Din avantajele globalizarii…

31 March 2011 Companii
14 comments

Preluat de pe Automotive News, fara prea multe alte comentarii. Arata (apropo de complexitate) cat de interdependenta si sensibila la socuri este o industrie asa zis “globala”, dar si cat de mult ne-am obisnuit ca lucrurile sa fie “just in time”…

Specialistii din industrie estimeaza ca productia auto la nivel global a scazut cu 13% din cauza perturbarii livrarilor de piese si componente ca urmare a cutremurului din Japonia si ca aceasta scadere ar putea atinge 30% in urmatoarele 6 saptamani, intr-un “worst case scenario”. Asta cu referire la “avantajele” modelelor de productie centralizata si la platformele de productie consolidata, despre care vorbeam mai demult. Continue reading →

Povestile mosului cu sacul gaurit (II)

9 December 2010 Analize / Ecologie
22 comments

Daca in postul anterior am vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989, isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca posibile limitari decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile „deus ex machina”, izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa „The Long Descent”, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in speta pre-milenialismul si post milenialismul.

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil (intram in perioada de decadere, anterioara mileniului) si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete (suntem deja in perioada de armonie si dezvoltare anterioara venirii Domnului pe pamant).

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva „povestii” prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Povestea entropiei

Despre entropie se poate vorbi mult si bine, fie ca e vorba de termodinamica, mecanica statistica sau teoria informatiei, cunostintele necesare pentru dezvoltarea detaliata a subiectului depasind pe cele ale autorului. Pentru scopul articolului insa, vom privi entropia ca strict legata de legea a doua a termodinamicii. Aceasta poate fi privita, printre altele, prin prisma capacitatii unui sistem neizolat de a-si transforma energia in lucru util (exergie), ca urmare a unui proces ireversibil ce are ca rezultat cresterea energiei dezordonate din sistem plus mediu, cu alte cuvinte a entropiei. Simplificand grosier problema, vom adauga mentiunea ca un sistem neizolat, cu temperatura superioara mediului, are tendinta spontana si ireversibila de a ajunge la un echilibru termic cu mediul inconjurator, ducand la o crestere a entropiei in acest proces, masurabila sub forma de energie termica. Energia organizata se transforma, natural si ireversibil, in energie dezorganizata.

Ca o exceptie la regula de mai sus, Ilia Prigogine, un chimist belgian de origine rusa castigator al premiului Nobel in 1977, introduce notiunea de structuri disipative pentru a descrie acele sisteme de sine statatoare, care se opun tendintei naturale de a ajunge la un punct de echilibru, reusind sa se pastreze intr-o stare de dezechilibru, prin intermediul unui schimb de materie si energie cu mediul inconjurator. Aceste sisteme „departe de echilibru” (far-from–equilibrium) isi pot mentine structura atata timp cat aportul de energie/materie din mediul inconjurator este mai mare decat entropia exportata de catre sistem.

Organismele vii pot fi considerate astfel de sisteme cu entropie negativa, sisteme negentropice, ce au nevoie sa importe resurse cu entropie joasa (elemente energetice puternic structurate) din mediu si sa exporte catre acesta materie cu entropie ridicata (materie destructurata). Putem vorbi aici de organismul uman care are nevoie de hrana din mediu pentru a-si pastra integritatea structurala (gradul de organizare) exportand materie nestructurata in mediu (deseuri umane).

Poveste cu sfarsit previzibil

Societatea umana este ea insasi, in extenso, un astfel de sistem negentropic, ce are nevoie de un aport constant de energie si materie din mediul incojurator, pentru a-si putea pastra gradul de organizare. Cu cat societatea creste si se dezvolta, ea trebuie sa fie capabila sa exporte in mediu entropia cauzata de aceasta expansiune cat si de catre cresterea gradului de complexitate intrinseca. Pentru aceasta, mediul inconjurator trebuie sa poata fi in stare sa furnizeze un aport de energie suficient pentru a compensa acest export crescut de entropie. Atunci cand resursele disponibile pentru utilizare in mediul inconjurator sunt insuficiente pentru a asigura nivelul de consum impus de societate, entropia nu mai poate fi exportata si ramane in sistem, ducand la cresterea gradului de dezorganizare a acestuia.

Istoricul si antropologul american Joseph Tainter, se apleaca asupra problematicii societatilor confruntate cu o crestere a complexitatii a carui necesar energetic depaseste nivelul resurselor disponibile in mediu. In cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, Tainter identifica 17 cazuri istorice de colaps social, definit ca o pierdere rapida si semnificativa a gradului de complexitate sociopolitica de catre o societate. Daca fiecare caz mentionat anterior are multiple cauze specifice in interpretarea predecesorilor sai (epuizarea resurselor sau a unei resurse vitale, aparitia unei noi resurse, o catastrofa insurmontabila, raspuns insuficient sau inadaptat la circumstante, influenta altor societati complexe, invadatori, conflicte sociale/contradictii societale sau proasta gestiune a situatiei de catre elitele conducatoare, disfunctii sociale, factori mistici, concatenarea intamplatoare a evenimentelor si factorii economici), Tainter prefera sa introduca patru concepte cheie prin prisma carora incearca sa judece colapsul. Acestea sunt:

  1. Societatile umane sunt organizatii dedicate rezolvarii problemelor;
  2. Sistemele sociopolitice necesita energie pentru a se mentine (tineti minte sistemele negentropice si cele disipative?)
  3. Cresterea complexitatii determina cresterea costurilor per capita
  4. Investitia in complexitate sociopolitica, ca solutie pentru rezolvarea problemelor atinge deseori un punct dincolo de care randamentul marginal este in declin continuu (legea randamentelor descrescatoare);

Rezumand, Tainter ne spune ca organizarea sociala a aparut ca raspuns la anumite probleme cu care se confruntau oamenii (ex: comunitati care sa raspunda mai bine la nevoia de subsistenta) ducand la cresterea complexitatii mecanismului social, ceea ce la randul sau a determinat cresterea energiei necesare pentru mentinerea sistemului (simplificare ex anterior: structuri agricole centralizate,->; aparat birocratic necesar gestionarii resurselor agricole, aparat militar necesar protectiei acestora ->; nevoi de hrana mai mari pentru intretinerea celor doua structuri aparute->; investitii mai mari in structurile agricole->; ciclul se repeta si o parte crescanda din resursele agricole trebuie alocata legitimizarii sistemului sau coercitiei). Ierarhia sistemului sporeste, complexitatea de asemenea precum si specializarea, element necesar pentru a putea trata diversele probleme aparute intr-un sistem mare. Cota de resurse alocata structurilor aparute pentru a rezolva probleme creste exponential in detrimentul restului societatii, solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor initiale generand probleme la randul lor.

De asemenea, Tainter ne atrage atentia ca investitiile initiale in mentinerea complexitatii au cel mai mare randament deoarece sunt folosite resursele accesibile, disponibile cu un efort minimal, pentru ca acest randament sa scada odata cu trecerea la acele resurse care necesita mai mult efort pentru procurare si procesare. Legea randamentelor descrescatoare arata dealtfel ca efortul necesar pentru a obtine acelasi rezultat, creste in timp, randamentul procesului fiind descrescator. Acest efect se manifesta si in scaderea eficientei subsistemelor sociale (invatamant, sanatate, armata…) si mai ales in capacitatea de inovare (R&D), in care rezolvarea problemelor simple duce la probleme mai complexe, care necesita eforturi/resurse mult mai mari pentru a fi rezolvate. Costul in crestere al complexitatii si legea randamentelor descrescatoare duc la presiuni sporite asupra resurselor din mediului precum si asupra categoriilor productive dintr-o societate. Acestea ajung sa fie taxate de o portiune din ce in ce mai mare din veniturile/productia lor, pentru a sustine structuri de pe urma carora beneficiaza din ce in ce mai putin (armate, birocratii etc). Spre finalul procesului, diversi factori precum epuizarea bazei de resurse (care poate fi initial sustinuta prin cuceriri teritoriale) sau dezintegrarea interna a societatilor ca urmare a lipsei de sustinere din partea stratelor suprataxate, coroborata cu actiunea factorilor externi, duc la colapsul societal (doar in conditiile in care exista un vacuum de putere si in care o societate vecina de o complexitate/putere similara –numita peer polity – nu purcede la anexarea celei slabita).

