You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for May, 2010


Organele de stat ies la control

Din ce in ce mai multi prieteni care au firme sau lucreaza pentru multinationale se plang de zelul organelor de control. La firmele mari nu prea merge cu spaga, insa acolo se face planul de amenzi.

La firmele mici, de familie, parca suntem in Sicilia.

Iata ce spune unul dintre cititorii acestui blog (mersi, Alex) in urma conversatiei cu un mic intreprinzator:

[11:53:58] … says: eu la magazin plateam pe luna 3000 ron spagi
[11:54:02] … says: la dsv
[11:54:05] … says: la primarie
[11:54:08] … says: opc
[11:54:08] … says: etc
[11:54:34] … says: pai veneu in control cu masini de 70000euro niste pusti cocliti
[11:54:54] … says: care habar nu aveau de legislatie
[11:55:00] … says: sa taie in carne vie

Luna de luna avea controale (deci statul poate controla), insa doar pentru a i se cere “favoruri”. Suma fixa- 30 de milioane lunar (in total- primarie, control sanitar-veterinar, protectia consumatorului samd). In final a inchis magazinul pe care il avea si s-a apucat de alte chestii mai putin solicitante.

“Iesim sa ne aparam drepturile”

Cam acesta este sloganul sindicalistilor in aceste zile. Nu conteaza ca dreptul la invatatura al copiilor este incalcat, nu conteaza ca drepturile calatorilor bucuresteni sunt incalcate, nu conteaza ca salarii si pensii nesustenabile se vor traduce printr-o datorie enorma ce va fi platita chiar de copiii grevistilor. Si pentru ce anume se face greva? Pentru ca salariile sa nu fie reduse. Nivelul salariului este privit de sindicalisti ca pe un drept castigat, indiferent daca tot prin greve au reusit sa-l mareasca la un nivel nesustenabil.

Cota unica de 16% nu este si ea un drept castigat? Desigur, pozitia sindicatelor nu este greu de inteles, nimanui nu-i place sa-i scada veniturile.

Un singur lucru este cert insa la ora actuala: exista un deficit bugetar de circa 10% din PIB care trebuie sa fie acoperit. Si se poate acoperi prin 3 moduri:
– reducerea cheltuielilor publice sau
– cresterea impozitelor sau
– o combinatie de reduceri de cheltuieli si cresteri de impozite.

Mai exista trei necunoscute:
– valoarea economica a ineficientei cauzate de clientelism si valorea furturilor din banul public
– valoarea economica a lipsei de profesionalism a angajatilor statului
– valoarea evaziunii fiscala

Iar valoarea acestor trei necunoscute depinde chiar de angajatii de la stat: fie ca vorbim de profesionalismul fiecarui angajat care nu ar trebui sa inchida ochii la contracte dubioase sau la nepotism, fie ca vorbim de angajati care folosesc calculatorul numai pentru a tine mileul pe el, fie ca vorbim de inspectorul de la fisc care nu ii prinde pe evazionisti, de politistii care isi adjudeca tigari fara timbru, de la controlorul de RATB sau cel de pe CFR, de doctorul care ia spaga sau de profesorul care nu plateste impozit pe meditatii.

Observam ca grevele anuntate nu se ocupa decat de un singur obiectiv: mentinerea salariilor si a pensiilor. Si banuiesc ca vor sa le mentina la valoarea neta. Sa presupunem ca un bugetar are salariul brut de 2.000 de lei, asta se traduce printr-un salariu net de 1.424 de lei. O reducere cu 25% a salariului brut va conduce la un salariu net de 1.081 de lei. Daca va creste cota unica de la 16% la 33%, atunci un salariu brut de 2.000 de lei va aduce net 1.081 de lei. Nu imi amintesc insa ca sindicatele sa fi facut greva pentru reducerea salariului brut in momentul introducerii cotei unice de 16%. Ar fi ele de acord cu crestera cotei unice la 33%?

Nu vad o greva impotriva clientelismului si nepotismului (cu nume si prenume). Poate pentru ca sute de mii de angajati la stat s-au angajat pe pile, pe relatii sau chiar prin spagi?

Nu vad o miscare sindicala care sa le ceara propriilor membri mai multa eficienta, mai mult profesionalism si chiar mai mult bun simt la ghiseurile pentru relatii cu publicul.

