You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for June, 2009


Ne intoarcem de unde am plecat

I. Un pic de istorie
Pentru cei care au uitat, sa ne intoarcem putin la sfarsitul anului 1996. Dupa 4 ani de guvernare Iliescu-Vacaroiu (1992-1996) – sau 7 daca ne raportam la momentul 1989, in 1992 neavand loc o schimbare profunda de directie – , Romania era in pragul falimentului. Economia reala era nerestructurate aproape deloc, rezerva valutara a BNR era una simbolica, fiscalitatea era una asupritoare. Romania era in aceeasi categorie cu Bulgaria (care, in 1997, a trecut la un consiliu monetar), iar comunitatea internationala astepta doar alegerile parlamentare si prezidentiale pentru a declara falimentul Romaniei.

La sfarsit de 1996, in urma unei formidabile lupte de 7 ani, fortele democratice castigau alegerile si indepartau perspectiva falimentului national.

Ce a urmat in perioada 1996-2000 a fost o permanenta lupta pentru ingroparea mortilor trecutului. Pretul politic a fost platit de CDR si PNTCD in principal, care au trebuit sa curete toate mizeriile lasate de PSD.

II. Prezent
Alegerile din 2008 au adus la guvernare o coalitie bizara, intre 2 dusmani de moarte (mai putin pe principii, dar mai ales pe considerente personale). Guvernul Boc este intr-un permanent joc de glezne, sperand ca vom scapa de criza cat mai putin jumuliti. Si evita sa ia singura masura care ar da Romaniei sansa sa respire: reducerea personalului bugetar si a salariilor nesimtite din sistem.

La nivel de principii, una din putinele deosebiri clare intre cele 2 partide este reprezentata de raportarea la cota unica. PDL este adeptul cotei unice, PSD nu a agreeat-o niciodata. Iar ieri, a avut grija sa ne-o reamintesca.

III. Viitorul
Viitorul pe anii urmatori va fi influentat decisiv de ceea ce se va intampla la alegerile presidentiale prezidentiale din toamna. Indraznesc sa creionez un scenariu. Nu e singurul posibil, la acest moment nu e nici macar cel mai plauzibil, dar – dupa parerea mea – este cel care se va adeveri.

1. Mircea Geoana va castiga alegerile presidentiale prezidentiale.

2. Dupa un model deja validat, cu sprijinul PNL (interesat sa sparga alianta PDL-PSD), PSD va instala un guvern minoritar, cu sprijin parlamentar de la PNL (o inversare a rolurilor avute in perioada 2007-2008).

3. PSD va relua, cu forte sporite, procesul de destructurare al PDL. Membrii ai PDL vor migra masiv spre PSD, mai ales in teritoriu (proces ce s-a intamplat si in perioada 2001-2004).

4. Personajele de-meserie-politician din PSD vor prelua fraiele guvernarii. Guvernarea va incepe sa semene cu cea din perioada 2001-2004, in care nimic nu va misca fara stirea si vrerea PSD. Economia se va indrepta spre colaps.

5. In disperare, liderii PSD se vor intoarce spre putinii tehnocrati din PSD. Unul dintre ei va deveni prim ministru (probabil dl Tanasescu).

6. PSD va avea, in sfarsit, ocazia sa plateasca politic pentru nelegiuirile din perioada 1989/1992-1996.

7. In 2010 sau 2011, societatea civila va reusi sa treaca peste disensiunile personale si va crea o miscare civica (de genul Aliantei Civice), care se va transforma ulterior in partid, devenind principala forta politica din Romania.

O fictiune? Posibil. E un scenariu care e bazat pe analiza trendurilor, fara a fi insa un studiu stiintific. Sunt multe puncte in care analiza poate deveni falsa (castigarea alegerilor de catre Traian Basescu fiind scenariul cel mai plauzibil care ar demonta aceasta teorie).

Este un scenariu fatalist-mioritic? Cu siguranta NU. El poate fi schimbat de partea dinamica a societatii. Dar, a afirma ca asa va fi, tine mai degraba de wishful thinking decat de realitate. Societatea civila nu e pregatita sa se reintoarca activ in viata cetatii. Dar asta e o alta discutie. Inca dureroasa…

Intalnirea de pe 6 iulie. Si impactul asupra Romaniei.

