You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for August, 2009


Romania post 2009. Cum se compenseaza deficitul de cont curent cu contul de capital.

Aratam ieri ca Romania va inregistra rate de crestere economica superioare mediei europene pentru simplul motiv teoretic ca o economie deschisa aflata intr-un bloc economic precum UE nu are decat sa urmeze calea convergentei economice. Si cum Romania se afla mult sub media UE, cresterea economica nu poate fi decat accelerata.

Ma asteptam ca articolul sa atraga critici si sa aud vesnicele comentarii a’ la Adrian Nastase cum ca in Romania o sa pice drobul de sare caci riscam sa devenim doar o piata de desfacere pentru produsele altora. Eu intreb insa: este un lucru rau? Adica de ce altii ar risca sa-si vanda marfurile in Romania fara sa obtina nimic in schimb?

In definitiv in ultimii 20 de ani Romania a inregistrat in mod constant un deficit de cont curent, depasind in secolul 21 chiar si 10% la PIB anual.

Romania nu este singura in aceasta situatie: tari precum Spania, Grecia, Turcia, Egipt, Marea Britanie sau SUA au deficite de cont curent structurale ce reprezinta procente bune din PIB. Mergeti intr-un magazin londonez si aratati-mi un tricou fabricat in Anglia. Nu veti gasi.

Deficitul de cont curent se poate compensa prin contul de capital. Astfel, daca un chinez munceste timp de 30 de ani in China si economiseste 300.000 de dolari exportand tricouri in Romania, daca vine in Bucuresti dupa acesti 30 ani si isi cumpara un apartament in Aviatorilor cu 300.000 dolari, atunci deficitul de cont curent a fost acoperit de contul de capital.

Am mai scris pe acest blog in mijlocul crizei financiare (cand banci precum Raiffeissen il puneau pe ministrul austriac de finante sa mearga cu caciula intinsa la guverne din Estul Europei) ca frica unor “analisti” straini era neintemeiata: ei confundau datoria privata a Romaniei cu datoria publica. Multe multinationale, in loc sa-si majoreze capitalul social la filialele lor est-europene au preferat sa acorde imprumuturi filialelor lor din Romania. Motivele sunt pur fiscale, caci cheltuielile cu dobanzile sunt deductibile in timp ce pe dividende se plateste impozit, asta dupa ce profitul distribuit a fost si el impozitat. Daca urmariti datele macro, veti vedea ca in primele 6 luni destul de multe multinationale (inclusiv banci) au reclasificat aceste imprumuturi in capital social, in acest fel aparand in contul de capital sau ca investitii straine.

Un alt motiv pentru care imprumutiuri au fost transformate in capital social este unul de conventie contabila: in conditiile deprecierii leului, imprumuturile in euro ale filialelor romanesti ar fi generat pierderi direct in contul de profit si pierdere anul al firmei mama, in schimb, daca era catalogat drept capital social, atunci impactul ar fi fost (maxim) direct in capitalurile proprii ale firmei mama, fara sa mai treaca si prin contul de profit si pierdere pe anul in curs.

Este natural, structural, ca Romania sa aiba deficit de cont curent pana ajunge la un procent optim al venitului pe cap de locuitor fara de media UE. Acum suntem mult sub acest procent optim. Asadar firmele vor contina sa investeasca in a cuceri cote de piata sau a inventa noi piete. Iar a investi se traduce printr-un deficit de cont curent (de ex. o firma ca Pepsi importa utilaje pentru noua fabrica din jud. Ilfov) insa acest deficit de cont curent se compenseaza prin contul de capital (direct prin aport la capital social sau, indirect, prin imprumuturi pe termen lung, asimilabile capitalurilor proprii).

Nu trebuie sa ne fie teama de deficitul de cont curent. In definitiv, poate ca tara asta exporta lucruri ce sunt greu de cuantificat. De ex. “capsunarii” compenseaza deficitul de cont curent prin bani trimisi rudelor (care isi pot cumpara produse de import) sau prin investitii in zonele lor. Aceste legaturi puternice intre cei plecati si cei ramasi acasa sunt greu de evaluat, insa cu siguranta reduc deficitul de cont curent. Cine stie, poate pensionari norvegieni prefera sa-si petreaca anii fericiti ai pensiei intr-un complex turistic din Dobrogea decat in Norvegia cea friguroasa. Paote si miile de investitori chinezi prefera Romania curatica unui Beijing plin de smog. Poate ca studentii greci de la medicina in Bucuresti aduc mai multi bani in Romania decat lasa turistii romani an de an in Grecia.

