You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for February, 2009


Uniunea Europei de Est

Prin natura serviciului pe care il am, imi petrec zilele de lucru intre Estonia si suratele ei Baltice si Cehia, intre Slovenia, Bulgaria si alte tari din Estul Europei.

In Bulgaria, marti, 3 martie, este zi libera. Sarbatoresc “Ziua Eliberarii” de sub turci, eliberare la care Romania a pus serios umarul in 1877. Fiind zi libera, multi merg care la munte, care in strainatate. Si nu stiu de ce, nu am fost suprins cand am aflat ca unii organizeaza excursii in Romania: la Brasov si Bran, la Bucuresti sau la cumparaturi in Bucuresti.

In Sofia am auzit vorbindu-se destul de mult romaneste. Dar nu de catre cetateni care spala parbrizul la intersectii, ci in restaurante, hoteluri, in mall sau la aeroport. Sunt destule multinationale care eu sediul regional la Bucuresti iar manageri din Romania merg in control in Bulgaria.

Vroiam sa dezvolt aceste relatii intr-un articol. Insa Sorin Paslaru de la ZF a scris deja un articol excelent pe tema asta, recomand lectura. Iata un mic paragraf:

Est-europenii au gasit (de fapt au fost fortati sa gaseasca, la fel ca si in cazul gazului) un nou prilej in care sa-si aminteasca ca sunt vecini.

Pentru prima data dupa 1990, guvernatorii bancilor centrale din Ungaria, Polonia, Cehia si Romania, tari care impreuna au peste 85 de milioane de locuitori si un PIB de aproape 1.000 de miliarde de euro, adica un sfert din cel al Chinei si de trei ori mai mare decat cel al Greciei, au luat o pozitie comuna fata de devalorizarea monedelor locale.

In continuare, la initiativa Poloniei, Ungaria, Romania, Cehia, Slovacia, Bulgaria si tarile baltice se vor intalni la Bruxelles duminica, 1 martie, inaintea summit-ului UE, pentru a stabili o pozitie comuna.

Diferenta de atitudine. Si de eficienta.

Cu ceva timp in urma, criminalitatea in unele zone de la periferia Parisului atinsese cote alarmante. Presedintele francez a luat decizia de a desfasura Legiunea Straina in acele zone. Populatia a fost prevenita. In doar cateva saptamani, zonele au devenit din nou sigure. Fara scandaluri de presa si fara campanii “Afara cu strainii din Franta!”. Autoritatea a identificat problema, a gasit solutia si a aplicat-o.

Criminalitatea in Italia este la cote ridicate. Dar, in loc de a identifica problema, a gasi solutia si a o aplica, autoritatea italiana prefera sa urle in presa impotriva strainilor. Propune pseudo-solutii impregnate de o viziune fascista. In loc de a rezolva o problema, autoritatile italiene o amplifica. Ele insele au devenit o parte a problemei.

O problema cu similaritati frapante este abordata cu atitudini diferite. Si, in final, cu eficienta diferita. In Franta, autoritatile au fost preocupate de rezolvarea problemei. In Italia, de a-si arata muschii si a mai face un pic de propaganda electorala.

Referendum pentru Rosia Montana

S-a discutat enorm pe tema proiectului Rosia Montana. ONG-urile, ajutate de institutii puternice, precum Academia Romana, au reusit pana acum sa opreasca acest proiect. Daca eforturile pentru impiedicarea acestui proiect ar fi fost repetate pentru a evita mutilarea unor orase precum Bucurestiul sau ale altor zone, probabil ca acum am fi avut un sector al turismului de 10 ori mai mare.

Nu am fost la Rosia Montana. Stiu de aceasta localitate de la lectiile de geografie economica unde am invatat ca la Rosia Montana se produce aur.

Criza economica trebuie sa redeschida discutia privitoare la Rosia Montana. Numarul de turisti in acea zona este aproape zero, pretul aurului este la niveluri extrem de ridicate iar economia se afla in criza. Locuitorii din zona par a fi mai degraba favorabili continuarii traditiei de exploatare a aurului din zona decat unui ipotetic turism rural. Atata timp cat regulile de mediu acceptate de UE sunt respectate, nu vad de ce acest proiect trebuie oprit (el poate continua cu statul sau cu alta firma, nu neaparat cu Gabriel Resources) .

Cred ca societatea nu a avut inca un cuvant de spus. S-a discutat mult – pro si contra – pe marginea acestui proiect insa nu cred ca societatea a reusit sa auda si o opinie obiectiva. Si pentru ca acest proiect a generat atata pasiune, cred ca cel mai corect mod de a decide pe seama lui ar fi modelul elvetian: prin referendum.

.

Cum se elimina datoria privata a Romaniei

Unul dintre motivele pentru care leul s-a depreciat atat de repede si atat de mult in ultimele luni apare destul de clar in rapoartele agentiilor de rating de saptamana trecuta.

Aceste rapoarte lasa se se inteleaga ca tari din Europa de Est, printre care si Romania, nu ar putea sa-si onoreze datoria externa privata pe termen scurt. Datoria privata pe termen scurt, scadenta in 2009 este de 100 miliarde de euro (plus sau minus).

La inceputul acestui deceniu, firme cu capital strain au inceput sa investeasca in Romania. Modul cel mai extins a fost acela de a constitui o firma romaneasca cu un capital social mic cu restul investitiilor derulandu-se prin imprumuturi. Din punct de vedere formal, cel mai avantajos mod de imprumut este cel pe termen scurt, cu imprumutul reinnoindu-se la scadenta.

