The Economist a publicat un articol in care evidentiaza probleme comune ale tarilor din Europa de Est, printre care cresterea deficitelor de cont curent, cresterea deficitelor bugetare, presiunile salariilor si presiunile inflationiste.
Articolul remarca si norocul extraordinar al Ungariei care a scapat ca prin urechile acului de crash, in ciuda unui deficit bugetar de 10%, deficit drastic redus dupa alegeri, alegeri castigate de un guvern ce a marsat pe promisiuni populiste.
Si aici discuta un pic si despre situatia din Romania, lucruri discutate anterior in termeni similari si cu cititorii acestui blog:
Unfortunately the process of structural reform in the region has largely stopped. Fast growth in tax revenues plus weak political leadership makes for less pressure to get a grip on public finances. Poland and Romania, in particular, have proved alarmingly ready to make expensive spending pledges for political reasons.
Solutiile oferite de catre revista sunt doua si anume ale binomului executiv – banca nationala: politica bancii nationale prin mentinerea unei rate a dobanzii ridicate si a aprecierii monedei nationale – si aici putem bifa drept corecta politica BNR, dar si prin austeritate fiscala — iar aici nu putem sa bifam, Guvernul Tariceanu 2, fiind supus presiunilor politice, mentine un deficit bugetar ridicat si face promisiuni populiste. La aceste masuri, articolul adauga si necesitatea ca piata muncii sa fie deschisa catre muncitori din tari mai sarace precum Ucraina si, as adauga eu, Republica Moldova.
Referindu-se la politica bugetara a statelor din regiune, articolul remarca faptul ca guvernele cheltuiesc prea multi bani fata de cat le-ar permite o economie in curs de dezvoltare si arata, prin exemple, lipsa de buna guvernare din regiune (sublinierile imi apartin):
A new World Bank study of public spending highlights the bad bargain that the region’s taxpayers are getting. Almost everywhere, public spending is higher than it should be for middle-income developing economies. In Albania, the study finds that overstaffing, poor debt collection and wasteful management at the state-run water industry alone costs 1% of GDP. Despite the spread of flat taxes, the “tax wedge”, which includes social-security and other charges, can be as much as 40% of wages.
Articolul concluzioneaza ca economiile din Europa de Est se indreapta catre un crash daca guvernele nu devin mai realiste si indica pe ce anume trebuie sa se concentreze guvernele in locul promisiunilor populiste (sublinierile imi apartin):
The lesson that other countries take from Hungary’s financial shenanigans is that it is possible to spend like crazy to win an election and then sober up afterwards.
That will change when global conditions make growth a hard scrabble, rather than a bonanza, and borrowing money means dealing with flinty-eyed sceptics, not rosy-eyed thrill-seekers. The politicians may then have to concentrate on the real sources of competitiveness: brains, hard work and clean government.
UPDATE 1: din Cotidianul, parerea analistului Liviu Voinea referitor la articolul din The Economist:
„Riscul principal vine, inca, din contul curent, dar incepe sa se adauge si riscul din deficitul bugetar. Este cu atit mai periculos, cu cit este prima oara cind in Romania avem doi ani electorali la rind. Avem cursul valutar, care este supraevaluat, la fel ca o serie de active. Din 1999, cind am facut restructurari sub riscul unei incapacitati de plata, nu am avut nici o criza, economia a mers doar in sus opt ani. Or, supraincalzirea poate sa apara oricind in aceste conditii“, spune Voinea.
Analistul atrage atentia asupra faptului ca, daca in privinta datoriei publice nu exista riscuri prea mari, in schimb datoria privata a ajuns, in doar doi ani, de la doua la 12 miliarde de euro, iar deficitul bugetar creste fara a lasa nimic in urma (autostrazi, cofinantari etc.).
UPDATE 2: colegul Liviu Moldovan afirma:
Teoria clasica spune asa: daca vrei sa lansezi o economie, lasi moneda sa scada, avantajand exportatorii si, automat, PIB-ul.
Daca vrei sa “racesti” o economie, ori vii cu ridicarea costului creditului (daca inflatia este si ea in crestere), ori lasi moneda sa se aprecieze.
Nu inteleg de ce toata lumea se leaga de BNR in ceea ce priveste cursul leului. Ce sa faca, sa reduca dobanda la leu la 4% sau 5% (de exemplu) doar pentru a determina o depreciere a cursului? Si chiar daca ar fi facut-o pana acum, ce efecte ar fi avut aceasta masura? O retragere a fondurilor speculative, OK, dar apoi? Se duce leul la 3,6 fata de euro, beneficiaza exportatorii, creste PIB, creste inflatia, se retrag fondurile speculative, apare o lichiditate mai mica in piata, samd.
Veti spune, poate, ca in acest caz se va reduce deficitul balantei de plati. Chestie despre care eu imi rezerv dreptul de a avea dubii serioase. Este foarte posibil ca tendinta catre consum a romanului sa se pastreze aproape neschimbata, nu uitati ca judecam in ipoteza unei dobanzi reduse la 4-5%, deci mult mai avantajoasa dpdv credite de consum. Adica nu s-ar rezolva mai nimic din asta.
Dupa mine, sustenabilitatea cresterii economice a Romaniei va tine mult de cresterea economica globala. Atata timp cat acesta din urma se va mentine la “cote inalte” schimburile comerciale vor creste in continuare. Iar daca aversiunea fata de risc a investitorilor in ceea ce priveste tarile emergente nu va scadea, vom avea si stabilitate pe piata valutara locala.