Deficitul de cont curent – inclusiv componenta sa cea mai importanta a comertului exterior – se poate compensa suficient prin contul de capital. Acest lucru este posibil, repet, in cazul unei economii deschise ce este parte a unui bloc economic precum UE. Nu trebuie sa ne fie teama de un astfel de deficit curent. Poate ca nu exportam tricouri precum chinezii, dar poate avem alte lucruri pe care este greu sa pui degetul si care sa aiba o valoare infinit mai mare.

PS. Pe aceeasi tema:

Inainte sa vina criza:

Explicatiile cresterii economice record din 2008. Si urmatorii 5 ani

Estimare cand va incepe sa scada deficitul comercial?

Criza economica se apropie de sfarsit

In noiembrie anul trecut, cand bursele scadeau in fiecare zi iar vestile proaste din economie umpleau primele pagini ale ziarelor, fostul guvernator ar FED (Banca Centrala a SUA) Alan Greenspan spunea ca economia isi va reveni in 6 luni. Iar motivul pentru care economia isi va reveni este unul de bilant contabil al economiei mondiale.

Ca orice familie sau intreprindere, si economia mondiala are un bilant contabil: are active si pasive. Iar in toamna anului trecut, activele sale erau la valori incredibil de mici. Din aprilie – mai anul acesta insa bursele internationale au crescut si continua sa creasca. Asta inseamna ca activele bilantului economiei globale creste. Orice familie se simte mai in siguranta daca stie ca valoarea casei pe care o detine a crescut. Ii da mai multa libertate, familia achizitionaeaza mai multe bunuri si servicii. Poate chiar se pune casa gaj pentru un imprumut bancar si se incepe o activitate economica.

La fel si cu economia internationala: daca activele cresc, va creste si apetitul pentru risc, deci pentru mai multe initiative economice. Firmele au inghetat investitiile pe fondul crizei si a scaderii activelor, la fel cum familiile nu au mai achiztionat atatea automobile ca inainte.

Insa acum valoarea activelor creste si si apropie de valori normale. Ca atare, firmele vor incepe din nou sa investeasca.

Romania este o economie relativ mica si destul de deschisa, iar asta a facut sa fie vulnerabila la scaderea activelor globale. Insa acum, cand aceste active revin la normal, economiile deschise nu au decat sa beneficieze.

Evindent, exista domenii care nu isi vor reveni prea curand la nivelul pre-criza. Pretul imobiliarelor in Romania a suferit in ultimele 12 luni si va mai avea de suferit. Salariile din anumite domenii sunt mult prea ridicate, la nivelul U.E.: aceste salarii se ajusteaza si se vor mai ajusta. In jos. Criza a avut, poate, un impact benefic: economia se va restructura.

Insa activitatea economica isi va reveni si inca destul de curand. Daca este sa dau un pronostic, probabil ca in primul trimestru al anului viitor ne vom intoarce pe crestere economica.

Iar cresterea economica din Romania – chiar daca nu vom mai vedea procente de 8 sau 9% de crestere economica – va fi sustinuta.

Si exista cateva motive:

1. Repet, Romania este o economie deschisa. In acelasi timp face parte din U.E. Exista un principiu in fizica, al vaselor comunicante, care poate fi aplicat si in economie: convergenta: economiile mai sarace vor creste mai repede catre media U.E. Faptul ca economia romaneasca este deschisa, face ca acest proces de convergenta sa fie mai rapid. Evident, nu trebuie sa ne asteptam, asa cum s-au asteptat multi in 2007 ca acest proces de convergenta va dura cateva zile si ca pretul unui apartament din Bucuresti trebuie sa fie egal cu unul in Berlin. Va dura, probabil, doua generatii.

2. Tot pentru ca facem parte din U.E. vom beneficia de fondurile de dezvolare pe care inca nu le-am folosit: investitiile in infrastructura si in domeniul mediului sau al agriculturii vor fi imense.

