You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for December, 2010


2011: solutia este sa fim optimisti

In curand vine si 2011. Va urez La Multi Ani!

Acest blog a lansat in urma cu cativa ani Indicatorii Jeopardy pe crestere economica, pe inflatie si pe curs.

Putem sa facem si acum predictii despre cum va arata 2011.

Insa cred ca cel mai util lucru este sa fim optimisti daca vrem sa ne fie bine. In 2007 s-au vazut primele semne de criza, in 2008 a venit cu adevrat, 2009 a fost un an de criza, la fel si 2010 si multi prezic ca si in 2011 va fi criza. In plus, se mai prezic si tot soiul de nenorociri.

Chiar asa?

Daca in fiecare an din ultimii 4, plus cel care o sa vina, a fost criza si vom ramane in criza; nu cumva “criza” asta este de fapt o stare de normalitate? Nu cumva 2005 – 2007 a fost o perioada in care am avut asteptari nerealiste si, ca atare, orice lucru pe care il compari cu un vis frumos pare mult mai rau?

Pesimismul se transmite pentru ca toti sunt mai prudenti decat e nevoie. Ca atare resursele circula mai greu in economie. Multe firme anunta ca de acum incolo isi vor plati facturile mult mai tarziu (de ex. dupa 60 de zile si nu dupa 30), acuzand criza. Insa asta inseamna ca banii nu prea circula, ne dam mai greu de lucru de la unul la altul, ne dam de lucru mai tarziu, intr-un cuvant ne facem singuri rau.

Pentru 2011 eu propun sa adoptam optimismul. Sa credem ca ceea ce ne propunem se poate realiza si apoi sa muncim. Nu este mai bine sa muncim cu totii decat sa ne tot plangem?

Solidaritate sociala

Am citit despre nefericitul Adrian Sobaru, angajatul TVR care s-a aruncat in Parlament.

Din pacate, societatea este din ce in ce mai cinica, supravietuiesc oamenii tari. Si nu numai guvernul este de vina, ci si alte institutii care ar fi trebuit sa asigure o supapa pentru nefericit. Familia nu mai are niciun rol? Dar biserica? ONG-uri? Colegii de la servici sau vecinii sau comunitatea locala?

Sau suntem fiecare pe cont propriu?

Cred ca este nevoie de un nou contract social.

Daca ne asteptam ca guvernul sa rezolve cazurile tuturor, ne inselam amarnic. Daca am cere asta, guvernul ar impozita mai mult si ar risipi mai mult, fara sa rezolve cazuri individuale precum cel al lui Adrian Sobaru.

Daca tot e la moda sa criticam Franta…

Politicieni francezi acuzati / judecati / condamnati recent:

Jaques Chirac: fost primar al Parisului, fost prim-ministru al Frantei si fost presedinte al Frantei in perioada 1995 – 2007 este acuzat, printre altele, de deturnare de fonduri (vezi aici).

Alain Juppe: fost prim-ministru al Frantei, a fost deja condamnat pentru deturnare de fonduri.

Dominique de Villepin, fost prim ministru al Frantei, a fost acuzat (si achitat) in cazul acuzatiilor de coruptie aduse actualului presedinte al Frantei in cazul vanzarii de nave de razboi catre Taiwan.

Chiar si actualul presedinte al Frantei a fost acuzat de nepotism in cazul fiului sau, Jean, in varsta de 23 de ani care a fost impins de la spate in vederea ocuparii unor functii publice.

Ce oameni are statul in consiliile de administratie

De exemplu, o doamna care a fost presedinte pana mai ieri la Fondul Proprietatea (si platita bine, vezi aici) si care tocmai a fost trimisa in judecata pentru evaziune fiscala de 44 milioane de euro.

Am scris de multe ori pe blog despre lipsa de transparenta a criteriilor si a procesului de selectie a reprezentantilor statului in diferite firme. Clientelismul politic este de fapt criteriul. Iar clientelismul favorizeaza coruptia. Si nu vorbim de cativa poli, ci de o frauda de zeci de milioane de euro si de controlul asupra unei firme ce valoreaza miliarde de euro. Asta in timp ce ne imprumutam la FMI….

