You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for October, 2011


Germania munceste, acumuleaza dar nu stie unde sa-si investeasca excedentul

Germania, ca societate, are multe calitati: muncitori, ordonati, consuma doar cat au nevoie. Vestile proaste insa se tin lant cand e vorba de banci sau societati de asigurare germane. Atat in 2001 cat si in 2008, dar si in 2011 se vede ca germanii nu stiu unde sa-si investeasca economiile. Efectiv, nu se pricep: fie ca e vorba de pierderi din sub-prime sau din obligatiuni ale Greciei.

Germania este o tara orientata catre export si care imbatraneste, este normal ca rata de economisire sa fie ridicata. Similara este si situatia Chinei, China fiind insa mult mai saraca si cu o industrie care, comparativ cu cea a Germaniei, produce bunuri cu valoare adaugata mai mica. China insa investeste in Africa, in Asia, in America de Sud cumparand resurse, cu tot cu guverne. Nu zic ca este moral, insa directia este corecta. Acele tari au o situatie demografica diferita: au populatii tinere care ar putea asigura traiul pensionarilor germani.

Ministrul german de finante, dl. Schauble, tot insista pe o taxa pe tranzactii financiare. Oricat de antipatici imi sunt sefii de banci, o astfel de taxa (conform calculelor proprii ale UE precum si ale guvernului Suedez care a incercat o astfel de taxa in anii ’90) ar duce la incetinire economica si ar duce la mai multa evaziune fiscala. Ca sa nu mai vorbim ca taxa va lovi mai mult intr-un alt stat membru UE care cocheteaza oricum cu ideea iesirii din Uniune. Dl. Schauble este un paradox: insista sa mentina Grecia in Uniune, dar pare indiferent cand impinge Marea Britanie in afara ei.

Nu de alta, dar cu taxa sau fara taxa, nemtii se pricep cu masinarii sofisticate, dar nu prea se pricep la contabilitate: tocmai ce au observat ca au incurcat plusul cu minusul si si-au calculat gresit datoriile cu 55 de miliarde de euro. Un fleac, nu-i asa?

Daca tot nu se pricep la finante si vor sa reduca sectorul financiar, dar vor sa economiseasca in viitor, cel mai bine ar fi pentru firmele germane sa investeasca mai mult in operatiuni in tari din Africa, Asia sau America Latina. Insa pentru a se asigura ca investitiile sunt durabile (si nu vor fi nationalizate de vreun populist precum Chavez in Venezuela), ar avea nevoie de o politica externa puterninca (si, implicit, de o politica militara). Iar lucrurile astea Germania nu le poate face singura, are nevoie ca Uniunea Europeana sa aiba o politica externa si militara comuna, are nevoie de Franta si de Marea Britanie.

Firmele germane s-au extins cu succes in Europa de Est insa asta a fost posibil pentru ca politica de extindere a Uniunii Europene si a NATO a fost un succes.

In opinia mea, Germania si-ar face un bine in re-evaluarea rolului sau in cadrul Uniunii Europene si a parteneriatului cu Marea Britanie si Franta. Ar fi fost bine ca Europa sa fi vorbit pe o singura voce in cazul Libiei. Si ar fi bine ca Europa sa nu-i tranteasca Turciei usa in nas si sa fie mai activa in democratizarea si apropierea de valori europene a Africii de Nord si a Orientului Mijlociu.

30 iunie 2012: big bang electoral

Proiectul de buget pe 2012 spune ca salariile de stat si pensiile vor fi inghetate in primele 6 luni. Probabil ca anuntul de marire va veni la timp. Autostrazi au fost incepute in toate locurile din tara, se vor termina cativa kilometri, dar pe la jumatea anului viitor vor putea fi declarati si mai multi kilometri in lucru in cat mai multe judete.

Sunt convins ca vom avea si multe alte surprize. Eu prevad una: rezultate mai bune la bac. Alte idei sa le mai dam?