Evident, autoritatile pot ajuta: pot sa pastreze taxele mici, cu o incidenta de sub 30% din PIB; pot continua procesul de privatizare (energie, CEC, CFR, Posta, aeroporturi, etc) si, concomitent, de dezvoltare a Bursei de Valori. Firmele nu trebuie sa depinda de finantarea de la banci sau de la guvern pentru dezvoltare: firmele trebuie sa fie capabile sa obtina capital si de pe piata, de pe Bursa. In acest fel, fondurile de investitii romanesti (inclusiv cele de pensii private) nu vor avea decat de castigat. La fel cum va avea de castigat si societatea romaneasca in general prin crearea de locuri de munca cu valoare adaugata mare (avocati, contabili, alti profesionisti, etc).

Ghid rutier pentru fratii romani din Italia

1. In Italia exista autostrazi cu 2 benzi pe sens. Si in Romania exista niste drumuri asfaltate. Banda din dreapta este pentru circulat, iar banda din stanga se poate folosi pentru depasiri. Dar, spre deosebire de Italia, se intampla ca pe banda din stanga sa mai vina cineva din fata. Prima etapa in efectuarea depasirii este verificarea daca nu cumva cineva isi permite sa vina din sens opus. La efectuarea depasirii, se va avea in vedere timpul necesar. Se va lua in considerare ca flashurile din faruri fata de masina care vine din sens opus nu reduce timpul necesar depasirii.

2. Semnul ala cu rosu pe margine si albastru pe mijloc inseamna “Oprirea interzisa”. Are aceeasi semnificatie ca si in Italia. Nu inseamna loc in care lasam masina pana ne rezolvam treaba.

3. Vizitarea unui magazin nu impune obligativitatea opririi chiar in fata usii magazinului. Desi poate parea incredibil, exista locuri de parcare si in Romania. Da, la 50 de metri mai departe.

4. Apreciem ca doriti sa ne dezvoltati gusturile muzicale – cu geamul deschis la masina si muzica data la maxim. Persoanele de sex feminin sunt chiar fermecate.

5. Pe strazile mai inguste din oras, nu este obligatoriu ca, daca vedeti o masina oprita, sa opriti exact in dreptul ei, pentru simetrie. Este posibil sa mai vrea si alte persoane sa foloseasca strada respectiva.

In sfarsit, ne bucuram cand vine luna august si va intoarceti la locurile natale. Si, mai ales, ne bucuram ca v-ati pastrat toate pornirile romanesti-marlanesti si ca nu v-ati transformat in italieni autentici. Va asteptam si anul viitor…

Comisia Udrea. Pe scurt. Exercitiu democratic.

1. Au aparut in presa suficiente semne de intrebare referitor la activitatea ministrului turismului Udrea. Parlamentul a infiintat o comisie cu scopul de a deslusi lucrurile. Foarte bine, mi se pare normal ca Parlamentul sa fie interesat in aceste detalii datorita interesului public.

2. Comisia se intruneste, insa devine destul de clar ca scopul comisiei nu este unul de a afla adevarul, ci doar sa faca un joc politic. Asadar, interesul publicului nu mai este aparat. Comisia ar trebui desfiintata, membrii acestei comisii ar trebui sa-si prezinte demisia iar Parlamentul sa infiinteze o noua comisie. In paralel si indepenent, justitia (dar si alte institutii precum Curtea de Conturi) trebuie sa functioneze si sa decida daca trebuie investigat mai departe sau nu.

3. A aparut in presa inregistrarea discutiilor comisiei. In mod normal, in spiritul deplinei transparente (in special intr-o tara ca Romania unde transparenta este o rara avis), discutiile comisiei ar trebui sa fie tot timpul publice. Daca esti in parlament, trebuie ca tot ce faci acolo sa fie public, este treaba ta daca discuti probleme personale in Parlament.

4. Cel care a publicat inregistrarea nu a incalcat niciun secret de stat, ci a facut un serviciu public. El ar trebui decorat, nu anchetat. Daca este sa avem vreun exemplu din alte tari, sa ne gandim la scandalul cheltuielilor personale ale parlamentarilor britanici decontate din bani publici. Acolo, un angajat al serviciului de securitate al Parlamentului a transmis presei copii ale cheltuielilor parlamentarilor. Se vedea ce smecherii marunte au facut unii parlamentari: decontau taxiuri personale sau isi plateau gradinarii tot din bani publici. Unii parlamentari britanici au demisionat, foarte multi si-au cerut public scuze si au rambursat banii catre trezorerie. Fostul presedinte al Parlamentului Britanic a criticat faptul ca respectivele copii au ajuns la presa, insa a fost fortat sa demisioneze pentru fix aceasta atitudine.

