Cooperativele au un nume rau in Romania datorita ideii de CAP introdusa de comunisti in agricultura si care s-a facut fortat, cu lacrimi si cu sange si a avut ca rezultat infometarea.

Parteneriatele au un nume mult mai bun si se gasesc deja in anumite sectoare, in special in cea a serviciilor profesionale (avocati, contabili).

Insa atat cooperativele cat si parteneriatele pot functiona pe scara mult mai larga, de exemplu sa fie lideri in retail.

Am doua exemple din Anglia.

Primul ar fi The Co-operative Group, o firma cu radacini in zonele muncitoresti din nordul Angliei pe la 1844. Firma nu are actionari in sensul clasic, are membri cooperatori. Astazi, are 6 milioane de membri care au drept de vot si drept la dividend, precum orice actionar. Insa aici este interesant: firma a fost infiintata ca o colaborare a consumatorilor care au decis sa cumpere impreuna anumite produse si au descoperit ca este mai eficient sa cumpere impreuna, sa depoziteze la o magazie de la care sa se aprovizioneze. Acesti 6 milioane de membri isi impart profiturile firmei in functie de cat de mult au cumparat de la magazinele firmei. Daca profitul este de 5% din vanzari si se aloca tot pentru dividende, atunci fiecare client – consumator primeste inapoi 5% din suma cheltuita de membrul respectiv in magazinele cooperativei in timpul anului. Un alt mod de a ajuta firma sa aiba costuri cat mai mici este voluntariatul: membrii se pot oferi voluntari sa lucreze la magazin, in cazul in care lucreaza 4 ore pe saptamana ca voluntari, primesc un discount suplimentar ce se aplica la volumul de cumparaturi al respectivului cooperator.

Al doilea exemplu este al parteneriatului John Lewis, o firma infiintata in Londra in 1864 unde azi absolut toti angajatii sunt parteneri adica si angajati si actionari. Buna parte din profitul firmei (cam 50%) se imparte intre parteneri ca un procent din salariu. De exemplu, din profitul de anul trecut, 50% din profit adica 195 de milioane de lire sterline (echivalent cu 240 de milioane de euro) a fost impartit celor 70.000 de angajati-parteneri, fiecare primind un bonus de 18% din salariu.

Mergeti pe linkurile din text daca doriti sa aflati mai multe despre organizarea interna, despre obiective, despre valorile firmelor si despre alte beneficii ale cooperatorilor de la The Co-operative Group si ale partenerilor de la John Lewis Partnership.

Au fost arestati cativa directori si fosti directori de la Romgaz si alte firme din energie pentru subminarea economiei nationale.

Sunt doar ei de vina? Sau sunt mai vinovati cei care i-au numit acolo? Nu este o noutate ca pozitii de directori si de membri in Consiliile de Administratie se dau pe criterii de cumetrie. Nu conteaza daca cei numiti au experienta sau daca sunt cinstiti si vor lucra pentru binele firmelor de stat si a bunului public. Nu, cei numiti lucreaza pentru clientii lor, respectiv sefii lor pe linie de partid sau pe linie de cumetrie.

Si chiar daca nu ar fi furat, numitii pe crieterii politice sunt incompetenti, ar fi adus oricum pierderi firmelor de stat.

Dati o cautare pe cuvantul cheie “Romgaz” pe acest blog ( http://www.emilstoica.ro/?s=ROMGAZ ) si veti vedea semnalalele de alarma ale mele precum si linkuri catre alte organizatii precum SAR care au analizat problema lipsei de buna gunvernare si a costurilor imense pentru Romania. Reamintesc doar analiza SAR care a identificat o gaura intr-un singur an de 200 de milioane de euro la Hidroelectrica.

De vreo 9 luni s-a declansat ideea nastrusnica de “manager privat la stat”, nu a dus nicaieri. Se discuta de atatia ani de privatizari la alte firme precum CFR, Posta, etc, s-a intamplat ceva? Nimic.

Cei care au facut aceste numiri sau au patronat aceste numiri isi vor recunoaste responsabilitatea si isi vor da macar demisia?

Se implinesc 4 ani de cand am inceput acest blog dspre buna guvernare si despre corporate governance in mod deosebit. Si nu sunt singurul care ma ocup de tema asta, personal recomand activitatea SAR (Societatea Academica din Romania).

Sa fie un subiect asa de greu de inteles?

