Geniul si sistemul

Un exemplu destul de mult mediatizat (simplificat, dar sugestiv pentru a înţelege despre ce e vorba) ne familiarizează cu subiectul: în ultimii ani, în Turul Franţei, lupta pentru superioritate s-a dat între ciclişti geniali (de genul Alberto Contador) şi echipe foarte bine organizate (gen Sky). De o parte, un talent nativ formidabil, capabil să câştige o cursă de unul singur, dar să şi piardă totul într-o singură zi. De cealaltă parte, o echipă organizată în detaliu, capabilă să compenseze slăbiciunile liderului într-o zi sau să profite de o zi proastă a adversarului. Cine a câştigat în final?

Povestea se repetă în economie, iarăşi şi iarăşi. O firmă are un produs remarcabil, care domină concurenţa din punct de vedere tehnic. Si, totuşi, o altă firmă obţine succesul comercial, deşi produsul său este mai slab. Prima firmă are un “geniu”, a doua are un sistem. Haideti să vedem câteva exemple concrete.

Cu vreo 15 ani în urmă, o firmă de lângă Mizil producea un cognac senzaţional, mai bun decât orice exista pe piaţă. Problema a fost că produsul respectiv, deşi putea ajunge să fie vândut la nivel international, nu a fost nici măcar adus pe piaţă. Firma se mulţumea să îl producă în cantităţi mici, pentru uzul conducerii şi pentru “protocol”. Intre timp, piaţa a fost câştigată de alte mărci de cognac, inferioare calitativ.

Cam în aceeaşi perioadă, o firmă din Cluj-Napoca producea o linie de încălţăminte sport la un nivel calitativ cu mult peste Nike, Adidas sau Puma. Produsele arătau bine, erau rezistente, erau bine plasate din punct de vedere al raportului preţ-calitate. Dar firma nu a reuşit să conceapă un sistem de distribuţie eficient. In plus, erori grosolane de management şi câteva cazuri de fraudă internă au împins-o încet-încet către faliment. Piaţa a fost cucerită de alte mărci, cu produse mai slabe, dar care ajungeau la cumpărător.

Si tot în aceeaşi perioada, o firmă turcească de bere a construit o fabrică în România care era probabil în primele trei din Europa în ceea ce priveşte nivelul tehnologic. Produsele erau OK din punct de vedere al calitaţii şi al preţului. Totuşi, fabrica nu a ajuns să lucreze decât la câteva procente din capacitatea de producţie. După o vreme, pentru a creşte gradul de utilizare a capacităţii, a încercat un parteneriat cu liderul pieţei, pentru ca, în final, să se retragă din România.

Geniul este spectaculos şi va capta mai mereu simpatia publicului. Dar, când se trage linie, câştigătorul este, cel mai adesea, sistemul. Exemplele de mai sus ne arată că geniul solitar nu are câştig de cauză şi tinde să rămână doar cu un unic moment de glorie.

Cu ani în urmă, un prieten englez (care iubea România mai mult decât mulţi dintre conaţionalii nostri) mi-a spus pe un ton ferm şi franc: “problema voastră, a românilor, constă în incapacitatea de a construi sisteme şi de a le menţine în stare de funcţionare”. Multe din dramele economice ale României pot fi înţelese dacă sunt citite în această cheie.

Orice “geniu” (fie că este o idee, un produs, o tehnologie) trebuie încadrat într-un sistem pentru a avea succes. Motivul e simplu de înţeles. Un produs de exemplu, pentru a ajunge la cumpărător, are nevoie de un întreg proces: cumpărarea materiilor prime, prelucrarea lor într-o unitate de producţie, de către un personal cu anumite aptitudini, folosind anumite utilaje. Apoi trebuie alte persoane care să realizeze vânzarea şi furnizarea produselor pe un lanţ logistic. Iar tot acest flux, de la materii prime până la ajungerea la utilizator, trebuie cumva finanţat. Adiţional, toată activitatea este supusă unor norme diverse din domeniul sanitar, al protecţiei mediului, al securităţii în muncă.