Asadar, din punct de vedere al bilantului firmei cu sediul in Romania, apar inregistrate ca active in principal active pe termen lung (terenurile achizitionate, imobilele, utilaje, echipamente, alte mijloace fixe) iar ca pasive sunt inregistrate pasive pe termen scurt, de obicei catre firma mama (straine). Din punct de vedere al bilantului individual al firmei mama, activele sunt imprumuturile pe termen scurt catre filiala din Romania. In schimb, in bilantul cosolidat al grupului care contine atat firma mama cat si firma din Romania, imprumutul dintre cele doua entitati se elimina, bilantul consolidat continand activele pe termen lung ale filialei din Romania.

Daca o firma mama ii cere filialei sa-si plateasca integral datoriile, filiala va vinde activele pe termen lung probabil pe pierdere si, daca avea si capitaluri proprii negative, atunci va intra in faliment. In acelasi timp, firma mama din strainatate va inregistra pierderea si ar putea sa intre si ea in dificultati cu bancile din tara mama. Ca tara, Romania va suferi doar din diminuarea activitatii economice.

Insa de ce si-ar schimba o firma strategia pentru Romania? Daca o firma este in pierdere iar piata romaneasca este mult prea mica si prea competitiva, multe firme isi vor inchide portile, asa cum s-a intamplat deja. Insa asta va ajuta celelalte firme care isi vor mari cota de piata si profitabilitatea. Sa presupunem ca o firma care se va inchide are credite direct la o banca locala. De obicei, bancile acorda aceste credite atat cu garantii reale si / sau cu garantii din partea firmei mama. Asta inseamna ca pierderile bancii locale sunt minime.

Indicatiile de pana acum din economie arata ca datoria pe termen scurt se va reinnoi. Firme precum Dacia sau firme din retail au anuntat continuarea proiectelor de investitii. In plus, nu exista niciun exemplu semnificativ de imprumut care sa nu fi fost reinnoit.

Teama agentiilor de rating sau a altor institutii financiare internationale ca tari precum Romania, Cehia sau Polonia nu ar fi in stare sa-si plateasca datoria externa le consider, asadar, mult exagerate.

Afacere cu mere

In urma cu doua luni, dupa ce am cumparat cateva carti, am luat ceaiul la Carturesti. O buna prietena mi-a recomandat un suc de mere. Special. Am cerut, nu mai avea. In schimb mi-au adus o sticla goala sa vad eticheta.

Sucul de mere respectiv este un produs ecologic, produs la Mălâncrav. Este o intreaga istorie in jurul acestui produs. Astfel, Mihai Eminescu Trust (va recomand sa apasati pe link) al Printului Charles al Marii Britanii a cumparat o livada de 100 de hectare in localitate:

A fost salvată şi revitalizată livada de peste 100 de hectare de meri şi pruni, care acum este certificată ecologic şi produce suc natural de mere, vîndut în restaurante, baruri şi hoteluri în toată ţara; hala de producţie a fost adusă la standarde moderne, oferind 5 locuri de muncă permanente şi alte peste 20 temporare în sezonul de toamnă.

Initiativa a fost remarcata si de Dan Tapalaga, care scria intr-un reportaj din zona:

Acum, livada pare o povara, dar situatia s-ar putea schimba insa radical din 2008, cind Fundatia va avea, teoretic, posibilitatea sa acceseze fonduri UE. Pentru culturile ecologice certificate, subventia variaza in functie de produs intre 1000 si 7000 de RON pe hectar.

Prin urmare, livada de la Malancrav ar putea primi, dupa integrare, un ajutor financiar de cel putin 30.000 de euro pe an pentru cele 108 ha.

Nu stiu daca livada a obtinut fondurile europene. Insa asta este mai putin important.

Importanta mi se pare initiativa economica privata: un produs ecologic, de nisa, cautat. Succesul acestui produs? Povestea din jurul sau. Lumea il cauta (si in cazul meu nu il gaseste — si nici nu il gusta 🙂 , dar ii face reclama gratuita)

Iar livada face parte dintr-un program mai larg, de promovare a patrimoniului cultural si natural al tarii noastre si care nu face decat sa incurajeze turismul rural (inclusiv cu numerosi turisti straini).

Iata ce mai face acest ONG:

– prin programul de pregătire profesională, 40 de oameni din mai multe sate au primit diplomă de zidar sau dulgher, meserii pe care le pot practica acum în toată ţara. Mai mult, cu ajutorul nostru, două dintre cele mai bune echipe de muncitori-constructori, care au învăţat cu profesori şi specialişti din Anglia, Germania şi România, şi-au înfiinţat propriile firme şi au creat locuri de muncă pentru mai mult de 25 de oameni
– 105 clădiri din satul Viscri (biserica, şcoala, case particulare sau de stat, porţi, garduri, hambare şi curţi) au fost reparate şi îmbunătăţite; alte 82 de clădiri (inclusiv 4 biserici fortificate săseşti şi două biserici ortodoxe) au fost restaurate parţial sau total în alte sate din comunele Buneşti şi Saschiz
– Satul Viscri a fost prezentat în mai multe publicaţii şi ghiduri turistice din România şi din alte ţări (Franţa, Marea Britanie etc.) astfel încît numărul turiştilor care vizitează şi stau în Viscri depăşeşte 30-40 pe zi în sezonul de vară
– Este în curs de restaurare (şi va fi finalizat în cursul acestui an) conacul Apafy, localizat lîngă biserica fortificată evanghelică din sat, care prin valoarea sa istorică şi culturală va deveni o atracţie turistică importantă
– etc

Romania are un potential turistic enorm. Sa ne imaginam ca astfel de proiecte ar fi prezente in toate localitatile Romaniei. Daca ar fi asa, Romania nu ar mai fi pe ultimul loc din Europa in ceea ce priveste sectorul turismului in economie. Turismul ar putea deveni usor un motor economic ce are nevoie de forta de munca, atat de util si in conditii normale, nu numai de criza. In plus, turismul rural ar putea reduce diferentele dintre cele doua Romanii (cea urbana si cea rurala, atat de departate), ar putea reduce emigratia.

