Vrem prea mult, prea repede

L-am citit pe domnul Viorel Hrebenciuc, in interviul cu Dan Tapalaga, vorbind depre noua atitudine a PSD referitoare la cota unica. Cel putin, tendinta pe care o simte el din discutiile cu colegii sai de partid. Si am avut o senzatie cunoscuta, in care politicienii nostri pregatesc terenul pentru asumarea meritelor fata de rezultatele unei masuri pe care au criticat-o ani de zile. Deja imi treceau prin fata ochilor declaratiile care vor veni: despre domnul Mihai Tanasescu, care a fost promotorul acestei masuri, despre modul in care PSD s-a opus nu cotei unice, ci modului de implementare a acestei masuri fiscale, despre cum toate rapoartele, declaratiile si analizele date publicitatii au fost prost intelese de catre noi, despre…
Dupa ce am urmarit parte din discursurile politicienilor si guvernantilor romani din ultimele luni, nu mai stiu daca ceva din ce se va declara anul acesta pe scena politica, cu relevanta pentru mediul economic, va putea fi luat in seama si analizat. Nu stiu daca vreun program politico-economic de campanie va merita timpul si efortul de a fi disecat, altfel decat la nivel de exercitiu. Dupa cum ne stim, orice lucru va iesi bine pentru toata lumea, fiindca fiecare „jucator” isi va lua punctele de reper care il avantajeaza. Si, in conditiile astea, daca nu ne raportam cu totii acelorasi repere asumate, cum putem analiza si emite judecati inteligibile pentru toata lumea?
Cu toate acestea, cred ca pe undeva e si „vina” noastra, fiindca ca ne dorim prea multe si prea repede. Am vrea peste noapte oameni politici si guvernanti responsabili si vizionari. Doar ca responsabiltatea si viziunea nu se invata pe bancile cine stie carei scoli, ci sunt elemente ale unui bagaj cultural, care noua din pacate ne lipsesc. Am fost invatati sa supravietuim, suntem buni la asta, doar ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca “de pe azi pe maine” trebuie schimbat cu “de astazi in x ani voi fi acolo”. Iar de astazi in x ani voi fi acolo inseamna implicit viziune si asumare de raspundere. Pe ei nu a avut cine sa-i invete, iar ei, la randul lor, nu-i pot invata pe altii decat partial. Implicit, daca vrem schimbare, ea nu poate veni decat pas cu pas si in timp. Daca asteptam ca rezultatele relevante sa apara peste noapte, nu facem altceva decat sa ne amagim. Cum ne amagim si cu separari din categoria „ei – oameni politici si guvernanti – rai” si „noi – ceilalti, oricare am fi de partea asta – buni”. In final, cred ca momentan avem exact mediul economic care ni se potriveste: instabil din punct de vedere legislativ si fiscal, fara obiective asumate cu adevarat, cu nivel de competitivitate si inovatie scazut, cu capitalisti romantici, aparuti intr-un El Dorado tipic romanesc, cu sindicate dispuse oricand sa omoare gasca cu ouale de aur pentru a-i servi carnea, cu o populatie ne-pregatita fata de cererile de pe piata fortei de munca. Dar de la cine sa fi invatat pana acum altceva? Americanii isi “indoctrineaza” copiii cu cele mai cinice forme de antreprenoriat din gradinita. Noi nici nu stiu daca-i mai invatam ceva. Din fericire, toate acestea se repara in timp. Am fi ipocriti sa spunem ca nu s-a schimbat nimic in bine Romania in 18 ani. Cum am fi la fel de ipocriti sa spunem ca nu se putea mai mult si mai bine. Vestea buna insa e ca nu trebuie si nu putem fi perfecti. Decat daca vrem sa murim incercand.

Privatizarea Automobile Craiova – prea multe vorbe

Cazul privatizarii Automobile Craiova si pozitia DG Comp a tinut prima pagina a ziarelor mai putin decat m-as fi asteptat. Din pacate, avem pentru prima data ocazia, ca stat membru al Uniunii Europene, sa discutam elemente de baza pe un caz concret, care ne afecteaza in mod direct, dar ne multumim sa o dam la colorat intr-un stil deja tipic. De la politicienii care nu au inteles nimic inca de la inceput din aceasta speta si nu s-au obosit sa o faca nici dupa publicarea IP/08/315, in urma cu doua zile, pana la opinia publica care a aplicat stampila “hotii”, intr-un loc in care nu era cazul sa o faca, Romania a intrat din nou intr-un carusel in care se discuta despre orice altceva, dar nu despre problema in sine.