In cazul comisiei Udrea, asa cred eu ca ar trebui sa functioneze democratia.

Bugetarii in cifre. Cati sunt, cine sunt si ce salarii au.

Alex m-a ajutat sa adun urmatoarele date:

Cateva date statistice pentru cine este interesat:

– numarul salariatilor din sectorul public (definit strict ca administratie publica, educatie, sanatate si protectie sociala) este de 997.000 persoane (aproximativ)- cifra la sfarsitul lui iunie 2009
– numarul salariatilor bugetari (salariati platiti direct sau indirect din bugetul de stat) este 1.350.000-1.400.000 persoane

Daca ne referim strict la numarul salariatilor din sectorul public, acesta nu este mare in comparatie cu tarile UE (4.6% din populatia totala, 11.1% din populatia activa). Daca ne referim la numarul salariatilor bugetari suntem undeva in partea de sus a “clasamentului” (6.5% din populatia totala, 13.8% din populatia activa).

Discrepanta mare cu tarile europene este la salarii. Si nu in sectorul public, ci in partea din sectorul bugetar care nu e inclusa in sectorul public (armata, SRI, regii autonome, companii nationale etc). Salariul mediu lunar brut in domeniul bugetar este de 2800 RON. Salariul mediu lunar brut in domeniul public este 2300 RON. Salariul mediu lunar brut pe economie este de 1883 RON.

Date statistice legate de salarii (brut/lunar):

– salariul mediu pe economie: 1883 RON
– salariul mediu in domeniul privat: aprox 1600 RON
– salariul mediu in domeniul public: 2299 RON
– salariul mediu in sectorul bugetar: aprox 2800 RON
– salariul mediu in multinationale: aprox 2250 RON (sf 2008)
– salariul mediu in sectorul bugetar in afara domeniului public: 4052 RON !!

Date statistice privind salariile brute pe fiecare sector economic (pentru comparatie):

statistici INSSE

Salariul mediu brut lunar al celor concediati e in jur de 2040 RON, deci sunt concediati tot cei cu salarii mici (comparat cu media din sectorul bugetar). Ce e interesant e ca prin aceste concedieri salariul mediu din sectorul bugetar va…(ghici ciuperca)…creste

Raportul Miclea e dezbatut de vreo 2 ani

Am citit concluziile Analizei Comparative realizata de Societatea Academica din Romania (SAR) in care se arata ca Proiectul Miclea este superior Proiectului Andronescu (in opinia mea un proiect de incremenire a actualei situatii din invatamant).

SAR propune ca Proiectul Miclea sa fie adoptat dupa dezbatere publica.

Dar acest proiect se afla in dezbatere publica deja de 2 ani de zile!!!

Din punct de vedere democratic, procesul redactarii si dezbaterii acestui raport a fost ireprosabil si un exemplu de exercitiu democratic in Romania post 1989. Presedintele tarii a acordat unui specialist in domeniu mandatul de a face o analiza a situatiei din educatie si de a veni cu anumite propuneri. Dl. Miclea este un specialist in domeniu, membrii echipei care a redactat raportul sunt de asemenea specialisti respectati in domeniu, iar educatia este vazut ca un domeniu cheie atat de partidele politice cat si de societate in general.

Raportul a fost publicat pe site-ul presidency.ro in iulie 2007 (vezi analiza facuta atunci: analiza pe raportul Miclea iulie 2007, a fost dezbatut pe larg (inclusiv de colegul Andrei Parvan: vezi aici).

Ulterior, a fost prezentat la Cotroceni, tot in iulie 2007: vezi aici.

A stat in dezbatere publica vreo 6 luni, dupa care a fost lansat un Pact National pentru Educatie in februarie 2008: vezi aici, pact ce a fost inspirat din Raportul Miclea, cu un mesaj usor diluat, dar acceptat deja de parti sociale si semnat de catre toate partidele politice (vezi aici ceremonia semnarii).

