum ar fi: procentajul de alimente obtinute pe plan local, procentajul de energie produsa pe plan local, numarul businessurilor detinute de localnici, distanta medie parcursa pana la servici, procentajul de materiale reciclate etc…

– Deruleaza filmul inapoi de la imaginea din viitor pana in prezent, stabilind procesele cheie ce trebuie demarate, pasii ce trebuie urmati, durata in timp a diverselor etape, indicii de masurare e progresului etc;

– Tine cont de planul de dezvoltare a comunitatii si al autoritatilor locale pentru a se putea armoniza cu elementele cheie;

– Creeaza “Povesti din tranzitie”: acestea sunt elemente importante ale vizualizarii transformarilor, articole, poze, reprezentari ale comunitatii in viitor, ce trebuie facut pentru a ajunge acolo si ce transformari implica asta;

– Crearea primului draft al EDAP si revizuirea acestuia

– Versiunea finala EDAP (documentul este de fapt updatat continuu in timp, inglobandu-se feedbackul celor implicati)

Pare complicat, prea structurat, prea rigid? Probabil ca este normal sa para astfel la inceput, insa Transition Initiative se mandreste cu un cadru informal si neierarhizat, o retea de comunitati independente ce se ghideaza dupa principii similare, se sustin reciproc si trec printr-un proces de trial/error iterativ, experimentand cu punerea in practica a obiectivelor principale intr-un context local. Documentul care descrie mult mai in detaliu ce v-am rezumat eu mai sus, “primer”-ul intregii initiative, il gasiti aici.

Ca exemple practice aveti studiul de la care a plecat totul, Kinsale 2021 Energy Descent Action Plan precum si Totnes 2009-2030 EDAP. Daca le veti citi, veti vedea cum se stabilesc obiective pe diverse domenii, de genul:

– Alimentatie: Se doreste cresterea ponderii alimentelor organice, cresterea rezilientei producatorilor locali, reducerea utilizarii ingrasamintelor chimice, etc cu obiective de genul “in 2030, 80% din alimentele comunitatii sa fie produse pe o raza de 50 de mile”;

– Sanatate: Se pune accentul pe cresterea activitatii fizice, alimentatie sanatoasa, mers pe jos in defavoarea condusului masinii, recunoasterea rolului spatiilor verzi pentru sanatatea umana, servicii medicale locale usor accesibile etc;

– Protejarea biodiversitatii si a resurselor de apa: Se urmareste cresterea numarului de rezervatii naturale, protejarea ecosistemelor fragile, stocarea apei de ploaie, planificarea pentru inundatii, protectia panzei freatice etc;

– Securitatea si planificarea energetica: cresterea ponderii energiilor regenerabile, a masurilor de conservare si eficienta energetica etc;

– Transport si Constructii: retele de transport in comun imbunatatite, car pooling, favorizarea transportului de marfa feroviar a mersului cu bicicleta sau pe jos pentru oameni, co-housing, case eficiente energetic construite cu materiale locale etc;

– Economie locala si consum: cu accent pe sprijinirea afacerilor locale, pe concentrarea locala a productiei  bunurilor necesare comunitatii, utilizarea mai eficienta a resurselor, servicii de reciclare a deseurilor, waste management si metode de reducere a consumului. Comunitatea urmareste in mod special pastrarea valorii economice sub control local si de aceea implementeaza un Local Exchange Trading System/ Time Bank prin care membrii comunitatii pot face schimb de servicii (de ex: prestezi o ora de gradinarit si poti solicita la nevoie o ora de baby sitting din partea unui membru acreditat), isi tipareste propria-i moneda (Totnes Pound) care e recunoscuta la nivel local (se pot plati si taxe locale in aceasta moneda in anumite cazuri). Moneda locala e neinflationista si acoperita cu moneda reala in banca (1 TP = 1 lira sterlina), mai multe puteti citi aici. Alte cazuri similare aici.

– Arta si spiritualitatea tranzitiei: abordeaza aspectele artistice si spirituale in contextul tranzitiei.

– In final programul se apleaca asupra problematicilor conexe ale educatiei si tineretului, ale comunitatii si autoritatilor/guvernarii locale, cu intentia de a pune la dispozitia membrilor comunitatii a unui set de “skills”uri utile in acest mediu, de a integra problemele tineretului in dinamica miscarii, cu ajutorul unei comunitati mai unite si cu sprijinul unor autoritati locale implicate in problemele tranzitiei.

Dupa cum puteti vedea, miscarea doreste sa ofere o metodologie structurata de abordare a tranzitiei unei comunitati spre un scenariu peak oil, cu o abordare pe multiple planuri, avand insa la baza cateva elemente centrale si anume participarea benevola, decizia la nivel de grup si community work. De remarcat aici ceea ce cred eu ca e un element de succes inca greu de replicat in Romania si anume implicarea autoritatilor locale in astfel de programe. Aceasta implicare merge pana la acordarea unor locuri in consiliile locale pentru reprezentantii miscarii, budgete de co-finantare pentru anumite proiecte, initiative gen “tanarul primar” in care un reprezentant al tineretului are un budget de 10k GBP pentru ducerea la bun sfarsit al unui proiect ales de comunitate etc.

Desi modelul poate fi privit critic tocmai prin perspectivele pe termen lung intr-un context foarte volatil (daca scenariul peak oil se materializeaza acut inainte de 2020-2030?), a relativei ineficiente a “deciziei comunitare” (prea multe comitete si comitii, discutii interminabile,  participarea si interesul scade in timp etc), a “perisabilitatii” benevolatului si a liantului comunitar in fata adversitatii, el are macar meritul de a exista si de putea servi drept experiment in derulare pentru alternative practice la economia de abundenta. Cei sceptici, dar care au citit materialele din articol, isi vor aminti ca exista indicatoare cuantificabile care masoara progresul planurilor de tranzitie pe fiecare domeniu si vor putea urmari evolutia diverselor proiecte aici.

Acestea fiind spuse, in articolul viitor voi incerca sa ating o alta alternativa care pune accent mai mult pe skills-urile individuale.