Nu vad o miscare sindicala care sa le ceara politistilor sa-i ridice pe vanzatorii de tigari netimbrate sau sa le ceara inspectorilor fiscali sa-i prinda pe evazionisti (mergeti in orice piata din orice oras si numarati pe vanzatorii care nu emit bon fiscal).

Nu vad o miscare sindicala care sa-i arate cu degetul – si cu dovezi – pe directorii corupti si incapabili.

Nu vad o miscare sindicala care sa ceara eliminarea pierderilor la Tarom, la Metrorex sau la RATB (si sa propuna si solutii).

Cand sindicalistii spun ca ies “sa-si apere drepturile” – cand de fapt nu vor decat salariul – nu vad decat ipocrizie, lene si dispret fata de ceilalti.

Grija Metrorex si a RATB fata de bunul si banul public

Am citit ca angajatii de la Metrorex si de la RATB vor sa fava greva.

De curiozitate am intrat pe site-urile oficiale ale celor doua institutii (Metrorex si RATB/) sa le citesc datele financiare auditate, sa inteleg ce venituri au, ce active si ce cheltuieli, sa inteleg cat de eficiente sunt, intr-un cuvant cum gestioneaza bunurile publice si subventiile de la guvern si primarie.

Pe site-urile lor nu am gasit niciun fel de astfel de informatii. Lipsa de transparenta este totala. Si probabil gaurile neagre din bugetele celor doua institutii sunt mai intunecate decat credem.

Saraci si bogati

Observ, cu tristete, ca discutiile din ultima vreme se indreapta catre o distinctie intre alb si negru de genul: “guvernul vrea sa taie veniturile saracilor prin reducerea salariilor bugetarilor si reducerea pensiilor si nu doreste cresterea impozitelor pentru bogati”.

Din pacate, Romania este o tara inca saraca unde 2 miloane de romani traiesc acum in afara granitelor, clasa de mijloc inca nu are cheag, in schimb avem cativa protejati politic care prospera datorita statului clientelar sau/ si cativa super-bogati cu conturi in Elvetia care declara cu nonsalanta ca “motivul pentru care exista paradisuri fiscale pe pamant este ca exista si iaduri fiscale”.

Romania nu isi permite sa creasca impozitele si taxele. Din contra, ar trebui sa le reduca, ar trebui sa privatizeze, ar trebui sa introduca mai multe masuri liberale in comert, ar trebui sa flexibilizeze codul muncii (de ex. maxim 3 luni salariu compensatoriu – sau conform intelegerii inre parti – indiferent de motivul concedierii, indiferent daca lucrezi la stat sau la privat).

Toti asipram sa avem o casa, sa conducem o masina cu aer conditionat, sa ne petrecem doua saptamani de concediu prin locuri noi. Si, dupa ce ai muncit ani si ani sa obtii ce ai visat, iti convine sa platesti din munca ta un aparat de stat care nu iti ofera servicii? Iti convine sa platesti pensia cuiva care a mintit ca este invalid si a dat spaga la un doctor sa obtina pensie de invaliditate? Lipsa de oportunitati din Romania a facut ca buna parte din cele doua milioane de romani aflata in strainatate sa plece.

Marirea taxelor nu va face decat ca aspiratiile de mai bine sa se risipeasca, iar Romania sa piarda sansa de a deveni un loc unde munca cinstita este rasplatita.

Mesaj de criza pentru directorul TVR: economisiti 200 de milioane de lei!

Raportul TVR a picat in parlament si actualul PDG (adica seful) TVR se pare ca va fi inlocuit.

In orice caz, datele financiare abreviate ale TVR-ului pe 2009 arata cam asa
– venituri din taxa: 322 de milioane de lei
– subventii de la bugetul de stat: 152 de milioane de lei
– alte venituri; 96 de milioane de lei
– pierdere neta de 48 de milioane de lei

Deci, desi a primit subventii de 152 de milioane de lei de la bugetul de stat, statul va trebui sa acopere si gaura de 48 de milioane de lei, deci per total 200 de milioane de lei.

Nu poti sa ai venituri de 570 de milioane si sa fii pe pierdere. Grupul ce detine ProTV-ul a obtinut in 2009 venituri de 530 de milioane de lei si un profit operational de 124 de milioane de lei, in conditiile in care audientele sunt de cateva ori mai mari decat ale TVR-ului. Este adevarat, ProTV-ul a ajustat din cheltuieli inca de la inceputul crizei.