Daca este sa fie dezbatut public din nou, ce si cine ne garanteaza ca va fi votat ca atare de catre Parlament? Sau ca Parlamentul nu va schimba din nou strategia dupa alegerile prezindentiale din toamna? Probabil ca cel mai corect lucru ar fi sa fie pus la vot, la referendum, concomitent cu alegerile pentru presedinte.

Bugetarii au cuvantul. Sau nu?

Economia nu merge bine, suntem in plina criza, PIB-ul a scazut in ultumul trimestru cu 8,8%. Ca atare si veniturile bugetului de stat scad corespunzator. Nu este clar cand economia isi va reveni. Cum bugetul de stat, pe termen lung, trebuie sa fie in paritate este logic sa se discute despre reducerea cheltuielilor bugetare. Cum spunea Claudiu ieri, exista cateva posibilitati de reducere, printre cele mai simple si logice fiind reducerea salariilor bugetarilor sau reducerea numarului de bugetari. Am remarcat raspunsul (vezi NOTA de la sfaristul textului) dat de catre o angajata la stat care m-a facut sa scriu aceste randuri.

Exercitiul de reducere al cheltuielilor a fost deja facut de firme din mediul privat: salariile au fost reduse sau inghetate, multi angajati au fost dati afara, unele firme au inchis cu totul. Pe scurt, firmele si-au facut si au implementat deja planuri ca raspuns la criza si sunt pregatite deja pentru noile conditii economice.

Indiferent cat de mica este o firma, un astfel de proces de reducere al costurilor este greu. Presupunand ca inainte de criza organigrama era corecta, daca dai oameni afara inseamna ca renunti la anumite venituri si la anumite planuri in care credeai pana la momentul respectiv sau incarci anumiti angajati cu mai multa munca decat pot duce. Exista, desigur, si oportunitati: de ex. in a inlocui angajati mai putin eficienti cu angajati mai eficienti dati afara de la alte firme, eventual cu un cost mai mic.

Insa atunci cand vorbim de sectorul bugetar, activitatile statului au un pret pre-stabilit, doar ca nu reusesc sa incaseze banii de la clienti (cele 22 de milioande de cetati romani).

Presupunand ca structura de personal / organigrama institutiior publice este corecta, inseamna ca reducerea cheltuielilor se poate face doar in doua moduri: reducerea proportionala a salariilor bugetarilor (in definitiv se alinieaza in acest fel cu salariile din domeniul privat) sau prin reducerea serviciilor solicitate de clienti (repet, servicii publice pentru cele 22 de milioane de clienti – cetatenii romani).

Urmand aceasta logica, la nivel de contribuabil se ridica asadar 3 probleme: una de structura a aparatului public (cantitativ), una de pret (cat costa serviciile si, deci, care este valoarea salariilor bugetarilor) si una de nivel / calitate a serviciilor. Iar aceasta valoare obtinuta prin formula (din manualul de analiza economica, anul III, ASE): “Cantitate” X “Pret” X “Calitate” trebuie sa corespunda cu valoarea pe care societatea este dispusa sa o plateasca, exprimata ca procent de impozite si taxe in PIB. Sa presupunem ca acest procent este fix (de ex. 30% din PIB):

Problema 1: Structura / Organigrama (elementul cantitativ):

De cati doctori avem nevoie? De cati profesori? De cati politisti si militari? De cati angajati la primarii? De cati parlamentari, ministri, consilieri locali, etc?

De ex., daca sunt 250,000 de copii in fiecare generatie, 20 de copii la cadru didactic, si 12 ani de scoala, se poate usor calcula numarul de profesori de care avem nevoie. La fel si la doctori: cate operatii de apendicita pe an in toata tara, cate operatii de apendicita poate opera un doctor pe an, si iata ca am obtinut numarul de doctori. Sau la politisti: cate furturi pe an in sectorul 1 al capitalei, de cati politisti este nevoie pentru a rezolva un caz si iata numarul de politisti.

Problema de structura este ca pentru a o intelege trebuie sa o cunosti destul de bine iar pentru asta trebuie sa fii destul de aproape de ea. Din cauza asta exista ministere, agentii si tot din cauza asta este nevoie de o mai mare descentralizare.

Ceea ce am observat din declaratiile publice ale primului ministru sau ale unor ministri este ca nu isi cunosc structura. Exista agentii care se calca in picioare. Sa fie lipsa de competente?