Intre 6 si 8 iulie, adica peste 2 saptamani, va avea loc la Moscova intalnirea dintre Barack Obama, presedintele SUA, si conducerea Rusiei.

Ce impact va avea aceasta intalnire asupra Romaniei este greu de precizat.

Incerc insa cateva scenarii.

De cand Barack Obama a devenit presedinte, SUA si-a modificat tonul in politica externa. A intins mana lumii musulmane; isi doreste relansarea relatiilor cu tari precum Rusia sau Venezuela sau chiar Cuba si nu mai doreste sa dea lectii de democratie in stanga si in dreapta. Cred ca cel mai mare risc perceput la ora actuala de catre administratia SUA este cel nuclear: tari precum Coreea de Nord sau Iranul detin (sau sunt pe cale de a obtine) arme nucleare; in plus, daca Pakistanul va cadea sub control taliban, practic talibanii vor detine nu numai piloti sinucigasi ci si bombe atomice. In acelasi timp, Rusia este interesata de reducerea arsenalului nuclear imens pe care il detine, din motive de cost.

Nu de putine ori, in discursurile sale, mai ales pe tema Iranului, Barack Obama a amintit de faptul ca isi doreste o lume fara arme nucleare si ca tari precum SUA isi vor reduce drastic arsenalul nuclear. Declaratiile sale pe tema democratiei in Iran au fost – comparativ cu cele ale lui George Bush – anemice.

Asadar, ma astept ca intalnirea de la Moscova de pe 6 iulie sa aiba armele nucleare ca subiect central; ajutorul Rusiei in reducerea riscului nuclear in tari precum Iran si Coreea de Nord este esentiala. Anuntand ca atat SUA cat si Rusia vor renunta la un insemnat numar bombe atomice, va ajuta retorica lui Barack Obama in planul sau din Orientul Mijlociu si din Peninsula Coreea.

Insa dat fiind faptul ca va negocia cu rusii, oare ce va oferi la schimb?

Sa fim bine intelesi: Rusia este o autocratie, viata cetatenilor rusi sau de aiurea pentru Kremlin a fost si este nesemnificativa. Usurinta cu care sare la razboi – ca anul trecut in Gruzia – sau cu care mentine alte conflicte inghetate (ca in Transnistria sau Nagorno – Karabah) sau crime precum cea a cetateanului UE Alexandr Litvinenko sau a ziaristei Anna Politkvoskaia ne arata pretul pus de catre Kremlin pe valoarea vietii.

Rusia, prin despotul Vladimir Putin, regreta desfiintarea URSS si isi doreste refacerea – sau mentinerea – sferei de influenta. De fapt, saracia si razboiul din Moldova, precum si retorica presedintelui Voronin al Republicii Moldova, sunt toate un produs al acestei politici imperialiste, de secol 19, a Rusiei. Rusia nu este interesata de incalcarea drepturilor omului in tari precum Coreea de Nord sau Iran. Ca dovada declaratiile si voturile din Consiliul de Securitate ONU.

Nu imi este greu sa imi imaginez ce va dori Rusia: va dori ca SUA sa nu mai insiste cu respectarea drepturilor in Rusia, ca SUA sa nu mai insiste cu planul NATO pentru Gruzia si Ucraina si, probabil, isi va dori status – quo si in cazul Republicii Moldova. In Ucraina si Republica Moldova vor avea loc alegeri destul de curand. Vom vedea un regres democratic in ambele tari si o indepartare de obiectivele de integrare in UE si NATO. Gruzia va fi izolata si, probabil, va ramane abandonata undeva in zona gri daca nu va reveni in zona de influenta rusa.

Dorinta Romaniei de a vedea Republica Moldova si Ucraina in UE va ramane la nivel de dorinta. O noua cortina, poate nu de fier, dar oricum destul de solida, va fi prezenta la estul si nordul tarii; oportunitati economice (si sociale) enorme vor fi pierdute de tara noastra (si, deci, si de UE).

Scenariul descris mai sus este doar un scenariu. Insa unul mai mult decat probabil. Cred ca diplomatia romaneasca ar face bine sa foloseasca pozitia – si prietenii – Romaniei in NATO si in UE sa impiedice un astfel de scenariu.

