You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for September, 2010


Ghicitoare cu economisti

Multe ne framanta in ultima vreme insa parca intrebarea cea mai des pusa e: “Cand iesim din criza?”.

Ne-am plictisit de ea, de criza, ne doare, nu mai putem sa stam asa, vrem la mama, vrem din nou optimism, viata frumoasa, bani usor de facut si mai usor de cheltuit, perspective luminoase ca altfel nu se poate, nu-i asa?

Si tot intrebam, in stanga in dreapa, la cei mai analisti dintre economisti si la cei mai economisti dintre analisti: “E gata? Se termina? O sa fie bine?”. Iar analistii si economistii ne dau ba vesti bune, ba vesti rele, ba ne ridica chiuind de pe canapeaua din fata televizorului, ba ne trimit din nou la podea si-apoi la o tigara nervoasa pe balcon. Economia isi revine in ultimul trimestru al anului 2009, ba in primul din 2010, ba in al doilea, nu, nu, in al treilea am vrut sa spun…stai ca sigur o sa iesim la liman in trimestrul unu din 2011. Garantat Vanghelie, nu?

Saracii economisti sunt atat de divizati in interpretarea cifrelor incat peisajul prognozelor s-a polarizat total intre cele doua extreme, bearish si bullish, pe fondul a ceea ce Bernanke numea “the unusual uncertainity” a economiei. Principalul factor perturbator, care a stricat apele, se pare ca este stimulus-ul acordat de stat, acele padele cu electrosocuri aplicate pacientului care i-au adus zambetul pe buze. Acum toti economistii se intreaba ce se va intampla dupa ce se opreste curentul la defibrilator, isi revine pacientul sau se transforma zambetul in rictus/rigor mortis?

Si daca lucrurile sunt insa mult mai simple si avem de-a face cu o eroare de interpretare, modelele folosite pentru intelegerea evenimentului fiind de fapt gresite, dupa cum se intreaba cineva in acest articol? Citez:

“…economists can’t accurately tell which way the economy is headed because they are looking at it through outdated lenses. “The template they’re using is a poor one because they’re treating the recession like the typical post-war recession and it just isn’t,”

Haideti sa va scot din dilema, saracii economisti nu stiau de fapt ca se chinuiau cu o problema deja rezolvata, tocmai ce s-a stabilit ca recesiunea in SUA s-a incheiat in iunie 2009. Cum, nu stiati?

Pai ne spune asta chiar Business Cycle Dating Committee al National Bureau of Economical Research, forul oficial ce se ocupa cu studierea crizelor din cadrul celei mai mari organizatii de cercetare economica din SUA, printre a carei membri se numara/s-au numarat de-a lungul timpului nu mai putin de 16 castigatori ai premiului Nobel pentru economie (din care mai cunoscutii Milton Friedman, Joseph Stiglitz si Paul Krugman).  Ati auzit bine, NBER ne informeaza ca recesiunea a durat 18 luni, din decembrie 2007 pana in iunie 2009, moment in care PNB-ul si VNB-ul lunar real ale Americii au inceput s-o ia in sus, ajungand la o crestere medie de +3.1% in iunie 2010, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009. Tot NBER ne confirma ca, fara a afirma ca economia a revenit la o stare normala sau ca avem de-a face cu conditii economice favorabile, iesirea din recesiune este certa bazandu-se, in aprecierea distinsilor economisti, pe “the length and strength of the recovery to date”…

Deci gata, s-a terminat? Pe bune? Am iesit din criza si noua nu ne-a spus nimeni nimic? Daca o spun Nobelii, asa o fi, nu?

Mai sa fie…ah, era sa uit, un mic detaliu totusi, o mica fraza din raport:

The committee decided that any future downturn of the economy would be a new recession and not a continuation of the recession that began in December 2007.”

Acum ma intreb si eu ca tot omul, cum s-o fi numind recesiunile care dureaza peste 24 de luni, fara intrerupere? 🙂

Este nevoie de o schimbare la varf la Agentia Nationala pentru Romi

In Octombrie, Romania va gazdui Conferinta Uniunii Europene cu tema sprijinului pentru tigani. Va fi Romania pregatita pentu o asemenea conferinta?

Raspunsul este NU.

Si nu trebuie sa ne obosim prea mult sa vedem de ce. Vizitati de exemplu site-ul Agentiei Nationale pentru Romi, aflata in subordinea guvernului, si va veti da seama de ce: activitatea ei – asa cum este ea reflectata pe site-ul Agentiei – este extrem de anemica, mai ales in ultimii 2 ani. Nu este clar care sunt liniile strategice, cum sunt urmarite si care este eficienta muncii Agentiei. De asemenea, sumele atrase din fonduri europene nu reprezinta decat o fractiune din totalul pus la dispozitie de catre Uniunea Europeana.

Problema romilor si impactul asupra Romaniei sunt atat de mari incat cred ca o agentie nu este suficienta pentru a se ocupa de aceasta problema. Putem sa desenam milioane de frunze cu brandul Romaniei ca tot nu vom putea sa stergem cu buretele problemele reale. Iar problema egalitatii de sanse a romilor este una reala. Am propus intr-un articol precedent infiintarea unui minister (eventual prin transformarea actualei agentii) – in care detaliam atributiile si solutiile. In plus, ministerul va trebui condus de o personalitate a vietii publice, eventual de catre cineva care are experienta de conducere si eventual recunoastere in strainatate (de ex. Theodor Stolojan sau Petre Roman).

Sa nu ne amagim, nu se va rezolva problema romilor intr-un an si nici macar in 5. E nevoie de cel putin o generatie de munca sustinuta, proces in care se pot rezolva nu numai problemele tiganilor, dar si probleme ale comunitatilor vecine cu cele de romi.

