You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for October, 2008


Si tarile se-mpusca nu-i asa?

Bun deci nu suntem in plina criza precum Ungaria, n-avem deficitul de cont curent al Bulgariei, al Lituaniei sau Letoniei dar in schimb suntem downgradati de S&P la junk status. Am ajuns singura tara din UE care nu este investment grade in conditiile in care S&P a downgradat si Bulgaria astazi insa doar la BBB…

Acum nu zic nu, avem deficiente structurale, avem o economie supraincalzita, avem deficit de cont curent, o politica fiscala asa si-asa, avem supraindatorare si bula imobiliara. Si da – fir’ar sa fie – avem si (noi) politicieni incompetenti, promisiuni budgetare fantasmagorice, tara greu guvernabila si an electoral…

Ok suntem dependenti de capitalul strain ceea ce nu-i bine in perioada de criza. Ok guvernul nu se intelege cu presedentia, iar parlamentului nu-i pasa decat de interesele proprii (si-ale grupurilor ce-i sustin). Ok, vom trece prin momente grele cand leul se va devaloriza si va trebui sa dam inapoi credite mai scumpe cu venituri familiale mai mici.

Dar avem un sistem bancar mai solid ca-n regiune, un grad de indatorare raportat la PIB mai slab decat cel al vecinilor, rezerve valutare mai acoperitoare, forta de munca la salarii inca atractive, exporturi mai dinamice decat importurile si-o perspectiva de crestere cat de cat rezonabila (fie si la 4%) pentru 2009.

Si-atunci – repet – meritam sa fim prima/singura tara downgradata la junk status din UE?

Dincolo de scenarii conspirationiste – dar cu samburi solizi de adevar – ca e o polita platita BNRului pentru pierderile suferite de nume mari care au jucat impotriva leului, dincolo de rapoartele de analiza “servite” de pe pietele financiare, dincolo de vaicarelile politicienilor autohtoni care urla ca “ne face” presa straina, dincolo de adevarurile legate de deficientele economiei romanesti, dincolo de toate acestea… nu vad decat un raspuns sec la aceasta intrebare, si anume NU!

Sa nu fiu inteles gresit, sunt de-acord ca riscul Romaniei a crescut in conditiile crizei globale, insa uitandu-ma la Ungaria, Lituania si Bulgaria, nu cred ca stam mai rau ca ei.  Dincolo de orice teorie legata de capra vecinului, presupunand ca lucrurile nu sunt intamplatoare, ma intreb de ce atata graba la stimabilii din S&P? De ce trebuia downgradata Romania mai intai?

Aceste eminente care ne conduc…

Stire de pe hotnews:

http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-4985114-ministerul-transporturilor-demarat-procedura-listare-sapte-societati-din-domeniul-turismului.htm

In plina criza financiara, cand bursele se prabusesc peste tot in lume, una din eminentele cenusii care ne conduc (in cazul de fata, conform hotnews, “Olimp Barbulescu, coordonatorul echipei”) ne anunta ca e momentul potrivit pentru a lista o companie la bursa. Cu ce motivatie? “Listarea celor sapte companii din portofoliul MIMMCTPL va avea efecte pozitive asupra pietei de capital care, in prezent, resimte din plin efectele crizei financiare internationale”.

Cineva ne crede idioti. Cineva care isi permite sa arunce cu bani publici pentru consultanta in vederea listarii la bursa. Cineva care ar trebui de urgenta racolat pe Wall Street, pentru ca isi risipeste abilitatile pe o piata bursiera amarata ca a Romaniei.

Astia sunt nemernicii care ne conduc…

UPDATE din ZF cu declaratia ministrului de resort: aici

Autoreclama din “Dilema”: Criza financiara de la ninja la Bucuresti.

