Scrisoare catre mizileni

România respiră.

Pentru prima oară în 25 de ani, democraţia românească a arătat că a început să îşi creeze anticorpi. Intr-o prezenţă la vot inimaginabilă cu câteva zile în urmă, România a zis stop. Stop umilinţei. Stop imposturii. Stop minciunii promovată la rang de politică de stat. Stop manipulării.

Briza libertăţii a bătut duminică şi la Mizil. Partea bună e că prezenţa la vot a fost cu aproape 1000 de persoane mai mare decât în mod obişnuit. Dar aproape 61% dintre mizileni au ales să voteze cu Victor Ponta, după ce, în primul tur, Mizilul a fost singurul oraş din Prahova unde Victor Ponta a avut peste 50% din voturi.

Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra în cei ce au votat Victor Ponta. E inutil. E contra-productiv. Nu duce decât la creşterea resentimentelor între simpatizanţii celor 2 curente politice. E timpul pentru o altă abordare.

De ce acest vot masiv pentru Victor Ponta este toxic? Pentru că el e doar partea vizibilă a unui aisberg. Partea care nu se vede ne spune mai mult. Ne spune că Mizilul pierde trenurile oportunităţilor. Ne spune că societatea mizileană a devenit una refractară la schimbare. Ne spune că oamenii dispuşi să îşi pună la bătaie reputaţia sunt puţini. Ne spune că ne-am închis în noi şi nu mai vrem să ştim de cele ce se petrec în jurul nostru. Ne spune că lăsăm anii să treacă pe lângă noi. Ne spune că ne mulţumim cu puţin.

Am să vă spun o istorie scurtă şi amară. Cu câteva luni în urmă, eram la firma unui prieten, care are un fiu ce era în clasa a XII-a la momentul respectiv. Fiul îşi făcea temele la un birou, cufundat în treabă. I-am spus ceva de genul: “Tânărul e mare acum, vei avea ajutor la firmă, pentru că visul lui e să rămână la Mizil”. S-a lăsat liniştea şi tânărul a ridicat privirea la noi. In ochii lui era o combinaţie de şoc şi oroare. Privirea spunea “cum s-ar putea cineva gândi că un tânăr şi-ar dori să rămână în Mizil?”.

Aici am ajuns, ca tinerii să îşi dorească să plece din Mizil. Oriunde. La Ploieşti sau Bucureşti. In Italia sau Spania. E dureros şi e înfricoşător, dar e de înţeles în acelaşi timp.

Au trecut europarlamentarele. Au trecut prezidenţialele. De acum, avem liniştea să ne întoarcem privirea către Mizil. Spre viaţa de zi cu zi, care nu mai depinde de Ponta sau de Iohannis. Dacă nu facem nimic, Mizilul moare. Moare cu fiecare generaţie care pleacă la facultate şi nu se mai întoarce. Moare cu fiecare mizilean care alege calea exilului. Aproape toţi aveţi pe cineva drag departe, cineva pe care îl vedeţi de 2 sau 3 ori pe an şi cu care ardeţi de dor să mai vorbiţi la telefon, preţ de câteva secunde.

Două sunt direcţiile de acţiune. Prima priveşte chestiunea economică. Economia locală e fragilă. Firmele sunt puţine şi cu forţă financiară redusă, nereuşind să genereze suficiente locuri de muncă. Investitorii din afară lipsesc aproape cu desăvârşire. Fără dezvoltare economică, nu avem locuri de muncă. Fără dezvoltare economică, nu avem plătitori de taxe şi impozite. Fără dezvoltare economică, ne pierdem libertatea şi suntem în permanenţă dependenţi de bani din afară, fie că vorbim de banii pe care mizilenii din străinătate îi trimit celor rămaşi la Mizil, fie că vorbim de banii pe care Consiliul Judeţean îi transferă, când şi când, bugetului local. Statul cu mâna întinsă înseamnă doar supravieţuire şi nimeni n-a prosperat până acum în acest mod. Fără dezvoltare economică, va veni ziua în care nu vom mai avea bani nici pentru şcoli, nici pentru spital, nici pentru festivaluri culturale. Dezvoltarea economică locală este cheia prosperităţii şi trebuie să fie prioritatea absolută a oricărui program de revitalizare a Mizilului.

