You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for August, 2013


Gestionarea declinului

Romania nu are un plan de gestionare a tarii si cu atat mai putin o gestionare a declinului, in special demografic.
Este bine ca avem harti care indica noi proiecte de constructii, fie ca vorbim de autostrazi sau de noi cladiri de birouri.

Insa realitatea crunta este ca Romania inregistreaza si va continua sa inregistreze un declin demografic, atat in mediul urban cat, mai ales, in mediul rural. Sunt sate unde 90% din populatie sunt batrani. Ce se va intampla cu aceste sate peste 10 ani? Ce se intampla cu scolile, cu dispensarele, cu drumurile, etc din / pentru acele sate?

Situatia in mediul urban este mai buna, dar multe orase au pierdut 20-30% din populatie in ultimii ani si cei ramasi sunt in mare parte batrani. Apoi avem cazuri speciale precum Campia Turzii.

Nu suntem primul caz in care trebuie sa gestionam declinul. Nu zic ca altii, mult mai avansati decat noi, au facut cine stie ce realizari. De exemplu, orasul Detroit tocmai a intrat in faliment si se gasesc locuinte de vanzare pentru doar cativa dolari. Tot in SUA, poate pentru ca modelul extensiv de dezvoltare le-a permis-o, exista mii de orase fantoma (lista aici ).

Guvernul a adoptat proiectul Rosia Montana, insa a lasat pentru un guvern viitor sa faca un plan dupa ce aurul se va fi terminat. La fel cum lasa pentru un guvern viitor sa gestioneze declinul demografic si in special al satului romanesc.

Minimis – o alternativa eleganta de folosire eficienta a banilor publici.

Am citit povestea despre programul Minimis.

Sincer, chiar daca ar fi functionat sistemul bine, mi se pare un mod prost sa aloci 500 de milioane de lei pentru IMM-uri. Investitiile in IMM-uri nu sunt ca biletele la concert sau la fotbal!

Ministerul putea sa organizeze, cu acordul asociatilor de intreprinzatori, cateva comisii formate din voluntari independenti (se pot selecta din cateva mii doar la Londra sau Paris sau Frankfurt) care sa analizeze temeinic cele 52.000 de cereri si care sa vina cu recomandari inclusiv pentru cei ce nu se vor califica in cele din urma si, cine stie, chiar finantari private din capitalele financiare europene.

Asa ca eu as anula rezultatul nefericit al experimentului de azi, as forma aceste comisii in cateva saptamani si peste alte cateva saptamani as da un raspuns care va fi cel mai bun atat pentru firme cat si pentru economia romaneasca.

Cine este de acord cu propunerea mea sa spuna DA, cine nu sa spuna NU.

UPDATE: reactia puternica a societatii a facut ca Ministerul sa anuleze experimentul de azi.

Indicele global al intreprinzatorilor. Romania pe culoarea galbena si locul 50.

GEDI, sau Global Entrepreneurship and Development Institute, publica un clasament in functie de posibilitatile pe care le are un intreprinzator. Clasamentul este si colorat ca un semafor, Romania se afla pe culoarea galbena, pe locul 50.

Detaliile pentru Romania arata unde am putea sa imbunatatim ca tara:
– Cercetare si Dezvoltare
– Procese guvernamentale greoaie
– Nivel tehnologic scazut
– Capital de risc aproape inexistent

Printre avantajele intreprinzatorilor romani:
– Nivelul ridicat al exporturilor
– Nivelul de educatie
– Mediul concurential

Incubatoare de afaceri – o idee buna? Rea?

La inceputul anilor ’90, cu bani de la PHARE au aparut cateva incubatoare de afaceri pe langa anumite universtiati. Praful s-a ales de ele cand s-au terminat si banii PHARE.

Ulterior, diferite ministere tot au lansat ideea de incubatoare de afaceri, unele cu bani de la UE, cu documentatie de neclintit si teorie perfecta despre clustere, despre nevoie de IMM-uri, despre nevoia de initiativa privata; dar nu se prea vede nimic nici in PIB, nici in locuri de munca.

Au aparut insa multe initiative private, multe in IT, care dau ceva roade. Insa cateva dintre aceste incubatoare din IT au problema ca lasa un procent minoritari si mult prea mic din capitalul social pentru intreprinzatori. Sa nu uitam ca la Facebook, o firma cu o capitalizare bursiere de 100 de miliarde de dolari, controlul este inca al intreprinzatorului initial, cel cu ideea, iar capitalul are doar cateva feliute. Desigur, procentul difera de la industrie la industrie: in domeniul farmaceutic este standard ca procentul pentru cercetatori sa fie mai mic (la 20%, pentru ca proiectele sunt riscante si investitiile pe termen lung: 5 – 10 ani), dar in alte industrii ar fi bine ca intreprinzatorul sa aiba mai mult.