Gestiunea acestui proces se numeşte “management” şi a încetat de mult să fie o artă. Fără a se fi transformat în ştiinţă pură, are totuşi suficient de multe elemente pentru a putea fi învăţată şi transmisă. Fără capacitatea de a construi sisteme şi de a le menţine în stare de funcţionare eficientă, e foarte puţin probabil că vom progresa ca popor. In lipsa lor, economia (pentru că de ea vorbim în acest articol) va funcţiona după obiective pe termen scurt. Firmele vor creşte doar până la nivelul la care pot fi controlate de o singură persoană (fondatorul de regulă), după care firma fie va falimenta, fie va fi cumpărată de o multinaţională. Actorii majori din economie vor fi firme străine, iar deciziile strategice vor fi luate la Londra, Viena, Paris sau Berlin. Vom vedea puţine firme româneşti care să se extindă în exterior, măcar la nivel regional. Sigur, e şi acesta un model de organizare economică, care asigură supravieţuirea, dar niciodată prosperitatea.

După 1990, firmele străine au adus în România management strain, tocmai din motivele menţionate mai sus. Intre timp, o generaţie de manageri români (majoritatea necunoscuţi publicului larg) a ajuns la performanţe similare colegilor lor străini (unii chiar au plecat, ca expaţi, în filialele din străinătate ale multinaţionalelor pentru care lucrau). Dar, per ansamblu, firmele româneşti sunt gestionate jalnic, fără a concepe sisteme şi a le menţine în stare de funcţionare.

Extinderea analizei la alte organizaţii (administraţia locală, agenţii guvernamentale, şcoli şi spitale, ministere şi multe altele), unde situaţia este încă şi mai dezastruoasă (unele au conduceri numite politic, de o incompetenţă cronică), ne poate face să înţelegem motivul pentru care România se zbate în mediocritate, nu reuşeste să iasă din mlaştina în care se zbate de 25 de ani şi pare sa fi permanentizat tranziţia şi nevoia perpetuu de noi şi noi reforme.

____________________________________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 3 (octombrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

Lukoil Romania se comporta badaraneste

Cand un scandal cat de mic da peste o firma serioasa occidentala, raspunsul este unul profesionist: se incepe imediat o ancheta interna, timp in care managerii direct implicati sunt suspendati si se da un comunicat prin care firma anunta ca va coopera neconditionat cu autoritatile.

In cazul Lukoil Romania, suspectata de catre procurori de evaziune fiscala, firma ruseasca s-a comportat badaraneste: in loc sa coopereze de buna credinta cu autoritatile si sa isi deschida dosarele, firma a decis sa inchida productia la rafinarie.

Ceea ce este insa si mai scandalos este faptul ca primul ministru al Romaniei a luat partea celor acuzati de evaziune fiscala.

Asurzitoare este si lipsa de reactie a KPMG, auditorul firmei Lukoil.

Moda – valul care te ridica, valul care te coboara

”Moda” este, în general, un concept asociat cu domeniul hainelor. Dar aplicabilitatea lui este mult mai largă, putând fi asociat unor domenii variate şi explicând lucruri care par inexplicabile la prima vedere. Să le punctăm, intr-o ordine aleatoare.

Moda se aplică în sporturile cu motor. In anii 1980 şi până la jumatatea anilor 1990, echipa Ferrari din Formula 1 era un etern pierzător. Apoi noul director general a adus oameni foarte buni (de la piloţi la ingineri şi mecanici) şi Ferrari a câştigat şase titluri consecutive. Foarte rapid, mulţi au devenit fanii caluţului cabrat. La un moment dat, echipa a intrat în declin, Mercedes sau Red Bull au devenit noile vedete, iar Ferrari o echipă de plan secund. Acest tipar se poate regăsi şi în alte sporturi cu motor.

