You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for February, 2008


Privatizarea Automobile Craiova – prea multe vorbe

Cazul privatizarii Automobile Craiova si pozitia DG Comp a tinut prima pagina a ziarelor mai putin decat m-as fi asteptat. Din pacate, avem pentru prima data ocazia, ca stat membru al Uniunii Europene, sa discutam elemente de baza pe un caz concret, care ne afecteaza in mod direct, dar ne multumim sa o dam la colorat intr-un stil deja tipic. De la politicienii care nu au inteles nimic inca de la inceput din aceasta speta si nu s-au obosit sa o faca nici dupa publicarea IP/08/315, in urma cu doua zile, pana la opinia publica care a aplicat stampila “hotii”, intr-un loc in care nu era cazul sa o faca, Romania a intrat din nou intr-un carusel in care se discuta despre orice altceva, dar nu despre problema in sine.

Nu am inteles pozitia domnului prim-ministru Calin Popescu Tariceanu cu nasturii, Comisia Europeana care ne vrea raul si despre sume care se vor recupera de la Ford. Nu am inteles nici pozitia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu despre institutiile europene care sunt platite din banii nostri si despre aceiasi bani care trebuie recuperati de la Ford.

Primele pozitii ale celor doi demnitari mi se demagogice, prin urmare nici nu are sens sa le luam in discutie. Dar, eu nu inteleg in continuare, care bani sunt de recuperat de la Ford? Ajutorul de stat a fost primit de catre Automobile Craiova, nu de catre Ford. Tot de la Automobile Craiova trebuie recuperat. Statul a acceptat sa scada valoarea efectiva a contractului prin inserarea unor clauze care protejau Automobile Craiova (capacitate de productie, angajati). Comisia a evaluat ca cele 72.4 % din actiuni, cumparate de catre Ford, valorau pe piata 84 de milioane de EURO. Inserarea clauzelor a scazut pretul contractului la 57 milioane de EURO, restul de 27 de milioane reprezentand costurile acelor clauze. Protejand prin clauze contractuale Automobile Craiova, Statul a avantajat compania, avantajul fiind finantat de cele 27 de milioane de EURO pe care Statul a inteles sa nu le mai incaseze. Un cadou nepermis, pe care Automobile Craiova trebuie sa il dea inapoi acum.

Momentan, daca imi mai amintesc eu bine, suntem stat membru al UE si trebuie sa respectam un set de reguli aplicabil tuturor. Daca am uitat asta, ar fi cazul sa ne revenim. In rest, se poate discuta despre nasturi 🙂

UPDATE 1: Cristian Ghinea scrie si el, serios, despre Cazul Ford

UPDATE 2: textul comunicarii IP/08/315 poate fi gasit, inclusiv in limba romana, la acest link

Ce ati facut cu cuponul?

In cuponiada de la inceputul anilor ’90, cetatenii romani au primit, de la mic la mare, dreptul de a achizitiona impreuna 30% din societatile comerciale detinute pana atunci de catre stat.

Practic, statul a transferat in mainile proprietarilor de drept, cetatenii, si in mod egal, o buna parte din economie. Cetatenii puteau sa-si depuna cuponul la o societate comerciala sau prin intermediul unei SIF (au fost create cele 5 SIF-uri actuale).

Ideea in sine nu a fost rea, ea a venit insa un pic prea devreme: societatile comerciale nu stiau sa opereze in economia de piata, cetatenii insisi nu stiau ce este economia de piata, piata de capital era subdezvoltata si drepturile actionarilor minoritari necunoscute, buna guvernare era un concept strain, educatie financiara nu s-a facut.

In acelasi timp cred ca noii actionari nu au reusit sa se organizeze pentru a-si apara drepturile si pentru a-si maximiza valoarea investitiei.

Eu mi-am depus cuponul la SIF Transilvania (in ideea ca ardelenii sunt mai cinstiti) de unde, pana in 2007 (cand l-am vandut cu aproximativ 600 de euro), am primit in fiecare an dividende, este adevarat, destul de mici; si nu am participat niciodata la adunari ale actionarilor, poate si din cauza ca sediul SIF Transilvania era in alta localitate decat in cea in care ma aflam.

Voi ce ati facut cu cuponul? Ati fi vrut sa faceti mai multe dar nu ati reusit? Ar fi putut fi cuponiada un fel de supliment la fondul de pensii?

