You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for February, 2010


Zona Euro si 2 milioane de romani

Sunt aproximativ doua milioane de romani care lucreaza in Irlanda, Portugalia, Spania, Italia si Grecia. Poate nu este o coincidenta ca romanii au ajuns acolo si ca aceste tari au acum mari probleme si – conform multor comentatori – risca sa iasa din zona euro si sa adopte o noua moneda, mult mai slaba.
Desigur, nu este vina romanilor ca aceste tari au probleme. Mai degraba faptul ca aceste tari au crezut ca nu vor avea probleme este o consecinta a prezentei romanilor acolo.

Cum se explica faptul ca Spania are somaj de 20%, insa sunt sute de mii de romani la munca in Spania? Dar faptul ca pensionarii italieni si greci au pensii generoase din care isi permit sa angajeze romani pentru a-i ingiriji?

Acum, aceste tari au aflat ca de fapt nu-si pot permite datoriile din care plateau pensii generoase si isi tineau 20% din forta de munca in somaj. Vor face reforme si ajustari ale costurilor. Iar asta se va traduce intr-o problema pentru romanii plecati la munca acolo: ori castiguri mai mici, ori fara locuri de munca. Iar aceasta concluzie va fi valabila si in cazul deprecierii cu 25% a lirei italiene, de exemplu.

Multi se vor descurca, insa ma astept ca multi se vor si intoarce. Probabil se vor intoarce cei care nu se mai descurca afara. Si ce vor face odata intorsi in Romania, care va fi impactul? Vor fi suficient de multe locuri de munca in Romania pentru ca, odata ce isi vor fi terminat banii adusi din afara, sa nu devina o povara sociala?

Cum modelez valoarea unei afaceri in 2010 fata de 2008?

Evaluarile afacerilor din Romania au suferit o corectie semnificativa la inceputul lui 2010 fata de jumatatea anului 2008. Din observatii personale, un anumit business care era evaluat la 1 miliard de euro la 30 iunie 2008, astazi are o valoare de 300 de milioane de euro.

As vrea sa modelez o astfel de diferenta pentru aceasta afacere ce avea la 30 iunie 2008 o marja de profit de 25%. Ce anume s-a modificat? Cateva componente ma gandesc ca ar fi: cursul de schimb, riscul de tara (cu impact in rata de actualizare), restructurare a costurilor neproportionala cu reducerea veniturilor, estimarile privind cresterea PIB.

In opinia voastra, cam care ar fi valorile pe care ar trebui sa le pun in model (plan de afaceri pe 10 ani)? Sunt si alti factori de inclus in model in plus fata de cei de mai sus (presupun ca nivelul concurential a ramas constant si ca firma nu importa si nici nu exporta)?

Mersi anticipat.

UPDATE. Rezolvare (o varianta, dar exista mai multe posibilitati):

– leul se depreciaza fata de euro cu 10% (cu o pondere de 10% din pierderea de valoare)
– veniturile din 2010 fata din 2008 au scazut cu 15% iar costurile au scazut cu 5% (cu o pondere de 45%). Daca si costurile ar fi scazut cu 15%, atunci pierderea de valoare nu ar fi fost de 70% ci doar de circa 50%.
– rata de actualizare a crescut de la 12% la 15% pentru un risc mai mare de tara (cu o pondere de 25%)
– PIB-ul nu mai creste cu 7% pe an timp de 10 ani, ci cu 4% (cu o pondere de 20%)

Nota 10 lui Sever Voinescu

Pentru urmatoarea declaratie:

Eu cred că chestiunea politizării administraţiei este una extrem de serioasă şi este cauza multor rele din România de azi. Înţeleg bine că există o spirală a politizării. Noi politizăm pentru că şi cei de dianintea noastră au politizat.

Aud adesea că nu se poate realiza politica unui guvern decît cu oameni prietenoşi cu guvernul respectiv. Dar asta este complet fals. Politica unui guvern, oricare ar fi el, se poate realiza numai cu oameni competenţi şi integri. Cred că PDL, ca partid matur şi puternic acum, ar trebui să facă pasul decisiv şi să oprească acest proces. Să recunoaştem că Ordonanţa 37, pe care am coautorat-o cu PSD, a fost o greşeală.