In ultimul numar din “Dilema” am scris acest articol, pentru un public usor mai larg decat cel specializat al acestui blog, unde am explicat: cum a aparut criza financiara actuala, de ce actiunile autoritatilor au fost necesare, am explicat la ce sa ne asteptam si care ar fi implicatiile pentru Romania.

Va astept la comentarii pe tema crizei financiare pe pagina de DEZBATERE permanenta din dreapta-sus a blogului.

Adrian Nastase sau un fost prim-ministru iresponsabil si in opozitie

Ma asteptam de la un fost prim-ministru al Romaniei – si care are ambitii politice mari si pentru viitor – sa fie mai echilibrat. Iata insa ca in cazul lui Adrian Nastase m-am inselat: ne serveste o mostra de iresponsabiltiate chiar prin postare pe blogul domniei sale.

Astfel, dl. Nastase afirma:

…daca nu va exista o rezolvare a crizei mondiale curente – si nu exista suficiente indicii in acest sens – Romania risca sa se indrepte si ea, vertiginos, catre o depresie economica ce poate dura cativa ani, cu implicatii asupra cresterii somajului la 10-15%, scaderea PIBului cu 5-10%, caderea accelerata a tuturor categoriilor de asseturi ( actiuni, real estate).

Desigur, PSD-ul are sansa sa ajunga la putere in doar cateva saptamani, oare ce vor intelege potentialii investitori in economia nationala (straini sau romani) dintr-o astfel de previziune a unui posibil viitor prim-ministru sau chiar presedinte al Romaniei? Cum va evolua pretul activelor romanesti din perspectiva unui viitor atat de sumbru?

Sa nu uitam ca unul dintre motivele pentru care pretul activelor romanesti a crescut vertiginos in ultimii ani a fost acela ca erau mult sub-evaluate la sfarsitul anilor ’90, adica pana la sfarsitul reformei CDR-ului… de ex. pretul unui apartament de 70 mp in cartierul Tineretului din Bucuresti costa in 1999 aproximativ 17.500 de dolari adica vreo 250 de dolari pe m.p. … mult sub costul de productie.

Dl. Nastase insa nu se lasa, continua cu o pozitie halucinanta la adresa leului si a datoriei externe:

Pierderile din real estate nu au aparut inca, dar nu vor intarzia sa apara. O eventuala devalorizare a monedei nationale ne-ar strivi sub povara datoriei externe. Banca Nationala se bate pentru a apara cursul. Sa speram ca va reusi. Altfel se va goli si cufarul BNR si vom intra intr-o criza asemanatoare cu cele din alte tari.

Cui ii foloseste o astfel de afirmatie? Ii foloseste leului? Normal ca in conditiile in care prevezi o scadere a preturilor activelor, o reducere a PIB cu urmari in scaderea investitiilor in economie; normal ca leul se va devaloriza!

Apoi, ideea ca o eventuala devalorizare a cursului ne-ar strivi sub povara datoriei externe este o afirmatie lipsita de temei din doua motive:

Primul: BNR are suficiente rezerve valutare care sa acopere de cateva ori datoria externa garantata, o depreciere a leului este neutra caci BNR-ul are rezerve in valuta.

Al doilea motiv: datoria externa privata apartine in general filialelor multinationalelor catre firmele mama. Mai degaraba risca bancile austriece (ale caror credite in tari Est – Europene se ridica la peste 40% din PIB-ul Austriei) decat Romania.

Desigur, dl. Nastase are si solutii, iata ce iepure scoate cu bagheta domniei sale de magician al finantelor:

Solutia dezirabila este rezolvarea crizei la nivel mondial. Daca nu, anumite forme de protectionesm economic ar fi poate necesare.

