Un scurt comentariu pe tema cainilor vagabonzi din Bucuresti si nu numai.

Problema cainilor vagabonzi a fost cauzata de oameni, nu de caini. Iar acesti caini nu au trecut granita de la bulgari, nu, ei sunt autohtoni, cineva i-a abandonat.

Daca vrem sa dam dovada de civilizatie si sa ne consideram occidentali, nu am fi de acord cu eutanasierea cainilor vagabonzi.

Daca vrei caine, trebuie sa-l educi si sa-l tratezi ca pe un animal de companie. Daca vrei caine, nu-l tine in lant. Daca vrei caine, nu-i da drumul pe strada sa-si faca de cap. Daca se intampla sa ai o catelusa cu pui, nu arunca puii la marginea orasului. Nu lua un catel de Craciun pentru copii doar ca sa-l abandonezi cand creste mai mare. Daca nu vrei sa ai pui de la catel, mergi la veterninar si sterilizeaza-l. Daca te muti de la casa (sau de la tara) la bloc, ia-ti cainele cu tine, nu-l abandona.

Este usor sa dai vina pe cainii vagabonzi pentru tot felul de rele, dar atata timp cat nu avem posesori de caini educati, problema nu va disparea niciodata. Posesorii de caini trebuie sa fie testati daca stiu sa-si educe cainii, de asemenea trebuie verificat si daca locuintele lor sunt adaptate pentru animale de companie, caini sau pisici.

Am citit despre nefericitul Adrian Sobaru, angajatul TVR care s-a aruncat in Parlament.

Din pacate, societatea este din ce in ce mai cinica, supravietuiesc oamenii tari. Si nu numai guvernul este de vina, ci si alte institutii care ar fi trebuit sa asigure o supapa pentru nefericit. Familia nu mai are niciun rol? Dar biserica? ONG-uri? Colegii de la servici sau vecinii sau comunitatea locala?

Sau suntem fiecare pe cont propriu?

Cred ca este nevoie de un nou contract social.

Daca ne asteptam ca guvernul sa rezolve cazurile tuturor, ne inselam amarnic. Daca am cere asta, guvernul ar impozita mai mult si ar risipi mai mult, fara sa rezolve cazuri individuale precum cel al lui Adrian Sobaru.

Se implinesc azi 20 de ani de la rasturnarea regimului comunist. Aveam atunci 14 ani (impliniti), dar parca nu erau 14, ci mult mai multi. Pentru ca a fost o copilarie anormala, cu probleme: caloriferele reci acasa si la scoala, facut teme la lumina lumanarilor, cozi de ore intregi in frig pentru un kilogram de carne. Drumuri la tara, la bunici, in trenuri neincalzite si carat la intoarcere sacose pline cu faina, oua, fructe, carne. Popaganda la TV, propaganda la scoala, frica de vecini ca aveam video si ca ascultam Europa Libera.

Ceausescu a fost impuscat la 3 zile dupa aceea. Meritat. Stiu, a fost o farsa de proces. Un proces care a durat 1 ora, dar care ar fi putut dura doar 7 minute si cu o decizie corecta de genocid daca procurorii puteau sa prezinte ca dovada cel putin inregistrarea teleconferintei din 17 decembrie 1989.

Romanii au avut curajul sa isi apere drepturile. Au iesit in strada. Si, din pacate, mai mult de 1000 de oameni au murit. Au murit pentru ca nu le-a fost teama.

Nu ne-a fost teama atunci, nu ne-a fost teama nici in urmatorii 20 de ani. Am avut lupte interne, de exemplu intre bucuresteni si mineri. Insa, in cele din urma, am avut si schimbare democratica de regim. In 1996. Apoi inca una in 2000, urmata de o alta in 2004. Iar intre 2004 si 2009 am vazut o democratie functionala: alegeri europene, suspendari de presedinte, alegeri prezidentiale exceptional de disputate, referendumuri pe teme politice.

Economic si social ne-am luat destinul in maini. Am trecut de la o economie si societate unde totul era planificat (este adevarat, destul de prost) de la nastere si pana la pensie la o societate unde educatia si priceperea fiecaruia dintre noi sunt mai importante. Am trecut catre o societate unde avem pensii private, unde munca are flexibilitate, atat geografic cat si in ceea ce priveste meseria pe care o alegem. Avem libertati pe care nici nu le-am fi visat in urma cu 20 de ani.

Nu trebuie sa ne uitam trecutul. Caci altfel nu am aprecia ce avem de facut azi: adica sa ne pretuim libertatile castigate: libertatea economica, libertatea de miscare, libertatea de expresie, etc. Aceste libertati sunt atat de pretioase incat multi le considera un dat. Nu este un dat, ci sunt libertati castigate prin sacrificiul nu numai a celor peste 1,000 de revolutionari morti in decembrie 1989, dar si prin sacrificiul direct sau tacut a milioane de oameni in perioada 1945 – 1989.