Povestile mosului cu sacul gaurit (II)

Daca in postul anterior am vorbit despre Peak Oil, in acest de-al doilea volet vom continua cu cateva povesti legate de varii interpretari ale posibilelor implicatii ale unui astfel de eveniment. Inainte de a trece mai departe as vrea sa va reamintesc ca traim actualmente intr-o societate complexa in care energia este disponibila in cantitati masive, usor accesibila si ieftina. Folosind un exemplu banal, cei dintre voi care isi mai aduc aminte de vremurile de dinainte de 1989, isi vor imagina mai usor ce inseamna sa nu ai curent electric cateva ore pe zi, apa calda si caldura sporadic, benzina mai rar, sau dreptul de a merge cu masina doar din cand in cand. Desi aceste limitari sunt scoase din contextul politic, ele pot fi usor interpretate ca posibile limitari decurgand din accesul la energie si descriu bine un context de la care am evoluat in 20 de ani.

Povestea Povestilor

Reactiile la problematica peak oil sunt in general polarizate intre cele doua extreme, pe de-o parte previziunile apocaliptice gen Mad Max, cu aplicabilitate imediata iar pe cealalata parte increderea netarmurita in solutiile „deus ex machina”, izvorate din mitul progresului tehnologic, pentru care spete de acest fel ar trebui sa fie un mizilic. In cartea sa „The Long Descent”, John Michael Greer asemuieste alegoric aceste doua perspective cu cele doua curente principale de gandire ce domina escatologia crestina, in speta pre-milenialismul si post milenialismul.

Aceste doua curente, ce se pozitioneaza in jurul evenimentului central al intoarcerii lui Isus Hristos pe Pamant si cei o mie de ani (mileniul) ce preced sau urmeaza venirea sa pe Pamant. Pre-milenialismul sustine ca lumea se va confrunta cu o decadere puternica inainte de venirea Domnului pe Pamant si inceputul Domniei de 1000 de ani, pe cand post milenialistii sustin ca omenirea va cunoaste o perioada de dezvoltare si armonie vreme de o mie de ani, pana la sosirea lui Hristos pe Pamant. Asocierea fortata de Greer alatura premilenialismul cu viziunile apocaliptice ale problematicii peak oil (intram in perioada de decadere, anterioara mileniului) si postmilenialismul cu mitul progresului si solutiile miraculoase pe care acestea le-ar oferi acestei spete (suntem deja in perioada de armonie si dezvoltare anterioara venirii Domnului pe pamant).

Tot Greer ne atrage atentia asupra importantei povestilor, asupra modului in care acestea ne influenteaza gandirea, si asupra pericolelor limitarii doar la o categorie sau doua de povesti. Aceasta limitare poate duce la pierderea vederii de ansamblu, la dificultati in a recunoaste anumite aspecte ale problemei si de a reactiona in mod adecvat. Exemplul pe care ni-l da este cel al capcanelor de prins maimute sub forma unui vas cu gat ingustat, prin care debea intra labuta maimutei si pe fundul caruia se afla ceva de mancare. Maimuta simte mancarea, vine concentrata pe ideea de a o scoate din vas, baga mana si nu poate s-o scoata plina de mancare. Atunci cand vanatorul se apropie s-o prinda, maimuta ramane captiva „povestii” prin prisma carei a abordat situatia, cea legata de scosul alimentelor din vas, si incearca disperata sa scoata labuta plina cu mancare pe gatul ingustat, in loc sa-i de adrumul si sa fuga. Daca maimuta ar reusi sa-si reformuleze povestea prin prisma inutilitatii mancarii in contextul in care este prinsa si omorata de catre vanator, atunci prioritatea ar deveni, foarte simplu, sa fuga cat mai repede lasand mancarea in vas, acesta fiind dealtfel raspunsul adecvat intr-o astfel de situatie.

Povestea entropiei

Despre entropie se poate vorbi mult si bine, fie ca e vorba de termodinamica, mecanica statistica sau teoria informatiei, cunostintele necesare pentru dezvoltarea detaliata a subiectului depasind pe cele ale autorului. Pentru scopul articolului insa, vom privi entropia ca strict legata de legea a doua a termodinamicii. Aceasta poate fi privita, printre altele, prin prisma capacitatii unui sistem neizolat de a-si transforma energia in lucru util (exergie), ca urmare a unui proces ireversibil ce are ca rezultat cresterea energiei dezordonate din sistem plus mediu, cu alte cuvinte a entropiei. Simplificand grosier problema, vom adauga mentiunea ca un sistem neizolat, cu temperatura superioara mediului, are tendinta spontana si ireversibila de a ajunge la un echilibru termic cu mediul inconjurator, ducand la o crestere a entropiei in acest proces, masurabila sub forma de energie termica. Energia organizata se transforma, natural si ireversibil, in energie dezorganizata.