In primul rand, dl. Nastase vrea sa ne fie clar: daca se intampla ceva, nu e vina noastra…

In al doilea rand, eu ma intreb: sa ne protejam de ce? De investitii straine? De muncitorii romani care vor sa se intoarca acasa? Sa punem taxe pe importuri? Pai 70% din importuri vin din UE… sau vrem sa iesim din UE? Iar majoritatea importurilor extra-UE sunt de petrol si gaze… iar de petrol si gaze avem nevoie, iar orice taxa suplimentara pe energie se duce direct in inflatie…

Eu cred ca dl. Nastase era obosit cand a scris articolul si, in orice caz, nu a cautat sfaturi de la vreun specialist in economie de la PSD… sau asa a fost sfatuit?

Ghicitoare cu 100% din PIB

Cum se cheama acel tip de societate in care taxele colectate de stat intr-un an si cheltuielile publice anuale sunt egale cu 100% din PIB?

Bogati cu banii altora

Stiti cum se spune, problema cu consumul este cum sa strangi banii pentru cumparaturi, problema cu supraconsumul e(ra) pe ce sa cheltui banii altora. Cu alte cuvinte, un om asezat isi pune niste bani deoparte si daca mai e nevoie se imprumuta putin ca sa cumpere ceva, avand grija sa se-ntinda cat il tine plapuma. Un om mai putin asezat dar responsabil se imprumuta mai mult si-apoi munceste in disperare ca sa plateasca datoria. Un om iresponsabil se imprumuta fara limita, ca sa traiasca peste masura posibilitatilor, fara sa-i pese daca poate sau nu sa ramburseze vreodata datoria. Veti spune ca e rareori posibil ca sa-ti dea cineva bani asa usor, fara sa te-ntrebe de unde-i dai inapoi. Depinde si de cat te imprumuti iar dar daca esti cel mai bun, cel  mai destept, cel mai bogat…ce mai, UNICUL , oare nu poti sa obtii un credit nelimitat?

La nivelul economiei globale cine ar fi acea tara care consuma asa mult? Pai SUA are un deficit comercial de vreo 700 miliarde dolari la 2007… Adica consuma, consuma si iar consuma, importand mult mai mult decat exporta. Insa, cum orice deficit comercial inseamna un excedent in alta parte, sa vedem cine sunt cei care alimenteaza acest deficit comercial american. Pai China se bucura de un excedent comercial de 371 mld dolari la 2007, tarile din Orientul Mijlociu de 257 mld dolari , Japonia de 84 mld dolari si Rusia de 76 mld dolari. Toate aceste tari exporta bunuri si servicii in SUA si la schimb primesc…dolari.

 

In mod normal, daca ar fi vorba de o valuta ca oricare alta, acesti dolari ar fi schimbati  – in parte – in valutele tarilor de origine care apoi ar fi reinvestite in pietele domestice. Iar acea valuta care ar fi vanduta in cantitati asa de mari ar trebui sa se deprecieze nu?
 

 

In realitate, mare parte din banii platiti de SUA pentru importuri raman in dolari si se intorc in aceasta tara sub o forma sau alta. Aici intervine acel “privilegiu exorbitant” de care se bucura America, prin statutul sau de superputere la nivel mondial, avand o valuta care, punct esential, este valuta de decontare pentru fluxurile petroliere, de marfuri si in comertul international. E simplu, vrei petrol? Ai nevoie de dolari ca sa poti plati…Vrei sa cumperi gaz natural, metale, carbune, grane, bumbac, porumb sau orice altceva de pe bursele de marfuri din intreaga lume? Sansele sunt ca majoritatea cotatiilor sa fie in dolari…Vrei cotatii la transportul international ? Sansele sunt sa le primesti in dolari…Bineinteles, exista si EUR sau alte valute de referinta dar in marea majoritate a cazurilor, daca vrei sa faci tranzactii in comertul international, atunci vei avea nevoie de dolari.