Să depolitizăm şi să ne oprim să repolitizăm cu ai noştri. Să introducem alt gen de atribuire a funcţiilor care prin natura lor nu sînt politice. (…). Numim politic numai miniştrii, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi asimilaţii lor, prefecţi şi subprefecţi. Şi gata! Ne oprim! Lansez propriului meu partid o provocare: să fim noi cei dintîi care renunţăm la politizarea administraţiei. Ştiu că voi deveni antipatic multora din partid, dar cred sincer că, pentru România, aşa trebuie să facem. Să fim noi cei care oprim spirala politizării! Nu de alta, dar această spirală devine un burghiu violent care şubrezeşte fundamentul statului.

Citatul este din EvZ

Doamna Carla Dinu si Hotnews – asa NU!

Titlu de articol: “Ministerul Finantelor va renunta la plata anticipata a impozitului pe profit

Prima fraza: “Vesti bune pentru patroni”

Oaauuu… vesti cu adevarat bune… daca ar fi si adevarate…

Dar sa vedem care este stirea adevarata:
-Ministerul Finantelor nu a anuntat nici o data ceea ce se prezinta (aproape triumfalist) in titlu
-Evident ca nu exista nici un act normativ in acest sens
-Nu ministerul finantelor poate renunta la plata anticipata a impozitului, eventual guvernul
-Dl senator (un neica-nimeni in esenta) nu are nici o legatura cu ministerul de finante
-In plus, fara legatura cu articolul, extrem de seriosul domn senator ne anunta grav ca “ANAF va rambursa fara control TVA pana la suma de 10 miliarde lei vechi” – in timp ce stirea se refera la 10.000 de lei. Diferenta e un fleac – 2 ordine de marime…

Asta nu e jurnalism.

UPDATE: La ora 10:30 articolul a disparut de pe Hotnews. Se pare ca, totusi, cineva isi face treaba. Ceea ce nu poate fi decat laudabil pentru Hotnews!

UPDATE 2: Pana a renunta la plata anticipata a impozitului, MFP a modificat declaratia 100, pentru a lua in calcul impozitul minim. Stirea aici.

Un minister pentru problema romilor

Sa fim bine intelesi: daca cineva apartine etniei rome nu inseamna ca este si hot sau cersetor sau ca stie sa cante. A judeca o persoana dupa astfel de stereotipuri se numeste discriminare. A pune astfel de stampile pe o intreaga minoritate etnica se numeste rasism.

Folosind insa date de la politie (de ex. structura populatiei penitenciara) sau datele ONG-urilor ce lupta pentru drepturile tiganilor sau chiar bazandu-ne pe observatia cu ochiul liber se poate afirma ca infractionalitatea este mai ridicata la tigani, scolarizarea mai redusa, speranta de viata este mai redusa si ca cersetorii sunt in majoritate tigani.

Si sunt de acord ca astfel de statistici ar trebui sa fie oficiale. Propuneam in urma cazului Mailat (cetateanul roman de etnie tiganeasca) sa se infiinteze un minister care sa urmareasca problemele acestei minoritati. Problemle par asa de mari, inca cred ca merita – pana la rezolvare – un minister.

Ilegalitatile comise de o persoana nu pot fi atribuite intregii comunitati din care acea persoana face parte. Daca in acea comunitate exista o proportie – dovedita statistic, si nu pe baza unor prejudicii – peste medie de ilegalitati, trebuie vazute cauzele. Iar cauzele sunt, de cele mai multe ori: saracia sau lipsa de educatie in raport cu media in societate. Ei bine, asta trebuie sa faca politicienii si autoritatile in general: sa intervina, sa elimine saracia si sa imbunatateasca educatia in cadrul acelor comunitati. Iar asta inseamna rabdare si resurse.

Da, sunt de acord ca ONG-urile ce lupta pentru drepturile romilor sa faca mai mult decat doar sa critice anumite declaratii suspecte de rasism. Problema educatiei se rezolva doar in cadrul familiei. La fel si accesul copiilor la hrana si servicii de sanatate adecvate. Scoala in Romania este obligatorie si datoria parintilor este de a-si trimite copiii la scoala. De asemenea, parintii au datoria sa-si protejeze copiii. Copiii plimbati toata ziua prin metrou si folositi pentru a cersi ii expune bolilor mai mult decat pe alti copii.