La capitolul cheltuieli avem 198 de milioane de lei cheltuieli cu personalul. In cazul in care se taie 25%, se economisesc 50 de milioane.

Mai trebuie gasite economii de alte 150 de milioane de lei iar asta este datoria directorului TVR. De exemplu, de ce trebuie sa transmita postul national Liga Campionilor la fotbal? Sau chiar si campionatul mondial (mai ales ca Romania nu s-a calificat)? In plus, se mai poate taia din numarul de canale gestionate de TVR.

Toti trebuie sa strangem cureaua si sa gasim economii la buget. Iata ca 200 de milioane se afla in vazul tuturor, pe postul national TV. Asta ar trebui sa fie primul obiectiv al PDG-ului TVR: economii de 200 de milioane de lei pe an. Se poate, e usor.

Privatizati! Privatizati! Privatizati!

Intr-un numar recent al The Economist am vazut o reclama pe jumatate de pagina despre programul de privatizari al Poloniei: peste 600 de companii incluse in programul de privatizare 2010 – 2011, in toate domeniile: de la energie la banci si pana la transport aerian. Si planul functioneaza: acum doua saptamani au fost oferite spre vanzare prin bursa 30% dintr-o companie de asigurari unde statul polonez este co-proprietar, fiind obtinuta o suma de 2,7 miliarde de dolari.

In Romania ne chinuim de 20 de ani sa restructuram si sa privatizam CFR Marfa sau Posta Romana (vezi aici eterna poveste a restructurarii Postei), ne incapatanam sa credem ca TAROM este un activ national (cand de fapt produce pierderi), ca CEC este o mare banca (nu este) si ca Hidroelectrica e bine sa ramana la stat pentru ca produce curent ieftin (asa este, insa beneficiaza niste baieti destepti de el), Romgaz are nevoie de investitii caci zacamintele de gaze sunt din ce in ce mai greu de exploatat. De asemenea, in domeniul imobiliar se pot obtine sume frumusele din privatizari, asa cum aratam aici

Fata de unde erau acum 18 luni, bursele si-au revenit, ceea ce inseamna ca frica irationala a trecut iar evaluarile sunt mai corecte.

Privatizarea este o solutie impotriva clientelismului politic. Privatizarea va aduce investitii si know-how. Va reduce deficitele (atat bugetar cat si de cont curent). Privatizarea va elimina subventiile din bani publici catre gauri negre; pentru ca inseamna o alocare mai corecta a resurselor, toti vor avea de castigat: contribuabilii, mediul de afaceri, sistemul concurential si, deci, mediul de afaceri. Iar un mediu de afaceri imbunatatit este o invitatie catre alte investitii.

Educatia, antidot la criza

Multumesc cititorului cobra pentru urmatorul comentariu de pe blog:

Toate treburile din tara asta merg prost pentru ca lipseste moralitatea. Chiar si pe timpul lui Ceausescu nivelul era mult mai ridicat. Acum? Este o mandrie pentru multi sa fure si, la nivel mai mic, sa cerseasca.
Noua ne lipseste un partid conservator asa cum functioneaza el in Marea Britanie si cum a functionat si la noi extrem de putin (vorbesc de conservatorismul real al lui B. Catargiu, PP Carp si ceilalti, nu de parasutele securiste de azi).
Educatia trebuie sa cuprinda nu numai aspectele care tin de moralitate, ci si respectul fata de obligativitatea de a plati corect taxele si impozitele fata de stat asa cum se intampla cel mai bine in tarile nordice. Abia atunci putem sa spunem ca facem primii pasi spre reconstructia acestei tari. In lipsa acestora, vorbim doar de paleative.

Clientelism? Vrem nume si prenume. Plus actiune.

L-am ascultat ieri pe presedintele Basescu vorbind impotriva clientelismului.

Insa nu e suficient doar sa vorbesti.

Vreau sa aud si nume si prenume. Cel putin 10 nume de la fiecare ministru, de la fiecare parlamentar, de la presedinte. Iar apoi dati afara.

Altfel, doar vorbe ….

Sa-i cunoastem pe dinozaurii de la Curtea de Conturi, responsabilii cu controlul banului public

Cred ca a venit timpul sa lasam generalitatile si sa mergem direct la persoana. Este prea usor sa spui: jos Boc!, jos Basescu!, jos Parlamentul!, jos Iliescu!, jos Guvernul!