Tainter ne mai atrage atentia asupra faptului ca rezultatele colapsului pentru anumite grupuri nu sunt neaparat nefaste, punand accentul pe descoperiri geologice care atesta o imbunatatire a sanatatii si regimului alimentar a taranilor din Imperiul Roman de Apus, dupa prabusirea acestuia (avand in vedere ca partea importanta din productia agricola care le fusese luata prin suprataxare era acum disponibila pentru uz propriu). De asemenea, nu toate societatile supuse factorilor mai sus mentionati ajung ireversibil la colaps, ci pot fi supuse unei scaderi in complexitate care duce la un echilibru temporar cu aportul de resurse din mediu, urmand o evolutie sinusoidala pe o perioada mai lunga (Imperiul Bizantin). Tot asa cum progresul nu este singurul scenariu posibil, la fel nici colapsul brusc nu este unicul sfarsit previzibil, ciclicitatea si variatiile individuale fiind mai degraba norma.

Dimitri Orlov, controversatul autor al cartii „Reinventing Collapse”, propune interpretarea etapelor colapsului dupa modelul Kubler Ross si ale sale cinci stadii ale durerii:

Stadiul 1: Colaps financiar. Increderea in „Business as usual” a disparut. Se presupune ca viitorul nu mai seamana in nici un fel cu ce s-a intamplat in trecut, astfel incat riscurile nu mai pot fi cuantificate pe baza experientelor anterioare sau activele financiare considerate sigure. Institutiile financiare devin insolvente, sumele economisite sunt pierdute si accesul la capital devine dificil sau imposibil;

Stadiul 2: Colaps comercial. Increderea in “Piata ne va pune la dispozitie bunurile necesare” a disparut. Banii sunt devalorizati sau devin o raritate, marfurile sunt stocate in asteptarea vremurilor mai dificile, lanturile de import si distributie nu mai functioneaza iar penuriile de bunuri de prima necesitate devin un lucru obisnuit.

Stadiul 3 : Colaps politic. Increderea in “Guvernul va avea grija de noi” a disparut (nota bene: la noi a disparut de mult…). Pe masura ce incercarile autoritatilor de a rezolva lipsa de acces la resursele comerciale sau la bunurile de prima necesitate dau gres, stabilimentul politic isi pierde legitimitatea si relevanta ;

Stadiul 4 : Colaps social. Increderea in « oamenii nostri vor avea grija de noi » a disparut. Organizatiile locale, ONGurile sau grupurile care au preluat activitatea institutiilor centrale, raman fara resurse sau cad prada conflictelor interne;

Stadiul 5 : Colaps cultural. Increderea in bunatate si omenie a disparut. Oamenii isi pierd capacitatea de a manifesta “bunatate, generozitate, afectiune, onestie, ospitalitate, compasiune si mila”. Familiile se destrama intrand in concurenta, ca simpli indivizi, pentru resursele din ce in ce mai putine.

Orlov ne spune ca evolutia colapsului prin cele cinci stadii nu este una automata, declansarea procesului neimplicand o evolutie liniara de la stadiul unu la stadiul cinci. Mai degraba putem asista la o trecere de la un stadiu la celalalt urmat de o evolutie stationara sau chiar de o revenire la stadiul anterior, sub influenta actiunii corectoare a stratelor sociale.

Morala povestii

Daca o abordare apocaliptica nu este nici pe departe ceea ce doream sa va sugerez, nu ma pot impiedica sa observ cum increderea in dezvoltarea tehnologica si in mitul progresului continuu oculteaza majoritatea celorlalte scenarii posibile, sugerand ca deus ex machina al stiintei umane va rezolva orice problema cu care societatea se va confrunta. Desi un astfel de optimism netarmurit garanteaza nopti linistite si permite ca mersul pe sarma sa fie privit ca o plimbare la sosea, e bine sa nu pierdem din vedere si celelalte povesti posibile si sa fim atenti la drum pentru a evita eventualele prapastii ce ne asteapta.

Raportul IEA discutat in voletul anterior al seriei ne atrage atentia asupra unor tendinte ce nu trebuie ignorate si anume ca epoca energiei ieftine, cu un EROEI mare, se apropie de sfarsit (daca nu cumva aceasta etapa a si inceput), si ca, in cel mai bun caz, urmeaza ajustari semnificative ale pretului petrolului, cu un impact potential sever asupra economiei globale. Mai important, raportul ne spune ca ajustarea la un viitor in care cererea poate fi acoperita de oferta de energie depinde de actiunea politica a guvernelor lumii si de capacitatea noastra de a ne adapta productia si consumul la surse energetice reinnoibile, cu un EROEI substantial mai mic. In acest context, avand in vedere EROEI-ul scazut al noilor surse de energie alternativa (inclusiv energia eoliana si solara) este destul de ingrijorator. Colectivul de cercetatori coordonati de Charles Hall calculeaza, intr-un studiu publicat in 2009, ca o sursa de energie trebuie sa aiba un EROEI minim de 3:1 pentru a putea fi rentabila si estimeaza ca EROEI-ul minim pentru a putea mentine o societate functionala este de 5:1. Intr-o prezentare foarte interesanta, pe care o puteti citi aici, Joseph Tainter concluzioneaza ca sustenabilitatea este dependenta de abilitatea unei societati de a asigura o rezerva de capacitate destinata rezolvarii eventualelor probleme ce pot aparea, in mod special surse energetice foarte concentrate. Tot Tainter isi pune serioase semne de intrebare asupra existentei unei astfel de rezerve intr-un viitor dominat de energii reinnoibile cu un EROEI scazut.

In ciuda celor mai bune incercari si modele de predictie, viitorul este imposibil de prevazut cu certitudine avand in vedere miriada de factori de influenta. Cu toate acestea, este bine sa fim constienti ca nu toate povestile se incheie cu clasicul „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” si sa ne pastram o minte deschisa asupra tuturor posibilitatilor, pentru a nu cadea in capcana maimutei pentru care gratificarea imediata era mai importanta decat supravietuirea pe termen lung. Nu putem exclude automat scenariul in care, in viitor, Mos Craciun sa vina la noi cu sacul gaurit si cu din ce in ce mai putine cadouri…

Povestile mosului cu sacul gaurit (I)

8 December 2010 Corporate Governance
No comments

“En toute honnêteté” dupa cum zice francezul, sa incepem cu disclaimerul si sa spunem ca, in lipsa unei pregatiri academice/de profil, autorul nu doreste ca acest articol sa fie interpretat ca o analiza riguroasa sau o serie de predictii stiintifice, lasand celor mai in masura grija unor astfel de subiecte.

Cu toate acestea, asumandu-mi eventualele erori, si cum Craciunul se apropie cu pasi rapizi, am zis ca nu strica sa vin la voi cu o culegere de povesti  adunate de pe la povestitori mai de seama. Cum insa povestile sunt multe si n-as vrea sa adormiti inainte de sfarsit, am impartit articolul in doua si-am adaugat si poze colorate, pe care puteti apasa ca sa se vada mai bine…Imi cer deasemenea scuze pentru paginatia neinspirata, insa dupa cateva ore de lupta cu misterele platformei de publicare a blogului si cu transpunerea de pe Blogspot (unde am blogul personal), am avut de ales intre a nu publica de loc sau de a lasa articolul in forma curenta, tinand cont ca platforma blogului se incapataneaza sa nu recunoasca alinierea graficelor si “text wrap”…

Povestea Peak Oil-ului

Istoric vorbind, dezvoltarea societatii umane poate fi privita ca fiind intotdeauna limitata de energia avuta la dispozitie si-n corelatie directa cu abilitatea noastra de a maximiza utilizarea acesteia.

Astfel, putem trage o paralela intre cresterea complexitatii societatii /cresterea populatiei pe de-o parte si capacitatea de utiliza surse de energie din ce in ce mai concentrate, cu costuri de accesare din ce in ce mai mici, pe de-alta parte. Din epoca de piatra pana in era industriala trecem astfel de la energia solara / animala (vanatori- culegatori sau fermieri-agricultori) prin utilizarea lemnului, apei, vantului, mangalului, la mineritul carbunelui subteran si apoi la utilizarea petrolului, gazului natural si al combustibililor nucleari. Acestea din urma, carbunele subteran, petrolul si gazul natural, sunt sursele de energie cele mai concentrate, cu cel mai bun raport dintre energia consumata pentru a le extrage si cea obtinuta prin utilizarea lor.  In 2009, petrolul si gazul natural reprezentau aproximativ 59% din consumul mondial de energie, fiind urmate de carbune cu aproape 30% (Sursa).

