You are currently browsing the j e o p a r d y blog archives for November, 2007


Italia – bolnavul Europei

Italia este o destinatie turistica de ne-egalat: de la Roma Antica la Piemonte, la Alpi si la Mediterana.

 Italia este si o putere economica mondiala: face parte din G8, PIB-ul pe locuitor este de 4-5 ori mai ridicat decat in Romania.

Italia exceleaza in domenii diverse si este cunoscuta, la nivel global, prin calitatea produselor sale, comunitatea de afaceri din Italia se mandreste de asa-numitul “Made in Italy”. De la Ferrari la Barilla, de la Versace si Armani la Bulgari – toate acestea sunt marci de lux, sunt “made in Italy”. Economia Italiei se bazeaza mai degraba pe firme mici si mijolocii decat pe firme mari. Numarul firmelor italiene este de doua ori mai mare decat cele  din Marea Britanie, de exemplu.

Serviciile publice in Italia, de la strazi si pana la scoli sau asigurari medicale sunt la standarde internationale, mult peste cele din Romania. Insa astfel de servicii vin cu un cost: cel economic.

Italia este bolnavul economic al Europei: rata de crestere economica s-a aflat in ultimii 3-4 ani sub cea a SUA sau a altor tari din Europa, cum ar fi Marea Briatanie, Franta sau chiar si Germania.

Continue reading →

Si daca BNR nu a estimat corect?

BNR a dat publicitatii raportul trimestrial asupra inflatiei. Graficele din raport vorbesc de la sine si se vede clar cum, de data asta, inflatia a sarit din culoarul dorit de BNR, fiind pe o panta ascendenta.

Reamintesc cititorilor de indicele Jeopardy al inflatiei care indica o inflatie pe 2007 peste cea indicata de BNR, acest indice se situeaza la 7,17%.

Povestea altui roman care a lucrat in Italia (1997 – 2000). Consulul italian: puneti tabla sa nu faca poze!

Ca o completare a articolului precedent, Shadow povesteste si povestea lui (am operat anumite modificari pe textul initial): 

Am lucrat cam 3 ani in Italia nu ca “ilegalist” ci “intermitent”(4-6 luni apoi 3 saptamani – o luna inapoi tara, iar in Italia) cu viza de afaceri pt “firma mama” din sudul Italiei.

Am ajuns pt prima data in Italia prin ‘97. Societatea la care lucram era situata in Napoli in sudul Italiei. Nu vorbeam italiana (stiam sa spun ca mi-e foame, sete, etc) in rest ma bazam pe engleza.
Pt a obtine viza trebuia sa treci un adevarat tur de forta. La 5 dimineata la consulatul italian ca sa inceapa sa se intre “in tarc” pe 9.30-10. Si ca la 12 sa se “inchida” pana si tratarea dosarului curent. Asta zilnic, mai putin lunea. Lunea si restul timpului iti pierdeai “locul” la coada pt “dosarele de la minister” (oricare ar fi fost ministerul). Erau oameni care veneau de la km. Dormeau in masina si cateva zile. Nu va spun cum era iarna. Dupa 7-8 ore de ger. A fost si un scandal la un moment dat cu conditiile in care ne tratau italienii la consulat cu poze in presa(vitele in tarc), etc iar raspunsul ambasadorului a fost sa acopere cu tabla “gaurile din gard” pt a nu se mai poata face poze.
In caz de refuz pagina de motivare continea toate articolele de lege posibile de la trafic de carne vie la narcotice si arme fara sa ti se spuna clar de ce anume iti era refuzata viza.

Ca sa ajungi in Napoli luai un trenulet de la Fiumicino care te ducea in gara Terminus din Roma. De acolo luam trenul pt Napoli. Daca in aeroport te descurcai bine cu engleza in gara era “jale”. Ce m-a speriat insa a fost cantitatea de “infractori” romani veniti la furat si care nu aveau probleme de “viza”. Auzeam vorbindu-se romaneste in jurul meu despre “cutare” cu x “valize” si cum sa faca sa i se “salte” macar o valiza. Deci problema infractorilor romani si nu numai in Roma era veche.