Nu am inteles pozitia domnului prim-ministru Calin Popescu Tariceanu cu nasturii, Comisia Europeana care ne vrea raul si despre sume care se vor recupera de la Ford. Nu am inteles nici pozitia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu despre institutiile europene care sunt platite din banii nostri si despre aceiasi bani care trebuie recuperati de la Ford.

Primele pozitii ale celor doi demnitari mi se demagogice, prin urmare nici nu are sens sa le luam in discutie. Dar, eu nu inteleg in continuare, care bani sunt de recuperat de la Ford? Ajutorul de stat a fost primit de catre Automobile Craiova, nu de catre Ford. Tot de la Automobile Craiova trebuie recuperat. Statul a acceptat sa scada valoarea efectiva a contractului prin inserarea unor clauze care protejau Automobile Craiova (capacitate de productie, angajati). Comisia a evaluat ca cele 72.4 % din actiuni, cumparate de catre Ford, valorau pe piata 84 de milioane de EURO. Inserarea clauzelor a scazut pretul contractului la 57 milioane de EURO, restul de 27 de milioane reprezentand costurile acelor clauze. Protejand prin clauze contractuale Automobile Craiova, Statul a avantajat compania, avantajul fiind finantat de cele 27 de milioane de EURO pe care Statul a inteles sa nu le mai incaseze. Un cadou nepermis, pe care Automobile Craiova trebuie sa il dea inapoi acum.

Momentan, daca imi mai amintesc eu bine, suntem stat membru al UE si trebuie sa respectam un set de reguli aplicabil tuturor. Daca am uitat asta, ar fi cazul sa ne revenim. In rest, se poate discuta despre nasturi 🙂

UPDATE 1: Cristian Ghinea scrie si el, serios, despre Cazul Ford

UPDATE 2: textul comunicarii IP/08/315 poate fi gasit, inclusiv in limba romana, la acest link

Fezabilitatea investitiilor la romani

Se pare ca ministrul Transporturilor, domnul Ludovic Orban are in sfarsit taria de a ne spune verde in fata cum inteleg guvernantii nostri sa abordeze logica unei investitii. Intr-o conferinta tinuta vineri, 15.02.2008, a declarat in fata ziaristilor ca ministerul a inceput studiul de fezabilitate pentru construirea unui aeroport in zona de sud a Bucurestiului si ca:

“Studiul va fi finalizat la jumatatea acestui an, apoi va fi data o Hotarire de Guvern care sa includa acest proiect in bugetul pe 2009”

Poate ca gresesc eu, dar studiul de fezabilitate nu este un instrument care ne arata daca un proiect potential este fezabil sau nu? Si ca numai dupa finalizarea lui se poate da raspunsul daca initiem implementarea proiectului. Este un mister pentru mine, in calitate de contribuabil, cum de stim deja ca “va fi data o Hotarire de Guvern care sa includa acest proiect in bugetul pe 2009” si ca proiectul este implicit viabil, daca nu avem nici macar demarat, darmite finalizat, studiul? Probabil ca iarasi aplicam principiul: daca-i musai sa facem si studiu de fezabilitate, cu placere. Si, bineinteles, daca tot suntem obligati sa facem studiul, vom face sa puste indicatorii din toate analizele, ca asa ni s-a pus noua pata de un aeroport.

UPDATE 1. De pe blogul lui Lucian:

1) Accesul la aeroport e greoi fara linii de autobuz sau metrou care sa faca legatura rapid cu Gara de Nord

2) Nu exista parcare pe termen lung la aeroport.

3) Monopolul taxiurilor e la el acasa

4) Preturile din aeroport sunt incredibile

5) Benzile de bagaje sunt subdimensionate si bagajele de la mai multe zboruri sunt descarcate pe aceeasi banda.

6) Transportul de la avion la terminal se mai face inca cu autobuzele

7) Scara lui Plesu (vezi link)

Competitivitatea. Ce ne spune Guvernul si ce ne arata evaluarea GCR

Tocmai ce-mi pregateam eu postul si vad ca alex atinge pe “Tot romanul e finantist” ceva din tema despre care scriam.

S-ar putea sa fiu repetitiv sau sa incep sa seaman cu ala care stie foarte multe despre broaste si numai despre ele discuta, dar mie imi vine in cap aceeasi dilema: politicienii nostri vorbesc aceeasi limba cu noi? Avem aceeasi acceptiune asupra lucrurilor? Si daca ambele raspunsuri pozitive, gresesc ei, ne iau de prosti sau chiar nu intelegem noi nimic?