 La aceasta clasificare bazata pe densitatea energetica a sursei de combustibil, se adauga insa si un alt indicator ce da o idee despre randamentul estimat al acelui combustibil si anume EROEI (EROI) = Energy Return on Energy Invested. Acest indicator incearca sa cuantifice raportul dintre energia investita pentru a obtine acea sursa energetica si energia obtinuta prin consumul acelei surse. Un exemplu simplificat ar fi  raportul dintre energia obtinuta prin arderea unui litru de benzina si suma dintre: consumul energetic folosit pentru a obtine materialele necesare constructiei unui put petrolier + consumul energetic pentru transportul si asamblarea lor+consumul energetic pentru foraj, mentenanta si transportul petrolului + consumul energetic pentru rafinarea acestuia +consumul energetic pentru transportul benzinei la benzinarie. Indicatorul iti spune ca degeaba ai un combustibil care produce 5 GJouli de energie pe unitate de combustibil daca ai consumat 6 Gjouli pentru a extrage acea unitate (trebuie ca EROEI min sa fie mai mare ca 1, in practica cautandu-se un EROEI de cel putin 3).  Metodologiile de calcul ale indicatorului sunt multiple (analiza de proces, analiza intrari/eisiri, metoda estimarii de pret etc) si sunt deseori criticate pentru defectele modelului in termen de “system boundary” (cu referire la exemplu de mai sus, ar trebui sa luam in calcul si consumul energetic depus de muncitori pentru a veni la mina din care s-au extras metalele ce se regasesc in materialele de constructie ale putului petrolier etc) cat si pentru rezultatele deseori inconsistente.
Cu toate defectele sale, EROEI permite, de bine de rau, o comparatie intre clasele de combustibil si atrage atentia asupra scaderii randamentului energetic a resurselor extrase de-a lungul timpului, pe masura ce resursele usor accesibile sunt epuizate (extractia petrolului de pe uscat la mica adancime in 1930 vs extractia petrolului astazi, cu platforme offshore la mare adancime). Folosirea indicatorului permite deasemenea determinarea rentabilitatii resurselor alternative, cu rezultate dezamagitoare cateodata, precum in cazul shale oilului (sursa).

Povestea Peak oilului pe de-alta parte a fost deseori spusa si chiar mai des combatuta. Pentru a reveni la radacinile povestii, ea a inceput cu afirmatia dlui King Hubbert cum ca graficul productiei de petrol, fie ca e la nivelul unui camp petrolier, a unei tari sau chiar a intregii lumi, are forma unui clopot. Extrapoland aceasta teorema si applicand curba Hubbert la Statele Unite, el a prezis ca productia de petrol americana va atinge un maxim la inceputul anilor 70 dupa care va intra intr-un declin ireversibil, lucru care s-a si adeverit. Tot Hubbert a mai prezis, in  1974, ca in baza rezervelor cunoscute la data predictiei si daca tendintele acelei vremi se vor mentine, productia petroliera mondiala va atinge un varf in 1995, fiind urmata de un declin ireversibil, lucru care iata ca nu s-a intamplat, din varii motive incluzand, printre altele si o crestere a eficientei energetice.

Un lucru este de remarcat totusi cu privire la scenariul peak-oil si anume ca, avand in vedere forma de clopot a curbei Hubbert, trecerea de varf nu inseamna, asa dupa cum multi alarmistti sugereaza, disparitia petrolului de pe o zi pe alta ci diminuarea graduala a nivelului productiei. Astfel, scenariul cel mai des favorizat, al unui peak oil in 2006 indica o productie de petrol in 2040 asemanatoare cu cea din 1980, din nefericire insa, in contextul unei cereri mult sporite.

Povestea International Energy Agency

IEA este o organizatie interguvernamentala a statelor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), fondata in 1974 si care are ca obiective informarea si sfatuirea tarilor membre cu privire la probleme de securitate energetica, dezvoltare economica si protectia mediului. International Energy Agency  (a nu se confunda cu EIA = Energy Information Agency, parte din US Department of Energy) este considerata autoritatea de resort cu privire la politicile energetice globale si, ca atare, emite un raport de informare anual, numit World Energy Outlook (WEO). Desi criticate de catre preponentii peak oilului, informatiile din WEO sunt intotdeauna interesante, cu toate ca acestea nu sunt disponibile in integralitatea lor decat contra cost. Cu atat mai mult este de apreciat ca informatiile si abordarea din WEO 2010 marcheaza un punct de cotitura fata de linia rapoartelor anterioare.

Pe scurt, iata cateva din datele si graficele ce se gasesc in sumarul executiv al acestui raport si in documentele de suport:

  • Din datele preliminare, China a devenit primul consumator mondial de energie, depasind SUA in 2009, in conditiile in care in 2000 economia chineza consuma doar 50% din cat consuma economia americana la acea vreme. China va fi principalul factor de influenta in cresterea consumului energetic mondial pana in 2035;
  • Sub presiunea reglementarilor privind protectia mediului, a acordului de la Copenhaga precum si a masurilor individuale, statele membre sunt asteptate sa ia masuri drastice pentru  a limita emisiile de carbon din atmosfera si a descuraja utilizarea combustibilior fosili (deci, sa ne intelegem, nu din cauza epuizarii resurselor…). Ca urmare a masurilor politice luate (inclusiv diminuarea subventiilor pentru utilizarea combustibililor petrolieri)  se asteapta, pe termen mediu, o crestere semnificativa a pretului petrolului precum si o scadere a cererii pentru acest combustibil, pe masura ce guvernele incurajeaza trecerea la combustibili alternativi.
  • In functie de scenariul ales, productia de combustibil petrolier va intra intr-o faza de platou fie spre 2035 fie mai devreme, IEA introducand pentru prima oara in istoria ei notiunea de peak oil, dar,  atentie, nu ca urmare a constrangerilor legate de rezervele existente si de rata productiei, ci ca urmare a scaderii cererii de petrol rezultata din aplicarea masurilor de protectie a mediului. Foarte interesant deasemenea, in graficul alaturat de observat cum campurile petroliere existente au trecut deja de peak oil in 2008-2009, stacheta urmand sa fie foarte rapid preluata de catre dezvoltarile viitoare ale campurilor petroliere deja descoperite precum si de catre cele ale campurilor petroliere ce urmeaza a fi descoperite in viitor. Aceste doua categorii ajung sa reprezinte aproximativ 10% din productia clasica de petrol in 2010 si peste 50% din aceasta in 2035!! Mai mult decat atat, ponderea petrolului neconventional (din nisipurile petrolifere Canadiene, petrolul greu Venezuelean, petrol din carbune sau din gaz lichefiat precum si shale oil) in totalul productiei de petrol este prevazuta sa creasca de la 3% actualmente la 10% in 2035.

Cererea de energie electrica este prognozata sa aiba cea mai mare crestere dintre toate tipurile de energie, cu aproximativ 2.2% p.a. intre 2008 si 2035. Arderea carbunelui ramane sursa predominanta de energie electrica, cu o crestere semnificativa in tarile non-OECD, in special in China.Raportul contine multe alte informatii interesante pe care, din lipsa de spatiu, articolul fiind deja prea lung, n-o sa le mai mentionez.

Documentul a suscitat reactii critice, anumite puncte slabe fiind preluate mai jos:
- Desi studii paralele cum ar fi cel al IHS/CERA, unul din principalii furnizori de date statistice din industria petrolului, par sa confirme ca rata noilor descoperiri acopera rata de epuizare a campurilor petroliere existente, acestea atrag deasemenea atentia asupra costului crescand al noilor explorari petroliere si asupra necesitatii asigurarii capitalului necesar pentru mentinerea ratei de extractie necesare acoperirii cererii. Mai mult decat atat, studiul in sine nu disputa ideea de epuizare a resurselor, propunand insa, in loc de “peak-oil”, un “platou ondulant”  in care productia din campurile viitoare si sursele alternative de petrol asigura suficient timp pentru  ca parghiile economice (pretul) si masurile politice sa permita trecerea catre combustibilii alternativi, inainte de declinul ireversibil al petrolului- Parghiile de reglementare a ecuatiei cerere/productie propuse de IEA pe termen mediu sunt identice cu cele mentionate mai sus si anume, in principal, pretul si masurile politice concertate. Din nefericire, pretul fiind o variabila a pietii nu poate asigura un control fin al consumului, ajustarile “a la baisse” ale consumului putand duce, in teorie si prin functia sa de echilibrare cerere/oferta, la o scaderea a pretului si, drept urmare, o crestere a consumului. Aceasta crestere a consumului nu tine cont de limitarea fizica a volumului resurselor si epuizarea lor pe termen mediu.
- Raportul mizeaza pe o coordonare globala a masurilor politice, ca si cum acest consens ar fi o stare de normalitate, iar interesele nationale usor de ignorat. Aceasta coordonare ignora deasemenea repartizarea neomogena a resurselor la nivel regional,  gradele diferite de acoperire a consumului din rezerve (Reserve/Production Ratio) precum si dinamica potential diferita a diverselor regiuni, ce decurge din acest lucru (sursa).
- Raportul trece cu vederea costul energetic al retehnologizarii in vederea adaptarii la noile clase de combustibil, altele decat petrolul, precum si accelerarea epuizarii petrolului ca urmare a acestui efort. Inertia si chiar reticenta tipica la adoptarea unor noi tehnologii nu par a avea o influenta prea mare asupra termenelor de adoptare ale acestor tehnologii.