A doua direcţie priveşte participarea noastră la viaţa comunităţii. Cu câteva excepţii punctuale, mizilenii s-au închis în propriile case şi în propriile suflete. Mizilenii nu mai visează. Mizilenii nu mai aşteaptă nimic de la cei din jur. Ideile nu mai circulă, nu mai sunt dezbătute decât, eventual, în grupuri mici şi pe şoptite. Suntem atenţi să nu supărăm prin ceea ce spunem sau prin ceea ce facem. Nu, nu din politeţe, ci din frică.

Oameni buni, e viaţa voastră şi e oraşul vostru. Nu mai lasaţi anii să treacă pe lângă noi. Ieşiţi la lumină şi propagaţi-vă ideile. Nu vă fie frică, nimeni nu vi le va fura. Transformaţi-le în afaceri. Luptaţi pentru principii şi valori. Construiţi un oraş care să atragă oamenii, nu să îi alunge.

România respiră. Prin prezenţa masivă la vot de duminică, din România sau de departe (indiferent de ce am votat), românii le-au transmis politicienilor că îşi vor ţara înapoi. Că nu mai vor să fie umiliţi, furaţi, minţiţi. Mizilul cât va mai sta deoparte?

Ieşind la vot în număr atât de mare, aţi arătat că vă pasă de România şi vă pasă de Mizil. Acum e timpul să trecem la faza următoare: eliberaţi ideile şi ideile vă vor elibera.

Viitorul incepe azi. Dar fara Ponta

Ieri Romania a dat un semnal clar. Sper sa fi ajuns si la urechile lui Ponta care ar trebui sa-si dea demisia. Sa ramana insa in functie pana cand, legal, noul presedinte poate face consultari si propune un nume nou pentru o Romanie noua.

Constiinta are intotdeauna dreptate

Sunt multe semnificatiile victoriei istorice a lui Klaus Johannis si sper ca efectele votului de ieri vor continua sa se propage intr-o reactie in lant a schimbarii, ce are potentialul de a zgudui din temelii vechile oranduiri. Nu am bila de cristal sau pretentia de a face o lista exhaustiva, dar cred ca merita sa trecem cateva dintre acestea cu vederea, cu riscul de a repeta o parte din ce se scrie pe net.

Votul de ieri arata ca majoritatea celor ce au iesit la vot a inteles ca este mintita si manipulata de catre PSD si vuvuzelele din A3/ RTV si alte canalizari de media…

Cu alte cuvinte majoritatea celor care au votat are o busola morala, stie sa se uite la ea si are puterea de a urma adevaratul nord, de a-si asculta constiinta.

Desigur valul votului negativ ca urmare a greselii tactice facuta de PSD -de a obstructiona votul in strainatate – a fost un adevarat tsunami, nu atat prin numarul sporit a celor din diaspora ce au iesit la vot cat mai ales prin presiunea pe care au pus-o pe parintii si rudele de-acasa si prin simpatia pe care au generat-o in randul tineretului din Romania.

Continue reading →

Tranzitia la democratie s-a incheiat, acum incepe consolidarea ei.

Faimosii 20 de ani prevazuti di Silviu Brucan au fost de fapt 25. Adica pana ieri.

Prin votul de ieri a devenit clar ca in Romania exista o majoritate ce doreste democratie, valori occidentale, buna guvernare. Mesajul este cu atat mai puternic cu cat aceasta majoritate s-a luptat cu pomenile guvernului, cu televiziunile, cu aparatul de stat violat de guvern, cu actiunile BOR, etc.

Au fost momente oarecum similar in 1996 si in 2004, insa de data asta votantii mi s-au parut mult mai bine informati si cu asteptari realiste.

