January » 2009 » j e o p a r d y

In urma unor probleme personale, am aflat de existenta Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

Iata care sunt cateva dintre obiectivele asociatiei:

- protecţia drepturilor pacienţilor în general, din România, prevăzute de legislaţia din România şi de reglementările la nivelul Uniunii Europene, precum şi acţionarea prin mijloace legale împotriva nerespectării drepturilor lor de către cei care asigură îngrijiri de sănătate, îngrijiri terminale, intervenţii medicale, servicii comunitare şi servicii conexe actului medical, care ar putea să le afecteze sănătatea, mediului înconjurător, sau să le pună viaţa în pericol;

- informarea opiniei publice prin diverse mijloace privind deficienţele produselor şi serviciilor de sănătate, precum şi impactul negativ asupra pacienţilor, a personalului care asigură serviciile de sănătate şi asupra mediului ambient;

- acţiuni privind formarea unei atitudini corecte a furnizorilor de servicii medicale faţă de respectarea drepturilor pacienţilor;

- acţionarea prin mijloace legale pentru prevenirea practicilor abuzive şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale pacienţilor.

Asociatia ofera sprijin diferitelor grupuri sau organizatii de bolnavi reprezentand interesele acestor grupuri atat in fata autoritatilor cat si in fata furnizorilor de servicii medicale.

Nu pot decat sa aplaud astfel de initiative civice precum aceasta Asociatie sau grupurile / organizatiile care sprijina suferinzii de anumite boli.

Cam asta inseamna democratia. Cu cat mai multe astfel de organizatii, cu atat – ca societate – avansam si reusim sa ne rezolvam problemele, indiferent cat de grele. Nu trebuie sa asteptam tot timpul ca autoritatile sa gandeasca pentru noi, ci trebuie doar sa ne organizam, sa comunicam unii cu ceilalti, sa ne intelegem problemele si sa le rezolvam.

Cand a crescut guvernul/parlamentul contributia la asigurarile sociale?

22 January 2009 Info

47 comments

In luna decembrie 2008, contributia angajatorului la asigurarile sociale (la fondul de pensii cum este mai cunoscut) era de 18%.

Pe site-ul Ministerului de Finante, aceeasi contributie aferenta lunii ianuarie 2009 este de 18,5%.

Nedumerirea mea este cand au modificat procentul guvernul sau parlamentul? Intre doua scandaluri? Si cum? Pe sest si heirupist ca alte masuri adoptate in prima luna de mandat? Si, in sfarsit, cum ramane cu promisiunea ca principalele taxe si impozite nu vor fi modificate? Intra tot in categoria minciunilor electorale vandute de PDL-PSD?

Soarta SIF-urilor

22 January 2009 Corporate Governance

2 comments

Spuneam acum ceva vreme ca legea actuala asigura protejarea managementului SIF-urilor fata de proprii actionari si sugeram faptul ca o fuziune a celor 5 SIF-uri, impreuna cu eliminarea legii de detinere maxima a 1%, ar crea mai multa valoare pentru actionari. Si asta se intampla inainte de scaderile masive de pe BVB din umtima vreme (vezi de exemplu
analiza Ziarului Financiar).

Intre timp, noul prim-ministru al Romaniei, Emil Boc, are drept consilier economic pe nimeni altul decat Ionut Popescu, un sustinator al schimbarii actualei legi a SIF-urilor. Personal, cred ca in maxim 6 luni vom avea noutati. Voi ce credeti?

Pe aceeasi tema: Despre pragul de detinere la SIF-uri, in plus fata de link-ul de la inceputul textului.

La vale, cu frana de mana trasa…

21 January 2009 Companii / Corporate Governance

24 comments

Suntem cu totii martori la deteriorarea accelerata a mediului economic la nivel mondial si mai recent la efectele crizei asupra economiei romanesti. Am putut deasemenea vedea cum mai intai guvernul american si-apoi guvernele tarilor europene si asiatice au inceput sa reactioneze cu diverse programe de redresare la impactul acestei crize.