Asadar, guvernul trebuie de urgenta sa aiba un raport independent de rationalizare institutionala si pe care sa il aplice.

Problema de structura se complica atunci cand vorbim de organizarea in sine. Poate sunt prea multe foi care se plimba de la un functionar la altul fara sa fie nevoie. Fiecare institutie isi poate compara organigrama cu institutii similare din tara si, daca acestea nu exista, din strainatate. De ex. TVR are de 5 ori mai multi angajati decat Pro-TV, desi rezultatele obtinute sunt de 2 ori mai proaste.

Asadar, fiecare institutie in parte trebuie sa se compare cu institutii similare si sa-si ajusteze structura.

2. Problema de pret / salariu per angajat

Aici este simplu: cat costa o anumita resursa pentru a face un anumit serviciu? Exista si alte posibilitati de atragere in plus fata de salariu (de ex. program flexibil de lucru, pensionare la 55 de ani, siguranta postului de lucru, locuinta de servici, etc)? Cat de important este prestigiul si cat de importanta este vocatia? Pot fi anumite servicii publice obtinute pe gratis de la diferite organizatii si asociatii non-profit? In functie de aceste raspunsuri, s-ar putea ca Romania sa trebuiasca sa aloce 12% din PIB la invatamant si 10% la sanatate, adica mai mult decat in alte tari europene, tocmai pentru a atrage competente in aceste domenii.

3. Problema de nivel (sau calitate) a serviciului public

S-ar putea ca inmultind cantitatea (1) cu pretul (2) sa ne iasa o suma mai mare de 30% din PIB (care e fix). Pentru a ajunge la tinta fixata, exista posibilitatea sa renuntam la anumite servicii publice: de ex. invatamantul superior sa fie privat sau scoala sa fie obligatorie doar 4 ani. Sau ca anumite servicii medicale care acum sunt gratuite sa fie contra cost.

Un rol important il au si cei care lucreaza in sistem si de la cum se raporteaza ei la societate. Posibilitati de imbunatatire a proceselor (care costa!) exista in orice organizatie in orice moment, indiferent de cate planuri de eficientizare sunt adoptate cu succes, de catre management.

Impresia mea este ca majoritatea acestora sunt mult prea imobili, lipsiti de initiativa. Se spune ca omul sfinteste locul, asa ca daca ceva poate sa mearga mai bine intr-o scoala sau intr-un spital, asta trebuie sa vina de la oamenii care lucreaza acolo. In plus, cum se raporteaza ei la societate? De ce este o cultura in institutiile publice de a ignora sau chiar a jigni oamenii, de a le cere spaga sau de a da impresia ca fac o favoare cand, de fapt, isi fac meseria?

Iar aici este rolul lor, al angajatilor publici. Sa se organizeze si sa raspunda la aceste intrebari si sa-si imbunatateasca atitudinea. Asa se poate imbunatati calitatea serviciilor publice. Din pacate, nu am vazut nicio asociatie a bugetarilor care sa puna problema calitatii serviciilor.

NOTA De la cititoarea dionas, angajata la stat:

Sunt bugetara. Mai “rau”:sunt functionar public.

Si va spun DIN SISTEM :muncesc de-mi sar capacele. Cand ajung acasa, nu-mi doresc decat sa dorm.
Continue reading →

Os de ros pentru sindicate

Sursa: creste salariul minim cu 25%!

Aflat in discutii si dispute majore cu sindicatele, mai ales dupa ce grila de salarizare a fost din nou “ajustata” (in jos, evident), ministrul muncii, populistul Marian Sarbu a gasit un os de aruncat sindicatelor: marirea salariului minim pe economie cu 25%, de la 1 ianuarie 2010.

Salariul minim s-ar presupune ca are la baza un cos de produse, avand rol de protectie sociala. Eroare… Salariul minim e pentru fraieri – domeniul privat. El nu are nici o valoare pentru guvern.

In sectorul bugetar pur si simplu nu exista salariu minim.

Anumite ajutoare sociale, calculate fata de salariul minim, sunt calculate incepand de anul trecut in functie de un “indicator de referinta”. Dl Tariceanu, pe vremea cand era prim-ministru, a constatat ca nu prea mai are bani la buget. Si atunci a luat populista masura a maririi salariului minim (ca doar nu il platea guvernul), dar a inventat indicatorul de referinta pentru ajutoarele platite de stat.