Ce leaga pretul imobiliarelor si marimea pensiilor?

2006. Vara.

Dna. Ionescu are un apartament cu doua camere la etajul doi. Doreste sa se mute cu nepoata ei, undeva in afara Bucurestiului. Ar putea obtine 60.000 de euro pe el. Cu 10 ani inainte, in 1996, cand a iesit la pensie, acelasi apartament ar fi putut fi vandut cu 15.000 euro.
Vecina cu dna. Ionescu este dna. Popescu, si ea pensionara, vaduva. Are un apartament cu 3 camere, mult peste nevoile ei, mai ales cu intretinerea care pare a fi din ce in ce mai scumpa.

Asa ca dna. Popescu i-a propus dnei. Ionescu sa-i cumpere ea apartamentul cu 2 camere din banii obtinuti din vanzarea apartamentului cu 3 camere. In felul asta, nu trebuie sa schimbe vecinii si a si ramas cu vreo 20.000 de euro pentru anii urmatori.

In acelasi bloc, la etajul 3, locuieste singur un alt pensionar, dl. Vasile. El i-a propus nepotului ca in fiecare luna, pana in ziua cand el nu va mai fi, sa primeasca de la nepot 150 de euro pe luna, iar cand nu va mai fi, apartamentul ii va reveni nepotului.

Care este legatura cu pensiile?

In orice economie, cand pretul imobiliarelor creste mult mai repede decat economia in intregul ei, atunci are loc un transfer real de valoare dinspre cei care nu detin active imobiliare catre cei care le detin. In general, in transferurile de proprietate, varsta vanzatorului este mai mare decat cea a cumparatorului. Asta inseamna ca in ultimii 10 ani a avut loc un transfer constant – si din ce in ce mai accentuat – de valoare dinspre cei mai tineri inspre cei mai batrani.

Deja din vara anului trecut au inceput din partea guvernului promisiuni electorale cu marirea semnificativa (de circa 50%) a pensiilor. Sunt convins ca in acest an si partidele care nu se afla la guvernare vor face promisiuni asemanatoare, pe seama bugetelor viitoare. Va avea loc, deci, un transfer de dublu de valoare dinspre tineri spre pensionari.

Iar aceste promisiuni electorale nu vor putea fi onorate sau, daca vor fi onorate, vor micsora semnificativ competitivitatea, cu urmari extrem de negative asupra economiei in general.

Ceea ce trebuie facut este o evaluare a acestor promisiuni, o evaluare a marimii tranferului real de valoare existent deja pe piata imobiliara. Si doar apoi facute calcule cu marimea pensiilor de la buget.

Antibiotice Iasi – panica nejustificata

Metoda aleasa de AVAS de a vinde participatia de 53% pe care o detine la Antibiotice Iasi a atras critici numeroase: de la sindicatul firmei pana la AOAR (asociatia oamenilor de afaceri din Romania), fiind deschisa inclusiv o ancheta parlamentara.

Rolul AVAS este de a privatiza aceasta participatie a statului. Faptul ca privatizeaza Antibiotice Iasi prin licitatie are avantaje, dar si dezavantaje.

Printre avantaje: privatizarea este rapida si transparenta. Pana acum au fost primite peste 50 de scrisori de intentie; ceea ce poate duce la venituri superioare pentru AVAS decat prin vanzari partiale.

Printre dezavantaje: faptul ca cele 53% se vand la pachet inseamna ca firma isi va pierde imediat autonomia pe care o are la actuala si pe care ar avea-o daca nu ar fi un actionar majoritar; asta ar duce – printr-o eventuala de-listare – la slabirea BVB si a posibilitatilor de investitii in Romania intr-o perioada in care apar fonduri de pensii, etc. Asta ar duce la pierderea, in Romania, a unor competente (de ex. manageriale) sau a unor competente dintr-o anumita industrie (in cazul schimbarii obiectului de activitate) sau a unor servicii conexe (de intermedieri financiare, servicii juridice si financiare, etc).

Insa si intr-un caz si in celalalt, oricand un potential investitor poate face o oferta (cu prima) tuturor actionarilor.

Cei care se opun acum privatizarii prin licitatie – in special sindicatele – trebuie sa inteleaga faptul ca rolul AVAS este sa obtina venituri cat mai mari din vanzarea pachetului de actiuni, iar decizia AVAS a fost luata in urma studiului unui consultant independent. O pierdere de venituri din partea AVAS inseamna o pierdere de venituri a tuturor contribuabililor.

