Inainte de a discuta despre Romania, as face o mica paranteza si as discuta despre Africa subsahariana.

In ultimii 10 ani, in top 20 tari din lume in ceea ce priveste cresterea economica, 10 au revenit tarilor din Africa subsahariana. O crestere economica de 10% pe an pentru aceste tari nu este iesit din comun. Si in 2011 ratele de crestere au fost sanatoase, la fel pentru 2012. In ultimii 20 de ani, de cand a cazut cortina de fier, si in tarile Africane am vazut progres democratic: din ce in ce mai multe tari scapa de diferiti despoti sau dictatori militari si adopta democratia; Liberia are ca presedinte o femeie care a fost realeasa in 2011 si a luat si premiul Nobel pentru pace.

Analizand datele tarilor din Africa subsahariana, apare an de an o problema: rata de crestere economica efectiva la sfarsitul anului este cu doua puncte mai mica decat predictiile facute la inceputul anului de organisme internationale precum FMI. Motivul este ca FMI nu este in stare sa evalueze impactul real al ineficientei institutionale din acele tari si gradul de coruptie: de exemplu proiecte de infrastrutura anuntate ca sigure se amana pentru ca cineva nu si-a primit “dreptul”.

PIB-ul unei economii este dat de populatia activa deinmultit cu productivitatea individuala. Tarile africane au o populatie in crestere, dar si o productivitate in crestere. Cresterea productivitatii este data de deschiderea economiilor la capitaluri straine, la deschiderea catre comert si, mai ales, de transferul de know – how in orice domeniu de la tari mai dezvoltate. Pentru ca diferenta de know-how este extrem de mare, din cauza asta se absoarbe mai repede. Aceasta crestere economica din Africa este datorata unui grad de globalizare mai ridicat.

O evolutie asemenatoare am observat si in Romania, mai ales in perioada 1997 – 2008.

In 2008 am observat ca deceniul de crestere economica s-a terminat in spargerea anumitor bule: a consumului, a creditului, a imobiliarelor, a salariilor neacoperite de productivitate, dar mai ales a bulei optimismului, a asteptarilor: daca te uitai la planurile de afaceri combinate a firmelor pe un anumit sector de activitate si adunai cota de piata iti dadea tot timpul peste 100%; lucru ce a insemnat ca firmele erau in concurenta de resurse, in special resurse umane: au crescut salariile cu 20% pe an (si guvernantii au facut si ei la fel), a crescut creditarea, au crescut deci preturile la imobile, toti (inclusiv firmele) calculand ca aceste cresteri de 20% pe an vor fi pe vecie.

Cred ca azi s-au spart acele bule si poate chiar ca am devenit mult prea pesimisti, lucru ce are un impact negativ asupra consumului, asupra creditarii, asupra creditului, asupra imobiliarelor.

Cresterile economice sustinute din Asia, din Africa, din America de Sud vor duce la crestere economica mondiala, chiar SUA va creste cu 2-3% si chiar daca zona euro va scadea cu 0.3%, tot vom avea o crestere economica mondiala sanatoasa. In cele din urma, toti vor beneficia de cresterea globala, inclusiv zona euro, inclusiv Romania.

Evident, cresterea economica globala se petrece si pe fondul cresterii populatiei (anul trecut am trecut de pragul de 7 miliarde) si, deci, va fi o presiune imensa pe resurse. Nu numai resurse naturale precum petrol, fier, etc, dar si apa si aerul.

Romania este o tara cu potential bogat: cel agricol poate hrani o populatie de 4 ori mai mare decat cea actuala a Romaniei, 27% din suprafata Romaniei este acoperita de paduri, potentialul hidrografic este urias, ca sa nu mai vorbim ca mai avem si alte resurse, printre care aur, petrol si gaze unde inca exista potential de noi perimetre de exploatare; iar in ceea ce priveste energia eoliana am asistat practic la o revolutie in ultimii ani.

Romania are inca o diferenta de know – how fata de vest, PIB / locuitor este mai putin de 50% din media UE iar faptul ca suntem membri UE nu va face decat ca acest decalaj sa scada. Asta inseamna crestere de productivitate mai sustinuta decat in zona euro de exemplu – care va avea si ea crestere – dar trebuie sa-i prindem din urma.