La inceput adresate in mod exclusiv industriei financiare/asiguratorilor, aceste programe de ajutorare au inceput, intr-o a doua etapa, sa tinteasca si economia reala. Una din primele recipiente ale acestui de-al doilea val de ajutoare a fost industria auto. Dincolo de ocean primele 17.4 miliarde dolari oferite GM/Chrysler au ajuns, intre timp, vreo 19,5 miliarde dolari credite directe, inca 20 miliarde dolari in garantii puse deoparte pentru credite de consum auto (Ford s-ar putea sa mai ceara si el inca 9 miliarde dolari) la care se-adauga cele 4 miliarde dolari canadieni oferite de guvernul Canadei tot pentru aceeiasi producatori.

La noi pe continent s-a inceput cu cele 3,5 miliarde dolari oferite de Suedia pentru Volvo si Saab, cele 1.5 miliarde EUR in facilitati fiscale si ajutor la cumparare auto in Germania, pentru ca sa se ajunga la decizia de ieri a guvernului francez de a oferi un ajutor de 5-6 miliarde de EUR grupurilor Renault si PSA.

Amploarea programelor implementate arata importanta industriei auto, atat prin cifra de afaceri, volumul investitiilor din acest sector, numarul de angajati, dar si mai ales prin dimensiunea industriei din amontele si avalul producatorilor auto. Ganditi-va la toti acei producatori de subansamble, la furnizorii acestora si la industriile conexe, siderurgie/metalurgie, industria petrochimica (de la benzina/motorina, plastic, la sticla securizata, pana la cauciuc, vopsele etc) si de componente electronice (tablou de bord si electronica masinii). Ganditi-va la transportatori, reteaua de distributie, asiguratori, service auto, la bancile si firmele de leasing si la toate verigile ce fac parte din acest sector, ca sa va faceti o idee de importanta acestei industrii.

Bineinteles ca toate aceste ajutoare au avut – dincolo de menirea imediata de a acorda o gura de oxigen producatorilor auto – o componenta puternic protectionista. Suedia a acordat credite celor de la Volvo si Saab – in ciuda faptului ca faceau parte din Ford si GM – pentru a proteja o investitie in tehnologie si mai ales in know how, un avantaj industrial specific tarii, pe care nu dorea sa-l piarda. Guvernul francez le-a pus in vedere celor de la Renault si PSA ca trebuie sa-si mentina site-urile de productie de pe teritoriul francez. In cazul Germaniei este cu atat mai evident interesul national si nu exclud – dupa miscarea franceza de ieri- ca ajutorul sa fie suplimentat.

Toate aceste masuri urmaresc pe termen lung protejarea valorii adaugate dintr-o economie, salvgardarea atuurilor concurentiale si a know-howului unei tari.

Bineinteles ca – asa cum sade bine unor oameni informati – stiti cu totii ca si in Romania, industria auto este destul de importanta. Conform unor surse din industrie de la sfarsitul anului trecut, aceasta ar fi fost estimata cam la 11,5 miliarde EUR cifra de afaceri cumulata (peste 9% din PIB) si peste 220 mii de anjagajati.

Avand in vedere importanta manifesta a acestei industrii, precum si exemplele date mai sus, e logic sa ne punem intrebarea oare ce face guvernul pentru industria auto din Romania, nu?

Veti spune ca am auzit cu totii de joaca cu taxa auto sau de programul rabla. Va voi raspunde ca e un pas inainte si ca n-ar fi rau sa ne pricepem sa negociem un pic mai bine cu Comisia Europeana, ca sa avem o taxa ce sa-mpiedice deversarea de rable pe sosele noastre.

Veti spune ca guvernul Tariceanu a promis garantii de stat pentru finantarea investitiilor atat pentru Renault cat si pentru Ford. Veti spune ca a si acordat ajutoare directe de vreo 123 milioane EUR unor producatori de echipamente straini implantati in Romania. Va voi raspunde ca este foarte bine ca s-a facut asa ceva, fara producatorii auto sau furnizorii de echipamente de rang unu nu am avea industria conexa.