Initiativa guvernului cu tichetele de vacanta are anumite merite. Insa daca as fi Ministrul Turismului si as putea sa decid, as alege proiecte de dezvoltare durabila precum cel al fundatiei Mihai Eminescu. Este mai usor insa sa arunci cu bani decat sa ajuti la dezvoltarea unui proiect pe termen lung, nu-i asa?

Rasismul – dam ceasul inapoi cu 70 de ani?

Multi au atribuit venirea nazismului in Germania in 1933 pe seama crizei economice din 1929 – 1933.

Azi suntem in plina criza economica internationala. Protectionismul, nationalismul economic au revenit.

Pe buna dreptate, oamenilor le e teama de nesiguranta, le e teama ca isi vor pierde locurile de munca, le e teama ca isi vor pierde locuintele si, ca atare, ca vor avea probleme in familie.

Si acum, ca si in anii ’30, se aud din ce in ce mai puternic acele voci care gasesc vinovati in afara tarii. Azi sunt de vina muncitorii straini sau Uniunea Europeana cu regulile ei… In anumite tari, precum Italia, agenda publica pare a fi programata si se vorbeste in fiecare zi despre tot soiul de crime comise de straini. De exemplu, telejurnalele RAI1 (primul canal public italian) incep de obicei cu o stire politica. A doua stire, invariabil, este despre o crima oribila comisa, cum se poate altfel, de catre straini. Urmarind telejurnalele RAI1 din ultimele luni, nu prea am vazut criza economica in Italia, mafia este un mit din filmele americane. Roberto Maroni, ministrul de interne asociaza in direct un viol de o parte a rezidentilor din Italia si anume: rezidentii straini. Astfel, in noua lege pe care o va propune impotriva violatorilor o masura importanta va fi intarirea controalelor fata de straini.

Cum este posibil ca intr-o tara ce se considera democratica, precum Italia, un ministru sa faca o astfel de legatura intre violuri si straini? Culmea este ca RAI1 nici macar nu observa deficitul de democratie in care se complace. Nu l-a observat nici macar in cazul Mailat de acum mai bine de 1 an cand actualul presedinte al Camerei Deputatilor, Fini, a declarat nici mai mult nici mai putin ca tiganii nu ar fi oameni.

Tot acelasi ministru Maroni propune castrarea violatorilor. Oare cat timp va trece pana cand va propune castrarea strainilor? Si daca pentru violatori propune castrarea, oare de ce nu propune si pedepse corporale dure pentru grupul de circa 20 de indivizi care au atacat ieri, drept represalii pentru viol, patru romani nevinovati? Oare trebuie sa le taiem mainile acestor 20 de indivizi?

Insa ceea ce ma insapaimanta si mai tare este faptul ca in multe spatii publice se fac din ce in ce mai clar auzite mesaje rasiste impotriva tiganilor. Chiar si pe comentarii la articolele hotnews.ro. Credeam ca dupa eliminarea PRM din parlament extremismul in Romania va disparea incet-incet. Se pare ca m-am inselat.

Ilegalitatile comise de o persoana nu pot fi atribuite intregii comunitati din care acea persoana face parte. Daca in acea comunitate exista o proportie – dovedita statistic, si nu pe baza unor prejudicii – peste medie de ilegalitati, trebuie vazute cauzele. Iar cauzele sunt, de cele mai multe ori: saracia sau lipsa de educatie in raport cu media in societate. Ei bine, asta trebuie sa faca politicienii si autoritatile in general: sa intervina, sa elimine saracia si sa imbunatateasca educatia in cadrul acelor comunitati. Iar asta inseamna rabdare si resurse. Insa avem doua posibilitati: ori rezolvam problemele, ori riscam sa dam ceasul inapoi cu 70 de ani.

PS1. pe acest blog comentariile rasiste nu isi au locul.

PS2. vezi fragment din “Judgment at Nuremberg”

Un pic de blogsitting: inflatia, Austria, Ungaria, AVAS, etc

1. Inflatia pe ianuarie 2009 a fost de 1,20%. De remarcat este faptul ca 0,40% (adica o treime) vine din serviciile de telefonie (unde majortiatea contractelor cu clientii nu sunt in lei).

2. Ministrul austriac de finante a vizitat Europa de Est saptamana trecuta in cautarea unui sprijin pentr uplanul sau de salavare a bancilor din Austria cu prezenta in Est. A fost intampinat cu raceala. Vom vedea exact magnitudinea problemelor in circa doua saptamani, atunci cand banci precum Erste vor publica raportul pe 2008.

3. Ungaria a marit TVA de la 20% la 23%. In acelasi timp (stire pe care nu am verificat-o inca) va reduce cheltuielile pe forta de munca. Eu cred ca magazinele romanesti de pe granita cu Ungaria vor avea mai multi clienti din tara vecina.

4. Noul presedinte al AVAS a lansat ideea (prezenta de multe ori si pe acest blog) de privatizare a AVAS prin listare. Eu ii urez succes si promit ca il voi aplauda cand AVAS se va lista la BVB.

