Spuneam zilele trecute ca PDL a inceput sa coboare pe tobogan, coborare care este, dupa parerea mea, ireversibila. Mai spuneam ca sunt trei alternative pentru electoratul de dreapta. Fiecare are argumente pro si contra, puncte forte si puncte slabe. Sa le analizam pe rand. Prima dintre alternative este PNL.
Argumente PRO:
1. Structuri existente la nivel national
PNL are structuri existente in aproape toata tara, chiar daca nu sunt extinse la nivelul la care au ajuns PSD si PDL. Existand nuclee aproape peste tot, e mai usor de atras noi membri si de construit in jurul lor. In multe localitati PNL este prezent in consiliile locale (sau este chiar la conducerea consiliilor locale si ale primariei), avand vizibilitate.
2. Practica guvernarii
Prezenta la guvernare de-a lungul timpului (guvernele Stolojan, CDR, guvernul Tariceanu) a obisnuit PNL cu practica guvernarii. In cazul unei noi prezente la guvernare, adaptarea se face rapid, cunoscandu-se deja “butoanele” guvernarii. PNL poate oricand propune cateva echipe guvernamentale, care sa intre imediat in practica guvernarii.
3. Un brand puternic si atractiv
PNL are in spate o istorie vasta, partidul fiind prezent in mai toate momentele nationale majore de la 1848 pana astazi. Asta a dus la crearea unui brand puternic, care continua sa atraga si sa seduca.
4. Masinarie electorala rodata
E legata partial de existenta structurilor locale. PNL poate duce o lupta electorala de la egal la egal in aproape orice colt de tara cu masinariile PSD si PDL, dar si la nivel national (sa ne amintim ca in 2004 PNL a dus greul luptei impotriva infernalei masinarii electorale a guvernului Nastase).
5. Capacitatea de a mentine un sistem deschis
Guvernarea PNL 2004-2008 a dus la un sistem economic deschis, in care apartenenta la clientela politica nu era o conditie aproape indispensabila de a accede la comenzi publice. Este poate una din putinele diferente majore intre modul de a guverna al PNL si al PDL/PSD.
6. Apartenenta la o mare familie politica europeana
Desi mai putin influente decat familiile socialiste si populare, familia liberala europeana ofera totusi accesul la know how si recunoastere internationala.
7. Formidabila capacitate de revenire
In ultimii 20 de ani, PNL a oscilat intre marire si decadenta, reusind de fiecare data sa revina dupa caderi abrupte (ratarea intrarii in parlament in 1992, salvarea in extremis in 2000 cu un procent de circa 7%).
8. Vizibilitatea oferita de statutul de partid parlamentar
PNL are o buna prezenta in media si facilitati de a se promova in perioadele de campanie electorala.
Argumente CONTRA:
1. Guvernare cu masuri de stanga
Guvernarea PNL a avut nenumarate masuri de stanga, unele de un stangism desantat. In special dupa 2007, PNL (fara sprijin parlamentar) a practicat politici de stanga, fara a putea sau fara a dori sa se opuna presiunii partenerului de alianta parlamentara (PSD). Deseori, PNL a preluat si amplificat mesaje si politici de-a dreptul populiste.
2. Abandonarea frecventa a principiilor in perioada de guvernare
PNL s-a dovedit foarte “flexibil” in negocierea principiilor pentru a obtine sprijinul parlamentar al PSD. E ceva ce electoratul de dreapta a inghitit greu. Mai mult, de-a lungul timpului, PNL a mai avut momente de abandonarea a principiilor (intrarea in guvernul Stolojan, incheierea unui acord de sustine parlamentara cu PSD in 2001). Traditia arata ca PNL este, uneori, dispus la compromisuri majore.
3. Perceperea ca facand parte din clasa politica actuala
Necunoscuta majora pentru PNL in efortul sau de pozitionare este daca electoratul va vedea jumatatea plina a paharului (“suntem altfel decat PDL”) sau jumatatea goala a paharului (“toata clasa politica este la fel”). O buna parte a electoratul de dreapta a fost profund dezamagita de modul de a guverna al PNL-ului, cu masuri si politici de stanga.