Romania are inca atatea de facut, de exemplu in infrastructura: nu numai ca avem un grad de indatorare mic ca tara, dar putem accesa si fonduri de zeci de miliarde de euro de la UE.

Sunt atatea motive, iata, sa credem intr-o crestere economica sustinuta in Romania.

Maine va fi o zi importanta in istoria noastra recenta. Vom vedea ce a invatat actuala clasa politica din Romania. Presedintele va face o declaratie unde va spune probabil ca recentele miscari populare sunt cauzate de masurile de austeritate adoptate datorita crizei economice (o criza reala care a rezultat in spargerea bulelor – vezi mai sus).

Imaginea tarii in ultimele 10 zile este cea a unei tari ce nu mai poate fi guvernata de actuala clasa politica: posibilitatea ca guvernul sa impinga o reforma sau sa adopte o lege este zero. Puterea a dat inapoi si l-a rugat pe dl. Arafat sa revina, puterea l-a numit ilegal si netransparent pe Presedintele Consiliului de Administratie la Transelectrica, doar pentru ca 4 zile mai tarziu sa renunte la aceasta numire, l-a dat afara pe un ministru pentru ca a injurat cetatenii.

Am aratat mai sus ca avem atatea motive sa fim optimisti si sa credem intr-o dezvoltare economica sustinuta. S-ar putea ca puterea sa dea vina doar pe criza economica pentru a explica protestele si sa promita masuri de imbunatatire a nivelului de trai. Insa cu 100 de lei in plus la salariu nu rezolvi o nemultumire populara si o stim prea bine.

Ceea ce ar rezolva criza economico – sociala ar fi un plan credibil de crestere economica sustinuta. Avem toate elementele necesare, asa cum am explicat mai sus. Ceea ce poate trage in jos potentialul nostru, ca si in cazul tarilor africane, este lipsa unor institutii eficiente. Puterea trebuie sa vina, in opinia mea, si cu un plan credibil de crestere a eficientei institutionale. Iar asta inseamna un tranfer real de putere de la clasa politica spre tehnocrati.

Daca actuala putere mai are ceva legitimitate este pentru ca oameni ca dvs. inca o sustineti. Nu ar trebui si ma mir ca nu va dati seama inca de acest lucru.

Dupa 1989, toti politrucii si functionarii din sistemul comunist corupt au trecut cu arme si bagaje in barca FSN-ului condus de Iliescu. A fost nevoie de 6 ani de eforturi ale societatii civile pentru ca Iliescu sa piarda puterea. Au avut loc ceva schimbari, insa puterea condusa de Emil Constantinescu nu a reusit sa-i aduca pe acei 60.000 de specialisti cu care se lauda. CDR a esuat pentru ca nu a reusit sa introduca meritocratia in modul in care statul este condus, a perpetuat sistemul corupt de care au beneficiat cei noi ajunsi la putere. Nu a fost o surpriza pentru Ion Iliescu sa recastige puterea in 2000.

A fost nevoie din nou de mobilizarea societatii civile in 2004 pentru a scapa de Adrian Nastase, urmasul lui Ion Iliescu.

Si ce a facut puterea de dupa 2004: a continuat sa promoveze sistemul feudal de stat, organizat de diversi baroni, de nasi, de fini, de nepoti; meritocratia mult promisa in guvern a fost abandonata imediat si am fost martorii a unor furturi continue din banii cetatenilor, uneori poleite sub numele de initiativa privata. Am ruesit sa dezvoltam milionari de carton din taxele romanilor. Am reusit sa dam un nume rau ideii de initiativa privata si de privatizare pentru ca in 22 de ani aceste concepte au fost sinonime cu devalizare si cu contracte dezavantajoase pentru stat.

In 2012 insa, sociatatea civila se afla in impas: toate drumurile pentru oameni onesti sunt inchise. Ca este vorba de PDL, PSD, PNL, UDMR sau UNPR, sistemul este inchis: toate aceste forte politice sunt multumite in status-quo pentru ca asa sunt finantate: din banii publici dati pe ochi frumosi unor oameni de afaceri de carton care, la randul lor, finantateaza partidele politice.

Avem un deficit democratic, dragii mei. Milioane de romani sunt impinsi in afara granitelor pentru ca resursele tarii merg catre un nucleu de analfabeti verosi sau de capitalisti de cumetrie, pe multi dintre ei ii gasiti prin parlament, pe altii in Top 300.