In cel putin doua randuri in ultimele doua saptamani domnul primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a tinut sa laude, cel putin in treacat, competitivatea Romaniei si a economiei romanesti:
1. Vizita la Praga :
“Economia romaneasca nu este afectata de probleme structurale. Din contra. Avem un ritm de crestere foarte inalt, avem un nivel de somaj coborat. Suntem o economie competitiva, care atrage foarte multe investitii”
2. Iasi – Aniversarea a 149 de ani de la Unirea Principatelor :
“Investitiile care se fac astazi intr-o Romanie care este o tara competitiva, atractiva, au nevoie de personal cu inalta calificare.”

Ceea ce nu inteleg eu este sensul conceptului de competitivitate in cele doua contexte si elementul de comparatie. Romania este competitiva in comparatie cu ce? Cu Barbados? Cu Mauritius? Nu zambiti. Ca o duc mai bine decat noi.
In conformitate cu Global Competitiveness Report 2007-2008, evaluarea realizata sub auspiciile Forumului Economic Mondial, Romania se situa undeva pe locul 74 la Indicele Competitivitatii Globale (GCI) si pe un “merituos” loc 73 la Indicele Competitivitatii Mediului de Afaceri (BCI), ambele din 131 de tari analizate. Ce ar trebui sa explic este faptul ca Romania a pierdut pe GCI un loc fata de etapa de analiza anterioara (2006-2007), cand se situa pe locul 73, in conditiile in care pentru 2006-2007 erau numai 122 de tari monitorizate. Din fericire pentru noi, in general aceste evaluari nu isi largesc bazinul de analiza cu competitori foarte importanti, asa ca putem fi bucurosi ca am pierdut doar un singur loc. Mai ales ca am avut si probleme cu criza financiara internationala, justificarea standard din ultimele luni 🙂

Si, ia sa vedem din punct de vedere institutional, ce ne spune Raportul la analiza dezavantajelor de tara:
Pilon institutional (rang din 131)
01.10 Transparenta politicilor guvernamentale – rang 126
01.07 Cheltuirea banilor publici – rang 116
01.06 Impartialitatea actiunilor oficialilor la nivel guvernamental – rang 116
01.04 Increderea politica in politicieni – rang 112

In ceea ce priveste “cei mai problematici factori pentru afaceri” rezultatele pun pe primele patru locuri tot chestiuni ce tin de nivel institutional:
– Nivelul taxelor -14.5 %
– Politica fiscala -14.2 %
– Birocratia guvernamentala -12 %
– Coruptia – 10.80%

Acum, noi ce ar trebui sa intelegem de aici? Ca pe ei “mai putin ii intereseaza”? Sau ca nu stiu despre ce e vorba in subiectul propozitiei? In mod logic, nu poti rezolva o problema daca nu recunosti ca o ai. E ca la medic. La noi insa e mai dificil, fiindca e vorba de o recunoastere in doua trepte. Intai de toate mediul politic trebuie sa recunoasca ca nu are habar ce face si apoi sa ne convinga cineva si pe noi sa recunoastem ca avem probleme.
Va recomand raportul pe de-a-ntregul.

Politicile fiscale si lipsa lor de predictibilitate

Statul a dat, statul a luat, fie statul laudat!

“Viziunea Guvernului Romaniei in domeniul politicii fiscale este centrata pe asigurarea unui rol stimulativ si orientativ al impozitelor si taxelor, in scopul cresterii si dezvoltarii economice, al consolidarii fiscale si al dezvoltarii si intaririi clasei de mijloc.” (Programul de Guvernare – Capitolul 12 – Politica fiscal-bugetara)

Ok, suna bine, nu e asa? Doar ca intre declaratie si fapte e o diferenta destul de mare. Intrebarea mea este daca putem promova cresterea si dezvoltarea economica printr-o politica fiscala precum cea pe care o practicam de multi ani incoace: instabila (frecventa si importanta modificarilor legislative), lipsita de consistenta si predictibilitate (deciziile ad hoc prevaleaza planificarilor pe termen lung, incluzand aici masuri de consultare publica si activitati de informare) si total netransparenta (modul in care modificarile legislative sunt explicate, justificate si implementate de administratie).