Mai usor cu limbajul pe scara

Titluri de prima pagina dintr-un ziar de business care se prezinta drept serios si premium, varianta on-line, la ora la care scriu acest articol:

“Danezii revin cu prognoze apocaliptice despre curs: 4,65 lei/euro în ianuarie”.

Deci asa vine apocalipsa, bine ca stim. Sa nu ne uitam la foc venind din cer si la un nene cu coarne, ci sa stam cu ochii pe cursul BNR.

“The Telegraph aruncă bomba”.

Intru in articol, nimic nou: EFSF nu ar fi de ajuns pentru toate PIIGS. Un alt articol pe tema Europei: Au început discuţiile pentru salvarea Europei.

Alt articol, de data asta de interes local:

“Câte magazine din retailul modern mai poate suporta Bucureştiul?”

No comment.

Sunt un pic dezamagit sa vad astfel de titluri bombastice in ziare ce se prezinta ca premium pentru oameni informati. Pacat.

De ce nu ma tem de sperietoarea lui Lucian Croitoru

Lucian Croitoru a scris un articol in care ne arata o sperietoare, insa sperietoarea este de paie.

Sunt cateva argumente din articolul dlui. Croitoru care nu trec testul realitatii.

Exemplul 1, dl. Croitoru spune:

În ceea ce privește recapitalizarea băncilor, un risc vine de la faptul că schema se bazează și pe ipoteza că băncile vor atinge capitalizarea de 9 la sută prin aport de capital privat într-un termen relativ scurt. Acționarii privați ai băncilor expuse pe Grecia s-ar putea însă să nu aibă acești bani. Iar cei care au banii necesari ar putea să nu accepte pierderi de o astfel de mărime. În plus, proprietarii băncilor s-ar putea să nu accepte noi investitori privați, din moment ce aceasta înseamnă diluarea proprietății. Date fiind aceste constrângeri, băncile pot încerca să atingă cerința de capital prin vânzare de active. Vânzarea de active va genera o scădere a creditului și o încetinire a creșterii economice, perpetuînd cercul vicios. Există, totuși o limită la vânzarea de active. Ea poate duce la scăderea prețurilor activelor, care se va reflecta în creșterea raportului datorii/capital pe măsură ce pierderile din astfel de tranzacții se for reflecta în rezultatele financiare.

Ma bucur ca s-a oprit totusi la timp si a mentionat ca exista o limita la vanzarea de active, insa nu a continuat sa spuna care ar fi aceasta limita. In mod clar, daca toate bancile se apuca sa vanda active deodata, probabil ca vor inregistra pierderi. Eu cred ca limita este destul de mica, asa ca nu trebuie sa ne speriem. Si ar trebui sa ducem rationamentul si mai departe si anume sa raspundem la intrebarea: cine cumpara? Deci daca bancile vand, cine cumpara? Probabil ca vor cumpara banci care sunt mai solide insa asta inseamna ca daca sunt mai solide inseamna ca au deja capitaluri care stau nefolosite caci si ele trebuie sa respecte limita de 9%. Impactul in economia reala va fi asadar zero. La fel, poate cumpara firme / persoane cu ecces de lichiditati, insa si asta inseamna ca aceste lichiditati stau nefolosite la ora asta, impactul in economia reala fiind, de data asta poate chiar pozitiv caci noul proprietar poate investeste chiar sume suplimentare in activul cumparat.

Limita de 9% poate fi atinsa prin reducere de cheltuieli, ceea ce inseamna o consolidare a sistemului bancar si, deci, reduceri de costuri. Reducerea suplimentara a salariilor va ajuta si ea.

Exemplul 2:

Reducerea valorii obligațiunilor este, de asemenea, foarte riscantă. Ea poate genera hazard moral și nu reprezintă un pas în direcția revenirii bondurilor suverane la statutul de activ fără risc. Dimpotrivă, dacă reducerea datoriilor suverane se produce pentru Grecia, băncile ar putea înțelege că și în cazul altor state s-ar putea decide reducerea datoriilor, ceea ce ar spori neîncrederea.