Dar totusi, ce-au facut guvernantii nostri pentru acele companii cu capital romanesc din industrie, care nu au nici resursele si nici talia marilor companii straine ? Ce ajutoare directe / indirecte sau facilitati le-a oferit acestor companii care se zbat in focul incrucisat al scaderii substantiale a comenzilor, a deprecierii RONului, a scumpirii si diminuarii finantarii bancare, a lipsei de capital si a crizei de lichiditati?

Eu cred ca dupa ce ca avem putine astfel de companii care au avut reusite frumoase in domeniu, cu pretul unor eforturi si a unor sacrificii destul de mari, ar fi pacat sa asistam indiferenti la distrugerea lor. Iar fara o patura functionala de furnizori autohtoni nici producatorii straini nu vor rezista prea mult si pur si simplu isi vor lua catrafusele si vor pleca acasa.

Stiu ca exista presiuni si lobby din partea organizatiilor profesionale din industrie, insa probabil ca actualii guvernanti nu realizeaza ca deteriorarea este atat de abrupta si ritmul cu care progreseaza este atat de alarmant, incat daca mai pierd cateva luni de zile, ciorovaindu-se pentru cutare sau cutare pozitie, s-ar putea sa nu mai aiba pe cine sa ajute. Dupa cum spunea si Francois Fillon, prim ministrul Frantei: “Il y’a urgence!”

Masina a luat-o la vale, frana de mana nu mai tine, iar daca soferul nu se trezeste, jos il asteapta prapastia…

O singura rasă: rasa umană

20 January 2009 U.E.

17 comments

Barack Obama a devenit al 44-lea presedinte al SUA. Alegatorii americani, si nu numai, spera ca noul presedinte SUA va aduce o schimbare atat de necesare in aceasta perioada: de la un nou inceput si relansare economica, la un nou rol al SUA in politica internationala: de la pacea in Orientul Mijlociu si pana la reforme in domeniul protectiei mediului. Desigur, viitoarele politici americane nu vor multumi pe toata lumea si s-ar putea ca dl. Obama sa-si deceptioneze alegatorii, chiar si pe cei mai entuziasti suporteri care acum ii strang mana la Washington.

Alegerea dlui. Obama a starnit si numeroase discutii atat in presa internationala cat si in cea romaneasca, insa nu din prisma politicilor propuse, cat datorita culorii pielii: ca ar fi primul presedinte american de culoare (adica nu alb).

In presa romaneasca am vazut titluri precum “Povestea celui care a scris istorie devenind primul presedinte american de culoare”. In Anglia am vazut emisiuni la BBC unde discutau daca si cand ar fi posibil sa aiba un prim-ministru de culoare. Co-presedintele Partidului Verzilor (ecologist) din Germania, de origine turca, a fost prezentat in presa internationala drept “Barack Obama al Germaniei”. Postul francez France24 a gazduit o serie de dezbateri despre cine ar putea deveni un Obama francez, adica un presedinte al Frantei de culoare (adica nu alb).

Cred ca astfel de discutii, despre culoarea unuia sau altuia, nu mai sunt la locul lor in secolul 21: tarile sunt din ce in ce mai inter-conenctate: criza financiara si economica a cuprins tot globul, situatia tensionata dintr-o tara sau alta are impact asupra intregii lumi (de exemplu un atac terorist asupra unor conducte de petrol in Nigeria se vede imediat pe pietele internationale, la fel razboaiele dintr-o parte sau alta a lumii); problemele de mediu dintr-o tara au impact si asupra altor tari, daca nu cumva asupra intregului glob.

Avem atatea lucruri care ne leaga, chiar daca ne aflam in Romania, in Anglia, in Rusia, Asia, America sau Africa. Culoarea pielii cred ca nu mai trebuie sa conteze: suntem cu totii membri ai aceleiasi rase: rasa umana.