Moda se aplică in politică. In anul 2004, un val de idealism, cunoscut sub numele de “Revoluţia portocalie”, a cuprins Europa de Est. In Georgia, Ucraina şi România, partidele revoluţiei portocalii au câştigat alegerile. Ele au implementat reforme ample, mai mult sau mai puţin reuşite. Valul portocaliu a trecut în câţiva ani. In Georgia şi Ucraina, partidele de dinaintea revoluţiei portocalii au revenit la putere. In România, PDL a încercat pur şi simplu să îşi ascundă apartenenţa la portocaliu.

Moda se aplică in fotbal. In 2008, o echipă de fotbal uimea lumea cu un nou stil de joc, eficient şi încântător. Barcelona şi al ei tiki-taka au fost rapid adoptate de milioane de oameni. Barcelona a dominat câţiva ani fotbalul mondial, sportiv şi cultural, aşa cum nici o altă echipă nu a mai făcut-o în epoca modernă a fotbalului. Apoi, prin 2012, tiki-taka a intrat în declin, adversarii i-au găsit antidotul şi rezultatele sportive au devenit mediocre.

Moda se aplică in afaceri. In anii 1990, o marcă de bere (Bergenbier) ajunsese să fie prima opţiune la terase. Legându-şi numele de legendara echipă de fotbal a României din acea perioada, Bergenbier era berea care dădea tendinţele, mereu în avangardă, mereu inovativă. Apoi, la un moment dat, în anii 2000, Bergenbier a părut că s-a plictisit de propriul succes şi a dispărut o perioadă din spaţiul public. A ajuns, relativ repede, la “şi alţii”.

Moda se aplică la ţări. In perioada 2005-2008, România era, pentru multinaţionale, piaţa pe care trebuia sa activezi. Era mai uşor sa argumentezi, în faţa consiliilor de administraţie şi a acţionarilor, motivul unei investiţii în România decât refuzul de a o face. Apoi, la venirea crizei, investiţiile au fost pur şi simplu îngheţate, iar o investiţie în România a redevenit riscantă.

Moda se aplică la oameni. In anii negri de la începutul celui de al doilea război mondial, Marea Britanie l-a ales pe Winston Churchill să o ghideze în poate cea mai dificilă perioadă din istoria ei. Churchill i-a înflăcărat pe britanici şi i-a îndemnat să reziste în faţa agresiunii naziste, atunci când nimeni nu le mai dădea nici o şansă. Apoi, după război, britanicii l-au “concediat” pur şi simplu pe Churchill.

Scenariul este, în linii mari, acelaşi. Apare ceva care este avangardist şi privit cu simpatie. Acel ”ceva” este acceptat de tot mai multă lume. El devine, în curând, un fel de standard, la care se raporteaza întregul sistem. Puţin câte puţin, uneori chiar fără a ne da seama, lumea se plictiseşte de acel lucru. El devine învechit şi tot mai multă lume caută se se detaşeze de acel lucru. Uneori, se ajunge chiar în extrema cealaltă, când oamenii refuză să recunoască ca au fost atraşi de acel lucru.

Este în firea lucrurilor ca valul modei sa ducă la un sfârşit. “Sic transit gloria mundi”, după cum spuneau latinii. Nu e nici o ruşine ca, lucrul care a fost la modă, să înceteze, la un anumit moment, să mai aprindă imaginaţia oamenilor.

Pentru ca valul modei să se transforme într-o succesiune de valuri, e necesar să adoptăm soluţia inovativă a reînnoirii. Când fenomenul începe să intre în declin, trebuie trecut la următoarea generaţie a modei. Agăţarea de succesul din trecut, hrănirea trecutului şi înfometarea viitorului sunt reţeta sigură pentru eşecul reînnoirii.

In spatele succesului, stau branduri şi oameni. Dincolo de poleială, sunt valori. In funcţie de cât de puternice sunt valorile, ele pot decide dacă oamenii şi brandul au avut un succes unic sau dacă, reinventându-se, pot regăsi următorul val care sa le readucă la modă.