Sa luam de exemplu doar doua modificari aparute peste noapte in politica fiscala la acest inceput de an si la argumentele aduse ex-post (puteau sa nici nu ne spuna nimic) si sa ne intrebam cat de mult ajuta dezvoltarea:
1. Introducerea de catre Guvern, printr-o ordonanta de urgenta, a prevederii potrivit careia veniturile din transferurile proprietatilor imobiliare, componenta de 50% care ramanea la nivelul administraaiei locale este preluata la bugetul de stat. Argumentul a fost unul pur haiducesc: luam de la primariile bogate si dam celor sarace, pe un principiu al solidaritatii. Pot intelege gestul politic si social, dar nu-l pot intelege pe cel economic. Ce faci cu autoritatile locale (mari, e adevarat, dar nu e vina lor ca sunt mari) care au proiecte in derulare si care raman acum, peste noapte fara o importanta sursa de finantare? Preferi sa pui in pericol proiecte relevante de dezvoltare, cu impact local doar pentru ca cei care le construiesc sunt prea bogati? Pai, nu acolo, la bunastare vrem sa ajungem toti?
2. Eliminarea taxarii inverse a TVA in constructii. Argument: nimeni nu este afectat de aceasta masura, fiindca taxa pe valoarea adaugata poate fi dedusa (pana una alta, asta nu e argument, dar treaca-mearga). Pai, hai sa ne intelegem despre ce discutam? Despre bani sau despre impozite? Daca vorbim despre impozite, da, nu pierde nimeni, dar ce ne facem daca dezvoltatorul imobiliar si-a facut o prognoza financiara pentru 2008, in aceleasi conditii ca si pentru 2007 si acum trebuie sa scoata inca 19% din buzunar? Recuperabili sau nu, e altceva. Pana una alta, obtinerea acestor bani costa. Si una e sa vorbesti de cateva mii de EUR, si alta e sa obtii 19% in plus pentru cateva zeci de milioane.

Erau aceste masuri avute in vedere ca masuri prioritare sau au fost luate peste noapte? Care este impactul lor pe termen mediu si lung? Ce sau pe cine ajuta ele? As fi curios daca cineva acolo macar isi pune aceste intrebari. Sau daca si le-a pus vreodata. La modul real.

Are economia romaneasca probleme structurale sau nu?

`Cheshire Puss,’ she began, rather timidly, as she did not at all know whether it would like the name: however, it only grinned a little wider.
`Come, it’s pleased so far,’ thought Alice, and she went on. `Would you tell me, please, which way I ought to go from here?’
`That depends a good deal on where you want to get to,’ said the Cat.
`I don’t much care where–‘ said Alice.
`Then it doesn’t matter which way you go,’ said the Cat.
`–so long as I get SOMEWHERE,’ Alice added as an explanation.
`Oh, you’re sure to do that,’ said the Cat, `if you only walk long enough.’

Guvernul Romaniei ne linisteste ca pe niste copii de gradinita, speriati de monstrul din dulap, spunandu-ne ca nu avem probleme structurale la nivelul economiei. Amatorism, iresponsabilitate sau minciuna sfruntata? Despre ce vorbesc reprezentantii Guvernului cand folosesc formula probleme structurale? Avem aceeasi acceptiune a conceptului ca si cea folosita la nivelul politicii regionale europene sau guvernantii nostri vorbesc despre altceva? Si daca da, despre ce? Fiindca, din punct de vedere tehnic, atat timp cat beneficiem de finantari din Fondul European de Dezvoltare Regionala pentru perioada 2007-2013, pentru toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei, inseamna ca avem probleme structurale la nivelul intregii tari, inclusiv in sectorul economic. Probabil ca ar trebui sa intelegem ca toate punctele de rezolvat din Planul National de Dezvoltare 2007-2013 deja sunt rezolvate sau ca toate problemele structurale pe care am declarat ca le avem, de fapt nu le avem si totul a fost o minciuna. Sau, de ce nu, o farsa?!

La nivelul discursului politic, dublat de iresponsabilitate, putem argumenta la nesfarsit daca economia romanesca are sau nu are probleme structurale. Depinde care este termenul de comparatie. Marea majoritate dintre noi insa omitem un lucru: prin Strategie si PND ne-am facut o proiectie pe termen mediu a Romaniei, inclusiv a economiei romanesti. Pe care ne-am asumat-o toti. Si pe care, din amatorism, acum am pus-o intr-un sertar, considerand-o doar o formalitate bifata fata de Uniunea Europeana. Din pacate, problemele structurale ale Romaniei tocmai de aici pornesc, din incapacitatea noastra de a ne asuma la modul real obiective proprii de dezvoltare pe termen mediu si lung si de a planifica strategic. Nu este vorba doar de guvernanti Este o meteahna a intregii societati, inclusiv a mediului economic. Asemeni lui Alice, atat timp cat nu stim unde vrem sa ajungem, suntem protejati de raspundere, fiindca nimeni nu ne poate verifica. Si orice lucru e bun si rau in acelasi timp, in functie de cum vrem noi sa fie.