5. Fondul Proprietatea (FP), lansat de o eternitate, este inca detinut de stat in proportie de 70%. Ma intreb, daca statul ar rezolva mai repede problema FP, cat de mare va fi economia la buget (caci in fiecare judet exista functionari care se ocupa de dosarele de retrocedare).

6. Flotare logica: daca statul da afara 20% din functionari, ce se intampla cu spatiul lasat astfel liber? Adica cu birourile? Nu ar fi mai bine ca aceste birouri sa-si schimbe destinatia, de ex. prin transferarea lor catre ANL sau Ministerul Invatamantului (pentru locuinte pentru a atrage profesori) sau catre spitale (pentru a atrage doctori rezindenti).

7. SIF-urile platesc lipsa de strategie prin pretul pe actiune extrem de scazut. Singurii care nu patesc nimic sunt insa directorii care, din cauza legilor privind actionariatul SIF-urilor, isi mentin permanenta indiferent de rezultate.

Criza universităţilor româneşti

În discuţia despre impactul crizei financiare asupra învăţământului românesc se vorbeşte aproape exclusiv despre salarii, despre chestiunile ce privesc personalul didactic sau despre costurile de funcţionare a sistemului. Iar în toată povestea asta există nişte actori instituţionali ce strălucesc tocmai prin absenţă. Dar paradoxală nu este doar lipsa de reacţie sau de atitudine cât faptul că respectivele organizaţii au chiar un rol cheie în peisajul economic al vremii.

Semnalam cu ceva vreme în urmă doar una dintre feţele problemei. Bugetul de stat a fost generos iar universităţile n-au ratat momentul. S-au făcut investiţii serioase în modernizarea spaţiilor de învăţământ, achiziţii de material didactic, mobilier sau instrumentar de specialitate etc., ba chiar cunosc locuri unde practic s-au reabilitat localurile aproape de la 0. Motiv suplimentar de mândrie pentru administratorii universitari, pe lângă accesarea finanţărilor externe, au început să funcţioneze mecanisme de tip antreprenorial prin care „s-au făcut dotări”.

Dar puţine dintre cheltuieli au vizat creşterea performanţei universitare… Preocupările reale pentru inserţia socio-profesională a absolvenţilor sunt sporadice şi lipsite de consistenţă. Rezultatele cercetării concretizate în producţia de conţinut ştiinţific sunt mediocre. Brevetele de invenţii sau patentele comerciale (în cazul specializărilor tehnice) puţine şi foarte puţine. Reuşitele academice, absente. Iar dacă se întâmplă cumva să existe, atunci sunt rodul eforturilor personale, nicidecum al unuia de tip instituţional, arareori strategic. Şi oricât ne-am amăgi, creşterea vizibilităţii internaţionale rămâne doar un obiectiv de realizat…

Funcţionează însă legea compensării. Chiar zilele trecute citeam despre noi dosare penale deschise pe numele unor profesori universitari. Sau despre cazuri câştigate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de alţi profesori împotriva instituţiilor din care provin. Sau despre practicile incorecte sau lipsite de onestitate ce abundă în instituţiile noastre, indiferent că este vorba despre fraude intelectuale, despre politici manageriale, despre proceduri de achiziţii, de gestiune a resurselor financiare şi umane. Şi nu în ultimul rând, despre un iluzoriu act didactic de calitate. La care se adaugă exerciţii de imagine şi desuete campanii de relaţii publice.

Nu ascund că mi-aş fi dorit să urmăresc o dezbatere încă inexistentă în mediile româneşti apropo de subiect. Sau o discuţie despre consumul (haotic) ce depăşeşte capacitatea şi profitabilitatea unui serviciu public aşa cum este sistemul de învăţământ.

Cu una sau două excepţii, încă aştept să aud/citesc despre administratori universitari îngrijoraţi şi de altceva decât de îngheţarea posturilor sau a concursurilor pe poziţii didactice. De pildă, ar fi fost interesant să aflăm care sunt rezultatele ce justifică actualul consum (investiţiile patrimoniale)… Sau în ce fel numărul şi capacitatea profesională a absolvenţilor au un aport la menţinerea unei slabe productivităţi în domeniile de specializare. Sau, pe de altă parte, care sunt acei absolvenţi valorizaţi şi valorificaţi în România? Şi, în condiţiile date, cum justifică membrii corpului academic capitalul de încredere de care se presupune că au nevoie?

Pentru că (nu numai) la vreme de criză economică, investiţia în credibilitate e singura care contează.

Caciula austriaca. Caciula bancilor.

Ministrul austriac de finante va face in saptamana care tocmai a inceput o vizita in tari din Europa de Est, inclusiv in Romania, domnia sa va cere sprijinul statelor din regiune pentru planul austriac de sprijinire a bancilor din regiune.

Nu este clar ce contine acest plan si care se doreste a fi contributia Romaniei. Personal, banuiesc ca ministrul austriac va veni cu caciula intinsa in care va dori sa bage niste miliarde de euro sub forma de imprumuturi pentru Erste si Raiffeisen, sau garantii guvernamentale sau achizitii de active riscante ale acestor doua banci sau achizita din partea Romaniei a unor actiuni preferentiale in cele doua banci. Aceste sume ar putea veni direct sau indirect (via UE) din partea Romaniei.

