You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for July, 2008


Spre o Romanie mai civilizata

O singura prevedere legala, daca ar fi aplicata, ar putea civiliza Romania intr-o masura mai mare decat orice altceva. E vorba de respectarea interdictiei de a opri si de a parca.

In orice loc din tara, de la Bucuresti pana la cel mai mic orasel, langa indicatoarele de “Oprirea interzisa” troneaza masini. Sau la coltul intersectiilor, afectand vizibilitatea. Sau chiar langa o trecere de pietoni. Pentru ca, daca am putea, am vrea sa intram cu masina pana in magazin sau in banca.

Fenomenul devine si mai acut in lunile de vara, cand numeroase masini cu numar de Italia sau Spania se “intrec” in a se opri in locuri unde oprirea este interzisa. Nu singure, evident. Ci lasate acolo tocmai de romani veniti din lumea civilizata. Care, eventual, discuta cativa metri mai incolo cu un cunoscut despre cat de corupta este Romania si cat de putreda este clasa politica, astfel incat nu s-ar intoarce sub nici o forma in aceasta lume barbara si necivilizata etc etc etc…

Iar politia refuza sa sanctioneze incalcarea legii. Daca nu credeti, sunati la 112 si anuntati o masina parcata pe trecerea de pietoni si asteptati sa vedeti daca se intampla ceva.

Il invit pe domnul ministru David (sau unul din sefii Politiei Romane) sa facem impreuna un test: intr-un oras de 20.000 de locuitori, cate masini parcate neregulamentar gasim intr-un interval de 30 de minute. Se prinde cineva?

De la cititori – despre bancile din Romania

Alex ne propune urmatoarea tema de discutie:

E oarecum general stiut ca acum este criza de lichiditati in sistemul bancar international. Bancile cresc dobanzile la depozite in toate monedele (RON, acum si EUR, GBP etc) pentru a atrage bani de la populatie si de la companii. Am citit azi ca in UK o banca acorda discounturi de pana la 7-8% in cazul rambursarii anticipate de credite ipotecare pentru a genera disponibilitati banesti.

In conditiile astea de ce bancile romanesti insista sa ia in continuare comisioane de rambursare anticipata? Au bancile romanesti prea multe lichiditati sau comisioanele acestea sunt pur si simplu in continuare o sursa de bani nemunciti? Daca bancile romanesti au prea multe lichiditati de ce cresc dobanzile la credite? Sau ma rog… de ce le cresc la depozite?

Este piata bancara o piata concurentiala?
Exista un acord intre banci de natura a limita concurenta?

Asteptam opiniilor voastre si il invit pe Alex sa raspunda intrebarilor si comentariilor.

Care este realitatea?

Emil este in vacanta, sa vedem daca ne descurcam sa mentinem blogul in viata de-a lungul acestei perioade… 🙂

Vestea buna: Guvernul si o parte din partide (in special PSD) ne anunta pe toate canalele media ca economia merge bine, sunt bani din belsug la bugete, asa ca se poate deschide larg punga: autostrazi, marirea pensiilor (in avans), locuinte pentru tineri, medicamente la toata lumea (compensate si gratuite) etc etc etc. Pe scurt, o imagine (aproape) idilica.

Vestea proasta (sunt 3 exemple de fapt):
1. Sumele de recuperat de la fondul de sanatate pentru concedii medicale platite in plus se returneaza cu mari intarzieri (spre exemplu, la Casa de Sanatate din judetul nostru s-a ajuns la cererile depuse in luna septembrie 2007).

2. Exista un program de compensare partiala (50%) a dobanzilor platite de firme la imprumuturile pentru investitii, derulat prin Eximbank. De cateva zile acest program este suspendat, din lipsa de fonduri.

3. Prin legea 76/2002 se acorda unele facilitati pentru angajarea somerilor (absolventi, persoane peste 45 de ani etc). Momentan acordarea facilitatilor este suspendata pentru noi angajari (raman doar conventiile in derulare), tot din lipsa de fonduri, asteptandu-se suplimentarea fondurilor alocate.