Sunt niste libertati atat de scumpe incat nu poti sa nu te revolti cand anumiti indivizi, la 20 de ani de la recastigarea acestora, incep sa le conditioneze. Nu poti sa nu te revolti cand vezi ca anumiti indivizi cer limitarea dreptului la vot, de exemplu. Si nici macar nu isi cer scuze.

De fiecare data cand rememoram ziua de 22 decembrie, trebuie sa nu uitam de suferintele parintilor si bunicilor nostri. De cum au fost fortati sa renunte la teren si sa-l dea la CAP. De cum au fost inchisi in inchisoara numita Romania unde au fost privati de orice drept. Chiar si de dreptul de a respira un aer curat. Oare in urma caror dezbateri publice a functionat combinatul de la Copsa Mica?

Desigur, multi spun ca fiecare avea un loc de munca. Dar si azi, daca cineva vrea sa munceasca isi poate gasi de munca. Doar lenea sau dorinta de ceva mai bun ii impiedica pe somerii de azi sa gaseasca ceva de munca. Au aceasta libertate, de a fi lenesi sau de a astepta ceva mai bun. In comunism, aceasta libertate le era negata.

Multi spun ca pe vremea comunismului fiecare avea o casa. Ceea ce uita acesti domni este ca idealul comunismului era ca toata lumea sa stea cu chirie la stat. Casa parintilor mei a fost demolata in ianuarie 1986. Era casa lor, obtinuta cu ani de munca. O casa modesta, la margine de Bucuresti, cu un pic de curte, cu o terasa, cu pod de intins rufele si cu o pivnita de inmagazinat lemne pentru apa calda si caldura. Am fost mutati la bloc, cu chirie. Deja din 1986 nu mai erau alte posibilitati decat chiria. Si se vorbea din ce in ce mai des de desfiintarea bucatariilor caci toti ar fi trebuit sa mancam la cantine populare. Din compensatia pe casa, am stat 3 ani la coada sa ne cumparam o Dacie 1310. Astazi, cine munceste – si toti pot munci – isi poate lua o casa. Exista credite, exista destule case ieftine.

Ceea ce lipseste azi este solidaritatea. Solidaritatea cu cei care au probleme si nu si le pot rezolva singuri. Nu ca ar fi existat solidaritate in comunism, nici vorba (iar orfelinatele descoperite de BBC in 1990 stau marturie). Insa lipsa de solidaritate este o problema uriasa a societatii noastre. Sa nu ne asteptam ca ea trebuie sa vina de la stat. Ea trebuie sa vina din fiecare dintre noi si din organizatii precum Biserica sau diferite ONG-uri. Statul le poate coordona eforturile, este adevarat.

De fiecare data cand ne aducem aminte de cei 45 de ani de comunism, trebuie sa ne intrebam cum a fost posibil? Daca noi, parintii si bunicii nostri eram in inchisoare, cine erau cei care se faceau vinovati? Vinovatii sunt doi: Uniunea Sovietica si nomenclatura din Romania. Ceausescu era un nomenclaturist si a platit. Singurul. Rusia – ca succesoare a Uniunii Sovietice – nu numai ca nu a platit compensatii pentru cei 45 de ani de comunism, dar nici nu si-a cerut scuze. Nomenclatura nici atat, din contra, controleaza buna parte din economie precum si partidele politice. Nici ei nu isi vor cere scuze.

Ca romani, am avut curaj in 1989 si in cei 20 de ani ce au urmat. Cei vinovati pentru cei 45 de ani de comunism nu vor plati. Dar asta e mai putin important. Atata vreme cat ne cunoastem si ne cerem libertatile si drepturile, cei vinovati vor pierde.

Tocmai m-am intors din vacanta si am citit despre bugetul de promovare al ministerului turismului pentru 2009: o cifra rotunda, de 10 milioane de euro.

M-am gandit sa dau o mana de ajutor si sa ofer in mod absolut gratuit o colectie de articole (si de idei) – si ele gratuite – de promovare a turismului romanesc, articole aparute pe acest blog.

Asadar:

1. Mălâncrav, suc de mere ecologic si activitatile Trustului Mihai Eminescu. Cross-promotion cu Carturesti: idee de Afacere cu mere

2. Micul Trianon de la Floresti: aici

3. O moara la Sibiu …. aici

4. Sinaia … incepand cu gara ei

5. Cetatea Ardud sau cat a mai ramas din ea.

6. Micro-hidrocentrale pentru un aer mai curat: aici

7. In care altii ne fac brand de tara. Pe gratis (nu ca la Eurosport) si cu audienta numeroasa.

8. In Financial Times, pe gratis, despre Festivalul Enescu

9. “Cu barca pe Dunare” si “Calarind prin Transilvania” …Organizeaza altii, pe gratis. Si aduc bani.

10. Spatii verzi in Bucuresti. Idei de la altii.

Acesta ar fi un top 10.