Sa fim seriosi, Grecia este in faliment iar bancile grecesti ar trebui probabil nationalizate cu proprietarii primind zero centi pentru actiuni. Problema este ca statul grec nu are bani pentru a capitaliza bancile grecesti la cerinta de 9%, asta va insemna ca va continua consolidarea bancilor in Grecia, ca salariile vor trebui scazute funcionarilor ramasi si ca nu ar fi o idee rea sa vanda activele din afara Greciei, sa ia niste bani. Aici BNR-ul si CEC-ul (detinut de stat) ar putea da o mana de ajutor si sa ajute la consolidarea sistemului bancar romanesc.

Sistemul bancar european trebuie redimensionat la noile realitati economice. Au gresit cu creditarea, sa plateasca. Nu trebuie sa intre in faliment pentru ca sunt esentiale intr-o economie. Insa actionarii bancilor cu probleme ar trebui sa accepte pierderile, la fel si sefii de banci ar trebui sa lucreze la consolidarea sistemului si la reducerea cheltuielilor. Alternativa la aceste masuri nu inseamna decat mariri de taxe sau inflatie – care este tot un fel de impozit pe nivelul de trai.

Iar daca bancile isi vor reduce dimensiunile si tot o sa mai fie nevoie de bani, asta este, trebuie sa platim. In definitiv noi am votat politicieni populisti care au tocat bani; aceiasi politicieni au numit reprezentanti in institutii de control precum BCE sau BNR. Poate data viitoare ne invatam lectia. Insa, pana sa scoatem bani din buzunar, autoritatile bancare ar fi bine sa-si faca datoria si sa puna bancile sa ia masuri de redimensionare.

PS. Relativ pe aceeasi tema, poate ar trebui sa rediscutam imprumutul primit de la FMI pentru stabilizarea cursului de schimb. Romania s-a incarcat cu datorii si pentru ca in orice ecuatie economica in care vorbim de datorii trebuie sa fie ceva ce contrabalanseaza perfect aceste datorii vedem in mod clar banci cu capital strain ce opereaza in Romania si care au ramas destul de sanatoase.

Sefii de banci isi arata ghearele. Sa le taiem.

E clar, li se pregateste ceva si nu sunt multumiti. Sefi de banci mari, de la Deutche si pana la Santander au iesit la atac, nemultumiti fiind reglementarile ce vor fi propuse in urmatoarele saptamani, respectiv de cresterea capitalurilor proprii si de pierderi generate de falimentul Greciei.

Pierderile pe Grecia sunt din vina bancilor, au evaluat gresit riscul. Au avut mare incredere in datele statistice produse de Grecia (echivalent cu un fluturas fals prezentat la banca pentru un credit ipotecar) si au crezut ca bunica BCE garanteaza cu bijuteriile si tablourile.

Noile cerinte pentru capitalurile proprii sunt de fapt niste polite de asigurare mai tangibile. Polite de asigurare aveau si inainte, doar ca si le semnau unii altora pana cand firme precum AIG au dat faliment si a trebuit nationalizate. Deci asiguratorul era pana la urma statul, respectiv contribuabilul.

Acesta este pretul pe care bancile trebuie sa-l plateasca, nu este normal ca profitul sa fie privat iar pierderea sa fie a statului.

Sefii de banci incearca sa arate doua riscuri, dar sunt doua riscuri false. Primul ar fi ca ar scadea creditarea, cand de fapt ar trebui sa scada costurile si dividendele pana cand vor respecta noile reglementari. Reducerea de costuri inseamna, inevitabil, reducere de salarii si bonusuri, care oricum sunt mult peste media pe economie oriunde in lume. Sefii de banci spun ca daca se reduc salariile, o sa piarda din talentul resurselor umane. Am vazt cu cat talent au dat faliment. Serios vorbind, daca toate bancile o sa taie din salarii, unde o sa mearga angajatii? In Hong Kong, Singapore? Pai aceste tari nu ar putea face fata falimentului unei banci precum Lehman sau RBS. S-ar putea insa ca salarii mai mici in banci sa faca tinerii sa reconsidere si alte meserii, lucru care ar fi chiar de dorit.