Eu cred ca nu putem sa fim indiferenti. Am ramas profund mahnit citind comentariile multor cititori privind solutiile (unele dintre ele finale! cu investitii in gloante!) in privinta tiganilor. Ca si cum copiii de tigani nu ar fi copii!

Tiganii reprezinta undeva intre 3 si 10% din populatia Romaniei (depinde ce statistici citim), sa ne gandim la ce avantaje ar avea intreaga societate daca vor reusi rezolvarea problemelor.

Orice problema are si o solutie. Cel putin asa am fost invatat la scoala. Daca este nevoie de rulote, hai sa facem in Romania o fabrica de rulote (ca apoi sa le si exportam). Daca este nevoie de servicii sociale mai bune, hai sa le facem mai bune (ca e vorba de scoala, de educatie, de sanatate, de politie).

Problema este de competenta si vointa, nu de lipsa a solutiilor.

Problema Europeana.

Romania a prins ultimul tren in 2007 cand am intrat in Uniunea Europeana. Cred ca a venit momentul sa aratam ca si noi credem in valorile europene si ca avem institutii capabile sa rezolve probleme.

Da, problema tiganilor are si un aspect european, dar si noi avem datoria noastra. De succesul nostru depinde si viitorul Uniunii Europene. Este in interesul nostru ca tari precum R. Moldova, Ucraina, Turcia, etc sa intre in U.E., avantajele comerciale si de securitate sunt clare. Dar daca noi demonstram ca noii membri aduc numai probleme, nu ne ajutam.

Europa este azi atacata si din interior de catre politicieni disperati de voturi precum presedintele Sarkozy al Frantei sau premierul Berlusconi al Italiei. Domniile lor arata cu degetul catre Romania. Si au destule motive. Hai sa ne le mai dam aceste motive. Sa demonstram ca nu am intrat degeaba in UE si ca si noi credem in valorile europene, cele pe care le-am votat.

PS. Ovidiu Nahoi dezvolta foarte bine dimensiunea europeana a problemei.

Update: Alina Mungiu in RL: aici

As vrea sa pun mana pe …

As vrea sa pun mana pe Posta Romana.
As vrea sa pun mana pe patrimoniul sindicatelor.
As vrea sa pun mana pe Fondul Proprietatea.

Se poate face asta in mod legal, fara sa coste o avere uriasa si dupa 5 ani sa scot profit? Evident ca DA. Tine de capitalism. Unii o numesc specula insa nu sunt de acord cu aceasta definitie.

Sa le luam pe rand.

Posta Romana: este o societate pe care statul arunca de 20 de ani sute de mii de euro pe an pe consultanta in vederea privatizarii, reorganizare, restructurare. Evident, postasii isi iau spaga nestingheriti ca duc pensia la oameni iar spaga asta nu va scadea cu 15%, stati linistiti. Posta este un activ prost gestionat si subevaluat. De ce subevaluat? Pentru ca e pe pierdere si nu exista un plan credibil prezentat de un manager credibil care sa ii aduca un profit sanatos. Caci in asta sta valoarea unui activ: in capacitatea de a genera bani. Asadar, un investitor privat, indiferent de nume, daca angajeaza un manager competent va putea sa aduca lejer profitabilitate si, implicit sa-i creasca valoarea. Nu are nevoie mai mult de 2-3 ani, asa incat in 5 ani consolideaza situatia financiara si o pregateste de vanzare la o valoare mult mai mare (de exemplu prin listarea la bursa). Intrebarea pe care mi-o pus este: de ce actionarii actuali ai Postei nu insista ca sa aiba ei un manager competent care sa mareasca valoarea acestui activ?

Patrimoniul Sindicatelor: sa fim intelesi: acest patrimoniu este unul privat si anume al membrilor de sindicat. Daca sindicatele si sindicalistii nu pun mare pret pe actualul patrimoniu si doresc sa il vanda, daca ei prefera sa incaseze niste bani azi decat niste beneficii maine, nu vad ce este rau in asta. Este posibil ca un investitor privat – dupa aceeasi procedura ca mai sus – poate ca obtine o valoare de utilitate mai mare a acestui patrimoniu. De ce oare sindicalistii nu vad o valoare mai mare in patrimoniul pe care il controleaza?

Fondul Proprietatea — si in acest caz, vorbim despre activele detinute de niste persoane private. Multi dintre ei si-au vandut deja participatiile pe o piata nereglementata: cei care au cumparat spera sa obtina o valoare mai mare in viitor. Actionarii au insistat si au obtinut un management competent care va cota fondul la bursa si care, probabil, va fi mai activ in conducerile firmelor unde Fondul detine participatii. Desigur, este un mare pariu: participatiile sunt in firme detinute majoritar de stat unde profitabilitatea nu este un obiectiv, insa unde Fondul va impinge catre management competent. In opinia mea, potentialul este semnificativ.

Eu cred ca problema nu este la investitorii / capitalistii care vor sa cumpere un activ prost gestionat si sa-l faca profitabil. Problema este cu actualii actionari care au abandonat activele in mana unor manageri incompetenti si nu cer performanta.

Capitalism in stare pura cu Antonio Borges

Am urmarit aseara pe BBC la emisiunea “Hard Talk” o discutie cu Antonio Borges (presedinte al recent infiintatei Hedge Fund Standards Board).

Despre ce discuta:
– despre autoreglementare intru-un domeniu al lumii financiare (hedge funds)
– despre ce inseamna economia de piata si care este rolul unui investitor activ
– despre cum nu institutiile financiare au fost vinovate anul asta in problema Greciei, ci a fost o problema care s-a acumulat in timp cu un risc calculat gresit
– despre inovatie in sectorul financiar
– despre cum functioneaza un hedge fund
– despre moralitate in afaceri
– despre competitivitatea unei tari (a Marii Britanii in cazul de fata)
– despre cum poti aduce valoare unei economii nationale prin servicii (de exemplu asigurari) si nu neaparat prin productie industriala

PS. Linkul cu discutia va fi functional doar 1 an si poate di accesat doar din Marea Britanie. Scuze.