Si un contra-exemplu, aparut tot pe blog, intr-un articol pe o alta tema:

Declaratia din toamna trecuta (ministru era Ludovic Orban la Transporturi) a domnului Gheorghe Birla, presedintele Tarom, declaratie cu care va puteti delecta in revista “Insight Tarom” publicata de Tarom si pusa la dispozitia tuturor calatorilor, inclusiv celor ce inteleg limba engleza:

“Spuneam in numarul anterior ca dorim “sa provocam viitorul; vorbind despre o aspiratie, o provocam sa se intample”, si este ceea ce facem zi de zi la TAROM. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fara sustinerea continua si nemarginita a domnului Ludovic Orban, Ministru al Transporturilor, un promotor al initiativelor curajoase, un real sprijin in sinergizarea proceselor tehnologice in vederea obtinerii unui produs apropiat de cerintele tot mai exigente ale pasagerilor nostri.”

In urma cu doua luni, dupa ce am cumparat cateva carti, am luat ceaiul la Carturesti. O buna prietena mi-a recomandat un suc de mere. Special. Am cerut, nu mai avea. In schimb mi-au adus o sticla goala sa vad eticheta.

Sucul de mere respectiv este un produs ecologic, produs la Mălâncrav. Este o intreaga istorie in jurul acestui produs. Astfel, Mihai Eminescu Trust (va recomand sa apasati pe link) al Printului Charles al Marii Britanii a cumparat o livada de 100 de hectare in localitate:

A fost salvată şi revitalizată livada de peste 100 de hectare de meri şi pruni, care acum este certificată ecologic şi produce suc natural de mere, vîndut în restaurante, baruri şi hoteluri în toată ţara; hala de producţie a fost adusă la standarde moderne, oferind 5 locuri de muncă permanente şi alte peste 20 temporare în sezonul de toamnă.

Initiativa a fost remarcata si de Dan Tapalaga, care scria intr-un reportaj din zona:

Acum, livada pare o povara, dar situatia s-ar putea schimba insa radical din 2008, cind Fundatia va avea, teoretic, posibilitatea sa acceseze fonduri UE. Pentru culturile ecologice certificate, subventia variaza in functie de produs intre 1000 si 7000 de RON pe hectar.

Prin urmare, livada de la Malancrav ar putea primi, dupa integrare, un ajutor financiar de cel putin 30.000 de euro pe an pentru cele 108 ha.

Nu stiu daca livada a obtinut fondurile europene. Insa asta este mai putin important.

Importanta mi se pare initiativa economica privata: un produs ecologic, de nisa, cautat. Succesul acestui produs? Povestea din jurul sau. Lumea il cauta (si in cazul meu nu il gaseste — si nici nu il gusta , dar ii face reclama gratuita)

Iar livada face parte dintr-un program mai larg, de promovare a patrimoniului cultural si natural al tarii noastre si care nu face decat sa incurajeze turismul rural (inclusiv cu numerosi turisti straini).

Iata ce mai face acest ONG:

- prin programul de pregătire profesională, 40 de oameni din mai multe sate au primit diplomă de zidar sau dulgher, meserii pe care le pot practica acum în toată ţara. Mai mult, cu ajutorul nostru, două dintre cele mai bune echipe de muncitori-constructori, care au învăţat cu profesori şi specialişti din Anglia, Germania şi România, şi-au înfiinţat propriile firme şi au creat locuri de muncă pentru mai mult de 25 de oameni
- 105 clădiri din satul Viscri (biserica, şcoala, case particulare sau de stat, porţi, garduri, hambare şi curţi) au fost reparate şi îmbunătăţite; alte 82 de clădiri (inclusiv 4 biserici fortificate săseşti şi două biserici ortodoxe) au fost restaurate parţial sau total în alte sate din comunele Buneşti şi Saschiz
- Satul Viscri a fost prezentat în mai multe publicaţii şi ghiduri turistice din România şi din alte ţări (Franţa, Marea Britanie etc.) astfel încît numărul turiştilor care vizitează şi stau în Viscri depăşeşte 30-40 pe zi în sezonul de vară
- Este în curs de restaurare (şi va fi finalizat în cursul acestui an) conacul Apafy, localizat lîngă biserica fortificată evanghelică din sat, care prin valoarea sa istorică şi culturală va deveni o atracţie turistică importantă
- etc

Romania are un potential turistic enorm. Sa ne imaginam ca astfel de proiecte ar fi prezente in toate localitatile Romaniei. Daca ar fi asa, Romania nu ar mai fi pe ultimul loc din Europa in ceea ce priveste sectorul turismului in economie. Turismul ar putea deveni usor un motor economic ce are nevoie de forta de munca, atat de util si in conditii normale, nu numai de criza. In plus, turismul rural ar putea reduce diferentele dintre cele doua Romanii (cea urbana si cea rurala, atat de departate), ar putea reduce emigratia.

Initiativa guvernului cu tichetele de vacanta are anumite merite. Insa daca as fi Ministrul Turismului si as putea sa decid, as alege proiecte de dezvoltare durabila precum cel al fundatiei Mihai Eminescu. Este mai usor insa sa arunci cu bani decat sa ajuti la dezvoltarea unui proiect pe termen lung, nu-i asa?