Asa ca daca sefii de banci isi arata gherele, ar fi bine sa le taiem.

Curtea cu dinozauri

Uitati-va peste CV-urile conducerii Curtii de Conturi, incepand cu presedintele Vacaroiu si terminand cu dna. Funar.

Acesti oameni, cu putina experienta practica (ce provine practic din perioada pre 1990) si cu experienta practica aproape inexistenta in economia moderna sau privata, sunt responsabili cu controlul in privinta cheltuirii corecte a banului public si a folosirii corecte a bunurilor publice.

Au esuat lamentabil.

Acesti oameni, majoritatea scoliti la scoala de partid a anilor ’60 si ’70, anuleaza prin inactiunea lor ideea de Curte de Conturi.

Pentru cei curiosi, membrii Curtii de Conturi sunt numiti, corect, de catre Parlament, deci sunt independenti de latura executiva (guvern sau presedinte). Insa Parlamentul, prin reprezentantii votati de noi acolo iata ca nu doreste o Curte de Conturi care sa-si faca datoria.

PS. pe aceeasi tema, un articol scris acum un an jumate sau acest articol scris acum 4 ani de zile… Degeaba.

Un nou inceput

Intr-o zi de toamna a anului 1995, Corneliu Coposu pleca dintre noi. Un val de simpatie populara s-a transferat asupra Conventiei Democratice, acesta fiind elementul care a facut in final diferenta dintre CDR si PDSR la alegerile din 1996. A fost ultimul dar al seniorului Coposu, care a dat sansa Romaniei de a porni pe alt drum.

16 ani mai tarziu, tot intr-o zi de toamna, a anului 2011 de data asta, fratele geaman al seniorului Coposu, Ion Diaconescu, a plecat si el dintre noi. Un val de simpatie s-a abatut iarasi asupra PNTCD. Poate fi elementul care sa readuca PNTCD in prim-planul vietii politice. Aceasta este ultimul dar al Ion Diaconescu pentru PNTCD: “Mai am o bucăţică de suflet şi sunt gata să v-o dau, numai să aduceţi partidul unde trebuie!”

Dumnezeu sa te odihneasca, Domnule Diaconescu!

Politia a eliberat 2.189.084 certificate de cazier judiciar in 2010

A propos de ce scriam zilele trecute despre cunm poate creste productivitatea in Romania si despre bani aruncati aiurea pe birocratie: recomand acest articol in RL scris de Cristian Ghinea.

O scrisoare adresata sistemului. De ce nu sunt de acord cu Stefan Vlaston.

Ca ecou la monologul Gabriel Liiceanu – Daniel Funeriu, Stefan Vlaston publica o scrisoare in care spune cam asa: “exista autonomie universitara, examenele le face fiecare facultate cum vrea ea, iar daca nu isi face bine treaba o sa dispara oricum caci angajatorii nu angajeaza doar pe baza de diploma si atunci studentii nu vor mai frecventa acea facultate. Studentii pot urma facultati in strainatate”.

Exista o problema cu acest rationament si anume: este adevarat ca exista autonomie universitara si ca intr-adevar ministrul nu se poate implica in examene pe post. Insa nu aceasta este problema. Problema este de folosire a resurselor: de ce sa platim profesori si de ce sa le dam spre folosire spatiu in centrul orasului plus – si mai important – sa le dam chiar si timpul unui singur student pe mana daca ei nu sunt in stare sa faca performanta?

Care sunt obiectivele unei universitati care consuma resursele – si asa limitate – ale societatii? Sunt aceste obiective discutate si acceptate de societate sau nu? Caci daca nu sunt, atunci domnii profesori care sunt autonomi, ar trebui sa-si semneze in mod autonom scrisoarea de demisie si sa-i lase pe altii in locul lor.

Cum pot fi refinantate bancile. Episodul 3

In ultimele zile se discuta despre nevoia ca autoritatile din zona euro sa pompeze cam 200 de miliarde de euro pentru recapitalizarea bancilor.