- Raportul nu ia in considerare impactul cresterii preturilor combustibililor petrolieri, eliminarea subventiilor la acestia precum si costul retehnologizarii asupra unei economii globale aflata in criza de peste doi ani de zile si care nu da semne de revenire.

In fine, ca o observatie generala, raportul se concentreaza pe echilibrarea cererii existente cu nivelul energiei produse, fie si prin surse alternative sau greu de cuantificat. Sa fie acest pariu ambitios singura optiune posibila, sau demna de luat in seama?

Unchiul Sam si picatura chinezeasca

1 November 2010 Analize / Info
20 comments

Pe masura ce ne apropiem de 2 noiembrie, data alegerilor legislative din SUA, putem observa cum politicienii din intreaga lume se aseamana, cei de pe malul Potomacului dedandu-se la aceleasi « blame game » ca si specimenele de pe malul Dambovitei.

Gasirea unui tap ispasitor, pe care « boborul » sa-l poata vedea ca vinovatul pentru scaderea nivelului de trai, a unei efigii pe care multimea s-o arda intru refularea frustrarilor cauzate de situatia dezastruoasa in care se afla ca urmare a greselilor clasei politice (si nu numai), e o stratagema veche de cand lumea si care inca mai reuseste “albirea” adevaratilor vinovati. De data asta, gasirea unui tap ispasitor se impleteste destul de reusit cu un inceput de creionare a dusmanului suprem, acel factor mobilizator si “bau bau” care de-obicei permite  guvernarea pe principiul: “Iata avem un dusman infiorator de care noi va vom apara, daca ne dati increderea voastra si va mobilizati deplin, ignorand orice altceva (mai ales prostiile pe care le facem noi) in favoarea  acestei lupte ce ne uneste”. 

Stratagema a fost deseori utilizata in istorie cu scopuri propagandistice si manipulatoare, fie ca e vorba de comunism sau de terorism mai recent. Mecanismul manipularii este extrem de bine descris in seria “The Power of Nightmares/The Rise of the Politics of Fear” a lui Adam Curtis, a caror episoade le puteti gasi pe internet (aici de exemplu). O versiune, “a la Roumaine”, a mitului dusmanului suprem care e cauza tuturor relelor, se poate regasi, dupa cum puteti usor intui ,si intr-unul din laitmotivele politicii romanesti foarte la moda in ultimele luni…

 

Problemele Unchiului Sam

 ”Bau baul” cu ochii oblici al politicienilor americani ramane pentru moment China, care a devenit obiectul unei campanii virulente de infierare dusa atat de democrati cat si de republicani, pe tematici ca outsourcinugul locurilor de munca, manipularea monedei nationale, subventii mascate si nevoia de taxe protectioniste pentru importuriile chinezesti. Aceste manevre politice sunt menite, printre altele, a distrage atentia electoratului de la esecurile repetate in a restarta economia americana si de la deteriorarea constanta a nivelului de trai. 

Astfel, devine din ce in ce mai evident ca mentinerea dobanzilor la nivele apropiate de zero si mai ales injectiile succesive de lichiditate facute de catre FED (quantitative easing) nu au reusit sa-si atinga scopul, in speta relansarea consumului si a cresterii preturilor activelor. Drept urmare apar temeri despre instalarea faimosului “liquidity trap” premergator unei perioade de stagnare similara cu cea care a afectat Japonia incepand cu anii 90 si care, dupa unii, continua pana in zilele noastre. 

 Dupa cum spuneam insa si data trecuta, aceste inundatii subite cu lichiditate au un potential ridicat pentru derapaje catre teritoriul inflationist, cu atat mai mult cu cat tintirea inflatiei este mult complicata de evolutia complementara a diverselor elemente componente ale acesteia (definitia inflatiei in sine este contestata), volatilitatea crescuta a costurilor energiei si alimentelor fiind compensata de catre stagnarea costului locuintelor (ca urmare a crizei imobiliare) si a celorlaltor elemente componente. Sunt diferente mari intre CPI-ul calculat de catre Bureau of Labor Statistics, si calcule paralele care arata ca pretul de consum al cerealelor de baza in SUA ar fi crescut cu 48% in decurs de un an, cel al carnii cu 39% iar costul energiei cu 23%… Ca atare, toti ochii sunt atintiti pe FED si pe impactul celor $500mld -$700mld care e posibil sa formeze al doilea val de injectii de lichiditate, ce se asteapta a fi anuntat  la urmatorul Federal Open Market Committee din 2 Noiembrie. Parerile asupra  acestei masuri sunt impartite intre denuntarea resemnata, dar cu speranta in voce, a uriasei scheme Ponzi in desfasurare de catre  unele dintre cele mai mari fonduri de investitii si condamnarea ei (si-a celor care o sprijina) de catre altele.  

 

Picatura chinezeasca…de petrol.

 Daca efectele de relansare ale politicilor economice americane se lasa asteptate acasa, unde abordarea monetarista primeaza asupra unor masuri cu impact real pozitiv asupra companiilor productive din SUA, iata ca, in alte parti ale lumii, ies in evidenta efectele perverse ale inundarii cu dolari. 

Usor usor, pe principiul vaselor comunicante, deoarece SUA consuma mai ales din import iar investitorii cauta noi clase de active in care sa investeasca excesul de fonduri, inflatia a fost exportata in China. Aceasta din urma, cu  o economie productiva axata pe exporturi si o piata de consum uriasa, este puternic lovita de cresterea preturilor materiilor prime si a alimentelor, ca urmare a bulei speculative  pe cale sa se formeze in domeniul materiilor prime si a preturilor alimentelor, ca urmare a redirectionarii excesului de lichiditati de catre investitorii ce cauta noi clase de active profitabile, confruntandu-se in paralel cu o crestere a preturilor ca urmare a afluxului de bani din importuri.

Iar China este extrem de sensibila in ceea ce priveste resursele de materii prime, datorita uriasei sale capacitati de consum si a industriei ce trebuie sa asigura rate de crestere de minim 6% p…Prevazuta sa depaseasca SUA ca primul consumator mondial de energie dupa 2015 si sa atinga aproape un sfert din consumul mondial de energie in 2035, China demarat un proces accelerat de achizitii, parteneriate si creditari ieftine, in intreaga lume, menite sa-i asigure accesul pe termen lung la materiile prime de care are nevoie, mai multe exemple putand fi gasite in tabelul de mai jos (sursa):

Pe langa toate acestea, bazandu-se pe surplusul de lichiditate, accesul  rapid la fonduri ieftine prin credite de stat, enorma sa forta de munca si capacitatea de a gestiona cu usurinta proiecte gigant implicand un numar mare de muncitori, China a preluat un rol activ in proiectele de petrol si gaze din regiune. 

 Un exemplu ar fi castigarea  de  catre China National Petroleum  Corp (cu 37%) a unui proiect conjunct condus de British Petroleum (cu 38%), pentru ceea ce poate deveni cea mai mare dezvoltare petroliera din lume, in speta  cresterea productiei “supercampului petrolier” Rumaila din Irak, de la 1,06 milioane barili pe zi la 2,85 milioane barili pe zi, in 7 ani.

  Alte exemple ar mai putea fi implicarea financiara (peste 7 mld dolari pana acum) in dezvoltarea campurilor de gaze naturale din Turkmenistan (cea de-a patra tara din lume la nivel de rezerve de gaz), constructia oleoductului Ruso-Chinez de 999km dintre Skovorodino si Daqing sau cele peste 200 milioane dolari investiti in portul Gwadar din Pakistan.

 

Acesta din urma, prin pozitia sa la doar 400km de stramtoarea Ormuzului si la 2500 km de China, prin Karakorum si trecatoarea Khunjerab, este de o pozitie strategica vitala.