Ei se bazeaza pe sistem, dar sistemul e facut din oameni care sunt platiti din banii nostri sa-si faca treaba. Un rol important o are – in constructia constitutionala din Romania – Curtea de Conturi. Ei trebuie sa vada daca banul public se cheltuieste in mod corect sau nu.

Judecand dupa articolele din ziare, bloguri, emisiuni TV, de la televiziunile cu angajati la moguli pana la bloguri independente (cum este acesta pe care il cititi), cred ca s-a ajuns deja la un consens ca in Romania statul este furat.

Deci daca statul e furat, cine are responsabilitate in a controla cum anume este furat? Pai institutia cheie de control este Curtea de Conturi.

Iata raportul pe 2009 al Curtii de Conturi: link. Delectati-va cu continutul. Uitati-va la cuvintele frumoase cu obiectivele lor, cum au grija ei sa controleze banul public. In total, in 2009, au gasit 35 de oameni vinovati pe care i-au deferit justitiei. Dintr-un milion si patru sute de mii, ei au gasit 35. Cata eficienta, cat talent.

Delectati-va si cu pozele din raport. Evident, raportul anual are 50 de pagini, din care vreo 4-5 pagini sunt cu poze; cu dl. Vacaroiu cum strange mana unei delegatii din Republica Populara Chineza, inca una cu un reprezentant din Georgia s.a.m.d. Asa e, cand citesc raportul Curtii de Conturi, asta vreau sa vad: pe nea Nicu Vacaroiu dand mana cu un chinez (cu tot respectul pe care il am pentru China).

Si, da, delectati-va si cu pozele si CV-urile membrilor si consiilierilor Curtii de Conturi. In majoritate niste dinozauri, cu experienta indoielnica, dar cu multe calitati, ca membri de partid, fosti deputati si senatori, marea majoritate din opozitia PSD, PNL, PRM, inclusiv sotia lui Ghita Funar, fostul primar PRM de la Cluj.

Nu ar fi mai curat ca toti acesti indivizi sa-si dea demisiile si in locul lor sa ajunga oameni competenti si profesionisti? Caci avem si asa ceva in Romania.

Catre guvern: banii si activele statului la control! Sau demisia.

Orice firma are un bilant contabil. Pe de o parte are active, pe partea cealalta are obligatii si capitaluri proprii. In fiecare an are venituri si cheltuieli.

La fel si o familie: are ca active apartamentul, mobila, televizorul, hectarul de la tara mostenit de la bunici, ca obligatii imprumutul la banca si facturile neplatite, are veniturile din salarii iar cheltuielile sunt destul de clare: caldura, curent, mancare, etc.

Guvernul Romaniei insa are doar un buget de venituri si cheltuieli si cunoaste doar o parte din datorii si o parte din active. Nu a facut niciodata un inventar al activelor, desi ar trebui sa stie cum este gestionat fiecare metru patrat din tara asta.

Insa nu are o lista cu toate activele pe care le detine. Nu stim ce terenuri are, ce cladiri, ce resurse (naturale, printre altele) si nici nu stim cum sunt ele folosite: se obtin redevente, chirii, profituri.

Nu ar fi utila o astfel de lista sa vedem cat de eficient gestioneaza guvernul activele statului?
Nu stim nici cum cheltuie statul banii. As vrea sa vad o lista defalcata pana la ultimul leu cu unde se duc banii obtinuti din taxe si impozite. As vrea sa vad o lista cu nume si prenume (persoana fizica – salariati, pensionari, someri – sau societate comerciala) si cu veniturile obtinute de la stat si pentru ce anume. De asemenea, organigrama institutiei si ultimul raport de control de la Curtea de Conturi sau raporturi de audit extern. De asemenea, un CV atasat in dreptul numelui fiecarui salariat sau situatiile financiare auditate in cazul firmelor care primesc bani de la stat. In cazul serviciilor platite furnizorilor, toate contractele ar trebui sa fie si ele facute publice.

Nu ar fi utila o astfel de lista?

Caci a anunta doar cateva masuri dure fara a clarifica modul de gestionare al banilor si al activelor nu este suficient.

Au aparut in presa in ultimele zile, inclusiv pe acest blog, mii si mii de exemple de gestionare proasta – frauduloasa uneori – a activelor statului si a banilor de la buget.