Albanezii ne-au intrecut la infrastructura rutiera

Citesc in FT ca astazi se deschide o sectiune de 61 km de autostrada (inclusiv un tunel de 5,6 km inaugurat duminica trecuta) ce va lega portul Drures (din Albania) cu Kosovo. Costul acestui proiect: 600 de milioane de euro. In total autostrada Albania – Kosovo va avea 170 de km si va costa 1,4 miliarde de euro. Toate astea in doar 3 ani.

Tinand cont de populatie, suprafata, de marimea economiei si de gradul de coruptie si birocratie, aplicand regula de 3 simpla, m-as fi asteptat ca si Romania sa dea in folosinta in 3 ani 1.700 de km de autostrada la un pret de 14 miliarde de euro.

Insa, comparand cu realitatea, nu imi iese socoteala. Unde am gresit?

Calatorie de business. Praga.

Prin natura serviciului pe care il am, merg destul de des in delegatii de scurta durata prin diferite locuri, in special in Europa (de Est in mod deosebit).

Am fost prima data la Praga (eram student) in 1995. Era un oras inca prafuit, cu multe asemanari cu orasele noastre, cu blocuri comuniste, cu infrastructura destul de proasta (nu, nu compar cu Romania).

A doua oara am fost, ca turist, intr-un week-end lung in anul 2000. Turismul era in floare si orasul in reconstructie. Tineri respectuosi faceau sondaje printre turisti ce anume si-ar dori de la Praga si ce dificultati au in vizitarea orasului. Aeroportul era inca cel vechi iar drumul pana in oras l-am facut cu un autobuz asa-si-asa. Anii de neglijenta comunista erau inca vizibili in centrul istoric. Insa atat mancarea cat mai ales berea erau la preturi mici.

A treia oara am fost la Praga in delegatie de servici in 2006. Mi se parea deja un oras occidental. Centrul amenajat, prietenos cu pietonii, cu turistii; cu magazine si suveniruri si restaurante civilizate. Curat. Si toate cladirile, stradutele, ungherele refacute. Aeroportul nou si cu autostrada pana in oras. Cartile de credit acceptate aproape peste tot. Preturile la niveluri occidentale. Multe hoteluri de 4-5 stele, pline.

Ultima oara am fost la inceputul acestei luni, pentru o zi. Senzatia de occident este evidenta. Toate blocurile comuniste au fost revopsite, refacute, nu stiu ce le-au facut insa apar acum extrem de civilizate. Terminalul 2 al aeroportului este o minunatie. Zona pietonala din centru s-a dublat fata de acum 3 ani. La fel si magazinele si restaurantele. Singurul lucru care imi mai aminteste de trecut sunt tramvaiele. In rest se mai construiesc hoteluri, centre de afaceri, cartiere intregi de case la marginea orasului, infrastructura s-a dezvoltat si inca se dezvolta: sunt tunele noi, autostrazi noi, poduri noi.

Colegii de la Praga erau insa nemultumiti. Exista si la ei zvonuri ca anumite contracte cu lucrari publice au fost acordate pe ochi frumosi. Sunt nemultumiti de capitalizarea prea mica a bursei si recunosc ca prin bursa se pot creste investitiile in economie, insa nu prea sunt multe firme locale care sa se poata lista si sa atraga investitii mari. Gradul de ocupare al camerelor de hotel este de numai 60-70 %, numarul de taxe este destul de mare (mai mare decat in Romania) si se plang si ei de birocratie. Sunt insa foarte increzatori in moneda lor nationala, coroana. Inflatia mica a determinat dobanzi mici, iar marea majoritate a creditelor sunt in coroane. Ei nu au inca programul “rabla”, iar Skoda merge foarte bine chiar si in aceasta perioada.

Cea mai buna metoda de finantare

Articolul precedent pe metodele de finantare a firmelor, mai ales in conditiile lipsei creditelor bancare, a generat o intreaga serie de reactii si comentarii.

Iata comentariul lui Dedalus:

Dupa morala “cea mai buna pasare-i porcu””, cea mai buna finantare e sa ai contracte suficiente si un bun flux de numerar.

Exista si o teorema care demonstreaza ca nivelul profitului nu depinde de metoda de finantare (cel mai simplu – equity vs. capital extern) – nu-mi amintesc numele celor care au tratat subiectul asta, dar stiu ca au luat si un Nobel pe treaba asta.