Ajuns in sfarsit in Napoli (repet: asta e in Sud; italienii din nord sunt foarte diferiti de cei din sud, apropiati mai degraba de elvetieni) aveam 8 zile pt a ma prezenta la “questura”. Nu era o perioada “prea lunga”. Ma infiintam intai noaptea pe la 10-11 cu o zi inainte pt a ma pune pe o lista “virtuala”. Ma deplasam a doua zi pe la 5 dimineata pt coada. Normal, gaseam mai multe liste mai mult sau mai putin valide si certuri si draci cu o multitudine de “nationalitati”. Stateam la coada pana pe la 9.30 -10.00 cand incepea intrarea in questura (buluceala) in care nimeni nu mai tinea cont de vreo lista fie ei albanezi, magrebieni, calugari, patagonezi, irlandezi(erau o gramada de cersetori iralndezi), etc. Ironia soartei era ca in interior daca reuseai sa intri aveai distribuitor de numere. Odata intrat daca pana la ora 12 nu ajungeai la ghiseu era o zi ratata. Uneori reuseam sa obtin o hartie cum ca am fost si a doua zi politia ma lasa sa intru printre primii sa iau bilet.

La servici insa erau extrem de intelegatori si chiar au trimis diverse persoane mai ales la inceput sa vina cu mine (nu vorbeam limba la inceput). Mai rar mi-a fost dat sa intalnesc oameni atat de ospitalieri precum italienii din sud. Daca scadeam “birocratia extrema” totul era superb. Daca poti crede mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu invitat la o cafea de catre unul sau una care nu avea chef sa-si bea cafeaua singur/singura pe ingustele stradute din “Spaca” unde apartamentele dadeau direct in strada(la geam daca nu chiar in usa pe doua scaunele).

Nu discut despre invitatiile acasa la colegi sau iesirile in oras care erau frecvente (de cateva ori pe saptamana). Despre mamele lor care se chinuiau sa ma “hraneasca” pt ca eram departe de “cuibul familiar”. Asta era optica locala. Asta dadea culoare si gust vietii acolo.

Am fost obligat sa lucrez si sa ma deplasez si in Nord. Si acolo depinde cu ce oameni lucrezi. De exemplu cei de la Arthur Andersen erau de o aroganta care sfida bunul simt(nu discutam si de competente) in timp ce unii patroni de societati erau painea lui Dumnezeu. Oricum iesirile si invitatiile nu erau asa de frecvente ca in sud. Iar despre Bossi se vorbea la misto cum se vorbea la noi de Vadim sau la francezi de Le Pen.

Problema strainilor nu a fost niciodata rezolvata in Italia. Birocratia si lipsa de raspundere a “organelor” este proverbiala. Asa sunt ei. Ca sa ii aduci insa la stadiul de a-i calca pe bombeuri trebuie intradevar sa depasesti orice limita. Un exemplu perfect si o comparatie personala. In sudul Italiei pe care il cunosc cel mai bine nu se injura de “mama”. Mama este sacra. Se injura de sora cel mult pt ca referirea la mama duce la “moarte de om”. Comparativ noi romanii nici pe morti nu-i lasam in pace.

Am vizitat Italia de vreo 3 ori de cand nu mai lucrez acolo. Mi-am vizitat prietenii care ma viziteaza si ei. Gasesc diferente extrem de mari intre nordici si sudici dpdv al tolerantei. Iar Venetienii sunt doar “bomboana pe coliva” ei fiind cei mai “speciali” dintre toti.

Se discuta mai nou despre albanezi. Imi povesteau despre restaurantele romanesti rasarite te miri unde prin Italia unde se dadeau “specialisti” in “mititei” si “sarmale”.

Acum la rand ne-a venit randul si noua. Era insa de asteptat. Pe vremea in care mai aveam inca vize nu odata m-am intors in tara in avion cu Carabinieri care tineau in catuse 2-3 romani pt a-i returna autoritatilor. Ajunsi pe Otopeni (Henri Coanda) ii predau politiei de frontiera care in fata mea ii elibera si ii “intreba” in “hahaitul” tipic de militian. “Cand va duceti inapoi? Si da-i naibii de macaronari”.