Aceste doua liste complete trebuisc publicate la 1 iunie 2010, concomitent cu reducerea salariilor cu 25%, a pensiilor cu 15% si a reducerii alocatiilor pentru mamici cu 15%. Asa cred eu ca ar fi corect: daca ceri solidaritate si sacrificii, trebuie sa si arati ca nu ai alta solutie de a reduce celelalte cheltuieli, asa ca trebuie sa arati ban cu ban, metru patrat cu metru patrat cum anume gestionezi tara. Daca nu esti in stare, atunci ar trebui sa lasi pe altii sa guverneze.

De ce am ajuns cu pensiile unde am ajuns. Un nou pact social. Masuri existente de stimulare economica.

Romania era o tara bogata.

Intre timp a venit comunismul si varianta noastra de comunism. Tara a saracit, in ciuda propagandei oficiale: cu resursele (petrol, gaze, etc) in scadere, fara repere morale, cu institutii nefunctionale, cu cooperative agricole de unde taranii erau fortati sa fure ca sa nu moara de foame, cu o saracie lucie: fara apa calda, fara caldura, fara mancare, cozi la zahar, ulei, paine, lapte. Fara austostrazi, fara benzina, cu intreprinderi unde se lucra dupa faimosul “unul cu sapa, doi cu mapa”, cu 40 de copii intr-o sala de curs.

Asta era Romania in 1989. O tara saraca. O tara saracita. O tara unde era mai la moda sa te imbraci de la ajutoare decat de la Apaca. Era o Romanie in faliment. Erau bani, dar nu aveai pe ce ii cheltui. Salariul unui profesor era de circa 2.500 de lei pe luna, in timp ce o Dacia 1.310 costs 80.000 de lei iar o garsoniera (asta pana cand se puteau cumpara) circa 120.000 de lei. Dolarul era 80 de lei desi oficial era 10 lei, dar nu puteai cumpara, deci salariul real al unui profesor era 31 de dolari.

Sa nu ne amagim. In 1989 nu exista un fond de pensii care sa plateasca pensionarii. Era acelasi sistem pay as you go ca acum, numai ca atunci toti angajatii erau la stat si nu se observa.

Intre timp s-au intamplat cateva lucruri:
– terenurile agricole de la CAP-uri au fost retrocedate, la fel s-a intamplat (mai incet) si cu alte active: direct sau indirect (prin Fondul Proprietatea, de ex.)
– 30% din buna parte din firmele de stat au fost date, gratuit, tuturor cetatenilor in programele de cuponiade de la inceputul anilor ’90. Multi au luat actinui la firmele la care lucrau, altii au delegat SIF-urile sa investeasca in numele lor. Activele controlate de SIF-uri valoreaza 2-3 miliarde de euro la ora actuala. Au fost programe de actiuni catre angajati.
– chiriasii au reusit sa-si cumpere apartamentele in care stateau la inceputul anilor ’90, acestea fiind sub-evaluate in urma inflatiei. La ora actuala, Romania are printre cele mai ridicate rate din lume de proprietari de locuinte.

Punctul de plecare nu a fost rau deloc: proprietarii caselor, proprietari ai terenului, proprietari pe buna parte din economie.

Salariile bugetarilor si pensiile au crescut in ultimii 8-9 ani de 2-3 ori in termeni reali. In plus, numarul de angajati de la stat a crescut in mod nejustificat mai ales in ultimii 4-5 ani. Dar aceasta crestere s-a facut prin amanetarea viitorului, fara surse de finantare. Doar datoria cu pensiile la data de 31.12.2009 era de 300 de miliarde de euro. Dintr-o data s-a anuntat la televizor ca nu mai suntem saraci si ca ne permitem aceste cresteri.

Ei bine, nu. Nu ne permitem. Mai avem mult de muncit pana sa ne permitem.

Nu este corect ca unii sa dea spaga la doctor, asa cum s-a intamplat cu cele 3.000 de cazuri de la Moreni, si sa obtina pensie de invaliditate. Avem 920.000 de pensii de invaliditate in Romania.

Nu este corect ca cei lenesi sa iasa la pensie de la stat in aceleasi conditii ca si cei harnici.

Nu este corect sa existe legi pentru pensii speciale si fara finantare.

Nu este corect sa maschezi somajul prin pensionari anticipate si sa nu ai finantare.

De ce nu ar fi inlocuit acest sistem pay as you go cu un sistem corect, in fucntie de cat contribuie fiecare?