Intr-adevar, se pot folosi foarte multe metode de finatare, dar principalul lucru este ca firma respectiva sa poate sa furnizeze bunuri, servicii si lucrari. Pare o chestie triviala, dar dupa parerea mea (din ce stiu), intreprinzatorii sunt oricum foarte putini, iar metoda de finantare preferata este grantul.

In asemenea conditii, mie mi se pare ca firmele se indeparteaza de la rolul lor, chiar si de la obiectivul natural al intreprinderii (profitul).

Nu cred ca lipseste finantarea in Ro de astazi, ci alte doua lucruri:
a) formarea spiritului intreprinzator;
b) asigurarea conditiilor de libera concurenta.

Degeaba orice finantare, in conditiile in care aceste 2 lipsuri se perpetuaeaza…

Ii dau dreptate lui Dedalus. Cu o singura adaugire: daca firma se finanteaza din propriile activitati (cum este si normal sa fie), atunci profitul ori se duce in capitaluri proprii (ceea ce inseamna ca in perioada de criza poate fi folosit) ori se duce ca dividende la actionari. Asta inseamna ca in situatii de criza, actionarii ar avea oricum bani suficienti sa aduca aport suplimentar la capitalul social al firmelor.

Hai sa nu ne panicam cu criza in forma de W sau de V cu W!!

Dr. Doom. Sau Boom. Sau Dum Dum Bum. Nu este vina domniei sale, bineinteles. Preluat pe toate posturile. Si pe toate agentiile de stiri financiare. Si pe blogurile colegilor.

Omenirea si-a trimis reprezentanti pe luna. Sute de sateliti in spatiu. Posta nu se mai face cu cai, ci prin mail. Campionii mondiali de sah nu au nicio sansa in fata calculatoarelor. Nouriel Roubini a avut dreptate. O data. Insa a fost singurul. Alti economisti cu laurii Nobel sau presedinti de banci centrale sau politicieni responsabili din alte tari sau super-calculaoarele matematicienilor angajati de bancile de investitii nu si-au dat seama de cat de mare va fi criza financiara. Si care va fi impactul ei asupra economiei in general.

A scazut economia SUA sau a Marii Britanii, dar mai mult au cazut economiile Germaniei, Japoniei, Taiwanului. Si nici Rusia nu se simte prea bine, aruncand pe fereastra sute de miliarde de dolari. Iar asta a fost o surpriza.

Cei care promovau ideile de piata perfecta azi isi doresc o mai mare implicare a statului in economie. Desi este o criza a capitalismului, partidele de stanga din Europa au pierdut teren. Asta a fost o alta surpriza.

Desi a avut parte de 2 razboaie mondiale si de alte nenorociri, populatia globului este de 4-5 ori mai mare decat acum 100 de ani. S-a constituit Uniunea Europeana. Traim in pace neintrerupta de 64 de ani.

A fost inventata bomba atomica, a fost folosita doar de doua ori si ne-am potolit.

Am avut o gaura in stratul de ozon, a fost reparata.

Se platesc subventii pentru a nu-ti cultiva terenul agricol. Masinile consuma din ce in ce mai putina benzina. Lumea recicleaza din ce in ce mai mult. Vrem sa facem plati doar pe internet. Un metru cub de casete video de acum 20 de ani incape acum intr-un hard-disk de doar cateva sute de grame.

Acest progres ma face sa fiu optimist. Alergam non-stop catre un viitor necunoscut si este normal sa ne mai si impiedicam din cand in cand. Dl. Roubini are drept la opinie. Eu, cititorii, cu totii avem drept la opinie. Dezbaterea si inteligenta ne va face sa ne ridicam in picioare, sa ne stergem de praful in forma de V sau de W si sa alergam mai departe.

Am uitat de alte modalitati de finantare a unei afaceri?

De cand a inceput criza, s-a tot vorbit de problemele bancilor care au fost, intr-adevar, spectaculoase.

In mod logic, caderea bancilor ar fi generat probleme extrem de grave pentru economia reala pentru ca ar fi lipsit creditele de care firmele au nevoie pentru finantarea propriilor afaceri.