Portul din Gwadar va permite in primul rand scurtarea celor 20.000 km parcursi de resurselle petroliere din Golf catre China, limitarea influentei americane si mai ales evitarea potentialelor probleme de acces prin stramtoarea Malacca, prin care tranziteaza cam 80% din importurile petroliere ale Chinei.

 Cele citate mai sus sunt doar cateva exemple in complexul joc geopolitic regional, in care interesele Chinei se suprapun peste cele ale urmatoarei puteri emergente, India cu al sau vecin volatil si conflictual, Pakistanul, precum si cu cele ale Coreei de Sud si ale Japoniei, vesnica dependenta de importurile de resurse. Peste toate acestea se astern interesele americane in Orientul Mijlociu, Irak, Afghanistan si nu in ultimul rand Iran, precum si itele diplomatiei, in forta cateodata, rusesti. 

Aceasta increngatura de interese este extrem de sofisticata, cu aliante temporare (exemplu oleoductului Ruso Chinez sau a portului Gwadar), cu propuneri de colaborare Sino – Indiene pentru contracararea influentelor americane sau chiar cu actiuni mai hotarate, precum in cazul disputei teritoriale dintre China si Japonia asupra insulelor Senkaku/Diaoyu, zona ce ar putea adaposti depozite de petrol si gaz egale cu 20% din rezervele actuale ale Chinei.

Constienta de nou dobandita-i greutate pe scena mondiala, China nu a ezitat sa arate lumii ca poate la randu-i sa-si flexeze muschii, lucru extrem de vizibil in recenta utilizare a armei exportului de elemente rare, in special vis a vis de Japonia. China ajunsese sa produca 97% din volumul global al acestor elemente rare, utilizate in special in tehnologia de varf (in speta si-n sistemele militare de ghidaj, radar, optoelectronice etc), pentru a hotari brusc in 2010 ca sa reduca drastic exportul lor, si sa-l sisteze aproape in totalitate pe cel catre Japonia, ca urmare a retinerii de catre aceasta a capitanului unui vapor de pescuit chinezesc in apele insulelor Senkaku/Diaoyu. Ca urmare a presiunilor diplomatice, China a afirmat ca nu va folosi aceasta pozitie dominanta ca o arma, insa ramane de vazut…

Un alt element cheie si extrem de sensibil al politicii chineze din domeniul resurselor este relatia cu Iranul, cel de-al treilea furnizor de petrol al Chinei ca marime, dupa Arabia Saudita si Angola. In decursul ultimilor zece ani China a investit 40 mld dolari in industria petroliera iraniana, ajungand, cu acorduri comerciale bilaterale de 21 mld dolari in 2009 si 18 mld dolari pe primele opt luni ale anului in curs, si principalul partener comercial al acestei tari. Cu toate acestea, China a pastrat o pozitie neutra in legatura cu blocajul diplomatic dintre Iran si restul lumii precum si un comportament dual, furnizand benzina Iranului, in ciuda blocadei impuse de SUA dar sustinand in acelasi timp rezolutiile ONU pe problematica nucleara a Iranului. In ciuda criticilor aduse SUA si UE pentru impunerea sanctiunilor economice unilaterale asupra Iranului, China isi arata ingrijorarea cu privire la problema proliferarii nucleare, semnaland SUA o deschidere pe problematica iraniana, atat timp cat interesele sale economice directe nu sunt afectate.

O astfel de deschidere se poate dovedi extrem de importanta in contextul politic american actual, din perspectiva optiunilor pe care Obama le are pana in 2012. Si acest lucru e important deoarece, dupa cum ne spune Stratfor, ca urmare a posibilei pierderi a majoritatii in (cel putin) Camera Reprezentantilor de catre Democrati, eventuala agenda domestica a presedintelui risca sa fie blocata de catre Republicani. Daca mai adaugam la toate astea si o economie zombie cu tendinte vadite de accentuare a diferentelor intre avuti si saraci, ca potentiale semne premergatoare ale unei depresii, devine din ce in ce mai posibila orientarea presedintelui Obama catre politica externa si nevoia lui de a extrage o realizare in acest domeniu, pentru a putea “puncta” in ochii electoratului. 

Ori, cu un Irak “pacificat”, o ecuatie afgana care nu poate fi rezolvata in termeni militari, optiunea iraniana, cu toate riscurile enorme ce le poate avea asupra securitatii globale, devine din ce in ce mai apetisanta.  Sa nu uitam ca politicienii ar face orice ca sa distraga atentia de la problemele de-acasa, inclusiv sa promoveze un “bau bau” mai vechi la statutul de sac de box, cu riscul de a declansa un “endgame” energetic prematur… 

Sa dam cu banul. Articol cu tente panicarde.

10 October 2010 Analize / Info
14 comments

“Begun, the currency wars have” titreaza un articol al lui Jon Butler, cu referire la faimoasa secventa din Star Wars – Clone Wars, care marcheaza inceputul declinului democratiei. Desi se doreste a fi mai putin dramatic decat expresia originala, acest titlu surprinde bine escaladarea unei tendinte, care poate fi interpretata ca un simptom al progresiei bolii sistemului catre un stadiu agravat.

Startul in aceasta etapa, care fusese de mult prevestita de presiunile politice americane asupra Chinei intru aprecierea yuanului, a fost dat de interventia Bancii Centrale a Japoniei din 16 Septembrie, prin care aceasta a vandut aproape 2 trilioane de yeni pentru a devaloriza yenul de la 83 JPY/USD la 86 JPY/USD intr-o singura zi.

Aceasta masura, repetata o saptamana mai tarziu, a avut un succes limitat (dolarul s-a intors in apropierea nivelului de 82.6 JPY/USD ieri) si pare a fi avut in spate un alt motiv decat simpla dorinta de a devaloriza yenul, pentru a proteja competitivitatea exporturilor japoneze. Intr-adevar, dupa cum se spune si in acest articol, manevra neinspirata a BoJ pare a fi un semnal clar al unui nou val de quantitative easing , prin care se incearca iesirea dintr-un cerc deflationist. Cu alte cuvinte, banca centrala inunda cu lichiditati piata, la dobanzi zero in cazul Japoniei, in speranta relansarii economiei, prin incurajarea consumului si cresterea preturilor activelor.

Masura BoJ nu este decat o imitatie palida a strategiei FED, care a folosit tiparnita din dotare intr-o prima runda de quantitative easing in valoare de 2 trilioane dolari din 2008 incoace si care da semnale ca este gata sa dea drumul la o a doua baie generalizata de hartie verde. FEDul nutreste aceeasi speranta ca BOJ si anume de a sparge cercul deflationist, de a ridica pretul activelor (in special al caselor) si de a reporni motorul gripat al consumerismului cu manivela fiat currency-ului. Cu toate acestea, se pare, ca odata ce s-a fript in aceasta alba neagra prabusirii valorii activelor imobiliare si a supraindatorarii care isi face simtite efectele de vreo 3 ani incoace, fazanul american se lasa mai greu amagit a doua oara, si nu mai crede in cresteri artificiale ale preturilor activelor. Si nici in patima supraindatorarii, dupa cum speram mai demult.

Din nefericire insa, se pare ca toata forta si marirea dolarului american si potenta FEDului, nu sunt suficiente pentru a fisura zidul chinezesc, greenback-ul si redback-ul dansand fiecare pe ritmul propriu si, mai nou, calcandu-se pe varfuri.

De mult acuzata ca-si tine Yuanul cu 20%-40% mai devalorizat decat trebuie fata de dolar, pentru a-si proteja masinaria exporturilor, China este supusa unor presiuni din ce in ce mai mari de catre guvernul SUA pentru a-si lasa moneda sa se aprecieze rapid astfel incat deficitul comercial american sa-si mai poata reveni din prapastia in care s-a prabusit. Desi au facut pasi mici in aceasta directie, autoritatile  chineze nu doresc nici pe departe sa se plieze cerintelor americane cu riscul limitarii cresterii interne, vitala pentru o pieta de 1.3 mld oameni, al cresterii somajului si al unor tuburari sociale.

UE, care duce o politica mai conservatoare (acuzata a fi prea conservatoare din punct de vedere fiscal), prin vocea lui Trichet, acuza atat devalorizarea accentuata a dolarului, ce favorizeaza exportatorii americani, cat si reticenta Chinei de a accelera aprecierea yuanului, miscari ce au dus la cresterea EUR spre noi maxime fata de cele doua monede (aviz Romaniei care are o economie euroizata).