___________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 2 (septembrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

Scotia. Democratia pe paine.

Personal sunt impotriva curentelor nationaliste din orice tara pentru ca risca sa fie antidemocratice. De exemplu, daca Harghita si-ar obtine independenta, ce garantii vom avea ca drepturile romanilor de acolo vor fi respectate de unguri? Niciuna. Daca Harghita ar adera la Ungaria, 100% din cetatenii Harghitei vor trai intr-o tara – Ungaria – care se indeparteaza pe zi ce trece de democratie, deci ar iesi in pierdere.

In plus, intr-o lume care se indreapta catre o integrare globala, nationalismul nu isi are locul. Da, sunt mandru ca sunt roman, dar asta nu inseamna ca daca sunt roman sunt mai destept decat altii, daca sunt roman nu inseamna sa ii interzic ungurului din Ardeal sa-si foloseasca limba materna oriunde in societate (a propos, poate ne uitam pe imnul nostru sa vedem daca reprezinta 100% din locuitorii Romaniei). Sunt impotriva ca majoritatea dintr-o tara sa dezavantajeze minoritatile din respectiva tara.

Exista insa o realitate ca multi oameni se simt nationalisti, pentru ei identitatea nationala este importanta. Inteleg ca poate acesti oameni nu se mai simt reprezentati de institutiile tarii in care locuiesc. Poate ca institutiile sunt incompetente, poate ca majoritatea ignora nevoile minoritatilor, poate ca este vorba doar de populism.

Iar cand vocile nationaliste au devenit extrem de puternice, cred ca cel mai democratic este sa se supuna la vot asa cum s-a intamplat in Scotia. Alternativa este ca aceste minoritati vor fi din ce in ce mai nefericite, din ce in ce mai vocale, mai extremiste cu riscul ca anumite grupuri vor ajunge la concluzia ca visul lor se poate realiza doar prin forta armelor.

Daca vrem sa avem cu adevarat democratie, trebuie sa o intarim in fiecare zi. Democratia inseamna o voce pentru fiecare cetatean. Intr-o masa de milioane de oameni, fiecare dintre noi, ca individ, este in minoritate pentru ca suntem unici. Nu este in interesul nostru ca drepturile altor indivizi sa fie incalcate pentru ca poate maine drepturile noastre vor fi incalcate.

Evolutia Leului fata de Rubla in ultimii 2 ani

In ultimii doi ani Romania a avut cea mai dezastruoasa guvernare de la Nea Nicu Vacaroiu incoace. Cu toate astea, leul s-a intarit fata de rubla ruseasca (de la 9 ruble la leu la 11 ruble la leu, adica peste 20%, grafic aici). Intarirea leului a fost constanta, si in 2012, si in 2013 si doar a accelerat putin dupa agresiunea Rusiei in Ucraina.

Romania este o tara cu deficit commercial, Rusia are resurse imense: petrol, gaze, etc. Acest lucru ar sugera ca rubla – si nu leul – ar trebui sa se intareasca. Daca adaugam si incompetenta guvernului Ponta (recesiune, numar de angajati in scadere, etc), leul ar trebui – teoretic – sa se prabuseasca.

Insa situatia este fix pe dos. Ceea ce inseamna ca guvernul Rusiei dauneaza poporului rus mult mai mult decat Ponta dauneaza Romaniei. Vladimir Putin impinge Rusia catre regres economic, catre o izolare de tip nord-coreeana. Da, Vladimir Putin, idolul extremistilor de stanga si de dreapta din Europa, liderul neinfricat in fata ursilor sedati inainte de vanatoarea prezidentiala, ei bine, Vladimir Putin impinge Rusia catre dezastru economic.

Moartea capitalismului de cumetrie

1989 – 1990: După o revoltă violentă, plătită cu sânge (real, nu metaforic), România s-a oprit la jumatatea drumului. Drumul de la stalinism către democraţie si economie de piaţă a deraiat un pic. România a optat pentru democraţie originală si capitalism de cumetrie. Nu o sa dezvolt partea cu democraţia originală, pentru că nu face obiectul prezentului articol. Vom vorbi acum de capitalismul de cumetrie.