Din nou despre ölkrise

Nu sariti pe google translate ca e vorba tot de Peak Oil, doar ca e in germana  (ölkrise [DE] = oil crisis [EN]). Sper ca tineti minte seria trecuta pe problematica peak oil si linkurile cu varii documente publicate de institutii serioase (IEA, US Army cu al sau Joint Operating Environment, UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security). Ei bine iata ca un nou document (aici pentru vorbitorii de limba germana), pregatit de catre Future Analysis, un departament al Bundeswehr Transformation Center, think tank al armatei germane, trage un semnal si mai alarmist cu privire la problematica Peak Oil, situand momentul in jurul anului 2010 (consensul general fiind ca varful productie a fost atins in 2008) dar cu impact serios asupra problematicilor de securitate incepand din 2025 incolo.

Studiul trage semnalul de alarma prin cateva concluzii, pe care le-am atins si eu, in parte, in al doilea volet al seriei precedente, pictand un portet sumbru al unei lumi in care regulile se schimba radical.

Astfel, conform acestui document, reasezarea balantei de putere la nivel global in jurul noii problematicii peak oil ar putea duce la o importanta crescanda a tarilor producatoare de petrol, la o puternica distorsiune a economiei de piata libere ca urmare a careia parteneriatele bilaterale, bazate pe importanta/afilierea politica sau, de ce nu, pe forta militara, dicteaza traseul fluxurilor petroliere.

Aceste noi reguli, conform carora petrolul nu mai este disponibil pentru oricine,  pot duce, in viziunea autorilor studiului, la socuri sistemice in preturile bunurilor de baza (cu accent pe produsele alimentare -tineti minte ce vorbeam apropo de agricultura intensiva bazata pe petrochimie) si implicit in rupturi de stocuri  la aprovizionarea cu aceste bunuri. Citez dintr-un articol ce comenteaza pe traducerea engleza a studiului (mai multe detalii aici):

“”Shortages in the supply of vital goods could arise as a result, for example in food supplies. Oil is used directly or indirectly in the production of 95 percent of all industrial goods. Price shocks could therefore be seen in almost any industry and throughout all stages of the industrial supply chain. “In the medium term the global economic system and every market-oriented national economy would collapse.“”

Ca alternativa se profileaza revenirea economiei planificate (cu accent pe rationalizarea consumului acelor produse impactate – si care n-or fi cele impactate, ma intreb…), acolo unde statul este suficient de organizat si are parghii cat de cat functionale asupra economiei si asupra populatiei, sau chiar posibile prabusiri ale sistemelor statale, acolo unde statul nu a luat masuri din timp iar miscarile sociale, provocate de ceea ce este perceput ca o criza sistemica, au dus la anarhism .

Mai pe scurt, dupa cum ar spune o ilustratie grafica mai veche a unui scenariu peak oil apocaliptic, armata germana  ne spune ca viitorul ar putea arata cam asa:

Desigur, putem discuta aici pe marginea faptului ca studiul cu pricina e un draft ce nu fusese  revizuit de Ministerul Apararii sau de  catre guvernul german, ca poate fi privit doar ca o parere a unui think tank ce nu e impartasita de catre oficialitati, dar totusi…

E momentul sa apasam pe “panic button”? E TEOTWAWKI? Nu cred.

E momentul sa incepem sa ne gandim serios la ce se poate face, pentru a fi pregatiti pentru un scenariu care devine din ce in ce mai probabil? Hmmm….

Va las pe voi sa raspundeti la aceasta intrebare, eu unul, in postarea urmatoare, voi incerca sa va povestesc despre  cum anumite orase/comunitati au inceput sa puna in aplicare planuri de pregatire pentru un scenariu peak oil ,  inca din 2005…

Scurtul drum al zilei catre noapte (III)

Dupa ce in primul volet vorbisem de problematica Peak Oil iar in cel de-al doilea despre posibile schimbari ale modului de gandire induse de aceasta, incheiasem cu  promisiunea ca vom discuta si de cateva exemple practice. Inainte de a trece insa la acestea, as vrea sa mai punctez cateva elemente ce tin de schimbarea de mentalitate, in speta de acea trecere de la mentalitatea de abundenta la cea de frugalitate, miscare ce pare a se accentua in ultima vreme.

Acest lucru transpare si din Global Student Study, facut public de IBM pentru prima oara in 2010, in completarea traditionalului Global CEO Study. Bazat pe raspunsurile a 3619 de studenti din peste 40 de tari, din care 50% provenind din tari in curs de dezvoltare (America Latina, Asia Pacific -ex Japonia, Orientul Mijlociu si Africa), studiul atrage atentia asupra unor diferente crescande de mentalitate la nivel de generatii succesive,. Astfel, pe langa multe similaritudini ale modului de gandire al studentilor/viitorilor leaderi provenind din “Generatia Y” cu cel al actualilor CEO (in principal cresterea complexitatii si importanta leadershipului creator), analiza comparativa a celor doua studii captureaza o fractura generationala semnificativa atunci cand vorbim de importanta pe care noua generatie o acorda problemelor ecologice si mai ales raritatii resurselor. Aflam ca viitorii leaderi cred in proportie de 65% ca raritatea resurselor va provoca modificari in structura organizationala a companiilor, comparativ cu doar 29% din actualii CEO…

Discrepanta la acest capitol este cea mai mare in America de Nord, unde studentii cred, in proportie de 3 ori mai mare decat actualii CEO, ca raritatea resurselor va avea un impact semnificativ, in proportie de doua ori mai mare ca problemele de mediu sunt un factor extern important si, cu 54% mai mult decat actualii manageri ,ca asteptarile clientilor pentru responsabilitate sociala vor creste…

Divergentele de viziune intre generatii aduc in focus un model de crestere ce ia in considerare valentele frugalitatii, elementele sociale si importanta crescanda a consumatorului. Este vorba de modelul “More for less for more” (M4L4M), care pune accentul pe mai multa valoare adaugata la nivelul clientului, pentru un cost mai mic al produsului vandut, produs adresat unui numar mai mare de oameni,. La antipod se situeaza modelului de business reprezentativ pentru era risipei – “More for more” – care taxeaza clientului mai multi bani pentru produse ce consuma mai multe resurse. Modelul “More for More”, inca favorizat de actualii CEO, este rejectat din ce in ce mai mult de catre consumatori, care au inceput sa puna accent pe frugalitate si pe probleme de mediu, intr-un context in care resursele sunt din ce in ce mai rare si mai scumpe.