Ce sa intelegem de aici? Care e, de fapt, situatia reala? Exista si o alta explicatie pentru cele 2 realitati, in afara de faptul ca suntem (din toamna anului trecut, pana spre sfarsitul lui 2009) intr-o permanenta campanie electorala?

Naravurile neschimbate ale dlui. Adrian Nastase

Adrian Nastase, fost prim-ministru al Romaniei si fost candidat la functie de presedinte al Romaniei, a revenit in forta, la 4 ani de la pierderea alegerilor parlamentare si prezidentiale din 2004.

Atitudinea si ideile domniei sale de acum nu difera deloc de cele din 2004. Probabil insa ca PSD-ul are mai multe sanse de a castiga alegerile parlamentare anul acesta iar domnia sa alegerile prezidentiale din 2009, pe fondul unei prezente mult mai reduse la vot.

Da, lupul (sau si ursul?) isi schimba parul, dar naravul ba.

La fel si Adrian Nastase.

Astfel, arata in continuare aceeasi tip de respect pentru justitie ca in 2004, domnia sa catalogheaza anumiti procurori drept “procurorii lui Basescu”, fara niciun fel de dovezi, fara ca vreo institutie (de ex. CSM) sa fi gasit astfel de dovezi in urma unor anchete. Ce fel de presedinte va avea Romania in persoana lui Adrian Nastase? Va avea un presedinte care nu numai ca nu arata respect fata de institutiile statului, dar unul care va pune presiune pe justitie, un domeniu unde administratia din Romania mai tot timpul a avut cartonase rosii de la UE si de la populatie; justitia fiind ultimul capitol incheiat de catre Romania in procesul de aderare la UE.

Domnul Nastase continua sa atace personalitati din societatea civila sau presa. Daca ar deveni presedinte, este foarte probabil ca niste procurori (care nu sunt procurorii lui Basescu, evident) vor bate la miezul noptii la usa Monicai Macovei sau la usa unor redactori de la Hotnews si ii vor duce la sectie, asa cum s-a intamplat cu Mugur Ciuvica in 2003.

Domnul Nastase este suparat si pe presa internationala (pe FT, The Economist, etc care nu sunt la fel de profesioniste precum niste antene TV autohtone), si pe Bruxelles, pentru ca asculta si alte pareri decat ale domniei sale. Daca s-ar putea, ar interveni oare cu niste publicitate guvernamentala sau cu alte tipuri de presiuni pentru a le schimba si lor ideile. De asemenea, orice jurist strain, precum Willem de Pauw, colaborator al Comisiei Europene, care critica justitia din Romania, este catalogat drept independent cu ghilimele. Adica de ce nu este independent Willem de Pauw? Se afla in slujba cuiva? Si anume a cui.

Cireasa de pe tort: dosarul Petrom si respectul fata de proprietatea privata (proprietatea privata a altora, bineinteles). Da, acesta este un narav pe care dl. Nastase nu-mi amintesc sa-l fi avut in 2004, dar l-a dezvoltat intre timp. Se pare ca domnia sa a privatizat Petrom in 2004 datorita unei decizii luate de guvernul Isarescu in 2000, saracul guvern Nastase era legat de maini si de picioare sa faca o selectie cu un singur doritor, pe ultima suta de metri a incheierii negocierilor de aderare la UE. Desigur, probabil tot guvernul din 2000 este de vina pentru modul in care a fost administrat Petrom 4 ani de zile, pentru contractele incheiate de Petrom, de diferentele contabile de 1 miliard de euro. Probabil tot altii sunt de vina pentru modul in care a fost semnat contractul cu OMV si pentru modul in care rezervele de petrol ale Romaniei au fost contractate.