4. Leadership precar
PNL a functionat, de-a lungul timpului, mai degraba prin conduceri colective puternice decat printr-un lider emblematic. Si, totusi, Crin Antonescu pare cel mai slab din liderii politici de prima marime pe care PNL i-a avut in ultimii 20 de ani (Radu Campeanu, Mircea Ionescu Quintus, Viorel Catarama, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Calin Popescu Tariceanu). Cu o retorica politica acceptabila, dar cu abilitati organizatorice precare (poate inexistente), Crin Antonescu nu pare sa fie liderul politic care sa gestioneze un partid politic capabil sa invinga stanga si sa guverneze eficient.
5. Program politic nedefinit
Desi mai sunt 2 ani pana la urmatoarele alegeri (si constrangerile electorale sunt minime), PNL nu pare capabil sa propuna un program politic care sa atraga electoratul de dreapta. In afara de propuneri fiscale de reducere a cotei unice si a TVA (nefundamentate si dand senzatia unor sloganuri mai degraba), PNL nu a venit cu un model de societate, cu o viziune care sa seduca si sa determine electoratul de dreapta sa treaca la actiune. In loc de asta, discursul PNL este excesiv centrat pe lupta anti-Basescu.
Concluzii despre PNL-alternativa la PDL
Cresterea PNL pe fundalul descresterii PDL este evolutia naturala. E de fapt singurul scenariu evolutiv. Nu e o revolutie. In general, limitele asteptarii sunt cunoscute. PNL poate ajusta in bine sistemul politic, dar e putin probabil sa il poata reforma din temelii.
PNL are o vulnerabilitate majora, cel generat de apartenenta la clasa politica actuala. E o problema de perceptie: electoratul de dreapta va aprecia experienta politica a PNL ca un avantaj sau ca un dezavantaj?
Discursul PNL este fad in aceasta perioada si nimic nu pare sa indice ca se va schimba in urmatorii ani. Este excesiv centrat pe lupta anti-Basescu si prea putin constructiv. Electoratul de dreapta va inclina, mai devreme sau mai tarziu, de la cei cu abordarea emotionale “stanga e rea” spre cei cu aborbari mai pragmatice care spun “iata ce voi face pentru tine”. PNL e prost plasat din acest puncte de vedere.
Daca electoratul de dreapta va opta pentru optimizare, PNL va fi partidul spre care se va indrepta. Dar, daca va dori mai mult decat atat, probabil va tinde spre una din celelalte 2 alternative.
@DanBruma
Cred ca problema morala este daca favorizezi sau nu o companie in relatia cu statul, atunci cand reprezinti statul! Pragul de 50% este irelevant! S-au auzit de cazuri (sau cel putin au existat suspiciuni sau acuzatii) in acest sens doar pentru ca la un moment dat au fost angajatii acelei companii!
In cazul lui Tariceanu se pune problema daca taxa auto (sau cum s-a tot numit) a favorizat sau nu firma de vanzari auto in care era actionar! Asta este partea ce i se poate imputa! Altfel, legat de ideea daca este bine sau nu sa favorizam achizitia de masini noi, in conditiile in care suntem producatori de automobile, inclin sa fiu pentru! Sunt multe discutii legate de modul care este mai potrivit societatii romanesti sa faca modernizarea parcului auto, dar cred ca deja deviem discutia!
Legat de atitudinea lui de favorizare a companiilor Dacia-Renault si Ford-Craiova prin anumite facilitati fiscale garantate de statul roman, cred ca a fost corecta economic! Nu cred ca aici a avut un interes, poate o sensibilitate personala pentru vehiculele cu motor!
@Claudiu:
Nu vreu sa sar la concluzii; cred ca pe latura aceasta a moralei in societate, a moralitatii si a nevoii de reforma morala discutia este lunga!
ov: OK. E un subiect interesant, pe care il voi aborda intr-o postare viitoare.
