You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for March, 2009


Bataie de joc la Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea (FP) a fost creata cu scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si care acum nu mai pot fi retrocedate in natura. Capitalul social, in valoare de 13,6 miliarde de lei a fost constituit prin aportul unor participatii ale statului la circa 100 de societati comerciale, printre care Petrom, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, etc.

Problema este ca datorita lentorii alocarii actiunilor FP catre fostii proprietari, tot statul este cel care are majoritatea covarsitoare a actiunilor si care face numiri si ia decizii.

Fostii proprietari au avut deja de suferit in urma cu 60 de ani cand le-au fost confiscate bunurile si nationalizate intreprinderile. Acum, statul si-a recunoscut eroarea si, prin lege, trebuie sa-i despagubeasca.

Insa acesti fost proprietari sunt din nou batjocoriti: nu numai ca procesul de alocare al actiunilor tine o vecie, dar si numirile facute de FP sunt dirijate politic. Astfel, FP l-a numit pe Ionut Costea, cumnatul liderului PSD (care in opinia multora este urmasul partidului comunist, cel care a confiscat abuziv bunurile) in boardul mai multor firme importante unde FP are participatii: la Petrom, la Romgaz si la Transelectrica. Numirile au avut loc, evident, dupa ce PSD a ajuns la guvernare, logica indica influenta politicului in aceste numiri.

Este ironica (sau tragica) soarta proprietarilor: sa fie furati de comunisti, sa fie despagubiti pe hartie, iar despagubirea sa fie gestionata de oameni cu stranse legaturi politice cu fostul partid comunist.

PS. Prin comparatie, Marea Britanie a numit in fruntea UK Financial Investments Ltd (adica “AVAS”-ul britanic care gestioneaza participatiile statului la banci precum Royal Bank of Scotland) pe Glen Moreno, un american, presedintele firmei Pearson (care, printre altele, detine si ziarul Financial Times).

Sorin Blejnar de la ANAF mareste birocratia ca “masura” de criza

Rasfoind ZF am dat peste urmatorul articol:

ANAF informeaza ca a decis sa renunte la sistemul de trimitere si primire a declaratiilor de venit prin posta, contribuabilii urmand sa depuna declaratia de venit in mod direct la administratia financiara de care apartin.

“In urma unei analize financiare efectuate s-a constatat ca utilizarea sistemului de trimitere/primire a declaratiilor de venit prin posta genereaza costuri mult prea ridicate, in valoare estimata de 5,3 milioane de lei (tiparire, implicuire, difuzare). In noul context economico-financiar cu care se confrunta Romania, presedintele ANAF Sorin Blejnar a decis restrangerea unor categorii de cheltuieli din cadrul bugetului institutiei pe care o reprezinta”, mentioneaza oficialii agentiei.

Cred ca oricine ar fi putut lua o decizie mult mai buna decat cea luata de ANAF.

1. Cred ca nimeni nu vrea sa-si piarda cateva ore bune sa mearga la administratia financiara.

2. Costurile de 5 milioane de lei ar fi putut fi transferate catre contribuabili: cat costa sa tiparesti o foaie de hartie si sa o trimiti prin posta? Iar daca ar fi trimisa electronic ar fi si mai ieftin.

3. Cred ca s-ar fi obtinut economii mai mari daca ar fi obligatorie depunerea declaratiilor ori prin posta, ori electronic. S-ar putea crea un birou unic national (de ex. la Vaslui unde somajul e mai ridicat si cheltuilelie sunt in general mai mici) care sa se fi ocupat cu toata corespondenta. In acest fel, adminstratiile fiscale din localitati ar putea fi desfiintate, sediile vandute (la preturi frumusele in Bucuresti sau alte orase mari).

Pe aceeasi tema: Descentralizare si centralizare

UPDATE:

Dl. Blejnar clarifica anumite lucruri:

Şeful Fiscului, Sorin Blejnar, face economii de criză desfiinţând serviciul de trimitere a declaraţiilor de venit ale persoanelor fizice prin poştă.

Sorin Blejnar spune la Realitatea FM că economia care se face cu această măsură este de 5,5 milioane de lei (1,3 milioane de euro).