Statul trebuie sa aplice legea: daca cineva fura sau cerseste sa se aplice legea, daca un parinte nu respecta drepturile copilului, ei pot fi decazuti, in ultima instanta, de dreptul de a fi parinti. Insa in primul rand statul trebuie sa aplice legea. ONG-urile pot ajuta si ele insa nu se pot substitui insitutiilor statului.

Pentru ca problemele nu sunt asa de usoare, repet propunerea: un minister al minoritatii rome: sa adune date, informatii, sa monitorizeze respectarea legii in comunitatea roma, sa urmareasca imbunatatirea statisticilor de la un an la altul si sa foloseasca inclusiv societatea civila (ONG-urile de mai sus, dar si institutii precum Biserica) pentru rezovarea problemei tiganilor.

Privesc in jur si nu inteleg…

Un val de optimism pare sa fi cuprins viata publica romaneasca. De la premierul Boc (ale carui afirmatii trebuie luate totusi cu maxima precautie) si guvernatorul Mugur Isarescu, continuand cu institutii ale statului roman si sfarsind cu o buna parte din presa economica, aproape toata lumea ne spune ca ce este mai rau a trecut si, daca nu am iesit din recesiune, totusi caderea s-a sfarsit sau a devenit foarte, foarte lina, urmand a trece pe crestere in saptamanile sau lunile urmatoare.

Pe de alta parte, merg pe strada si vad cum, in fiecare saptamana, alte firme trag obloanele si inca un afis “De vanzare/De inchiriere” ia locul unei firme stralucitoare pana mai ieri. Vorbesc cu prieteni din diverse domenii de activitate si din diverse zone ale Romaniei: problema principala este incasarea banilor. Iar vanzari se fac doar daca sunt de acord cu termene de plata tot mai lungi, dar si acestea fara garantia incasarii.

Piata interna, iertate sa imi fie cuvintele dure, este in colaps. Cand vanzarile scad cu peste 20-30% (ca sa nu mai vorbim de caderi de 60-70%), cam toate masurile de optimizare ale costurilor sunt ineficiente. Poate doar un nou model de business sa mai salveze afacerea. Si atunci ma intreb, de unde toata acesta euforie?

Politicienii privesc spre exporturi ca spre pomul laudat. Ce ironie a sortii! Ani de zile exportatorii erau priviti cu cinism si catalogati ca nerentabili cand nu mai puteau obtine profit la un curs de schimb de 3,1 lei/euro. Dar pot fi exporturile motorul care sa ne scoata din criza?

Dupa parerea mea, este singurul motor. Din pacate, suportul pentru cresterea exporturilor este nul. Mai mult, exportatorii (ca de altfel toti agentii economici) sunt agresati zilnic de modificari ale legislatiei. Haosul fiscal a atins cote nemaintalnite de foarte multi ani. Actiunile anti-criza ale guvernului sunt vorbe goala, timp in care putinele legi (existente!) care ar putea avea efecte anti-criza sunt pur si simplu neaplicate.

Nu sunt un pesimist. Dar vad, pe de o parte, cum politicieni si ziaristi ne spun ca totul va fi bine. Si simt, pe de alta parte, cum continuam sa ne afundam. Instinctul imi spune ca ne indreptam mai degraba spre colaps decat spre revenire. Ceea ce simt este, de data asta, mai puternic decat ceea ce vad. Ce va fi in lunile urmatoare?

De ce nu cred in recesiunea de tip W

Un motiv pentru care nu cred in recesiunea de tip W sau de V cu W sau de W cu V, etc l-am scris in urma cu 8 luni:

O sa mai fie suisuri si coborasuri pana economia se va regla din nou, asta este clar. Insa de 9 luni de cand a inceput cu adevarat criza, companiile si-au facut planuri de reorganizare si acum le pun in aplicare.

Motivul invocat de cei care se panicheaza acum si proclama recisiunea de tip W este gradul de indatorare ridicat al statelor, de ex. Grecia sau Italia si teama ca nici celelalte state din lumea bogata nu vor fi in stare sa-si plateasca datoriile (inclusiv SUA, Marea Britanie sau Franta).

Gradul de indatorare a crescut in parte si datorita crizei economice din ultimii ani: au fost acoperite pierderile bancilor si guvernele au avut (si au inca) deficite bugetare semnificative pentru a stimula economia. Aceste deficite s-au adaugat datoriilor publice.