Dupa caderea cortinei de fier in 1989, Austria a beneficiat din plin de existenta unor noi piete in estul Europei. Se afla in cea mai buna pozitie (atat datorita geografiei dar si datorita legaturilor culturale si istorice): bancile austriece s-au transformat in multinationale, aceeasi cale a fost urmata si de catre alte sute de firme austriece, de la industria mobilei si pana la energie. Cele mai importante transferuri de la stat catre mediul privat au fost catre doua firme austriece: Petrom este acum controlata de OMV iar BCR de catre Erste Bank.

Practic, Austria – atat prin mediul de afaceri, cat si prin interventia statului austriac – si-a creat o infrastructura economica impresionanta in afara tarii de origine. Astfel, Petrom isi construieste un sediu central in valoare de aproximative 100 de milioane de euro prin intermediul unei firme austriece; tot Petrom a vandut catre Raiffeisen Evolution un teren de 11 hectare in Straulesti contra unei valori de 90 de milioane de euro; Vienna Insurance a achizitionat divizia de asigurari a BCR (controlata de Erste Bank), s.a.m.d.

Aceasta infrastructura economica austriaca din afara Austriei, a garantat locuri de munca noi si mult mai bine platite in Austria, in special in sediile centrale ale acestor noi multinationale dar si in servicii noi cu valoare adaugata mare in Austria (avocati, contabili, etc).

Desigur, a avut de beneficiat si Romania: ca dovada cresterea economica neintrerupta si rapida din ultimii 10 ani.

Insa aceasta expansiune ambitioasa a Austriei nu putea sa fie fara costuri. Iar criza financiara actuala ii prezinta decontul. Austria este nevoita sa-si recapitalizeze bancile. Activele bancilor austriece depasesc PIB-ul Austriei, multe dintre aceste active se afla in Europa de Est. Iar o depreciere de, sa zicem, 20% a valorii acestor active ar avea un impact substantial asupra economiei Austriei.

Trebuie ca Romania sa intinda o mana bancilor austriece?

Raspunsul pe scurt este: in principiu, NU.

Din pacate, bancile – principalele vinovate ale acestei crize – nu dau deloc dovada de modestie. Astfel, solutiile pentru salvarea lor sunt prezentate de catre banci drept “ajutor” pentru Romania. Atunci cand tu, ca banca, mergi sa ceri bani de la cineva nu cred ca este inteligent sa-i dai lectii sau sa-l tratezi cu condescendenta. Ci ar trebui sa fii mai modest, sa bati la usa, sa-ti scoti caciula de pe cap si sa te stergi pe picioare inainte de a intra.

Personal, nu cred ca bancile austriece se vor retrage din Romania: pe de o parte pentru ca au investit enorm in filialele romanesti, pe de alta pentru ca aceste filiale sunt inca profitabile si au o cota de piata impresionanta. Iar daca vor sa se retraga, atunci intr-adevar statul ar putea achizitiona activele lor din Romania (de ex. o renationalizare a BCR), dar la o valoare corecta, de piata, dar doar in cazul in care nu se poate gasi o solutie privata. Locul bancilor austriece va fi luat de catre alte banci, eventual romanesti, eventual de stat. Nu de alta, dar o initiativa economica ce are nevoie de finantare nu este interesata de nationalitatea fondurilor atrase: austriece, franceze, italiene sau romanesti.

Raspunsul ar fi: restructurarea

Bancile isi pot ajusta costurile. Angajatii de la banci sunt cei mai bine platiti dintr-o economie, atat in Romania cat si in alte tari. Nu-mi este clar de ce. Multi spun ca functionarii bancari sunt cei mai bine platiti dintr-o economie pentru ca au grija de banii familiilor si firmelor. Este un argument cu care nu sunt de acord. Pe de o parte pentru ca am vazut cat de bine au avut grija… Pe de alta, nu cred ca este normal ca o functionara oarecare sa castige mai mult decat un sofer de RATB (care are totusi pe mana viata calatorilor) sau decat un invatator (care are totusi responsabilitatea educatiei viitorului acestei tari) sau decat a unui medic rezident (care totusi are grija de sanatatea sau viata unui om).

Adica, in cazul in care statul ar ajuta sectorul bancar, de ce sa accepte salarii mult mai mari in acest sector decat in educatie sau in sistemul medical?

Astfel de discrepante au facut ca tinerii sa fie mai interesati de un loc de munca in sectorul financiar decat in invatamant sau sanatate. In plus, usurinta acordarii creditelor in ultimii 5 ani au dus la o explozie a preturilor activelor iar multi romani cred ca se poate trai la infinit, pe picior mare, din specula. Cred ca trebuie sa revenim la normal.

Cred ca este momentul ca bancile sa-si schimbe cultura. Sa devina mai mici, mai modeste. Si mai profesionale.

Este importanta nationalitatea? Si din nou despre numiri politice in economie.

Ultimul numar al revistei The Economist are pe coperta titlul “The Return of Economic Nationalism”.

Tendintele nationaliste sunt accentuate de criza economica. Politicienilor le este mai usor sa dea vina pe straini, sa gaseasca vinovati in alta parte decat sa spuna lucrurilor pe nume si sa se apuce de treaba. Multi politicieni poate chiar cred ca favorizand produsele locale in dauna unor produse de import (de obicei mai ieftine si/sau mai bune) poate fi o solutie.

Criza din 1929 – 1933 arata ca protectionismul adanceste criza.