Un alt avantaj, pe care SUA il are, vine din faptul ca ca bancile centrale (cu exceptia zonei EURO) isi tin mare parte (vreo 63%) din rezerve in dolari. Dintre acestea, China iese de departe in fata, cu o rezerva care a ajuns aproape la 1.900 mld dolari, din care peste 540 mld dolari in bonuri / note de trezorerie americana. Alte tari cu investitii majore in titlurile de stat americane sunt Japonia (586 mld USD), tarile OPEC (180 mld USD), Brazilia si Rusia, ambele mari exportatoare de materii prime. In total, peste 2,7 trilioane dolari in titluri de trezorerie detinute de investitorii straini (printre care mai apar si Marea Britanie si insulele din Caraibe, dar nu sunt decat paravane fiscale pentru petrodolari…). Pe langa investitiile in titluri de stat, atrasi de mirajul pietelor « super eficiente », « super transparente » si a companiilor cu rate de profitabilitate ridicate, guvernele acestor tari au investit (prin acele Sovereign Wealth Funds) zeci de miliarde de dolari in companiile americane.

 

Fara a intra in detalii, prin acest « avantaj exorbitant » , SUA capitalizeaza pozitia unica de superputere militara, economica, politica, focar al democratiei (?) si mega piata de consum, pentru a se indatora in valuta nationala si a mentine dolarul ca ancora de referinta in tranzactiile internationale. In aceasta miscare de forta, precum si pentru a putea mentine acele deficite comerciale uriase, SUA este ajutata in mod tacit de tarile exportatoare care recicleaza dolarii obtinuti din exporturi, investindu-i in titluri de stat americane (parte din Bretton Woods II). Acesti dolari erau in continuare transformati, de institutiile bancare, in noi credite de consum catre populatie (mai multe importuri) si folositi la investitii in instrumente financiare cu randamente ridicate si risc la fel de mare (returnuri ridicate pentru investitori)…

 

Tot acest cerc vicios depinde de capacitatea SUA de a mentine un ritm de consum ridicat prin intermediul supraindatorarii, de iluzia unor piete transparente, a unei economii libere si eficiente precum si a unor randamente cel putin pozitive pentru investitorii straini. Bun, in ceea ce priveste pietele transparente cred ca ne-am lamurit cum sta treaba, e de-ajuns sa incep cu acronime gen CDO, CDS, RMBS si alte inventii financiare sau sa vorbim de toate inventiile legale ce permit plimbarea activelor toxice prin bilanturi. Idem cu economia libera si eficienta (mai nationalizam ceva astazi?) sau cu randamentele pozitive (vai si amar de pierderile lor…). Cat despre consum ce sa mai spunem, recesiunea bate deja la usa nu?

 

Desigur, FEDul isi apara interesele cu toate armele la dispozitie, dand dolari fara limita acelor banci centrale care ar fi putut sa arunce peste bord activele americane sau sa determine aprecierea prea puternica a dolarului. Desigur, dolarul se intareste in ultima perioada, titlurile de stat americane fiind inca considerate un refugiu pentru investitorii care se retrag din pietele emergente intr-un “flight to safety”. Desigur, se iau masuri disperate de catre guvernul si autoritatile americane pentru a se remedia efectele crizei si a restarta consumul, insa mai este dolarul oare moneda de referinta pentru ca este puternic sau este puternic doar pentru ca a ramas moneda de referinta?

Oare ce se poate intampla pe termen mediu atunci cand importurile americane se micsoreaza, consumul domestic scade, pietele continua sa se prabuseasca iar pierderile pentru investitorii straini continua sa se acumuleze? Vor mai continua tarile exportatoare sa-si investeasca excedentele in scadere in active americane?

 

Anumite semne arata deja ca cel putin China incepe sa aiba dubii, iar fondurile de investitii suverane ezita sa mai adauge pierderi peste pierderi… Este oare posibil ca detinatorii de active americane sa inceapa incet incet sa-si reconsidere pozitia? Este oare posibil ca aceasta criza americana de care s-a molipsit intreaga lume sa duca la erodarea pozitiei dolarului si a Americii pe scena globala ?