Guvernele au adoptat (sau au planuri sa adopte) doua tipuri de masuri pentru a reduce datoria publica: cresteri de taxe (cota maxima de impozit pe venit in Marea Britanie va creste de la 40% la 50%) si reduceri de cheltuieli publice (de exemplu in Grecia sau in Romania va creste varsta de pensionare; in Grecia, Irlanda sau Letonia au scazut salariile bugetarilor). Pe scurt, toate guvernele la aceasta ora fac reforme.

Insa se vede din ce in ce mai clar si o alta modalitate de a reduce datoria publica: privatizarile.

Grecia a anuntat deja planuri de a vinde active in valoare de 2,5 miliarde de dolari (cf. Reuters), la fel si Marea Britanie are planuri de a vinde anumite active (printre care si imprumuturile de studii pentru studenti). Italia are o datorie publica ce depaseste 100% din PIB insa are si active (participatii de control in ENI sau ENEL, de ex.) care fac ca datoria neta a Italiei sa arate mai echilibrata. In plus acum, cand bursele si-au revenit, este un moment propice de a face privatizari. Grecia are, de ex., participatii importante in 20 de firme cotate la Bursa de la Atena. Poate ca acum va vinde participatia pe care o detine la OTE cu implicatii asupra Romtelecom.

Romania, la randul ei, are destule active ce pot fi privatizate: de ex. privatizari partiale ale celor doua noi firme din domeniul energiei. Sau continuarea privatizarii unor firme precum Transgaz. Sau vanzarea unor active reziduale precum participatia la Romtelecom (controlata de OTE). Se poate ca alte active ce acum sunt pe pierdere precum Tarom sau CFR sau Posta sa fie privatizate. De ex., Tarom poate fuziona cu Blue Air dupa modelul Alitalia – AirOne, in acest fel pierderile bugetului Romaniei vor fi reduse. Alte active precum metroul Bucuresti (care produce pierderi) ar putea trece de la Ministerul Transporturilor la Primaria Bucuresti ca tot se plangea Primarul Bucurestiului ca are bani si nu stie ce sa faca cu ei.

Criza si datoriile publice ridicate forteaza guvernele sa faca reforme, fie ca e vorba de reforma pensiilor, fie ca este vorba de codul muncii (ma astept sa fie modificat pentru a aduce mai multa flexibilitate), fie ca este vorba de privatizari. Va avea loc o alocare de resurse mai corecta (adica nu se mai ia de la cei profitabili pentru a da la cei neprofitabili) iar asta va duce la crestere economica. Din cauza asta nu-mi este teama de o recesiune de tip W.

Protestam, dar nu pe frig

Sindicatele planuiesc deja greve. In perioada de primavara, martie – mai.

Este o coincindenta, sau problemele si mitingurile sindicalistilor apar cand afara este vreme frumoasa? Cumva sa marsaluiasca la -20 de grade si pe 2 metri de zapada? Sau cumva de 1 Mai? Nu, de 1 Mai stau la gratar si bere. Sau cumva vara? Nu, ca e vacanta.

Moneda unica europeana este in primul rand un proiect politic

Problemele economice ale Greciei au fost discutate pe larg in presa si au avut implicatii majore pe pietele financiare, moneda unica europeana ajungand rapid la cel mai mic nivel fata de dolar din ultimele 8-9 luni.

Ceea ce s-a uitat in ultimele saptamani atat de catre presa cat si de catre pietele financiare e faptul ca EURO este in primul rand un proiect politic.

Inteleg frica unor institutii financiare de a vinde euro sau de a cere o dobanda mare de la Grecia; inteleg si oportunismul unor institutii financiare de a realiza profit pe minut; inteleg si faptul ca evenimentele sunt exceptionale (sau senzationale) si presa nu le poate rata. Frica nu trebuie condamnata, oportunismul de a face profit in mod legal este legitim iar presa a facut bine ca a analizat in detaliu cauzele si solutiile problemelor economice ale Greciei. Insa, sa nu uitam: euro a fost si este in primul rand un proiect politic cu extrem de multe avantaje economice pentru membri.
Desi moneda unica europeana nu are decat 10 ani de existenta (sau 15 ani, depinde de cand numaram), ea a fost continuarea fireasca a unui proiect lung 50 de ani: Uniunea Europeana (U.E.).

