You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for September, 2008
Citesc titlu mare sosit pe agregatorul de ştiri: „În 2008, MECT a alocat universităţilor cu 261% mai multe fonduri decât în 2004”. Apoi citesc paragrafele ce urmează, direct de la sursă.
Şi mai citesc o dată. Şi, cu mult efort, încă o dată…
De fapt cine, cui, cât şi pentru ce a alocat?
Am citit discursul integral al presdintelui Basescu de azi din Parlament. Si am facut urmatoarele sublinieri privind obiectivele strategice ale Romaniei:
1. Ocuparea fortei de munca:
Consider că este necesar şi posibil să atingem obiectivul strategic de reducere a ponderii populaţiei ocupate în sectorul agricol, la 10-15 la sută, la orizontul anilor 2015-2020. Adică înjumătăţirea gradului de ocupare în agricultură în următorii 10-15 ani, prin preluarea forţei de muncă de către alte domenii. Şi aceasta în condiţiile creşterii ratei de ocupare la nivelul de 70 la sută - conform orientărilor actuale ale UE – ceea ce înseamnă creare de locuri de muncă în alte sectoare, mai ales în servicii.
Pentru a atinge obiectivul de reducere radicală a locurilor de muncă în agricultură, de exemplu, efortul cel mai mare trebuie depus în domeniul educaţiei. Educaţia trebuie să asigure oferta de calificare necesară în condiţiile în care conţinutul muncii în agricultură se va modifica, iar mai mult de un milion de locuri de muncă din agricultură se vor transfera spre alte ramuri
În ceea ce priveste fenomenul îmbătrânirii, există rigidităţi ale pieţei muncii care împiedică prelungirea vieţii active, vârsta de pensionare este prea redusă, persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii, iar sistemul de sănătate este departe de a asigura un efect cât mai mare în termeni de număr de ani de viaţă salvaţi.
2. Bomba demografica:
Creşterea natalităţii presupune reconciliere între viaţa de familie şi cea profesională, flexibilitatea pieţei muncii pentru a stimula angajarea mamelor, stimularea naşterii, mai ales a celui de-al doilea copil şi multe altele.
Astăzi, însă, de exemplu, nu există servicii pentru mamă şi copil. În ciuda unei crize acute care se menţine cu privire la locurile necesare pentru învăţământul preşcolar, numărul de unităţi de învăţământ preşcolar stagnează.
3. Infrastructura si fonduri europene
Infrastructura de transport este crucială pentru dezvoltarea României, din perspectiva a cel puţin două aspecte. În primul rând, lipsa acestei infrastructuri, mai ales a celei rutiere, a ajuns o frână în calea dezvoltării economice şi sociale. În al doilea rînd, lipsa acestei infrastructuri este o frînă în conectarea eficientă a României la Uniunea Europeană şi la alte axe de transport transcontinental în care România şi Uniunea Europeană au interese strategice. Pornind de la aceste considerente, remarc gravitatea faptului că, până la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene niciun proiect major in domeniul transporturilor – ceea ce înseamnă că România nu a fost capabilă să atragă nici măcar un euro din cele peste 5.5 miliarde de euro care pot fi utilizate, în construcţia de autostrăzi.
4. Piete functionale cu accent pe domeniul privat
În acest sens, în primul rînd este nevoie să ne definitivăm organizarea instituţională pornind de la o abordare clară a rolului statului în economie. Avem nevoie de mai multă concurenţă. Ca urmare, este esenţial să avem un sistem integrat de piete funcţionale. Să dăm libertate mai mare sectorului privat – care, oricum, produce mai mult de 70 la sută din Produsul Intern Brut. Este loc pentru mai multă concurenţă în energie, în aprovizionarea cu apă a populaţiei, irigaţii, achiziţii publice sau consultanţă pentru proiecte finanţate prin fonduri publice.
5. Rolul statului in economie
Ca urmare, să limităm intervenţia statului numai la cazurile de eşec de piaţă. Statul să se ocupe de planificare strategică, de reglementare, de bunuri publice, de protecţia socială.