Ceea ce multi uita este ca interventia statului ar trebui sa fie ultima solutie.

Din punctul meu de vedere, cea mai onesta forma de capitalizare a unei firme vine din propriile profituri. Atunci cand exista riscul sa se erodeze capitalul, se apeleaza la actionari care pot decide sa vanda sau sa inchida. Cand problema eroziunii capitalului se produce la nivel de sector, inseamna ca ori sectorul in sine a devenit redundant in economie – si deci se inchide de la sine, ori ca ponderea sectorului in economie si-a atins limita de sus si atunci trebuie lucrat la costuri.

Nu exista alte solutii.

Stiu ca multi cer (si am discutat in precedentele doua episoade) sa renuntam la banci si chiar la bani. Insa nu o putem face acum.

Ceea ce putem spune este ca azi este nevoie de servicii financiare. Si ca, cel putin cand este vorba de zona euro (si de Uniunea Europeana si lumea occidentala in sens mai larg), sectorul financiar si-a atins in 2007 / 2008 limita de sus. Economia nu mai creste iar ponderea sectorului financiar in economie se reduce. Ca atare, daca veniturile nu mai cresc si daca nu dorim erodarea valorii pentru actionari, atunci trebuie lucrat la costuri.

Urmarile nu pot fi decat: reducerea costurilor cu personalul, reducerea altor cheltuieli (de ex. cu sediile), dar si reducerea costului cu dobanda platita deponentilor. Probabil ca parte din restructurarea sectorului se va face prin fuziuni si achizitii.

Deficitul de cont curent: cum se acopera uneori

Cam asa.

Sa desfiintam bancile? Sa desfiintam creditul si banii? Episodul 2.

Din 2007, de cand a inceput criza bancara, a inceput un concurs mondial de care se ratoieste mai tare la banci si la bancheri. Multi chiar cer executii in piata publica, eventual prin metode demne de evul mediu.

Multe banci si societati de asigurari au fost deja desfiintate sau natinalizate total sau partial inca din 2008/2009, de exemplu: AIG, RBS, Lloyds sau Dexia.

Si daca scapam de bancheri si de banci, ce punem in loc? Ne-ar place sa mergem la servici si sa fim platiti in mere, pere sau ce produce firma la care lucram? Sau daca lucram la stat sa fim platiti in obligatiuni pe 30 de ani? Vrem sa nationalizam bancile? Foarte bine, dar oare am uitat de cazurile Bancorex sau Banca Agricola? Sau am uitat de cum gestioneaza statul firmele aflate in subordonare, de ex. Hidroelectrica?

Este adevarat, bancherii poarta buna parte din vina pentru criza actuala pentru simplul motiv ca nu si-au facut datoria: iar datoria lor este de a estima corect riscul: si au gresit atat in ceea ce priveste imobiliarele cand s-a spart buba in 2007 / 2008, dar si in ceea ce priveste datoriile suverane (de exemplu cazul Greciei & co in 2010 / 2011).

Ceea ce cred ca este util in schimb este un efort din partea tuturor in a intelege cum functioneaza creditul si care sunt riscurile. Si asta am aratat in Episodul 1.

Insa daca suntem de acord ca bancile trebuie sa ramana private, dar sa nu faca excese care se sparg ulterior in capul contribuabililor, solutia ar fi mai mult control din partea statului, mai multa reglementare: de ex. BNR a invatat din lectiile din anii ’90 si acum vedem beneficiile. De asemenea, ne putem uita la planul din Marea Britanie care cere separarea bancilor in 2: partea de utilitate publica si partea de cazinou. In definitiv persoanele fizice pot merge la Las Vegas si sa sparga cati bani vor fara sa ceara ajutor de la stat. La fel ar trebui sa functioneze si bancile de tip cazinou: doar cu banii persoanelor fizice private. Desigur, sistemul bancar de utilitate, fiind de utilitate, ar trebui sa lucreze cu costuri mai mici: de ce ar fi platiti bancherii cu mult mai mult decat medicii sau profesorii, in definitiv produc o utilitate publica…


Taguri