U.E., ca proiect, a inceput timid, insa in cei 50 de ani s-a reusit o integrare din ce in ce mai pronuntata. Recent, UE are si o Constitutie (chiar daca unii o pot numi altfel).

Daca cineva are cat de cat perspectiva istorica, nu ar fi pariat pe iesirea Greciei din zona euro.

Zona Euro are o politica monetara comuna, insa nu are decat un pic de politica fiscala comuna si plina de exceptii. De exemplu, deficitul bugetar nu poate fi mai mare de 3% din PIB (insa si tari precum Germania sau Franta au incalcat regula asta in urma cu 6-7 ani si o incalca si acum) sau datoria publica nu poate depasi 60% din PIB (desi Italia a fost acceptata in zona euro desi avea o datorie publica de peste 100%).

Criza financiara din 2008 – 2009 a aratat soliditatea proiectului european: Islanda isi doreste acum sa devina membra U.E., Irlanda stie ca a fost scapata de dezastru financiar datorita apartenentei la zona euro, iar Grecia va scapa si ea.

Insa devine din ce in ce mai clar ca este nevoie de si mai multa integrare la nivel european. Asta daca dorim sa eliminam volatilitatea inutila din moneda. Chiar daca multi si-ar dori – pe motive de competitivitate – un euro mai slab, nu volatilitatea politica este solutia caci nu aduce decat costuri mult mai mari (asa cum a patit Grecia cu obligatiunile emise recent).

Pe aceeasi tema: Jean Pisani-Ferry si André Sapir de la think-tankul european Bruegel cu un editorial aparut in Financial Times.

Multumiri: lui Cristi Ghinea de la Centrul Roman de Politici Europene care mi-a clarficat anumite lucruri.

Ikigai si moai

Un prieten mi-a trimis un link catre un speech pe TED al lui Dan Buettner, explorator, scriitor si prezentator la National Geographic. Prezentarea este despre asa numitele Blue Zones, zone in care oamenii traiesc activ in mod obisnuit peste media de varsta din SUA, prezinta o fractie din rata de imbolnavire cu bolile civilizatiei occidentale (diabet, cancer de colon, boli cardiovasculare) si au un procentaj foarte mare de batrani ce traiesc peste 100 de ani.

Aceste zone sunt Nuoro/Sardinia in Italia, nordul Okinawei in Japonia, Loma Linda in California US, peninsula Nicoya in Costa Rica si Icaria in Grecia.

Deoarece, din motive tehnice, n-am putut sa inserez videoclipul in articol, va recomand sa-l vizionati aici.

In prezentarea cu pricina, Dan Buettner ne spune cateva chestii foarte interesante    :

– Miturile intretinute de media, de genul “exista tratamente care incetinesc sau reverseaza procesul de imbatranire” sau “daca ma straduiesc, voi ajunge sa traiesc 100 de ani”  nu sunt altceva decat scheme de marketing fara sustinere. Corpul uman nu este programat pentru longevitate si exista prea multi factori care contribuie la procesul de imbatranire (si multi n-au fost inca descoperiti) ca sa poata fi controlati.

– In 3 din cele 5 “blue zones” despre care vorbeste in prezentare (Nuoro/Okinawa si Loma Linda), Dan Buettner observa ca modul de viata si conventia sociala sunt organizate diferit, batranii fiind respectati, implicati in viata familiei, ba chiar venerati;

In fine, prezentatorul concluzioneaza ca toti acesti “longevivi” au niste obiceiuri/trasaturi comune:

– Se misca natural sau cu alte cuvinte sunt angrenati in activitati casnice zilnice, care solicita efort fizic. Nu fac jogging, nu trag de fiare ci fac treaba prin casa, urca scarile, gatesc, si foarte des au grija de gradina. Si merg, merg cat mai mult pe jos, activitate care e dovedita a avea un efect foarte benefic asupra sanatatii.

– Au o perspectiva sanatoasa asupra vietii. Asta include si downshiftingul (o pauza repetata fata de valtoarea cotidiana se pare ca ajuta foarte mult in oprirea proceselor inflamatoare cauzate de stres) incluzand aici si micile sieste din timpul zilei sau somnul de dupamiaza. Cel mai important lucru la acest capitol este ca au un scop bine definit in viata si ca il urmaresc in mod constient. Japonezii folosesc cuvantul ikigai ca o definitie a acelui talent ascuns pe care il avem, care variaza de la unul la celalalt, si pe care daca il vom dezvolta ne va aduce implinire si scop in viata.