Vociferarile se intensifica de toate partile, cacofonia creste si deodata, iata ca se face legatura cu etapa urmatoare, americanii amenintand cu posibile tarife protectioniste daca daca subventionarea yuanului continua. Ce-i drept propunerea legislativa nu a fost inca aprobata de senatul american, dar primul pumn a fost dat in ceea ce are potentialul de a se transforma intr-un bar brawl, China amenintand la randu-i cu represalii in cazul in care initiativa devine lege. Temperatura se ridica, complexitatea manevrelor creste iar lucrurile nu mai par a fi chiar atat de bine controlate, escaladarea fiind din ce mai posibila.

Si iata cum se trage semnalul de alarma,  aceste injectii de lichiditate intr-un context de dobanda cvasi zero avand, pe de-o parte, potentialul de a derapa extrem de rapid intr-un scenariu stagflationist (cu potential hiperinflationist daca economia isi revine) si, pe cealalta parte, riscul vizibil de a accentua aceste currency wars precum si de a declansa masuri protectioniste, urmate apoi de trade wars.

Iar daca va intrebati cat de rau pot evolua lucrurile mai departe, ascultati la un scenariu ingrijorator, a la “papa Doom”, evocat de Roubini in filmuletul de-aici, de la min. 8:20s pana la min. 9:00.

Va rog sa nu ridicati din sprancene, v-am spus ca avem si-o tenta panicarda la meniu…Sa speram, cu toate acestea, ca ratiunea va prevala.

Auzi? Atunci mai bine asculta…

8 October 2010 Ecologie
17 comments

Plecand de la ideea ca orice materie reprezinta atomi in vibratie, pe diverse frecvente, inclusiv corpul omenesc, Julian Treasure ne povesteste, pe TED.com, despre modul subtil in care noi interactionam cu mediul sonor de zi cu zi, precum si despre nevoia noastra de armonie.

Fara a discuta prea mult despre rigurozitatea fundamentarii datelor prezentate (care pe alocuri e interpretabila), spicuiesc cateva idei care mi s-au parut interesante precum si cateva fapte pe care le trecem deseori cu vederea:

  • Auzim tot timpul, nu avem un mecanism natural prin care sa putem opri sunetul atunci cand nu vrem sa mai auzim, asa cum pleoapele acopera ochii
  • Majoritatea sunetelor sunt accidentale iar relatia noastra cu ele este subconstienta
  • Sunetele ne afecteaza in 4 feluri principale:
    • Fiziologic: Zgomotele puternice /agresive provoaca cresterea ritmului cardiac, respiratoriu, modifica patternul undelor cerebrale si provoaca secretia cortisolului, un hormon al glandei adrenale. Alternativ sunetul valurilor (12 cicluri / minut) are un efect relaxant
    • Psihologic: Muzica poate induce stari emotionale dar si anumite zgomote din natura. De exemplu cantecul pasarilor are un efect reconfortant deoarece creierul mosteneste de la stramosii nostri informatia conform careia atunci cand pasarile canta in natura totul e ok, nu sunt pradatori prin preajma. Atunci cand se opresc din cantat insa…
    • Cognitiv: Avem o latime de banda linitata pentru a procesa sunetele de jur imprejur ceea ce face ca nu putem sa ascultam decat o singura persoana la un moment dat. De aceea in birourile open space, zgomotul conversatiilor simultane poate duce la o scadere a productivitatii cu pana la 66%.
    • Comportamental. Ex: muzica / sunetul ambiental potrivit poate determina o crestere cu pana la 28% a vanzarilor intr-un magazin, influentand comportamentul cumparatorilor.

  • Urechile sunt facute pentru a asculta insa noi le folosim mai mult pentru a auzi. A asculta presupune o relatie constienta cu sunetul, o indemanare care trebuie educata, spre diferenta de auz care e un simt innascut. Exista mai multe tipuri de ascultare:
    • Ascultarea reductiva: este ascultarea cu un scop predeterminat, cea in care filtram informatia auditiva pentru datele relevante scopului ascultarii si lasam pe dinafara tot ce nu este relevant;
    • Ascultarea expansiva: e acea ascultare fara un scop predeterminat in care doar ne concentram asupra partenerului de discutie si a ceea ce spune. Aceasta ascultare aduce mai multa informatie si permite o legatura mult mai profunda cu partenerul de discutie.
  • Poluarea sonora are un impact foarte puternic asupra sanatatii. In cifre:
    • afecteaza negativ sanatatea a 25% din populatia UE;
    • provoaca tulburari grave ale somnului pentru 2% din populatia UE;
    • omoara 210 mii de oameni pe ani in EU;
  • Oamenii asculta din ce in ce mai des muzica in casti pentru a se izola de zgomotul de fond. Acest obicei duce insa la efecte fiziologice negative, printre care surzenia (Noice Induced Hearing Disorder) de care se pare ca sufera 16% din adolescentii americani si, conform uinui studiu, duce la deteriorarea auzului a aproape 60% din studentii americani;
  • Julian ne sugereaza modalitati de a ne proteja de poluarea sonora, printre care:
    • Zgomotele naturale ale vantului, apelor curgatoare/marii si cantecele pasarilor. Creierul nostru s-a obisnuit de-a lungul timpului cu aceste zgomote ambientale naturale si se simte bine in prezenta lor.
    • Linistea (simplu nu?). Cautati linistea pentru a va relaxa…
  • Deasemenea, ni se dau cateva sfaturi pentru a ne imbunatati sanatatea prin sunete, printre care:
    • Asculta activ/constient;
    • Canta cu vocea, invata sa canti la un instrument. Te ajuta la dezvoltarea cognitiva si-ti permite sa socializezi cu altii ca tine in acest domeniu;
    • Fii activ in relatia cu sunetele. Protejeaza-ti urechile, construieste-ti peisaje muzicale (constructii auditive) si spune-ti parerea celor care te polueaza fonic.

Mai multe date si referinte la sursele de informare folosite gasite pe blogul lui Julian Treasure, aici.

S-auzim de bine! ;-)

Manual de impins tancul pe campul de lupta

4 October 2010 Ecologie / Info
15 comments

Dupa cum scrie si intr-un un articol de pe Energy Bulletin,  a aparut un nou raport care recomanda strategii de pregatire ale Ministerul Apararii American (Department of Defense= DoD = US Army+US Air Force+US Navy) pentru o era post petrol. Raportul, pregatit de catre unul dintre cele mai influente think tankuri din domeniul apararii, Center for a New American Security, atinge cateva puncte interesante cu privire la perspectivele uni scenariu “peak oil” pentru fortele armate americane: 

- Combustibilii petrolieri reprezinta 77% din totalul combustibilului utilizat de catre Department of Defense  in prezent (56% din acesta se duce la US Air force) si 94% din combustibilul utilizat pentru transport militar.

- Avand in vedere aceasta dependenta de petrol si probabilitatea unui scenariu in care furnizarea petrolului devine problematica, armata americana trebuie sa fie in stare sa opereze toate sistemele sale pe combustibil non-petrolier pana in 2040. Cu toate acestea, initiativele trebuie demarate mult mai devreme daca se doreste atingerea acestui obiectiv.

- Citim printre randuri (sublinierile de mai jos) ca DoD se asteapta ca pretul petrolului sa creasca si ca acesta sa fie din ce in ce mai greu disponibil in urmatorii 30 de ani:

“To ready America’s armed forces for tomorrow’s challenges, DOD should ensure that it can operate all of its systems on non-petroleum fuels by 2040. This 30-year timeframe reflects market indicators pointing toward both higher demand for petroleum and increasing international competition to acquire it. Moreover, the geology and economics of producing petroleum will ensure that the market grows tight long before petroleum reserves are depleted. Some estimates indicate that the current global reserve-to-production (R/P) ratio – how fast the world will produce all currently known recoverable petroleum reserves at the current rate of production – is less than 50 years. Thus, given projected supply and demand, we cannot assume that oil will remain affordable or that supplies will be available to the United States reliably three decades hence.”