Romania are nevoie de un nou contract social prin care oamenii competenti nu sunt dati afara din sistem, un sistem economic liberal unde este posibila concurenta, unde oameni cu idei de afaceri nu se lovesc si nu sunt blocati de acesti capitalisti de cumetrie care primesc facilitati de la stat; avem nevoie de dilalog social si nu de reforme adoptate prin mecanismul de asumare a raspunderii. Caci am vazut ce asumare a raspunderii avem in Casa de Asigurari de Sanatate.

Voi ar trebui sa va alaturati protestelor, poate ca nu vor mai fi violente.

Romania nu este inca o dictatura in modelul Nord Coreean de dictatura.

Dar ce fel de societate e aia unde oamenii prefera sa plece din tara, unde oamenii de afaceri sunt blocati de milionari de carton, unde firme oneste sunt jupuite de functionari corupti, unde legile se voteaza fara o consultare publica reala?

Riscam sa ajungem ca in Ungaria sau, mai rau, ca in perioada tarzie a anilor ’30.

Si cand nepotii nostri vor citi cartile de istorie, se vor intreba: dar ce au spus Vladimir Tismaneanu si ceilalti intelectuali Pro-Cotroceni?

Este mult prea usor sa spui ca 2012 va fi un an greu si sa prezici tot felul de nenorociri.

Sunt cateva tendinte din 2010 si 2011 pe care cred ca putem construi iar opinia mea este ca dracul nu este atat de negru.

Nu trebuie sa uitam ca la sfarsitul anului urmator vor fi alegeri locale si generale, ceea ce va avea un impact asupra deciziilor legislative, de investitii, de privatizare.

Iata ce cred ca se va intampla, va rog sa completati voi:

1. Economia va creste cu peste 2% in 2012: sectorul de productie privat, chiar daca am piedut Nokia, va continua sa creasca, mai ales pe export si indeosebi in prima parte a anului. Partea a doua a anului vom avea o crestere a investitiilor (ciclul electoral).

2. Inflatia va fi la niveluri similare cu alte tari in UE. Criza Euro si volatilitatea cursului de schimb Euro / dolar precum si lectiile pe care le invatam din Ungaria cu francii elvetieni ne obliga sa avem incredere in moneda locala.

3. Euro: obiectivul este sa aderam la Euro. Politicienii din zona euro – in ciuda unor comentarii rautacioase – cred ca vor scoate Euro din criza: avem noi guverne care par sa fie serioase atat in Grecia cat si in Italia, Spania, Portugalia si Irlanda. Cursul Leu – Euro va sta undeva pe la 4,3 lei / euro, desi cred ca este un pic de spatiu sa mai depreciem pana la 4,5 lei / euro: inca avem deficite externe si nu trebuie sa intram in zona euro cu un leu supra-evaluat.

4. Trebuie sa ne intoarcem la munca. PIB = ore lucrate X productivitate. Vrem sa crestem economia si sa ne fie mai bine tuturor? Atunci trebuie sa lucram mai mult si mai eficient. Somajul este mult prea mare, productivitatea la stat mult prea mica, birocratia mult prea mare (ceea ce inseamna mai putine ore pentru activitati productive). Problema este clar cu incapacitatea institutionala: desi s-au schimbat legi, s-au schimbat prea putin si nu vad niciun plan de a creste numarul de locuri de munca. A scoate locurile de munca din zona gri in zona taxabila este bine, insa trebuie create locuri de munca reale. Aceasta ar trebui sa fie strategia principala a guvernului, dar si in programele politice ale partidelor pentru alegerile din 2012. Voi acorda votul meu acelui partid care ma convinge ca poate reduce somajul la sub 3% in 2015.

5. Economia va fi controlata de grupuri de interese. Din pacate, economia cred ca va fi si in 2012 controlata de grupuri de interese ce graviteaza, normal, in jurul celor care se afla la guvernare (indiferent de culoare). Societatea civila si partidele mai mici trebuie sa iasa din adormire si sa atace aceasta problema cheie nerezolvata din 1990 si care nu se va rezolva daca aceleasi politici vor continua si dupa alegerile din 2012. Propunerile de privatizari, de managent privat, etc, nu ma conving: tot le aud de 22 de ani. S-a facut prea putin pentru buna guvernare in acesti 22 de ani si nu neaparat prin legi, ci prin atitudinea celor de la guvernare: osul e al lor si vor sa-l roada cat mai mult.