Cursul de schimb, comertul exterior si balanta comerciala

16 January 2009 De weekend / Educatie

12 comments

Influenta cursului de schimb asupra comertului exterior (exporturi si importuri) si asupra balantei comerciale e o teorie deja lamurita in cartile de economie. Totusi, pentru publicul larg, este vandut in continuare cel putin un mit. Pentru intelegerea fenomenului, vor lua in considerare cursul leu/euro, facand abstractie de celelalte devize. E o simplificare care nu afecteaza intelegerea fenomenului.

1. Intarirea leului fata de euro

Intarirea leului fata de euro duce la cresterea importurilor. Cresterea se produce relativ rapid, pentru ca este mai usor sa cumperi decat sa vinzi. Aceeasi intarire reduce exporturile. In prima faza, exportatorii incearca sa compenzeze leul mai tare prin reducerea costurilor si cresterea productivitatii. Daca intarirea continua, vor ajunge sa renunte la unele produse sau la unii clienti si astfel exporturile vor scadea.

In acest caz, importurile vor creste si exporturile vor scadea. In ambele cazuri, evolutia nu este instantanee, ci are o anumita liniaritate in timp. Pe o scara de la 1 la 3 (1 foarte rapid si 3 foarte incet), cele 2 fenomene ar fi de gradul 2.

Putin cate putin balanta comerciala isi va reduce excedentul sau isi va creste deficitul, dar (exceptand modificari dramatice ale cursului -de peste 20% intr-un timp de cateva saptamani) sistemul va avea timp sa reactioneze.

2. Devalorizarea leului fata de euro

La o devalorizare a leului, importurile vor scadea foarte repede. Pe langa crestrea costurilor in lei ale importurilor, importatorii isi maresc marja de risc, in asteptarea unei devalorizari viitoare. Pe aceeasi scara, fenomenul este de gradul 1.

Aceeasi devalorizare a leului are influente minime asupra exporturilor (gradul 3 pe scara). Clientii pierduti sunt greu de recastigat. Similar, nu e usor de gasit un client nou. Aici intervine mitul: devalorizarea leului ajuta exportatorii, DAR NU DUCE LA CRESTEREA EXPORTURILOR PE TERMEN SCURT.

Devalorizarea se produce in general cand balanta de plati (avand balanta comerciala ca principala componenta) este deficitara. Prin scaderea rapida a importurilor, deficitul balantei comerciale se reduce sau balanta devine excedentara.

Aceasta este o prezentare schematica a fenomenului, cu ceea ce se intampla in prima faza. Pentru ca, ulterior, exista si alte consecinte. Care insa nu fac obiectul prezentei postari…

Mai Mult decat Bine pentru Tine

15 January 2009 Corporate Governance / Reforma

59 comments

Dorinta de parvenire si succes, “reusita” materiala cu orice pret, profitul record din pierderea altora (si pacalirea consumatorului spre cumpararea unui produs care nu este atat de bun pe cat il prezinta reclama se cheama tot pierdere pentru acesta din urma), cultul individualismului, al consumismului, al vitezei, cantitatii, puterii, si mai ales al banului sunt pseudo-valorile ce ne-au adus aici…

In timp, am ajuns ca “Mult” sa-l inlocuiasca pe “Bine”…

Cu aceasta transmutare, prin care reperele cantitative au inlocuit reperele calitative s-a deschis si usa pentru exces si manipulare. Pentru ca daca “bine” era o formula holistica ce tinea cont si de binele tau dar si de binele celuilalt, “Mult” este doar pentru tine. Probabil ca veti obiecta spunand ca notiunea de “Bine” – ca notiune vaga – poate fi interpretabila si pervertita in interesul individual, insa acest lucru nu este aplicabil in cazul unei abordari sincere, constiinta jucandu-si rolul in deciziile luate.

In acest context, abordarea “win – win” se transforma deseori in “win-lose” iar schemele sinergice si cooperative, de genul 1+1 >= 2, sunt inlocuite frecvent cu modele “zero sum game”. Crearea de valoare adaugata neta la nivel de sistem este, astfel, deseori substituita cu transferul de valoare intre actori.