Aplicand logica protectionismului si in anul 2009, vom obtine acelasi rezultat: pentru ca va scadea comertul international, multe activitati din domeniul transportului, comertului, productiei, etc vor cadea. In plus, resursele, capitalul, forta de munca, etc nu sunt utilizate in cel mai eficient mod. Nu numai Adrian Nastase sau Traian Basescu sau alti politicieni romani au avut declaratii protectioniste. Dar am vazut si declaratii similare ale unor ministri spanioli, oficiali italieni, francezi. Am vazut si greve spontane ale muncitorilor britanici impotriva unor muncitori italieni sau portughezi care au obtinut contracte in Marea Britanie; am vazut si planul anticriza al noului presedinte american Obama unde erau favorizate in mod clar firmele americane.

Revenind la Romania. Saptamana care tocmai se incheie a fost dominata in presa romaneasca de procesul de la Haga in privinta delimitarii platoului continental al Marii Negre intre Romania si Ucraina. Din echipa romaneasca au facut parte si cativa avocati britanici si francezi; multi comentatori considera ca experienta si efortul acestor specialisti a fost esentiala in succesul diplomatic.

In acelasi timp, citesc ca la Posta Romana a fost demis fostul director general pentru a fi numit alt director general pe linie de partid. Caci experienta sa de consilier judetean la Suceava sau profesia de profesor de economie la un liceu din Suceava nu cred ca ar fi suficiente pentru a conduce o firma precum Posta Romana cu 30.000 de salariati si cu venituri de jumatate de miliard de euro.

Oare nu se putea gasi un om care sa aiba o experienta adecvata? Si daca nu se gasea in Romania, nu putea fi gasit un manager strain? Oare de ce nu am repeta experienta de la Haga si pentru conducerea unor firme precum Posta Romana?

Soarta IMM-urilor in Romania? Sub perfuzie si cu tub de oxigen.

Spuneam in articolul precedent ca IMM-urile orientate catre piata interna reprezinta solutia pentru ca Romania sa treaca mai usor peste criza economica iar pe termen lung reprezinta raspunsul pentru sustenabilitatea economica.

Insa sunt IMM-urile intr-adevar incurajate in Romania?

Un comentariu la articolul precedent mi-a atras atentia, iata ce crede Dedalus (editarile imi apartin):

Macro-eco-no-micu” reflecta micro-econo-micu”…

Cu ochii larg deschisi asupra statului, bancilor, multinationalelor si sindicatelor, ne-am intors cu coada ochiului la micul si mijlociul capitalist roman.

Volatilitatea multinationalelor e cunoscuta – se re-loca si concediaza dupa legea profitului. Doar ca o decizie a lor poate lasa un oras intreg prada mizeriei – vezi Pitestiul sau chiar Galatiul.

Cine sa angajeze oamenii in vremuri de criza? Pai, sigur, IMM-urile. Cum le stimulam? Le luam impozite mai mari, le controlam si in … punem haite de inspectori fiscali pe ele sa le amendeza ca nu au palariutza…

Doamne fereste ca o multinationla sa stranute numai! Guvernul ii da pe loc antibioticul ajutorului de stat, toata lume plange la capataiul lor.

Un IMM nu poate plati 2 milioane lei vechi la timp? Sau nu a depus declaratia pishpen batz? Amenda, amenda amenda! Sa-i inchidem, sa-i luam gainile din curte, sa-l spanzuram pe patron si sa-i taiem… creditele!

Uite, totusi domnu” prim-ministru are grija de IMM: promite neimpozitarea profitului re-investit (da, dar din 2009… adica peste un an jumate… timp destul de razgandeala…), promite un fond de co-creditare si sprijin financiar

Sigur, conditiile vor fi indeplinite numai de firmele de pe lista pe care Guvernul o va primi, ghici cine va fi pe lista aia? Da, da, da… Sigur… Micile firme de mezeluri, fabricutele de suruburi sau de mobila mica, atelierele… Vise, taica, vise!

Doamna Vass vorbeste de reducerea economiei subterane… Pai aia e singura care mai tine oamenii in viata!

Ca afacerile corecte sunt mulse de parafiscalitate, formand venituri pe care Guvernul le cheltuie pe un aparat hipertrofiat, cu persoane angajate pe pile si relatii, sau le da pe proiecte de “cercetare’” ale caror rezultate nimeni nu le vede in veci. Cohorte de cercertatori studiaza cum infloreste liliacul, pe salarii de doua ori mai mari decat in mediul privat, firme capusa elaboreaza documentatii pentru infrastructura de fabricat “apa vie”, licitatii cu dedicatie sunt castigate pe milioane de euro, si dupa aia firmele alea copiaza ce s-a facut inintea lor, cu nerusinare etc.

Pai nu e mai simplu sa tai toate aceste robinete de risipa, in loc sa te repezi asupra celor de la care se fura?

E clar, in puscarii vor ajunge victimele, nu hotzii, dupa morala asta: sa furam cat putem, si daca victimele nu ne mai lasa sa furam, hai sa le impozitam!

Prima masura anti-criza ar fi perierea serioasa a licitatiilor si finantarilor guvernamentale- sunt si eu curios sa stiu ce s-a produs in proiectul de portal IMM care a costat 6 milioane de eur.

Vreau sa vad si eu minunatele Master-planuri si “documentatii” produse de asistente tehnice platite cu milioane de EUR, si ale caror rezultate nu sunt disponibile nicaieri pe site-uri.

Sigur, sigur, asemenea contracte de sute de milioane de eur sunt detalii si maruntisuri… Sa ne concentram asupra primariilor care cumpara sfoara de legat dosare sau detergent. Coruptizii! Nenorocittzii! Cum vaduvesc ei tzara de 2 milioane de lei vechi! Aia e coruptia, alea sunt lucrurile importante, nu proeictele de sute de milioane de eur. Acolo lucreaza firme mari, seriaose, alese dupa criteriul cifrei de afaceri. Da.. da… da.