Contribuabilii persoane fizice, mai spune domnul Blejnar, pot depune declaraţiile de venit atât la sediile administraţiilor financiare cât şi prin poştă, măsura Fiscului constând în renunţarea la transmiterea contribuabililor prin poştă a formularelor tipizate

sursa.

S-ar putea sa fi fost doar probleme de PR din partea ANAF. Caz in care ramane valabila doar propunerea nr. 3.

Ecaterina Andronescu despre proiectul Puiu Popoviciu

Intr-un interviu din 2005 in Saptamana Financiara, fostul rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti (USAB), Ioan Alecu spunea:

Am fost controlati de Curtea de Conturi, de Garda Financiara, de Comisia de cercetare a abuzurilor de la Camera Deputatilor si de la Senat. In raportul secretarului general al Comisiei de cercetare a abuzurilor si a petitiilor de la Camera se spune foarte clar: „Am facut cercetari pe tema scandalului Baneasa. Acuzarea conducerii Universitatii este o eroare. Totul este legal si corect”.

Acum la Curtea de Conturi doarme Nicolae Vacaroiu (numit pe criterii de competenta de PSD). Oare va lansa o ancheta?

In interviu apare si un citat din Ecaterina Andronescu, fosta (pe vremea guvernului PSD condus de Adrian Nastase) si actuala responsabila cu Invatamantul si, atentie, “cercetarea” din Romania:

Concluzia fostului ministru al invatamăntului, Ecaterina Andronescu, este asemanatoare: „Am gasit pamănturi nelucrate sau foarte prost exploatate. Decizia Senatului de asociere cu o firma foarte puternica ni se pare foarte buna. Din punct de vedere juridic, am pus specialistii ministerului sa analizeze in detaliu fiecare parte a contractului de asociere. Nu s-a descoperit nici un punct in neregula. (…) Cred ca scandalul ferma Baneasa porneste fie de la un fals, fie de la niste interese abil mascate”.

Pe aceeasi tema:

Proiectul Baneasa: calcule

Investitii ale universitatilor romanesti

Cum influenteaza Proiectul Baneasa rata inflatiei

PPS. In atentia colegului Dan Selaru: si Academia Romana, in loc sa se ocupe de rolul ei de Academie si sa promoveze cercetarea, se ocupa de proiecte imobiliare….

Criza si raceala

Deci o facura(m) si pe asta, ne-ndatorara(m) si la FMI&BEI&BERD pentru mizilicul de 19 mld EUR…Ni se spune ca e pentru o cauza nobila, ne trebuie bani ca sa inlocuim fondurile bancilor blocate de BNR prin rezerva minima obligatorie (RMO), trebuie sa protejam cursul EUR/RON si sa investim in infrastructura. Banii bancilor eliberati de BNR prin diminuarea rezervei minime obligatorie ar trebui sa se intoarca in creditare (vor fi date garantii oficiale sau oficioase cum ca acesti bani nu vor iesi catre bancile mama), asigurand astfel revigorarea consumului si relansarea economiei.

Pana aici, toate bune si frumoase insa voi n-aveti impresia ca anumite lucruri raman nespuse? Eu unul tot mai am niste nelamuriri…

Tot cred ca e vorba mai ales de o criza de incredere si mai putin de una de lichiditate. E adevarat, ca urmare a comportamentului unor banci de talie medie (cateodata chiar de talie mare) – ce accesau mai greu sursele traditionale de lichiditate – bancile ajunsesera, sa dea dobanzi de EURIBOR + 7% si ROBOR + 12% pentru depozitele atrase, aruncand in aer costurile finantarii. Intre timp, situatia s-a mai calmat iar – IMHO – resurse exista la nivelul principalelor banci din Romania. Problemele legate de finantare sunt, cred eu, mai degraba de alta natura si tin de alfabetul activitatii de creditare. Sa ma explic:

La nivel bazic, creditarea reprezinta acordarea de bani astazi (contra cost), in “speranta” rambursarii acestora din veniturile viitoare ale imprumutatului. Simplificand problematica, aceasta “speranta” e cuantificata in baza unor modele ce tin cont de situatia financiara actuala (de altfel, doar o imagine a performantei trecute), de pozitia si perspectivele companiei in cadrul industriei, de evolutia sectorului de activitate, de capacitatile manageriale etc. Si apropo de situatia financiara, mi-e teama de cum vor arata bilanturile si conturile de profit si pierdere la 31.12.2008 si mi-e groaza de cele ce vor aparea la 30.06.2009…

Pe langa aceasta cuantificare a riscului, esentialmente imprecisa prin natura sa, intervine, ca element de siguranta, pachetul de garantii constituit in favoarea bancii (ipoteci, gajuri pe bunuri, cesiuni de creante/incasari viitoare etc), acesta ramanand insa intotdeauna un “second way out” sau “third way out” in rambursarea creditului.