Chiar si acordul Romaniei cu FMI a fost pus in picioare pornind nu de la datoria publica sau de la nevoia de finantare a investitiilor (in infrastructura, invatamant, etc), ci de la datoria privata, datorie la care bancile au pompat prea mult in ultimii 4-5 ani. O parte importanta a acordului cu FMI functioneaza ca o morisca: BNR ia imprumutul de la FMI in timp ce scade nivelul rezervelor minime obligatorii. In acelasi timp, sperand ca inflatia va scadea, BNR va micsora dobanda de referinta; prin urmare si bancile vor scadea dobanzile la lei (desi vor ramane extrem de ridicate).

De vreo 6 luni tot vorbim de iesirea din criza prin rezolvarea problemelor bancilor.

Insa se pare ca am uitat, ca buni capitalisti ce suntem, de alte metode de finantare. Practic, directionand discutia doar pe banci si pe datoria lor de a relua creditarea, implicit transferam responsabilitatea activitatilor economice doar catre banci si nu, asa cum ar fi normal, catre actionari (fie privati, fie statul).

Bancile au o valoare de utilitate. Insa in cele din urma, actionarii unei firme trebuie sa gaseasca si alte metode de a atrage capital si nu doar sa critice bancile ca nu ii dau acorda credite cu dobanda mica.

Oare cum gestionam capitalul circulant? De ex. daca o firma are o buna reputatie, isi poate negocia cu usurinta cresterea perioadei in care isi plateste facturile. Alt exemplu: in loc sa astepte 60 de zile pentru ca un client sa-i plateasca factura, nu este mai convenabil sa-i dea clientului un cash discount de 1 – 2%?

Nu putem atrage alti actionari in firma? intr-adevar, nu este cea mai propice perioada pentru listarea actiunilor unei firme. Insa firmele mici / medii isi pot atrage angajatii cheie in actionariat: in loc sa le plateasca 100% din salariu, nu este pare mai bine sa platesti 80% si restul sa fie compensat prin emisiune de noi actiuni?

Continuarea privatizarii / listarii: statul este actionar la diferite firme, uneori este actionar minoritar (ca in cazul Romtelecom), alteori are 100% (Romgaz). Listarea Romtelecom (prin emisiune de noi actiuni, de exemplu) ar atrage noi fonduri.

Vanzarea de actiuni Romgaz (3-5% din capital, de exemplu) nu numai ca ar atrage fonduri, dar ar creste si nivelul de buna guvernare al firme respective.

La alte firme statul nu detine actiuni (sau detine extrem de putine) insa in contractele de privatizare este mentionata listarea. De ex. BCR, unde se poate adauga oferirea de actiuni angajatilor in schimbul unei parti de salariu.

In plus, aducerea a cat mai multor firme pe bursa ar stimula noi servicii (financiare, legale, de contabilitate, etc).

Emisiunea de obligatiuni: multe firme de constructii care doresc la participarea la lucruari de infrastructura se plang de lipsa de fonduri / acces la finantari. Insa cine le opresete pe aceste firme sa emita obligatiuni sau chiar sa-si listeze actiunile pe bursa. Cu siguranta cu un contract mare in buzunar, va fi extrem de usor sa atraga fonduri le preturi acceptabile.

Aport la capital din partea actionarilor: aceasta este o metoda clasica. Multe multinationale au apelat deja la ea, dar firmele cu capital privat romanesc?

Constituirea de noi societati: de exemplu: constituirea de banci cooperative regionale: firmele din zona – eventual cu ajutorul autoritatilor locale – pot sa faca aport la capitalul unor noi banci al caror obiectiv este tocmai acordarea de credite intreprinderilor din acea zona care sunt, eventual, si actionari. Daca 10.000 de firme din Banat ar aduce aport de 10.000 de euro fiecare, iata o noua banca cu un capital de 100 de milioane de euro care ar avea automat 10.000 de firme drept clienti precum si, eventual, 50 – 100.000 de conturi curente de la angajatii acestor firme.

Fondul Proprietatea vs. AVAS & PSD

Dl. Mircea Ursache, presedinte (din partea PSD) al AVAS, este extrem de suparat pe faptul ca Fondul Proprietatea (FP) a ales, in urma unui proces de selectie, o firma specializata in administrarea de fonduri. Dl. Ursache cere guvernului (inca actionar majoritar la FP, desi ar trebui sa aiba fix zero actiuni) sa nu aprobe administrarea FP de catre castigatorul licitatiei (Franklin Templeton ) pe motiv de pret prea ridicat (19 milioane de euro), de 16 ori mai mare decat costurile actuale ale FP. Pentru domnia sa nu conteaza modul in care actuala conducere a FP a primit mandatul, daca are un mandat real si daca exista o evaluare obiectiva a activitatii sale sau daca are vreo responsabilitate reala fata de actionari.