– Se hranesc sanatos. Au in principal o dieta vegetala cu multe legume, multe nuci (toate tipurile de nuci) si fasole (toata familia de fasole incluzand mazarea, lintea, azuki, mung etc), beau putin si mai ales vin rosu. Foarte important este ca legumele sunt in general crescute in gradina proprie sau cumparate de la fermierii locali care nu folosesc prea multe ingrasaminte sau alte chimicale. Mai sunt si niste mici secrete, se pare, cu un vin sicilian care contine de trei ori mai multi polifenoli decat vinul normal (Cannonau), mult tofu in Okinawa sau ulei de masline, o miere speciala din pin si ceaiuri de plante locale in Icaria (sursa). Mai au si regula de a manca portii mici si de a nu-si umple mai mult de 80% din capacitatea stomacului (hara hachi bu).

– Fac parte dintr-o retea sociala. Reala, nu Facebook, Hi5 sau alte lumi virtuale. Cu alte cuvinte:

* Pun familia pe primul loc. Se implica in crescutul copiilor, in activitati comune cu familia, au grija de parintii lor in varsta.

* Fac parte dintr-o comunitate religioasa, oricare ar fi aceea. Conform studiului, mersul regulat la biserica, moschee, sinagoga sau orice alt loc unde se intalneste congregatia, poate aduce 3-4 ani de viata in plus. Pentru ca sa nu starnesc controverse cu ateii, va invit sa urmariti aici parerile lui Dan Buettner pe acest subiect.

* Fac parte din “the right tribe. Cu alte cuvinte se inconjoara de prieteni care urmeaza un model de viata sanatos, care ii pot motiva si sustine la greu. Prezentatorul da exemplul acelor moai din Okinawa, retele de prieteni care au avut la baza scopuri de sustinere financiare (un fel de case de ajutor reciproc) dar care au evoluat spre un sens mai larg, membrii lor acordandu-si sprijin material, emotional si spiritual de-a lungul vietii. Dan Buettner insista ca relatiile de prietenie si sustinerea pe care acestea o ofera reprezinta probabil unul dintre cei mai importanti factori pentru o viata mai lunga.

Diferenta principala intre variile diete/regimuri recomandate, tratamentele cu vitamine si suplimente alimentare sau antrenamentele fizice propuse de unii sau de altii si cele descrise mai sus este ca ultimele au fost dovedite in practica (cum spune si cartea lui Dan Buettner – “Lesson for living longer from the people who’ve lived the longest” ).

Acum daca reflectam putin asupra modului de viata urban, tehnofil, consumerist, individualist si corporatist in care ne-am afundat, banuiesc ca devine evident ca ne indreptam in directii divergente. Trageti voi singuri concluziile mai departe…

Celor care vor spune ca n-avem cum sa ne retragem la tara, sa traim precum bunicii nostri (a caror viata avea destul de multe din caracteristicile enumerate mai sus) si ca vorbim de o alta teorie fara aplicabilitate practica, as vrea sa le sugerez sa-si arunce o privire la “Vitality Project“, un experiment de sase saptamani, in derulare in Albert Lea, Minnesota.

Mie unul multe initiative mi s-au parut interesante, de genul:

– “Walking Moai” – grupuri de pana la 10 persoane se intalnesc saptamanal pentru a merge dus -intors pana la o destinatie aleasa si pentru a participa la diverse proiecte de voluntariat. Oamenii invata sa socializeze, isi impartasesc problemele si incep sa se sustina moral, emotional si spiritual.

– “Walking school bus” – un grup de cel putin doi adulti care acompaniaza un grup de copii spre scoala, in mers pe jos in loc de mers cu masina. Permite o socializare mai buna si asigura un efort fizic zilnic pentru copii.

– Programe de activitate fizica la locurile de munca (stepathon/walkathon). Beneficii evidente si alunga si plictiseala…

Gradini comunitare in care se pot inchiria parcele unde si cultiva legume pentru consum. Alternativa evidenta la rosiile de plastic din supermarket.