Presedintele Adrian Nastase 2009 pare ca va fi unul care va stopa privatizarile unor societati propuse pentru privatizare de mai bine de 10 ani, dar pe care niciun guvern nu a dorit sa le restructureze si profesionalizeze, pe motiv de clientela politica (de ex.: la Romgaz directorul general neaparat trebuie sa fie de la UDMR) sau calcul electoral. Tarom, CFR-urile, Romgazul, CEC-ul, Posta sunt inca 100% de stat si ineficiente, firme ce pierd cota de piata, unele dintre ele supravietuiesc datorita ajutoarelor de stat. Desigur, e mai simplu sa cresti iresponsabil deficitul bugetar decat sa restructurezi o firma de stat, sa nu ai clientela politica si eventual sa pierzi puncte electorale. Daca nu se gasesc finantari pentru autostrazi, pentru proiecte pe termen lung in educatie, sanatate si mediu, oare nu ar fi o sursa de finantare o privatizare, chiar si partiala, a unor firme eficiente?

Dl. Nastse critica si decizia guvernului actual de a transfera catre Fondul Proprietatea anumite actiuni detinute de stat, de ex. in Petrom. Ce va face domnia sa cand va guverna din nou? va intrerupe acest proces? De unde va obtine sumele necesare pentru a-i despagubi pe fostii proprietari care asteapta de 20 de ani sa li se faca dreptate?

Se spune ca somnul ratiunii naste monstri. Este valabil mai ales in democratie. Poate chiar in 2008 si 2009. Se trezeste cineva?

Pe scurt despre amprentarea strainilor din Italia

Am lucrat in Italia intre 1999 si 2004.

In mandatul precedent ca prim-ministru (2001 – 2006), Silvio Berlusconi a format guvernul, ca si acum, impreuna cu partidul fostilor fascisti si impreuna cu extremistii din Lega Nord.

In 2003, cand mi-am prelungit pentru a doua oara permisul de sedere, conform noii legi introduse la presiunea extremistilor, a trebuit ca politia sa-mi ia amprentele. Si atunci, ca si acum, se vorbea ca legea amprentarii se va aplica tuturor rezidentilor, nu numai strainilor. Se pare ca amprentanti au ramas numai rezidentii cu altfel de pasaport decat cel italian.

Acum, guvernul italian afirma iarasi ca si cetatenii italieni vor fi amprentati. Personal, nu cred in asa ceva. Cred ma degraba ca un guvern extremist precum cel italian nu ar trebui sa existe in Europa.

Referinte:

Experienta unui roman in Italia

PS. cred ca amprentarea in sine ar trebui sa fie o problema de alegere personala a celor care nu sunt certati cu legea. De ex.: poate le-ar fi mai usor doctorilor daca ar avea acces imediat la fisa medicala prin identificarea imediata a ranitilor in cazul unui accident grav de circulatie. Dar deja vorbim de scenarii SF…

Exemplul bulgar in macroeconomie

Romania si Bulgaria se aseamana in multe privinte. Nu este de mirare ca am intrat in acelasi timp in UE.

Problemele sunt de multe ori aceleasi: criza demografica, o criza a fortei de munca, coruptie, functionari incompetenti, prea multa birocratie, infrastructura si invatamant ce au nevoie de investitii considerabile.

Cele doua economii au in aceleasi timp si alte caracteristici comune: crestere economica sustinuta in ultimii ani, deficit de cont curent datorita cresterii consumului, inflatie scapata usor de sub control, sectorul constructiilor in crestere, investitii straine semnificative si in crestere.

Pana si imaginile ce caracterizeaza cele doua tari par a nu fi mult diferite (vezi in FT o prezentare recenta a Bulgariei).

Insa guvernul bulgar pare mai responsabil. Pentru a tine inflatia sub control cat mai mult, are un excedent bugetar de 5% din PIB, asta in timp ce ministrul roman de finante doreste o crestere superioara limitei UE de deficit bugetar de 3% din PIB. In plus, doreste introducerea unei cote unice extrem de reduse, de doar 10%. Daca ar scadea impozitele in Romania, probabil ca nu am fi iarasi pe primul loc in UE in ceea ce priveste platile salariale in plic…

Relatia contabilitate creativa – pretul actiunilor

In aceasta perioada plina de necunoscute, pretul actiunilor a scazut semnificativ pe toate pietele financiare ale lumii, inclusiv pe BVB. Motivul ar fi nesiguranta actionarilor atunci cand este vorba de perspectivele de crestere a profiturilor firmelor cotate la bursa.