Costul de administrare de 19 milioane de euro reprezinta aproximativ 0,6% din valoarea activelor FP. Este un cost normal pentru astfel de activitati de administrare. Este in interesul administratorului ca FP sa aiba o valoare de piata cat mai mare. Peste cativa ani, FP va fi controlat de persoane si entitati private (din cate am observat, actionarii privati actuali ai FP au fost de acord cu rezultatul licitatiei).

Daca este sa ne uitam la SIF-uri (cu activitati asemanatoare FP), costurile de administrare sunt de 3-5% din active. Daca este sa ne uitam la AVAS, cheltuielile de administrare a participatiilor statului sunt – in valoare absoluta – mai mari decat ale Franklin Templeton, in conditiile unei valori comparabile ale activelor. In plus, AVAS functioneaza in spatii pe care nu cred ca plateste chirie.

Insa dl. Ursache – pe care il percep ca o voce a PSD – este tot timpul nemultumit: in urma cu ceva vreme cerea schimbarea dlui. Ghetea de la conducerea CEC. Acum este nemultumit de contractul FP.

Oare dl. Ursache nu are si alte treburi decat sa se uite in ograda altora? Si-a terminat treaba la institutia pe care o conduce? Nu cumva ar fi mai bine pentru contribuabili ca AVAS sa fie privatizat si administrat profestionist de catre un administrator de fonduri, precum in cazul FP?

Descifrarea acordului cu FMI

A fost dat publicitatii acordul cu FMI.

Nu este cazul sa intram in panica. Pe scurt, FMI a dat doua palme guvernului precedent datorita cheltuielilor bugetare nejustificate, ia de bune (probabil o greseala) promisiunile de reforma macro ale actualului guvern, descrie agenda viitoarelor reforme (de ex. in domeniul pensiilor) pentru toamna lui 2009, acorda o nota foarte buna BNR-ului condus de dl. Isarescu si prevede rambursarea imprumutului pana in 2016.

Guvernul Tariceanu este aspru criticat de catre FMI

Ce i se reproseaza precedentului guvern:
– deficitul bugetar a crescut de la 1% in 2005 la 5% in 2008, in conditii de crestere economica de peste 6% pe an
– a cheltuit nejustificat, in special prin cresterea salariilor bugetarilor si a pensiilor
– a contribuit la cresterea inflatiei
– a redus capacitatea de manevra a noului guvern, in special datorita cresterii ponderii in PIB a cheltuielilor publice de la 32% la 37%, prin ratele de crestere nejustificate ale salariilor si ale pensiilor si prin cresterea numarului de angajati din domeniul public

De ce BNR a luat nota buna:

– a luptat cu inflatia
– datorita reglementarilor (in special in ceea ce priveste rezervele minime obligatorii) a temperat indatorarea privata
– bancile din Romania sunt suficient de solvabile

Actiuni luate deja de actualul guvern
FMI pare a fi de acord cu:
– noile taxe, in special cresterea CAS si marirea accizelor
– legea unica a salarizarii
– intentia de reducere a cheltuielilor publice

CE NE ASTEAPTA:

FMI este de acord cu faptul ca desi Romania are o capacitate ridicata de a rambursa imprumutul – lucru ce se va intampla pana in 2016, totusi urmatoarele actiuni vor trebui sa fie luate de catre autoritati:

– limite in ceea ce priveste datoria publica interna si externa
– reducerea cheltuielilor publice, in special cu salariile din mediul public
– legea bancilor sa fie schimbata astfel incat BNR sa aiba puteri sporite in ceea ce priveste cresterea capitalului social al bancilor precum si limitarea distribuirii profiturilor bancilor (n.m. cred ca aceasta masura trebuie vazuta in legatura cu mentinerea nivelului de capitalizare a bancilor)
– pana la 30 noiembrie 2009 trebuie pregatita legislatia in ceea ce priveste responsabilitatea fiscala a guvernului
– pana la 31 decembrie 2009 trebuie introdusa legislatie in ceea ce priveste limitarea cheltuielilor cu pensiile (care vor fi indexate in functie de inflatie si nu de salariul mediu; in plus varsta de pensionare – in special pentru femei – va creste)
– rezervele minime obligatorii vor fi reduse doar pentru acele banci care isi mentin nivelul de finantare ca in perioada pre-criza
– inflatia trebuie controlata, pana la sfaristul anului 2009 trebuie sa ajunga la 4,5% iar pana la sfaristul lui 2010 trebuie sa ajunga la 2,5%
– economia va stagna in 2010, dar va creste puternic, cu 5% in 2011