Este tragic ca 2 milioane de romani sa nu gaseasca de lucru in tara si sa contribuie cu impozite si taxe in alte tari, asta in timp ce parintii lor primesc pensie in Romania in timp ce au fost fortati sa-si abandoneze copiii la scoli din Romania care sunt finantate de cei ramasi. Da stiu, se trimit bani in tara sa ajute si s-ar putea ca aceste sume sa creasca, dar pensiile, scolile, drumurile, politia, etc sunt platite oricum din impozitele din Romania. TVA-ul colectat din pe banii trimisi nu acopera aceste chletuieli. Repet, este tragic.

Este tragic ca nu se creeaza locuri de munca in mediul privat care sa sustina taxele, impozitele, contributiile, deci sistemele de invatamant, de sanatate, pensiile.

Este nevoie ca sistemul privat sa fie stimulat. Mentinerea unor impozite mici precum cota unica de 16% si a TVA-ului sunt de aplaudat. Ungurii vin si isi pun benzina din Romania pentru ca in Ungaria TVA este de 25%. Multinationale isi mentin sediile regionale in Romania pentru ca nu cresc impozitele. Scrisoarea catre FMI spune ca va fi modificat Codul Muncii pentru a face munca mai flexibila, pentru a putea angaja si cu ziua in loc sa platesti ajutor de somaj. Iar asta trebuie aplaudat. Autoritatile s-au angajat sa privatizeze si sa elimine parte din subventiile incrucisate, iar asta trebuie aplaudat.

In acelasi timp, activitatile neimpozitate trebuiesc impozitate. Nu vad de ce ar fi cineva impotriva. De ce sa se lucreze la negru? Desigur, avem nevoie de organe de control, dar de ce nu se schimba seful numit politic la Curtea de Conturi cu cineva competent, de ex. de la o mare firma de audit si contabilitate?

Daca institutiile publice esueaza, de ce nu avem si o voce publica puternica si onesta pentru a pune presiune pe performanta institutiilor publice si pe modul in care servesc contribuabilii? Sa fie din cauza ca la TVR – care ar avea acest rol – avem un sef numit politic?

Este nevoie de un nou pact social: pensie in functie de contributii, stimularea mediului privat si a locurilor de munca, incurajarea muncii si nu a ne-muncii, institutii puternice in folosul cetateanului.

Scurtul drum al zilei catre noapte (II)

In postul anterior, discutasem despre cateva semnale de alarma aparute cu privire la problematica Peak Oil, iar la final ne oprisem la schimbarea modului de a gandi, schimbare pe care voi incerca s-o ating in acest volet.

In primul rand as vrea sa precizez ca nu cred ca scenariul catastrofic, in care lumea se intoarce cu fundul in sus de la o zi la alta, este cel mai probabil ci mai degraba cred ca vom asista la o deteriorare sustinuta a calitatii vietii, o scadere a gradului de confort, o disparitie  a tehnologiilor  complexe si “energy intensive”.  Deasemenea, sunt convins ca gazul natural, carbunele si energiile alternative vor fi mai intens exploatate, insa, cu exceptia unor inventii neasteptate sau aparitia unor noi surse de energie neconventionala, ele nu vor putea compensa declinul petrolului.

Revenind la partea de “paradigm shift” si speculand putin, m-as opri asupra catorva directii potentiale pe care ar trebui sa le incorporam in modul nostru de a gandi:

1. Abundenta si risipa vs. Frugalitate

E o directie care vine in continuarea naturala a blocajului inregistrat de motorul supraturat al consumerismului, odata cu aparitia crizei sistemice in care continuam sa ne afundam.

Pe scurt, inseamna trecerea de la o viziune in care iti poti permite sa risipesti resursele, in tehnologii mari consumatoare de energie si supraproductie de bunuri, la un mod de gandire in care costurile reale ale resurselor, dictate de raritatea acestora, determina productia si consumul pe baza de stricta necesitate.

Impactul este direct in confortul cu care ne-am obisnuit, de la chestii bazice precum abundenta alimentelor cu un pret accesibil pe rafturile supermarketurilor, la venitul la servici cu masina personala tocmai din Pipera sau Corbeanca, la functionalitatea infrastructurii logistice a marilor orase, la zborul cu avionul, la costul facturii de incalzire.