Ca atare, anumite actiuni au ajuns la valori extrem de mici daca este sa luam in considerare fluxurile de numerar viitoare. Alte actiuni, desi au scazut mult, au o valoare mai mare decat ar indica profiturile viitoare ale respectivelor companii.

In aceste zile multe firme isi publica rezultatele din trimestrul doi, impreuna cu o serie de masuri despre cum vor face fata riscurilor de pe piata.

Insa atunci cand citim aceste rezultate, considerand mediul economic actual, exista doua riscuri majore:

1. Firmele isi majoreaza artificial profiturile pentru a cauta sa opreasca declinul pretului actiunii. Aceasta practica nu este noua si a fost folosita in mod frecvent.

2. Firmele – datorita evaluarii extrem de mici a pretului actiunii de pe piata fata de valoarea calculata considerand profiturile viitoare – raporteaza profituri mai mici decat cele reale, mai ales daca au un actionariat de control stabil care nu are intentia sa vanda. In acest fel, asteptarile pietei sunt confirmate, iar cand sentimentul pe piata va redeveni pozitiv, atunci profiturile ascunse acum vor fi inregistrate.

Desigur, exista si a treia varianta: aceasta perioada este buna pentru a face curatenie in Bilant, de ex. activele incerte pot fi trecute pe pierderi.

Asadar, atentie mare la raportul de audit extern in speranta ca auditorii isi fac datoria in mod corect.

Ipocrizie pe TV

O stire pe scurt pe The Money Channel: guvernul analizeaza daca merita ca Romania sa depaseasca deficitul bugetar de 3% din PIB, pentru a-si dezvolta infrastructura. Numai ca tarile membre UE nu pot depasi acest nivel (ceea ce ar atrage declansarea unei proceduri din partea Comisiei Europene etc etc etc).

Si ce persoana este una dintre cele mai indreptatite sa vorbeasca despre acest subiect? Ministrul de Finante. Ce spune Dl Vosganian? Ca, personal, nu este de acord cu depasirea acestui prag. Dar, daca se ajunge la un pact national in aceasta chestiune, nu poate fi decat de acord.

Politicienii nostri par sa nu fi invatat 2 lucruri simple:

1. In momentul in care ocupa o functie publica, nu mai au pareri personale. Parerea ministrului Vosganian este si parerea omului Vosganian. Daca intre cele 2 exista o fractura atat de mare, atunci fie Dl Vosganian lasa locul altei persoane, fie ministru actioneaza potrivit convingerilor omului – asumandu-si consecintele in integralitate.

2. Ocuparea unei functii publice nu este un concurs de popularitate. O persoana publica trebuie sa faca ceea ce trebuie sa faca. Si sa ia decizii, pentru ca asa functioneaza democratia reprezentativa: oamenii politici sunt alesi (in principiu o data la 4 ani) pentru a lua decizii. La momentul electoral puterea apartine electoratului. Intre 2 momente electorale, ea apartine oamenilor politici.

Unde e ipocrizia? Cand oamenii politici spun ca, personal, au o parere foarte ferma… sau sunt de acord cu o anumita masura… dar de fapt nu se poate din cu totul alta cauza, independenta de vointa lor. Ce baieti buni…

Primaria Bucuresti si Curtea de Conturi

Nici n-a incalecat bine pe şaua de primar al Bucurestiului si iata ca dl. Sorin Oprescu a inceput sa-si aplice adevaratul program politic. Program tinut, evident, la sertar in timpul campaniei electorale: rezilierea unor contracte percepute a fi legate de adversarii politici precum si inlaturarea unor functionari perceputi a fi legati de adversari politici.