-  Clasificate dupa raportul R/P (rezerve dovedite/productie anuala), SUA ar avea cam 11 ani de rezerve iar principalul sau furnizor, Canada, cam 28 de ani (si asta dupa o supraestimare a rezervelor din tar sands). Singurele tari ale caror raporturi R/P sunt mai marei de 75 de ani sunt Venezuela, Iran, Irak, Kuweit si Emiratele Arabe Unite iar Venezuela si Iranul nu sunt tocmai prieteni buni cu americanii. Nota bene: raportul ne considera ca, dupa rata de consum si rezervele dovedite actualmente, intreaga lume ar putea  ramane fara rezerve in 45.7 ani. Calculul e facut dupa BP Statistical Review of World Energy 2010 (impartit total proven reserves – pag 6 la total production- pag 8), adica dupa raportul International Energy Agency…

sursa poza

- Raportul trece prin diversele surse de combustibili alternativi care ar putea inlocui combustibilii petrolieri dar nu reuseste sa deseneze un tablou prea convingator. Doua fraze, preluate mai jos, reliefeaza cat de fragila este situatia prognozata:

“However, meeting DOD’s goal of making a smooth transition away from petroleum will require the
private sector to provide cost-competitive, at-scale renewable fuels that the Defense Logistics Agency can purchase when and where it needs them. Tis will require DOD to commit to a general direction for its energy future in order to send an efective market signal, and it will require incentives and regulations beyond DOD’s control.”

In acest articol gasiti o bibliografie extinsa a zecilor de articole/studii aparute in serviciile militare ale diverselor tari pe tema “peak oil”. Nu sunt deloc putine, semn clar ca acest subiect este tratat foarte serios de catre fortele armate …

Un alt fel de tranzitie

1 October 2010 Ecologie / Info
5 comments

In posturile anterioare am tot discutat despre diverse scenarii legate de peak oil si problematici conexe, iar reactiile au variat de la apreciative, la incredule, trecand prin cele sarcastice.

Cu toate acestea, in afara de alarmismul apocaliptic al doomersilor, care asteapta ca intreaga lume sa se transforme peste noapte intr-un mare platou de filmare pentru Mad Max 4 (musai trebuie sa fie difuzat inainte de 2012 :-) ) si de marea majoritate a cititorilor, pentru care sintagma peak oil e cam in aceeasi zona cu viziunile catastrofice mentionate anterior, exista si o a treia categorie de oameni, care privesc lucid si logic la posibilitatea materializarii unui astfel de scenariu, la posibilele lui consecinte precum si la cum ne putem pregati pentru acestea.

Ca exemplificare a acestei din urma categorii, in 2005, plecand de la un proiect studentesc supervizat de catre Rob Hopkins, apare Transition Movement / Transition Towns, o miscare civic-comunitara care are ca scop sensibilizarea oamenilor la impactul schimbarii climatice,  precum si pregatirea comunitatilor pentru un scenariu peak-oil. Pregatirea se vrea facuta prin participare voluntara, educatie, cresterea autoconsumului, a sustenabilitatii energetice / alimentare si in general prin diminuarea amprentei de carbon a comunitatii. Miscarea s-a extins rapid de la Kinsale la Totnes (orasul lui Rob Hopkins), pentru ca in ziua de astazi,sa numere 321 de initiative oficiale (in tot atatea orase) si 227 initiative “in curs de pornire”.

Il puteti vedea pe Rob Hopkins povestind, el insusi, mai multe despre aceasta initiativa aici:

Miscarea “Transition Networks” a evoluat pentru a deveni, dupa cum o spune si numele, o retea informala internationala care se organizeaza in 12 pasi si in jurul  unui plan pentru diminuarea consumului energetic (Energy Descent Action Plan = EDAP).  Planul trece prin urmatoarele etape:

- Face un inventar al resurselor locale (terenuri arabile, resurse regenerabile, optiuni de transport, sistem de sanatate, materiale de constructii disponibile, etc)

- Deseneaza o imagine in viitor a comunitatii locale, in care aceasta este mult mai auto sustenabila, diminuandu-si amprenta de carbon. Auto sustenabilitatea se poate masura in functie de mai multi indicatori, cum ar fi: procentajul de alimente obtinute pe plan local, procentajul de energie produsa pe plan local, numarul businessurilor detinute de localnici, distanta medie parcursa pana la servici, procentajul de materiale reciclate etc…

- Deruleaza filmul inapoi de la imaginea din viitor pana in prezent, stabilind procesele cheie ce trebuie demarate, pasii ce trebuie urmati, durata in timp a diverselor etape, indicii de masurare e progresului etc;

- Tine cont de planul de dezvoltare a comunitatii si al autoritatilor locale pentru a se putea armoniza cu elementele cheie;

- Creeaza “Povesti din tranzitie”: acestea sunt elemente importante ale vizualizarii transformarilor, articole, poze, reprezentari ale comunitatii in viitor, ce trebuie facut pentru a ajunge acolo si ce transformari implica asta;

- Crearea primului draft al EDAP si revizuirea acestuia

- Versiunea finala EDAP (documentul este de fapt updatat continuu in timp, inglobandu-se feedbackul celor implicati)

Pare complicat, prea structurat, prea rigid? Probabil ca este normal sa para astfel la inceput, insa Transition Initiative se mandreste cu un cadru informal si neierarhizat, o retea de comunitati independente ce se ghideaza dupa principii similare, se sustin reciproc si trec printr-un proces de trial/error iterativ, experimentand cu punerea in practica a obiectivelor principale intr-un context local. Documentul care descrie mult mai in detaliu ce v-am rezumat eu mai sus, “primer”-ul intregii initiative, il gasiti aici.

Ca exemple practice aveti studiul de la care a plecat totul, Kinsale 2021 Energy Descent Action Plan precum si Totnes 2009-2030 EDAP. Daca le veti citi, veti vedea cum se stabilesc obiective pe diverse domenii, de genul:

- Alimentatie: Se doreste cresterea ponderii alimentelor organice, cresterea rezilientei producatorilor locali, reducerea utilizarii ingrasamintelor chimice, etc cu obiective de genul “in 2030, 80% din alimentele comunitatii sa fie produse pe o raza de 50 de mile”;

- Sanatate: Se pune accentul pe cresterea activitatii fizice, alimentatie sanatoasa, mers pe jos in defavoarea condusului masinii, recunoasterea rolului spatiilor verzi pentru sanatatea umana, servicii medicale locale usor accesibile etc;

- Protejarea biodiversitatii si a resurselor de apa: Se urmareste cresterea numarului de rezervatii naturale, protejarea ecosistemelor fragile, stocarea apei de ploaie, planificarea pentru inundatii, protectia panzei freatice etc;

- Securitatea si planificarea energetica: cresterea ponderii energiilor regenerabile, a masurilor de conservare si eficienta energetica etc;

- Transport si Constructii: retele de transport in comun imbunatatite, car pooling, favorizarea transportului de marfa feroviar a mersului cu bicicleta sau pe jos pentru oameni, co-housing, case eficiente energetic construite cu materiale locale etc;

- Economie locala si consum: cu accent pe sprijinirea afacerilor locale, pe concentrarea locala a productiei  bunurilor necesare comunitatii, utilizarea mai eficienta a resurselor, servicii de reciclare a deseurilor, waste management si metode de reducere a consumului. Comunitatea urmareste in mod special pastrarea valorii economice sub control local si de aceea implementeaza un Local Exchange Trading System/ Time Bank prin care membrii comunitatii pot face schimb de servicii (de ex: prestezi o ora de gradinarit si poti solicita la nevoie o ora de baby sitting din partea unui membru acreditat), isi tipareste propria-i moneda (Totnes Pound) care e recunoscuta la nivel local (se pot plati si taxe locale in aceasta moneda in anumite cazuri). Moneda locala e neinflationista si acoperita cu moneda reala in banca (1 TP = 1 lira sterlina), mai multe puteti citi aici. Alte cazuri similare aici.

- Arta si spiritualitatea tranzitiei: abordeaza aspectele artistice si spirituale in contextul tranzitiei.

- In final programul se apleaca asupra problematicilor conexe ale educatiei si tineretului, ale comunitatii si autoritatilor/guvernarii locale, cu intentia de a pune la dispozitia membrilor comunitatii a unui set de “skills”uri utile in acest mediu, de a integra problemele tineretului in dinamica miscarii, cu ajutorul unei comunitati mai unite si cu sprijinul unor autoritati locale implicate in problemele tranzitiei.

Dupa cum puteti vedea, miscarea doreste sa ofere o metodologie structurata de abordare a tranzitiei unei comunitati spre un scenariu peak oil, cu o abordare pe multiple planuri, avand insa la baza cateva elemente centrale si anume participarea benevola, decizia la nivel de grup si community work. De remarcat aici ceea ce cred eu ca e un element de succes inca greu de replicat in Romania si anume implicarea autoritatilor locale in astfel de programe. Aceasta implicare merge pana la acordarea unor locuri in consiliile locale pentru reprezentantii miscarii, budgete de co-finantare pentru anumite proiecte, initiative gen “tanarul primar” in care un reprezentant al tineretului are un budget de 10k GBP pentru ducerea la bun sfarsit al unui proiect ales de comunitate etc.