O lista data uitarii. Cea a problemelor.

Am repetat de cateva ori: “Criza trece, problemele raman“.

Romania are nevoie de reforme, insa ideile de reforma raman pe un raft undeva, prafuite

1. Birocratia nu s-a redus, dovada atitudinea statului in problema drepturilor de autor.

2. Clientelismul politic continua sa infloreasca. Asta ne face sa platim mult pentru servicii proaste si face ca activele statului sa nu produca neaparat pentru contribuabili.

3. Am avut o tragedie la maternitatea Giulesti, dar acum nu se mai aude nimic de reforma din sanatate

4. Azi a inceput scoala insa cum stam cu implementarea proiectului Miclea?

5. Predictibilitatea legislativa, fiscala, etc — nu au intrat in vocabularul guvernantilor

Sunt totusi cateva lucruri care se misca, declarativ intr-o directie buna, insa cu multe alte probleme:

6. Recalcularea pensiilor si verificarea celor pe caz de boala – este bine ca pensiile vor fi recalculate si cazurile de boala verificate. Insa nu am vazut un document care sa calculeze cum se vor acoperi gaurile din bugetul de pensii, mai ales cand generatia decreteilor vor iesi la pensie.

7. Justitia da cateva semne de independenta si profesionalism. Insa ramane la fel de birocratica si ineficienta.

8. Anumite active ale statului, de exemplu baza militara din centrul orasului Targoviste, va fi transformata in proiect ANL. Asta este o directie buna in ceea ce priveste folosirea activelor detinute de stat. Insa nu am vazut inca o lista a TUTUROR activelor statului, cat valoreaza (de exemplu sediul BNR are o valoare de inventar infima) si cum sunt folosite.

Lista ramane deschisa si o puteti completa si voi.

Tony Blair – A Journey

Am primit cadou (12 lire) cartea fostului prim ministru britanic din perioada 1997 – 2007, Tony Blair: “A Journey”. Sincer, toate recenziile pe care le-am citit m-au intrigat si m-au facut sa-mi doresc cartea din doua motive:

– este o carte despre leadership
– este o carte inclusiv despre politici publice

S-ar putea sa ma plictiseasca referirile la luptele interne din partidul laburist sau alte lupte politice, insa, desi are vreo 700 de pagini, vreau sa o termin cat de repede.

Ceea ce va propun este urmatorul lucru: daca o aveti (sau intentionati sa o cumparati in curand) sa o cititi si sa schimbam impresii peste cateva saptamani.

Iata ce scrie pe coperta:

On 2 May 1997, I walked into Downing Street as prime minister for the first time. I had never held office, not even as the most junior of junior ministers.
It was my first and only job in government.

PS. citatul in engleza se potriveste ca o manusa cu alternativa nr. 3 la PDL a lui Claudiu Minea 🙂

SAPTE moduri de a reduce riscul de frauda intr-o organizatie

In cei 13 ani de experienta profesionala am vazut destule cazuri in care diferite firme – inclusiv multinationale bine organizate – au fost victimele diferitelor tipuri de frauda. In toti acesti ani, am propus, dar si aplicat, diferite modele de diminuare a riscului de frauda. Exista o literatura intreaga, exista destui teroreticieni, dar si consultanti bine platiti care pot explica mai bine si mai exhaustiv despre cum o firma isi poate reduce riscul de frauda.

Insa experienta este un bun profesor si incerc sa impartasesc ceva din ea.

1. Cultura firmei — este cel mai important lucru. Daca firma are o cultura cu toleranta zero fata de orice tip de frauda; daca este o cultura deschisa si daca urmareste profitul in mod 100% legal. Iti poti da seama inca de la angajare de cultura firmei. De obicei ti se inmaneaza o brosura unde sunt descrise valorile firmei precum si cateva politici despre codul de etica al angajatului. Daca firma este cotata la bursa, creste transparenta, atunci ai si informatii publice certificate si te ajuta la evaluare.

2. Nu se merge de unul singur la intalniri importante: mai ales atunci cand sunt negocieri ce implica bani. Este bine sa fie cel putin doi.

3. Controale interne solide: departamentul financiar trebuie sa fie independent si profesionist si care sa se asigure ca toate contractele sunt aprobate de cel putin doi reprezentanti, ca pentru plati ai nevoie de mai multe semnaturi din mai multe departamente; firma sa aiba si audit intern care sa raspunda comitetului de audit alcatuit din profesionsti integri si independenti. Neaparat si audit extern.

4. Pe cine angajam?: sa se evite nepotismul. Odata ce lucrul asta este stabilit, orice potential angajat sa fie intervievat de cel putin doua persoane care sa fie ambele de acord cu angajarea. Un manager experimentat miroase daca un candidat are probleme cu integritatea. Si neaparat luat referinte si sunat la fostul angajator.

5. Aprobarea cheltuielilor: de exemplu atunci cand iesiti la cina cu seful trebuie sa plateasca seful. Daca seful il pune pe un subaltern sa plateasca, cheltuielile subalternului apoi vor fi aprobate de sef; in acest fel firma poate plati o cina cu caracter privat si nu in interes de serviciu. Lasati-l pe sef sa deconteze el cina, sa vedem daca seful lui ierarhic este de acord.

6. Atentiile din partea tertilor sa fie interzise: este bine ca atentiile mai mari de 10-20 de euro sa fie declarate. Daca este mai mult, de exemplu o excursie in Noua Caledonie, independenta angajatului poate fi pusa la indoiala. Daca iesiti cu un furnizor sau client la masa, nu-l lasati sa plateasca. Nu acceptati favoruri din partea nimanui.