Agresiunea fara precedent a guvernului PDL-PSD asupra mediului privat continua. Cu o dusmanie pe care nu am mai vazut decat la guvernul Vacaroiu, cu mai bine de 15 ani in urma. Ce urmeaza Boc?

De ce inghit sindicatele pe nerasuflate osul aruncat de guvern? Pentru ca salariile din grila sunt stabilite in functie de salariul minim. Si de aici speranta ca, de la 1 ianuarie 2010, salariile in sistemul bugetar vor creste cu 25%.

Anul trecut a fost o lege pentru profesori. Anul asta se prefigureaza una pentru toti bugetarii. Se pare ca inca nu am invatat nimic din trecut. Iar o vorba din batrani spune ca, cine uita trecutul, e condamnat sa il repete…

Sigura solutie reala

Romania are prea multi bugetari. Nu in mod absolut, ci dupa alte 2 criterii, ca pondere in populatia activa si ca pondere a impozitelor si taxelor in PIB.

Punctul de plecare al discutiei ar fi ce fel de stat vrem sa construim. Daca vrem sa construim unul mai degraba liberal (cu pondere a impozitelor si taxelor sub 30% din PIB), trebuie redus rolul statului si ajustat numarul de bugetari in consecinta.

Daca vrem sa construim un stat social (spre socialist), cu pondere a impozitelor si taxelor spre 40% sau mai mult din PIB, atunci trebuie crescute taxele. In primul rand, cele pe proprietate si pe poluare.

Daca plecam la la nivelul actual al taxelor, suntem mai degraba un stat liberal. Mai mult, declaratiile premierului si ministrului de finante, care nu au in vedere o modificare a cotei unice sau a TVA (cu toate zambetele pe care au inceput sa le starneasca declaratiile celor 2 personaje) indica necesitatea reducerii cheltuielilor sectorului bugetar. Este si varianta pe care guvernul zice ca actioneaza.

Lasam la o parte cheltuielile pentru investitii si cele de functionare. In acesta postare voi aborda doar cheltuielile de personal. Si atunci solutiile sunt trei:

1. Reducerea salariilor in sectorul bugetar

2. Reducerea timpului de lucru (o solutie temporara, care nu poate fi impusa unilateral pe actuala legislatie)

3. Reducerea personalului bugetar

Dupa parerea mea, varianta 2 este una doar pe termen scurt, care nu rezolva problema de fond. Variante reale sunt 1 si 3. Si atunci, reducem personalul sau salariile?

Optiunea mea este, fara echivoc, de reducere a personalului. Reducerea salariilor nu produce decat demotivare. In schimb, o reducere de personal are, pe langa efectul direct (reducere de costuri cu salariile), si un efect secundar, eliminand costurile asociate locului de munca.

Daca dorim sa pastram un stat liberal, reducerea personalului bugetar va trebui sa se produca, cu sau fara criza. Alternativa este cresterea fiscalitatii. Ce alegem?

Intr-o postare viitoare, despre cum putem reduce personalul bugetar.

Daca CEC ar fi fost controlat politic…

… probabil ca am fi vazut smecheria de PR a Eximbank-ului multiplicata de 10 ori.

Scuze s-ar fi gasit, mai ales ca impactul electoral al CEC este mult mai mare.

Din fericire, politizarea CEC dorita de PSD nu s-a produs.

Trebuie sa revin, obsesiv deja pentru cititorii blogului, asupra ideii de buna guvernare. Lipsa bunei guvernari duce la gaurile negre din economie. Si face ca banii de la FMI sa fie risipiti, programul de imprumut cu FMI este doar un “Car de 19 miliarde pus inaintea boilor”.

Lipsa bunei guvernari ne face sa avem ministere – precum cel al Tineretului – populate cu tot felul de politicieni nesatui in locul unor functionari publici competenti.

Lipsa bunei guvernari este o consecinta a politicului: companii precum CFR Marfa, Posta Romana, diferite companii din domeniul energiei, etc au ramas in proprietatea de stat din considerente politice clientelare desi decizia neprivatizarii a fost imbracata in hainele unei strategii nationale, schimbate an de an.

Cand criza financiara va fi terminata, sper ca dl. Ghetea sa finalizeze privatizarea bancii pe care o conduce, CEC-ul.

