In ciuda referirii la titlul filmului lui Roland Emmerich (direct in engleza, pentru ca versiunea “Unde vei fi poimaine?” mi se pare mai putin potrivita in acest context) stati linistiti, nu e vorba despre schimbarile climatice ci tot despre criza economica globala.
Referirea la film am facut-o pentru ca – si aici ma repet – nu cred ca avem de-a face cu o criza ciclica, ci mai degraba cu o schimbare de proportii a economiei mondiale, o miscare violenta si ireversibila a placilor tectonice ale finantelor globale. Raspunsul coordonat al bancilor centrale, masurile comune adoptate de catre guvernele tarilor industrializate, sumele ce desfid imaginatia care au fost aruncate in jocul garantarii imprumuturilor interbancare, accesul nelimitat la lichiditate, nationalizarea partiala sau totala a unor banci, toate aceste masuri extraordinare arata dimensiunea nemaintalnita a crizei cu care ne confruntam.
Un alt indicator al gravitatii acestei crize este viteza cu care s-au intamplat evenimente ce ar fi fost de neimaginat acum 2 luni in urma. Nationalizarea Freddie&Fannie, falimentul Lehman Brothers, bailoutul AIG, achizitia Merrill Lynch de catre BofA, transformarea Morgan Stanley si Goldman Sachs in banci comerciale, falimentul Washington Mutual, majorarea liniilor swap ale FED cu bancile centrale de la 290 mld USD la 620 mld USD, respingerea&aprobarea TARP de 700 mld USD, bailoutul si apoi nationalizarea Fortis, bailoutul Hypo RE, colapsul bancilor si a economiei Islandei, majorarea in cascada a diverselor plafoane de garantare a depozitelor, planul de interventie in bancile engleze de 50 mld GBP, preluarea Wachovia de catre Wells Fargo, toata pleiada de masuri comune ale guvernelor europeene si reinterpretarea TARP prin prisma intrarii in capitalul bancilor, toate acestea, si multe altele, s-au intamplat in putin mai mult de-o luna de zile…
Semne premergatoare ale crizei au fost totusi vizibile, incepand cu primele manifestari ale crizei subprime, spasmul pietei interbancare din august 2007, strangularea anumitor piete (securitizare, LBO etc..), volatilitatea din burse si pietele monetare etc etc…insa cu toate acestea – pana in septembrie anul acesta – amplitudinea perturbatiilor a fost mult mai mica, iar autoritatile au reactionat cu jumatati de masura.
O astfel de convulsie violenta a intregului sistem financiar, precum cea la care am asistat recent, arata ca n-avem insa de-a face cu o simpla raceala, ci cu o boala mult mai grava si care dureaza de multa vreme. Cu referire la analogia medicala, desi se pare ca electrosocul aplicat a readus pietele la viata, raman totusi anumite intrebari la care inca nu avem raspuns. Ne putem intreba daca echipa de doctori nu este vinovata ca boala netratata a ajuns in acest stadiu terminal si daca sunt ei suficient de calificati ca sa-si dea seama de ce sufera pacientul. Mergand mai departe, putem sa ne intrebam daca doctorii stiu ce sa faca pentru a insanatosi pacientul si daca acesta nu va intra din nou in criza, dupa ce efectele tratamentului de soc vor disparea… Va mai putea reveni el la starea dinainte de criza?
Putem spera ca masurile luate vor rezolva problematica acestei crize si ca totul va reveni – prin minune – la normal. Insa in contextul unei crize printre ale carei cauze se numara supraconsumul si supraindatorarea, oare solutia de a deschide robinetele si de a arunca trilioane de dolari in piata (ca lichiditate dar si garantii) si a reporni ciclul indatorarii este – desi necesara – cea corecta pe termen mediu/lung? Cine va plati acesti bani, ce va obtine la schimb si care vor fi masurile de contrabalansare a acestei inundatii cu lichiditate? Mie mi se pare ca si cum am salva un dependent de droguri pentru a-i oferi doza zilnica de heroina dupa aceea…
Caci, pana la urma, sa tratezi doar problemele acute ale sistemului financiar fara a trata boala ce a cuprins economia reala si cauzele profunde ale acesteia nu duce cumva doar la ameliorarea aparenta a simptomelor, pana la urmatoarea criza ?
Spun asta, pentru ca semne ale bolii profunde exista, economia americana si cea europeana se indreapta spre recesiune fie ca vrem s-o recunoastem sau nu. Germania , Franta, celelalte economii europeene si chiar SUA, in ciuda impotrivirii oficialilor, au incetinit pana aproape de scadere, iar increderea consumatorilor este la cele mai scazute nivele inregistrate in ultimii zeci de ani. Intr-un astfel de context, dupa o asemenea conjunctura de evenimente, oare va rezista entuziasmul pietelor cand va fi confruntat cu o realitate sobra si care nu va disparea de pe o zi pe alta?
Dincolo de speranta umana ca totul va fi bine, dincolo de aceasta abordare a la deus ex machina, imi aduc aminte de ceea ce-am auzit de la un trainer: “Nu poti obtine rezultate cu adevarat diferite daca pastrezi acelasi comportament si faci aceleasi lucruri“…
Eu cred ca dupa toate aceste rasturnari de situatie, ne aflam intr-o lume diferita, in care o parte din vechile modele de gandire nu mai functioneaza. Modelele matematice de evaluare a riscului nu mai sunt corect calibrate, ratingurile nu mai ofera siguranta, bancile de investitii si modelul “originate &distribute” au disparut, conceptul de too big to fail a fost dovedit gresit, statul s-a intrepatruns cu privatul iar increderea are nevoie de sigiliul natiunii ca sa reziste.
E oare posibil ca, in fata unor modificari de asemenea magnitudine, sa trebuiasca sa ne schimbam modul in care privim lucrurile si facem rost de un set nou de unelte pentru a ne descurca pe aceasta “terra incognita” ce ni se deschide in fata? E posibil oare ca sa fim nevoiti sa renuntam la solutii temporare si paleative, la “more of the same”, pentru a incepe sa reparam greselile fundamentale ale sistemului si a ne imagina modele si strategii inovative?
Daca avem incredere in spiritul creativ al omenirii si daca schimbarea aduce oportunitati, atunci ar trebui sa ne bucuram caci – dupa ce va trece furtuna – ne-asteapta ocazii rareori intalnite de a ne reinventa si repozitiona, intr-o lume ce-si cauta noi modele de organizare si noi axe de crestere. Trebuie doar sa gandim diferit, sa imbratisam schimbarea si s-avem rabdare…