O alta strategie de crestere in contextul erei frugalitatii, foarte familiara romanilor, este cea a improvizatiei creative, rezultand intr-o solutie functionala, obtinuta cu un minim de resurse. Aceasta strategie, pe care indienii o denumesc Jugaad, nu e nimic altceva decat rezultanta acelui “low tech dar functional si usor de intretinut” vs “high tech, overkill, scump si complex” si a “cooperarii vs concurenta” despre care vorbeam in voletul anterior al trilogiei. Cei de pe blogurile Harvard Business Review privesc mai in detaliu la acest model de crestere, sintetizand aici niste elemente comune in strategiile acelor companii ce il aplica.

Revenind la partea “practica”, despre care vorbeam in voletul anterior, as pleca de la o constatare pe cat de simpla pe-atat de importanta, si anume ca mama natura a avut timp sa experimenteze vreme de miliarde de ani pentru a obtine niste sisteme extrem de eficiente la capitolul randament energetic.

Ca atare, in logica Jugaad-ului mentionat mai sus, cel mai simplu mod de a gasi solutii intr-un context de frugalitate este sa imiti strategiile si sistemele ce functioneaza si au fost testate in natura. Aceste solutii fie ca e vorba de agricultura organica, de tehnici de conservare/colectare a apei, arhitectura ecologica sau utilizarea surselor de energie reinnoibile au fost adunate, in mare parte, in conceptul de permacultura.  Permacultura (“permanent culture/agriculture”), asa cum a fost ea definita de Bill Mollison si David Holmgrem, pune accentul pe strategii de dezvoltare durabila, bazate pe integrarea relatiilor dintre apa, sol, plante, animale/insecte/microorganisme, climat si asezarile umane.

Deoarece subiectul permaculturii este mult prea vast pentru a face obiectul unui singur articol, voi trece in revista doar cateva exemple, insistand in principal pe partea de agricultura, unde impactul peak-oil se va resimti cel mai dureros.

Forest Gardening

Forest gardening-ul este o modalitate de a proiecta o gradina astfel incat sa imite structura si relatiile dintre specii le pe care le putem gasi intr-o padure, cu scopul de a obtine un randament global ridicat si un ecosistem variat si rezistent, ce necesita putin efort pentru mentenanta, autointretinandu-se in cea mai mare parte. Randamentul ridicat se refera la sistem privit in ansamblu (obtii pere, nuci, kiwi, afine si plante medicinale cu o investitie mai mare la inceput si un minim de mentenanta pe parcurs) si nu la randamentul pe un anumit fruct, ca la o monocultura.

Intregul concept pune accent pe diversitate, pe legaturile dintre diversele parti componente ale sistemului (plante, insecte, pasari, animale, sol, microrganisme) si pe combinarea acestora astfel incat sa se stimuleze una pe cealalta, ducand la un rezultat mai mare decat suma partilor si la un sistem rezistent la diverse boli, daunatori sau schimbari bruste. Structura duce conceptul de plante companion, ce se sustin una pe cealalta in procesul de crestere – prin fixarea nutrientilor in sol, prin alungarea daunatorilor/atragerea de insecte benefice sau combaterea buruienilor (vezi combinatiile conoscute la noi la tara de porumb cu fasole sau three sisters la indienii americani) – la un nivel de complexitate mult mai ridicat. Forest gardeningul ia in considerare arhitectura verticala a ecosistemului (de la sol/subsol pana la varii nivele de inaltime), selectarea combinatiilor de plante astfel incat sa se minimizeze competitia intre ele si sa se maximizeze utilizarea resurselor, lantul trofic/inter-relationarea microorganismelor si ciupercilor (soil food web, un concept asupra caruia sper sa pot reveni in viitor) in sol/subsol, precum si modele de succesiune a plantelor, necesare pentru a asigura flexibilitatea si capacitatea ecosistemului de a raspunde la schimbari.

In practica, daca v-a speriat “padurea” din “forest garden”, trebuie sa stiti ca forest gardening-ul se poate face pe suprafete plecand de la 150 mp pana la aproape un hectar, in orice zona climatica (desi  in climatele extreme rezultatele sunt mai greu de obtinut) inclusiv in Romania. Mai mult decat atat,”gradina din padure” poate fi proiectata ca sa aiba un randament mare sau o diversitate mare si o nevoie de intretinere mica, cu un accent mai mare pe fructe, sau pe nuci, “berries” ori plante medicinale, toti acesti parametri combinati in extrem de multe variante. Pentru cei dornici sa exploreze in detaliu recomand “Edible Forest Gardens” (nu-i ieftin) sau internetul si YouTube ( aici, aici sau orice alte exemple similare). Iar daca vreti sa treceti la practica, incepeti de pe acum, dureaza ani de zile pana cand o astfel de gradina ajunge la maturitate.

Pesticide naturale

Cand vorbim de impactul peak oil asupra agriculturii intensive nu putem uita si  problema pesticidelor, si ele un produs (poluant si toxic pentru mediu) al industriei chimice, in stricta dependenta de petrol. O solutie posibila la  pesticidele clasice  ne sugereaza Paul Stamets, care, in cartea sa “Mycelium Running, How mushrooms can help save the world“, povesteste despre pesticidele fungale, 100% naturale si eficiente pe termen lung.

Pe scurt, manipuland culturile unei ciuperci care se gaseste in sol (Metarhizium Anisopliae) si care actioneaza ca un parazit pentru diverse insecte, omorandu-le prin sporii sai, Stamets a reusit sa obtina o tulpina care emite spori cu o intarziere de cateva saptamani, pacalind astfel mecanismele de aparare naturala care in mod normal permit furnicilor sa recunoasca astfel de paraziti. Folosindu-se de orez amestecat cu myceliumul ciupercii ca momeala, Stamets a reusit sa infesteze furnicile dulgher care atacasera structura de lemn a casei sale, astfel incat acestea au transportat myceliumul in musuroi, contaminand si distrugand intreaga populatie in cateva saptamani, atunci cand sporii ciupercii au aparut. Mai multe detalii tehnice aici iar pe TED puteti urmari un documentar foarte interesant despre aceasta speta, dar si despre cum ciupercile pot reface solul contaminat, ajuta la reimpadurire, au puternice proprietati antibiotice si antivirale (inclusiv impotriva gripei – chiar si tulpinei H5N1 – si variolei) putand chiar neutraliza neurotoxinele continute in armele chimice.