Impactul va fi resimtit prin dependenta noastra de produse alimentare provenind dintr-o agricultura intensiva si ineficienta, bazata pe industria petroliera/petrochimica, sau prin costul omniprezentelor componente de plastic, al componentelor electronice, care la randul lor se regasesc in mai toate produsele cu care ne-am obisnuit.

E un mod de a gandi in care “nice to have” / “should have” dispare complet, fiind inlocuit de “really need /must absolutely have” si “afford to have”. E un mod de a gandi care spune ca anumite bunuri sau servicii nu se vor mai produce/presta pentru ca vor deveni inutile dar mai ales prohibitive in noul context.

Un exemplu al abordarii diferentiate, atunci cand vorbim de abundenta vs frugalitate, este faimosul automobil electric (electrical vehicle  = EV).  Poate ca nu stiati insa cele 34 de mii de EVuri existente in lume prin 1912 (!!) aveau o autonomie de 100 mile/ incarcare, cam tot cat au, in medie, si EVurile din zilele noastre…  Mentalitatea de abundenta, a facut ca, in ciuda dezvoltarii unor baterii care stocheaza pana la 7 ori mai multa energie, autonomia EVurilor sa ramana aproape neschimbata cale de 100 de ani. Cauzele provin in principal din supradimensionarea puterii motoarelor pentru o viteza de rulare cu mult peste media necesara masinii (Nissan Leaf atinge 140 km/h cu un motor de 110 CP, in conditiile in care eficienta maxima a motorului este gandita la 105km/h), din insuficienta atentie acordata diminuarii greutatii masinii precum si din puzderia de gadgeturi, microprocesoare si functionalitati care consuma din energia bateriei (geamuri electrice, sisteme audio, display-uri etc).

Din perspectiva frugalitatii ne-am putea gandi la EVuri cu autonomie mai mare, care ar merge mai incet (60km/h) si ar avea mult mai putine functionalitati. Pentru exemplificare extrema, daca am inlocui bateria plumb /acid al unui Bailey Frichtle Electric din 1908 cu o baterie litiu ion (din generatia actuala) de aceeasi greutate, acesta ar avea o autonomie de cel putin 1120 km… Toate acestea si mai multe detalii se gasesc aici.

2. Cost aparent vs cost net al energiei.

Am mentionat, in postul anterior despre peak oil, exemplul dat de Michael Pollan conform caruia, in agricultura intensiva, se consuma 10 calorii de combustibil fosil pentru a se genera 1 calorie de hrana. Altii au detaliat si mai bine speta si problemele legate de urmarirea costului real de-a lungul intregului ciclu de productie, plecand de la extractia materiei prime.

Cu putin efort, putem extrapola rationamentul la om vs masina in structurile de productie actuale. Daca automatizarea liniilor de productie este actualmente considerata a fi apogeul eficientei, ce se intampla cand privim din perspectiva costurilor energetice reale?

Robotul/linia de productie automatizata consuma oteluri speciale (produse si transportate cu mare consum de energie si resurse), plastice (petrol/gaz?),  consuma mult curent electric (la preturi ce se vor mari), are nevoie piese de schimb aduse de la producator (here we go again), are o durata de viata de cativa ani, e limitat(a) la o serie de operatiuni etc etc.

Dorel al nostru nu munceste 24/24 sau cu cadente de mii de piese pe ora, in schimb consuma doar ceva papica (pe care si-o poate cultiva natural in gradina lui), se auto intretine, in general se strica destul de rar, are o durata de viata activa de vreo 45 de ani si-si poate “produce” propriul inlocuitor.

In plus mai are trei avantaje majore:

– se gaseste in abundenta (iata si efectul “pozitiv” al presiunii demografice) si, cu putina formare, prin apropierea fabricii;

–  va deveni ieftin in conditii de presiune concurentiala (bad news);

– e flexibil, putand invata taskuri noi si extrem de variate si putand fi mutat cu usurinta dintr-un loc intr-altul fara prea multe “investitii”;

Bineinteles ca nu vorbim aici de o viziune luddita, echipamentele automatizate ramanand esentiale in realizarea anumitor sarcini, insa nu cred ca putem exclude o crestere a ponderii lucrului manual in viitor. O perspectiva asupra acestei spete, mult mai in detaliu si mai bine prezentata, o gasiti aici.