În al doilea rând, este nevoie de raţionalizare instituţională. Avem un mare număr de agenţii, de autorităţi, oficii etc. Avem multă birocraţie – aprobări, avizări, autorizări şi altele – care generează uşor rente pentru funcţionari. Acesta este cel mai mare pericol al sistemului instituţional românesc. Rentele în instituţiile de stat, dacă nu sunt eliminate, pot orienta evoluţia statului român spre un stat discreţionar. Un stat fără reguli, fără proceduri, fără obiective strategice, fără suport social şi care nu crează oportunităţi şi bunăstare pentru toţi cetăţenii săi. Un stat care favorizează corupţia şi afectează grav atât eficienţa cât şi democraţia.
Astăzi, deficitul de democraţie se manifestă, în primul rând, prin faptul că instituţiile publice nu funcţionează plecând de la respectul intereselor şi protejarea drepturilor fiecăruia dintre cetăţenii români.
6. Descentralizarea
Incapacitatea de a promova o reală descentralizare este dovedită de faptul că legea cadru a descentralizării din 2006 a rămas doar un fundal legal lipsit de conţinut. Cea mai mare parte a serviciilor publice rămân, prin intermediul serviciilor deconcentrate, la cheremul birocraţilor sau al reţelelor de influenţă politică din Bucureşti. S-a ajuns la situaţia absurdă ca o bună parte din deciziile adoptate în şedinţele de guvern să fie simple transferuri de proprietăţi între diferite componente ale administraţiei publice. Nu numai că descentralizarea a bătut pasul pe loc în ultimii ani, dar în 2008 am înregistrat chiar un regres: formula automată de alocare a fondurilor de reechilibrare între localităţile unui judeţ a fost abolită şi am revenit la puterea arbitrară a consiliilor judeţene. Arbitrare, cu tot cortegiul lor de abuzuri, rămân şi multe din deciziile privind alocarea fondurilor de la nivel central pentru diferite localităţi. Această situaţie adânceşte discrepanţele între diverse zone ale ţării, menţinând localităţi cu potenţial extraordinar la periferia societăţii. S-a ajuns la adevărate linii de demarcaţie socială ca urmare a alocării arbitrare de fonduri.
7. Coruptia ca frana economica si sociala
Un scop primordial al instituţiilor statului este protejarea simplului cetăţean de orice abuz. Iar principalul abuz cu care se confruntă românii în fiecare zi rămâne corupţia. Corupţia diminuează încrederea românilor în viabilitatea Statului de drept, iar incapacitatea instituţiilor statului de a răspunde acestui fenomen a ajuns să pună sub semnul întrebării chiar corectitudinea admiterii României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
8. Lipsa autoritatii publice
Tot pe fondul lipsei de autoritate a instituţiilor statului se petrece şi distrugerea patrimoniului construit şi a celui natural. Nu putem permite ca patrimoniul să fie victima corupţiei administrative şi a nerespectării legii. Am semnalat această problemă în 2005, prezentând-o ca o „problemă de securitate naţională” şi atrăgând atenţia asupra importanţei faptului de a avea o strategie coerentă şi o mai bună implementare a politicilor în domeniu. Din păcate, în continuare legea nu este nici aplicată, nici îmbunătăţită. În domeniul patrimoniului natural, observăm continuarea exploatării iraţionale şi ilegale a pădurilor, precum şi deficienţe grave la nivelul protejării ariilor naturale, al păstrării biodiversităţii şi a echilibrului ecologic.
Franta – implicit presdintele Sarkozy – asigura presedentia UE in a doua jumatate a anului in curs. Ca atare, la nivel international, ca romani suntem reprezentat si de domnia sa.
Doua evenimente au fost pe agenda actualei presedintii a UE si anume:
1) Reelansarea Club Med, o organizatie UE plus tari din zona Mediateranei, o organizatie ce-si propune relatii politice, economice, etc mai stranse intre UE si celelalte tari din bazinul Mediteranei;
2) Medierea conflictului ruso – gruzin.