PS. Pe aceeasi tema, dar si pentru a deslusi talcul gaurii negre din mecanismul miscarii banilor publici: Sorin Ionita in EvZ.

Istorie re-interpretata

Mi-l amintesc, vag de tot, pe Traian Basescu in toamna anului 2004. Cu lacrimi in ochi, le-a transmis PSD-istilor, “La tepe, baieti, in Piata Victoriei”.

Dupa 4 ani, la sfarsit de 2008, Traian Basescu ne-a spus, la instalarea guvernului Boc, ca si-a “realizat visul”.

Punand cap la cap toate aceste informatii, zilele astea am avut o revelatie: in 2004, Traian Basescu le-a propus PSD-istilor sa vina in Piata Victoriei, la guvern, pentru a forma impreuna un cabinet, care sa dea tepe romanilor.

Oare asta-i visul ce-a visat Traian Basescu? Si de asta s-a dat Stolo la o parte, o data in 2004 si inca o data in 2008?

Studiu de caz: idee pentru Boc

Istoric: la inceputul anilor ’90, una din firmele romanesti a avut un succes extraordinar. Apoi a inceput sa se extinda, cumparand 4 fabrici de la stat. Firma privata nu s-a implicat prea mult in managementul fabricilor, numind consilii de administratie si lasand libertate directorilor.

Apoi, la inceput de 1997, principala materie prima s-a scumpit de 3 ori, in timp ce leul s-a devalorizat de 2 ori, exportul devenind nerentabil. In plus, piata interna s-a contractat brusc.

La contractia de cerere, fabricile au raspuns cu o reducere de personal – dar doar direct productiv. Personalul indirect si TESA au ramas aproximativ la acelasi nivel. Structura de costuri s-a modificat semnificativ.

Dupa 6 luni de discutii interminabile intre firma si conducerile fabricilor, concluzia directorilor de fabrica a fost unamina: “nu putem reduce personalul indirect si TESA, suntem pe structura minima si altfel nu ne descurcam. Avem nevoie de toti”.

Cineva a luat 4 foi de hartie, cu organigramele celor 4 fabrici. Si a inceput sa taie. Din birou, fara prea multe calcule. Apoi organigramele ajustate au devenit obligatorii pentru fabrici.

Reactia directorilor? Au inceput sa sune la conducerea firmei pentru a cere derogari. Raspunsul a fost invariabil NU. S-au descurcat? Ba bine ca nu.

Au renuntat la persoanele mai putin productive. Au comasat compartimente. Au renuntat la activitati inutile. Si au implementat, in urmatoarele 3 luni, mai multe module ale sistemului informatic decat o facusera in cei 2 ani precedenti. Nici unul din cei patru directori generali nu a demisionat cu motivatia ca nu mai poate derula activitatea.

Prezent: la sfarsit de 2008, economia romanesca a intrat in criza. O contractie a cerereii globale a dus la reducerea activitatii in sectorul privat. Ajustarea s-a facut fara mult tam-tam. Inevitabil, au scazut si veniturile bugetare. Dar numarul si structura de personal bugetar au ramas identici. “Avem nevoie de toti oamenii”. “Nu ne descurcam, ar trebui de fapt sa mai facem angajari”. Va suna cunoscut?

Iar, daca Basescu sau Boc anunta ca e necesara reducerea personalului bugetar, exact aceleasi persoane care deplang ca statul nu isi reduce personalul vin acum si tipa ca reducerea se face fara calcule. Interminabile evident.

Veniturile la buget au scazut si vor continua sa scada. Nu e nevoie de un milion de calcule pentru a reduce personalul bugetar. E nevoie doar de decizie. Da, de o decizie politica. Va avea Boc taria sa o adopte?

Si o continuare: povestea acelei companii are si o continuare. Dupa ce piata interna si-a revenit, iar la exporturi au fost gasiti alti clienti, fabricile nu au revenit la structura organizatorica de dinainte de criza. Cautarea solutiilor de crestere a productivitatii a continuat. Schimbarea a devenit un mod de viata. Similar, reducerea pesonalului bugetar va trebui continuata si dupa trecerea crizei. Dar asta e o alta discutie, despre libertate… si despre rolul statului… si despre asteptarile noastre de la stat… si despre asumarea propriului destin…


Taguri