Atentie: acordul este intre FMI si Guvernul Romaniei. Romania are nevoie de imprumut iar imprumutul FMI este exceptional intrucat este de 10 ori mai mare decat cota de participare a Romaniei la FMI. Sa nu facem greseala sa afirmam ca FMI ne impune una sau alta. Nu, ne-am facut-o cu mana noastra. Clasa noastra politica a fost de acord de ex., prin unanimitate parlamentara, cu marirea nesustenabila cu 50% a pensiilor in 2007. Guvernul Romaniei din 2007 – 2008 a turnat gaz pe focul inflatiei prin marirea nejustificata a cheltuielilor publice. Sa nu uitam ca tari precum Cehia sau chiar si Bulgaria sau Lituania sau Estonia nu au apelat la FMI.

Acest blog a afirmat de nenumarate ori ca guvernul Tariceanu 2 a fost iresponsabil, in acelasi timp am aparat politicile BNR. Din pacate, am avut dreptate. Acest blog nu a fost o voce singulara. Probabil ca cea mai puternica a fost cea a BNR. Din pacate, trebuie sa dea dezastrul peste noi pentru ca politicienii – alesii nostri – sa accepte ca exista probleme si sa forteze Romania la un acord cu FMI.

Sper sa nu cadem, ca societate, in greseala de a da vina pe FMI pentru ceea ce scrie in acord. Nu FMI-ul este de vina, el ne ajuta sa iesim cu bine din criza. Iar orice om politic care va critica FMI-ul ar trebui sanctionat.

Despoti luminati

Zilele trecute, Vladimir Putin, fost presedinte, actual prim-ministru al Rusiei, a fost in vizita de lucru intr-un oras din Rusia (Pikalevo) unde l-a dojenit aspru pe Oleg Deripaska pentru ca fabrica detinuta de omul de afaceri rus nu a platit salariile la timp. In Rusia, oameni de afaceri sunt bagati cu lejeritate dupa gratii pentru vini mai mult sau mai putin imaginare, nationalizarile fortate sunt la ordinea zilei, organele de control fiscal sau de mediu, etc sunt folosite in scopuri politice, amenzile fiscale depasesc in anumite cazuri cifra de afaceri a firmelor supuse controlului, justitia nu este independenta si executa, obedient, ordine de la Kremlin.

Muncitorii de la fabrica din Pikalevo sunt, probabil, multumiti. Dar pentru cat timp? Daca salariile pentru luna viitoare nu vor fi platite, va mai putea veni Putin la ei in fabrica sa le rezolve problemele? Dar ce parere au muncitorii din alte orase si alte fabrici care au probleme similare? Va putea Vladimir Putin sa rezolve personal toate aceste probleme intr-o tara intinsa de la Marea Baltica si pana la granita cu Coreea de Nord? Raspunsul este simplu: nu.

Solutia este sa existe institutii functionale care sa aplice legea si contractele. Si societatea sa fie deschisa, pregatita si flexibila. Daca ai contract cu cineva care nu isi respecta obligatiile sa poti sa il dai linistit in judecata si sa castigi. Sa stii sa citesti un contract. Sa fii constient si pregatit ca, in cazul falimentului firmei unde lucrezi, sa poti si sa stii sa faci si altceva, ca sa nu mori de foame sau sa astepti doar pomana. Si, daca propria situatie ti se pare intolerabila, sa te muti.

Revenind la Romania, presedintele tarii noastre, Traian Basescu, a declarat:

In mine bancile nu mai au un sustinator pana nu incep sa se miste, nu reiau creditarea si nu coboara batjocura din zona dobanzilor

Si a continuat:

Bancile au lichiditati, sunt bani, nu inteleg de ce mai mentin aceste dobanzi. Sigur, au niste probleme din decembrie, ianuarie, februarie, cand s-au repezit sa-si ia clientii unii altora, ca intr-un joc de-asta fara reguli, si atunci au oferit dobanzi foarte mari la depozite. Acum le este foarte greu sa coboare aceste dobanzi, pentru ca ei platesc la depozitele pe care le au dobanzi mari, de 20%, de 18%.