Altfel, nu imi explic de ce nu se sesizeaza nimeni de sume fabuloase precum nici mai mult nici mai putin de 220 de milioane de euro pe an pierderi la Hidroelectrica, pierderi calculate de catre SAR in ultimul sau raport. Energia este un subiect cu baieti destepti, stim asta. Insa, desi avem solutii la indemana (repetate in mod obsesiv si de catre SAR sau si aici pe blog), nu se intampla nimic. NIMIC, NIMIC, NIMIC. Politicul nu raspunde, ziarele nu intreaba, lumea nu se agita. Mai degraba ne agitam atunci cand creste benzina cu 9 bani pe litru, facem greve ale soferilor.

Mai degraba ne agitam, in calitate de consilieri pe la diferite palate, sa raspundem pe lung unor opinii cu privire la dezbateri dintr-un partid politic.

Ne ocupam cu voluptate de tot soiul de probleme secundare: “Jos cu X, sus cu Y, cel cu sapca e bun, cel cu palarie nu e bun”.

Doar atata stim?

Mecanismele functionarii democratiei si a controlului publicului asupra banilor la buget sau a resurselor naturale ale tarii, nu ne intereseaza? Eu aveam o parere mai buna despre noi, ca romani.

As vrea sa pun mana pe Posta Romana.
As vrea sa pun mana pe patrimoniul sindicatelor.
As vrea sa pun mana pe Fondul Proprietatea.

Se poate face asta in mod legal, fara sa coste o avere uriasa si dupa 5 ani sa scot profit? Evident ca DA. Tine de capitalism. Unii o numesc specula insa nu sunt de acord cu aceasta definitie.

Sa le luam pe rand.

Posta Romana: este o societate pe care statul arunca de 20 de ani sute de mii de euro pe an pe consultanta in vederea privatizarii, reorganizare, restructurare. Evident, postasii isi iau spaga nestingheriti ca duc pensia la oameni iar spaga asta nu va scadea cu 15%, stati linistiti. Posta este un activ prost gestionat si subevaluat. De ce subevaluat? Pentru ca e pe pierdere si nu exista un plan credibil prezentat de un manager credibil care sa ii aduca un profit sanatos. Caci in asta sta valoarea unui activ: in capacitatea de a genera bani. Asadar, un investitor privat, indiferent de nume, daca angajeaza un manager competent va putea sa aduca lejer profitabilitate si, implicit sa-i creasca valoarea. Nu are nevoie mai mult de 2-3 ani, asa incat in 5 ani consolideaza situatia financiara si o pregateste de vanzare la o valoare mult mai mare (de exemplu prin listarea la bursa). Intrebarea pe care mi-o pus este: de ce actionarii actuali ai Postei nu insista ca sa aiba ei un manager competent care sa mareasca valoarea acestui activ?

Patrimoniul Sindicatelor: sa fim intelesi: acest patrimoniu este unul privat si anume al membrilor de sindicat. Daca sindicatele si sindicalistii nu pun mare pret pe actualul patrimoniu si doresc sa il vanda, daca ei prefera sa incaseze niste bani azi decat niste beneficii maine, nu vad ce este rau in asta. Este posibil ca un investitor privat – dupa aceeasi procedura ca mai sus – poate ca obtine o valoare de utilitate mai mare a acestui patrimoniu. De ce oare sindicalistii nu vad o valoare mai mare in patrimoniul pe care il controleaza?

Fondul Proprietatea – si in acest caz, vorbim despre activele detinute de niste persoane private. Multi dintre ei si-au vandut deja participatiile pe o piata nereglementata: cei care au cumparat spera sa obtina o valoare mai mare in viitor. Actionarii au insistat si au obtinut un management competent care va cota fondul la bursa si care, probabil, va fi mai activ in conducerile firmelor unde Fondul detine participatii. Desigur, este un mare pariu: participatiile sunt in firme detinute majoritar de stat unde profitabilitatea nu este un obiectiv, insa unde Fondul va impinge catre management competent. In opinia mea, potentialul este semnificativ.

Eu cred ca problema nu este la investitorii / capitalistii care vor sa cumpere un activ prost gestionat si sa-l faca profitabil. Problema este cu actualii actionari care au abandonat activele in mana unor manageri incompetenti si nu cer performanta.

In cei 13 ani de experienta profesionala am vazut destule cazuri in care diferite firme – inclusiv multinationale bine organizate – au fost victimele diferitelor tipuri de frauda. In toti acesti ani, am propus, dar si aplicat, diferite modele de diminuare a riscului de frauda. Exista o literatura intreaga, exista destui teroreticieni, dar si consultanti bine platiti care pot explica mai bine si mai exhaustiv despre cum o firma isi poate reduce riscul de frauda.