6. Cresterea economica pe urmatorii 10 ani. Cum spuneam la punctul 1, economia va creste cu 2%. Insa este prea putin: Romania trebuie sa prinda restul lumii, nu putem sa fim multumiti cu 2%. Cresterea economica trebuie sa fie de peste 8% pe an pentru urmatorii 10 ani si tot nu e suficient. Dar si pentru 8% asta e nevoie de cateva lucruri simple ce tin de vointa politica si de constientizarea celor din aparatul de stat. Avem nevoie de domnia legii intr-un sistem juridic eficient, investitii inteligente in infrastructura, liberalizare economica, somaj mic, investitii in educatie pentru a creste productivitatea. Avem nevoie ca de aer de crestere economica, ceasul demografic nu ne va ierta: vom avea prea multi pensionari raportat la populatia activa, pensionarii atrag costuri imense; iar daca nu au perpective de crestere in Romania, tineretul se va indrepta spre alte tari, iar Romania se va transforma intr-un azil de batrani.

Aceasta postare a plecat de la comentariul unui cititor (care semneaza Gamma), redat mai jos:

“Statul nu prea are parghii directe in privinta asta , doar angajarile in sectorul bugetar (Doamne pazeste ! ) . Mai are posibilitatea investitiilor in infrastructura care indirect mai pot genera ceva locuri de munca dar implica mai multi bani cheltuiti fata de ce se incaseaza in perioada imediat urmatoare , lucru care este inacceptabil acum cand de-abia scapam de ochiul speculatorilor . La fel – orice subventie sau reducere de taxe ar implica un deficit bugetar marit = imprumuturi scumpe . Singura solutie de imbunatatire ar fi o mai buna gospodarire a banului public dar incearca tu sa-i convingi pe judecatori sa bage la inchisoare coruptii de la noi :p . Vezi seria Dosare blocate la tribunal de pe HN .
N-am nici o treaba cu guvernul doar ca in pielea lor n-as avea nici o idee cum sa fac sa mearga caruta (se pare ca si vesticii sunt in aceeasi oala ). In schimb stiu cum as putea sa ma capatuiesc … doar un euro sa iau de la fiecare o data pe mandat si m-am facut multimilionar .Asta in conditiile in care statul va ia peste jumate de salariu in fiecare luna fara sa fiti prea oripilati . Eu sunt … dar n-am ce face zic merci ca nu sunt in Sudan si inca mai am job.”

Tema creerii de locuri de munca este abordata la noi in cel mai pur stil industrial, sub deviza “guvernul sa faca ceva pentru a crea locuri de munca”. Haideti sa vedem lucrurile dintr-o alta perspectiva.

In agricultura, lucrurile functioneaza in mare dupa urmatoarea logica: se ara pamantul, se insamanteaza, se adauga eventual ingrasaminte, se protejeaza cultura de daunatori si, in final, se culege. Eventual (si asta e o nuanta importanta, vom vedea mai tarziu de ce) se iriga. Daca se fac toate lucrurile astea, este posibil ca recolta sa fie buna. Nu exista nici o certitudine, pentru ca mai intervin multi alti factori. Cu toate astea, agricultura este o stiinta, nu o arta.

In industrie, lucrurile functioneaza dupa un tipar mult mai predictibil. Se construieste o unitate de productie (hala+masini), se introduc materii prime, se fac prelucrari si se obtin produse finite, in cantitati si la un nivel de calitate posibile de stabilit anterior procesului de productie.

Crearea locurilor de munca se incadreaza in tiparul agricol, nu in cel industrial. Cum spune cititorul nostru “Statul nu prea are parghii directe in privinta asta , doar angajarile in sectorul bugetar”. Cu toate astea, crearea de locuri de munca nu e o arta.