Desi modelul poate fi privit critic tocmai prin perspectivele pe termen lung intr-un context foarte volatil (daca scenariul peak oil se materializeaza acut inainte de 2020-2030?), a relativei ineficiente a “deciziei comunitare” (prea multe comitete si comitii, discutii interminabile,  participarea si interesul scade in timp etc), a “perisabilitatii” benevolatului si a liantului comunitar in fata adversitatii, el are macar meritul de a exista si de putea servi drept experiment in derulare pentru alternative practice la economia de abundenta. Cei sceptici, dar care au citit materialele din articol, isi vor aminti ca exista indicatoare cuantificabile care masoara progresul planurilor de tranzitie pe fiecare domeniu si vor putea urmari evolutia diverselor proiecte aici.

Acestea fiind spuse, in articolul viitor voi incerca sa ating o alta alternativa care pune accent mai mult pe skills-urile individuale.

Ghicitoare cu economisti

21 September 2010 Indicatori
48 comments

Multe ne framanta in ultima vreme insa parca intrebarea cea mai des pusa e: “Cand iesim din criza?”.

Ne-am plictisit de ea, de criza, ne doare, nu mai putem sa stam asa, vrem la mama, vrem din nou optimism, viata frumoasa, bani usor de facut si mai usor de cheltuit, perspective luminoase ca altfel nu se poate, nu-i asa?

Si tot intrebam, in stanga in dreapa, la cei mai analisti dintre economisti si la cei mai economisti dintre analisti: “E gata? Se termina? O sa fie bine?”. Iar analistii si economistii ne dau ba vesti bune, ba vesti rele, ba ne ridica chiuind de pe canapeaua din fata televizorului, ba ne trimit din nou la podea si-apoi la o tigara nervoasa pe balcon. Economia isi revine in ultimul trimestru al anului 2009, ba in primul din 2010, ba in al doilea, nu, nu, in al treilea am vrut sa spun…stai ca sigur o sa iesim la liman in trimestrul unu din 2011. Garantat Vanghelie, nu?

Saracii economisti sunt atat de divizati in interpretarea cifrelor incat peisajul prognozelor s-a polarizat total intre cele doua extreme, bearish si bullish, pe fondul a ceea ce Bernanke numea “the unusual uncertainity” a economiei. Principalul factor perturbator, care a stricat apele, se pare ca este stimulus-ul acordat de stat, acele padele cu electrosocuri aplicate pacientului care i-au adus zambetul pe buze. Acum toti economistii se intreaba ce se va intampla dupa ce se opreste curentul la defibrilator, isi revine pacientul sau se transforma zambetul in rictus/rigor mortis?

Si daca lucrurile sunt insa mult mai simple si avem de-a face cu o eroare de interpretare, modelele folosite pentru intelegerea evenimentului fiind de fapt gresite, dupa cum se intreaba cineva in acest articol? Citez:

“…economists can’t accurately tell which way the economy is headed because they are looking at it through outdated lenses. “The template they’re using is a poor one because they’re treating the recession like the typical post-war recession and it just isn’t,”

Haideti sa va scot din dilema, saracii economisti nu stiau de fapt ca se chinuiau cu o problema deja rezolvata, tocmai ce s-a stabilit ca recesiunea in SUA s-a incheiat in iunie 2009. Cum, nu stiati?

Pai ne spune asta chiar Business Cycle Dating Committee al National Bureau of Economical Research, forul oficial ce se ocupa cu studierea crizelor din cadrul celei mai mari organizatii de cercetare economica din SUA, printre a carei membri se numara/s-au numarat de-a lungul timpului nu mai putin de 16 castigatori ai premiului Nobel pentru economie (din care mai cunoscutii Milton Friedman, Joseph Stiglitz si Paul Krugman).  Ati auzit bine, NBER ne informeaza ca recesiunea a durat 18 luni, din decembrie 2007 pana in iunie 2009, moment in care PNB-ul si VNB-ul lunar real ale Americii au inceput s-o ia in sus, ajungand la o crestere medie de +3.1% in iunie 2010, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009. Tot NBER ne confirma ca, fara a afirma ca economia a revenit la o stare normala sau ca avem de-a face cu conditii economice favorabile, iesirea din recesiune este certa bazandu-se, in aprecierea distinsilor economisti, pe “the length and strength of the recovery to date”…

Deci gata, s-a terminat? Pe bune? Am iesit din criza si noua nu ne-a spus nimeni nimic? Daca o spun Nobelii, asa o fi, nu?

Mai sa fie…ah, era sa uit, un mic detaliu totusi, o mica fraza din raport:

“The committee decided that any future downturn of the economy would be a new recession and not a continuation of the recession that began in December 2007.”

Acum ma intreb si eu ca tot omul, cum s-o fi numind recesiunile care dureaza peste 24 de luni, fara intrerupere? :-)

Din nou despre ölkrise

7 September 2010 Ecologie / Info
12 comments

Nu sariti pe google translate ca e vorba tot de Peak Oil, doar ca e in germana  (ölkrise [DE] = oil crisis [EN]). Sper ca tineti minte seria trecuta pe problematica peak oil si linkurile cu varii documente publicate de institutii serioase (IEA, US Army cu al sau Joint Operating Environment, UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security). Ei bine iata ca un nou document (aici pentru vorbitorii de limba germana), pregatit de catre Future Analysis, un departament al Bundeswehr Transformation Center, think tank al armatei germane, trage un semnal si mai alarmist cu privire la problematica Peak Oil, situand momentul in jurul anului 2010 (consensul general fiind ca varful productie a fost atins in 2008) dar cu impact serios asupra problematicilor de securitate incepand din 2025 incolo.

Studiul trage semnalul de alarma prin cateva concluzii, pe care le-am atins si eu, in parte, in al doilea volet al seriei precedente, pictand un portet sumbru al unei lumi in care regulile se schimba radical.

Astfel, conform acestui document, reasezarea balantei de putere la nivel global in jurul noii problematicii peak oil ar putea duce la o importanta crescanda a tarilor producatoare de petrol, la o puternica distorsiune a economiei de piata libere ca urmare a careia parteneriatele bilaterale, bazate pe importanta/afilierea politica sau, de ce nu, pe forta militara, dicteaza traseul fluxurilor petroliere.

Aceste noi reguli, conform carora petrolul nu mai este disponibil pentru oricine,  pot duce, in viziunea autorilor studiului, la socuri sistemice in preturile bunurilor de baza (cu accent pe produsele alimentare -tineti minte ce vorbeam apropo de agricultura intensiva bazata pe petrochimie) si implicit in rupturi de stocuri  la aprovizionarea cu aceste bunuri. Citez dintr-un articol ce comenteaza pe traducerea engleza a studiului (mai multe detalii aici):

“”Shortages in the supply of vital goods could arise as a result, for example in food supplies. Oil is used directly or indirectly in the production of 95 percent of all industrial goods. Price shocks could therefore be seen in almost any industry and throughout all stages of the industrial supply chain. “In the medium term the global economic system and every market-oriented national economy would collapse.“”

Ca alternativa se profileaza revenirea economiei planificate (cu accent pe rationalizarea consumului acelor produse impactate – si care n-or fi cele impactate, ma intreb…), acolo unde statul este suficient de organizat si are parghii cat de cat functionale asupra economiei si asupra populatiei, sau chiar posibile prabusiri ale sistemelor statale, acolo unde statul nu a luat masuri din timp iar miscarile sociale, provocate de ceea ce este perceput ca o criza sistemica, au dus la anarhism .

Mai pe scurt, dupa cum ar spune o ilustratie grafica mai veche a unui scenariu peak oil apocaliptic, armata germana  ne spune ca viitorul ar putea arata cam asa:

Desigur, putem discuta aici pe marginea faptului ca studiul cu pricina e un draft ce nu fusese  revizuit de Ministerul Apararii sau de  catre guvernul german, ca poate fi privit doar ca o parere a unui think tank ce nu e impartasita de catre oficialitati, dar totusi…

E momentul sa apasam pe “panic button”? E TEOTWAWKI? Nu cred.

E momentul sa incepem sa ne gandim serios la ce se poate face, pentru a fi pregatiti pentru un scenariu care devine din ce in ce mai probabil? Hmmm….

Va las pe voi sa raspundeti la aceasta intrebare, eu unul, in postarea urmatoare, voi incerca sa va povestesc despre  cum anumite orase/comunitati au inceput sa puna in aplicare planuri de pregatire pentru un scenariu peak oil ,  inca din 2005…

← Older Entries