Constructii eficiente energetic la costuri mici

In contextul cresterii costurilor energetice auzim din ce in ce mai des despre acele case pasive, cladiri ce sunt construite pentru a utiliza in mod optim si natural energia soarelui, captand-o, distribuind-o in interior si conservand-o astfel incat sa necesite cat mai putina incalzire din surse fosile pe vreme de iarna ,dar mentinand o temperatura agreeabila vara. Principiile din spatele unor astfel de constructii sunt putin mai complexe si nu voi intra in detalii aici, decat ca sa atrag atentia asupra unei aplicatii in domeniul serelor pasive, venind din China.

Constructia este extrem de simpla fiind compusa dintr-un zid gros cu un acoperis partial, pe partea de nord, si o structura de bare metalice arcuite orientata spre sud, lungi de vreo zece metri, acoperite cu o foaie de polietilena transparenta si cu o patura termoizolatoare pe deasupra pe vreme de noapte. Zidul de pe nord are rolul de absorbant al energiei solare pe timp de zi si de difuzor al acesteia pe timp de noapte, patura termoizolatoare limitand pierderile de caldura. Aceste structuri sunt pe cat de simple pe-atat de eficiente, permitand o diferenta de temperatura de 30° intre exteriorul si interiorul serei pe timp de iarna friguroasa (temperaturi de la -20° la -30°), fara nici o sursa de incalzire! Agricultorii din Popesti Leordeni care mai au sobe prin solarii pot gasi detalii aici sau aici

Tehnologii low cost pentru energie reinnoibila

In ciuda faptului ca majoritatea solutiilor existente din domeniul fotovoltaicelor sau a eolienelor au un randament destul de scazut si o fiabilitate inca slaba (au spus-o altii mai bine aici, aici si aici), exista si initiative care pun accentul pe solutii inovative si low cost pentru producerea energiei reinnoibile. O abordare interesanta, ce ramane inca a fi dovedita in totalitate, o reprezinta tehnologia panoului eolian bazat pe vibratiile provocate de vant (“flutter effect“). Cei de la Humdinger Wind prevad lansarea pe piata a unor panouri modulare, de la dimensiunea unor micro celule pana la module unitare ce se pot combina in panouri de 1m/1m. Conform declaratiilor companiei, aceste solutii ar fi de pana la 10 ori mai eficiente decat produsele actuale, generand energie incepand cu viteze ale vantului de  3.5m/s. Toate acestea la costuri mici (targetul fiind de 1$/W), un panou eolian ce genereaza 7kwh/luna (la viteze ale vantului de 6m/s…) costand in jur de 100$. Asteptam cu nerabdare lansarea lor in productia de serie si testarea intensiva in practica…

In incheiere, ca si in cazul voletului anterior, vroiam sa  spun ca aceasta lista de exemple nu se doreste nici pe departe a fi exhaustiva si nici nu are pretentia de a fi ordonata in ordinea importantei , putand fi completata cu multe astfel de cazuri. Menirea ei este mai degraba sa arate ca inventivitatea umana lucreaza cu spor atunci cand este stimulata si ca, poate cu putin noroc, e in stare sa ne puna la dispozitie uneltele adaptate unei ere a frugalitatii, astfel incat dupa noapte sa urmeze o alta zi…

Scurtul drum al zilei catre noapte (I)

Din nefericire, n-o sa vorbim despre lucruri placute  cum ar fi piesa lui Eugene O’Neill, ci  mai degraba despre modul in care omenirea reactioneaza la criza energetica cu care am inceput sa ne confruntam precum si despre anumite scenarii mai putin incurajatoare, care se profileaza in anii imediat urmatori.

Mentionasem anul trecut prin decembrie despre problematica Peak Oil, in acest post, insistand asupra implicatiilor ce ne-asteapta dupa colt (bineinteles ca n-am fost primul si nici ultimul care a adus subiectul in discutie ). Tot atunci promisesem sa mai discutam putin despre permacultura, forest gardening si solutii ingenioase aparute din imitarea proceselor naturale care au o eficienta energetica foarte mare. As vrea sa ma tin de promisiune in acest articol, insa va trebui sa aveti putintica rabdare, pentru ca am s-o iau mai pe ocolite…

Inainte de toate insa, ca refresh, as vrea sa revin asupra definitiei de Peak Oil, ca fiind momentul in timp la care productia de petrol atinge un maximum posibil, pentru a se incadra apoi pe o curba descendenta ireversibila. Nu inseamna ca petrolul se termina brusc ci doar ca se extrage din ce in ce mai putin datorita scaderii rezervelor disponibile precum si a randamentului puturilor existente.

As vrea, mai apoi, sa mai zabovesc putin asupra unor aparitii mai recente legate de problematica Peak Oil (pe care, in mare parte, le veti gazi sumarizate aici) si care contureaza un scenariu, din ce in ce mai probabil, conform caruia productia de petrol nu va mai face fata cererii incepand cu 2014-2015, avand drept consecinte directe cresteri semnificative ale pretului petrolului si posibile rationalizari.

Iata un scurt rezumat a celor mai importante informatii:

* In februarie 2010,  UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security, un grup de oameni de afaceri ce includ pe binecunoscutul Richard Branson (Virgin) dar si reprezentanti ale altor companii, a publicat un raport denumit Peak Oil 2010 (al doilea raport publicat de acest task force), care spune clar si raspicat cateva lucruri:

–  Ne vom confrunta cu certitudine cu un “oil crunch”, adica cu o situatie in care cererea de petrol este mai mare decat productia, in urmatorii zece ani, cel mai probabil in urmatorii cinci ani.

–  Este foarte dificil ca productia mondiala de petrol sa depaseasca cu mult varful de 87 milioane barili pe zi (atins in 2008) si extrem de greu sa depaseasca 92 Mbz (milioane barili pe zi), cu exceptia situatiei in care se descopera unul sau mai multe super-campuri petroliere, cu rezerve uriase, de care n-a auzit nimeni. In context, raportul confirma cifrele IEA care arata ca cererea estimata spre 2030 este de 105 Mbz, in mare parte provenind de la tarile non-OECD (China si India in principal, dar si alte tari din Asia si America Latina). Presiunea demografica a celor 6.8 miliarde de oameni, cat se estimeaza ca vom fi la sfarsitul lui 2010, in crestere spre 8 miliarde in 2025, precum si deschiderea spre consum in China si India impinge nivelul cererii de petrol cu mult peste ce se poate extrage…

–  Din cauza declinului productivitatii campurilor existente, rata de atritie bruta a productiei de petrol este de 4Mbz in fiecare an, sau un procentaj anual de 4.7% din productia globala actuala. Cu toate campurile noi date in functiune, care sa compenseze scaderea productivitatii campurilor existente, productia globala este prognozata sa intre in declin dupa 2015. Industria petroliera este deasemenea cu mult in urma in eforturile de investitii pentru a putea genera o crestere marginala a productiei, iar costul extractiei petrolului risca sa creasca avand in vedere accesibilitatea mai dificila a noilor campuri petroliere .