@ov: O scalzi. Voiam un raspuns cu da sau nu nu balaceala trimisa de tine.
1. Pragul de 50% inseamna majoritar pentru un actionar, deci deja esti pe langa sau probabil ca ai impresia ca discuti cu cineva care nu se pricepe la asta.
2. Aici nu e vorba de favorizare sau defavorizare, e vorba de prevenire. Un inalt functionar nu poate detine mai mult de 50% din actiuni. Preventiv, asta-i tot. Este o alegere de societate. Alegi intre a detine firme si a fi inalt functionar. Asta-i tot. Vinzi si rascumperi cand iesi din functie. E simplu.
Concluzia mea: vorbesti despre morala, dar habar nu ai ce este aceea daca amesteci afacerile publice cu afacerile private.
@DanBruma:
Va multumesc ca m-ati convins de un lucru: Da, Claudiu, cred ca merita o postare viitoare! Si chiar se simte nevoia ei!
Marturisesc ca imi place balaceala in apa marii, in ape curgatoare, dar nu si in cuvinte! Poate ca ar merita sa reamintesc intrebarea Dvs: “Apropos de morala: Ti se pare moral ca un prim-ministru al unui stat democratic sa detina mai mult de 50% de actiuni/parti sociale intr-o societate comerciala? Mersi anticipat” Deci nu va referiti la aspecte legale, de corectitudine (in raport cu criteriul X, Y sau Z!),… Ci doar moral!
Raspunsul meu a fost clar, dar hai sa il repet cu alte cuvinte: Din punct de vedere moral nu are importanta daca detii majoritatea actiunilor (cu unele drepturi legale si juridice) sau nu (cu alte drepturi legale si juridice), ci faptul in sine, in conditiile in care beneficiezi de deciziile statului pe care il reprezinti (in care ai o pozitie de decizie)!
Dar hai sa completez, ca sa fiu mai clar: Chiar mai mult, problema ramane, din punct de vedere moral, si daca nu detii deloc actiuni la o societate pe care o favorizezi printr-o decizie de administrator al statului, daca aceasta decizie este una arbitrara, focalizata pe acea companie, si nu una care sa urmareasca o politica de ansamblu, enuntata si sustinuta clar apriori ca principiu (de exemplu in virtutea unei legi, sau a unui program de guvernare pentru care ai obtinut votul de investitura, etc).
@ov: Tu spui ca problema morala nu exista daca decizia politica nu este arbitrara ca ai sau nu ai actiuni. Dar cine spune daca decizia este arbitrara sau nu? Tu? Eu? O comisie parlamentara? Un conflict de interese este prin definitie o situatie predefinita care incearca sa evite situatii care ar necesita o analiza ulterioara cronofaga gen: este sau nu o decizie luata arbitrar sau nu? Conflictul de interese defineste dinainte o situatie si introduce un dubiu in corectitudinea unei decizii (judecati) atunci cand persoana care ia decizia se afla in situatia respectiva. Un inalt functionar care ia decizie in domeniul economic in care poseda actiuni se afla apriori in conflict de interese. In acest caz nu mai stam sa pierdem vremea sa analizam daca a luat acea decizie arbitrar sau nu.
Pardon pentru “prin definitie o situatie predefinita” mi-a scapat la publicare
@DanBruma: Nu as vrea sa deturnam discutia de la subiectul analizei lui Claudiu! Primele mele postari au fost legate de politicile de dreapta si exemplele sau referirile au fost mai mult legate de PNL.
Claudiu, te rog sa ne tragi de manaca daca crezi ca am deviat prea tare discutiile de la subiectul propus de tine!
Ultimele postari sunt din ce in ce mai teoretice, iar ultima dvs postare imi pare oarecum neclara!
Cand exista un confict clar de interese (respectivul demnitar detine actiuni la compania X care are contracte cu statul), lucrurile sunt cat se poate de clar si din punct de vedere moral!