7. Alte activitati in afara serviciului sa fie declarate: de exemplu daca esti director de vanzari la o firma de automobile si ai venituri suplimentare din, sa zicem, spalatorie auto: daca spalatoria auto este mica si nu lucreaza cu firma de automobile este OK. Daca in schimb are contract cu firma de automobile, atunci exista conflict de interese. Din cauza asta spalatoria auto trebuie declarata angajatorului.

Parte din aceste sapte metode sunt usor de implementat, dar si celelalte – precum cultura firmei – odata implementate si intretinute, devin extrem de usoare.

Buna guvernare este faultata zi de zi

Deja am pierdut firul. Cred ca ar trebui sa angajez o echipa de 10 oameni rabdatori care sa urmareasca 24 de ore din 24 cum institutiile noastre publice au alergie la conceptul de buna guvernare.

Doar trei exemple din ultimele zile, atat cat am putut sa mai urmaresc evenimentele ce apar pe prima pagina a ziarelor:

1. Un ministru este remaniat. Ulterior el se plange de ce presiuni a avut de infruntat, cum era sarmana dumnealui mama sunata la 12 noaptea de omul negru. Evident, omul negru nu are nume, este secret. Insa ministerasul nostru este viteaz, ceea ce il face – chiar daca remaniat – tocmai bun pentru o alta functie inalta in stat. Stau si ma intreb: oare nu ar fi trebuit acest viteaz sa fi trecut mai intai pe la procurori si sa le spuna – informand si opinia publica – despre cine a incercat trafic de influenta? Iar noul sau angajator nu ar fi trebuit sa-i fi pus aceeasi intrebare?

2. MAE intentioneaza sa numeasca un consul intr-o importanta tara francofona. Cu siguranta ca omul propus este cu mult peste orice potential contracandidat, a fost ales cu grija dintr-o lista cu oameni supercalificati si indeplineste 100% criteriile de angajare si selectie.

3. Nici opozitia nu se lasa mai prejos. Un lider important al opozitiei – aflat si el intr-o functie publica – admira un dictator cubanez pentru cat de smecher este si cum a reusit el sa se mentina la putere cincizeci de ani. Evident, presedintele partidului nu are nimic de comentat.

Din nou despre ölkrise

Nu sariti pe google translate ca e vorba tot de Peak Oil, doar ca e in germana  (ölkrise [DE] = oil crisis [EN]). Sper ca tineti minte seria trecuta pe problematica peak oil si linkurile cu varii documente publicate de institutii serioase (IEA, US Army cu al sau Joint Operating Environment, UK Industry Task Force on Peak Oil and Energy Security). Ei bine iata ca un nou document (aici pentru vorbitorii de limba germana), pregatit de catre Future Analysis, un departament al Bundeswehr Transformation Center, think tank al armatei germane, trage un semnal si mai alarmist cu privire la problematica Peak Oil, situand momentul in jurul anului 2010 (consensul general fiind ca varful productie a fost atins in 2008) dar cu impact serios asupra problematicilor de securitate incepand din 2025 incolo.

Studiul trage semnalul de alarma prin cateva concluzii, pe care le-am atins si eu, in parte, in al doilea volet al seriei precedente, pictand un portet sumbru al unei lumi in care regulile se schimba radical.

Astfel, conform acestui document, reasezarea balantei de putere la nivel global in jurul noii problematicii peak oil ar putea duce la o importanta crescanda a tarilor producatoare de petrol, la o puternica distorsiune a economiei de piata libere ca urmare a careia parteneriatele bilaterale, bazate pe importanta/afilierea politica sau, de ce nu, pe forta militara, dicteaza traseul fluxurilor petroliere.

Aceste noi reguli, conform carora petrolul nu mai este disponibil pentru oricine,  pot duce, in viziunea autorilor studiului, la socuri sistemice in preturile bunurilor de baza (cu accent pe produsele alimentare -tineti minte ce vorbeam apropo de agricultura intensiva bazata pe petrochimie) si implicit in rupturi de stocuri  la aprovizionarea cu aceste bunuri. Citez dintr-un articol ce comenteaza pe traducerea engleza a studiului (mai multe detalii aici):

“”Shortages in the supply of vital goods could arise as a result, for example in food supplies. Oil is used directly or indirectly in the production of 95 percent of all industrial goods. Price shocks could therefore be seen in almost any industry and throughout all stages of the industrial supply chain. “In the medium term the global economic system and every market-oriented national economy would collapse.“”

Ca alternativa se profileaza revenirea economiei planificate (cu accent pe rationalizarea consumului acelor produse impactate – si care n-or fi cele impactate, ma intreb…), acolo unde statul este suficient de organizat si are parghii cat de cat functionale asupra economiei si asupra populatiei, sau chiar posibile prabusiri ale sistemelor statale, acolo unde statul nu a luat masuri din timp iar miscarile sociale, provocate de ceea ce este perceput ca o criza sistemica, au dus la anarhism .

Mai pe scurt, dupa cum ar spune o ilustratie grafica mai veche a unui scenariu peak oil apocaliptic, armata germana  ne spune ca viitorul ar putea arata cam asa:

Desigur, putem discuta aici pe marginea faptului ca studiul cu pricina e un draft ce nu fusese  revizuit de Ministerul Apararii sau de  catre guvernul german, ca poate fi privit doar ca o parere a unui think tank ce nu e impartasita de catre oficialitati, dar totusi…

E momentul sa apasam pe “panic button”? E TEOTWAWKI? Nu cred.

E momentul sa incepem sa ne gandim serios la ce se poate face, pentru a fi pregatiti pentru un scenariu care devine din ce in ce mai probabil? Hmmm….