A doua masura anti-criza, din pacate, tot din zona coruptiei o vad: demontare mecanismului de tip “gulere albe” prin care Agentiile de Dezvoltare Regionala controleaza proiectele europene.

Si toata lumea vorbeste depre “capacitare de absorbtie”.

Ma umfla rasul…

O simpla privire asupra proiectelor finantate, selectate de ADR-uri si asupra anunturilor din Sistemul Electroinic de Achizitii Publice, va demonstra existenta acestui mecanism.

IMM-urile sunt deja cu perfuzie si tub de oxigen din cauza unei politici catastrofale de incurajare a concurentei neloaiale, a coruptiei din achizitiile de stat etc.

Ca sa faca ce au de facut, IMM-urile trebuiau incurajate pana acum. Macar sa nu fie incurcate si chinuite.

Da, eu vreau egalitate si pentru catei….

Copiii nostri vor trai mai bine daca vom avea o economie diversificata, flexibila cu un sector IMM sanatos, nicidecum daca vor avea locuri de munca prost platite (sau chiar bine platite) in multinationale care dezvolta know-how in tarile de origine si taie shaibele pe la noi…

Nu sunt impotriva multinationalelor si a globalizarii, sa fiu bine inteles. Spun doar ca NUMAI cu multinationale si firme mari de stat nu avem sanse de dezvoltare.

Legea si politica trebuie sa mearga spre sprijinul IMM, nu spre multinationale si firme mari, pentru ca alea se ajuta si singure. Climatul antrepenoiral acolo se dezvolta, nu in firme mari de stat sau in multinationale.

Masurile luate pana acum au fost doar de fatada in ce priveste IMM. Statul a dat cu o mana si a luat cu doua, a distrus prin metodologii si norme ceea ce legile inca mai propuneau samd.

De-aia eu nu cred ca se mai poate face ceva in urmatorii 20-30 de ani. IMM sunt cum spuneam, pe targa, de unde nu au cum sa mai contribuie la contracararea efectelor crizei.

Criza le va ucide de tot si probabil peste 10 ani vom avea un stat peronist: condus de oligarhi si sindicate aservite, cu economia compusa practic exclusiv din firme foarte mari si cu capital strain sau de stat, o educatie precara si -cel mai grav- sanse slabe de a mai evolua.

Guvernul & BNR: “Dolce far niente”

Rata BNR.

BNR a redus ieri rata dobanzii de politica monetara de la 10.25% la 10%. Am anticipat vinerea trecuta o scadere, insa ma asteptam la o scadere mult mai drastica. Aceasta reducere imi arata indecizie, parca BNR asteapta sa se intample ceva si evita sa actioneze.

Programul anticriza al Guvernului

Am considerat ca planul anticriza initial, strecurat de catre guvern presei, ca fiind un pas inainte, desi timid. Erau incluse masuri corecte precum reduceri de impozite si taxe, capitalizarea anumitor banci, decizii sectoriale, etc. Speram ca salariile si pensiile sa fie cel putin inghetate si guvernul sa ia si alte masuri mai drastice in a taia costuri de la buget. Ma asteptam sa vad si un plan coerent de investitii in infrastructura.

Insa nu am vazut nimic din ce ma asteptam, mai ales in urma discutiilor guvernului cu sindicatele. Din contra chiar.

Programul anticriza este mult prea putin si mult prea tarziu. Si guvernul, ca si BNR, asteapta sa se intample ceva. Sa pice para malaiata. In plus, guvernul a dat dovada de indecizie, isi schimba opiniile si schimba legile de dimineata si pana seara si apoi dimineata urmatoare din nou.

Ce se intampla in economie.

In economie exista incertitudine. Firme mari, precum Petrom, dar si alte firme – cu capital romanesc si strain – anunta reduceri de personal. Familiile, din cauza incertitudinii, amana decizii de investitii (fie ca e vorba de o masina – vanzarile de autoturisme noi au scazut in ianuarie cu 70%; fie ca e vorba de locuinta sau ca e vorba de alte cheltuieli). Datorita scaderii cererii, toate firmele anunta programe anticriza, de reducere de cheltuieli. Ceea ce inseamna alte concedieri. Incertitudinea alimenteaza criza iar criza alimenteaza incertitudinea.

La nivel personal, atat familiile cat si firmele iau deciziile corecte. Insa, desi toate aceste decizii sunt, in mod individual corecte, in ansamblu ne facem rau unii altora.

Sistemul bancar si economia deschisa

Dupa scandaluri gen Bancorex, dupa falimentul guvernului Vacaroiu care, timp de 4 ani intre 1992 si 1996, nu a facut reforma, Romania a intrat practic in imposibilitate de plata. La 10 ani distanta, si dupa reforme liberale, Romania a iesit din faliment pentru ca si-a deschis piata, a acceptat ideea de concurenta si acum face parte din economia mondiala.

Economia Romaniei este una deschisa. Si dependenta, in buna parte, de economia UE si, in sens mai larg, de economia mondiala. Bancile romanesti sunt controlate, in proportie de 90% de banci straine, iar buna parte din economie este dependenta de multinationale.

Peste tot in lume bancile traverseaza o perioada grea si au cam inchis robinetul creditului. Multinationalele anunta toate in cor planuri de reduceri de cheltuieli. In plus, firmele romanesti orientate pe export sufera datorita scaderii consumului in pietele de export.