Nu trebuie sa asteptam miracole de la guvern, nici locuri de munca scoase din joben. Dar sunt lucruri pe care guvernul trebuie sa le faca pentru a facilita crearea lor. Echivalentul aratului, semanatului, protejarii de daunatori. Acesta sunt (fara ca lista sa fie completa):
-crearea unei legislatii economice simple si clare
-transformarea organelor de control in organe de indrumare (ITM, garda financiara, DSV, OPC etc etc etc)
-crearea unui proces de judecare a diferendelor intre actorii economici previzibil, rapid si ieftin
-mentinerea unei concurente loiale
-crearea unei legislatii a muncii care sa incurajeze munca
-transparenta in efectuarea cheltuielilor statului

Toate cele de mai sus creaza premisele, dar nu garanteaza crearea locurilor de munca. Locurile de munca apar ca o consecinta a celor de mai sus, atunci cand initiativa privata sesizeaza oportunitatile de piata si decide sa profite de ele. In acest proces apar locurile de munca.

Vorbeam mai sus de irigare. Rolul lor e jucat de facilitatile fiscale. Guvernul (ca si agricultorul) trebuie sa si le permita (financiar vorbind). Dar ele nu sunt obligatorii. In plus, trebuie folosite cu grija, pentru ca, uneori, au efecte adverse.

Similitudinea cu agricultura merge chiar mai departe. Cei ce au avut tangente cu agricultura din sudul tarii stiu ca e suficient sa arunci o mana se seminte pentru a avea o recolta (mediocra, e drept, dar e totusi o recolta). In acelasi mod, initativa privata va crea locuri de munca, chiar activand intr-un mediu ostil. Dar numarul si calitatea lor vor fi mediocre – ca si recolta de care nu te ingrijesti.

De prea multe ori, politicienii vor sa fie industriasi straluciti in loc de agricultori perseverenti…

Lucian Croitoru a scris un articol in care ne arata o sperietoare, insa sperietoarea este de paie.

Sunt cateva argumente din articolul dlui. Croitoru care nu trec testul realitatii.

Exemplul 1, dl. Croitoru spune:

În ceea ce privește recapitalizarea băncilor, un risc vine de la faptul că schema se bazează și pe ipoteza că băncile vor atinge capitalizarea de 9 la sută prin aport de capital privat într-un termen relativ scurt. Acționarii privați ai băncilor expuse pe Grecia s-ar putea însă să nu aibă acești bani. Iar cei care au banii necesari ar putea să nu accepte pierderi de o astfel de mărime. În plus, proprietarii băncilor s-ar putea să nu accepte noi investitori privați, din moment ce aceasta înseamnă diluarea proprietății. Date fiind aceste constrângeri, băncile pot încerca să atingă cerința de capital prin vânzare de active. Vânzarea de active va genera o scădere a creditului și o încetinire a creșterii economice, perpetuînd cercul vicios. Există, totuși o limită la vânzarea de active. Ea poate duce la scăderea prețurilor activelor, care se va reflecta în creșterea raportului datorii/capital pe măsură ce pierderile din astfel de tranzacții se for reflecta în rezultatele financiare.

Ma bucur ca s-a oprit totusi la timp si a mentionat ca exista o limita la vanzarea de active, insa nu a continuat sa spuna care ar fi aceasta limita. In mod clar, daca toate bancile se apuca sa vanda active deodata, probabil ca vor inregistra pierderi. Eu cred ca limita este destul de mica, asa ca nu trebuie sa ne speriem. Si ar trebui sa ducem rationamentul si mai departe si anume sa raspundem la intrebarea: cine cumpara? Deci daca bancile vand, cine cumpara? Probabil ca vor cumpara banci care sunt mai solide insa asta inseamna ca daca sunt mai solide inseamna ca au deja capitaluri care stau nefolosite caci si ele trebuie sa respecte limita de 9%. Impactul in economia reala va fi asadar zero. La fel, poate cumpara firme / persoane cu ecces de lichiditati, insa si asta inseamna ca aceste lichiditati stau nefolosite la ora asta, impactul in economia reala fiind, de data asta poate chiar pozitiv caci noul proprietar poate investeste chiar sume suplimentare in activul cumparat.

Limita de 9% poate fi atinsa prin reducere de cheltuieli, ceea ce inseamna o consolidare a sistemului bancar si, deci, reduceri de costuri. Reducerea suplimentara a salariilor va ajuta si ea.

Exemplul 2:

Reducerea valorii obligațiunilor este, de asemenea, foarte riscantă. Ea poate genera hazard moral și nu reprezintă un pas în direcția revenirii bondurilor suverane la statutul de activ fără risc. Dimpotrivă, dacă reducerea datoriilor suverane se produce pentru Grecia, băncile ar putea înțelege că și în cazul altor state s-ar putea decide reducerea datoriilor, ceea ce ar spori neîncrederea.