Cred ca cei peste 40% dintre romani care ar putea fi reprezentati de un partid social-democrat merita un partid mult mai cinstit decat PSD-ul. PSD-ul a gresit ca isi trateaza electoratul ca pe niste oameni ce pot fi prostiti cu televiziunile, cu primarul, cu popa si ca pot fi cumparati pe o sticla de ulei. Eu refuz sa cred ca 40% din Romania este asa. Sunt oameni mai degraba saraci si conservatori, cu temeri pentru ziua de maine. Este de dorit si posibil un dialog cu acesti oameni, insa ar fi bine sa fie reprezentati de un alt partid decat PSD-ul.

Dupa rezultatul de ieri exista clar o majoritate de 60% din electorat care intelege cum functioneaza democratia si eu cred ca acum a venit momentul ca si ceilalti 40% fie reprezentati de un partid care nu pune in discutie normele de baza ale democratiei. Asa ne vom consolida democratia.

PS. Am stat aproape 5 ore la coada la vot la Portsmouth, in frig, in ploaie. Desi era cu mult mai departe de centrele de votare din Londra s-a facut rapid o coada kilometrica, majoritatea celor care stateau sa voteze nu reusisera in primul tur la Londra.

PPS. Pentru consolidarea democratiei este nevoie ca fiecare dintre noi sa isi faca treaba cum trebuie la locul fiecaruia dintre noi. Mult prea multa cerneala a curs pe teme politice, lucru ce m-a cam oprit sa scriu pe temele initiale ale blogului.

Tinerii si sursa prosperitatii

Pe cifre mari, România impozitează câştigurile din muncă cu circa 50%, câştigurile din capital cu 30%, câştigurile din jocuri de noroc cu 25%. Impozitarea funcţionează şi ca un factor de penalizare. Statul consideră că trebuie să descurajeze mai mult investiţiile decât jocurile de noroc şi mai mult munca decât investiţiile. Simbolic, e de două ori mai legitim să joci la jocurile de noroc decât să munceşti. Cutremurător, nu?

Acesta este genul de meta-mesaj pe care politicienii îl transmit populaţiei (ironic, dar cel mai adesea în mod inconştient) de mulţi ani. Ce revoltă şi câte vaiete s-ar stârni dacă mâine guvernul ar anunţa că a decis să taxeze cu 50% câştigurile din jocuri de noroc… Si, totuşi, aproape nimeni nu se mai revoltă când munca e taxată cu 50%.

Ipocrizia nu se opreşte aici. In numele combaterii sărăciei, de zeci de ani guvernele inventează noi şi noi programe sociale. In special în anii electorali, guvernele inventează noi ajutoare şi subvenţii, care rămân apoi un “bun câştigat”. Situaţia nu e specifică României; un prieten francez îmi spunea acum câteva luni “ştii, Claudiu, o persoană bine informată, care cunoaşte bine legislaţia, poate trăi în Franţa mai bine din ajutoare sociale decât ca salariat”.

Alt exemplu: un tânăr absolvent de liceu (care nu continuă studiile la o facultate) sau de şcoală profesională are la dispoziţie circa 60-90 de zile pentru a se angaja. Dacă nu reuşeşte, poate beneficia de ajutor de şomaj, pentru 6 luni. Ajutorul de somaj reprezintă circa 40% din salariul minim pe economie, suficient de ridicat pentru ca o bună parte din absolvenţi să nu îşi caute în mod serios un loc de muncă. Dincolo de costurile pe care societatea le suportă pentru plata ajutorului de şomaj, răul cel mare este altul: ce înţelege un tânăr a cărui viaţă profesională începe cu 6 luni de şomaj? Un alt meta-mesaj foarte puternic…

Un alt meta-mesaj, promovat de familie şi prieteni, preluat şi amplificat de multe structuri ale societăţii: “tinerii nu îşi găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor”. Consecinţa acestei filozofii este că tinerii intră în fapt într-o perioadă de inactivitate, care se prelungeşte pe termen nedefinit. Ca să îi întelegem absurditatea, ne putem uita pe CV-urile preşedinţilor de mari firme americane şi vom vedea că, o mare parte din ei, au început de jos: vânzător în supermarket, lucrător la spălătorie, agent de vânzări etc. Niciunuia nu i-au căzut galoanele, niciunuia nu i-a dăunat în carieră, niciunul nu consideră acea perioadă ca timp pierdut, ea fiind un număr de trepte ale scării care i-a dus sus. In România însă, e o mare ruşine să îţi începi cariera în acest mod.