Prin aceasta inlocuire de modele, cel mai mult sufera sistemul privit in totalitatea sa, odata prin pierderea omogeneitatii, ca urmare a concentrarii de valoare materiala la nivelul unor actori in defavoarea celorlalti (iar un sistem neomogen devine mai putin redundant si deci mai putin rezistent la socuri) dar mai ales prin incetinirea procesului de creeare a valorii adaugate utile sistemului. Valoarea adaugata se creeaza la nivel de individ insa valoarea adaugata “utila” actorilor individuali poate fi chiar valoare “sustrasa” din sistem – vezi “tragedy of the commons“.

O astfel de abordare pur cantitativa, favorizeaza bulele speculative, manipularile in masa, schemele piramidale, fraudele de proportii, exploatarea, furtul si aservirea. Toate aceste fenomene accentueaza concentrarea valorii din sistem in mainile catorva jucatori, ducand la adancirea si mai mare a diferentelor dintre bogati si saraci (repet nu sunt comunist/socialist). Asa cum spuneau si alte articole, ce alte exemple mai bune pentru scheme piramidale decat Wall Street si actualul sistem financiar paralel…

Accentul se muta astfel exclusiv pe interesul individual, soarta grupului fiind ignorata sau chiar sacrificata. In timp, un astfel de comportament necorectat este sinucigas pentru specie. Ca atare acest comportament este sinucigas si pentru oricare din indivizii acelei specii.

Insa rationamentul pe termen lung este usor de ignorat atunci cand gratificarea materiala survine exclusiv pe termen scurt. Salariul vine la sfarsitul lunii, bonusul o data pe an, budgetul de venituri este pe un exercitiu financiar. Viata devine o insiruire a din ce in ce mai multor obiective succesive si deadline-uri. Devenim o masina eficienta (sau proverbialul caine Pavlovian?), insa uitam sa traim.

Aceasta pervertire de valori prin mutatiile suferite de la “Bine” la “Mult” deschide usa si pentru un alt efect nefast, caci notiunea de “Bine” are si o valenta de echilibru, ea fiind expresia justei masuri si – prin definitie -incompatibila cu excesul pe cand, prin opozitie, notiunea de “Mult” este “open-ended” si ca atare duce la excese.

Atunci cand cresterile record de profit si lacomia devin modele, dezvoltarea sustenabila, armonioasa si crearea de valoare adaugata reala sunt subordonate cresterii iresponsabile si maligne, cu scopul de a obtine “Mai Mult” din “Mult”.

Goana dupa profit devine un fenomen iterativ si auto-sustenabil, transformandu-se intr-o epuizare accelerata a resurselor la baza piramidei (resource depletion) pentru a obtine cat mai mult profit la varful acesteia. Randamentul maxim pentru cei din varf este bazat pe un consum nerentabil pentru cei de la baza, fara ca profitul sa fie partajat (in mod real) intre baza si varf, sau in afara piramidei. Iar celor situati in varful piramidei nu le pasa de distrugerea resurselor de la baza, fie ele resurse naturale, umane sau capital, atat timp cat isi pastreaza avantajele.

Ne-am pierdut simtul masurii, tempo-ul de rezonanta cu ritmurile naturii, vietuim in overdrive, suntem posedati si nu ne mai apartinem…

Am ajuns precum o colonie de furnici nebune, catarate pe o felie de pizza ce pluteste pe valuri. Suntem obsedati doar sa mancam fiecare cat mai mult din acea felie, uitand ca atunci cand se termina felia vom muri cu totii. Satui dar innecati…

“It all makes perfect sense / Expressed in dollars and cents / Pounds, shillings, and pence”

Talcul unei istorii din decembrie

15 January 2009 Info / U.E.

29 comments

In luna decembrie 2008, Raiffeisen Bank anunta ca sistemul bancar are nevoie de 5 miliarde de euro (aici). Cam in aceeasi perioada de timp, guvernatorul BNR spunea bancilor sa apeleze la actionari inainte de a cere bani de la statul roman.