Problema este discutabila cand respectivul nu are nici un fel de actiuni la compania Y, dar prin deciziile sale favorizeaza intr-un mod evident acea companie sau defavorizeaza un concurent (da, aici ai dreptate, acest aspect este greu de calificat simplu, fara riscul unor acuzatii de partizanat)! Aici nu mai actioneaza conflictul de interese, dar o problema morala (si poate una chiar mai mare, de alta natura) poate exista daca aprecierea de favorizare se poate argumenta, caz in care analiza a deciziilor respectivului demnitar s-ar impune, chiar daca este cronofaga!
ov: nici o problema, cat timp discutia e civilizata, poate continua, chiar daca deviaza de la subiect…
@ov: Mersi autorului articolului. Eu nu discut despre problema cand nu are ci cand are actiuni. Ala e subiectul meu. Poti sa-ti pui cate probleme vrei tu in rest, este problema ta. Problema mea este urmatoarea: un tip care este majoritar la o societate comerciala este in conflict de interese atunci cand are functie inalta in stat. Asta-i tot. Tariceanu ca prim-ministru a fost in conflict de interese posedand 80% din partile sociale ale Automotive SRL. Eu vorbesc de moralitate in acest caz pentru simplul motiv ca legea romaneasca nu prevede acest tip de conflict de interese care mie mi se pare foarte clar. Daca “respectivul demnitar detine actiuni la compania X care are contracte cu statul” asta e alta situatie de conflict de interese.
Cat despre ceea ce spui aici “Aici nu mai actioneaza conflictul de interese, dar o problema morala (si poate una chiar mai mare, de alta natura) poate exista daca aprecierea de favorizare se poate argumenta, caz in care analiza a deciziilor respectivului demnitar s-ar impune, chiar daca este cronofaga!” de asta se ocupa Consiliul concurentei/comisii parlamentare si aici se pare ca sintem de acord
@DanBruma:
Acum este clar! Si chiar nu vad o problema! Si nici dezacordul intre noi!
Din punctul meu de vedere este un conflict de interese si cand ai, spre exemplu, 80% din actiunile societatii in cauza (cazul Tariceanu citat anterior), si cand ai 0.08% (am spus un procent; nu nominalizez o persoana). Pe de alta parte pentru definitia de conflict de interese imi pare esentiala ideea de contract cu statul roman. Cu titlu de exemplu, daca ai o alimentara in Africa de Sud a carei aprovizionare nu are nimic de a face cu statul roman, chiar nu cred ca este vorba de conflict de interese, inclusiv in conditiile in care detii actiuni 100%!
Recunosc, pentru mine nu procentul din actionariatul este problema, ci ceea ce faci ca demnitar (inclusiv in conjunctie cu firma in cauza). Potentialitatea de favorizare este data de detinerea de actiuni (indiferent de procent), dar nu numai de asta (adica cele doua cazuri pe care le-am amintit)! Simpla detinere de actiuni nu blocheaza nimic din retelele de tip mafiot, si acesta este un pericol major pt societate!
@ov:
Sa inteleg ca esti pentru o lege care sa interzica detinerea de actiuni/parti sociale de catre un inalt demnitar? Am impresia ca exista deja astfel de interdictii legale pentru unele categorii profesionale (parca judecatorii?) Ai fi pentru includerea inaltilor functionari (ministrii, secretari de stat, presedinte etc) printre aceste categorii?
Da, vorbeam despre o societate comerciala de drept romanesc
@DanBruma:
In mare masura da, adica in conditiile in care gasim o varianta care sa nu permita “driblarea legii”!
Am si unele rezerve: Nu exclud ideea ca un demnitar, la numirea in functie, sa-si doneze actiunile copiilor sau altor persoane, aspect care rezolva lucrurile formal, dar nu pe fond! Decat sa avem o solutie de rezolvara formala, mai bine un conflict de interese “pe fata”: macar stim cum stam cu persoana in cauza si cel putin presa si societatea civila ar sta cu reflectoarele pe respectivul demnitar si pe firma lui, ca sa nu-i permita (cat se poate !?!) demnitarului sa adopte masuri care sa-i favorizeze compania!