You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for October, 2014


Merg la vot, normal

Si votez Monica Macovei nu doar pentru ca Monica Macovei a impins agenda anti-coruptie si a activat impotriva abuzurilor in ultimii 25 de ani, dar cred ca are si cel mai mult bun simt si cel mai bun program. Munca ei a dat rezultate si putem vedea asta in fiecare zi. Poate ca Victor Ponta are dreptate ca in campanie a fost prezent doar el, ca sef al hotilor PSD si DNA care ii aresta subalternii.

Intre seful hotilor si cea care a ajutat la constructia institutiei care ii prinde pe hoti, cred ca alegerea este destul de usoara.

Daca romanii ar fi mai putin corupti, Ponta nu ar intra in turul doi. Hai sa demonstram ca Romania nu este asa de corupta precum crede seful PSD.

Rezultatul alegerilor va indica gradul de coruptie in Romania

Cei care vor vota cu Ponta sunt cei mai dependenti de coruptie: fie ca vorbim de coruptia stabilor PSD aparata de Ponta, fie ca vorbim de angajatii la stat care au intrat pe pile, fie ca vorbim de cei care au iesit la pensie un urma unei spagi sau despre cei care il vor vota pe Ponta in urma mitei electorale.

Cand vom vedea rezultatul alegerilor, vom vedea cat de corupt este poporul roman. Alegerile nu sunt despre candidati, ci despre noi ca popor.

PS. Sondaj Romaniacurata:

aici

Cum se organizeaza o societate

Societatea românească îşi caută un nou mod de organizare. Sentimentul că “aşa nu se mai poate” a devenit acut. Care sunt variantele pentru viitor?

Primul model care ne vine în minte (şi cel mai popular de altfel) este cel al Omului Providenţial. Modelul are o certă capacitate de atracţie. Omul Providenţial, învăluit într-o aură mistică, se ocupă de toate problemele, are timpul necesar şi soluţiile pentru rezolvarea lor. In plus, are capacitatea de a se înconjura de oameni competenţi, corecţi şi loiali. Singurul efort pe care noi îl depunem, ca cetăţeni, este să ne prezentăm la vot, o data la fiecare patru ani, pentru a-l alege sau reconfirma. In restul timpului, putem aştepta liniştiţi ca altcineva să facă lucrurile pentru noi.

Au rămas, în mentalul colectiv, câteva personalităţi care pot fi cu uşurinţă încadrate în categoria Omului Providenţial: Burebista şi Decebal, Vlad Tepeş si Stefan, Cuza şi Carol I, mai nou chiar Ceauşescu. Imaginea lor a fost idealizată (uneori până la mistificare), astfel încât sa poată fi contrapusă unui prezent considerat mizer, iar discuţia să se poată încheia cu un apoteotic “unde eşti tu, Tepeş?”

Dincolo de imaginea sa atractivă, modelul Omului Providenţial nu dă rezultate, decât în cazuri limitate şi pe termen scurt. Din mai multe motive: pentru că Omul Providenţial nu există cu adevărat, fiecare om având plusurile şi minusurile sale; pentru că lucrurile sunt atât de complexe, încât nici o persoană, oricât de extraordinară ar fi, nu le poate cuprinde; pentru că o astfel de construcţie, dependentă de o singură persoană, nu are nici un instrument de corecţie a devierilor de la traseu. Si se mai pot găsi cu uşurinţă şi alte argumente contra. Trebuie, prin urmare, să ne gândim la altceva.

Al doilea model este cel al democraţiei de jos in sus. Pe scurt, acest model spune că oameni capabili şi corecţi (să-i numim lideri locali) pot promova în jurul lor principii si valori corecte, către copii, rude şi cunoscuţi. Dacă suficient de mulţi oameni vor face acest lucru, se va forma o masa critică care, la un moment dat, va schimba societatea.