Va las pe voi sa raspundeti la aceasta intrebare, eu unul, in postarea urmatoare, voi incerca sa va povestesc despre  cum anumite orase/comunitati au inceput sa puna in aplicare planuri de pregatire pentru un scenariu peak oil ,  inca din 2005…

Alternative de dreapta la PDL. Varianta 3 – un nou partid

Spuneam cu ceva timp in urma ca PDL a inceput sa coboare pe tobogan, coborare care este, dupa parerea mea, ireversibila. Mai spuneam ca sunt trei alternative pentru electoratul de dreapta. Fiecare are argumente pro si contra, puncte forte si puncte slabe. Primele doua alternative analizate au fost PNL si PNTCD. Astazi vom vorbi de a treia alternativa: un nou partid politic.

Inainte de a trece la argumente, trebuie sa spun ca sunt mai greu de gasit argumente puternice (atat pro, cat si contra) la crearea unui nou partid de dreapta. Alternativa este una mai putin rationala, mai degraba instinctuala, generata de convingerea ca “asa nu se mai poate si trebuie sa facem ceva”.

Argumente PRO:

1. Un nou partid pentru un nou inceput
Societatea romanesca este intr-o criza morala profunda. Un nou partid, care sa porneasca de la zero, fara pietre de moara, este o varianta atragatoare. Este varianta unei despartiri complete de trecut si de toata clasa politica actuala.

Ca orice noua initiativa, ar beneficia de entuziasmul inceputului. Energiile pot fi canalizate intr-o directie pozitiva, fara a fi necesara apararea trecutului.

2. Posibilitatea atragerii persoanelor care nu au fost implicate in politica
Un nou partid ar putea reprezenta o alternativa atractiva pentru cei care nu au fost implicati pana acum in politica. Dupa 20 de ani de la caderea regimului comunist, exista generatii intregi (persoane pana in 35-40 de ani) care nu au avut nici o legatura cu comunismul. Pentru multi dintre ei, comunismul este o poveste, asa cum sunt spre exemplu cele 2 razboaie mondiale sau unirea principatelor romane.

3. Posibilitatea de a face lucrurile bine de la inceput
Inexistenta trecutului ofera posibilitatea de a gandi un nou partid pornind de la o foaie de hartie alba. Se poate stabili un standard de “calitate” a membrilor.

Argumente CONTRA:

1. Poporul/electoratul roman
Primul si cel mai important argument contra infiintarii unui nou partid politic de dreapta este dat de insusi poporul/electoratul roman. Noi, romanii, ca indivizi sunt extraordinari. Dar ca grup (de la comunitate locala la nivel national) suntem mediocri. Ori un partid este, intr-o masura mai mica sau mai mare, o copie a poporului/electoratului. Este iluzoriu sa credem ca vom putea avea un partid exceptional altfel decat din mijlocul unui popor/electorat exceptional. Ori nu este cazul.

Nu este imposibila crearea unui partid exceptional, cu oameni exceptionali, dar nu la nivel national. Un astfel de partid este condamnat la a ramane mic. Este semnificativ in acest sens ceea ce s-a intamplat cu URR (Uniunea pentru Reconstrutia Romaniei), un partid cu adevarat exceptional, dar care a adunat la alegerile parlamentare din 2004 doar 36.000 de voturi la nivel national.

2. Dificultatea mentinerii standardelor morale
Crearea unei structuri vaste intr-o perioada scurta de timp face improbabila, chiar imposibila, atragerea numai a oamenilor de calitate. Mai ales daca noua miscare trezeste un oarecare interes in randul electoratului, asta va atrage aventurieri politici si marginalizati din actualele partide politice. Un singur “mar stricat” va avea un impact mediatic mult mai puternic decat 10 “mere bune”. Tocmai pentru ca standardele morale sunt mai ridicate.

3. Lipsa structurilor la nivel national
Sigur ca structurile se pot crea. Dar asta cere timp si resurse materiale. Pe care un nou partid politic le poate atrage sau nu.

4. Masinarie electorala nerodata/inexistenta
Nu trebuie neglijat ca multe comunitati locale mici (sate si mici orase de provincie) sunt captive unui baron local. Guvernarile PSD si PDL au creat mici structuri locale cu tenta medievala (atunci cand nu sunt de-a dreptul mafiote). In aceste comunitati, oamenilor de buna credinta le este pur si simplu teama sa iasa in fata. In plus, in aceste comunitati votul este controlat, uneori chiar fraudat de-a dreptul. Lupta este in mod evident inegala…

5. Devalorizarea mesajului schimbarii
In 20 de ani, romanii au auzit de nenumarate ori ca un partid este agentul schimbarii. In cadrul electoratului de dreapta s-a instalat o neincredere sanatoasa in oamenii politici, astfel incat exista o doza mare de reticenta in a mai accepta pe cineva care nu are un istoric.

Concluzii despre un nou partid politic-alternativa la PDL

In buna masura, construirea unui nou partid de dreapta este un demers similar cu reconstructia din temelii a PNTCD. Este o varianta radicala a ruperii de trecut.

Daca la nivel de principii sau discurs lucrurile sunt relativ simple (si realizabile) dificultatea majora este reprezentata de crearea structurilor la nivel national si a unei masinarii electorale capabila sa se opuna marilor partide actuale. Sa nu uitam ca au trebuit sa treaca mai bine de 15 ani pana cand un partid (PDL) a reusit sa isi creeze structuri comparabile cu marele partid de stanga (PSD). Dreapta s-a opus cu succes stangii doar cand a reusit sa creeze aliante (CDR, Alianta DA), care au beneficiat de sprijinul sau cel putin de bunavointa societatii civile si a presei.

Au mai existat in ultimii 20 de ani cateva incercari de a crea un nou partid de dreapta. Partidul Aliantei Civice (PAC) a plecat cu enormul capital de incredere al Aliantei Civice, pentru a fuziona intr-un tarziu cu PNL. Partidul Alternativa Romaniei (PAR), devenit ulterior Uniunea Fortelor de Dreapta (UFD) a sfarsit de asemenea prin a fuziona cu PNL. Uniunea pentru Reconstructia Romaniei (URR) a fuzionat cu PNTCD. Toate au avut un impact in cadrul electoratului de dreapta, dar nu au reusit sa creeze structuri sustenabile, care sa le impinga peste pragul de 10%.