Toate aceste elemente se traduc in riscuri extrem de grave pentru economia romaneasca.

Ce ar trebui sa vedem din partea autoritatilor

Spuneam mai sus ca la nivel personal, deciziile de economisire ale familiilor si firmelor sunt corecte. Insa, desi toate aceste decizii sunt, in mod individual corecte, in ansamblu ne facem rau unii altora si putem ajunge la dezastru.

Este, asadar, imperativ ca autoritatile sa ia masuri impotriva acestui cerc vicios extrem de periculos.

Deciziile autoritatilor trebuie sa fie ferme si, monetar vorbind, semnificative.

Ce am vazut pana acum din partea autoritatilor? Jumatati de masuri, indecizie, lipsa de viziune si chiar o lipsa de intelegere a realitatii economice. Masurile “anticriza” actuale sunt insuficiente.

Ghinionul exportatorilor

Firmele romanesti exportatoare au dat dovada de dinamism, de competitivitate si merita felicitate. Din pacate pentru ele – si pent economia romaneasca in general – pietele de export au cazut.

Sunt doua tari, SUA si Marea Britanie, care prezentau deficite comerciale mamut. Aceste deficite comerciale erau finantate de excedente comerciale ale tarilor bogate in resurse naturale (Rusia, Arabia Saudita, etc), dar si de tari cu o industrie prelucratoare importanta precum China, Germania si alte tari din ASEAN. Ceea ce s-a observat in ultimele luni a fost faptul ca au avut mai mult de suferit tarile exportatoare (precum Rusia, Taiwanul, Singapore, Coreea de Sud, etc) decat tarile importatoare (SUA si Marea Britanie).

Sunt de acord: este incorect ca tari care au economisit sa sufere mai mult decat tarile care au cheltuit. Insa aceasta este realitatea.

Asadar, care este rezumatul problemelor?

1. Bancile nu mai dau credite. Economia are de suferit caci initiativele economice (ale familiilor, firmelor, instutiilor, etc) nu mai au finantare.

2. Multinationalele anunta programe masive de reducere de costuri

3. Pietele de export sunt in cadere.

4. Somajul este in crestere. El ar putea fi accentuat de intoarcerea multor romani ramasi in somaj in tari precum Spania.

5. Reducerea activitatii economice inseamna venituri mai mici la buget

Si care sunt solutiile?

Aratam mai sus ca solutiile trebuie luate de autoritati si ele trebuie sa fie atat ferme, imediate si semnificative.

Romania, ca stat, dar si autoritatile locale au un grad mic de indatorare. In plus, inflatia este pe o panta descendenta.

Iar cei care vor absorbi socul si vor asigura relansarea economica sunt in special firmele mici si mijlocii orientate catre piata romaneasca, fie ca vorbim de resurse naturale, de industrie sau de servicii. Tot aceste firme vor asigura si sustenabilitatea economica pe termen lung.

Solutii exista, in plus fata de cele apreciate ca bune din programul anticriza al guvernului, multe dintre ele au mai fost aminitite pe acest blog, incerc sa le rezum:

1. Scaderea fiscalitatii. Reducerea semnificativa a TVA (vezi articol )si a taxelor pe munca ar avea un impact atat in a stimula consumul (si deci multinationalele isi pot revizui in favoarea Romaniei planurile de reducere de costuri) dar si in privinta combaterii somajului: impozite pe munca mai mici – mai putini angajati de dat afara.

2. Descentralizarea: autoritatile locale isi pot asuma multe activitati ce acum aduc pierderi bugetului de stat. De exemplu, Metrorex poate trece in administratia Primariei Bucuresti. In acest fel controlul asupra cheltuirii banului public este mai aproape de cetatean. Bucurestenii pot decide ei cum vor finanta pierderile la Metrorex: un serviciu mai modest, control al cheltuielilor, un pret pe bilet mai mare, etc. (Vezi articol sau articol).

3. Sustinerea BVB prin listarea unor pachete de 3-5% din firme de stat cu activitati in domenii in care valoarea firmelor a scazut cel mai putin: de ex, in energie. De asemenea, legea SIF-urilor ar trebui modificata si, in plus, cele 5 SIF-uri ar trebui incurajate sa fuzioneze. Cresterea capitalizarii BVB va ajuta nevoii de finantare a multor firme. (Vezi articol).

4. Reducerea economiei subterane. Recomand analiza aparuta in ZF si semnata Andreea Vass. Daca s-ar reduce economia subterana cu 50%, asta inseamna un PIB fiscalizat cu cel putin 10% mai mare si, deci, 10% mai multe venituri la buget.

5. Reducerea semnificativa a ratei BNR. Nu ar trebui sa ne temem nici de 4%. Nu de alta, dar bancile nu mai pompeaza bani in sistem asa cum ar trebui iar firmele au nevoie de finantare.

6. BNR sa cumpere obligatiuni direct de la emitenti cu rating bun, de exemplu de la consilii locale. Repet, majoritatea consiliilor locale au un grad mic de indatorare si extrem de multe proiecte si treaba de facut. In plus, in conditiile actuale ale pietei le va fi greu de emis obligatiuni catre investitori privati.

7. Alte masuri sectoriale, in stimularea serviciilor, de ex. in turism: turismul contribuie cu circa 1% din PIB in Romania fata de alte tari vecine si prietene precum Ungaria sau Bulgaria unde contribuie cu 5-10%.

8. Alte politici, de exemplu de reducere a somajului, inclusiv prin educatia si calificarea / re-calificarea fortei de munca. (Vezi articol).


Taguri