“Primary way out” raman intotdeauna fluxurile viitoare de venituri ale companiei sau ale persoanei finantate. Acestea fiind spuse, in contextul actual, atat companiile cat si bancile au probleme exact cu vizibilitatea in mediul de afaceri si cu determinarea valorii activelor. Cum poti sa faci o previziune multi-anuala, in contextul in care vizibilitatea ta asupra comenzilor este de o luna doua? Cum poti sa estimezi evolutia unei piete / sector atunci cand ai de-a face cu scaderi de cateva ori mai mari decat in cele mai pesimiste scenarii facute acum 6 luni in urma? Cum poti evalua pretul unor active atunci cand nu ai cumparatori, cand preturile (teoretice) cad cu 15%-30% in 4-5 luni, iar toata lumea sta in expectativa, mizand pe deflatie?

In acest context, stiind ca bancile sunt blamate ca fiind unul din factorii ce-au contribuit de maniera determinanta la declansarea crizei, acordand credite cu usurinta si ne-cuantificand corect riscurile, cum le poti cere sa “dea drumul la robinetul creditelor” cand vizibilitatea asupra evolutiei mediului economic si asupra valorii activelor este aproape zero? Acum sa nu ma intelegeti gresit, bancile vor relua finantarea, dar sa speram ca vom avea din nou credite cu buletinul si marje mici, cred eu, ar fi dovada de ipocrizie…

Cat despre iesirea banilor din tara, ok sa spunem ca bancile nu vor trimite lichiditatile eliberate din RMO catre sediile centrale din strainatate, dar ce-ar impiedica companiile multinationale din Romania sa faca exact acest lucru, in conditiile in care datoria privata este partea cea mai mare din datoria externa a tarii? Ce le-ar impiedica pe aceste companii – in contextul relansarii creditarii – sa ia un credit bancar pentru a rambursa creditele intragrup (sub orice forma, inclusiv platind facturile restante sau chiar in avans catre firma mama), scotand astfel banii din tara? Ce facem, semnam un “memorandum of understanding” cu toate multinationalele din Romania sau introducem preventiv si temporar masuri de limitare pentru iesirea capitalului strain din tara (oops suntem membri UE) ?!?!

Cat despre relansarea consumului, eu spun c-ar trebui sa privim putin si la ce n-au reusit sa faca americanii in ciuda sutelor de miliarde de dolari aruncati in facilitati fiscale, ajutorarea pietelor imobiliare si vouchere de consum. Dupa cat se pare, dusul rece al recesiunii a dus la schimbarea obiceiurilor de consum, americanul de rand – avand deasupra capului sabia somajului, a ingreunarii accesului la credite si a scaderii valorii activelor imobiliare – devenind mult mai cumpatat la capitolul cumparaturi. Oare romanii nostri nu vor fi simtind si ei, macar un pic, la fel? Nu vor avea, macar in parte, o ezitare in a mai lua un credit in plus, stiind ca maine s-ar putea sa fie dati afara de la servici?

Si-ar mai fi ceva, despre care putina lume vorbeste inca, dar care tine de luminita de la capatul tunelului. Ei bine, acea luminita s-ar putea sa fie un potential tren care vine drept catre cei ce privesc la creditare ca la o solutie universala pentru criza actuala. Intr-adevar, in momentul de fata FED, BCE, BoE si BoJ au redus la minime istorice dobanzile de referinta, ba chiar au trecut si la masuri cantitative specifice pentru a inunda piata cu lichiditati, dand drumul la tiparnite in speranta relansarii creditarii. Toate aceste masuri au dus la coborarea LIBOR si EURIBOR la valori infime, ieftinind (cel putin in teorie, acolo unde bancile nu au majorat marjele de dobanda, ca o reflectare a cresterii riscului) costul creditarii.  Ce se va intampla insa cand trilioanele de dolari si EUR aruncati in piata vor depasi volumul pierderilor din credite (credit destruction), cand (daca) economia va restarta iar spectrul tsunamiului hiperinflationist va aparea la orizont? Pe cat pariem ca ratele de referinta vor creste aproape la fel de repede pe cat au scazut, iar cei care s-au indatorat pe termen lung vor fi prinsi – din nou – intre ciocan si nicovala?