Sindicalistii pot fi si ei unii dintre cumparatori. Ei cunosc, poate, cel mai bine care este adevarata valoare a firmei Antibiotice Iasi. La fel si managementul firmei. Nimeni nu-i opreste sa obtina un imprumut de la o banca, suma ce poate fi folosita la achizitionarea actiunilor (si garantarea cu aceleasi actiuni).

UPDATE 1:

comunicatul , destul de corect al AVAS, mai putin partea cu publicitatea interna

UPDATE 2

Guvernul s-a razgandit 🙂

PE ACEEASI TEMA:

Probleme de Corporate Governance la Antibiotice Iasi

Politica de dividend la Antibiotice Iasi

Viitorul Romaniei (1) – despre EDUCATIE

Am promis cu ceva timp in urma 3 postari, referitoare la caile prin care Romania isi poate gasi un loc in lumea nebuna de azi, in care ne este dat sa traim. Azi vorbim despre EDUCATIE.

TRECUT
Cu toate hibele pe care sistemul de educatie le-a avut in perioada comunista, el a beneficiat totusi de un avantaj fantastic. Statutul in societate pe care il aveau cadrele didactice a atras o buna parte din inteligenta vremii. A fost unul din punctele forte. Despre punctele slabe este cred mai putin util de amintit, important este sa vedem ce am putea folosi din trecut pentru a imbunatati prezentul si a construi viitorul.

PREZENT
Sistemul de educatie este – fara a vrea sa par apocaliptic – in faliment, in ceea ce priveste rezultatele: generatii (semi)alfabetizate si aproape complet inadaptate pentru piata muncii. Daca falimentul nu este total, unul din motive este ca sistemul inca beneficiaza de generatiile vechi de dascali (mentionate la punctul anterior), care continua sa isi faca treaba din constiinta.

VIITOR
Nu exista solutii miraculoase. Si nu exista solutii pe termen scurt sau “terapie de soc”. Mai mult, chiar daca am cadea de acord asupra cailor de urmat, inca o buna perioada de timp vom avea un sistem neperformant, intr-o lume care devine tot mai competitiva.

Prin urmare, n-am sa va propun nici o solutie. Pe de o parte pentru ca nu am una “cap-coada”, iar pe de alta parte sunt altii mai in masura sa o faca. Eu as vrea doar sa punctez cateva elemente, de la care ar putea incepe discutia:

1. O buna parte a populatiei, inclusiv tinere (in special din mediul rural), este nepregatita pentru lumea actuala. E vorba chiar de abilitatile de baza (citit, scris), inca si mai acut de cele implicate de statutul de cetatean al UE (stapanirea unei limbi straine si a calculatorului). Aceasta parte a populatiei este aproape analfabeta (cu scuzele de rigoare daca cineva se simte jignit de acest termen).

2. Sistemul de educatie a trecut de la combinatie “cultura multa+civilizatie putina” la combinatia “cultura putina+civilizatie putina”. Rolul formator al invatamantului este foarte redus.

3. Necesitatile pietei muncii sunt tot mai ridicate (iar cresterea salariilor va face firmele inca si mai atente la procesul de recrutare a personalului, in pofida unei reduceri a standardelor in ultimii 2 ani). Raspunsul sistemului de invatamant este neadecvat.

4. Poate pentru prima data in ultimii 50 de ani (desi cred ca analiza poate merge pe ultimii 200 de ani, cu o perioada de fractura la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial) generatia actuala este mai putin pregatita decat cea precedenta.

5. Finantarea sistemului de educatie este buna. Dupa ani de zile in care subfinantarea a fost privita ca principala problema, acum Romania aloca sume mari din PIB pentru sistemul de educatie. Eficienta cheltuirii banilor este insa la cote catastrofale.

6. Privatizarea (initiativa privata de fapt, in sens mai larg) nu a dus la rezultate spectaculoase. In special in invatamantul universitar, singurele criterii la care o parte din institutii stau bine sunt cele financiare. Esecul a fost cauzat si de refuzul statului de a separa activitatea de finantare a invatamantului de cea de realizare a sa.

7. Doua din zonele in care, dupa parerea mea, invatamantul privat are sanse bune de a se impune in anii urmatori sunt invatamantul prescolar si cel liceal.