–  Ca urmare a celor de mai sus este asteptata o crestere semnificativa a pretului petrolului in urmatorii ani precum si posibile rationalizari. Atat industria transporturilor cat si pretul alimentelor sau costul utilitatilor vor fi impactate semnificativ.

* In februarie 2010, raportul anual al comitetului interarme al armatei americane pe 2010 (Joint Operating Environment – United States Joint Forces Command) pe care il gasiti aici e si el de acord cu acest deficit al productiei vis a vis de cerere, desi il atribuie mai degraba lipsei de investitii productive de catre industria de profil (“Even were a concerted effort begun today to repair that shortage, it would be ten years before production could catch up with expected demand.” + “By 2012, surplus oil production capacity could entirely disappear, and as early as 2015, the shortfall in output could reach nearly 10 MBD). Raportul este foarte interesant si vi-l recomand pentru a vedea o perspectiva militara asupra altor riscuri globale.

* In martie 2010, cercetatori de la Oxford University impreuna cu Sir David King fostul consilier stiintific al guvernului Marii Britanii afirma ca este posibil ca actualele estimari ale rezervelor petroliere sa fie exagerate cu cel putin 33% (sursa). In acelasi articol, se estimeaza un posibil deficit (shortage) de petrol incepand cu 2014.

* Tot in martie 2010, un articol din Le Monde atrage atentia asupra unei prezentari facute in aprilie 2009, de catre Glen Sweetnam, director in cadrul US Department of Energy, in care acesta arata ca o mare parte din resursele necesare pentru a putea acoperi cererea de combustibili in urmatorii 20 de ani se bazeaza pe “proiecte nedescoperite inca”, un eufemism pentru a spune ca suntem in pom…Aceeasi prezentare ne spune ca, pentru a acoperi diferenta intre productie si cerere, intre 2011 si 2015, ne-ar mai trebui inca un producator de petrol de talia Arabiei Saudite.

Cu alte cuvinte, iata ca multiple surse, destul de credibile as spune, au inceput sa traga puternice semnale de alarma asupra a ce se poate intampla in 5 ani de zile. Fara sa ne gandim la viziuni apocaliptice a la Mad Max, cred ca impactul unui astfel de scenariu este, dupa cum va puteti imagina, extrem de serios si presupune niste schimbari majore ale modului in care gandim, asupra modelelor de productie si cele sociale existente.

Despre acest “paradigm shift”, despre cateva aplicatii practice interesante si despre altele, in partile urmatoare ale articolului…

Ikigai si moai

Un prieten mi-a trimis un link catre un speech pe TED al lui Dan Buettner, explorator, scriitor si prezentator la National Geographic. Prezentarea este despre asa numitele Blue Zones, zone in care oamenii traiesc activ in mod obisnuit peste media de varsta din SUA, prezinta o fractie din rata de imbolnavire cu bolile civilizatiei occidentale (diabet, cancer de colon, boli cardiovasculare) si au un procentaj foarte mare de batrani ce traiesc peste 100 de ani.

Aceste zone sunt Nuoro/Sardinia in Italia, nordul Okinawei in Japonia, Loma Linda in California US, peninsula Nicoya in Costa Rica si Icaria in Grecia.

Deoarece, din motive tehnice, n-am putut sa inserez videoclipul in articol, va recomand sa-l vizionati aici.

In prezentarea cu pricina, Dan Buettner ne spune cateva chestii foarte interesante    :

– Miturile intretinute de media, de genul “exista tratamente care incetinesc sau reverseaza procesul de imbatranire” sau “daca ma straduiesc, voi ajunge sa traiesc 100 de ani”  nu sunt altceva decat scheme de marketing fara sustinere. Corpul uman nu este programat pentru longevitate si exista prea multi factori care contribuie la procesul de imbatranire (si multi n-au fost inca descoperiti) ca sa poata fi controlati.

– In 3 din cele 5 “blue zones” despre care vorbeste in prezentare (Nuoro/Okinawa si Loma Linda), Dan Buettner observa ca modul de viata si conventia sociala sunt organizate diferit, batranii fiind respectati, implicati in viata familiei, ba chiar venerati;

In fine, prezentatorul concluzioneaza ca toti acesti “longevivi” au niste obiceiuri/trasaturi comune:

– Se misca natural sau cu alte cuvinte sunt angrenati in activitati casnice zilnice, care solicita efort fizic. Nu fac jogging, nu trag de fiare ci fac treaba prin casa, urca scarile, gatesc, si foarte des au grija de gradina. Si merg, merg cat mai mult pe jos, activitate care e dovedita a avea un efect foarte benefic asupra sanatatii.

– Au o perspectiva sanatoasa asupra vietii. Asta include si downshiftingul (o pauza repetata fata de valtoarea cotidiana se pare ca ajuta foarte mult in oprirea proceselor inflamatoare cauzate de stres) incluzand aici si micile sieste din timpul zilei sau somnul de dupamiaza. Cel mai important lucru la acest capitol este ca au un scop bine definit in viata si ca il urmaresc in mod constient. Japonezii folosesc cuvantul ikigai ca o definitie a acelui talent ascuns pe care il avem, care variaza de la unul la celalalt, si pe care daca il vom dezvolta ne va aduce implinire si scop in viata.

– Se hranesc sanatos. Au in principal o dieta vegetala cu multe legume, multe nuci (toate tipurile de nuci) si fasole (toata familia de fasole incluzand mazarea, lintea, azuki, mung etc), beau putin si mai ales vin rosu. Foarte important este ca legumele sunt in general crescute in gradina proprie sau cumparate de la fermierii locali care nu folosesc prea multe ingrasaminte sau alte chimicale. Mai sunt si niste mici secrete, se pare, cu un vin sicilian care contine de trei ori mai multi polifenoli decat vinul normal (Cannonau), mult tofu in Okinawa sau ulei de masline, o miere speciala din pin si ceaiuri de plante locale in Icaria (sursa). Mai au si regula de a manca portii mici si de a nu-si umple mai mult de 80% din capacitatea stomacului (hara hachi bu).