Ca o exceptie la regula de mai sus, Ilia Prigogine, un chimist belgian de origine rusa castigator al premiului Nobel in 1977, introduce notiunea de structuri disipative pentru a descrie acele sisteme de sine statatoare, care se opun tendintei naturale de a ajunge la un punct de echilibru, reusind sa se pastreze intr-o stare de dezechilibru, prin intermediul unui schimb de materie si energie cu mediul inconjurator. Aceste sisteme „departe de echilibru” (far-from–equilibrium) isi pot mentine structura atata timp cat aportul de energie/materie din mediul inconjurator este mai mare decat entropia exportata de catre sistem.

Organismele vii pot fi considerate astfel de sisteme cu entropie negativa, sisteme negentropice, ce au nevoie sa importe resurse cu entropie joasa (elemente energetice puternic structurate) din mediu si sa exporte catre acesta materie cu entropie ridicata (materie destructurata). Putem vorbi aici de organismul uman care are nevoie de hrana din mediu pentru a-si pastra integritatea structurala (gradul de organizare) exportand materie nestructurata in mediu (deseuri umane).

Poveste cu sfarsit previzibil

Societatea umana este ea insasi, in extenso, un astfel de sistem negentropic, ce are nevoie de un aport constant de energie si materie din mediul incojurator, pentru a-si putea pastra gradul de organizare. Cu cat societatea creste si se dezvolta, ea trebuie sa fie capabila sa exporte in mediu entropia cauzata de aceasta expansiune cat si de catre cresterea gradului de complexitate intrinseca. Pentru aceasta, mediul inconjurator trebuie sa poata fi in stare sa furnizeze un aport de energie suficient pentru a compensa acest export crescut de entropie. Atunci cand resursele disponibile pentru utilizare in mediul inconjurator sunt insuficiente pentru a asigura nivelul de consum impus de societate, entropia nu mai poate fi exportata si ramane in sistem, ducand la cresterea gradului de dezorganizare a acestuia.

Istoricul si antropologul american Joseph Tainter, se apleaca asupra problematicii societatilor confruntate cu o crestere a complexitatii a carui necesar energetic depaseste nivelul resurselor disponibile in mediu. In cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, Tainter identifica 17 cazuri istorice de colaps social, definit ca o pierdere rapida si semnificativa a gradului de complexitate sociopolitica de catre o societate. Daca fiecare caz mentionat anterior are multiple cauze specifice in interpretarea predecesorilor sai (epuizarea resurselor sau a unei resurse vitale, aparitia unei noi resurse, o catastrofa insurmontabila, raspuns insuficient sau inadaptat la circumstante, influenta altor societati complexe, invadatori, conflicte sociale/contradictii societale sau proasta gestiune a situatiei de catre elitele conducatoare, disfunctii sociale, factori mistici, concatenarea intamplatoare a evenimentelor si factorii economici), Tainter prefera sa introduca patru concepte cheie prin prisma carora incearca sa judece colapsul. Acestea sunt:

  1. Societatile umane sunt organizatii dedicate rezolvarii problemelor;
  2. Sistemele sociopolitice necesita energie pentru a se mentine (tineti minte sistemele negentropice si cele disipative?)
  3. Cresterea complexitatii determina cresterea costurilor per capita
  4. Investitia in complexitate sociopolitica, ca solutie pentru rezolvarea problemelor atinge deseori un punct dincolo de care randamentul marginal este in declin continuu (legea randamentelor descrescatoare);