8. Renuntarea la examenele de admitere in licee si facultati a dus la consecinte catastrofale, eliminand egalitatea de sanse si facand din admiterea la aceste nivele o competitie de pe pozitii inegale.

CONCLUZII
Sperantele de a creste performantele sistemului de invatamant pe termen scurt sunt minime. Dar, fara a crea un sistem performant, Romania va continua sa fie (intr-o masura mai mare decat astazi) exportator de forta de munca necalificata.

De fapt, romanii vor continua sa plece din Romania inca o buna perioada. Sansa este de “produce” mai mult decat se “exporta”.

Experienta catorva tari europene demonstreaza ca sistemul de educatie este unul din factorii principali ai dezvoltarii. Nu este cazul Romaniei. Sistemul de educatie ar putea fi nu doar principalul mod de dezvoltare pentru Romania, ci – poate -singurul prin care sa avem o sansa.

Nu e o problema de costuri. Deja cheltuim mai mult decat este necesar. Dar, cat timp nu stim incotro mergem, orice directie este “corecta” si resursele sunt insuficiente.

Acum vreo zece ani, citeam un studiu despre nivelul de dezvoltare pe tari. Analiza urmarea se determine daca resursele naturale sau resursele umane stau la baza dezvoltarii. In mod socant (sau poate nu) noua din cele mai dezvoltate zece tari la nivel mondial isi bazau dezvoltarea pe resurse umane, nu pe cele naturale. Un rezultat care ar trebui sa dea serios de gandit…

O zi la birou. Cu colegi din 40 de tari.

1. O zi la birou

Suntem 250 de angajati in biroul din centrul Londrei al firmei la care lucrez. Si 40 de nationalitati: englezi, romani, indieni, francezi, suedezi, rusi, evrei, pakistanezi, jamaicani, ghanezi, unguri, etc, etc;

Crestini, musulmani, hinduisti, etc;

Mai multe fete decat baieti;

Albi, negri, mulatri, asiatici, etc.

Pakistanezii stau la pranz la povesti cu indienii, ungurii cu romanii si cu rusii, etc. Ne vedem fiecare de treaba lui, la 6 inchidem calculatorul si mergem fiecare la casa lui. Uneori la o bere sau la o cina impreuna. Si nu ne uitam stramb unul la celalalt, nici macar in delegatii. Si nici macar atunci cand cineva a baut cu o bere mai mult.

De ce sunt atat de multe nationalitati in firma la care lucrez? Pe de o parte pentru ca nu conteaza nationalitatea sau religia atata timp cat cineva stie sa faca bine un lucru. Pe de alta parte, un mix cultural ajuta firma sa gaseasca solutii creative mai rapide care sa raspunda astfel anumitor probleme. Si, impreuna, inseamna cresterea competitivitatii firmei.

2. Uniunea Europeana

Sunt doua milioane de romani care au renuntat definitiv sau temporar la Romania si care se afla acum in alte state ale Uniunii Europene. Sunt zeci de mii de cetateni ai altor tari membre UE, precum si alte zeci de mii de cetateni non-UE care locuiesc in Romania, iar numarul acestora va creste in anii urmatori, fie ca este vorba de cetateni din tari membre UE, din China, din R Moldova sau din Bangladesh, in functie de nevoile economiei si societatii romanesti. Iar acesti nou veniti in Romania vor respecta legile romanesti, care sunt legi europene, la fel cum romanii care locuiesc in alte tari UE respecta legea tarii de resedinta, care este tot o lege europeana.

Romanii au bisericile, ziarele si centrele lor culturale in strainatate. In Spania se cauta profesori de limba romana pentru copiii romanilor aflati la lucru acolo. Poate chiar discuta cu autoritati sau in scoli sau in spitale sau in alte institutii locale in limba romana.

La fel si strainii din Romania au dreptul la biserici, ziare si centre culturale, la scoli. Iar daca este mai eficient sa se vorbeasca in institutiile romanesti si o alta limba decat cea romana, atunci ar fi in avantajul tuturor sa fie si vorbitori de alte limbi straine, fie ca e vorba de franceza, engleza, italiana sau maghiara.

In timp, numarul romanilor in strainatate va creste, asa cum va creste si numarul strainilor in Romania. Va creste si numarul familiilor mixte.

Sa nu uitam ca suntem cu totii cetateni europeni. Iar asta inseamna toleranta, inseamna respect fata de cei care sunt diferiti de noi, care vorbesc alta limba sau sunt de alta religie.