Luna ianuarie 2009 ne-a adus si explicatia pentru acest schimb de replici. Bancile din Romania (in majoritate controlate de banci straine) nu mai au acces la surse de finantare de la bancile mama. Mai mult, liniile de credit care expira in 2009 nu mai sunt prelungite. Confruntate cu probleme pe pietele de acasa, bancile straine retrag (intr-o masura mai mica sau mai mare) fondurile puse la dispozitia subsidiarelor din Romania.

De unde cateva explicatii si concluzii:
1. O injectie din rezerva valutara a BNR in piata nu va face decat ca aceste fonduri sa plece din Romania. Efectul asupra creditarii in Romania va fi minim.

2. Similar, reducerea rezervelor minime obligatorii nu va avea decat un efect neglijabil asupra creditarii, banii luand acelasi drum catre bancile mama.

3. Foamea de euro a bancilor a urcat cursul la 4,3 lei/euro.

4. Cifra avansata de Raiffeisen (5 miliarde de euro) ar stavili, cel putin pentru o vreme, foamea de bani a bancilor (fonduri cerute de bancile mama).

5. Poate cea mai importanta concluzie, criza a intrat pe cel mai defavorabil scenariu. Scaderea comenzilor la exporturi si reducerea fondurilor trimise in Romania de catre romanii din strainatate puteau fi suportate de economie. Reducerea surselor de finantare a bancilor este insa dramatica prin amplitudinea iesirilor de valuta.

BNR a adoptat singura politica inteleapta, cea de asteptare. Dar sistemul incepe sa fie tensionat la maxim. Iesirea e una singura si nu e la noi: redresarea economiilor din UE. Daca pana in vara nu vor fi semnale ale depasirii crizei, toamna ne va gasi intr-o stare de vulnerabilitate extrema.

Intr-un fel ironic, descoperim ca nu suntem singuri pe lume. Dar nu in sensul in care am fi vrut…

Tipuri de scaderi ale salariilor. Si un impact macro.

14 January 2009 Analize

3 comments

In ultimele 3 luni, de cand efectele crizei economice au devenit clare pentru toti, firmele si-au facut planuri de criza. Veniturile bugetate pentru 2009 au devenit dintr-o data incerte. Veniturile, prin natura lor, sunt mai incerte decat costurile: este mai usor sa tii costurile sub control decat veniturile.

De fapt, mai rapide decat firmele in a face planuri anti-criza au fost familiile. Ca urmare, vanzarile de bunuri de folosinta indelungata au scazut dramatic (vezi evolutia vanzarilor de automobile). Familiile au realizat destul de repede ca a crescut incertitudinea in ceea ce priveste viitoarele salarii. Si pe buna dreptate.

Multe firme isi inchid portile, ca atare angajatii devin someri. Alte firme au inceput sa concedieze parte din angajati.

Probabil insa ca, la inceput de criza, este mai bine, acolo unde poti, sa nu dai oameni afara ci sa-i pastrezi, chiar daca pe un salariu mai mic. Pentru ca economia si-ar putea reveni catre sfarsitul anului si, in plus, o firma care isi mentine angajatii va putea atrage mai usor resurse si in conditii normale ale economiei.

Iata cateva tipuri de scaderi ale salariilor observate in ultima vreme:

1. Multe alte firme isi reduc activitatea: multi angajati nu mai lucreaza cu norma intreaga, si primesc 75% sau 85% din salariu, in orice caz nu 100%.

2. Alte firme, desi angajatii lucreaza acelasi numar de ore ca in 2008, incep sa anunte reduceri de salarii pentru 2009 chiar de pana la 20%. Motivul ar fi ca desi productia este la acelasi nivel ca in 2008, totusi preturile de vanzare au scazut semnificativ.

3. Alte firme au anuntat o inghetare a salariilor. Dar, in conditiile in care inflatia preconizata pentru 2009 este de 5,8% (conform indicilor Jeopardy, 5,3% conform ultimelor planuri ale guvernului), angajatii cu salariu nemodificat (sau, ca sa fim optimisti, cu crestere de 0% ) pierd in termeni reali.