Dar dincolo de procentul pentru intreprinzator, cum ar arata un incubator de afaceri ideal? Bazat pe o industrie? Pe o zona geografica?

Viitorul Liberiei nu este roz

Conform BBC, toti cei 25.000 de candidati au picat examenul de intrare la University of Liberia. Examinatorii au afirmat ca, din pacate, candidatii nu stiau sa se exprime in scris.

Presedintele Liberiei dna. Ellen Johnson Sirleaf (laureat al premiului Nobel pentru pace printre altele) a recunoscut ca sistemul de educatie din Liberia este un dezastru.

Intr-adevar, cu asemenea rezultate, viitorul nu este prea roz.

Insa este un lucru care imi da de gandit si, in acelasi timp, o raza de speranta: in Liberia, o tara pe care multi romani o privesc de sus, se poate organiza un examen corect, fara sa se dea spagi si fara sa se intre pe ochi frumosi.

Cum se poate acoperi datoria statului pentru pensii

Deficitul la fondul de pensii pe 2013 este de 3 miliarde de euro. El va creste an de an, iar peste 15-20 de ani cand generatia decreteilor va ajunge la varsta pensionarii sistemul va da faliment.

Stiu, 15 ani par sa fie multi pentru autoritatile de acum pentru a se culca pe o ureche.

Daca ar contabiliza corect datoria publica, statul roman ar descoperi ca are o datorie implicita pentru pensii de 300 de miliarde de euro, datorie ce nu este acoperita de niciun activ. Statul nu are nicio previziune financiara pentru cum se va acoperi deficitul la pensii si, in cele din urma, datoria.

Rata fertilitatii de doar 1,3 si emigratia masiva arata ca promisiunile statului de acum sunt nesustenabile. Practic statul fura de la generatiile tinere pentru a asigura un fals echilibru social.

Exista solutii, insa punctul de plecare ar fi sinceritatea autoritatilor. Iar daca autoritatile tac, nu inteleg de ce tineri educati si muncitori tac si se lasa furati. De ce platesc luna de luna contributii la un fond de pensii ce este in deficit cronic si stiu ca nu vor apuca pensia?

Sa presupunem si ca statul nu va modifica legislatia in ceea ce priveste varsta de pensionare, cuantumul, modul de calcul, etc. Daca schimba legislatia asta reprezinta un furt pentru ca statul, in mod unilateral, renunta la obligatii asumate.

Iata cateva solutii care nu lovesc in creterea economica de care avem atata nevoie.

1. Creearea unui fond suveran de pensii administrat privat. Repet, avem de acoperit o gaura de 300 de miliarde de euro. In acest fond pot fi transferate participatiile statului la firme precum Petrom, Romgaz, Romtelecom, Posta, Romsilva etc. Insa nu e suficient.

2. Reducerea semnificativa a salariului angajatilor la stat si a salariului minim pe economie pentru a diminua datoriile viitoare pentru acesti angajati.

3. Introducerea unei taxe pe mostenire de 50%. Aceasta taxa va fi controversata, dar mai bine taxezi pe cineva care a murit decat sa taxezi pe cineva care munceste.

Desigur, la cele de mai sus ar mai fi de adaugat si cresterea economica sustinuta de care am vorbit intr-un articol precedent. Insa pentru o crestere economica sustinuta de 10% pe an timp de 20 de ani trebuie sa ai in primul rand capacitate administrativa si institutii solide. Si trebuie sa ai un nou contract social care sa accepte munca drept valoarea principala a societatii, sa accepte diversitatea caci vom avea de-a face si cu imigratie in acest scenariu si vom avea nevoie de creativitatea si munca unor minoritati ce sunt marginalizate azi.

Alternativa care nu va functina deloc este cea vehiculata azi de catre anumiti politicieni si chiar analisti economici prin care se cere o marire a taxelor pe munca. Caci daca vrem sa acoperim pensii avem nevoie de muncitori si cat mai multi. Nu poti ajuta cresetrea numarului de muncitori marind taxele pe munca!

O alta alternativa care nu va functiona pe termen lung desi recunosc ca va plomba pe termen scurt este privatizarea si exploatarea extensiva a resurselor naturale. Insa privatizarea este un eveniment unic, ce nu poate fi repetat, iar resursele naturale sunt limitate, asa ca tot furt din generatiile viitoare se cheama.