Sa speram ca  mai e mult pana departe si nimic nu se va intampla peste noapte…

Stiind insa acea zicala care spune “daca banca te-a imprumutat cu un milion de lei, atunci ai o problema daca nu poti sa-i dai inapoi insa daca banca te-a imprumutat cu un miliard de lei, atunci banca are o problema daca tu nu poti sa-i dai inapoi”, ce ne facem oare cu acele cateva trilioane de dolari pe care le datoreaza America lumii?

 

 

 

Niciodata nu ne-a fost mai bine decat acum

Un comunicat al INSSE a trecut neobservata in aceste zile si anume Inzestrarea populatiei cu bunuri de folosinta indelungata.

Conform datelor statistice, a crescut numarul romanilor care detin televizor, aspirator, automobil, etc,

Atentia insa: multi si-au inlocuit automobilul, televizorul, etc, deci statistica nu este despre consum, ci doar despre gradul de inzestrare a populatiei cu bunuri de folosinta indelungata.

Greierele si furnica

Am invatat cu totii, sper, fabula lui Jean de La Fontaine “Greierele si furnica”. In aceasta fabula, furnica munceste tot anul pentru ca atunci cand vin vremuri grele sa aiba camara plina. Greierele, in schimb, cand era frumos afara si hrana se gasea din belsug si fara greutate statea si canta la chitara. Cand au venit vremuri mai grele, greierele si-a dat brusc seama ca nu are ce sa puna pe masa.

Ei bine, greierele din articolul de fata este actualul guvern.
In anii de crestere economica, indeosebi 2007 si 2008, guvernul, in loc sa economiseasca, a inregistrat un deficit bugetar. Mai mult, numarul de functionari de stat a crescut exponential, la fel si salariile acestora.

Guvernul nu s-a sfiit sa arunce cu bani in stanga si in dreapta. Intrebat anul trecut cum va finanta cresterea pensiilor, guvernul a aratat catre cresterea economica.

Iata ca luni, dl. Tariceanu a chemat la sfat economistii cei mai importanti ai Romaniei, concluziile acestora fiind destul de gri, si anume ca economia Romaniei nu va creste asa de repede precum spera guvernul, exista chiar riscul ca economia sa creasca doar cu 1% in 2009.

O crestere de 1 – 5% se va traduce intr-un deficit bugetar si mai mare decat cel dorit de guvern. Iar pentru a finanta deficitul, mai ales in plina criza financiara, guvernul va trebui sa se imprumute cu rate ale dobanzii cu doua cifre.

In conditiile in care inflatia in Romania era ridicata, guvernul a ridicat-o si mai mult cu cheltuieli inutile si cu deficit bugetar.

In conditiile in care slariile au crescut in medie in ultimii 4 ani cu peste 20% pe an, guvernul a decis sa creasca presiunea asupra salariilor marind, repet, exponential aparatul administrativ.

Acum vor veni vremuri mai grele. Europa de Vest, principala piata de desfacere a produselor romanesti, se afla deja in recesiune. Piata romaneasca nu mai produce profiturile din anii trecuti: costurile au crescut, pretul imobiliarelor se afla in declin.

Pentru a reporni economia in viitoarea situatie dificila, ar fi nevoie de ajutorul guvernului: atunci ar fi cazul sa aiba deficit bugetar (si pentru ca taxele colectate la buget vor fi mai mici), dar si pentru a contrabalansa cresterea somajului prin cresterea numarului de angajati platiti din banul public.

Din pacate, recesiunea din Vestul Europei va avea ca efect si desfiintarea supapei pentru forta de munca romanesca: se vor gasi mult mai greu locuri de munca in vest, multi romani chiar se vor intoarce acasa.

Guvernul, greierele nostru, nu este pregatit pentru vremurile mai grele ce vor veni. Va trebui sa alegem o furnica, daca avem de unde, la sfarsitul lui noiembrie.