In fine, un ultim meta-mesaj: potrivit codului muncii, tineri pot lucra începând cu vârsta de 16 ani. Până la 18 ani, nu pot lucra decât maxim 6 ore/zi, 30 de ore/săptămână, fără posibilitatea de a efectua ore suplimentare. Folosirea unui tânăr de 17 ani timp de 7 ore într-o zi constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare. Da, aţi citit bine, la fel precum crima, violul, tâlhăria. Ironic, pedeapsa pentru angajarea unui tânăr de 17 ani la negru e mai mica decât angajarea lui cu program de 8 ore/zi (pontate şi plătite integral).

Toate aceste meta-mesaje (taxarea sălbatică a muncii, bariere de intrare pe piaţa muncii, stimulente pentru a face munca neinteresantă, filozofia socială a “ruşinii muncii”), deşi majoritatea nu sunt conştientizate, transmit în final tinerilor un mesaj fără echivoc: “fugiţi de muncă şi căutaţi alte metode de a vă asigura veniturile”.

Societăţile prospere pe care le admirăm şi spre care tindem (cel puţin la nivel declarativ), au avut un tipar foarte clar după care s-au ghidat: un copil se naşte şi creşte în cadrul familiei până la vârsta de 6-7 ani. Urmează apoi o şcoală de circa 10-12 ani. Ajunge la 16-18 ani, după care are câteva opţiuni: îşi caută un job, urmează o şcoală de meserii sau o facultate. Dacă urmează o şcoală de meserii, se angajează la absolvirea ei. Dacă urmează o facultate, se angajează la absolvirea ei. Pe orice filieră, mai devreme sau mai târziu, aproape fiecare persoană ajunge să muncească, prin intermediul braţelor sau al minţii, pentru a obţine venituri care să-i permit să îşi întemeieze o familie, să îşi cumpere o casă şi o maşină, să investească în educaţia copiilor. Ciclul se reia.

Ori unde suntem noi acum? Munca tinde să devină o activitate tolerată. Uneori, prin modul de taxare, tindem să o includem în categoria activităţilor interzise. Din punct de vedere social, munca e privită aproape ca o ruşine şi e deseori desconsiderată (da, cititorule, tu, care tocmai de revolţi de ultima frază, opreste-te o clipă şi întreabă-te de câte ori te-ai uitat la caseriţa de la supermarket ca la un gunoi?).

Aşa cum e croită societatea românească de azi, şansele de a progresa şi a ajunge la prosperitatea visată sunt aproape nule. Societăţile prospere s-au bazat pe etica protestantă a muncii. Asta înseamnă muncă bine făcută, atenţie la detalii, recompense amânate. Plus o fiscalizare prietenoasă. Exact elementele care nouă ne lipsesc.

Soluţiile trebuie să vină şi de sus, şi de jos. România trebuie să-şi propună să taxeze munca cu maxim 30%, indiferent la câte activităţi trebuie să renunţe guvernul din lipsă de finanţare ulterioară. Legislaţia muncii trebuie flexibilizată, prin eliminarea tuturor restricţiilor absurde, care nu fac decât să dea de lucru unor agenţii guvernamentale. Educaţia trebuie reformată astfel încât să devină o trambulină pentru accederea pe piaţa muncii, nu doar un “îndopator” de noţiuni şi cunoştinte pentru tineri. Toată legislaţia de afaceri trebuie redusă, astfel încât să creem un mediu de afaceri prietenos.