Programe de nutritionism si gatit sanatos si proiecte comune cu magazinele alimentare pentru etichetarea mancarurilor sanatoase. Adio pizza home delivery si minutele pierdute citind tablourile lui Mendeleev cu E-uri de pe etichete.

Seminarii despre cum sa-ti gasesti scopul in viata. Publice si gratuite.

– Multe, multe programe de voluntariat. Cum sa rezolvi varii probleme, sa aduci oamenii laolalta si sa si obtii satisfactia ca faci un lucru bun.

Mai multe puteti citi pe site-ul lui Dan Buettner (aici) unde aveti si o unealta online de diagnostic al stilului de viata – Vitality Compass. Ce se poate aplica in Romania, las la latitudinea voastra sa estimati si, sper eu, sa incercati.

Sanatate!

“Nu am primit inca detalii legate de obiectivele pe care ar trebui sa le indeplinesc la Tarom”

Citatul il apartine lui Gombos Csaba, omul UDMR propus pentru conducerea Tarom.

Nu pare de bun augur faptul ca esti propus pentru conducerea unei firme importante din Romania si sa habar nu ai cum sa raspunzi la o intrebare cum ar fi ce obiective are Taromul.

Dl. Gombos Csaba o inlocuieste pe tanara de 29 de ani Ruxandra Brutaru, numita de PDL imediat dupa alegerile din noiembrie 2008. Dra. Brutaru oricum a fost un pas inainte fata de dl. Birla de la PNL care ii ridica ode (amuzati-va aici) fostului ministru Orban in revista pe care Tarom o distribuie gratuit pasagerilor.

Ce fel de strategie poate avea o firma daca directorul este schimbat in fiecare an si nu pe criterii de competenta, ci doar pe criterii politice? Cum poate un director sa implementeze o strategie daca angajatii firmei oricum isi vad linistiti de ale lor stiind ca peste un an o sa vina altcineva cu alte idei?

Asa scapam de sistemul rentier? Asa se schimba Romania? Nu cred.

PS. Ii dau oricum in mic sfat noului director de la Tarom: sa vada cum opereaza Blue Air.

Pe aceeasi tema:

Un pic de teorie: Gaura neagra numita AVAS

Buna guvernare cu Romgaz si UDMR

Cateva fapte paranormale de Alina Mungiu-Pippidi

UPDATE: Blue Air va investi 45 de milioane de euro in urmatoarele 30 de luni in Aeroportul Bacau

Diverse. La o cafea cu cititorii.

Diverse. Ecologice.

1. In urma cu 7 ani am cumparat un televizor. Nu era cel mai tare si nici foarte scump. L-am schimbat recent cu unul care nu este nici cel mai tare si nu este nici scump. Calitate mult mai buna, cu diagonala cu 20% mai mare, si cu de 3 ori mai putine kilograme.

2. Casa in care m-am mutat in 2006 a fost construita in 1991. Anul trecut am schimbat centrala pe gaze. A scazut consumul de 3 ori.

3. Am observat o oarecare euforie pe partea de dreapta-dreapta a opiniilor din Romania la aflarea stirii ca niste oameni de stiinta au umflat cu pompa pericolul incalzirii globale. Stiu ca afara a fost destul de frig si asta ne face sceptici, insa daca pui un lemn pe foc, unde se duce caldura? In spatiu? Euforia asta nu numai ca nu este constructiva, dar ii determina pe unii sa faca si asocieri fortate.

Diverse. Economice.

4. Stefan Nanu, reprezentantul Romaniei la Banca Mondiala, imi da dreptate: nu mai avem nevoie de toti banii de la FMI!.

5. Si legat de banii de la FMI, leul se intareste. Cred ca BNR va taia din dobanda. Poate azi jumatate de punct si inca jumatate data viitoare.

6. Cred ca trebuie sa punem punct programelor prin care statul pompeaza bani sub scuza combaterii recesiunii. Astfel de programe actioneaza ca un drog. Sub justificarea evitarii unei cresteri economice anemice, se va cere ca aceste programe (care ar trebui sa fie exceptionale, de recesiune) nu numai sa nu dispara, dar sa se si inmulteasca si sa se mareasca. Iar firmele nu vor sti sa faca afaceri decat cu statul si prin stat. Nu tu competitivitate, nu tu initiativa, nimic. Sa dea statul, sa stimuleze statul. Pana cand? Pana cand nu mai putem sa platim datoriile?


Taguri