Sa nu ma intelegeti gresit, e foarte probabil sa avem nevoie de creditul extern, in scenariul in care BNR trebuie sa protejeze un curs de schimb si in care acest lucru ar mai linisti investitorii straini. Sunt deasemenea de acord (ba chiar insist) ca, daca tot suntem fortati sa-i luam, banii astia ar trebui investiti in infrastructura, in proiecte nationale, in cresterea productivitatii, in solutii energetice alternative, in lucruri facute cu cap, de care este mare nevoie si care sa aduca valoare adaugata in economie.

Trebuie intr-adevar sustinut si consumul, insa mai degraba trebuie incurajate cumpatarea si investitiile in produse cu valoare adaugata decat risipa si supraindatorarea de dragul consumismului. A venit momentul ca sa coboram din norii imbogatirii rapide, de pe bula imobiliara si sa realizam ca Romania este debea la inceputul perioadei de strans cureaua. Eu unul cred ca nu prea exista solutii miracol la o astfel de criza si ca, in ciuda tuturor planurilor maiastre ale liderilor mondiali, “it has to get worse, before it gets better”. Decat sa aruncam cu trilioane pe geam, decat sa incercam s-ascundem pierderile si-apoi sa platim pentru ele tot din banii contribuabilului, mai bine acceptam falimentele ce nu pot fi evitate, salvam ce merita salvat si ne adaptam stilul de viata la noile si mult mai restransele posibilitati.

Caci din criza vom iesi bineinteles, insa, pana una alta, s-ar putea sa fie ca-n zicala populara cu raceala (facand abstractie de durata), care, tratata, trece intr-o saptamana, netratata, in 7 zile.  Doar daca, intre timp, nu da in complicatii…

Intram in zona euro la 4 lei 30?

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu a explicat intr-un excelent interviu in ziarul Gandul mecanismul imprumutului de la FMI.

Practic, cele 19 miliarde de euro se vor duce in proportie de doua treimi ca rezerva la BNR. FMI are sume suplimentare si pentru ca UE si-a suplimentat recent contributia la fond cu 75 de miliarde de euro, tocmai pentru ca FMI sa sprijine stabilizarea unor economii din afara zonei euro. In acelasi timp, BNR va reduce rezervele minime obligatorii pentru a ajuta bancile (detinute in proportie de 90% de banci cu sediul in zona euro) sa reia creditarea economiei.

Cu un curs de schimb stabil si cu o scadere a preturilor internationale, BNR va reusi sa tina inflatia la sub 3,50% (tinta BNR de inflatie pe 2009). Scaderea dobanzilor la lei va veni de la sine.

Cu rezerve valutare supmlimentare, BNR va reusi sa mentina stabil cursul (care este in jurul valorii de 4,30 lei / euro inca de la jumatatea lui ianuarie, in ciuda tuturor evenimentelor internationale: de ex. dolarul a scazut in ultima luna de la 1,25 dolari / euro la 1,35; lira sterlina de la 1,12 euro / lira la 1,06; leul nu).

Pe termen mediu, obiectivul Romaniei este sa adere la euro. La fel si obiectivul altor tari din regiune (in frunte cu tarile Baltice, Bulgaria sau Polonia) sau a altor tari din si din afara UE (precum Danemarca sau Islanda).

Cu un curs stabil in ultimele 2 luni (dupa fluctuatii extreme), un curs care avantajeaza competitivitatea economica si care a ajustat la o valoare sustenabila atat salariile cat si activele; cu 19 miliarde de euro de la FMI, cu o inflatie sub control, cred ca exista toate elementele pentru a intra in zona euro odata ce criza a luat sfarsit si echilibrul bugetar va fi mai usor de controlat. Iar daca Romania va adera la zona euro, nivelul actual al cursului de schimb pare cel mai nimerit.