2014: Pe repede înainte, după 25 de ani. Unde am ajuns şi ce urmează? Dar mai întâi, definirea conceptului. Capitalismul de cumetrie este acel sistem economic in care relaţia firmelor cu statul este foarte strânsă. Statul decide in bună măsură cine prosperă şi cine dispare. Firmele sunt conectate la bugetul de stat, la banul public. Prosperitatea nu e dată de munca bine făcută şi de inovaţia inteligentă, ci de conexiunile politice. Capitalistul de cumetrie nu lucrează cu statul; el sifonează banul public. E o căpuşă care nu aduce valoare, ci doar transferă banul de la buget în buzunare private. Ale sale, dar – în bună masură – şi în ale politicianului care îi da contractul. O parte din bani ajung şi la Partid. In final, statul este confiscat in beneficiul unei clici.

Un asemenea sistem nu produce prosperitate. El se stabilizează în punctul in care populaţia adoptă filozofia “politicianul să fure, dar să ne dea şi nouă ceva”. In final, sub o formă sau altă, toţi vom plăti. De fapt, am început de mult să plătim şi vom continua să platim încă câţiva ani buni de acum înainte.

Prima plată: românii plecaţi in străinatate. Familii destrămate, copii separaţi de parinţi, bunici care plâng seară de seară de dorul nepoţilor. Fiecare caz individual e o drama, dar cifrele totale sunt înfricoşătoare. România a pierdut 20% din populaţie in 25 de ani (spre comparaţie, Uniunea Sovietică a pierdut 15% din populaţie în al doilea război mondial, în 5 ani de război cumplit). Asta în condiţiile in care perioada 1990 – 2008 a fost probabil cea mai prosperă perioadă din istoria omenirii. Fiecare victorie electorală a politicianului de cumetrie a dus la plecarea a încă un val de români din ţară.

A doua plată: forţa de muncă calificată din ţară. Căpuşarea bugetului statului şi a firmelor de stat a dus la distrugerea unor întregi ramuri (în special industriale). Forţa de muncă din aceste domenii a rămas pe drumuri, fără posibilitatea de a-şi găsi un nou loc de muncă, trecând adesea în categoria menţionată în paragraful anterior.

Aici ne-au adus 25 de ani de capitalism de cumetrie. Dar ceea ce urmează e încă şi mai interesant. Din motive interne (o ineficienţă cronică), dar şi externe (un val anticorupţie care a cuprins civilizaţia occidentală din care am ajuns şi noi să facem parte), capitalismul de cumetrie românesc este sub asediu.

Top 300 Capital şi Top 500 Forbes ar trebui să reprezinte recunoaşterea publică a abilităţilor antreprenorilor români. Din păcate, topurile cuprind o lungă serie de capitalişti de cumetrie. Unii sunt închişi; alţii sunt anchetaţi; în sfârşit, o a treia categorie aşteaptă la rând şi nu dorm foarte liniştiţi. Curăţenia mediului de afaceri românesc este în plină derulare.

Si aşa ajungem şi la a treia plată: antreprenorii români de varf. Intr-un fel, este tragic. In alt sistem economic, capitaliştii de cumetrie ar fi putut fi onorabili oameni de afaceri (cea mai mare parte din ei au calităţi certe). Ar fi putut pune bazele unor afaceri de familie care sa dainuie, să dea consistenţă economiei româneşti, să creeze prosperitate. In schimb, mulţi dintre ei au ajus după gratii.

Curăţarea mediului de afaceri va mai face o victimă (a patra plată): dispariţia unor locuri de muncă. Chiar în acest mediu corupt, capitaliştii de cumetrie au creat cateva sute de mii de locuri de muncă, care vor disparea în bună măsură. Sigur, pe terenul viran vor apărea alţi jucători, dar acesta va fi un process care nu se va produce peste noapte.