– Fac parte dintr-o retea sociala. Reala, nu Facebook, Hi5 sau alte lumi virtuale. Cu alte cuvinte:

* Pun familia pe primul loc. Se implica in crescutul copiilor, in activitati comune cu familia, au grija de parintii lor in varsta.

* Fac parte dintr-o comunitate religioasa, oricare ar fi aceea. Conform studiului, mersul regulat la biserica, moschee, sinagoga sau orice alt loc unde se intalneste congregatia, poate aduce 3-4 ani de viata in plus. Pentru ca sa nu starnesc controverse cu ateii, va invit sa urmariti aici parerile lui Dan Buettner pe acest subiect.

* Fac parte din “the right tribe. Cu alte cuvinte se inconjoara de prieteni care urmeaza un model de viata sanatos, care ii pot motiva si sustine la greu. Prezentatorul da exemplul acelor moai din Okinawa, retele de prieteni care au avut la baza scopuri de sustinere financiare (un fel de case de ajutor reciproc) dar care au evoluat spre un sens mai larg, membrii lor acordandu-si sprijin material, emotional si spiritual de-a lungul vietii. Dan Buettner insista ca relatiile de prietenie si sustinerea pe care acestea o ofera reprezinta probabil unul dintre cei mai importanti factori pentru o viata mai lunga.

Diferenta principala intre variile diete/regimuri recomandate, tratamentele cu vitamine si suplimente alimentare sau antrenamentele fizice propuse de unii sau de altii si cele descrise mai sus este ca ultimele au fost dovedite in practica (cum spune si cartea lui Dan Buettner – “Lesson for living longer from the people who’ve lived the longest” ).

Acum daca reflectam putin asupra modului de viata urban, tehnofil, consumerist, individualist si corporatist in care ne-am afundat, banuiesc ca devine evident ca ne indreptam in directii divergente. Trageti voi singuri concluziile mai departe…

Celor care vor spune ca n-avem cum sa ne retragem la tara, sa traim precum bunicii nostri (a caror viata avea destul de multe din caracteristicile enumerate mai sus) si ca vorbim de o alta teorie fara aplicabilitate practica, as vrea sa le sugerez sa-si arunce o privire la “Vitality Project“, un experiment de sase saptamani, in derulare in Albert Lea, Minnesota.

Mie unul multe initiative mi s-au parut interesante, de genul:

– “Walking Moai” – grupuri de pana la 10 persoane se intalnesc saptamanal pentru a merge dus -intors pana la o destinatie aleasa si pentru a participa la diverse proiecte de voluntariat. Oamenii invata sa socializeze, isi impartasesc problemele si incep sa se sustina moral, emotional si spiritual.

– “Walking school bus” – un grup de cel putin doi adulti care acompaniaza un grup de copii spre scoala, in mers pe jos in loc de mers cu masina. Permite o socializare mai buna si asigura un efort fizic zilnic pentru copii.

– Programe de activitate fizica la locurile de munca (stepathon/walkathon). Beneficii evidente si alunga si plictiseala…

Gradini comunitare in care se pot inchiria parcele unde si cultiva legume pentru consum. Alternativa evidenta la rosiile de plastic din supermarket.

Programe de nutritionism si gatit sanatos si proiecte comune cu magazinele alimentare pentru etichetarea mancarurilor sanatoase. Adio pizza home delivery si minutele pierdute citind tablourile lui Mendeleev cu E-uri de pe etichete.

Seminarii despre cum sa-ti gasesti scopul in viata. Publice si gratuite.

– Multe, multe programe de voluntariat. Cum sa rezolvi varii probleme, sa aduci oamenii laolalta si sa si obtii satisfactia ca faci un lucru bun.

Mai multe puteti citi pe site-ul lui Dan Buettner (aici) unde aveti si o unealta online de diagnostic al stilului de viata – Vitality Compass. Ce se poate aplica in Romania, las la latitudinea voastra sa estimati si, sper eu, sa incercati.

Sanatate!

Diverse. La o cafea cu cititorii.

Diverse. Ecologice.

1. In urma cu 7 ani am cumparat un televizor. Nu era cel mai tare si nici foarte scump. L-am schimbat recent cu unul care nu este nici cel mai tare si nu este nici scump. Calitate mult mai buna, cu diagonala cu 20% mai mare, si cu de 3 ori mai putine kilograme.

2. Casa in care m-am mutat in 2006 a fost construita in 1991. Anul trecut am schimbat centrala pe gaze. A scazut consumul de 3 ori.

3. Am observat o oarecare euforie pe partea de dreapta-dreapta a opiniilor din Romania la aflarea stirii ca niste oameni de stiinta au umflat cu pompa pericolul incalzirii globale. Stiu ca afara a fost destul de frig si asta ne face sceptici, insa daca pui un lemn pe foc, unde se duce caldura? In spatiu? Euforia asta nu numai ca nu este constructiva, dar ii determina pe unii sa faca si asocieri fortate.

Diverse. Economice.

4. Stefan Nanu, reprezentantul Romaniei la Banca Mondiala, imi da dreptate: nu mai avem nevoie de toti banii de la FMI!.

5. Si legat de banii de la FMI, leul se intareste. Cred ca BNR va taia din dobanda. Poate azi jumatate de punct si inca jumatate data viitoare.

6. Cred ca trebuie sa punem punct programelor prin care statul pompeaza bani sub scuza combaterii recesiunii. Astfel de programe actioneaza ca un drog. Sub justificarea evitarii unei cresteri economice anemice, se va cere ca aceste programe (care ar trebui sa fie exceptionale, de recesiune) nu numai sa nu dispara, dar sa se si inmulteasca si sa se mareasca. Iar firmele nu vor sti sa faca afaceri decat cu statul si prin stat. Nu tu competitivitate, nu tu initiativa, nimic. Sa dea statul, sa stimuleze statul. Pana cand? Pana cand nu mai putem sa platim datoriile?

Rosia Montana. Referendum? Concentrator Knelson?

Ministrul Economiei, dl. Videanu, a anuntat ca doreste proiectul firmei “Gabriel Resources” de exploatare a aurului de la Rosia Montana.

Am mai scris pe acest subiect aici.