Pe aceeasi tema: Car de 19 miliarde inaintea boilor

Urgente si prioritati

Lumea e in criza. Modelul pietelor nereglementate a creat monstri economici (mari corporatii) considerati azi “too big to fail”. Elefantul a intrat in magazinul de portelanuri si lumea se teme sa ii lase sa se prabuseasca, pentru a nu transforma totul in tandari. O singura cifra vorbeste de la sine despre cosmarul in care am ajuns: AIG a primit ajutoare de 180 de miliarde de dolari. O singura companie.

Guvernele au luat cartile despre ideologii si le-au asezat pe raft in biblioteca. Ele au devenit pompierii de serviciu. Toate actiunile au ca obiectiv sa evite prabusirea. Se reactioneaza la URGENTE. Un amalgam de masuri, provenind din ideologii diferite, sunt aruncate in joc. Partidele de stanga exulta: “este sfarsitul capitalismului”. Aliante bizare iau nastere, in numele “interesului national”. Aproape orice idiotenie isi gaseste justificare prin prisma acestui “interes national”.

Facand un pas inapoi si judecand lucrurile nesentimental, vedem ca multe din teoriile proaspat aparute nu au nici o sansa sa reziste probei timpului. Cand isteria urgentelor se va domoli, vom putea discuta, calm, despre PRIORITATI.

1. Piata libera nu este moarta. Numai ca, uneori, ea trebuie reglementata. Obligatia organismelor de reglementare este de a mentine pietele functionale si concurentiale. Cat de multa reglementare? Atat cat este nevoie, fara a fi in exces sau deficit. De acord, usor de zis, mai greu de aplicat in practica.

2. Ideologiile nu au murit. Dimpotriva, am uitat ca practica pleaca de la teorie. Managementul de timp pompieristic (“vazand si facand”) nu are sorti de izbanda pe termen lung. Avem nevoie sa ne re-intoarcem la modele de dezvoltare. La principii.

3. Prosperitatea si libertatea vor continua sa mearga mana in mana. Dupa moartea statului comunist, un nou “patriarh” a aparut in vietile noastre: corporatia. S-a impus inclusiv teoria responsabilitatii sociale a corporatiei (o tampenie dupa parerea mea). Corporatia e responsabila pentru crearea de valoare pentru actionari. Nu pentru locuri de munca. Nu pentru protectie sociala.

4. Intreprinzatorul a fost uitat. Modelul de dezvoltare a abandonat tacit rolul initiativei private. “Ce e mare, e bun”.

5. Este, din nou, vremea inovatiilor (economice, sociale, politice). Multe din institutiile de azi (pe care le luam ca un dat) au fost create cu 100 sau 200 de ani in urma. Unele au la fel de mult succes. Altele sunt perimate. Iar, in anumite domenii, e nevoie de institutii noi.

6. Rolul statului trebuie reevaluat. Un stat mai mare nu e in mod necesar mai eficient. Dar nici un stat mai mic (avand in vedere strict elementul cantitativ) nu este poate cea mai buna solutie. Din nou, ca si in cazul reglementarilor, statul trebuie sa fie atat de mare cat e nevoie. Si localizat acolo unde este nevoie (aici ne este de mare ajutor un principiu al crestin-democratiei: principiul subsidiaritatii). Iar domeniul in care nevoia de reforma a statului este inca si mai stringenta este cel al instrumentelor statului. Inca tocam milioane de tone de hartie anual pentru a da de lucru birocratiei si pentru a crea numeroase procese paralele.

7. Pe termen si mai lung, modelul de dezvoltare nu mai poate ignora impactul negativ pe care omul il are asupra mediului inconjurator. Respectul naturii este modalitatea prin care procesul globalizarii poate fi adus pe o linie care sa ii permita sa fie in slujba umanitatii.

Sunt numai cateva dintre PRIORITATI. Un articol nu e suficient pentru a crea un model. Dar dezbaterea publica trebuie sa treaca de la URGENTE spre PRIORITATI.

Solutii politicianiste

Un articol de pe hotnews:

Pe scurt, Dl Geoana propune crearea unui “consiliu pentru relansarea economica”, format din “presedintii celor doua camere ale Parlamentului, primul ministru, membrii Cabinetului si guvernatorul BNR, in care sa fie cooptati cei mai reprezentativi specialisti ai Romaniei”. Scopul acestui consiliu este “supravegherea tuturor proiectele si actelor guvernului”.