Este posibil ca ceva sa nu fi fost potrivit. Poate timingul. Poate liderii nu au fost bine alesi. Poate nu a existat masa critica. Poate altceva. Dar nu avem de unde stii daca de data asta va fi diferit, indiferent cate studii de piata s-ar face inainte.

Personal, cred ca un nou partid de dreapta poate apare doar daca va aparea o conjunctura exceptionala, de genul celeia care a permis aparitia partidului Forza Italia. E necesara o decredibilizare atat de puternica a partidelor actuale care sa creeze masa critica pentru o schimbare radicala. Pe de alta parte, privind in istorie, nu prea gasim momente in care poporul roman sa fi reactionat atat de radical. Mai ales ca sistemul social are acum un mare debuseu pentru eliberarea tensiunii: e foarte usor sa pleci din Romania, dezamagit de situatia politica… Atat de mare, incat s-a putea ca populatia Romaniei sa se reduca semnificativ, pentru o lunga perioada de timp, iar marele partid de dreapta asteptat sa se transforme intr-un mare exil tacut.

UPDATE:
Sym propune o noua alternativa interesanta:
“Sunt convins că evolutia PLD este relevantă pentru topic-ul în cauză. Dvs. ati argumentat puternic “contra” aparitiei unui nou partid, dar ati omis cel mai puternic argument “pro”, si anume faptul că a existat un partid care a captat foarte repede o parte a sectorului de dreapta, defapt a luat imediat mai bine de o treime din electoratul PNL într-un timp extrem de scurt. O realizare remarcabilă, tinând cont de cât e de puternic brandul PNL.”
Este posibil ca un partid desprins din PDL sa capteze electoratul de dreapta, dupa modelul Partidului Liberal Democrat, in conditii partial similare (partidul din care se desprinde este la guvernare)? Este posibil ca alternativa la PDL sa provina chiar din interiorul acestuia?

Alternative de dreapta la PDL. Varianta 2 – PNTCD

Spuneam cu ceva timp in urma ca PDL a inceput sa coboare pe tobogan, coborare care este, dupa parerea mea, ireversibila. Mai spuneam ca sunt trei alternative pentru electoratul de dreapta. Fiecare are argumente pro si contra, puncte forte si puncte slabe. Prima dintre alternativele analizate a fost PNL. Astazi vom vorbi de a doua alternativa: un PNTCD renascut si refacut din temelii.

Argumente PRO:

1. Includerea moralei in doctrina partidului
PNTCD a fost dintotdeauna partidul care a privit politica nu doar in sensul strict al definitiei (modalitatea prin care un grup se organizeaza in vederea cuceririi puterii politice pentru realizarea unor obiective de grup). Doctrina PNTCD a fost profund unificatoare, aderarea la miscarea democratiei crestine europene venind ca o actualizare naturala a doctrinei national-taraniste interbelice.

Nu in mod intamplator, la inceputul anilor ’90, intr-un climat cu profunde carente morale, societatea civila s-a apropiat instinctiv de PNTCD. Structura civico-politica numita CDRomania (avand ca piloni PNTCD si Alianta Civica) a reusit sa zdruncine un regim politic ce parea indestructibil (regimul Iliescu).

2. Istorie incarcata
PNTCD are in spate o istorie plina de jertfe si sacrificii, unica in multe privinte. E o mostenire pretioasa, pe care se poate reconstrui (desi, paradoxal – dar asta voi detalia la argumentele contra – acesta este si un element de vulnerabilitate).

3. Un brand puternic si atractiv
PNTCD este un brand al rezistentei politice, in situatii extreme. In pofida unei oarecare degradari in ultimii ani, brandul ramane, alaturi de istorie, unul din pilonii pe care se poate reconstrui o structura politica solida.

4. Un “nucleu dur” stabil
“Nucleu dur” al PNTCD (intre 1,5-2% din electorat) este probabil cel mai stabil, din tot spectrul politic. Sunt cei care doar in PNTCD se simt “acasa” si care nu au absolut nici o apetenta de a pleca la alt partid. Sunt cei care au tinut partidul in viata in ultimii 10 ani.

5. Apartenenta la o mare familie politica europeana
Familia politica populara / crestin-democrata europeana este cea mai influenta la nivel european. In pofida unor performante electorale mediocre in ultimii 10 ani, sprijinul popularilor europeni pentru PNTCD a ramas intact.

6. Doctrina unificatoare
Doctrina crestin-democrata europeana (avand in centru crestin-democratia germana) este probabil cea care raspunde cel mai bine culturii europene, imbinand liberalismul economic cu solidaritatea bazata pe principiul subsidiaritatii, evitand astfel desantatul populism al stangii social-democrate.

Argumente CONTRA:

1. Preluarea integrala a mostenirii CDR / guvernarea 1996-2000
Inca de dinainte de 1996, PNTCD a fost partidul care a afirmat ca isi va asuma integral rezultatele guvernarii. Desi guvernarea 1996-2000 a fost una de coalitie, doar PNTCD si-a asumat-o integral si pana la capat. Departe de a fi o guvernare eficienta, guvernarea 1996-2000 nu a fost nici pe departe atat de dezastruoasa pe cat a fost prezentata. In fapt, guvernarea a fost considerata un esec nu din cauza rezultatelor in sine, cat mai ales prin comparatie cu niste asteptari extrem de inalte. La cativa ani dupa acea guvernare, cand elementele emotionale s-au estompat, e mai rezonabil sa constatam ca asteptarile au fost aproape nerealiste si ca, indiferent de rezultatele concrete ale guvernarii, am fi avut acelasi puternic sentiment de dezamagire.