4. Anumite firme au salariile in euro sau cel putin managementul are salariile in euro. In conditiile in care euro se apreciaza in raport cu leul, acesti angajati par a fi cei mai castigati. Insa doar pe termen scurt. Cu costuri din ce in ce mai ridicate, firmele cu salariile in euro vor pierde cel mai rapid din competitivitate si din profitabilitate. Insa si aceste firme (si nu numai) pot adopta metode mai subtile de scadere a salariilor: se pot face promovari fara marire corespunzatoare de salariu sau se ingheata angajarile chiar daca vor pleca oameni din firma, astfel incat responsabilitatile celor ramasi cresc, fara o crestere a salariului.

Evident, aceste scaderi ale salariilor nu sunt ultima arma de reducere a cheltuielilor. Daca va persista aceasta criza economica, chiar si cele mai bune firme vor incepe sa-si reduca numarul de angajati.

Ceea ce toate firmele au inteles este faptul ca pana si o inghetare a salariilor in 2009 la nivelul lui decembrie 2008 se poate traduce intr-o pierdere de productivitate fata de anul precedent. Astfel, daca inflatia creste in 2009 cu 6% iar PIB cu 2%, asta inseamna ca, in medie, o firma isi va mari veniturile in lei cu 8% in 2009 fata de 2008. Cum cresterea salariului mediu in 2008 a fost de peste 20%, asta inseamna ca un salariu lunar in 2009 identic cu cel din decembrie 2008 se traduce in cheltuieli cu salariile pe 2009 cu aproximativ 10% mai mari decat in 2008. Iar 10% este mai mare decat cresterea cu 8% a veniturilor, deci firmele pierd din productivitate.

Famillile isi reduc cheltuielile pentru ca sunt prudente si isi urmaresc propriul interes. Firmele isi reduc cheltuielile (nu numai salariile, dar practic toate contractele par a fi din nou supuse negocierilor si renegocierilor) pentru ca sunt prudente si isi urmaresc propriul interes. Iar atunci cand atat familiile cat si firmele isi reduc cheltuielile (si activitatile), cresterea economica, chiar si de 2% pare o iluzie. Iar atunci cand familiile si firmele isi reduc costurile, o inflatie de 6% pare sa fie extrem de ridicata, deflatia devenind riscul pentru economie (de ex. inflatia in noiembrie 2008 a fost de 0,32%, inflatia in decembrie 2008 a fost de 0,23%).

Atunci cand salariile scad, cand preturile de vanzare scad, cand profiturile scad, evident ca si veniturile bugetare (din taxe si impozite) devin din ce in ce mai incerte. Statul insa nu isi poate permite sa concedieze oameni pentru ca are si o responsabilitate sociala. Insa ce optiuni au autoritatile? Exista trei solutii:

1. Familiile si firmele isi reduc cheltuielile pentru ca este in interesul lor. Ele nu pot fi condamnate pentru impactul pe care fiecare in parte, insa cumulat, il aduc economiei. Insa aceste reduceri de costuri duc la o spirala care poate afecta din ce in ce mai mult economia, poate exista riscul unei recesiuni, chiar una prelungita si adanca. Statul poate face doua lucruri: sa scada taxele si impozitele si sa reduca dobanzile. In acest fel, le va fi mai usor familiilor si firmelor sa cheltuiasca mai mult si sa-si continue programele de investitii.

2. Spuneam mai sus ca statul nu poate da oameni afara (datorita responsabilitatii sociale in special in momente de criza) si nici nu poate sa accepte o scadere a castigurilor lor reale (din aceleasi motive enuntate mai sus). In acelasi timp, nu poate accepta nici o reducere a pensiilor reale. Insa, in aceste conditii de criza, cresterile salariale sau ale pensiilor mai mari decat rata inflatiei sunt inacceptabile, ar fi semne de iresponsabilitate.

Ma astept ca multi cititori (mai ales dintre cei cu un spirit proletar accentuat) sa se intrebe cum anume ar fi semn de iresponsabilitate. Raspunsul este simplu: veniturile bugetului de stat se bazeaza in principal pe domeniul privat (firme si familii), caci firmele de stat sunt in general neprofitabile. Iar daca domeniul privat isi reduce activiatea, pentru a sustine pensii si salarii de stat mari inseamna o impozitare mai accentuata a unei activitati care oricum scade. Iar cand impozitezi mai mult, legile economiei spun ca activitatea va scadea si mai mult.