Ca sa traducem, dl Geoana propune crearea unei noi institutii, care sa supravegheze guvernul. Solutia pare desprinsa din imaginile din comunism, in care partidul (in cazul de fata “coalitia”) trebuia sa supravegheze institutiile statului.

Solutia simpla ar fi fost ca acei “reprezentativi specialisti ai Romaniei” sa fie pur si simplu cooptati in guvern. Sa se renunte la guvern politic si sa fie incredintata guvernarea specialistilor. Guvernul insusi ar trebui sa fie “consiliul pentru relansarea economica”.

Ceea ce ne propune dl Geoana este o noua solutie politicianista, in care politicienii sa traga sforile, fara a avea nici o responsabilitate.

Iar in subsidiar, asta ne arata o neincredere in institutiile statului si tenatatia de a cauta solutii magice. Vestea proasta pentru dl Geoana este ca aceste solutii magice nu exista. Exista doar munca dura si vointa politica de a consolida institutii functionale. Dar pentru asta e nevoie de oameni politici, nu de politicieni.

Radu Ghetea trebuie sa ramana presedinte la CEC

Apar din ce in ce mai multe semnale ca Radu Ghetea, actualul presedinte al CEC, va fi inlocuit cu un apropiat al PSD.

Radu Ghetea a fost printre putinele numiri apolitice intr-o functie de conducere in economie in ultimii ani. Desi am criticat CEC de multe ori pe acest blog, totusi firma a reusit sa ramana profitabila, pare sa aiba o strategie coerenta si a reusit, partial, sa-si schimbe imaginea.

Numirile politice sunt toxice pentru economie. Ele au fost norma pana acum in Romania, dl. Ghetea era exceptia. Acum eliminam si exceptiile?

Suntem in plina criza economica si guvernul cocheteaza cu ideea unui imprumut enorm de la FMI. In acelasi timp, nu avem un plan anti-criza, fondurile UE nu sunt atrase, iar activele pe care le avem nu le utilizam la capacitate. Din contra chiar, in loc de norme de buna guvernare pentru firme controlate de stat, avem numiri politice. De ce?

Alternativa imprumutului de la FMI in varianta dlui. Patriciu

Interesant interviul din ZF cu Dinu Patriciu, unde omul de afaceri da cateva sugestii:

– vanzare si operatiuni de tip sale and leaseback cu birourile statului
– aministie penala pentru pentru dosarele de natura economica in schimbul unui procent din prejudiciul teoretic
– inchiderea contractelor de privatizare ramase la AVAS in schimbul unui procent
– reducerea fiscalitatii pentru impulsionarea economiei
– reducerea drastica a personalului din administratiile publice centrale si locale

Noii camatari

In 1989, sistemul bazat pe proprietate publica si piete controlate s-a prabusit. Tarile comuniste au trecut la celalalt sistem cunoscut: proprietate privata si piete libere nereglementate.

Istoria a aratat ca eficienta proprietatii private este semnificativ mai mare decat a proprietatii publice. Cred ca e o chestiune asupra careia dezacordurile sunt minime.

Din pacate, criza in care a intrat lumea (pornind de la criza subprime din SUA) este putin inteleasa. Ea este atribuita pietelor libere. Foarte putine persoane au adus in discutie faptul ca pietele libere pot fi reglementate sau nereglementate. Falimentul nu este al pietelor libere. Este al pietelor libere nereglementate. Si nici macar in toate domeniile, ci doar in cele in care raporturile dintre cele 2 parti contractuale sunt dezechilibrate.

Si acum, exemplul din Romania: sistemul bancar. Sistemul bancar este unul in care raporturile dintre banca (creditor) si cetatean/firma (debitor) sunt net in favoarea bancii. Domeniul este vag reglementat si complet nereglementat in cel mai important element al contractului: pretul contractului.

Pretul contractului din contractele de credit este stabilit, cel mai adesea, pornind de la o dobanda de baza a bancii (denumirile sunt diferite de la banca la banca). Dobanda de baza nu este legata de nici un indicator extern. Ea este exclusiv sub controlul bancii. Virtual, banca poate decide ca dobanda de baza este de 50%. Sau de 100%. Sau de 1000%. La limita, banca te poate anunta ca tot ce este al tau, este de maine al ei. Drumul spre abuzuri este larg deschis.