La începutul anilor ’90, capitalismul de cumetrie a părut să fie calea mai uşoară. După 25 de ani de aplicare, constatăm ca sistemul a falimentat pe toate planurile. El lasă în urmă sărăcie, destine frânte, o naţiune în derivă morală, perspective incerte.

Există însă şi o veste bună: vremurile tulburi de azi ne aduc la un nou punct de răscruce. Un punct în care putem din nou opta: putem alege o nouă scurtătură, care să ne ducă, în câtiva ani, într-o altă fundătură; sau putem alege drumul meritocraţiei, al corectitudinii, al muncii bine făcute şi al inovaţiei. Despre asta, în articole viitoare.

___________________________________________________

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 2 (septembrie 2014) al publicatiei lunare “Azi la Mizil”.

De ce PSD-istii vor vota cu Monica Macovei

Mesaj pentru PSD-isti:

Monica Macovei a facut sa scada coruptia in timp ce Ponta si PSD-ul doresc mai multa coruptie. Coruptia este un cost mare pentru Romania: cu cat coruptia scade datorita dnei Macovei, cu atat sunt mai multi bani de salarii si pensii. Cu cat coruptia PSD-ista a lui Ponta creste, cu atat sunt mai putini bani de salarii, de pensii, de medicamente. Bugetarii ar trebui sa fie revoltati ca guvernul Ponta ii consiera pomanagii si le da 2 lei in plus in prag de alegeri.

Justitia Monicai Macovei lupta mai eficient cu evaziunea fiscala decat ANAF-ul si tot guvernul lui Ponta. Asadar, sunt bani de pensii, de salarii datorita Monicai Macovei, nu a lui Ponta. Bugetarii au deci un alt motiv sa o voteze pe Monica Macovei.

Monica Macovei si sistemul. Provocarea votului.

Ati vazut probabil multe puncte de vedere atat in sustinerea Monicai Macovei cat si impotriva ei. Ati vazut articole care explica foarte frumos motivele pentru care Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismaneanu si altii o sustin in demersurile ei politice.

Nu voi relua in detaliu toate calitatile Dnei Macovei, sau rationamentele care stau la baza acestor mesaje de sustinere, insa vreau sa punctez ca este singurul candidat care a fost consecvent cu principiile sale (pe care le impartasesc) si care – vorba englezului – walked the walk not only talked the talk.

Aceasta consecventa, onestitatea, transparenta si promovarea justitiei ca metoda de insanatosire a societatii mi-au castigat respectul. Tot ele i-au ridicat in cap intreaga clasa politica, ce o priveste ca pe un outsider al sistemului.

Fara a o idolatriza sau a-i trece cu vederea punctele slabe, Monica Macovei ramane pentru mine  o personalitate autentica si pentru asta ii voi acorda votul meu.

Continue reading →

Simona

In urma cu exact 3 ani am fost la US Open. Am vazut-o pe Simona jucand pe Arthur Ashe; s-a calificat atunci in turul doi invingand o favorita a turneului, chinezoaica Na Li.

Acum Simona a ajuns pe locul 2 WTA. Multa bafta!

Daca ar fi bine guvernata, economia Romaniei ar putea creste cu 10% pe an

Am argumentat in repetate randuri ca economia Romaniei poate creste cu 10% pe an in urmatorii 10 ani. Asta daca ar fi bine guvernata (vezi aici un articol).

Faptul ca Romania a intrat in recesiune ar trebui sa atraga automat demisia intregului guvern si scuze in genunchi.

Insa ceea ce vedem din partea guvernului este de-a dreptul dezgustator:
– premierul neaga cifrele
– dl. Voinea relativizeaza
– INS ascunde cifrele si spera sa nu citim datele Eurostat (despre INS am scris ca risca sa isi piarda independenta dupa refuzul de a numara votanti dupa cum vroia ministrul de interne Rus la referendumul din 2012)
– dna. ministru de finante se pare ca a uitat toata etica de care trebuia sa dea dovada la Harvard: cum este posibil sa nu ii tragi de maneca pe Ponta si Voinea cand mint cu nerusinare?