Si daca nu ar fi existat aceasta toleranta, nu am fi avut azi posibilitatea sa ne miscam nestingheriti in cadrul UE si, peste cativa ani, sa lucram unde ne dorim in cadrul UE.

Depinde doar de noi sa facem din Romania o tara atractiva. Atat pentru straini, dar si pentru cele doua milioane de romani care au abandonat Romania in ultimii 15 ani. Iar asta inseamna si ca minoritatile din Romania, fie ca e vorba de maghiari, rromi, turci, etc sa se simta cetateni romani. Iar raspunsul dat puseului de nationalism (care a facut atatea milioane si milioane de victime in secolul trecut) este mai multa democratie. Iar mai multa democratie inseamna luarea deciziei cat mai aproape de cetatean: fie ca este vorba de primarie, de scoala sau de spitalul din localitate sau judet.

Romania trebuie sa fie una a valorilor. Iar experienta romanilor din strainatate sau cetatenii cu o alta cultura decat cea romana nu pot aduce decat un plus societatii si firmelor romanesti. Romania va fi mai competitiva, mai toleranta, mai normala si mai atractiva.

Pe aceeasi tema: editorialul lui Dan Tapalaga

Reflexele centralizarii in educatie

Am efectuat zilele trecute niste vizite in cateva scoli generale (mare parte din mediul rural), intr-unul dintre judetele subcarpatice. Lesne de imaginat subiectele discutiei cu oamenii scolii. Si la fel de lesne de ghicit si cel mai important dintre acestea…

Povestea despre descentralizare si deconcentrare in educatie este departe de a fi complicata. Cel putin la nivel declarativ, lucrurile sunt simple si pastreaza principiile si uzantele arhicunoscute: transfer de competente, de responsabilitati si de resurse catre serviciile locale sau catre cele specializate. Avand ca argument capacitatea redusa de interventie a autoritatii centrale plus necesitatea de asumare a misiunii educative si a celei educationale de catre colectivitati, cu exercitiul managerial de rigoare.

In sprijinul acestui demers exista o Lege a Administratiei Publice Locale inca din 2001. Incepand cu anul 2005, au tot au aparut diverse hotarari de Guvern, legi si celebra Strategie de Descentralizare in educatie. Aproape trimise puse sub semnul intrebarii, la inceputul mandatului, chiar de catre actualul ministru de resort…

Nimic surprinzator! Reinventarea scolii romanesti si toata odiseea ce o insoteste a fost reclamata doar ca o degrevare a autoritatilor nationale… Cele publice locale nu doar ca nu aveau competentele si cultura necesare dar, puse in fata faptului implinit, au esuat lamentabil. Ocazie speculata imediat: „Vedeti ca descentralizarea-i pacatoasa? Primarii vor taia si spanzura, apropriindu-si managerii scolari, incurajand coruptia, institutionalizand lipsa de transparenta, finantarea dupa ureche etc.”…

De altfel, dezbaterea din spatiul public (atunci cand exista!) se poarta aproape exclusiv pe subiecte precum finantarea si gestiunea (administrativa, vezi bine) a unitatilor publice de invatamant. Arareori despre politicile educationale sau de personal… Aproape deloc despre problematica sociala (acces la educatie, inegalitate de sanse, dezvoltare comunitara, dispozitive de sustinere si de protectie sociala etc.). Niciodata despre politici locale, despre coeziunea si solidaritatea sociala consecinte a unui demers strategic!

In ultima instanta, nici nu-i nevoie sa vorbim despre actiunea proiectiva a autoritatilor publice locale cat despre responsabilitatea (cum alta decat „colectiva”) a comunitatilor. Exista parteneriate sociale functionale si eficiente? Pare o problema inchipuita implicarea comunitatii in formarea, insertia sau reinsertia profesionala a propriilor membri? Cate si unde sunt cazurile cand structurile decizionale locale actioneaza pentru formarea sau consolidarea spiritului comunitatii, pentru conservarea specificului local sau national? Sa ne mai intrebam cand si cum intervin reprezentantii autoritatilor respective in structurarea curriculumului scolar si adecvarea lui la necesitatile de dezvoltare locala?

Andrei Parvan scrie despre educatie pe Jeopardy

De azi, acest blog are un nou colaborator.

De fapt este un colaborator mai vechi, multe dintre opiniile lui pot fi gasite in categoria “Educatie” a blogului si “De la cititori”.