Bancile au devenit noii camatari. Nevoia de reglementare a domeniului este acuta. Pretul contractului trebuie sa fie determinabil (daca memoria nu ma inseala, exista chiar o prevedere in acest sens in dreptul comercial sau in dreptul civil). Altfel, milioane de debitori de buna credinta (persoane sau firme) sunt la mana unui grup restrans de camatari cu gulere albe. BNR-ul ar trebui sa fie mai activa si sa propuna o reglementare in acest sens. Si, daca BNR-ul nu o face, societatea civila ar trebui sa preia initiativa.

Nu e vorba de populism. E vorba de a mentine pietele functionale. Iar o piata reglementata este de preferat uneia controlate. Intotdeauna.

Bancile pot face cat profit vor si pot. Dar in limitele contractului si legilor, nu bagand mana adanc in buzunarul debitorilor.

UPDATE 1: Dan Popa (hymerion) abordeaza subiectul intr-un mod mai relaxat

UPDATE 2: 800 de reclamatii la ANPC privind serviciile bancare in 2009

UPDATE 3: Distrusi de banci

Guvernul: Hai sa ne batem un pic joc de proprietatea privata!

Cu ocazia alegerilor din noiembrie anul trecut, spuneam ca programele politice ale PDL si PSD sunt similare si ca, printre altele, ambele au alergie la proprietatea privata (link):

Ambele partide sunt promotoarele unui rol extins al statului in economie. Probabil ca vor face anumite privatizari partiale, insa ce este firma de stat in 2009 va fi si in 2013. Si probabil, la fel de prost gestionate.

Ambele partide sunt alergice atunci cand este vorba despre respectul dreptului la proprietate.

Din pacate, am avut din nou dreptate.

Astfel, in ultimele doua zile, noul guvern a dat doua lovituri proprietatii private:

In primul caz, a decis, confrom ZF, sa transfere participatia de 53% la Antibiotice Iasi de la AVAS (adica de la agentia guvernamentala a carei scop este tocmai valorificarea activelor statului) la Ministerul Sanatatii. Ca tot nu avea dl. Bazac, ministrul sanatatii, ce sa faca. Antibiotice Iasi va fi declarata “unitate strategica” si va face parte dintr-o viitoare “Companie Nationala a Medicamentului”. Firma va produce medicamente ieftine pentru toti, iar profiturile vor fi reinvestite in firma.
Evident, actionarii minoritari au luat act de decizie si au inceput sa-si vanda repede actinunile in firma, ca tot era BVB-ul pe verde. In acest fel, actionarii si-au spus parerea in ceea ce priveste viitoarele profituri ale firmei, dar si despre modul in care actionarul stat ii trateaza

Al doilea caz se refera la Fondul Proprietatea (FP). Acest fond a fost constituit in vederea compensarii celor carora le-au fost confiscate proprietatile de catre regimul comunist si nu au putut fi compensati in alt mod. Valoarea activelor fondului trebuie sa corespunda cu valoarea compensatiilor, fostii proprietari detinand actiuni la Fond. Insa de vreo 4 ani, desi are o retea stufoasa de functionari, statul nu a reusit decat sa aloce 30% din actiunile la Fond fostilor proprietari. Restul de 70% il detine statul si, cu siguranta, ne va apunca 2012 si tot statul va fi actionar majoritar.

Oricum, problema la FP este ca, desi activele au scazut datorita scaderii Bursei, totusi firma a reusit, printr-un artificiu contabil, sa fie in pozitia de a distribui dividende. Desigur, statul a luat 70%, adica 40 de milioane de euro. Eu stau si ma intreb: in conditiile in care aceste active sunt destinate fostilor proprietari iar statul nu a reusit sa aloce actiunile FP, nu cumva FP nu ar trebui sa distribuie dividende? Distribuindu-si dividende din activele FP, statul si-a insusit banii actionarilor de drept, adica tot aceiasi (sau urmasii lor) care au avut de suferit acum 60 de ani.