Da administratia italiana are probleme grele de rezolvat dar in mod sigur si administratiile romanesti de-a lungul timpului nu si-au facut niciodata treaba cu privire la exportul de infractori. Ati auzit voi de vre-o persoana care sa-si fi pierdut dreptul la “pasaport”? Da e un drept asta dar si o datorie.

Comentariul lui Emil:

1. Referitor la ultima parte din mesajul lui Shadow: va reamintesc actiunile din 2005 ale ministerului de interne de atunci care a fost criticat pe larg in presa romaneasca pentru ca vroia sa aplice legea.

2. Tot despre consulatul Italiei la Bucuresti, un articol, tot din 2005, despre discriminarea si atitudinea inumana a consulatului. De data asta tinta sunt basarabenii. Norocul lor este ca sunt de 5 ori mai putini.

Experienta unui roman in Italia: Dar ce, ba, nu stii sa citesti?

O analiza a relatiilor romano - italiene. 

Relatiile dintre romani si italieni sunt mai tensionate ca oricand. Ele nu ar trebui sa fie. Din contra.

Voi incerca, pe parcursul a trei articole sa scriu despre aceste relatii. Primul articol este despre experienta unui roman in Italia. Urmatorul va fi despre probleme economice si sociale din Italia. Iar al treilea va discuta relatiile romano – italiene si ce cred eu ca trebuie facut, atat pe plan intern cat si la nivelul UE.  

Un roman in Italia

1. 

In 1999 am ajuns la Milano, intr-un secondment la filiala italiana a multinationalei la care lucram deja de trei ani la filiala din Bucuresti.

In prima luna am stat la un residence platit de firma, timp in care mi-am cautat un apartament in care sa stau cu chirie. Agentiile imobiliare – neprofesioniste: daca agentul se prezenta la intalnire, imi arata de obicei altceva decat mi-a prezentat la telefon. In plus, un pic xenofobi: cand auzeau ca sunt roman (da, in 1999) multi imi inchideau telefonul in nas.

2. 

La mai putin de doua luni de cand ajunsesem in Italia, a trebui sa ma intorc in tara pentru niste examene. Desi aveam drept de munca si de rezindenta in Italia, datorita birocratiei excesive (dura aproximativ 6 luni eliberarea persmisului de rezindenta), odata intors in Romania trebuia sa obtin o noua viza pentru ca viza initiala se elibera cu o singura intrare…

Prelungirea permisului de sedere (care era acordat pentru perioade de maxim 2 ani) a fost tot timpul o problema pentru strainii care lucreaza in Italia. Era aproape imposibil, datorita birocratiei excesive si lipsei de competenta a functionarilor italieni, ca un strain sa nu se afle in ilegalitate, drept clandestin, desi avea dreptul sa lucreze.

3. 

Am avut oaspeti veniti din Romania sa ma viziteze in Italia. Pentru o viza, se astepta aproximativ 2 saptamani la coada in fata consulatului si apoi, daca toate actele erau in regula, inca 2-3 zile. Nici pana azi, niciun roman nu a primit scuze pentru tratamentul umilitor Continue reading →

Basescu: actionar la The Economist

In editia de saptamana viitoare a revistei The Economist a apaurt o analiza a situatiei de azi a justitiei romanesti.

Citind articolul si citind si criticile venite di partea unor consultanti politici ai PSD sau PNL, ma gandesc ca si The Economist poate fi considerata o “oficina” a dlui Basescu sau, ca in cazul ziaristilor de la Cotidianul, niste oameni platiti de cei care beneficiaza de favorurile presedintelul Romaniei. Ca sa nu mai vorbim de dna. Macovei, care este prezentata ca o reformista a justitiei din Romania, spre deosebire de actualul ministru, de actualul guvern sau de catre actuala majoritate parlamentara.

Cateva citate:

EVERY man has his price; a minister’s is just higher. Fixing a public tender in Romania may require a few euros. And some sausages. And maybe some plum brandy. Tapes from the prosecutor’s office, leaked and then broadcast on television, show the farm minister, Decebal Traian Remes, apparently taking delivery via a middleman of €15,000 ($21,600), 20 kilos (44lb) of sausages and 100 litres (22 gallons) of plum brandy. He resigned and has made no statement. Romania’s prime minister, Calin Popescu Tariceanu, criticised this “public execution” of his colleague.