Rezumand, Tainter ne spune ca organizarea sociala a aparut ca raspuns la anumite probleme cu care se confruntau oamenii (ex: comunitati care sa raspunda mai bine la nevoia de subsistenta) ducand la cresterea complexitatii mecanismului social, ceea ce la randul sau a determinat cresterea energiei necesare pentru mentinerea sistemului (simplificare ex anterior: structuri agricole centralizate,->; aparat birocratic necesar gestionarii resurselor agricole, aparat militar necesar protectiei acestora ->; nevoi de hrana mai mari pentru intretinerea celor doua structuri aparute->; investitii mai mari in structurile agricole->; ciclul se repeta si o parte crescanda din resursele agricole trebuie alocata legitimizarii sistemului sau coercitiei). Ierarhia sistemului sporeste, complexitatea de asemenea precum si specializarea, element necesar pentru a putea trata diversele probleme aparute intr-un sistem mare. Cota de resurse alocata structurilor aparute pentru a rezolva probleme creste exponential in detrimentul restului societatii, solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor initiale generand probleme la randul lor.

De asemenea, Tainter ne atrage atentia ca investitiile initiale in mentinerea complexitatii au cel mai mare randament deoarece sunt folosite resursele accesibile, disponibile cu un efort minimal, pentru ca acest randament sa scada odata cu trecerea la acele resurse care necesita mai mult efort pentru procurare si procesare. Legea randamentelor descrescatoare arata dealtfel ca efortul necesar pentru a obtine acelasi rezultat, creste in timp, randamentul procesului fiind descrescator. Acest efect se manifesta si in scaderea eficientei subsistemelor sociale (invatamant, sanatate, armata…) si mai ales in capacitatea de inovare (R&D), in care rezolvarea problemelor simple duce la probleme mai complexe, care necesita eforturi/resurse mult mai mari pentru a fi rezolvate. Costul in crestere al complexitatii si legea randamentelor descrescatoare duc la presiuni sporite asupra resurselor din mediului precum si asupra categoriilor productive dintr-o societate. Acestea ajung sa fie taxate de o portiune din ce in ce mai mare din veniturile/productia lor, pentru a sustine structuri de pe urma carora beneficiaza din ce in ce mai putin (armate, birocratii etc). Spre finalul procesului, diversi factori precum epuizarea bazei de resurse (care poate fi initial sustinuta prin cuceriri teritoriale) sau dezintegrarea interna a societatilor ca urmare a lipsei de sustinere din partea stratelor suprataxate, coroborata cu actiunea factorilor externi, duc la colapsul societal (doar in conditiile in care exista un vacuum de putere si in care o societate vecina de o complexitate/putere similara –numita peer polity – nu purcede la anexarea celei slabita).

Tainter ne mai atrage atentia asupra faptului ca rezultatele colapsului pentru anumite grupuri nu sunt neaparat nefaste, punand accentul pe descoperiri geologice care atesta o imbunatatire a sanatatii si regimului alimentar a taranilor din Imperiul Roman de Apus, dupa prabusirea acestuia (avand in vedere ca partea importanta din productia agricola care le fusese luata prin suprataxare era acum disponibila pentru uz propriu). De asemenea, nu toate societatile supuse factorilor mai sus mentionati ajung ireversibil la colaps, ci pot fi supuse unei scaderi in complexitate care duce la un echilibru temporar cu aportul de resurse din mediu, urmand o evolutie sinusoidala pe o perioada mai lunga (Imperiul Bizantin). Tot asa cum progresul nu este singurul scenariu posibil, la fel nici colapsul brusc nu este unicul sfarsit previzibil, ciclicitatea si variatiile individuale fiind mai degraba norma.

Dimitri Orlov, controversatul autor al cartii „Reinventing Collapse”, propune interpretarea etapelor colapsului dupa modelul Kubler Ross si ale sale cinci stadii ale durerii:

Stadiul 1: Colaps financiar. Increderea in „Business as usual” a disparut. Se presupune ca viitorul nu mai seamana in nici un fel cu ce s-a intamplat in trecut, astfel incat riscurile nu mai pot fi cuantificate pe baza experientelor anterioare sau activele financiare considerate sigure. Institutiile financiare devin insolvente, sumele economisite sunt pierdute si accesul la capital devine dificil sau imposibil;

Stadiul 2: Colaps comercial. Increderea in “Piata ne va pune la dispozitie bunurile necesare” a disparut. Banii sunt devalorizati sau devin o raritate, marfurile sunt stocate in asteptarea vremurilor mai dificile, lanturile de import si distributie nu mai functioneaza iar penuriile de bunuri de prima necesitate devin un lucru obisnuit.