Se pare ca dl. Basescu este un pic confuz. Aceste declaratii sunt total opuse propriilor sale declaratii de pana acum in ceea ce priveste rolul politicului in economie.

Atata timp cat in sistemul bancar regulile concurentei si normele bancare sunt urmate, nu vad care este problema. Daca este concurenta, atunci cineva poate obtine cota de piata imprumutand cu dobanzi mai mici. Daca normele bancare nu sunt respectate, atunci este rolul institutiilor statului (de ex. BNR) sa intervina. BNR poate interveni (asa cum o face dealtfel) in a schimba normele daca este necesar. Insa nu este rolul politicului sa spuna ca pretul unui produs este batjocoritor. Ma mir ca nu arata cu degetul si catre cei care si-au pus banii in depozite cu dobanzi de 18-20%! Nu sunt si ei niste profitori?

Firmele se pot finanta si altfel: pot emite obligatiuni, de ex. Pentru a ajuta creditarea (care este o problema in 2009, dar poate nu va mai fi in 2010), statul poate ajuta cu garantii precum cele din programul “Prima Casa”. Sau poate recapitaliza CEC si mai mult si, respectand regulile concurentei si normele bancare, poate ca CEC va fi mai priceputa si va avea produse mai ieftine.

Desigur, Romania nu este o tara autocrata precum Rusia, iar Traian Basescu nu este despotul Vladimir Putin. Insa declaratii precum cele de mai sus nu ajuta mediului de afaceri.

Rezumat de alegeri europarlamentare

Ne apropiem, iata, de data alegerilor pentru Parlamentul European.

Am incercat sa parcurg programul celor 3 partide principale din Romania: PNL, PSD si PDL.

Cu putine exceptii (de exemplu prin interviurile HN, EurActiv sau articole precum cel al lui Sorin Ionita din EvZ de azi), campania electorala europeana a fost dominata de monden, de alegerile prezidentiale din toamna si de un joc politic de uzura dintre partide.

Poate ca nu s-a discutat prea mult pe teme europene si pentru ca nu sunt diferente mari dintre partide. Cele 3 mari partide sunt toate pro-europene si doresc o integrare cat mai profunda a Romaniei in interiorul UE: de la moneda unica la zona Schengen.

Poate ca s-a discutat putin si pentru ca Parlamentul European nu are o prea mare putere. Poate si ca vocea Romaniei nu este prea puternica la doar 2 ani de la aderare.

Insa cred ca a fost o buna sansa pentru a cunoaste mai bine institutiile si mecanismele europene, o sansa irosita insa.

Programele partidelor politice (vezi linkuri de mai sus) sunt generoase si anumite probleme sunt puse in mod corect. De ex. PSD propune o pensie minima la nivel european. PNL are propuneri interesante pe teme de sanatate (de ex. recunoasterea reciproca a prescriptiilor medicale). Toate partidele sprijina extinderea UE, in special in ceea ce priveste Republica Moldova. Toate partidele sprijina absorbtia de fonduri europene, sprijina libertatea de a lucra neingradit in UE, etc.

Lipsa de diferente dintre partide si lipsa unei puteri reale a Parlamentului European a generat senzatia de apatie a electoratului. Sper insa ca pana la alegerile urmatoare sa reusim sa identificam teme europene, cum ar fi: o politica energetica comuna, o strategie de respectare a drepturilor omului – inclusiv militara – comuna, politica extinderii UE (cea mai de succes politica europeana de pana acum), problema portabilitatii drepturilor individuale (de exemplu a titlurilor de studiu, a pensiilor, a alocatiilor pentru copii, etc), a reducerii birocratiei. Sunt toate teme ce ne afecteaza si despre care trebuie sa ne facem vocea auzita mai bine la nivel european. Faptul ca cele 3 mari partide sunt pro-europene este, insa, de bun augur. Le urez succes viitorilor europarlamentari.

Pe aceeasi tema:
Urmatorii 50 de ani ai Romaniei in UE


Taguri