2. Absenta liderilor politici emblematici
PNTCD a avut dintotdeauna lideri emblematici (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Ratiu). In comparatie cu acestia, liderii ultimilor ani (Milut, Pavelescu, chiar Ciuhandu) par mediocri. In fapt, in ultimii 10 ani PNTCD a avut doar doi lideri care puteau atinge anvergura predecesorilor lor: Andrei Marga (in prezent membru PNL) si Vasile Lupu.

3. Lipsa structurilor la nivel national
La ultimele alegeri locale, PNTCD a depus liste in aproximativ 17% din localitati, ceea ce inseamna ca sunt zone intregi in care partidul nu este prezent. De altfel, aceasta lipsa a structurilor comparabila cu cea a PSD a fost o problema dintotdeauna, chiar si atunci cand PNTCD era principalul partid al guvernarii.

4. Masinarie electorala nerodata
E legata de (in)existenta structurilor locale. PNTCD nu poate duce o lupta electorala de la egal la egal cu masinariile PSD si PDL. Chiar in perioada de pana in 1996, efortul electoral a fost partajat in principal intre PNTCD si Alianta Civica.

5. Practica guvernarii
In primele luni ale guvernarii 1996-2000, senzatia omniprezenta a fost ca ministrii PNTCD isi gaseau cu greutate parghiile de actiune in cadrul propriilor ministere. Experienta dobandita in acea perioada a fost pur si simplu risipita in ultimii ani, din cauza absentei in posturile de decizie. Practic, PNTCD ar fi astazi incapabil de a oferi mai mult decat cateva persoane capabile sa se adapteze rapid la practicile guvernarii.

6. Lipsa de unitate
Chiar in conditiile unei prezente electorale marginale, exista in PNTCD 2 fractiuni (sa le numim generic, fara a intra in detalii, gruparea Aurelian Pavelescu si gruparea Radu Sirbu) care nu reusesc sa gaseasca punctele comune. Fara concilierea acestei divizari, va fi imposibil ca PNTCD sa porneasca pe drumul reconstructiei si al unei eventuale reveniri in prim planul vietii politice. De aici trebuie pornit.

7. Istorie incarcata
Tocmai istoria fabuloasa face ca prezentul sa para insignifiant si nedemn. PNTCD trebuie sa concilieze adularea istoriei cu noile provocari ale prezentului si viitorului. Prea des PNTCD a dat senzatia ca traieste excesiv in trecut si nu reuseste sa se reinventeze pentru a raspunde cerintelor prezentului. PNTCD pare orientat excesiv spre trecut. Ori trecutul, indiferent cat de fascinant este pentru proprii membri, nu are aceeasi semnificatie pentru restul electoratului.

8. Lipsa de vizibilitatea implicata de statutul de partid neparlamentar
PNTCD are o prezenta aproape inexistenta in media, cu exceptia unor prezente punctuale ale unora din liderii partidului.

9. Prea mult idealism, prea putin pragmatism
Toate guvernarile PNTCD, de-a lungul istoriei, au suferit de lipsa de pragmatism. Acest lucru a fost agravat de momentele in care PNTCD a ajuns la guvernare, momente critice fara exceptie (anii ’30, 1946, 1996).

Concluzii despre PNTCD-alternativa la PDL

Revenirea PNTCD in prim planul vietii politice, ca principal partid de dreapta pare o perspectiva indepartata si cu sanse aproape nule de a se realiza. Partidul a fost coplesit de imaginea guvernarii 1996-2000 si nu si-a revenit dupa ratarea intrarii in parlament la alegerile din anul 2000. O parte din membrii PNTCD din acea perioada au plecat la alte partide, dar imensa majoritate s-a dat pur si simplu la o parte. PNTCD nu a fost un partid de mercenari sau de traseisti politici.

Revenirea si reconstructia PNTCD tin de doua grupe de factori.

A. Factori interni partidului
A.1. PNTCD, prin putinele structuri care au supravietuit, trebuie sa se reinventeze. PNTCD trebuie sa lase istoriei locul care i se cuvine si sa inceapa sa traiasca in prezent. Romania anului 2010 este diferita in multe privinte de Romania anului 2000 (cu atat mai mult de Romania interbelica sau cea a anilor ’90).

A.2. Pentru a supravietui, PNTCD este obligat sa invete o lectie simpla: exista viata politica si in afara parlamentului sau a majoritatii intr-un consiliu judetean sau local. Exista viata politica chiar si atunci cand iei 2% in alegeri. Politica inseamna construirea unui viitor, lucru care se poate realiza nu doar prin actiuni politice (in structuri ale statului roman), ci si prin actiuni civice sau specifice organizatilor nepartinice. PNTCD trebuie sa se apropie din nou de societatea civila, care a fost atat de brutal dezamagita de atitudinea si de prestatia politica a partidului intre 1996-2000 (prin indepartarea de Alianta Civica si prin promovarea la nivel local, uneori, a unor oameni de o calitate morala si profesionala indoielnica). Invatarea acestei lectii ar da PNTCD un avantaj enorm fata de tripleta PDL-PSD-PNL (sau, altfel spus, fata de ceea ce numim generic “clasa politica actuala”).

A.3. Pentru a recastiga increderea electoratului la nivel national, PNTCD trebuie sa folosesca puterea exemplului. Asta inseamna ca orice victorie electorala, la un nivel cat de mic, trebuie sa se transforme intr-un model de buna guvernare. Spre exemplu, castigarea unei primarii intr-o comuna cat de mica trebuie sa fie urmata de o administrare locala care sa incurajeze meritocratia, moralitatea, transparenta, promovarea valorilor si eliminarea arbitrariului.