Sa fim seriosi, Grecia este in faliment iar bancile grecesti ar trebui probabil nationalizate cu proprietarii primind zero centi pentru actiuni. Problema este ca statul grec nu are bani pentru a capitaliza bancile grecesti la cerinta de 9%, asta va insemna ca va continua consolidarea bancilor in Grecia, ca salariile vor trebui scazute funcionarilor ramasi si ca nu ar fi o idee rea sa vanda activele din afara Greciei, sa ia niste bani. Aici BNR-ul si CEC-ul (detinut de stat) ar putea da o mana de ajutor si sa ajute la consolidarea sistemului bancar romanesc.

Sistemul bancar european trebuie redimensionat la noile realitati economice. Au gresit cu creditarea, sa plateasca. Nu trebuie sa intre in faliment pentru ca sunt esentiale intr-o economie. Insa actionarii bancilor cu probleme ar trebui sa accepte pierderile, la fel si sefii de banci ar trebui sa lucreze la consolidarea sistemului si la reducerea cheltuielilor. Alternativa la aceste masuri nu inseamna decat mariri de taxe sau inflatie – care este tot un fel de impozit pe nivelul de trai.

Iar daca bancile isi vor reduce dimensiunile si tot o sa mai fie nevoie de bani, asta este, trebuie sa platim. In definitiv noi am votat politicieni populisti care au tocat bani; aceiasi politicieni au numit reprezentanti in institutii de control precum BCE sau BNR. Poate data viitoare ne invatam lectia. Insa, pana sa scoatem bani din buzunar, autoritatile bancare ar fi bine sa-si faca datoria si sa puna bancile sa ia masuri de redimensionare.

PS. Relativ pe aceeasi tema, poate ar trebui sa rediscutam imprumutul primit de la FMI pentru stabilizarea cursului de schimb. Romania s-a incarcat cu datorii si pentru ca in orice ecuatie economica in care vorbim de datorii trebuie sa fie ceva ce contrabalanseaza perfect aceste datorii vedem in mod clar banci cu capital strain ce opereaza in Romania si care au ramas destul de sanatoase.

E clar, li se pregateste ceva si nu sunt multumiti. Sefi de banci mari, de la Deutche si pana la Santander au iesit la atac, nemultumiti fiind reglementarile ce vor fi propuse in urmatoarele saptamani, respectiv de cresterea capitalurilor proprii si de pierderi generate de falimentul Greciei.

Pierderile pe Grecia sunt din vina bancilor, au evaluat gresit riscul. Au avut mare incredere in datele statistice produse de Grecia (echivalent cu un fluturas fals prezentat la banca pentru un credit ipotecar) si au crezut ca bunica BCE garanteaza cu bijuteriile si tablourile.

Noile cerinte pentru capitalurile proprii sunt de fapt niste polite de asigurare mai tangibile. Polite de asigurare aveau si inainte, doar ca si le semnau unii altora pana cand firme precum AIG au dat faliment si a trebuit nationalizate. Deci asiguratorul era pana la urma statul, respectiv contribuabilul.

Acesta este pretul pe care bancile trebuie sa-l plateasca, nu este normal ca profitul sa fie privat iar pierderea sa fie a statului.

Sefii de banci incearca sa arate doua riscuri, dar sunt doua riscuri false. Primul ar fi ca ar scadea creditarea, cand de fapt ar trebui sa scada costurile si dividendele pana cand vor respecta noile reglementari. Reducerea de costuri inseamna, inevitabil, reducere de salarii si bonusuri, care oricum sunt mult peste media pe economie oriunde in lume. Sefii de banci spun ca daca se reduc salariile, o sa piarda din talentul resurselor umane. Am vazt cu cat talent au dat faliment. Serios vorbind, daca toate bancile o sa taie din salarii, unde o sa mearga angajatii? In Hong Kong, Singapore? Pai aceste tari nu ar putea face fata falimentului unei banci precum Lehman sau RBS. S-ar putea insa ca salarii mai mici in banci sa faca tinerii sa reconsidere si alte meserii, lucru care ar fi chiar de dorit.

Asa ca daca sefii de banci isi arata gherele, ar fi bine sa le taiem.