Dl. Sarkozy s-a comportat foarte bine in ambele situatii, indeosebi in medierea conflictului ruso – gruzin cand a avut de reconciliat pozitii diametral opuse in cadrul UE: Germania si Italia extrem de reticente in a critica Rusia pe de o parte si tarile Baltice sau Polonia care se tem – si pe buna dreptate – de o agresivitate a Rusiei care i-ar putea afecta in mod direct.
Ieri, la Natiunile Unite, dl. Sarkozy a lansat ideea unui spatiu economic comun Rusia – U.E.. O astfel de idee este bine-venita si am fost de acord cu ea pe acest bolg de fiecare data cand am atins subiectul. Insa este o idee cu probleme, inclusiv de credibilitate a celui care o propune.
In primul rand, ideea nu este noua. Daca recititi, de exemplu, “Razboi si pace” de Lev Tolstoi (actiunea se petrece in perioada invaziei Rusiei de catre Franta lui Napoleon) veti regasi aceasta idee a unitatii europene. Problema este ca nu s-a facut nimic in aceasta directie in ultimii 200 de ani, iar actiunile Rusiei din 2008 au indepartat-o si mai mult de principiile U.E.
In al doilea rand, presedintele Sarkozy uita ca a fost ales promitand francezilor ca atata vreme cat el va fi presedintele Frantei, Turcia nu va deveni membra U.E. De asemenea, s-a opus integrarii europene a Ucrainei si a Georgiei chiar acum 2 saptamani, spre frustrarea presedintelui Iuscenko al Ucrainei care a catalogat decizia UE de a nu-si deschide portile drept o “greseala de proportii istorice”. Oare cine, in conceptia dlui Sarkozy, va putea promova ideea “unui spatiu economic comun Rusia – UE”? Cu siguranta, dl. Sarkozy nu este calificat pentru asa ceva: domnia sa este ultimul care crede in cea mai de succes politica a Uniunii Europene de pana acum: politica de extindere.
In al treilea rand, Rusia este departe de a fi pregatita. Pentru a intra in UE, Romania a trebuit sa inchida capitole peste capitole, de la agricultura, la criterii politice, la criterii economice. Rusia dlui. Vladimir Putin este departe de aceste standarde: libertatea presei nu exista – mai mult, un ziarist a fost ucis in duba politiei chiar luna trecuta; companiile nu sunt tratate in mod egal (de exemplu cazul Yukos sau cazul Shell, etc); nu exista independenta justitiei, alegerile politice reprezinta o gluma proasta; statul rus isi baga cizmele in economie; statul foloseste in mod deschis arme economice in scopuri politice si, nu in ultimul rand, Rusia mentine conflicte in tari independente pe care nu vrea sa le piarda de sub control (de ex. in Georgia sau in Republica Moldova).
Presedinetele Sarkozy are insa o sansa istorica si anume sa-si schimbe politicile precedente, sa deschida simultan usa UE catre tari precum Turcia, Ucraina, Republica Moldvova, Georgia precum si sa deschida negocieri cu Rusia, negocieri similare cu procesul de aderare a Romaniei la UE. Personal, sunt sceptic si nu il cred in stare sa duca la bun sfarsit nici macar 1% din acest plan.
Pe aceeasi tema:
Motto: “Munca e pentru negri si tractoare”
Asa suna un dicton din comunism. Si toti izbucneam in ras sau zambeam cel putin.
Romania de azi afiseaza un dispret profund fata de munca. O vedem la toate nivelurile:
-La salariatul care trage mata de coada si isi injura patronul.
-La patronul care angajeaza muncitorul la negru si il injura ca il fura.
-La inspectorul de la agentia guvernamentala X fata de angajatorul caruia “trebuie sa ii dea o amenda”.
-La parlamentarul/ministrul care arunca cu bani publici pentru pomeni electorale.
-La functionarul care priveste cu scarba cetateanul de la ghiseu.