Se pun urmatoare intrebari si incerc sa raspund la ele.

1. Exista avantaje economice? Respunsul meu este, evident: Da. Este o activitate economica, vor fi angajati oameni ce au lucrat in minerit in zona (chiar la aur), se vor plati taxe, statul va avea o cota de profit.

2. Este un proiect transparent? Raspunsul meu este: Nu. Nu imi este clar cum de a fost selectat proiectul firmei respective si de ce nu putea Regia Aurului sa-l exploateze. Contractul nu este public. Cat va castiga statul, cum si cine va verifica datele de explaotare si rezultatele financiare pentru proiect?

3. Impactul asupra mediului: aici nu este clar, caci totul depinde de metoda de exploatare folosita.

Incerc sa raspund la intrebarile de mai sus folosind si parerile mai pertinente ale cititorilor acestui blog.

1. Exista avantaje economice?

bbbb, citand din SFIN:

“Se estimează că de la Rosia Montană s-ar putea extrage 330 de tone de aur si peste 1.600 de tone de argint. Aceasta presupune exploatarea aurului în cariere de suprafaţă, anticipându-se extracţia a circa 13-16 milioane de tone de minereu anual, pe o perioadă de 17 ani. Studiile făcute arată că la o tonă de minereu excavat se obţin în jur de 1-1,5 grame de aur si 7,5 grame de argint”

Vali:

Statul roman ia 20 la suta din profit (fara sa puna un ban la pornirea exploatarii). Plus de asta toate taxele si impozitele se vor plati in Romania si statul roman va avea prioritate la cumpararea aurului de la rosia montana beneficiind de un pret special. Este prevazuta reamenajarea unei parti din galeriile romane si infiintarea unui muzeu al mineritului in aer liber care dupa terminarea exploatarii va trece fie in posesia statului roman fie in administrarea unei fundatii formata in urma unui parteneriat public-privat.

2. Este un proiect transparent?

Aici, in plus fata de ce am scris mai sus, am remarcat si opinia (surprinzatoare, dar posibila) a lui Dedalus:

Compania aia pur si simplu nu exista. Este un joint venture intre fosta societate de exploatare cu capital de stat si un “venture” din Canada, care isi stringe capital prin subscriptie publica. Din raportul lor reies niste sume uriase platite drept “indemnizatii de conducere” intreprinzatorilor respectivi.

Firma canadiana nu are nici 5% din capitalul necesar exploatarii, iar cat are, are prim emisiune de “actiuni” pe o piata (din cate stiu) nereglementata din Canada.

Firma care garanteaza obligatiile de mediu ale firmei care actioneza in zona o face in baza unui contract ale carei clauze fac extrem de incert angajamentul respectiv.

Jmekeria e simpla: stai activ cat poti, iei bani de la subscriptie, daca nu iese nimic, te alegi macar cu indemnizatiile (grase). Daca iese, iar nu faci nimic, cesionezi toata povestea altei firme (e clar cui). Paravanul e un joint-venture, platesti doi trei indivizi sa-ti faca presa buna si inca niste apropiati ai clasei politice sa-ti dea un studiu de impact de mediu…

3. Impactul asupra mediului

Ovidiu:

Exploatarea se poate face în galerie, sau la suprafaţă (în carieră). În primul caz e metoda tradiţională. În al doilea caz se sapă de la suprafaţă în jos, pe un con şi tot pământul scos se trece printr-un lac de decantare, unde se separă minereul de steril. Prima metodă e bună când minereul e concentrat în filoane, al doilea când e răspândit în toată masa versantului.

La Roşia e valabilă a doua situaţie şi singura exploatare profitabilă e cea de suprafaţă. Se poate face şi pe galerie, dar costă mai mult decât scoţi. Planul este să explodeze cei patru versanţi şi să ducă tot pământul într-un lac artificial de decantare pregătit în valea dintre ei (pe-acolo pe unde e acum comuna).

Pentru decantare se folosesc cianuri, este metoada cea mai eficientă şi singura profitabilă. Mai sunt alte substanţe mai puţin toxice, dar cu eficienţă foarte scăzută şi iar nu se scot banii investiţi – nu e vorba de un profit mai mic, ci de pierdere.

Procedeul nu e interzis în Europa, mai exact nu există o reglementare în acest sens – probabil pentru că nu sunt prea multe ţări care au ce aur să exploateze. Precedente sunt în Spania, unde acum 30 de ani au permis folosirea cianurilor şi în Cehia, unde Parlamentul a adoptat o lege care interzice astfel de metode.

Anna:

Din cate stiu, cele mai mari exploatari de aur din lumea asta sunt in America Latina (Chile si Peru) si se foloseste tot cianura; totusi, sunt modele de best practice pe mediu. Din cate mi-a explicat cineva: cianura se poate neutraliza insirand-o pe tapsan si lasand-o la aer liber (formula cianurii e CN, compus instabil, face un compus stabil cu oxigenul; basically te omoara din cauza ca atunci cand o mananci blocheaza oxigenul din sange si te sufoci; dar daca o lasi expusa la aer se combina cu oxigenul din atmosfera si se neutralizeaza). Problema cu accidentul de la Baia Mare e ca pe vremea lui Ceausescu se exploata in mare graba si nu lasau sterilul cu cianura suficient de mult in aer liber. Asa ca haldele de steril contin inca cianura in interior; accidentul a constat in faptul ca s-a prabusit o parte din halda de steril si cianura a intrat in rau.

Pe scurt, nu e neaparat necesar sa se repete experienta de la Baia Mare daca ne apucam sa exploatam Rosia Montana.

Vali, cu mai multe detalii si cu alte variante de exploatare:

Exploatarea se poate face si fara cianuri. Daca la momentul in care s-a realizat studiul de impact, acest lucru nu era posibil pentru ca pretul aurului era destul de scazut, acum se poate face. Dati si voi o cautare pe google dupa metoda concentratorului Knelson. Evident, in comparatie cu cianuratia, metoda Knelson da un randament cu aprox 30 % mai scazut. Dar daca ne gandim ca aurul a crescut cu 100% nu cred ca ar fi asa o mare problema.

Obama egal Bush? Si despre rolul U.E. la Copenhaga.