A.4. In sfarsit, tocmai lipsa structurilor locale trebuie sa se transforme in avantajul PNTCD. In lipsa clientelei politice, PNTCD trebuie sa promoveze cei mai competenti oameni disponibli, indiferent de apartenenta lor politica sau de neimplicarea lor in politica.

A.5. Ca o consecinta a punctului A.2., PNTCD trebuie sa isi multiplice actiunile politice in afara structurilor statului. PNTCD trebuie sa preia – in cel mai general sens al cuvantului – educarea poporului, fara a astepta o rasplata electorala.

A.6. In sfarsit, PNTCD trebuie sa isi pregateasca proprii membri pentru o eventuala exercitare a functiilor publice. Chiar daca perspectiva pare (si foarte probabil este) foarte indepartata, PNTCD trebuie sa se pregateasca ca si cum maine ar fi la guvernare. Nu mai este loc de amatorism.

Multe ar mai fi de adaugat la acesti factori interni. Inainte de a indrazni macar sa ceara guvernarea, PNTCD trebuie sa se schimba in interior, pentru a fi pregatit sa o primeasca. Daca PNTCD nu se restructureaza in interior din temelii, nici macar nu va fi perceput ca o alternativa. Va continua sa fie partidul “nucleului dur”, cu 1,5% la alegeri, cu victorii electorale punctuale, dar fara anvergura nationala.

B. Factori externi partidului
PNTCD are o singura, dar enorma problema in raporturile cu electoratul de dreapta: i-a dezamagit crunt in perioada 1996-2000. Nu conteaza ca asteptarile electoratului de dreapta au fost nerealiste (in definitiv, clientul ar intotdeauna dreptate). In buna masura, vina este chiar a PNTCD, pentru ca a alimentat permanent aceste asteptari, uneori in moduri de-a dreptul stupide si/sau gratuite (va mai amintiti de Contractul cu Romania?). Moral, PNTCD are o parte din vina pentru exodul masiv al romanilor in strainatate, dezamagiti de lipsa de perspective din tara.

Pentru a ramane obiectivi pana la capat si a privi si partea plina a paharului, trebuie spus ca guvernarea nu a fost in sine atat de dezastruoasa. Pe de o parte, guvernul Vacaroiu a lasat o tara in pragul falimentului, cu imaginea mineriadelor ca brand de tara. Pe de alta parte, guvernele Ciorbea, Radu Vasile, Isarescu au devenit (cu toate poticnelele, erorile si neimplinirile de zi cu zi) mai performante de la un an la altul. In final, guvernul Isarescu a pus Romania pe un fagas care a constituit inceputul a 10 ani de crestere. Pe plan extern, Romania a virat definitiv spre structurile euro-atlantice, rupandu-se definitiv de trecutul comunist, pentru a deveni, dupa cativa ani, un membru al comunitatii europene.

La acest moment, electoratul de dreapta nu este pregatit sa priveasca PNTCD ca pe vectorul sau politic. Dar, asa cum PNTCD trebuie sa isi vindece propriile rani interne, in acelasi mod, chiar electoratul de dreapta are propriile rani nevindecate. Electoratul de dreapta a cautat si a ales in ultimii 10 ani pseudo-partide de dreapta (PDL e cel mai vizibil exemplu). Electoratul de dreapta si-a pierdut credinta ca se poate face politica in spiritul moralei si nu prin ignorarea ei, in detrimentul unei abordari utilitariste. Pana cand electoratul de dreapta nu se va impaca cu el insusi, optiunea PNTCD nu va exista pentru el. In momentul in care electoratul de dreapta se va impaca cu el insusi, va fi pregatit (sau nu) sa priveasca PNTCD ca pe o solutie in a-i acorda increderea sa. Cum la fel de posibil este ca ca electoratul de dreapta sa considere PNTCD un capitol definitiv inchis – asta doar viitorul ne-o poate arata.

Intrebarea cheie de la examenul meu de licenta

In urma cu 13 ani (in 1997 deci) mi-am prezentat lucrearea de licenta in fata comisiei de examinare de la ASE. Presedintele comisiei era renumitul profesor Feleaga. Lucrarea mea se intitula: “Evaluarea si reevaluarea in contabilitate”.

Totul a decurs normal, conform asteptarilor, pana la ultima intrebare a dlui. Feleaga care suna cam asa:

“Esti de acord ca intreprinderile detinute de stat – stat la care contribuim cu plata diferitelor impozite – sa fie vandute pe 1 leu?”.

Care credeti ca a fost raspunsul meu?

PS. mentionez ca am luat nota maxima.

PPS. In acest fel ati aflat si de cand am inceput sa ma interesez de corporate governance si, in sens mai larg, de buna guvernare.

UPDATE CU RASPUNSUL

In primul rand am spus ca si eu sunt platitor de taxe (eram deja angajat) asa ca sunt direct interesat ca managementul sa urmareasca binele intreprinderilor ce vor fi privatizate.

In al doilea rand am raspuns ca 1 leu poate fi chiar prea mult din punct de vedere al actionarului, adica statul.

Lucrarea mea de licenta era in “Evaluare”, inclusiv evaluarea intreprinderilor asa ca un simplu model de actualizare al fluxurilor viitoare de numerar ar vorbi de la sine. Daca valoarea intreprinderii este mai mica decat zero este posibil ca statul actionar chiar sa renunte la parte din datoriile firmelor (pentru impozite, etc), in acest fel practic il plateste pe cel care preia firma. O astfel de decizie ar fi chiar de salutat in fata unei decizii de inchidere a activitatii: pe de o parte se pot recupera niste bani, pe de alta firma va plati taxe si in viitor iar statul nu va trebui sa plateasca oameni care ar sta in somaj.

In al treilea rand am raspuns ca 1 leu s-ar putea sa nu fie justificat daca valorea intreprinderii este mai mare decat 1 leu, aplicand acelasi model de actualizare al fluxurilor de numerar viitoare.


Taguri