-La incredibilul sport national de jefuit bugetul statului – ponderea salariilor bugetare in PIB a crescut de la 4,9% in 2004 la 7% in 2008.
Exemplele pot continua.
Intr-o lume care se prabuseste in jurul nostru, noi cautam doar sa jumulim pe termen scurt. Constructiile solide, pe termen lung, nu sunt pentru Romania. A devenit o filozofie de viata nationala ciupitul pe termen scurt. Orice trebuie construit pe un orizont de timp mai mare de 6 luni – 1 an nu ne intereseaza.
Aceasta stare de fapt nu poate dura. Nu poti specula la nesfarsit. La un moment dat, castelul de nisip se va prabusi.
Ne-am bucurat in noiembrie 1996 la fel ca la Revolutie. Din pacate, Romania a ratat atunci sansa unui faliment national. Cu 100 mil dolari in visteria BNR si cu un nou guvern Vacaroiu, ghilotina ar fi cazut pentru Romania. La fel ca in Bulgaria. Ar fi fost adus un “management” strain (cel mai probabil un consiliu monetar).
Nu cred ca ne vom trezi din visare decat atunci cand vom intra direct in zid, precum soferul care face zob o masina si scapa totusi cu viata (“Doamne, ce am facut?!”). Dar atunci va fi infinit mai greu de re-urnit lucurile din loc.
Ultimii 4 ani au fost ani pierduti din punct de vedere al constructiei pe termen lung. Faptul ca am avansat totusi, se datoreaza exclusiv unor factori externi favorabili.
Cand ne vom apuca de munca? Nu prea curand ma tem…
Pare din ce in ce mai clar ca Nicolae Vacaroiu va deveni presedinte la Curtea de Conturi.
Acest blog a criticat de multe ori imobilismul Curtii de Conturi si aparenta politizare a actiunilor sale (vezi Curtea de Conturi: un dinozaur. Care este rolul ei?), insa numirea dlui. Vacaroiu, cunoscut lider PSD, la conducerea acestei institutii nu va face decat sa duca la politizarea unei structuri deja destul de opace. Exista riscul ca aceasta institutie sa-si foloseasca resursele mai mult decat azi in scopuri politice si sa devina nu numai inutila (cum este azi), dar si o piedica pentru economia si societatea romaneasca.
Aceasta numire nu trebuie acceptata. Sub niciun chip.
Propun, in schimb, concurs pentru ocuparea functiilor de conducere la Curtea de Conturi. Exista multe firme de audit recunoscute si respectate care si-au format oameni in ultimii 15 ani de zile, profesionisti cu experienta in relatiile cu firme mari, cu proiecte complexe, conectati la ceea ce se intampla si in alte parti ale lumii. Acesti specialisti exista! Sunt cateva zeci de specialisti romani, care lucreaza in Romania, si care ar putea conduce Curtea de Conturi in mod profesionist, transparent si a caror prezenta acolo ar aduce un mare plus de incredere in aceasta institutie-cheie intr-o Romanie in care statul nu da socoteala pentru cheltuieli sau pentr utilizarea resurselor.
Anul trecut, guvernul a lansat ideea mamutului energetic national, idee respinsa atat pe acest blog (vezi articol scris acum mai bine de un an de zile), cat si de alti jurnalisti si chiar de fosti consilieri in guvernarea PSD (de exemplu, iata un articol de pe blogul lui Victor Ciutacu, scris tot acum mai bine de un an).
Primul pas inapoi este in domeniul competitiei.
Atat strategia de divizare a Conel / Renel cat si politica promovata de UE se bazeaza pe ideea separarii productiei de cea cea de distributie, proiectul guvernului le uneste. Este in avantajul consumatorului sa existe concurenta reala in domeniul productiei de energie precum si concurenta reala in domeniul distributiei. In acest fel, preturile vor fi tinute la niveluri reduse. Ceea ce ar trebui sa faca guvernul ar fi sa incurajeze sau chiar sa forteze pasi mai rapizi in a da flexibilitate consumatorului final – fie ca e vorba de firme sau de locuinte – in a alege distribuitorul de energie cat ai bate din palme.