Daca nu vor fi adoptate masurile sustenabile pe termen lung de care vorbeam mai sus, tare imi este teama ca peste 20 de ani vom avea o tara cu un dezastru social terminal.

Siria

Zeci de mii de morti, milioane de refugiati, razboi civil, folosirea armelor chimice.

Chiar daca guvernul Assad nu este vinovat, in mod clar nu este calificat sa guverneze.

Nu putem sta cu mainile incrucisate. Sirienii au dreptul la sigurata personala, au drept la viata, drepturi pe care actualul lor guvern nu le poate garanta.

Solutia cea mai buna este protectorat ONU dupa modelul Bosnia. Evident, Rusia si China se opun pe motiv ca modelele lor de democratie originala nu au succes.

Informatie ref. propunerea pentru ministru al transporturilor

Un cititor (Anaconda) a pus o intrebare la stirea cu respingerea dlui Nini Sapunaru ca ministru al transporturilor:

Exista o facultate pe profil de transporturi la Politehnica din Bucuresti sau in orice oras universitar important din tara asta unde exista niste sefi de promotie. Ar putea fi ministri domnule Ponta! Pe profilul lor! De ce nu ii sunati? De ce nu punem oamenii potriviti la locul potrivit?

Eu am cateva numere de telefon pentru astfel de persoane, sefi de promotie la transporturi si pot fi contactat oricand pentru detalii.

UPDATE: a fost preferata o persoana care a terminat dreptul la varsta de 27 de ani. Desigur, se poate argumenta ca functiile de la secretar de stat in sus sunt politice, insa in opinia mea tot trebuie sa ai o minima tangenta cu subiectul.

DIB- Distrugerea virtuala si complexitatea sistemelor

Dupa cum am mai spus de multe ori, distrugerea virtuala este distrugerea nemanifesta dintr-un sistem.

Exista insa tipologii ale sistemelor si grade diferite de integrare intre sisteme. Din punct de vedere al distrugerii virtuale este relevanta complexitatea sistemelor, gradul de inchidere/deschidere, comportamentul dinamic, integrarea sistemelor etc.

Din punct de vedere al complexitatii, sistemele pot fi clasificate pe scurt:
a. Sisteme simple
b. Sisteme complexe
c. Sisteme complexe adaptive (LATER EDIT: inca ezit daca sa introduc o categorie separata a sistemelor inteligente sau sa las inclus in categoria sistemelor complexe adaptive).

Modul in care se formeaza si acumuleaza distrugerea virtuala in fiecare din aceste tipuri de sisteme difera in functie de gradul de complexitate.

Postul acesta este dedicat distrugerii virtuale in sistemele simple. In aceste sisteme care dispun de un numar limitat de caracteristici si interactiuni/operatii- distrugerea virtuala provine in special din designul sistemului (prost conceput si/sau prost executat) si din pozitionarea acestuia, sau dintr-o interactiune a celor doua.

Un mic exemplu: un surub este un sistem simplu- o bucata de metal prelucrata intr-un anume fel si folosita in general intr-un scop specific. Caracteristicile sale se schimba intr-un mod predictibil de-a lungul timpului- rugina, frecare etc. Distrugerea virtuala este data de designul surubului (materialul folosit nu este corespunzator, modelul de insurubare nu este potrivit utilizarii sale, etc) si/sau de pozitionarea acestuia. De exemplu un surub tinut intr-un mediu salin, umid etc va rugini mult mai repede; sau un surub folosit la operatii repetitive succesive se va deteriora mai repede. De asemenea un surub tinut permanent sub tensiune sau sub greutate va ceda mult mai repede.

Trebuie facuta distinctia intre distrugerea virtuala intrinseca a unui sistem simplu si cea aferenta cazului in care sistemul simplu este parte a altui sistem- simplu/complex/complex adaptiv. Distrugerea virtuala a sistemului simplu este diferita de cea din sistemul in care este integrat. De multe ori manifestarea distrugerii in sistemul simplu este un factor declansator si pentru manifestarea distrugerii virtuale intr-un sistem complex sau complex-adaptiv (de exemplu un surub poate fi folosit la imbinarea unui pod sau parte a unei masini- sisteme complexe- sau poate fi folosit la ansamblarea unui computer performant sau chiar un surub de fixare al osului unui om/animal- sistem complex adaptiv-). Odata devenite manifeste, distrugerile virtuale pot evolua in lant in sisteme din ce in ce mai ample.