1. Barack Obama, recent laureat al premiului Nobel pentru Pace (nu pentru ecologie), a venit la Copenhaga, a stat cateva ore, s-a intalnit cu delegatia Chinei si a altor catorva tari in curs de dezvoltare si a plecat. Dar, inainte de a pleca, a declarat ca gata, se va semna un document, dar documentul respectiv nu este obligatoriu. Dezamagirea organizatorilor si a asociatiilor ecologiste este uriasa.

Conferinta de la Copenhaga a fost pregatita de vreo 2 ani de zile de ONU. In timpul asta, SUA nu a avut nicio treaba. Pardon, a luat Al Gore un premiu Nobel pentru Pace (da, pe teme ecologice de data asta).

George Bush (presedintele SUA din 2000 pana in 2008) a fost acuzat de unilateralism. Ca a invadat Irakul fara sa tina cont de opinia ONU. De fapt, s-a dus la ONU dupa ce a vorbit cu 2-3 aliati, a afirmat ca merge in Irak indiferent de opinia celorlalti si asta a facut.

La fel si Barack Obama acum: degeaba s-au chinuit oamenii aia timp de 2 ani sa organizeze conferinta. A venit Obama la Copenhaga, a stat de vorba cu 2-3 noi aliati, a spus ca a hotarat sa dicteze si sa semneze o hartie prin care sa nu angajeze SUA la nimic.

Nu vad, din acest punct de vedere, diferente intre actualul si fostul presedinte SUA.

PS. am urmarit azi, la BBC, atat declaratia lui Barack Obama cat si reactiile altor participanti.

2. Combaterea efectelor schimbarilor climatice este centrala politicii Uniunii Europene. Din pacate, desi UE a forbit pe o singura voce la Copenhaga, nu a reusit sa impuna nimic. UE nu are influenta externa pe care puterea economica ar dicta-o. Leadership zero. Noua constitutie (votata recent sub numele de Tratatul de la Lisabona) si, implicit, noile institutii create ar fi putut ajuta: din pacate noul presedinte al UE si noul ministru de externe au fost inexistenti. Chiar asa, stie cineva sa le scrie corect numele? – fara sa copiati, va rog.

Ca europeni, nu ne ramane decat sa dam exemplu de comportament. Sa sustinem reducerea cu 30% pana in 2020 a emisiilor de CO2. Poate puterea exemplului va avea un efect.

Economia de piata aplicata la Copenhaga

In aceste zile se termina conferinta de la Copenhaga privind schimbarile climatice.

Romania va sustine pozitia ambitioasa a Uniunii Europene de a reduce cu 30% emisiile de carbon pana in 2020.

Multe tari isi vor pune semnatura pe un document final la Copenhaga si se vor angaja ca vor face si vor drege. Insa controlul promisiunilor va fi extrem de greu.

Din cauza asta, personal, sunt adeptul unor masuri mai drastice, mai usor de implementat, mai rapide, in cadrul economiei de piata si, cred, mult mai echitabile.

Sunt doua mari probleme: emisiile de carbon si defrisarile.

1. Emisiile de carbon se pot reduce prin impozitarea drastica a productiei de petrol, gaze sau carbune. Ideal ar fi impozitarea la sursa (de exemplu in Emiratele Arabe Unite) pentru a nu crea avantaje competitive pentru tarile care nu vor sa impoziteze. De ex. daca pretul la petrol este de 80 USD / baril, impozitul sa fie si el de 80 USD / baril, in acest fel, clientul final va plati 160 USD / baril: 80 se vor duce la producator iar impozitul de 80 se vor duce intr-un fond al ONU. Fondul respectiv va fi folosit pentru combaterea efectelor schimbarilor climatice in tarile sarace (de ex. in tari cu un PIB / locuitor de sub 1.000 USD). Dar banii se pot folosi si in alte scopuri, de ex. in programe de educatie sexuala pentru a reduce cresterea populatiei (care pune o presiune suplimentara asupra mediului).

In acest mod simplu, producerea de energie pe baza de carbon, gaze sau pacura va fi mult mai putin rentabila si se vor cauta automat mijloace alternative. De asemenea, va scadea apetitul de transport si poate mult mai multi oameni vor folosi transportul in comun / bicicleta / mersul pe jos in locul masinii personale. In plus, programele de economisire a energiei (de ex. prin folosirea anumitor materiale de constructii sau a unor motoare mai eficiente) vor fi mai rentabile. Rezervele de petrol se vor epuiza in mult mai multi ani.

Cine crede ca doar prin educatie se vor reduce emisiile de carbon cred ca este visator. Pana nu il arzi la buzunar, omul prefera comoditatea.

Desigur, anumite industrii – precum industria auto sau a ingrasamintelor – vor avea de suferit. Insa tarile sarace, cu multa munca manuala, nu vor suferi. Din contra, produsele lor agricole vor avea preturi mai competitive.

2. Defrisarile ar trebui oprite imediat. Desigur, anumite comunitati depind de lemn pentru mancare / apa / caldura. Insa in directia asta se pot folosi banii din fondurile ONU ca ajutor pentru aceste comunitati si trecerea la alte surse energetice. Padurile sunt depozitul natural al emisiilor de carbon. Un program de reimpaduriri ar trebui inceput.

Romania:

Romania si-a redus semnificativ emisiile de carbon in ultimii 20 de ani. Asta in special din cauza restructurarii industriei falimentare si energofage visata de Ceausescu.

Insa si la ora actuala, 50% din casele din Romania se incalzesc pe lemne si carbune. Ar trebui ca acest procent sa fie redus si, in cele din urma, sa ajunga la zero. Un alt indicator important este ca 50% din electricitatea produsa de Romania este pe baza de carbune, gaze sau pacura. De asemenea, acest procent trebuie redus. Programele de reciclare romanesti sunt ultimele in Europa, trebuie sa luam Germania ca exemplu.

Negocierile de la Copenhaga

Din cate am citit in presa straina, SUA, China, India, Rusia si Brazilia sunt principalele piedici in semnarea unui acrod ambitios. Daca de la celelalte tari nu am pretentii, de la SUA am. SUA este cea mai importanta economie din lume. Trebuie sa arate leadership. Iar daca impozitele la producatori sunt imposibile acum, SUA si UE ar trebui sa creasca impozitele pe propriile piete. Sa dea un exemplu. Si sa puna conditii ecologice drastice la import.

In loc de concluzii

Nu trebuie sa ne jucam cu natura. Va trebui sa ne schimbam nivelul sau modul de trai? Probabil. Dar este un pret mic ce merita platit.


Taguri