De asemenea, chiar daca se va mentine in cele din urma separata activiatea de productie de cea de distributie, creearea unui mamut de productie format din Hidroelectrica si complexele Turceni si Rovinari, iarasi nu are sens in vederea privatizarii datorita diferentialului semnificativ de profitabilitate. Sunt convins ca statul ar obtine fonduri mai mari dintr-o eventuala privatizare separata a acestor active: Hidroelectrica – cu o profitabilitate operativa ridicata (daca este sa ajustam rezultatele de contractele cu baieti destepti) prin bursa, iar Rovinari si Turceni la pachet sau separat unui producator tert, eventual prin licitatie.
Al doilea pas inapoi este cel democratic.
A trecut un an de zile de cand ideea a fost lansata si a fost criticata. Guvernul nu a cautat o dezbatere publica, in plus a asteptat sa se apropie sfarstitul mandatului. Societatea Academica din Romania a concluzionat foarte bine acest lucru in documentul “Nu compromiteti reforma sistemului energetic”:
Orice mişcare de o asemenea importanţă trebuie discutată public, transparent şi fără pripă, pentru a-i evalua corect consecinţele. În afară de o dezbatere publică şi cu specialişti în domeniul energetic, ar fi necesară şi una cu Comisia Europeană, privind poziţia acesteia referitoare la ajutoarele de stat pentru investiţii în generare vs. consolidarea energetică avută în vedere de guvern. Orice iniţiativă de consolidare a unei companii energetice dominante pe piaţă trebuie atent discutată. Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie cazurile de dominanţă pe piaţă în domeniul energetic, cum se poate vedea în Franţa şi Germania. Franţa se află în prezent în dispută cu Comisia pentru refuzul de a sparge compania Electricité de France în entităţi competitive şi de a permite liberalizarea pieţei energetice. Parisul riscă plata unor amenzi substanţiale pentru nerespectarea principiilor liberei concurenţe; mai mult, Comisia a iniţiat în septembrie 2007 un nou pachet de măsuri de liberalizare a pieţei tocmai ca răspuns la situaţii de genul celei în care se află Franţa. Însă poate mai interesant pentru România e cazul Ungariei, care are o companie cu poziţie dominantă pe piaţa energiei electrice (MVM), sub lupa Comisiei, riscând amenzi usturătoare.
Criza financiara internationala care a inceput in august 2007 pare a fi doar la inceput…
Evenimentele din ultimele zile sunt atat de spectaculoase incat pot fi comparate cu cele din 1929. Pana azi, cu exceptia corectiei pretului actiunilor cotate la Bursa, impactul acestei crize a fost destul de redus in economia romaneasca.
Pe de o parte, sistemul financiar romanesc este destul de inapoiat pentru a prezenta riscurile de pe alte piete. Pe de alta parte insa, normele stricte si controlul BNR pare sa fi functionat (pe aceasta tema vezi si un articol precedent). In plus, spre deosebire de alte economii din regiune, Romania si-a pastrat flexibilitatea cursului de schimb, care a fost lasat sa se deprecieze. De aceea, BNR, care s-a fript in trecut cu Bancorex, de exemplu, merita o bila alba.
Merita o bila alba si premierul Tariceanu care a avut declaratii linistitoare ieri la adresa economiei romanesti, precum si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) care i-a linistit pe cei 260.000 de romani care au ales AIG pentru a le gestiona fondurile private de pensii. Pe langa continutul si momentul declaratiilor autoritatilor, am apreciat si faptul insusi ca aceste declaratii au fost date, fiind o dovada de responsabilitate institutionala.
Nu trebuie insa sa ne culcam pe o ureche. Economia romaneasca nu se poate decupla de economia internationala si sa creasca in conditiile in care in restul lumii exista recesiune. Nu am putut evita recesiunea nici in 1929 si cu siguranta ca si criza de acum ne va afecta.