Modelul are certe valori funcţionale. El duce la o societate democratică, cu baze morale solide, eficientă din punct de vedere economic, care preţuieşte şi propagă educaţia în toate sensurile ei. Modelul se pretează societăţilor mici, cu nivel de educaţie ridicat, în care oamenii au o înclinaţie naturală către respectarea voluntară a regulilor şi a legilor. Societăţile nordice sunt un bun exemplu de aplicare cu succes a acestui model.

Dincolo de certele sale avantaje, acest model are şi numeroase limitări. El depinde în mod fundamental de numeroşii lideri locali. In societăţile numeroase, numarul de lideri locali necesar este foarte ridicat şi ei trebuie să se sincronizeze în mod natural pentru a forma masa critică, ceea ce e foarte greu de realizat în practică. Lipsa progresului, a rezultatelor imediate, îi poate duce la demoralizare şi renunţare. Intr-o societate deschisă cum e cea românească, unii decid să părăsească pur şi simplu România, motiv pentru care acţiunea trebuie luată de la zero în respectiva comunitate. Apoi, în societăţi cu valori morale reduse, grupuri întregi de persoane rămân imune la acţiunile liderilor locali. Deşi mai eficient decât precedentul model, şi modelul democraţiei de jos în sus are limitele sale.

Al treilea model pe care îl propun este modelul acţiunii civice. Pe scurt, modelul presupune alegerea în funcţiile publice a uneia din cele mai bune variante posibile la momentul alegerii, chiar dacă nu este varianta ideală. Apoi, până la urmatoarele alegeri, aleşii sunt puşi în permanenţă sub presiune, prin toate variantele legale avute la dispoziţie: participarea la dezbaterile publice, petiţii, articole în presă, solicitarea de punere la dispoziţie a informaţiilor publice, acţionarea în instanţă, memorii către instituţiile europene, reclamaţii la parchete, mitinguri, referendumuri de demitere. Paleta instrumentelor este foarte, foarte vastă.

Omul Providenţial este rar. Democraţia de jos în sus funcţionează, dar cere timp şi înseamnă pentru România, în bună masură, încă o generaţie sacrificată. Acţiunea civică este calea de obţinere a rezultatelor imediate, care dau energia necesară pentru noi presiuni ulterioare. In pofida părerii generale, democraţia nu este o destinaţie a unei călătorii, ci este călătoria însăşi.

Cum spunea un legendar lider american, democraţia nu se lasă moştenire şi nu se transmite de la o generaţie la alta. Fiecare generaţie are propria bătălie de purtat, zi de zi, reluând lupta în fiecare dimineaţă. In fiecare dimineaţă, nu într-o dimineaţă la fiecare patru ani.

Mai este un lucru pe care adepţii democraţiei trebuie să îl ştie, pentru a fi preveniţi asupra a ceea ce îi aşteaptă. Dictatura înseamnă purtarea lanţurilor sclaviei. Democraţia înseamnă purtarea crucii libertăţii. Din păcate, o mare parte din oameni consideră prea grea crucea libertăţii şi o schimbă bucuroşi pentru lanţurile sclaviei plus o bucată de pâine.

Vestea bună este că nu suntem singuri. Adepţii democraţiei îi au alături pe prietenii din democraţiile vestice consolidate. Dacă România nu este azi o imensă mlaştină irespirabilă, este în bună masură şi meritul lor. Dar, din nou, nu putem aştepta totul de-a gata, ci trebuie să purtăm noi înşine această bătălie. Miza este o ţară pentru copii nostri. Dacă pierdem, va trebui să plecăm cu toţi. Este o perspectivă suficient de sumbră pentru a ne trezi?

____________________________________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 3 (octombrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

BOR sub acoperire

In aceasta campanie electorala am aflat un lucru nou si anume ca CEO-ul BOR, Daniel, a facut doctoratul in Elvetia prin anii ’60, impreuna cu Melescanu.

Credeam despre BOR ca este o institutie independenda si neimplicata in politic. Cand colo, BOR face campanie electorala pentru PSD. Primeste la schimb ceva milioane si, probabil, mult mai mult dupa alegeri.

Enoriasii lui Daniel asista insa pasivi insa la orice act de coruptie din Romania, inclusiv la coruperea lui BOR. Ortodoxia risca sa devina sinonima cu coruptia.