Dl. Oprescu acuza numeroase nereguli si anunta chiar si un audit independent care sa ii confirme acuzatiile, acuzatii in urma carora a actionat deja. Este ca si cum intr-un proces judecatorul da sentinta si abia apoi vede probele…

Insa in Romania avem o institutie, Curtea de Conturi, care are, printre altele, urmatoarele atributii:

– formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;
– situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;
– sunt supuse controlului Curtii de Conturi si alte organizatii care beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor publice

Curtea de Conturi este supusa controlului Parlamentului, Parlament controlat de catre fostii colegi de partid ai dlui. Oprescu. Si se pare ca aceasta institutie isi face treaba bine in ochii Parlamentului, din moment ce la conducere se afla, de multa vreme, o serie de dinozauri

Asadar, ori Curtea de Conturi este o institutie care isi indeplineste atributiile de control (inclusiv in activitatea Primariei Bucuresti, dar si societati precum firma Dalli) si atunci actiunea dlui. Oprescu este nejustificata; ori Curtea de Conturi nu-si indeplineste atributiile si atunci Parlamentul (controlat de PSD) nu-si face datoria?

Exercitiu de imaginatie – REZULTATE

Sondajul referitor la castigarea alegerilor pentru deputat intr-un colegiu uninominal semi-rural nu s-a bucurat de succes. Totusi, o sinteza la cele 5 intrebari arata urmatoarele lucruri:

1. Care sunt cele mai importante 3 probleme ale unui astfel de colegiu (e suficienta o enumerare, fara explicatii)?
Infrastructura, subventii pentru agricultura, sanatate.

2. Ce poate face efectiv un deputat pentru comunitatile din colegiul sau?
Sa fie un bun negociator, care sa gaseasca sprijin pentru problemele comunitatii la institutiile centrale ale statului.

3. Ce calitati ar trebui sa aiba un candidat (iarasi cele mai importante – maxim 3 – si iarasi fara necesitatea explicatiei)?
Capacitatea de a oferi o ciorba, 2 mici si bere.

4. Cu ce program ar trebui sa vina un candidat ca sa va obtina votul?
O ciorba, 2 mici si bere. Se pare ca vinul nu se mai bucura de succes… 🙂

5. Prin ce canale ar putea ajunge la alegatori?
Contact direct, ajutorul primarului.

CONCLUZII:
Pare ca Romania nu este pregatita sa aleaga dupa principii si doctrine. Mai mult, suntem chiar in regres fata de acum 10 ani sa spunem. Impresia aproape generala este ca toti politicienii sunt la fel.

E trist? Cu siguranta. Dar si mai trist este faptul ca votam pentru noi, in detrimentul copiilor nostri. Votam pentru prezentul care sacrifica viitorul. Votam pentru o masa, nu pentru o carte.

Speranta? Nu a murit, dar e un pic disparuta. Din pacate, un asemenea subiect nu farce rating, pentru ca OTV-ul sa o caute, precum pe Elodia…

Miturile bacalaureatului real

Aştept cu nedisimulată curiozitate precizările MECT şi setul de concluzii ce fac referire la prima ediţie a examenului de Bacalaureat din 2008. Cele ale mediei şi ale comunităţii educative sunt arhicunoscute! An de an, dezvoltă atacuri furibunde la adresa administratorilor „sistemului”, „Reformei”, „corupţiei”, „incapacităţii instituţionale” sau „bătăii de joc” la care elevii pare-se că devin victime sigure.

În acest context, există un clişeu care face carieră: competenţele. Cuvânt cheie pentru zeci şi sute de documente oficiale, al pedagogiilor contemporane şi vârf de lance în discursul politic. În situaţia dată, gloria-i este însă nemeritată, bacalaureatul având prea puţine în comun cu chestiunea în cauză… De fapt, se pare că şcoala românească are mai multe împotrivă decât în comun cu formarea/dezvoltarea de competenţe!