Este opinia autorilor acestui blog ca politicile in domeniul educatiei si cele pe infrastructura (care includ si politicile in domeniul ecologic sau IT).

Andrei va scrie despre educatie, fie ca este vorba de politici publice sau alte teme din domeniul educatiei.

Andrei despre Andrei:

Andrei Parvan face parte din ultimele serii de absolventi ai “Scolilor normale”.

Ulterior, absolvent de “Stiintele educatiei”, cu specializari in “Management si evaluare educationala” si “Politici si programe internationale de educatie si formare”, Andrei deruleaza (incepand cu vara anului trecut) activitati de inginerie sociala, consultanta si implementare de proiecte educationale.

Fezabilitatea investitiilor la romani

Se pare ca ministrul Transporturilor, domnul Ludovic Orban are in sfarsit taria de a ne spune verde in fata cum inteleg guvernantii nostri sa abordeze logica unei investitii. Intr-o conferinta tinuta vineri, 15.02.2008, a declarat in fata ziaristilor ca ministerul a inceput studiul de fezabilitate pentru construirea unui aeroport in zona de sud a Bucurestiului si ca:

“Studiul va fi finalizat la jumatatea acestui an, apoi va fi data o Hotarire de Guvern care sa includa acest proiect in bugetul pe 2009”

Poate ca gresesc eu, dar studiul de fezabilitate nu este un instrument care ne arata daca un proiect potential este fezabil sau nu? Si ca numai dupa finalizarea lui se poate da raspunsul daca initiem implementarea proiectului. Este un mister pentru mine, in calitate de contribuabil, cum de stim deja ca “va fi data o Hotarire de Guvern care sa includa acest proiect in bugetul pe 2009” si ca proiectul este implicit viabil, daca nu avem nici macar demarat, darmite finalizat, studiul? Probabil ca iarasi aplicam principiul: daca-i musai sa facem si studiu de fezabilitate, cu placere. Si, bineinteles, daca tot suntem obligati sa facem studiul, vom face sa puste indicatorii din toate analizele, ca asa ni s-a pus noua pata de un aeroport.

UPDATE 1. De pe blogul lui Lucian:

1) Accesul la aeroport e greoi fara linii de autobuz sau metrou care sa faca legatura rapid cu Gara de Nord

2) Nu exista parcare pe termen lung la aeroport.

3) Monopolul taxiurilor e la el acasa

4) Preturile din aeroport sunt incredibile

5) Benzile de bagaje sunt subdimensionate si bagajele de la mai multe zboruri sunt descarcate pe aceeasi banda.

6) Transportul de la avion la terminal se mai face inca cu autobuzele

7) Scara lui Plesu (vezi link)

Problema in rationamentul dlui. Patriciu

Dl. Patriciu, si atunci cand are idei bune, are o mare problema: de credibilitate. Interesele domniei sale politice si economice nu sunt o noutate, intrebarile privind achizitionarea unor active ale statului precum si alte contracte cu statul nu si-au gasit raspuns. Insa, asa cum scriam intr-un articol precedent, nu pot fi de acord cu demonizarea dlui. Patriciu. Ideile domniei sale, bune sau proaste – si datorita apropierii domniei sale de guvern – merita discutate.

In interviul dat lui Dan Tapalaga, dl. Patriciu afirma ca Romgaz ar trebui desfiintata iar licentele de exploatare sa fie scoase la licitatie. Dl. Patriciu calculeaza si pretul care s-ar putea obtine din vanzarea acestor licente. La acest pret, ar trebui adaugate si redeventele suplimentare care vor veni in anii urmatori.

Dl. Patriciu, pe buna dreptate afirma ca exista o problema cu spatiile de depozitare (lucru recunoscut si in strategia energetica a Romaniei precum si cu managementul de stat care este ineficient, lucru cu care sunt si am fost de acord de numeroase ori, de exemplu in cazul Depomures .

Ideea principala a dlui. Patriciu este ca desfiintarea Romgaz si vanzarea separata a celor 200 de licente ar duce mai multa concurenta si, deci, la scaderea pretului. Aici incepe insa rationamentul dlui. Patriciu sa scartaie.

In primul rand exista concurenta pe piata romaneasca. Exista cel putin doi producatori importanti (Romgaz si Petrom) si mai exista si concurenta venita din exterior (Gazprom). Problema nu este de concurenta ci de reglementare:Romgaz vinde gazul la jumatate din pretul de import de la Gazprom. In sens mai larg, al industriei energetice, concurenta este si mai accentuata.