UPDATE / INTREBARE pentru cititori: voi ce fel de comportament economic ati avut in ultimii 3-4 ani? De greiere sau de furnica? Raspunsul in cazul meu: de furnica.

PS1. Cititi aici traducerea fabulei lui Jean de La Fontaine

PS2. Nicio legatura intre furnica din articolul de mai sus si furnicuta colegului Iulian Comanescu (care in opinia mea este o furnica pradatoare)

Cum sa faci bugetul pe 2009 in 2 minute. La fabrica Nokia din Jucu.

In aceste zile se definitiveaza bugetele pe 2009 in multe companii. Desigur, criza economica mondiala ingreuneaza vizibilitatea rezultatelor pentru anul viitor.

Intr-o analiza a bugetului pe 2009 a unei filiale dintr-o tara din Europa de Est a unei multinationale, directorii filialei le spuneau celor de la “centru” ca nu stiu cu cat vor creste vanzarile, daca va exista vreo crestere sau daca piata va da inapoi si deci nu stiau daca vor respecta tintele de vanzari din planul de afaceri. Insa despre costuri erau siguri ca vor creste cu vreo 12-15%.

Raspunsul celor de la centru a fost sec: “Daca nu sunteti siguri, puneti crestere zero in buget la venituri dar si crestere zero la costuri caci trebuie sa va mentineti profitabilitatea. Riscati ca erodarea profitabilitatii sa devina permanenta iar filiala voastra poate fi vanduta sau inchisa. Daca furnizorii cresc preturile, nu le acceptati si mergeti catre alti furnizori. Daca angajatii vor crestere de salariu si voi sunteti de acord cu asta, reduceti numarul de angajati pentru a nu creste costurile”. Si s-a incheiat discutia.

In acest context cererile lucratorilor de la fabrica Nokia sunt de neinteles, mai ales ca au fost angajati de doar cateva luni cand si-au pus semnatura pe un contract.

Este desigur, dreptul lor de a face greva si de a negocia cu o firma privata. Insa daca toti salariatii ar face greve peste greve cu cereri absolut incredibile, niciun investitor (strain sau roman) nu va mai avea curajul sa aiba o initiativa economica in Romania. Sau angajatorii vor incerca sa nu angajaze in mod permanent ci doar sa aiba contracte temporare sau de colaborare, etc. Dar si intr-un caz si in altul, competitivitatea economica a Romaniei va scadea, iar salariatii vor fi primii care vor suferi, fie pentru ca nu vor avea un loc de munca sigur, fie pentu ca nu vor avea deloc un loc de munca.

Codul Muncii, am mai spus-o pe blog, ar trebui schimbat si este cel mai usor de schimbat in momentul in care economia merge bine, salariile cresc mai repede decat inflatia iar somajul este mic. Trebuie adusa mai multa flexibilitate in domeniul muncii. Firmele nu trebuie descurajate sa angajeze salariati cu contract permanent. Iar angajatii ar trebui mai degraba sa caute sa-si dezvolte abilitatile, sa stie sa faca si una, si alta. In felul asta, daca nu sunt multumiti cu un salariu, pot merge imediat la alta firma care e dispusa sa plateasca mai mult. Sau isi pot deschide propria firma.

Greve similare:

Sidex

Dacia

Discriminare la angajare cu TVR. UPDATE cu CNCD

In urma cu mai bine de 30 de zile, am scris un articol despre discriminarea la angajare practicata de Televiziunea Romana, adica fix de catrea acea institutie care ar trebui sa fie un model in a comunica publicului valorile europene.

In acel articol, criticam si inactiunea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Printre altele, spuneam ca activitatea CNCD s-a redus la doar 3 comunicate de presa. In cele doua zile dupa ce articolul a avut peste 5.000 de cititori, CNCD a dat vreo 4 comunicate de presa, printre care si raportul de activitate pe 2007 (publicat cu multe luni intarziere…). Dupa care nimic… nu stiu daca publicarea articolului a fost cauza celor 4 noi comunicate de presa ale CNCD sau a fost o coincidenta, asta conteaza prea putin.