Insa experienta este un bun profesor si incerc sa impartasesc ceva din ea.

1. Cultura firmei — este cel mai important lucru. Daca firma are o cultura cu toleranta zero fata de orice tip de frauda; daca este o cultura deschisa si daca urmareste profitul in mod 100% legal. Iti poti da seama inca de la angajare de cultura firmei. De obicei ti se inmaneaza o brosura unde sunt descrise valorile firmei precum si cateva politici despre codul de etica al angajatului. Daca firma este cotata la bursa, creste transparenta, atunci ai si informatii publice certificate si te ajuta la evaluare.

2. Nu se merge de unul singur la intalniri importante: mai ales atunci cand sunt negocieri ce implica bani. Este bine sa fie cel putin doi.

3. Controale interne solide: departamentul financiar trebuie sa fie independent si profesionist si care sa se asigure ca toate contractele sunt aprobate de cel putin doi reprezentanti, ca pentru plati ai nevoie de mai multe semnaturi din mai multe departamente; firma sa aiba si audit intern care sa raspunda comitetului de audit alcatuit din profesionsti integri si independenti. Neaparat si audit extern.

4. Pe cine angajam?: sa se evite nepotismul. Odata ce lucrul asta este stabilit, orice potential angajat sa fie intervievat de cel putin doua persoane care sa fie ambele de acord cu angajarea. Un manager experimentat miroase daca un candidat are probleme cu integritatea. Si neaparat luat referinte si sunat la fostul angajator.

5. Aprobarea cheltuielilor: de exemplu atunci cand iesiti la cina cu seful trebuie sa plateasca seful. Daca seful il pune pe un subaltern sa plateasca, cheltuielile subalternului apoi vor fi aprobate de sef; in acest fel firma poate plati o cina cu caracter privat si nu in interes de serviciu. Lasati-l pe sef sa deconteze el cina, sa vedem daca seful lui ierarhic este de acord.

6. Atentiile din partea tertilor sa fie interzise: este bine ca atentiile mai mari de 10-20 de euro sa fie declarate. Daca este mai mult, de exemplu o excursie in Noua Caledonie, independenta angajatului poate fi pusa la indoiala. Daca iesiti cu un furnizor sau client la masa, nu-l lasati sa plateasca. Nu acceptati favoruri din partea nimanui.

7. Alte activitati in afara serviciului sa fie declarate: de exemplu daca esti director de vanzari la o firma de automobile si ai venituri suplimentare din, sa zicem, spalatorie auto: daca spalatoria auto este mica si nu lucreaza cu firma de automobile este OK. Daca in schimb are contract cu firma de automobile, atunci exista conflict de interese. Din cauza asta spalatoria auto trebuie declarata angajatorului.

Parte din aceste sapte metode sunt usor de implementat, dar si celelalte – precum cultura firmei – odata implementate si intretinute, devin extrem de usoare.

Posta Romana iar se restructureaza.

Vom prezenta un plan de reorganizare şi o vom împărţi pe unităţi operaţionale, să vedem care are profit şi care nu, (…) acum se face o analiză în ceea ce priveşte reorganizarea Poştei Române.

Asa a declarat Gabriel Sandu, Ministrul Comunicatiilor.

Restructurarea Postei a inceput in 1991 si am facut aici o cronologie a procesului de reorganizare, consultanta, intentii de privatizare, iar restructurare, informatizare, iar reorganizare, inca o analiza, iar un consultant strain, s.a.m.d. Sunt 20 de ani de cand diferiti ministri mimeaza competenta manageriala in ce priveste Posta Romana, un monopol de stat care produce pierderi.

Posta, cu cei 35.000 de angajati (si potential mai multi votanti), este un subiect important in campaniile electorale. In plus, este un loc prielnic pentru relatii clientelare si de coruptie. Pentru mine, ca manager in domeniul privat, este frustrant sa vad restructurarea aceasta eterna. De fapt, restructurarea este mimata, obiectivul fiind mentinerea relatiilor clientelare, a coruptiei si a dirijarii multor voturi.

Vreti sa va credem, dupa 20 de ani de esecuri, ca vreti sa restructurati Posta? Privatizati-o! Si nu ne mai mintiti ca singura metoda de a privatiza Posta este ca Sorin Ovidiu Vintu sa o cumpere pentru ca si-o doreste. Se poate privatiza prin mult mai multe metode, transparente, se poate incepe cu privatizarea partiala (20-30%) din actiuni pe Bursa, se pot pune conditii ca niciun actionar sa detina mai mult de 10% daca ne e teama de nu stiu ce intentii malefice.