In urma cu trei ani Hotnews a inceput sa-mi gazduiasca opiniile. Fara cenzura, pentru care le multumesc.
Obiectivul initial al blogului a fost acela de a discuta despre conceptul si problemele de Corporate Governance in firmele romanesti. Prima postare de pe blog o puteti gasi aici, ea analizeaza legea societatilor comerciale.
Ideea de Corporate Governance este destul de simpla: orice firma este o organizatie. Are actionari, are management si are un comportament. Ca organism, o firma intra in contact cu actionari, cu angajati, cu furnizori, cu clienti, cu autoritati, cu mediul inconjurator s.a.m.d.
Actionarii investesc o parte din propriile active in firma comerciala. Ei urmaresc profitul. Au, evident, si optiunea investitiilor in conturi bancare sau in imobiliare, etc.
Investitia in afaceri are pe termen lung, de regula, un randament superior dobanzii de la banci. Caci acesta este rolul bancilor: sa atraga bani de la deponenti si sa-i imprumute mai departe (cu o dobanda mai mare) altora.
Principiile de corporate governance se pot traduce simplu prin urmatoarea structura: actionarii, prin Adunarea Actionarilor, aleg – in functie de cate actiuni are fiecare actionar – un consiliu de administratie care numeste managementul si il trage la raspundere. Pentru asta, consiliul de administratie se organizeaza in diferite comitete consultative: de investitii, de audit (cu membri independenti), de nominalizari (care recruteaza managerii firmei), de remuneratie (care stabilesc salariile si bonusurile managerilor), etc.
In schimb, managementul – nominalizat si a carui remuneratie a fost stabilita in modul de mai sus – trebuie sa aduca rezultate: adica profit an de an si sa creeze valoare pentru actionari, valoarea aceasta este data din suma actualizata a profiturilor viitoare.
Situatia din Romania.
Incet – incet, mi-am dat seama ca ceea ce am invatat despre Corporate Governance se aplica intr-un mod usor diferit in Romania. In primul rand, ea se aplica in general firmelor mari cotate la burse serioase.
In Romania, firmele mari cotate la bursa sunt extrem de putine si in general sunt controlate de catre un om de afaceri. Evident ca pentru a atrage investitori (si deci pentru a-si maximiza valoarea), astfel de firme ar trebui sa urmeze principiile de Corporate Governance. Exemple de firme unde o aplicare mai stricta a principiilor de Corporate Governance ar da roade sunt SIF-urile, firme de care m-am ocupat de atatea ori pe acest blog.
Insa, in general, firmele romanesti sunt de mici / medii dimensiuni unde actionarii sunt destul de implicati in afaceri, asadar nu au nevoie de o structura de conducere stufoasa.
Ceea ce este prezent in economia romaneasca din belsug este prezenta statului in economie in diferite firme: de la cai ferate, la banci, la energie, la productia de medicamente, la CAP-uri si hoteluri.
Si asa a inceput transformarea blogului.
Pentru ca statul este implicat in economie, de ce sa nu-i aplicam si statului aceleasi principii de Corporate Governance care, daca nu se refera strict la conducerea unei firme, se mai numeste si buna guvernare?
In definitiv, Romania are active: paduri, lacuri, drumuri, scoli, spitale – cum are grija de ele? Actionarii acestei firme, Romania S.A. nu sunt altii decat cetatenii, cu cate o actiune fiecare, folosita la vot, la nivel national sau local.
Cetatenii, prin votul lor, numesc un consiliu de administratie (guvern pe plan national) care prin comitetele lor ar trebui sa aduca valoare actionarilor. Managementul – adica cei care implementeaza strategiile si trebuie sa aduca valoarea ar trebui numiti la fel: pe criterii de competenta, ar trebui remunerati in functie de pregatire si de rezultatele aduse si ar trebui controlati de catre un organism independent.
Din pacate, ceea ce vedem este ca numirile in diferite firme controlate de guvern nu se fac pe criterii de competenta, ci pe criterii de cumetrie, la control ajung personaje precum Nicolae Vacaroiu, care numai independent nu este. Vedem ca aparatul birocratic nu creeaza resurse, dar nu se vrea reformat ci chiar cere sa consume din ce in ce mai multe resurse pentru ca isi permite acest lucru avand monopol pe multe servicii publice.
In astfel de conditii, actionarii isi pierd controlul. Votul pe care si-l exercita ii arata actionariatului ca sunt putine posibilitati de a alege. Unii au patit-o (PNTcd-ul) si nu si-au revenit inca, insa este posibil ca actionarii sa se sature si de cele 3 optiuni de la ora actuala. Totusi, in ultimii 20 de ani, acest sistem de organizare ne-a dus de la o economie planificata si centralizata cu subventii incrucisate si risipitoare de energii la o economie mai competitiva si de cateva ori mai puternica. Societatea a ajuns in organizatii precum NATO sau UE. Nu trebuie sa negam aceste rezultate.
Ce vor actionarii?
Actionarii vor sa le fie respectat votul si sa primeasca dividendele. In cazul statului dividendele sunt date de servicii, de exemplu: sanatate, educatie, ordine publica, aparare, justitie, sistem normativ dar si alimentatie publica, servicii bancare, energie electrica, transport, etc.
Ceea ce isi doreste actionarul cetatean este ca aceste servicii sa fie de cea mai buna calitate la cel mai bun pret. Din cauza asta, competitia din partea privatilor in a genera aceste servicii este de dorit. Competitia asigura posibilitatea de a alege: calitate si pret.
Parerea mea este ca atata timp cat managerii – si functionarii – sunt pregatiti si isi fac treaba, iar competitia este asigurata nu este important daca furnizorul de servicii este public sau privat. Personal, nu tin neaparat la iesirea completa a statului din economie. Este adevarat insa ca in Romania nu prea exista buna guvernare, ceea ce face ca optiunea publica sa fie extrem de scumpa pentru servicii proaste. Din acest motiv, cred ca la ora actuala statul trebuie sa se retraga din economie si din societate. Daca va exista buna guvernare, atunci statul este bine-venit sa concureze cu organizatiile private.
Insa statul nu trebuie sa uite niciodata ceea ce isi doresc actionarii votanti: isi doresc ca dreptul lor la proprietate sa fie respectat, isi doresc libertatile universale (inclusiv libertati economice), isi doresc ca legile de ei votate sa fie respectate, isi doresc ca statul sa nu favorizeze in furnizor de servicii in dauna altuia, isi doresc ca vocea lor exprimata prin vot (sau prin consultari) sa fie luata in considerare in mod egal si nediscriminatoriu si sa fie tratati cu respect. Sau, cel putin, asta imi doresc eu.
Sper ca asta isi doresc si cititorii acestui blog. Le multumesc pentru rabdare, asa cum le multumesc si co-autorilor acestui blog: Andrei, Claudiu, Dragos si Bogdan care imi impartasesc (cred) cel putin parte din cele de mai sus.
Toate cele bune tuturor.