Copiii nostri nu vor fi condusi de copiii lor

Bunicii nostri au fost condusi de bunicii lor, adusi pe tancurile de la Moscova.

Parintii nostri au suferit de pe urma parintilor lor, cadre de nadejde PCR.

Noi suntem condusi de PSD-isti.

Insa dupa arestarea lui Andrei Hrebenciuc, sper ca generatia copiiilor nostri sa-si poata decide singuri soarta. Felicitari DNA! Si da, trebuie felicitat si Daniel Morar, dar si Monica Macovei (si inca cineva, dar o sa spun dupa alegeri cine).

Domn profesor Andrei H de la ASE a demonstrat ca economia invatata la stat nu te ajuta sa faci bani. Pentru domn profesor Andrei H mai eficienta este gruparea infractionala din PSD condusa de tatal sau. Nu tu investitii cu randament pe bursa, nu. Pur si simplu furt de paduri din avutia poporului. Ma intreb ca parere are si ASE-ul, dar si indrumatorul lui Andrei H, Cristian Socol, mare consilier de prim-ministru PSD.

Geniul si sistemul

Un exemplu destul de mult mediatizat (simplificat, dar sugestiv pentru a înţelege despre ce e vorba) ne familiarizează cu subiectul: în ultimii ani, în Turul Franţei, lupta pentru superioritate s-a dat între ciclişti geniali (de genul Alberto Contador) şi echipe foarte bine organizate (gen Sky). De o parte, un talent nativ formidabil, capabil să câştige o cursă de unul singur, dar să şi piardă totul într-o singură zi. De cealaltă parte, o echipă organizată în detaliu, capabilă să compenseze slăbiciunile liderului într-o zi sau să profite de o zi proastă a adversarului. Cine a câştigat în final?

Povestea se repetă în economie, iarăşi şi iarăşi. O firmă are un produs remarcabil, care domină concurenţa din punct de vedere tehnic. Si, totuşi, o altă firmă obţine succesul comercial, deşi produsul său este mai slab. Prima firmă are un “geniu”, a doua are un sistem. Haideti să vedem câteva exemple concrete.

Cu vreo 15 ani în urmă, o firmă de lângă Mizil producea un cognac senzaţional, mai bun decât orice exista pe piaţă. Problema a fost că produsul respectiv, deşi putea ajunge să fie vândut la nivel international, nu a fost nici măcar adus pe piaţă. Firma se mulţumea să îl producă în cantităţi mici, pentru uzul conducerii şi pentru “protocol”. Intre timp, piaţa a fost câştigată de alte mărci de cognac, inferioare calitativ.

Cam în aceeaşi perioadă, o firmă din Cluj-Napoca producea o linie de încălţăminte sport la un nivel calitativ cu mult peste Nike, Adidas sau Puma. Produsele arătau bine, erau rezistente, erau bine plasate din punct de vedere al raportului preţ-calitate. Dar firma nu a reuşit să conceapă un sistem de distribuţie eficient. In plus, erori grosolane de management şi câteva cazuri de fraudă internă au împins-o încet-încet către faliment. Piaţa a fost cucerită de alte mărci, cu produse mai slabe, dar care ajungeau la cumpărător.

Si tot în aceeaşi perioada, o firmă turcească de bere a construit o fabrică în România care era probabil în primele trei din Europa în ceea ce priveşte nivelul tehnologic. Produsele erau OK din punct de vedere al calitaţii şi al preţului. Totuşi, fabrica nu a ajuns să lucreze decât la câteva procente din capacitatea de producţie. După o vreme, pentru a creşte gradul de utilizare a capacităţii, a încercat un parteneriat cu liderul pieţei, pentru ca, în final, să se retragă din România.

Geniul este spectaculos şi va capta mai mereu simpatia publicului. Dar, când se trage linie, câştigătorul este, cel mai adesea, sistemul. Exemplele de mai sus ne arată că geniul solitar nu are câştig de cauză şi tinde să rămână doar cu un unic moment de glorie.