Pe de altă parte, încurajaţi tinerii să-şi urmeze visele, oricât de exotice sau absurde vi s-ar părea. Incurajaţi-i să îşi ia un job pe perioada vacanţei. Incurajati-i să îşi înceapă propria afacere, dacă asta îşi doresc. Lăsaţi-i să le crească aripi şi nu îi certaţi dacă se împiedică şi se julesc. Insuflaţi-le iubirea de libertate. Transmiteţi-le principii de viaţă corecte şi nu vă temeţi că îi veţi face vulnerabili în “lumea cea rea de afară”. In sfârşit, alegeţi politicieni care privesc cu respect munca şi nu pe cei care vă promit un ajutor social în plus.

Nu mai trăim într-o societate închisă. Dacă nu reuşim să îi facem tinerii să îşi dorească să trăiască în Romania, vom ajunge să îi vedem, pe ei şi pe nepoţi, o data pe an faţă în faţă. Si o data pe zi pe Skype – pentru cine ştie să îl folosească.

____________________________________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 4 (noiembrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

Duminica la ora 7.00

Ponta si Corlatean ar fi trebuit sa demisioneze impreuna si sa se predea politiei pentru actiunea lor premeditata de a ingradi dreptul constitutional de a vota al romanilor.

Ca sa fiu sigur ca votez, o sa ma asez la coada la vot incepand cu ora 7.00 duminica dimineata. Sunt convins ca multi romani nu vor vota, in primul rand pentru ca nu au incredere ca vor ajunge sa voteze dupa ce ar fi facut zeci sau sute de kilometri catre sectia de votare, mai ales dupa experienta din turul 1.

Alegerea este destul de simpla: daca vrem coruptie, daca vrem democratie pe model sovietic si daca vrem sa fim furati si mintiti zi de zi, daca vrem sa fim calcati in picioare, atunci votati cu Ponta. Insa sunt convins ca cititorii acestui blog nu vor asa ceva. Si inca ceva: cine sta duminica acasa voteaza cu Ponta.

Anti-manipulare in direct (#A3minte).

Televiziunile de casa ale PSDului, A3 si RTV continua sa practice aceeasi manipulare crasa a votantilor, indopandu-i cu minciuni si cenzurand situatia reala. Protestele impotriva restrictionarii votului din diaspora precum si acreditarea ideei ca BEC si nu MAE este responsabil pentru suplimentarea sectiilor de votare nu sunt decat ultimele dintr-o lunga serie de manipulari.

Cu toate astea ambele televiziuni au nevoie sa difuzeze si reportaje de la fata locului.

Ce-ar fi daca societatea civila s-ar organiza pentru a fi prezenta in punctele de interes (de unde toate televiziunile au transmisiuni in direct) astfel incta sa se pozitioneze in spatele reporterilor A3/RTV cu pancarte de genul “A3 minte si manipuleaza”, “PSD impiedica votul in diaspora”, “Mii de protestanti anti PSD in Cluj, Timisoara, Bucuresti” sau mesaje similare?

Continue reading →

Abundenta si insuficienta

Intr-o carte excepţională, tradusă de mai multe edituri în limba română (“Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”), Stephen Covey vorbeşte la un moment dat despre mentalitatea abundenţei faţă în faţă cu mentalitatea insuficienţei.

Pe scurt, mentalitatea abundenţei spune că “există îndeajuns pentru fiecare” şi “ce-i al tău e pus deoparte”. Paradigma deschide calea spre noi posibilităţi, noi orizonturi. Eforturile sunt canalizate spre “mărirea plăcintei” mai degrabă decât spre obţinerea unei felii mai mari. Este o filozofie pozitivă, deschisă creativităţii, inovaţiei, schimbărilor.

Mentalitatea insuficienţei spune în esenţă că cineva nu poate obţine ceva decât pe seama altcuiva. Ca în jocurile de sumă nulă, o persoană câştigă un leu, pe care altă persoană îl pierde, suma câştigurilor şi a pierderilor fiind mereu zero. Câştigurile (în sensul cel mai larg al cuvântului) nu sunt bazate pe merit, muncă, efort, inovaţie, ci doar pe pierderea altei persoane. Deşi este o filozofie care poate fi uşor demontată, este incredibil cât de prezentă este în viaţa noastră şi în ce măsură sta la baza organizării sociale.