Matrioska umanitara

Ultima strategie dezvoltata de Kremlin, cea a convoiului umanitar in drum spre Ucraina, dovedeste inca o data capacitatea Rusiei de a construi si controla narativul evenimentelor si ca atare perceptia publicului.

Putin intelege foarte bine ca opinia publica in Europa si SUA este cu mult mai importanta decat cea din Rusia (care orsicum este controlata si spalata pe creier) si ca acesta trebuie confuzata, divizata, castigata si in nici intr-un caz antagonizata.

Rusia stie de mult ca salamul se taie in felii subtiri, ca un razboi asimetric bazat pe forte neconventionale, deceptie, propaganda, manipulare, controlul media si o destabilizare / hartuire continua are cele mai mari sanse de succes. O astfel de abordare “covert” sustinuta de o propaganda care neaga totul, arunca intr-una fumigene, baga zazanie, fitile si demonizeaza adversarul sta la baza intregii strategii a Rusiei fata de Ucraina.

Daca tragedia doborarii zborului MH17 a ridicat putin valul avidya-ei aruncat de Kremlin, ducand la o crestere a opozitiei impotriva Rusiei in randul publicului occidental, asta nu inseamna ca Moscova si-a abandonat planurile.

Continue reading →

Cum isi fura ASE-ul studentii si absolventii

Reactia ASE in urma retinerii prodecanului de la Facultatea de Finante-Banci este una a lipsei de responsabilitate. Cum lipsita de responsabilitate este si reactia sau lipsa de reactive a Ministerului Educatiei – si nu numai in cazul coruptiei de la ASE, dar in cazul coruptiei generalizate din sistemul de invatamant romanesc.

Rectorul ASE a dat cateva declaratii in care paseaza responsabilitatea seriozitatii examenelor la profesori. In ceea ce priveste detectarea coruptiei din insittutia sa, responsabilitatea este a politiei, a procurorilor, a SRI-ului. Nu a lui.

Dealtfel, ASE-ul – ca institutie – nu a emis niciun fel de comunicat de presa.

Am invatat ca sa intru la ASE si am intrat printre primii. Am invatat pe parcursul celor 4 ani de la ASE si am avut tot timpul bursa. Am invatat pentru licenta, lucrearea si cercetarea pentru lucrare mi le-am facut singur, cu extreme de putin ajutor de la indrumator si am terminat ASE-ul printre primii, lucru ce m-a ajutat la obtinerea primului job.

ASE-ul isi fura studentii si absolventii prin lipsa de responsabilitate la adresa coruptiei. Valoarea diplomei mele este egala cu valoarea diplomei unuia care si-a cumparat de la profesorii ASE lucrarea de licenta!

Ce ar fi trebuit sa faca ASE-ul: sa spuna ce cod de etica are si cum se asigura ca este urmat. Uneori mai sunt scapari, desigur, ca atare ASE-ul ar fi trebuit sa aiba propria investigatie in acest caz si sa vina cu propriile masuri pentru a se evita ca alte cazuri similare nu se vor mai repeta, sa revizuiasca sistemul de lucrari de licenta (cum este posibil sa fie o piata a lucrarilor de licenta???), sa responsabilizeze coordonatorii de lucrari de licenta.

Si, mai ales, sa revizuiasca calitatea muncii institutiei punandu-si intrebarea: “cum este posibil ca dupa atatia ani de studii, studentii ASE sa caute sa fure decat sa munceasca”?

ASE-ul nu a facut ce era normal pentru orice institutie sa faca. Are un management slab care fura din viitorul studentilor si absolventilor, ca sa nu mai spun de risipirea resurselor statului pe aceasta institutie.

Ce este si mai grav este lipsa de reactive a celorlalti profesori, lipsa de reactive a studentilor si lipsa de reactive a parintilor studentilor.


Taguri