Ceea ce am mai facut (dar nu am scris pe blog) este ca am depus o petitie la adresa de contact a CNCD pusa la dispozitia publicului. Au trecut mai bine de 30 de zile de cand am trimis respectiva petitie si nu am fost contactat de CNCD in niciun fel, nu am primit nici macar un mesaj de eroare care sa-mi spuna eventual ca adresa respectiva nu ar mai fi valida sau ca ar fi plina…

The day after tomorrow?

In ciuda referirii la titlul filmului lui Roland Emmerich (direct in engleza, pentru ca versiunea “Unde vei fi poimaine?” mi se pare mai putin potrivita in acest context) stati linistiti, nu e vorba despre schimbarile climatice ci tot despre criza economica globala.

Referirea la film am facut-o pentru ca – si aici ma repet – nu cred ca avem de-a face cu o criza ciclica, ci mai degraba cu o schimbare de proportii a economiei mondiale, o miscare violenta si ireversibila a placilor tectonice ale finantelor globale. Raspunsul coordonat al bancilor centrale, masurile comune adoptate de catre guvernele tarilor industrializate, sumele ce desfid imaginatia care au fost aruncate in jocul garantarii imprumuturilor interbancare, accesul nelimitat la lichiditate, nationalizarea partiala sau totala a unor banci, toate aceste masuri extraordinare arata dimensiunea nemaintalnita a crizei cu care ne confruntam.

Un alt indicator al gravitatii acestei crize este viteza cu care s-au intamplat evenimente ce ar fi fost de neimaginat acum 2 luni in urma. Nationalizarea Freddie&Fannie, falimentul Lehman Brothers, bailoutul AIG, achizitia Merrill Lynch de catre BofA, transformarea Morgan Stanley si Goldman Sachs in banci comerciale, falimentul  Washington Mutual, majorarea liniilor swap ale FED cu bancile centrale de la 290 mld USD la 620 mld USD, respingerea&aprobarea TARP de 700 mld USD, bailoutul si apoi nationalizarea Fortis, bailoutul Hypo RE, colapsul bancilor si a economiei Islandei, majorarea in cascada a diverselor plafoane de garantare a depozitelor, planul de interventie in bancile engleze de 50 mld GBP, preluarea Wachovia de catre Wells Fargo, toata pleiada de masuri comune ale guvernelor europeene si reinterpretarea TARP prin prisma intrarii in capitalul bancilor, toate acestea, si multe altele, s-au intamplat in putin mai mult de-o luna de zile…
Semne premergatoare ale crizei au fost totusi vizibile, incepand cu primele manifestari ale crizei subprime, spasmul pietei interbancare din august 2007, strangularea anumitor piete (securitizare, LBO etc..), volatilitatea din burse si pietele monetare etc etc…insa cu toate acestea – pana in septembrie anul acesta – amplitudinea perturbatiilor a fost mult mai mica, iar autoritatile au reactionat cu jumatati de masura.

O astfel de convulsie violenta a intregului sistem financiar, precum cea la care am asistat recent, arata ca n-avem insa de-a face cu o simpla raceala, ci cu o boala mult mai grava si care dureaza de multa vreme. Cu referire la analogia medicala, desi se pare ca electrosocul aplicat a readus pietele la viata, raman totusi anumite intrebari la care inca nu avem raspuns. Ne putem intreba daca echipa de doctori nu este vinovata ca boala netratata a ajuns in acest stadiu terminal si daca sunt ei suficient de calificati ca sa-si dea seama de ce sufera pacientul. Mergand mai departe, putem sa ne intrebam daca doctorii stiu ce sa faca pentru a insanatosi pacientul si daca acesta nu va intra din nou in criza, dupa ce efectele tratamentului de soc vor disparea… Va mai putea reveni el la starea dinainte de criza?