Din acelasi punct de vedere, al costului energetic total,  eficienta automobilului electric ar trebui sa ia in calcul poluarea cauzata de productia energiei electrice necesara pentru alimentare sau cea legata de constructia retelei de incarcare a bateriilor si de reciclarea acestora din urma.

3. Satul global redevine local

Delocalizarile transfrontaliere ce urmaresc outsourcingul productiei de subansamble in tarile unde costul mainii de lucru este redus, platformele de productie globale bazate pe economii de scara si export de produse finite peste mari si tari, toate modelele de purchasing/logistice bazate pe transportul materiilor prime, pieselor, produselor finite si chiar a alimentelor (adios papaya proaspat sau licii chinezesti) pe distante de mii de km, toate acestea trebuie regandite in contextul in care costul transporturilor risca sa devina prohibitiv.

Comunitatea nu se va mai putea baza pe o retea centralizata care sa puna la dispozitie toate bunurile / serviciile ieftin si cu usurinta, in orice locatie geografica, si ca atare va trebui sa preia productia unei parti din acestea.  Micul fermier local, piata sau autoproductia de alimente in gradina vor castiga in fata unui supermarket care va avea dificultati in a oferi produse proaspete si variate la preturi competitive. Poate ca micii artizani, croitori, mecanici, reparatori si providerii de servicii vor fi din nou pretuiti, atunci cand pretul noilor masini sau ale televizoarelor cu plasma va creste substantial…

4. Comunitate+cooperare  vs individualism+concurenta

Ca o continuare a punctului anterior e de asteptat ca importanta comunitatii sa creasca din nou, iar cei care isi mai aduc aminte cum ne imprumutam ulei, faina si toate cele, pe vremea lui Ceasca sau cum ne bucuram cu putinul disponibil, vor intelege de ce adversitatea uneste si de ce apartenenta la un grup ajuta in astfel de conditii.

In plus, utilizarea comuna a unor bunuri permite o eficientizare a acestora si, ca atare, scaderea costurilor pe cap de utilizator. Un exemplu banal, tot din industria auto, este car-poolingul, adica utilizarea comuna si impartirea costurilor unui vehicul de catre un grup de utilizatori.

5. Simplitate/varietate/redundanta vs complexitate/inalta tehnicitate (low tech vs high tech)

Ca un corolar al primelor doua idei enuntate mai sus: High tech = complex = energy intensive = scump de produs =  mai putin fiabil = scump de intretinut. Si cu asta am zis tot.

Accentul se va pune pe acele tehnologii /produse cu valoare adaugata, care sunt putin consumatoare de energie sau optimizeaza la maxim acest consum, care sunt fiabile si usor de reparat/intretinut. Un fel de tehnologie ruseasca de pe MIR + fiabilitate. Eventual cu accent pe imitarea fenomenelor naturale si micro-solutii.

6. Crize in serie.

Convulsiile de pe esichierul geopolitic, cu disparitia lumii unipolare dominata de imperiul american, inceputa odata cu criza financiara se vor accentua, pe masura ce lupta pentru resursele petroliere va deveni mai acerba.  China cu a sa foame formidabila de resurse, necesare pentru a sustine o economie de 1,2 miliarde de oameni crescand cu o rata de 6%-8% pe an, India cu veleitati simlare, Rusia cu amintirea grandorii trecutului si lipsa de scrupule in a utiliza arma gazului natural, toti acesti jucatori vor incerca sa profite de modificarea raportului de forte la nivel global.

Pentru cei dintre voi care vor sa citeasca o perspectiva interesanta asupra jocurilor geopolitice dintre Rusia si SUA prin intermediul Ucrainei, cu revolutii portocalii si conducte de gaze, recomand acest articol.

Toate aceste perspective mentionate mai sus nu se doresc a fi nici pe departe o lista exhaustiva sau un exercitiu de futurologie, ci mai degraba o incercare de a declina consecintele logice ale unui posibil scenariu ce risca sa impacteze major modul in care traim. Este o lista deschisa de idei, la care va invit sa contribuiti, in speranta in care concluziile pe care le vom putea trage impreuna ne vor ajuta sa ne pregatim mai bine pentru aceasta eventualitate. Pentru ca informatia este un avantaj atunci cand trebuie sa regandesti radical modul in care traiesti.

Despre cateva exemple mai mult sau mai putin practice, in sensul ideilor mai sus enuntate, in voletul al treilea (si ultimul) al seriei.


Taguri