Stadiul 3 : Colaps politic. Increderea in “Guvernul va avea grija de noi” a disparut (nota bene: la noi a disparut de mult…). Pe masura ce incercarile autoritatilor de a rezolva lipsa de acces la resursele comerciale sau la bunurile de prima necesitate dau gres, stabilimentul politic isi pierde legitimitatea si relevanta ;

Stadiul 4 : Colaps social. Increderea in « oamenii nostri vor avea grija de noi » a disparut. Organizatiile locale, ONGurile sau grupurile care au preluat activitatea institutiilor centrale, raman fara resurse sau cad prada conflictelor interne;

Stadiul 5 : Colaps cultural. Increderea in bunatate si omenie a disparut. Oamenii isi pierd capacitatea de a manifesta “bunatate, generozitate, afectiune, onestie, ospitalitate, compasiune si mila”. Familiile se destrama intrand in concurenta, ca simpli indivizi, pentru resursele din ce in ce mai putine.

Orlov ne spune ca evolutia colapsului prin cele cinci stadii nu este una automata, declansarea procesului neimplicand o evolutie liniara de la stadiul unu la stadiul cinci. Mai degraba putem asista la o trecere de la un stadiu la celalalt urmat de o evolutie stationara sau chiar de o revenire la stadiul anterior, sub influenta actiunii corectoare a stratelor sociale.

Morala povestii

Daca o abordare apocaliptica nu este nici pe departe ceea ce doream sa va sugerez, nu ma pot impiedica sa observ cum increderea in dezvoltarea tehnologica si in mitul progresului continuu oculteaza majoritatea celorlalte scenarii posibile, sugerand ca deus ex machina al stiintei umane va rezolva orice problema cu care societatea se va confrunta. Desi un astfel de optimism netarmurit garanteaza nopti linistite si permite ca mersul pe sarma sa fie privit ca o plimbare la sosea, e bine sa nu pierdem din vedere si celelalte povesti posibile si sa fim atenti la drum pentru a evita eventualele prapastii ce ne asteapta.

Raportul IEA discutat in voletul anterior al seriei ne atrage atentia asupra unor tendinte ce nu trebuie ignorate si anume ca epoca energiei ieftine, cu un EROEI mare, se apropie de sfarsit (daca nu cumva aceasta etapa a si inceput), si ca, in cel mai bun caz, urmeaza ajustari semnificative ale pretului petrolului, cu un impact potential sever asupra economiei globale. Mai important, raportul ne spune ca ajustarea la un viitor in care cererea poate fi acoperita de oferta de energie depinde de actiunea politica a guvernelor lumii si de capacitatea noastra de a ne adapta productia si consumul la surse energetice reinnoibile, cu un EROEI substantial mai mic. In acest context, avand in vedere EROEI-ul scazut al noilor surse de energie alternativa (inclusiv energia eoliana si solara) este destul de ingrijorator. Colectivul de cercetatori coordonati de Charles Hall calculeaza, intr-un studiu publicat in 2009, ca o sursa de energie trebuie sa aiba un EROEI minim de 3:1 pentru a putea fi rentabila si estimeaza ca EROEI-ul minim pentru a putea mentine o societate functionala este de 5:1. Intr-o prezentare foarte interesanta, pe care o puteti citi aici, Joseph Tainter concluzioneaza ca sustenabilitatea este dependenta de abilitatea unei societati de a asigura o rezerva de capacitate destinata rezolvarii eventualelor probleme ce pot aparea, in mod special surse energetice foarte concentrate. Tot Tainter isi pune serioase semne de intrebare asupra existentei unei astfel de rezerve intr-un viitor dominat de energii reinnoibile cu un EROEI scazut.