PS. Am urmarit, fascinat, telenovela despre aderarea la PDL a jurnalistului Traian Ungureanu. Desigur, dl. Ungureanu este liber sa faca ceea ce doreste, precum fostul sau coleg de la Cotidianul, Sever Voinescu. Vor lupta ei din interiorul PDL, alaturi de fostul Ministru al Finantelor, Ionut Popescu (actionar la FP, printre altele) si alaturi de alti fosti liberali pentru ca actualul Guvern sa respecte un drept precum cel la proprietate? Pana acum nu am auzit nimic…

Car de 19 miliarde inaintea boilor

Incep cu un anunt: azi s-au implinit 2 ani de cand am inceput acest blog! Desi a plecat de la ideea de club de discutii pe tema bunei guvernari a companiilor, blogul s-a transformat destul de rapid intr-o discutie despre buna guvernare in general. Nu intamplator, colaboratorii blogului (Claudiu, Bogdan, Dragos si Andrei, carora le multumesc) au impins discutia bunei guvernari catre functionarea institutiilor, catre educatie, catre decizia politica si catre sistemul bancar.

Agenda publica a fost dominata in ultimele saptamani de faimosul imprumut pe care Romania l-ar lua de la FMI, imprumut in valoare de 19 miliarde de euro. Sau dolari. Oricum, este o cifra uriasa care se traduce in circa 1.000 de euro pe cap de cetatean sau circa 4.000 de euro pe cap de salariat sau 8.000 de euro pe salariat productiv. Ne permitem asa ceva? Raspunsul este: da, dar doar din punct de vedere teoretic: Romania are un grad de indatorare mic, deci ne-am putea permite sa ne imprumutam.

Sa vedem insa la ce va fi folosit acest imprumut. Sunt cel putin 3 motive principale pentru care Romania nu ar trebui sa-l ceara:

Primul motiv tine de destinatie: vor fi folositi acesti bani pentru infrastructura, pentru educatie? Investitiile in aceste doua domenii duc la crestere economica, deci la cresterea taxelor. In urma cresterii taxelor, imprumutul poate fi rambursat. Raspuns la testul destinatiei este: NU.

Al doilea motiv tine modalitatea sa de functionare: Cele 19 miliarde vor intra direct in rezerva BNR si vor putea fi accesati de catre guvern sau de catre banci (prin reducerea rezervelor minime obligatorii):

In primul rand, institutiile statului nu sunt reformate si nu vor fi reformate, in ciuda declaratiilor – frumoase dealtfel – ale primului ministru, pardon, ale presedintelui Romaniei. Da, l-am aplaudat – si il aplaud inca – pe dl. Basescu pentru declaratiile privind rolul statului in economie si in ceea ce priveste functionarea institutiilor. Insa, concret vorbind, nu s-a facut nimic si nici nu am niciun motiv sa cred ca se va face ceva. Inca de la instalare, guvernul PDL – PSD s-a remarcat printr-o desconsiderare grava a conceptului de buna guvernare. Stiti ce se va intampla cu banii accesati de guvern (datorita deficitului bugetar enorm)? Se vor RISIPI !!

In al doilea rand, desi BNR va pune conditii ca bancile romanesti sa nu-si finanteze bancile mama din Austria sau Italia sau Grecia, etc, totusi, bancile romanesti pot finanta sucursale de multinationale care vor putea transfera usor bani la firmele mama (care nu vor atrage fonduri la centru, ci local).

Al treilea motiv este cel al obiectivului de curs: este destul de clar ca Guvernul si BNR au alergie la un curs de schimb extrem de volatil. Insa nimeni nu a impiedicat si nici nu impiedica autoritatile sa grabeasca procesul de aderare la euro. Desigur, se ridica intrebarea, care ar fi un nivel corect al cursului leu / euro. Este o intrebare de 19 miliarde de euro, insa nu cred ca ne permitem un asemenea risc.

In loc de concluzie:

Romania are nevoie de 10, poate 20 de miliarde de euro. Insa pentru programe concrete, tangibile, in investitii pentru viitor, investitii ce vor plati de de la sine. Insa, inainte de a accesa chiar si acesti bani pentru investitii, trebuie ca vointa politica sa fie clara pentru o mai buna guvernare. Actualul guvern a inceput cu stangul, nu cred ca putem sa acceptam sa-i facem un cadou cu zece zerouri.


Taguri