Even if the tape shows what it seems to, Mr Remes is no more likely to end up behind bars than other figures under suspicion. These include even the justice minister, Tudor Chiuariu, whom prosecutors have tried to investigate, though he denies any wrongdoing. The government, using an emergency decree that avoids a parliamentary vote, has dissolved an advisory commission on lifting suspects’ immunity. New amendments to the penal code prescribe jail sentences of up to seven years for journalists who publish material showing officials involved in bribe-taking, and also reduce the penalties for actual wrong-doing by raising the financial threshold for corruption charges. As for existing cases, including one involving a former prime minister, Adrian Nastase (who insists he is innocent), most are bogged down in procedural delays.

The good work was mostly done by the then justice minister, Monica Macovei, backed by Romania’s president, Traian Basescu. The EU encouraged her new teams of prosecutors, whose vigour and independence were in sharp contrast to the previous judicial system. They made useful inroads into the culture of corruption and impunity within the government. But since her sacking last April, Mr Chiuariu, her successor, has been less effective. He wants the prosecutor dealing with top politicians to be replaced. The prosecutors (and Mr Basescu) disagree—so the government plans a constitutional amendment to limit presidential power.

Efecte secundare pozitive ale intaririi leului

Marirea dobanzii de referinta operata ieri de BNR (de la 7% la 7,5%) s-a tradus prin intarirea leului. Piata a anticipat majorarea si leul s-a intarit de la inceputul saptamanii pana la data anuntului. Azi, leul s-a intarit cu aproape 1%.

Teoria este cunoscuta: un leu mai puternic face ca exportatorii sa sufere iar importatorii sa se bucure, cu efecte negative pe termen lung asupra competitivitatii economiei, a investitiilor straine, a PIB-ului si a numarului de angajati, dar cu efecte pozitive asupra inflatiei si asupra romanilor care investesc afara sau a turistilor romani care viziteaza tari straine.

Totusi, investitorii straini nu vor avea dificultati sa justifice in fata actionarilor lor o reducere a investitiilor din piata romaneasca.

Exercitiu de imaginatie:

Sa presupunem ca o firma vinde un produs in 2007 cu 100 de lei. Datorita inflatiei in lei, ei vor putea vinde acelasi produs in 2008, sa zicem cu 110 lei. Cursul de schimb favorabil (sa presupunem ca va trece de la 3.3 lei / euro in 2007 la 3 lei / euro in 2008) inseamna ca, in euro, vanzarile firmei au crescut de la aproximativ 30 de euro la aproximativ 37 de euro, o crestere de … 20% in rapoartele financiare consolidate ale firmei mama. Pai la o asemenea crestere, cum sa reduci investitiile? :)   Din contra chiar.

Cota de piata nu poate depasi 100%

Firmele in diferite domenii se zbat sa convinga investitorii ca vor castiga cote de piata.

Romania este o piata in curs de dezvoltare si extrem de atractiva pentru investitorii straini datorita randamentelor superioare fata de tarile dezvoltate.

Investitiile straine din ultimii ani au atins niveluri record, ceea ce este bine pentru economia romaneasca. Obiectivul principal al firmelor straine este sa obtina cote de piata intr-o piata cu o crestere sustinuta, iar acesta este un obiectiv corect. Odata obtinuta cota de piata, strategia va fi de consolidare si mentinere. Daca in perioada de crestere se vor accepta pierderi (sau, daca vrti, investitii in cota de piata), in momentul consolidarii se va urmari profitabilitatea mult visata.

Insa cei care isi fac planuri de investitii nu trebuie sa uite un lucru: cota de piata nu poate depasi 100%!!! Caci daca o firma, dar si toti concurentii ei, vizeaza cresteri de cota de piata si investesc in obtinerea ei, in mod clar planurile unor jucatori – sau chiar a tuturor jucatorilor – nu se vor realiza. Iar asta se va traduce in marje de profit mai mici decat cele anticipate si intr-o recuperare a investitiilor intr-o perioada mult mai lunga decat in planurile de afaceri.

Asadar, aviz amatorilor!


Taguri