Putem spera ca masurile luate vor rezolva problematica acestei crize si ca totul va reveni – prin minune – la normal. Insa in contextul unei crize printre ale carei cauze se numara supraconsumul si supraindatorarea, oare solutia de a deschide robinetele si de a arunca trilioane de dolari in piata (ca lichiditate dar si garantii) si a reporni ciclul indatorarii este – desi necesara – cea corecta pe termen mediu/lung?  Cine va plati acesti bani, ce va obtine la schimb si care vor fi masurile de contrabalansare a acestei inundatii cu lichiditate? Mie mi se pare  ca si cum am salva un dependent de droguri pentru a-i oferi doza zilnica de heroina dupa aceea…

Caci, pana la urma, sa tratezi doar problemele acute ale sistemului financiar fara a trata boala ce a cuprins economia reala si cauzele profunde ale acesteia nu duce cumva doar la ameliorarea aparenta a simptomelor, pana la urmatoarea criza ?

Spun asta, pentru ca semne ale bolii profunde exista, economia americana si cea europeana se indreapta spre recesiune fie ca vrem s-o recunoastem sau nu. Germania , Franta, celelalte economii europeene si chiar SUA, in ciuda impotrivirii oficialilor, au incetinit pana aproape de scadere, iar increderea consumatorilor este la cele mai scazute nivele inregistrate in ultimii zeci de ani. Intr-un astfel de context, dupa o asemenea conjunctura de evenimente, oare va rezista entuziasmul pietelor cand va fi confruntat cu o realitate sobra si care nu va disparea de pe o zi pe alta?

Dincolo de speranta umana ca totul va fi bine, dincolo de aceasta abordare a la deus ex machina, imi aduc aminte de ceea ce-am auzit de la un trainer: “Nu poti obtine rezultate cu adevarat diferite daca pastrezi acelasi comportament si faci aceleasi lucruri“…

Eu cred ca dupa toate aceste rasturnari de situatie, ne aflam intr-o lume diferita, in care o parte din vechile modele de gandire nu mai functioneaza. Modelele matematice de evaluare a riscului nu mai sunt corect calibrate, ratingurile nu mai ofera siguranta, bancile de investitii si modelul “originate &distribute” au disparut, conceptul de too big to fail a fost dovedit gresit, statul s-a intrepatruns cu privatul iar increderea are nevoie de sigiliul natiunii ca sa reziste.

E oare posibil ca, in fata unor modificari de asemenea magnitudine, sa trebuiasca sa ne schimbam modul in care privim lucrurile si facem rost de un set nou de unelte pentru a ne descurca pe aceasta “terra incognita” ce ni se deschide in fata? E posibil oare ca sa fim nevoiti sa renuntam la solutii temporare si paleative, la “more of the same”, pentru a incepe sa reparam greselile fundamentale ale sistemului si a ne imagina modele si strategii inovative?

Daca avem incredere in spiritul creativ al omenirii si daca schimbarea aduce oportunitati, atunci ar trebui sa ne bucuram caci – dupa ce va trece furtuna – ne-asteapta ocazii rareori intalnite de a ne reinventa si repozitiona, intr-o lume ce-si cauta noi modele de organizare si noi axe de crestere. Trebuie doar sa gandim diferit, sa imbratisam schimbarea si s-avem rabdare…

Inca 9 ani de buna guvernare inexistenta

Dupa ce Romania a renuntat in urma cu doua luni sa mai fie stat de drept, azi, prin numirea lui Nicolae Vacaroiu la sefia Curtii de Conturi, Romania a pus cruce pentru 9 ani de zile (cat dureaza mandatul) unei mai bune guvernari.

Pe aceeasi tema: 2 pasi impleticiti inapoi cu curtea de conturi


Taguri