Primii vor fi loviti cei care au imprumuturi sau cei care isi finanteaza planurile de crestere prin imprumuturi, caci costurile finantarilor sunt mult mai mari decat acum un an, cu impact asupra pietei imobiliare, dar si al consumului.
Vor fi loviti atat exportatorii (datorita recesiunii sau cresterii incetinite din pietele de export), dar mai ales importatorii care vor fi loviti de doua ori: prin costul finantarii precum si prin cursul de schimb.
Economia mai creste si creste frumos. Insa nu se stie pentru cat timp. Este momentul ca guvernul sa-si merite pe deplin bila alba acordata: sa echilibreze bugetul si sa reduca numarul de functionari (chiar asa, mai stie cineva de planul guvernului de a reduce numarul de functionari publici cu 10%?). Nu de alta, dar cand vor veni zile negre, trebuie sa existe o supapa, atat pentru finantare cat si pentru gradul de ocupare al fortei de munca.
Pe aceeasi tema: Daniel Oanta in Cotidianul
Comentariul lui Dedalus:
Romania este o tara a sectorului privat, in aceeasi masura in care este si a statului, si a sindicatelor, si a pensionarilor si a copiilor etc.
Din pacate, de cate ori se cere Guvernului sa ia masuri, toata lumea (sau mai toata) se gandeste numai la cetateni, batrini, sindicate etc.
Chiar si politica fiscala a guvernului se bazeaza strict pe colectarea a cat mai multi bani de la buget si nimic altceva.
As numi asta Statul Roman SRL.
Asa fiind, nu ma mira sa vad ca de fapt Statul Roman SRL nu se gandeste nici de aceasta data la antrepenorii romani.
Adica, Fed ajuta cele 2 mari firme de finantare imobiliara, acum si AIG. Statul american sprijina DIRECT sectorul privat american.
La noi insa, sectorul privat se pierde in negura comuncatelor. In cel mai bun caz, se aminteste de faptul ca ar putea suferi.
In acelasi timp, comenzile de stat merg prin diverse tertipuri in special la firme straine, pentru care contractele sunt mereu supraestimate. Firmele romanesti insa sunt considerate din pornire “neserioase”, toate institutiile statului se intrec in a le jumuli si in a le pune bete in roate in comenzile de stat.
As zice ca o firma cu capital romanesc care a rezistat statului roman, va rezista fara indoiala si crizei mondiale. Pentru ca e mult mai blanda.
Comentariul lui Claudiu Minea:
Venind din economia reala, problema numarul 1 a firmelor din Romania (dincolo de sicanele institutiilor statului si a politicilor macro schimbatoare) este cea legata de personal. Este resursa utilizata incordat, in conditiile unei piete a muncii profund dezechilibrata.
In acest context, o incetinire a activitatii economice in UE, concretizata intr-o reducere a comenzilor catre firmele romanesti, poate fi chiar o binecuvantare. Firmele vor trebui sa-si analizeze costurile si sa reduca personalul – astfel incat celor care nu prea au chef de munca sa li se ofere sansa de a se ocupa de alta activitate.
Bineinteles, asta presupune un alt fel de management. Ma gandesc de pilda la sistemul bancar, care a cautat manageri capabili sa gestioneze o crestere accelerata a organizatiei – acum se va muta accentul pe manageri capabili sa reduca costurile, fara a omori prea tare calitatea. Pe scurt, va fi trecerea de la extindere la consolidare.
Dar cine isi inchipuie ca Romania este imuna, se inseala. Iar cei cu astfel de idei, chiar sunt multi. Pentru ca tindem sa avem memorie scurta. Chiar foarte scurta.
Mâine este 15 septembrie. Acelaşi 15 septembrie! Al elevilor, al părinţilor, bunicilor sau reprezentaţilor legali. 15 septembrie al „oamenilor şcolii” sau „ai sistemului”, fie aceştia figuri reprezentative ale autorităţilor şcolare centrale sau locale.