In ciuda celor mai bune incercari si modele de predictie, viitorul este imposibil de prevazut cu certitudine avand in vedere miriada de factori de influenta. Cu toate acestea, este bine sa fim constienti ca nu toate povestile se incheie cu clasicul „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” si sa ne pastram o minte deschisa asupra tuturor posibilitatilor, pentru a nu cadea in capcana maimutei pentru care gratificarea imediata era mai importanta decat supravietuirea pe termen lung. Nu putem exclude automat scenariul in care, in viitor, Mos Craciun sa vina la noi cu sacul gaurit si cu din ce in ce mai putine cadouri…

Povestile mosului cu sacul gaurit (I)

“En toute honnêteté” dupa cum zice francezul, sa incepem cu disclaimerul si sa spunem ca, in lipsa unei pregatiri academice/de profil, autorul nu doreste ca acest articol sa fie interpretat ca o analiza riguroasa sau o serie de predictii stiintifice, lasand celor mai in masura grija unor astfel de subiecte.

Cu toate acestea, asumandu-mi eventualele erori, si cum Craciunul se apropie cu pasi rapizi, am zis ca nu strica sa vin la voi cu o culegere de povesti  adunate de pe la povestitori mai de seama. Cum insa povestile sunt multe si n-as vrea sa adormiti inainte de sfarsit, am impartit articolul in doua si-am adaugat si poze colorate, pe care puteti apasa ca sa se vada mai bine…Imi cer deasemenea scuze pentru paginatia neinspirata, insa dupa cateva ore de lupta cu misterele platformei de publicare a blogului si cu transpunerea de pe Blogspot (unde am blogul personal), am avut de ales intre a nu publica de loc sau de a lasa articolul in forma curenta, tinand cont ca platforma blogului se incapataneaza sa nu recunoasca alinierea graficelor si “text wrap”…

Povestea Peak Oil-ului

Istoric vorbind, dezvoltarea societatii umane poate fi privita ca fiind intotdeauna limitata de energia avuta la dispozitie si-n corelatie directa cu abilitatea noastra de a maximiza utilizarea acesteia.

Astfel, putem trage o paralela intre cresterea complexitatii societatii /cresterea populatiei pe de-o parte si capacitatea de utiliza surse de energie din ce in ce mai concentrate, cu costuri de accesare din ce in ce mai mici, pe de-alta parte. Din epoca de piatra pana in era industriala trecem astfel de la energia solara / animala (vanatori- culegatori sau fermieri-agricultori) prin utilizarea lemnului, apei, vantului, mangalului, la mineritul carbunelui subteran si apoi la utilizarea petrolului, gazului natural si al combustibililor nucleari. Acestea din urma, carbunele subteran, petrolul si gazul natural, sunt sursele de energie cele mai concentrate, cu cel mai bun raport dintre energia consumata pentru a le extrage si cea obtinuta prin utilizarea lor.  In 2009, petrolul si gazul natural reprezentau aproximativ 59% din consumul mondial de energie, fiind urmate de carbune cu aproape 30% (Sursa).

 La aceasta clasificare bazata pe densitatea energetica a sursei de combustibil, se adauga insa si un alt indicator ce da o idee despre randamentul estimat al acelui combustibil si anume EROEI (EROI) = Energy Return on Energy Invested. Acest indicator incearca sa cuantifice raportul dintre energia investita pentru a obtine acea sursa energetica si energia obtinuta prin consumul acelei surse. Un exemplu simplificat ar fi  raportul dintre energia obtinuta prin arderea unui litru de benzina si suma dintre: consumul energetic folosit pentru a obtine materialele necesare constructiei unui put petrolier + consumul energetic pentru transportul si asamblarea lor+consumul energetic pentru foraj, mentenanta si transportul petrolului + consumul energetic pentru rafinarea acestuia +consumul energetic pentru transportul benzinei la benzinarie. Indicatorul iti spune ca degeaba ai un combustibil care produce 5 GJouli de energie pe unitate de combustibil daca ai consumat 6 Gjouli pentru a extrage acea unitate (trebuie ca EROEI min sa fie mai mare ca 1, in practica cautandu-se un EROEI de cel putin 3).  Metodologiile de calcul ale indicatorului sunt multiple (analiza de proces, analiza intrari/eisiri, metoda estimarii de pret etc) si sunt deseori criticate pentru defectele modelului in termen de “system boundary” (cu referire la exemplu de mai sus, ar trebui sa luam in calcul si consumul energetic depus de muncitori pentru a veni la mina din care s-au extras metalele ce se regasesc in materialele de constructie ale putului petrolier etc) cat si pentru rezultatele deseori inconsistente.
Cu toate defectele sale, EROEI permite, de bine de rau, o comparatie intre clasele de combustibil si atrage atentia asupra scaderii randamentului energetic a resurselor extrase de-a lungul timpului, pe masura ce resursele usor accesibile sunt epuizate (extractia petrolului de pe uscat la mica adancime in 1930 vs extractia petrolului astazi, cu platforme offshore la mare adancime). Folosirea indicatorului permite deasemenea determinarea rentabilitatii resurselor alternative, cu rezultate dezamagitoare cateodata, precum in cazul shale oilului (sursa).