Intr-un studiu economic- distrugerea virtuala este legata intrinsec ca si valoare maxima de valoarea sistemului. De exemplu distrugerea virtuala a unui surub poate fi maxim valoarea surubului respectiv. Daca privim la un sistem complex a carui parte este acel surub atunci distrugerea virtuala maxima in acel sistem este valoarea alocata sistemului respectiv. Alocarea valorii economice diferitelor sisteme simple sau complexe nu este facila si nici un proces simplu. Alocarea unei valori gresite unui sistem este in sine o distrugere virtuala sau potentiala.

Rosia Montana. Un contract bun?

Detaliile: aici.

Viata vazuta din prisma unei organizatii

Sa incercam sa privim lumea din punctul de vedere al unei organizatii, fie ca vorbim despre firme sau despre institutii, de ONG-uri sau despre alte tipuri de organizatii.

Organizatia are proprietari, dar are si clienti, angajati, furnizori.

Proprietarii stabilesc obiectivele organizatiei. Si sa presupunem ca avem de-a face cu o firma ce produce tricouri iar ca obiectivul stabilit de proprietari este profit cat mai mare pentru actionari.

Pentru a-si indeplini obiectivul, organizatia nu are nevoie neaparat de ajutorul actionarilor: capitalul necesar il poate procura si de la banci, munca poate fi asigurata nu neaparat de actionari, dar si de alti angajati poate mai productivi; managementul poate fi asigurat nu neaparat de actionari, dar si de manageri profesionisti si mai productivi; management ce poate reacitona mai bine la factori de stres externi.

Obiectivul este ca firma sa-si creasca cat mai mult profitul: desigur ca firma va apela la actionari, dar pana la un punct unde interesul firmei este divergent de cel al actionarilor in cazul in care actionarul pune piedici, de ex. pentru ca vrea sa fie el singurul angajat sau manager sau finantator.

Acelasi rationament il putem aplica si pentru firmele sau institiile de stat. Daca RATB are ca obiectiv numarul de calatorii si calitatea serviciului (de ex. gradul de comfort, orele de functionare sau suprafata acoperita, etc) la un cost cat mai mic, atunci trebuie sa vedem din perspectiva acestor obiective care este cea mai corecta alocare a capitalului, a fortei de munca si a managementului.

De asemenea, firma trebuie sa informeze actionarii cand nu isi mai poate indeplini obiectivele pentru ca actionarii sa ii decida soarta. Sunt firme, precum Nokia, care desi au peste 100 de ani de activitate, au avut activitati diferite de-a lungul istoriei, rolul firmei fiind acela de a creea valore si plati dividende actionarilor. Alte firme mor. Multe firme, legate de persoana actionarului, mor odata cu actionarul.

Proprietari insa, daca vor ca organizatiile pe care le-au infiintat isi vor indeplini obiectivele, ar fi bine sa puna interesele organizatiei inaintea orgoliului lor (asta in cazul in care obiectivul firmei este diferit de cel de a satisface orgoliul actionarului).

Cresterea productivitatii pe termen lung mai ia un an de pauza

O analiza Hotnews arata cum productivitatea muncii o ia la vale; autorul propune cateva solutii, printre care cresterea gradului de educatie si un sistem de invatamant mai performant.

Si dau ceasul cu un an in urma. O vara extrem de calda in care o preocupare principala era eliminarea plagiatorilor si a plagiatului in general.

S-a descoperit anul trecut ca Facultatea de Drept din Bucuresti dadea doctorate pe banda rulanta, numarul de doctorate fiind direct proportional cu coruptia si invers proportional cu domnia legii.

Si nu numai la Facultatea de Drept au fost descoperite plagiate, ci si in alte domenii.

A trecut un an de cand se parea ca universitatile se pus serios pe treaba.

Au facut universitatile o ancheta asupra modului in care au acordat si acorda doctorare? Au venit ele cu planuri despre cum sa imbunatateasca invatamantul universitar, post-universitar, de cercetare? A vazut cineva un plan care sa lege invatamantul superior de economie, de fonduri de investitii, de incubatoare de afaceri? A atras sistemul universitar profesori noi, eventual din strainatate? Au atras ele mai multi studenti, eventual din strainatate?

Mi-e teama ca raspunsul este “nu” si ca universitarii nostri se complac in general intr-un “dolce far niente”, cu complicitatea ministerului de resort.

Am mai pierdut un an. Un an de crestere economica pentru generatiile viitoare.


Taguri