Aproape întotdeauna, sfârşitul şi începutul de an şcolar sunt intens speculate de ceea ce denumim „opinie publică”: media, comunitatea educaţională, asociaţiile profesionale şi (în primul rând) personajele cu vizibilitate din lumea politicului. Tezele unice, testările naţionale, bacalaureatul, fenomenul violenţei şcolare şi inserţia socio-profesională sunt teme ce stârnesc reacţii viscerale ce aduc a defulare, o parte având chiar un aer vindicativ… Mai puţine sunt coerente şi articulate, foarte rare cele viabile şi fezabile, aproape inexistente cele care să producă efecte (dezirabile şi vizibile) asupra „sistemului”.
15 septembrie, da? Las de o parte retorica păguboasă şi (în contextul debutului de an şcolar) vă propun un exerciţiu mai mult de imaginaţie decât ludic: care consideraţi că este chestiunea deficitară majoră a învăţământului public obligatoriu românesc, care este acel lucru de care şcoala autohtonă are nevoie primordială? Presupunem că sunteţi într-o poziţie cheie, având capacitatea, competenţa şi responsabilitatea să adoptaţi o singură decizie strategică. Care ar fi acea măsură fundamentală şi ce anume ar viza ea?
Alegerile nu sunt departe. Acum partidele discuta despre programul economic pentru urmatorii patru ani. L-am criticat destul de des pe fostul prim-ministru al Romaniei, Adrian Nastase; insa, de data asta, trebuie sa fiu de acord cu domnia sa.
Iata planul fiscal al lui Adrian Nastase:
Am pornit de la ideea ca, in acest moment, cota unica pare un fel de drept castigat, deoarece toata lumea a castigat prin aplicarea ei, chiar daca unii foarte putin si altii foarte mult, fiind favorizata o imensa polarizare sociala si o impozitare para-fiscala pentru a completa veniturile la buget.
Din acest motiv, am sugerat un nucleu de politica fiscala bazat pe urmatoarele solutii :
1. mentinerea cotei de 16% pentru cei cu venituri peste saqlariul mediu pe economie;
2. o cota de 10% pentru cei cu salarii intre salariul minim si salariul mediu pe economie;
3. un ansamblu de taxe pe proprietate care sa compenseze pierderile de la punctul 2.
Sigur, putem sa cautam, in continuare solutii mai bune, dar va trebui sa tinem seama si de presiunea unor formule, cum este cea din Bulgaria (cota unica de 10%) sau a asteptarilor electorale. Pe de alta parte, sa nu uitam ca traim in Romania si ca riscul este de a descoperi, rapid, ca toate salariile se vor afla SUB nivelul salariului mediu, pentru a beneficia de cota de 10%!
O remarca personala: cresterea impozitelor pe proprietate a fost sustinuta pe acest blog. Taxele pe proprietate in Romania sunt ridicol de mici daca e sa le comparam cu media in UE. In plus, cresterea taxelor ar duce la o clarificare in domeniul proprietatii si o racire a pietii imobiliare.
Voi ce credeti?
Povestea Micului Trianon de la Floresti (Prahova) este una trista si devine si mai trista pe zi ce trece: un palat impunator(este adevarat, neterminat), cu o gradina imensa in jurul si cu un incredibil potential turistic. Din pacate, nu exista nicio initiativa de a transforma ruina intr-un proiect turistic.
Problema este de initiativa, mai ales a autoritatilor locale, caci fonduri eruopene sunt usor de accesat. In cele doua saptamani cat am stat in Portugalia vara asta, am vazut la tot pasul, pentru orice piatara cu un pic de istorie un anunt de proiect, cu suma totala a investitiei, cu durata investitiei si cu procentul, ridicat, de fonduri europene pentru realizarea investitiei.
Sau, asa cum dadeam exemplu intr-un articol precedent, in Marea Britanie exista doua asociatii nationala private, cu cateva milioane de membri activi fiecare, care se ocupa de protejarea si conservarea patrimoniului national, iata linkuri si vedeti modul de organizare:
PS. Tot pe tema Micului Trianon de la Floresti: pe catalink.