Povestea Peak oilului pe de-alta parte a fost deseori spusa si chiar mai des combatuta. Pentru a reveni la radacinile povestii, ea a inceput cu afirmatia dlui King Hubbert cum ca graficul productiei de petrol, fie ca e la nivelul unui camp petrolier, a unei tari sau chiar a intregii lumi, are forma unui clopot. Extrapoland aceasta teorema si applicand curba Hubbert la Statele Unite, el a prezis ca productia de petrol americana va atinge un maxim la inceputul anilor 70 dupa care va intra intr-un declin ireversibil, lucru care s-a si adeverit. Tot Hubbert a mai prezis, in  1974, ca in baza rezervelor cunoscute la data predictiei si daca tendintele acelei vremi se vor mentine, productia petroliera mondiala va atinge un varf in 1995, fiind urmata de un declin ireversibil, lucru care iata ca nu s-a intamplat, din varii motive incluzand, printre altele si o crestere a eficientei energetice.

Un lucru este de remarcat totusi cu privire la scenariul peak-oil si anume ca, avand in vedere forma de clopot a curbei Hubbert, trecerea de varf nu inseamna, asa dupa cum multi alarmistti sugereaza, disparitia petrolului de pe o zi pe alta ci diminuarea graduala a nivelului productiei. Astfel, scenariul cel mai des favorizat, al unui peak oil in 2006 indica o productie de petrol in 2040 asemanatoare cu cea din 1980, din nefericire insa, in contextul unei cereri mult sporite.

Povestea International Energy Agency

IEA este o organizatie interguvernamentala a statelor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), fondata in 1974 si care are ca obiective informarea si sfatuirea tarilor membre cu privire la probleme de securitate energetica, dezvoltare economica si protectia mediului. International Energy Agency  (a nu se confunda cu EIA = Energy Information Agency, parte din US Department of Energy) este considerata autoritatea de resort cu privire la politicile energetice globale si, ca atare, emite un raport de informare anual, numit World Energy Outlook (WEO). Desi criticate de catre preponentii peak oilului, informatiile din WEO sunt intotdeauna interesante, cu toate ca acestea nu sunt disponibile in integralitatea lor decat contra cost. Cu atat mai mult este de apreciat ca informatiile si abordarea din WEO 2010 marcheaza un punct de cotitura fata de linia rapoartelor anterioare.

Pe scurt, iata cateva din datele si graficele ce se gasesc in sumarul executiv al acestui raport si in documentele de suport:

  • Din datele preliminare, China a devenit primul consumator mondial de energie, depasind SUA in 2009, in conditiile in care in 2000 economia chineza consuma doar 50% din cat consuma economia americana la acea vreme. China va fi principalul factor de influenta in cresterea consumului energetic mondial pana in 2035;
  • Sub presiunea reglementarilor privind protectia mediului, a acordului de la Copenhaga precum si a masurilor individuale, statele membre sunt asteptate sa ia masuri drastice pentru  a limita emisiile de carbon din atmosfera si a descuraja utilizarea combustibilior fosili (deci, sa ne intelegem, nu din cauza epuizarii resurselor…). Ca urmare a masurilor politice luate (inclusiv diminuarea subventiilor pentru utilizarea combustibililor petrolieri)  se asteapta, pe termen mediu, o crestere semnificativa a pretului petrolului precum si o scadere a cererii pentru acest combustibil, pe masura ce guvernele incurajeaza trecerea la combustibili alternativi.
  • In functie de scenariul ales, productia de combustibil petrolier va intra intr-o faza de platou fie spre 2035 fie mai devreme, IEA introducand pentru prima oara in istoria ei notiunea de peak oil, dar,  atentie, nu ca urmare a constrangerilor legate de rezervele existente si de rata productiei, ci ca urmare a scaderii cererii de petrol rezultata din aplicarea masurilor de protectie a mediului. Foarte interesant deasemenea, in graficul alaturat de observat cum campurile petroliere existente au trecut deja de peak oil in 2008-2009, stacheta urmand sa fie foarte rapid preluata de catre dezvoltarile viitoare ale campurilor petroliere deja descoperite precum si de catre cele ale campurilor petroliere ce urmeaza a fi descoperite in viitor. Aceste doua categorii ajung sa reprezinte aproximativ 10% din productia clasica de petrol in 2010 si peste 50% din aceasta in 2035!! Mai mult decat atat, ponderea petrolului neconventional (din nisipurile petrolifere Canadiene, petrolul greu Venezuelean, petrol din carbune sau din gaz lichefiat precum si shale oil) in totalul productiei de petrol este prevazuta sa creasca de la 3% actualmente la 10% in 2035.