Rationamentul dlui. Patriciu iarasi are o problema atunci cand vorbeste de concurenta, dar nu pomeneste deloc de lipsa de concurenta din Rusia. Gazprom este un monopol, iar politica dlui. Putin de a alunga investitorii straini din domeniul energetic a accentuat acest monopol. In plus, tari cu o conducere dubioasa aflate in componenta CSI si mari prietene ale Rusiei, cum ar fi Turkmenistanul (unde fostul dictator si-a facut o statuie de aur), este obligata sa vanda gazul produs catre Gazprom la doar un sfert din pretul la care Romania cumpara de la Gazprom. Daca e sa cautam probleme de concurenta, ar trebui sa le cautam in Rusia; lipsa concurentei de acolo are intr-adevar urmari ca lipsa de investitii, pierderi, etc.

Revenind la Romgaz.

Solutia pentru Romgaz nu este aceea de desfiintare. Exista in Romgaz o anumite experienta in domeniul exploatarii gazelor, este pacat ca aceasta experienta sa fie pierduta. In plus, daca in loc de 1 companie vor aparea 200 de companii, pretul de productie va creste, nu va scadea, datorita volumelor de productie mult prea mici.

Solutia pentru Romgaz este aceea de privatizare prin listarea initiala la bursa a unei cote parti, de transparenta si de buna guvernare, lucruri care ar atrage de la sine un management profesionist si reducerea pierderilor.

Lasand la o parte problema de mai sus din rationamentul dlui. Patriciu, merita atentia si alte cateva informatii / idei:
– 53% dintre romani se incalzesc cu lemne. Acest lucru ar trebui sa dea de gandit Ministerului Mediului
– modelul spaniol de distributie a gazului
– investigatiile UE in privinta unui eventual ajutor de stat in domeniul gazelor este nejustificata pentru ca Romgaz are profit

Cat de mare este economia subterana?

In urma cu ceva vreme, un sondaj pe acest blog a aratat ca economia subterana in Romania este de aproximativ 25-30% din PIB, mai multi respondenti spun ca tendinta este mai degraba de scadere decat de crestere.

Iata ca acest subiect a fost tratat in aceste zile si de fostul prim-ministru, Adrian Nastase, din care citez:

Joi, la Fundatie, am reintalnit un coleg care, in urma cu mai multi ani, a avut o functie importanta la Institutul national de statistica. Mi-a oferit o serie de date statistice – publice – referitoare la ponderea economiei subterane in Produsul intern brut, la noi in tara, de-a lungul ultimilor ani. Iata-le: 1998 – 23,3%; 1999 – 20,2%; 2000 – 18,2%; 2001 – 18,1%; 2002 – 17,7%; 2003 – 17,6%; 2004 – 15,0%; 2005 – 16,3%; 2006 – 16,5%. Mi s-au parut interesante aceste date, sub multe aspecte, inclusiv sub aspectul impactului cotei unice. Nu ar fi trebuit ca ponderea economiei subterane sa scada din acest motiv? Nu asa declarau reprezentantii Aliantei portocalii?

Personal nu cred in acuratetea unei astfel de informari. Sunt doua lucruri aici: primul este nivelul destul de scazut al procentelor respective. Al doilea este dat de cresterea incasarilor la buget mult peste cresterea PIB (raportata tot de INS) in conditiile reducerii impozitelor in 2005. Deci tendinta, calculata matematic, trebuie sa fie o reducere a economiei subterane.

Voi ce credeti?

PS: eu nu am gazit acele date publice oferite fostului prim-ministru de un misterios coleg cu o funtie importanta 🙂 la INS. Are cineva un link?

COMPLETARE: ii multumesc lui Bogdan Leganaru care mi-a trimis urmatoarea analiza realizata de economistul Lucian-Liviu Albu.

Analiza Financial Times: Rusia lui Vladimir Putin este un esec periculos, nu un succes

Martin Wolf, gazda “Economists’ Forum” – cu link in blogroll, scrie in Financial Times de azi o analiza extrem de precisa despre ceea ce a insemnat Vladimir Putin pentru Rusia in ultimii ani.

Mitul succesului Rusiei lui Putin este practic desfiintat. Spor la citit.

COMPLETARE:

de citit si acest link – prezent si in analiza FT


Taguri