Poate cea mai interesantă discuţie despre bacalaureatul românesc cea vizavi de relevanţa acestuia. În raport cu sistemul de învăţământ autohton, cu cel european şi „european”, cu nevoia socială sau cu societatea în ansamblul ei. Pentru că bacalaureatul are de-a face cu viaţa reală exact atât cât are conţinutul disciplinar legătură realitatea! Pretinsul „examen de maturitate” nu este nici o evaluare a exerciţiului intelectual, a deprinderilor de vieţuire cotidiană sau a unor abilităţi profesionale chiar în stadiu primitiv. Ci doar o mai amplă evaluare a performanţelor şcolare! Ponderea absolvenţilor de studii vocaţionale, profesionale şi tehnice este infimă şi nici măcar în cazul lor nu se pune problema „evaluării competenţelor”. Iar cei mai mulţi dintre „bacalaureaţi” sunt tineri ce provin din licee teoretice… Sunteţi sigur că ştiţi cum şi ce învaţă oamenii ăştia în şcoală? Cum învaţă? Ce anume să examinezi şi ce competenţe să evaluezi? Cine să le evalueze? Cum să le evalueze? În raport cu…? Pentru…?

Mă străduiesc să înţeleg cum anume se pot forma (prin şcoală) competenţe specializate în lipsa celor cheie, într-un mediu unde proliferează paradigmele defectuoase, reprezentări eronate şi atitudini discutabile, totul pe o structură instituţională şi mai discutabilă.

Lăsaţi tinerii români, cu ţinute impecabile şi „trendy”, bărbaţi cu constituţie fizică de invidiat sau femei în toată firea, uitaţi că pretind şi au statut de adult! Oricât de mult ne-am iluziona, la finalizarea celor 12/13 ani de studii, oamenii viitorii foşti liceeni (în mare parte) nu dau doi bani pe „competenţe”. Şi cui i-ar păsa la 19 sau 20 de ani de ziua de mâine? N-am trecut toţi pe aici?

Nicăieri şi nicicând evenimentele de genul Bacalaureatului nu au fost sau nu sunt uşoare şi irelevante. Se întâmplă în toate societăţile mature, unde asemenea evenimente contează! Şi fiecare dintre istoriile personale pot proba asta… Iar dramele individuale nu sunt decât tonuri cromatice în acelaşi schiţă neterminată. În care mai avem drept elemente de prim plan calificativele şi notele şcolarilor autohtoni (luate în ansamblu, deloc inferioare celor din alte state… însă este vorba doar de note!), cunoştinţele (redundante, analizate comparativ) şi competenţele (unde testările internaţionale ar trebui să ne ruşineze, cel puţin).

Un comentariu extensiv al acestei editii de bacalaureat nu disculpă nici autorităţile de resort, nici profesorii, nici elevii, nici membrii familiilor acestora… Cred că învăţământul românesc se află într-o fundătură şi nu foarte departe de colaps! Ceea ce nu e rău deloc, ba poate că este cea mai inspirată opţiune posibilă… Dar dincolo de alarmism, intrigă sau revoltă justificată (de cele mai multe ori), renunţarea la iluzii este cea mai bună dovadă de luciditate şi primul pas către normalitate, spre realism. Necesar nu doar la începutul fiecărei veri, înainte sau după bacalaureat…

Accente

Finalurile ciclurilor de studii, cu evaluările şi examinările aferente constitue unul dintre puţinele momente când problematica educaţională ajunge în atenţia opiniei publice. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă (prin absurd), din miezul şi-aşa încins al verilor autohtone, ar lipsi marile evenimente ce ţin de viaţa şcolară?

Au trecut tezele unice, au fost şi testările naţionale iar în curând se vor linişti apele şi-n privinţa examenului de bacalaureat. Şi este prea savuros subiectul pentru a nu îl aborda în zilele ce urmează…

Înainte de asta însă… Ce observaţi când priviţi cu atenţie înşiruirea evenimentelor de mai sus?

Mai mult decât slogane, „accesul la educaţie”, „educaţie pentru toţi” şi „democratizarea şcolii” sunt principii fundamentale de politică şi de politici care dau măsura maturităţii unei societăţi. Ele ţin însă de învăţământul public (prin excelenţă, la români) şi obligatoriu (în „lumea civilizată”). Cum rămâne însă cu priorităţile agendei administraţiei sau cu interesul general la vreme de „economie a cunoaşterii”, în era profesionalizării şi a „industriei” educaţionale?


Taguri