Cererea de energie electrica este prognozata sa aiba cea mai mare crestere dintre toate tipurile de energie, cu aproximativ 2.2% p.a. intre 2008 si 2035. Arderea carbunelui ramane sursa predominanta de energie electrica, cu o crestere semnificativa in tarile non-OECD, in special in China.Raportul contine multe alte informatii interesante pe care, din lipsa de spatiu, articolul fiind deja prea lung, n-o sa le mai mentionez.

Documentul a suscitat reactii critice, anumite puncte slabe fiind preluate mai jos:
– Desi studii paralele cum ar fi cel al IHS/CERA, unul din principalii furnizori de date statistice din industria petrolului, par sa confirme ca rata noilor descoperiri acopera rata de epuizare a campurilor petroliere existente, acestea atrag deasemenea atentia asupra costului crescand al noilor explorari petroliere si asupra necesitatii asigurarii capitalului necesar pentru mentinerea ratei de extractie necesare acoperirii cererii. Mai mult decat atat, studiul in sine nu disputa ideea de epuizare a resurselor, propunand insa, in loc de “peak-oil”, un “platou ondulant”  in care productia din campurile viitoare si sursele alternative de petrol asigura suficient timp pentru  ca parghiile economice (pretul) si masurile politice sa permita trecerea catre combustibilii alternativi, inainte de declinul ireversibil al petrolului- Parghiile de reglementare a ecuatiei cerere/productie propuse de IEA pe termen mediu sunt identice cu cele mentionate mai sus si anume, in principal, pretul si masurile politice concertate. Din nefericire, pretul fiind o variabila a pietii nu poate asigura un control fin al consumului, ajustarile “a la baisse” ale consumului putand duce, in teorie si prin functia sa de echilibrare cerere/oferta, la o scaderea a pretului si, drept urmare, o crestere a consumului. Aceasta crestere a consumului nu tine cont de limitarea fizica a volumului resurselor si epuizarea lor pe termen mediu.
– Raportul mizeaza pe o coordonare globala a masurilor politice, ca si cum acest consens ar fi o stare de normalitate, iar interesele nationale usor de ignorat. Aceasta coordonare ignora deasemenea repartizarea neomogena a resurselor la nivel regional,  gradele diferite de acoperire a consumului din rezerve (Reserve/Production Ratio) precum si dinamica potential diferita a diverselor regiuni, ce decurge din acest lucru (sursa).
– Raportul trece cu vederea costul energetic al retehnologizarii in vederea adaptarii la noile clase de combustibil, altele decat petrolul, precum si accelerarea epuizarii petrolului ca urmare a acestui efort. Inertia si chiar reticenta tipica la adoptarea unor noi tehnologii nu par a avea o influenta prea mare asupra termenelor de adoptare ale acestor tehnologii.

– Raportul nu ia in considerare impactul cresterii preturilor combustibililor petrolieri, eliminarea subventiilor la acestia precum si costul retehnologizarii asupra unei economii globale aflata in criza de peste doi ani de zile si care nu da semne de revenire.

In fine, ca o observatie generala, raportul se concentreaza pe echilibrarea cererii existente cu nivelul energiei produse, fie si prin surse alternative sau greu de cuantificat. Sa fie acest pariu ambitios singura optiune posibila, sau demna de luat in seama?


Taguri