Recesiunea din 2009 nu este prima din Romania. Crizele economice tind sa se repete din 10 in 10 ani. Sfarsitul anilor ’80 a dus la falimentul sistemului comunist. Anii ’90 au fost de ajustare iar la sfarsitul acelei perioade, desi tehnic in recesiune, Romania a reusit transformarea economiei intr-una de piata. Au urmat 10 ani de crestere economica neintrerupta iar acum o ducem de 2 ori mai bine decat in urma cu 10 ani. Ca dovada, de 1 Mai 2009, protestatarii de la cai ferate, invatamant, etc, s-au lasat de manifestatii si s-au apucat de gratare.
In 1989, impozitele (teoretic) erau de 100% din PIB; in acelasi timp, toti erau angajati la stat iar statul se ocupa de fiecare dintre noi de la nivelul de soim al patriei, la invatamant superior, la repartitie, la casa, la pensie. Acel sistem a dat faliment.
Am pus in loc, cu greutate, o economie de piata. Servicii si industrii au trecut in domeniul privat, iar taxele reprezinta acum doar 30% din PIB.
Insa, cu exceptia acestor servicii si industrii (inclusiv multe servicii noi, precum telefonia mobila) aparatul de stat a ramas cam acelasi. Sistemul de invatamant a ramas inert si slab, spitalele raman o problema, iar infrastrucura este tot la pamant. Asistatii din agricultura au ramas asistati, cu exceptia celor care si-au cautat norocul in alte parti, inclusiv in strainatate. Saracia, problemele de integrare a comunitatilor cu probleme au ramas.
Desi au avut loc privatizari si reforme economice, desi economia s-a deschis capitalului strain, totusi majoritatea a ramas dependenta de stat. La aparatul administrativ si la asistatii din agricultura trebuie sa adaugam si angajatii la firme mari precum CFR, Romgaz, Hidroelectrica, s.a.m.d. Reformele la aceste firme nu au dat rezultate, raman 100% de stat, ineficiente, cu conduceri numite politic. Functionarii de stat, care nu dau socoteala decat patronilor lor politici (si nu, asa cum ar trebui, contribuabililor) sunt atat de sufocanti incat controleaza pana si Fondul Proprietatea.
Cu toate progresele facute, economia si societatea romaneasca a ramas una profund clientelara. Personalul din invatamant, sanatate, justitie, etc se opune oricarei incercari de reforma, iar asistatatii par foarte multumiti in incremenirea lor, mai ales daca sumele primite de la buget cresc an de an.
Asta pe de o parte.
Pe partea cealalta este a doua Romanie: una cu oameni intreprinzatori, carora nu le e teama de munca si nu le e teama de riscuri. O Romanie care prefera sa plateasca servicii de invatamant, de sanatate daca serviciile respective sunt de calitate si este dispusa sa contribuie la propria pensie in loc sa astepte pensia de stat. Este o Romanie care este dispusa sa plateasca 1 euro pentru folosirea a 10 km de autostrada, numai autostrada sa fie. Este o Romanie care doreste o continua schimbare. Insa este o Romanie aflata in minoritate.
Probabil ca la sfarsitul lui 2010 recesiunea va trece. Insa Romania va avea un grad de indatorare cu 20% din PIB mai mare. Iar acesti bani nu se vor duce in servicii mai bune de invatamant, de sanatate sau in infrastructura. Acesti bani se vor pierde pe acest sistem clientelar majoritar. Iar aceasta datorie mai mare va trebui platita. Evident, de catre a doua Romanie, prin taxe mai mari in schimbul carora va primi servicii la fel de proaste.
Recesiunea va trece, insa societatea risca sa arate exact ca cea de acum.
Au trecut 20 de ani de la caderea comunismului. Insa guvern dupa guvern, presedinte dupa presedinte, parlamentari dupa parlamentari, nu au reusit sa transfere cu adevarat puterea si decizia in mainile cetatenilor. Poate si din cauza ca cetatenii nu o vor si prefera inca un sistem de asistenta sociala si de neimplicare in societate; in acest sens, imaginile de la petrecerea de 1 Mai a PSD (cu oameni care se bateau pentru pomana) sunt graitoare.
Insa un astfel de sistem, de asistenta sociala, ne va aduce cu siguranta probleme mai mari, taxe mai mari, mai putini intreprinzatori, economii si fonduri mai putine pentru cei care decid sa-si plateasca singuri serviciile de invatamant, de sanatate sau de pensii. Iar asta va genera datorii suplimentare care la randul lor, ca intr-o spirala, vor cere taxe mai mari etc. Este un sistem ce ne va duce pe toti la faliment, ca in 1989.
Solutia este, evident, un rol mai mic al statului in economie si in societate. Sa descentralizam deciziile in invatamant si sanatate, chiar in siguranta publica. Statul sa renunte la controlul firmelor ca ar fi mai eficiente in maini private (sau partial private) cu un managament competent. Statul sa renunte din putere si sa lase mai multa libertate cetateanului si familiilor.