Voi veni în continuare cu câteva exemple (din domeniul economic), ca să înţelegeţi cum mentalitatea insuficienţei ne ţine pe loc şi cum mentalitatea abundenţei ne-ar ajuta să progresăm.

Primul exemplu (detaliat intr-un articol pe care, alături de comentarii, îl gasiti aici: http://www.emilstoica.ro/lupii-singuratici.html ) este al unui grup de oameni de afaceri români, care s-au întâlnit într-o seară de noiembrie 1998, pentru a pune bazele unei bănci care să finanţeze întreprinzătorii, într-o perioadă când accesul firmelor la credite era aproape imposibil. Aceşti oameni de afaceri puteau aduna cu uşurinţă 10 milioane de dolari (o sumă imensă la vremea respectivă), iar banca ar fi avut un succes cert. Totuşi, proiectul nu s-a materializat. Oamenii de afaceri nu s-au pus de acord asupra detaliilor.

Al doilea exemplu priveşte industria confecţiilor textile. De ani buni, singurul factor major care frânează dezvoltarea firmelor de producţie confecţii este personalul disponibil pentru extindere. Fabricile de confecţii au piaţă / comenzi, au spaţiu pentru extindere, au utilaje şi au capital de lucru. Totuşi, ele nu se pot extinde, din lipsă de personal. Ele aleg concurenţa în atragerea forţei de muncă, în locul variantei de a crea împreuna o structură pentru formarea personalului, care să mărească forţa de muncă disponibilă. Foarte multă energie se consumă pentru o felie mai mare de plăcintă în locul construirii unei plăcinte mai mari.

Al treilea exemplu este al unei mari fabrici de mobilă din Bacău. După 1989, piaţa acestei fabrici s-a redus cu peste 50% practic peste noapte. Conducerea şi sindicatele au refuzat să ia vreo decizie. Nu şi-au ajustat personalul la nivelul comenzilor. Au continuat să lucreze cu fluxuri de producţie lungi, având costuri mari de transport intern. Nu s-au retehnologizat cu utilaje de productivitate mare şi consumuri reduse. Sindicatele au refuzat orice variantă de privatizare. In final, firma a fost privatizată prin MEBO (cumpărarea firmei de către conducere şi salariaţi), pierderile (şi implicit datoriile către furnizori şi la taxe) au continuat să se acumuleze, până la momentul în care agentia de administrare fiscală a declanşat procesul de lichidare. Salariaţii şi conducerea şi-au pierdut atât locurile de muncă, cât şi banii investiţi pentru cumpărarea acţiunilor. Plăcinta a disparut de tot.

Aş putea continua cu alte exemple. Tiparul este, în final, acelaşi. Uneori, mai mult înseamnă mai puţin. Alteori, totul înseamnă de fapt zero. Cateodată, a dărui înseamnă a primi. Sunt adevăruri simple, pe care le cunoaştem, dar pe care tindem să le uităm sau să le ignorăm. Atunci devine necesar să făcem un pas înapoi, să privim lucrurile şi din altă perspectivă şi să ne concentrăm resursele în extinderea placintei, nu doar în lupta pentru obţinerea unei felii mai mari.

____________________________________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 4 (noiembrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

Prin noi insine, pentru noi insine.

Primul tur de alegeri prezidentiale a fost caracterizat de fraude si abuzuri, de mistificari si manipulari precum si de suspiciuni de implicare a serviciilor secrete.

Strategia PSDului a fost de data aceasta mult mai bine gandita si mai sistematic aplicata. Mai intai s-a furat startul, prin ordonanta traseistilor, care le-a adus primari “fara numar” pe tava. Iar primarii – o stim cu totii – sunt o adevarata masina de voturi si influenta in mediul rural.

In paralel, au creat cativa oameni de paie care sa dizloce din electoratul de dreapta, pe Tariceanu si pe Melescanu. Acestia vor servi drept trepte pe care sa se catere Ponta, precum si ca momeala pentru tradatorii din ACL.