Revenind la salariile si pensiile de stat: cum aratam mai sus, chiar si o inghetare in 2009 a salariului la nivelul lui decembrie 2008 se traduce printr-o crestere mai mare a salariilor decat rata inflatiei. Decizia guvernului trebuie sa fie simpla: crestere zero pana in momentul in care economia isi va reveni.

3. Pentru a stimula economia prin reducerea taxelor, statul va trebui sa se imprumute. Alte imprumuturi, sau fonduri europene, trebuie sa fie utilizate in stimularea investitiilor in infrastructura, mediu, etc. De asemenea, asa cum spuneam ieri, descentralizarea reala va reduce presiunea asupra bugetului de stat; iar gradul de indatorare mic al autoritatilor locale le-ar permite si lor sa stimuleze economia cu proiecte locale caci, de bine, de rau, este mult de lucru peste tot. Alte metode ar fi privatizarea partiala (de ex. a unor pachete de 5%) a firmelor de stat din domeniul energiei (unul dintre domeniile care au pierdut cel mai putin din valoare in perioada crizei), lucru ce ar duce la un management mai responsabil; reducerea birocratiei (deci costuri mai mici pentru familii si firme), etc.

Descentralizarea: o metoda de reducere a deficitului bugetar

12 January 2009 Reforma

5 comments

Atat PDL, cat si PSD, sunt promotoare ale descentralizarii. Nu neaparat pentru ca programele politice contin acest obiectiv, cat mai ales ca acum aceste partide par a fi conduse mai degraba din teritoriu decat de la centru.

Am discutat despre avantajele descentralizarii de mai multe ori. Cred ca este un pas catre mai multa democratie si mai multa chibzuinta economica pentru ca deciziile se iau cat mai aproape de cetatean (de ex. vezi aici).

Sa luam exemplul Metrorex care prevede pierderi operative de peste 100 de milioane de euro in 2009. Metrorex se afla in ograda Ministerului Transporturilor, insa de acest serviciu au parte doar cetatenii din Bucuresti. Cu un Metrorex si un RATB sub acelasi acoperis, al Primariei Bucuresti, se pot realiza sinergii (atat pe costuri cat si pe venituri), politica de transport in Bucuresti va fi mai coerenta, iar eventualele pierderi vor fi acoperite prin cresterea pretului serviciilor si / sau prin cresterea taxelor si impozitelor locale (care oricum sunt, comparativ cu alte tari membre UE, mult mai mici raportate la valoarea proprietatilor).

Un alt exemplu: Aeroportul Otopeni produce pierderi, desi alte tari, precum Ungaria, au reusit sa privatizeze aeroportul din Budapesta pe bani frumosi (1,8 miliarde de euro in urma cu 3 ani). Aeroportul Otopeni poate fi pus sub administratia primariei Bucuresti si a Consiliului Judetean Ilfov.

Un alt exemplu este cel al invatamantului, unde eventualele mariri de costuri pot fi acoperite partial de catre aceleasi autoritati locale, care pot ajuta mai bine decat ministerul la o integrare a nevoilor economice pe plan local cu educatia pe plan local.

Voi aveti si alte propuneri despre cum se poate reduce deficitul bugetar prin descentralizare?

Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor

Cand a crescut guvernul/parlamentul contributia la asigurarile sociale?

Soarta SIF-urilor

La vale, cu frana de mana trasa…

O singura rasă: rasa umană

Cursul de schimb, comertul exterior si balanta comerciala

Mai Mult decat Bine pentru Tine

Talcul unei istorii din decembrie

Tipuri de scaderi ale salariilor. Si un impact macro.

Descentralizarea: o metoda de reducere a deficitului bugetar

Autori

Romania Curata

Pagini

Categorii

Blogroll

Recent Comments

Arhivă

Log in

Taguri