Cu ani în urmă, un prieten englez (care iubea România mai mult decât mulţi dintre conaţionalii nostri) mi-a spus pe un ton ferm şi franc: “problema voastră, a românilor, constă în incapacitatea de a construi sisteme şi de a le menţine în stare de funcţionare”. Multe din dramele economice ale României pot fi înţelese dacă sunt citite în această cheie.

Orice “geniu” (fie că este o idee, un produs, o tehnologie) trebuie încadrat într-un sistem pentru a avea succes. Motivul e simplu de înţeles. Un produs de exemplu, pentru a ajunge la cumpărător, are nevoie de un întreg proces: cumpărarea materiilor prime, prelucrarea lor într-o unitate de producţie, de către un personal cu anumite aptitudini, folosind anumite utilaje. Apoi trebuie alte persoane care să realizeze vânzarea şi furnizarea produselor pe un lanţ logistic. Iar tot acest flux, de la materii prime până la ajungerea la utilizator, trebuie cumva finanţat. Adiţional, toată activitatea este supusă unor norme diverse din domeniul sanitar, al protecţiei mediului, al securităţii în muncă.

Gestiunea acestui proces se numeşte “management” şi a încetat de mult să fie o artă. Fără a se fi transformat în ştiinţă pură, are totuşi suficient de multe elemente pentru a putea fi învăţată şi transmisă. Fără capacitatea de a construi sisteme şi de a le menţine în stare de funcţionare eficientă, e foarte puţin probabil că vom progresa ca popor. In lipsa lor, economia (pentru că de ea vorbim în acest articol) va funcţiona după obiective pe termen scurt. Firmele vor creşte doar până la nivelul la care pot fi controlate de o singură persoană (fondatorul de regulă), după care firma fie va falimenta, fie va fi cumpărată de o multinaţională. Actorii majori din economie vor fi firme străine, iar deciziile strategice vor fi luate la Londra, Viena, Paris sau Berlin. Vom vedea puţine firme româneşti care să se extindă în exterior, măcar la nivel regional. Sigur, e şi acesta un model de organizare economică, care asigură supravieţuirea, dar niciodată prosperitatea.

După 1990, firmele străine au adus în România management strain, tocmai din motivele menţionate mai sus. Intre timp, o generaţie de manageri români (majoritatea necunoscuţi publicului larg) a ajuns la performanţe similare colegilor lor străini (unii chiar au plecat, ca expaţi, în filialele din străinătate ale multinaţionalelor pentru care lucrau). Dar, per ansamblu, firmele româneşti sunt gestionate jalnic, fără a concepe sisteme şi a le menţine în stare de funcţionare.

Extinderea analizei la alte organizaţii (administraţia locală, agenţii guvernamentale, şcoli şi spitale, ministere şi multe altele), unde situaţia este încă şi mai dezastruoasă (unele au conduceri numite politic, de o incompetenţă cronică), ne poate face să înţelegem motivul pentru care România se zbate în mediocritate, nu reuşeste să iasă din mlaştina în care se zbate de 25 de ani şi pare sa fi permanentizat tranziţia şi nevoia perpetuu de noi şi noi reforme.

____________________________________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 3 (octombrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

Lukoil Romania se comporta badaraneste

Cand un scandal cat de mic da peste o firma serioasa occidentala, raspunsul este unul profesionist: se incepe imediat o ancheta interna, timp in care managerii direct implicati sunt suspendati si se da un comunicat prin care firma anunta ca va coopera neconditionat cu autoritatile.

In cazul Lukoil Romania, suspectata de catre procurori de evaziune fiscala, firma ruseasca s-a comportat badaraneste: in loc sa coopereze de buna credinta cu autoritatile si sa isi deschida dosarele, firma a decis sa inchida productia la rafinarie.

Ceea ce este insa si mai scandalos este faptul ca primul ministru al Romaniei a luat partea celor acuzati de evaziune fiscala.

Asurzitoare este si lipsa de reactie a KPMG, auditorul firmei Lukoil.


Taguri