Blocarea intentionata a voturilor din diaspora si cele cateva sute de mii de votanti pe listele suplimentare si au fost secera si ciocanul cu care PSDul a trimis la podea un dusman slabit din interior si demonizat de televiziunile de partid.

Continue reading →

Frauda electorala cu premeditare

Sa ne amintim ce s-a intampla acum 5 ani: Traian Basescu a redevenit presedintele Romaniei; Geoana a castigat mai multe voturi in interiorul granitelor Romaniei, dar cand s-au adunat si voturile din diaspora, Traian Basescu a mai rams 5 ani la Cotroceni.

Imediat in urma acelui vot, liderii PSD, in frunte cu Adrian Nastase (cunoscut ulterior drept N0049), au inceput sa urle impotriva dreptului romanilor din strainatate in a-si exercita dreptul dobandit in urma revolutiei sangeroase din 1989 impotriva regimului comunist. Propagandisti sau ziaristi precum Victor Ciutacu au batut si ei pe tema asta (vezi aici dialogul meu cu Victor Ciutacu (pe atunci la Antene, azi la RTV-ul omului de stanga Ghita).

Azi nu am putut vota dupa ce am stat la o coada extrem de lunga la Londra. Oameni aflati in coada de 6 ore ca sa voteze nu au reusit nici ei sa-si exercite dreptul democratic si constitutional de a vota.

Nu, nu ma vor multumi demisiile lui Corlatean si Ponta pentru privarea acestui drept fundamental intr-o democratie. In opinia mea exista toate elementele unei fraude electorale premeditate si cel putin acesti doi indivizi trebuie sa raspunda penal.

Timisoara?

Bucurestiul a iesit la vot, Sibiul a iesit la vot, Brasovul a iesit la vot, in diaspora se sta la coada pentru a vota. Ce face Timisoara?

La granita dintre scarba, ingrijorare si speranta

Multe articole au fost publicate pe tema alegerilor, s-a dezbatut in stanga si-n dreapta despre motivele pentru care sa fie votat unul sau sa nu fie votat altul. Nu ma uit la televizor dar inteleg ca luptele electorale s-au dat fie la gioale fie la cutite infipte in spate, cu descoperirea agentilor acoperiti de rusine si poze la cumparaturi cu teleobiectivul.

Nu stiu daca mai poate fi spus ceva interesant pe tema asta, nici nu cred ca mai are sens sa aduci prea multe argumente pro sau contra cuiva. Parerile ar trebui sa fie deja formate, iar spectrul electoral sa fie destul de polarizat in jurul principalilor candidati, oricare ar fi motivele care-i mana pe acesti votanti.

Cu riscul asumat de a fi impartial si lipsit de tact voi spune ca votantii lui Ponta care sunt motivati de vreo ideologie sunt destul de putini. Ei sunt undeva in josul listei, sub cetele baronilor corupti, pomanagii de mici si sacose cu zahar, dependentii de asistenta sociala, gruparea die-hard anti-Base si “A3 zombie army“.

Si-o spun apasat si cu scarba, caci oricat m-as stradui, nu reusesc sa gasesc vreun motiv pentru care un personaj ca Ponta ar merita sa fie presedinte. Sau sa ocupe orice alta functie publica dealtminteri…

Desigur greseala este a mea, nu e vorba de merit aici si se poate vedea destul de usor de ce oamenii folosesc deseori paradigma celor doua Romanii”, una progresista si alta parazita, captiva a descurcarismului spagarist-fripturistic.

Si asta cu atat mai mult cu cat abundenta de personaje-paiata “la oferta” va subtia bazinul votantilor nehotarati. E si asta o strategie, care are meritul sa mai scada din riscurile unor surprize in turul doi, caci daca votezi cu Tariceanu sau cu Melescanu (sau chiar cu Udrea) oare cat de greu o fi sa pui stampila si pe Ponta?

Continue reading →


Taguri